3.

Un nou inceput
Da, chiar asa era. Edward si cu mine am continuat sa povestim, sa-mi explice grabit toate
planurile demne de o strategie KGB. Nu-mi venea sa cred ca totul se intampla cu adevarat si mai
ales ca eram implicata. Incepea sa devina enervant faptul ca mintea mea inca incerca sa nege.

In noptile care au urmat am vazut soarele pentru prima data. Vreau sa spun,l-am cunoscut
pe Carlisle.Care cu siguranta ar fi facut orice zeu sa piara in comparative cu el,chiar si cu acea mina
de tata iubitor. Era perfect. El ma ajuta mai bine sa inteleg toata povestea, necesitatea de a merge sa
locuiesc cu ei, ca sa raman in viata . Sa locuiesc cu ei pana la 18 ani, cand aveam sa fiu tranformata
in vampir. Ii ingrozea pe toti ca asta era singura varianta si erau ingrijorati ca o fata de 13 ani n-o sa
suporte. Asteptau mereu sa intru in soc, sa le spun ca-i urasc pentru ca mi-au distrus viata . Dar am
suportat totul si am inteles . Am luat o hotarare .

Totusi, asa cum credeam , a trebuit pana la urma sa plec. Intr-o noapte, am lasat totul in
urma si am plecat cu ei spre Forks, America . N-am luat nimic cu mine, pur si simplu am sters-o,
sperand sa pot lasa in urma vechea mea viata. Tot ce-mi puteam dori era sa nu las prea multa
suferinta in urma si sa uit.Urma sa locuiesc cu ei. Era singura cale, mi-o spusesera cu totii .Singura
cale sa supravietuiesc. Altfel Aro, in obsesia lui pentru putere si legi, m-ar fi luat la el, intr-un fel
sau altul .

N-a fost chiar asa de dificil cum crezusem . Era ciudat, dar comfortabil. Ma minunasem de
frumusetea lor, dar incercam sa ma obisnuiesc . Era ca si atunci cand il intalnisem pe Carlisle: parca
vedeam soarele pentru prima data, dar trebuia sa ma obisnuiesc cu ideea ca de acum o sa rasara in
fiecare zi.Era usor de trait cu ei, aveam absolut tot ce voiam, tot ce imi doream . Cu totii incercau sa
ma faca sa ma simt normal, fericita ,chiar daca se parea ca nu inteleg ca un copil normal nu are
niciodata atata libertate sau bani. In plus, langa mine era Renesmee, care avea exact aceeasi varsta
ca mine,chiar daca crestea foarte rapid . Eram cele mai bune prietene, mi-era usor sa vorbesc cu ea
si sa ma descarc cand imi apasau prea multe pe suflet .

Cea mai grea parte fusese sa ma gandesc la parintii mei care, pentru siguranta lor, au fost
convinsi ca am ars, ca am murit . Am incercat mereu sa-i uit, sa nu ma mai gandesc la felul in care
sufera, dar nu am reusit sa-mi scot din minte fetele lor amarate . Cam o data pe saptamana aveam
dureri mari de stomac si febra . Carlisle ne spunea mereu sa nu ne facem griji, explicand ca este
doar din cauza schimbarilor . Edward si Bella, o fiinta minunata, asa cum o si crezusem, erau
ingrijorati, dar in timp accesele acelea s-au rarit si eu am invatat sa-mi amintesc de locul din care
plecasem cu dragoste. Sa ma gandesc ca asta fusese cea mai buna cale pentru toti .

Totusi, cu toate ca ma obisnuisem, ca duceam o viata buna alaturi de vampiri, primul meu
an la scola din Forks fusese unul plin de absente . Invatasem repede si perfect engleza-chiar si alte
limbi- de la cei mai buni profesori, Edward si Carlisle, care erau uimiti de cat de multe pot asimila .
Asa ca acum eram ca un american normal, avand chiar si numele schimbat in “Jane” . “Jane Cullen
“, un alt copil adoptat . Era ciudat sa observ pe zi ce trece cat de mult semanam cu Bella, chiar daca
eram atat de diferite . Mie-mi placeau surprizele si cadourile si cumparaturile si asta-I bucura pe toti
extraordinar de tare. Dar eram impiedicata si Edward nu-mi putea citi gandurile si se parea ca eram
atrasa de chestiile periculoase si .. Ma simteam cam ca ea, pe cand era om . Inca nu stiam ce
insemna puterea pe care Eleazar, ca descoperitor de talente, o simtea vibrand prin mine, dar un
lucru era clar: eram de pe acum o ciudata. Oricum,adoram faptul ca eram imuna la talentele
celorlalti . La Edward, Kate, chiar si Alice si Jasper. Eram curioasa daca, atunci cand avem sa fiu
vampir,va putea macar cineva sa se apropie de mine. Aveam insa alta problema pe cap: Ca sa
recuperez toate absentele si sa trec cu brio anul, Rose si Bella avusesera o idee care-i incanta pe toti,
inafara de mine . Aveam sa merg intr-o tabara in California !!

Nu stiu cum , dar fetele imi gasisera un loc intr-o tabara “minunata”, cu o gramada de copii
“prietenosi”, in Los Angeles.Mai fusesem acolo, deci nu ma deranja asa tare . Doar ca plecam ca un
copil normal,elev la scoala din Forks.Am fost ingrozita la inceput, dar m-am linistit . Ma
schimbasem mult de cand plecasem de acasa ca sa locuiesc cu noua mea familie . Ramasesem
aceasi impiedicata, dar reuseam sa ma descurc. Si stiam sa vorbesc perfect portugheza, spaniola,
engleza, romana si japoneza . Deci, avea sa fie relativ usor . Va trebui doar sa stau cat mai ascunsa
si sa sper ca ma voi intoarce repede in Forks .

Edward insista cu faptul ca trebuie sa relationez normal, cu cei de varsta mea. Si ma enerva
ca nu intelegea ca nu aveam nevoie de asta, dar pana la urma acceptasem .

4. Los Angeles
Si asa am ajuns, dupa un an de la intamplarea care mi-a schimbat viata, intr-un autobuz plin
de copii, pe drumul spre L.A. . Ma uimea cat de imaturi erau cu toti si ma rugam sa nu vorbeasca
nimeni cu mine , sa fiu lasata in pace .Si pana atunci asa fusese. Stateam pe scaunul moale de
autocar, cu castile iPod-ului meu verde in urechi, cu picioarele incaltate in tenisi si blugi prespalati
in aer, privind pe geam, gandindu-ma la cat timp mai era pana sa ma intorc acasa . Si eram
bucuroasa ca, in ciuda galagiei din autocar, pentru mine cu totii taceau .

***

Ma suprinse soneria telefonului, asa ca am inceput speriata sa-l caut, ingnorand cei cativa
copii care se uitau la mine .

-Buna frumoaso! Cum iti merge ? Se auzi de la celalalt capat al liniei vocea fara cusur a lui
Carlisle. Era destul de ciudat.In primul rand, hotarasem ca nu aveam sa vorbim prea mult la telefon.
Faptul ca plecasem numai de o zi si deja incepeau sa ma sune, la fel si retinerea din vocea lui
Carlisle ma ingrijorau. In al doilea rand, sa incerc sa ma comport ca o adolescenta normala care
vorbeste cu familia ei nu era deloc pe lista lucurrilor pe care le puteam face cu usurinta. De mult nu
mai relationasem cu copii de varsta mea, ma adaptasem la modul de viata al vampirilor. Ma
straduiam totusi sa-mi redescopar partea normala.

-Buna, Carlisle ! l-am salutat eu oftand . Se pare ca nu atat de bine cum va merge voua . Stii
ce parere am eu despre toate astea.

-Jane, incepu el, dar se opri, ca si cand nu ar mai fi fost atat de sigur daca ceea ce faceam era
bine sau nu. Ce a cu el ? Se intampla ceva ?

- Stiu,stiu . Stai calm. Facem cum am zis . Voi ce mai faceti ? l-am intrebat eu in mod
conevtional,dorindu-mi defapt ca el sa inteleaga disperarea din vocea mea si sa-mi spuna ce era cu
telefonul acela, ce era cu EL.
 - Esme , Jasper si Rose sunt la vanatoare . Nessie tocmai ne spunea ca-i este dor de tine, asa
ca ne-am gandit sa te sunam . Ok, era mult prea ciudat. Daca ma sunasera doar ca sa-mi povesteasca
chestii de-acasa, de ce doamne parea Carlisle atat de ingrijorat? Am inceput sa ma gandesc la tot
felul de chestii, ingrozindu-ma. Probabil paream nebuna. Tatal meu adoptiv ma sunase sa vada ce
fac si parea pur si simplu foarte ingrijorat. Nu ar fi trebuit sa fie asa neobisnuit.

- Si mie mi-e dor de ea. De voi toti . Dar nu mai sunt decat 4 saptamani, m-am plans eu . O
sa supravietuiesc . Ba n-o sa o fac. Nu daca nu-mi spui chiar acum ce se intampla.

- Stiu ca o sa te descurci,frumoaso , ma incuraja Carlisle,putin mai fericit.. Cred ca Edward

vrea sa te salute . Ti-l dau acum . Vorbim mai incolo . De cand aparuse pe neasteptate la fereastra
mea, eu cu Edward devenisem cei mai buni prieteni, fiind foarte apropiati.Speram ca el ar fi putut
sa-mi spuna ce se intampla,ce era cu tensiunea aceea.

-Ok . Papa Carlisle, l-am salutat eu, intampinandu-l si pe Edward .

- Hei Jane . Ce mai faci ? O nu. Nu si tu.

- Serios Edward. Nu e nevoie sa ma intrebi asta . Stii deja ce fac : ceea ce vreti voi . Dar
voi...

- O sa-ti placa acolo , continua Edward ignorandu-ma si parand sa ascunda ceva. La naiba !
Chiar se intampla ceva.

Am oftat din nou .

-Stiu . Poate ca e bine ca am venit, am mintit. Spune-le tutuor ca-i iubesc, ok ?

- Stai linistita . Nu e ca si cum nu o sa ne mai vedem niciodata, spuse el si am putut sa simt

disperarea din spatele cuvintelor.Cu siguranta se intampla ceva.

-Termina, Edward . Vreau sa stiu chiar acum …

O voce rezonanta ma intrerupse :

-O sa mai palavragesti mult la telefon ?

M-am uitat repede sa vad cine ma deranjeaza, ca sa descopar ca pe scaunul de langa mine se
instalase cinvea, vadit nerabdator . Deja ma ingrozeam cand ma gandeam ca o sa trebuiasca sa
vorbesc . Am aratat inspre telefon si am continuat sa vorbesc cu Edward, incercand sa inchei
repede:

- Aa… Vreau sa stiu chiar acum de ce .. Mi-ai umblat in camera, am mintit eu, simtind
nodul din gat. Ok,ok Te pup, Ed , am adaugat eu inainte ca el sa mai poata spune ceva si
am inchis telefonul,privind spre locul de langa mine .

Acolo, pe scaunul comfortabil al autocarului se odihnea un baiat . Era putin mai inalt ca
mine, cu o statura usor atletica. Avea un par blond platinat si niste ochi minunati : gri perlat, care
ma priveau curiosi . Am incercat sa raman coerenta, sa ma gandesc la toate grijile mele din-ainte,
dar baiatul care se odihnea langa mine parea atat de linistita, incat m-a facut si pe mine sa ma
relaxez.
 - Credeam ca nu mai termini, ma anunta el ironic. Frumos mod de a face cunostinta.

- Aaa,da .. Asa sunt parinti mei. Vorbesc intruna .Ce raspuns inteligent ! am gandit eu,
amintindu-mi cat de multi imi doream, cu cinci minute in urma, ca Edward sa-mi toarne
toata povestea care il tinea ca pe ace.

- Stiu . Si ai mei se ingrijoreaza mereu . Eu sunt Matthew, apropo. Prietenii imi spun Matt,
spuse el zambind si intinzandu-mi mana .

- Eu sunt .. aa.. Jane. Imi pare bine, am spus eu chinuit si i-am scuturat usor mana intinsa .

- Si mie. Si, cum se face sa stai singura ? rase el putin batjocoritor .

- In caz ca nu se vede, nu e rand in spatele tau . Nimeni nu se inghesuie sa vorbeasca cu

mine ,i-am raspuns eu iritata. Doamne, incepeam sa-l inteleg pe Edward: nu se putea ca
cineva atat de dragut sa fie atat de enervant.

- Normal . La felul in care arati , unii pot fi speriati, zise el ridicand din umeri.

- Speriati ? am repetat eu radicand o sparnceana. De mine ? Doar nu eram inca vampir sau
ceva. Inca .

- Adica … Nu chiar speriati .. doar .. Sovai putin . Adica uite-te la tine . Esti prea diferita
de toti cei de aici,rosti el rotindu-si ochii.

Am mai clipit de cateva ori, uimita si am simtit cum obrajii imi iau foc, la felul in care
fusese mult prea direct. Ar fi trebuit sa ma gandesc la asta . Inca incercam sa ma obisnuiesc cu
modul de viata al familiei Cullen si inca era ciudat sa observ ca lumea ma considera ostentativa.
Stiam ca aveam o gramada de chestii scumpe. Nu am putut sa-I opresc sa mi le cumpere . Totusi, nu
intelegeam atat de bine ce vad ei la mine. Unii imi spuneau ca sunt frumoasa, si asta ma calca pe
nervi. Aveam doar niste vampiri stand in comparatie . Stiam ca nu eram chiar asa. Totusi, mutarea
in Forks imi priise. Pielea imi devenise, de la lipsa de soare, ca fildesul si parul castaniu inchis .
Doar ochii inca imi erau de culoarea ciocolatei si erau umbriti de gene lungi si negre . Eram cel
mult draguta .

-O, serios? Credeam ca inca e nepoliticos sa faci pe cineva ciudat in fata,i-am replicat acid.

- Mdaa, spuse el si zambi . Nu trebuie sa te enevrezi,pustoaico. Asta m-a enervat si mai tare.
Spune-i maicatii pustoaica.

-Daca e asa,te invit sa-ti cauti alt loc, langa cineva mai putin ciudat., domnule Stie-tot, m-am
rastit eu si m-am intors spre geam, blestemand in minte lucrul care ma facea sa seman cel mai tare
cu Bella: ca plangeam mereu cand eram furioasa.

- Desigur, raspunse el amuzat si pleca mai in fata, razand,

Mi-am lasat nervii sa se calmeze, si dupa o jumatate de ora, eram apropae la fel de disperata
ca atunci cand ma sunase Carlisle. Muscandu-mi buza, mi-am infundat din nou castile in urechii si
am asteptat sa treaca timpul.

5. Confuzie
 M-au trezit din nou niste urlete disperate si stridente si tropaielile copiilor coborand din
autocar . Incurcata, m-am uitat in jur, doar ca sa observ ca numai eu si alti cativa intarziati mai
ramasera inauntraul autocarului . Mi-am adunat repede lucrurile si le-am aruncat in rucsac, iesind in
fuga afara sa-mi iau bagajul. Inca mi-era greu sa ma gandesc la ce aveam de carat . Numai Alice ar
fi putut fi de acord cu monstruozitatea la care ma gandisem . Nu aveam de gand sa ma preocupe si
lipsa hainelor atunci cand voi fi izolata, asa ca am facut o tura de “aprovizionare “ cu haine,
cosmetice, inclusiv o maaare valiza cu Alice si Emmet- al carui rol era sa care – si apoi o tura de
“convingere”, pentru ca Esme si Carlisle sa permita o asemenea nebunie . Se presupunea ca nu
trebuie sa-mi iau multe bagaje . Oricum,niciodata nu ma gandisem sa-mi iau chiar asa de multe
lucruri . Alice reusi sa ingramadeasca un adevarat mare sifonier in unica mea valiza . Ma miram ca
aceasta nu pocni si ma gandeam cu groaza cum va fi cand va trebui sa-mi fac eu singura bagajele .
Singura mea consolare era ca poate voi mai primi niste vizite de la vampiri mei – imi promisesera
asta- si ca Alice poate ma va ajuta cu impachetatul .

Totusi, numai acum am inceput sa ma gandesc la o alta parte rea in a avea atatea bagaje . Va
fi un chin sa car valiza aia . Am incercat sa-mi alung din minte orice gand rau si m-am dus sa-mi
iau bagajele in primire ca sa le arunc in camioneta lui John,proprietarul, care avea bunavointa ca
macar sa ne urce bagajele pana la pensiunea de pe colina. Am oftat, gandindu-ma ca doar peste 4
ani nu voi mai obosi niciodata si voi fi puternica si indestructibila si am pornit la drum.

***

Fusese chiar mai rau decat imi imaginasem. Drumul pana in varf ma epuizase, la fel si
caratul valizei. Apoape ca incepeam sa urasc hainele. Asta nu parea insa atat de rau pe cat faptul ca
trebuia sa stau cu alte trei fete in camera. Am oftat, dandu-mi seama ca incepusem excursia asta cu
stangul. Totul mergea prost: eram epuizata,disperata, ma certasem deja cu cineva si Carlisle cu
Edward imi ascundeau ceva. Imi doream atat de mult sa stau singura in liniste, fara cineva pe capul
meu,sa pot reflecta.Uneori imi placea sa fiu singura, dar chestia cu linistea era ceva nou . Acasa,
adoram galagia : imi placea sa aud urletele lui Emmet, maraitul lui Edward, oftatul lui Carlisle,
fredonatul lui Esme, rasul cristalin al lui Alice,tocurile lui Rose. Imi faceau bine, ma simteam in
siguranta Aici ma simteam ciudat sa vorbesc cu cineva . Poate era din cauza faptului ca, desi nu
recunoasteam, mi-era frica ca nu mai eram normala . Ca o sa fac ceva gresit . Dar a cerul parea asa
de albastru,soarele asa de stralucitor si iarba atat de proaspata, ca parca imi era dor sa am niste
prieteni cu care sa rad pur si simplu . Care sa fie nebuni si prostuti, ca niste copii normali de varsta
mea. Am incercat sa ignor tristetea care ma acapara si mi-am sters lacrimile care incepusera sa mi
se iveasca pe obraji . La naiba! Imi interzisesem sa plang.

Macar eram prima in camera, asa ca mi-am ales patul de sus, de langa fereastra si am
inceput sa privesc soarele cum apune . Trebuia sa fac ceva ca sa ma linistesc. Simteam cum inima
imi bubuie in piept si cum capul imi vajaie . Totul se intampla prea rapid, trebuia sa incerc sa ma
relaxez. Off, durerea de stomac si ameteala nu ma ajutau prea mult. Am inspirat adanc si am sarit
din pat cand am auzit usa deschizandu-se si le-am vazut pe cele trei fete intrand.. Pareau dezamagite
de micuta camera de cabana . Doar una isi arunca valiza sub masa si-mi zambi . Era incredibil de
frumoasa.Avea pielea la fel de alba ca a mea, doar ca era rosie in obraji pistruiati . Parul ei roscat
curgea in niste onduleuri elegante pana pe umeri si o suvita ii cadea peste ochii mari si verzi ca
smaraldele . Chiar daca parea scunda, se misca atat de lin, incat parea foarte gratioasa. M-am gandit
cat de stearsa trebuie sa arat in comparatie cu ea si m-am strambat putin, dar apoi m-am bucurat,
gandindu-ma ca poate era unicul om de pe acolo cu care m-as fi putut intelege. Mi-am aruncat putin
privirea si asupra celorlalte doua fete intrate in incapere. Una dintre ele avea parul lung pana la
talie, perfect intins si blond, ce atarna pe umerii ei bronzati . Avea niste trasaturi perfecte si un corp
de model . Doar ochii caprui pareau putin cam mici zariti prin ochelarii cu rama roz. Cand umbla,
avea mare grija sa-si puna in evidenta hainele mult prea stralucitoare . Langa ea,sprijinita de dulap,
se afla o fata cu parul stralucitor, negru ca abanosul,taiat pana la barbie, care contrasta cu ochii ei
albastri si minunati . Ma uitam in jur, speriata intr-un fel sa vad atata frumusete intr-un singur loc .
Desigur ca eram obisnuita de acasa cu lucrul asta, dar stiam ca ei erau vampiri, de aceea erau atat de
minunat de incredibil de perfecti . Totusi, langa mine sa aflau trei fete perfect normale, dintre care
doua ma priveau atat de rece, ca am simtit nevoia sa ma apar cumva.

N-am scos nici un cuvant, pur si simplu am zburat de acolo, simtinu-mi obrajii rosii si m-am
dus sa ma plimb. Rataceam prin padurea de langa cabana de ceva vreme, fara sa stiu exact unde
merg, fara sa-mi pese. Nu stiam cat timp trecuse, nu prea puteam sa vad cerul printre ramurile
groase ale copacilor. Ma impiedicam aproape la fiecare pas, dar nu ma interesa. Ma simteam ciudat.
Ca si cum in mine se deschide o rana adanca, in care ma prabuseam incet. Eram disperata . Parca ar
fi trebuit sa fac ceva, si nu stiam ce. Ce doamne se intamplase in Forks de pareau toti atat de
ciudati? Cum se presupunea ca aveam sa rezist acolo, in halul in care ma simteam? Nu stiam cum sa
o fac. Nici macar nu eram sigura ce sa fac. Incepand sa plang in soapta, m-am asezat langa un copac
si am asteptat acolo ca totul sa treaca. Speram sa ma pot intoarce la cabana cat mai repde, cu un
convingator zambet fals pe fata si am incercat sa mi-l imaginez acolo pe Edward sau pe Alice,
mangaindu-ma.

M-am ridicat de pe jos doar atunci cand mi-am dat seama ca pamantul devine mult prea
rece, si am deschis ochii. Era destul de intuneric in jur,deci am presupus ca era tarziu. Am refuzat sa
ma gandesc la cate probleme imi creasem disparand asa si m-am indreptat inapoi spre luminisul in
care se gasea pensiunea.

***

Ceasul de pe holul intunecos arata ora 23:04. Am oftat incet,si m-am indreptat spre camera,
indepartandu-mi din minte gandurile negre care-mi spuneau ca am dat de necaz.Nici macar nu avea
rost sa ma consum, avand alte chestii mult mai importante de rezolvat. Cum ar fi sa ma asigur ca nu
s-a aruncat o bomba atomic in Forks. Nu aveam timp de probleme tampite de copii tampiti si
oricum, atunci cand m-am aruncat in pat, totul a disparut. Problemele,confuzia si disperarea au fost
inchise intr-o cutie, undeva, departe de mine.Parca m-as fi drogat. Ma credeam intr-o stare de
amorteala totala cand am auzit cateva zgomote venind de la ferestra, si un sentiment de deja-vu ma
suprinse. Asa il cunoscusem pe Edward.Doar un sunet venit de pe balcon. O privire, un pas si am
intrat intr-o lume atat de diferita de a mea. Dar acum era diferit, stiam tot. Cunoasteam pe toata
lumea. Doar daca … Am simtit cum mi se pune un nod in gat si mi-am amintit de James si Victoria.
Existau si altfel de vampiri, iar eu fusesem de la inceput o tinta sigura. Tipa ciudata, care, surpriza,
e inca om ! Mi-am inghiti lacrimile, in timp ce dezbateam in gand posibilitatile. Vant. Vant
puternic. Vampiri! Nu.Posibilitatea asta parea atat de imposbilia aici,departe. Picioarele au inceput
sa se miste fara voia mea cand m-am ridicat tremurand din pat si am luat-o la fuga in jos, pe
scari.Si, auzind sunetul unei respiratii venind din spatele meu, mi-am dat seama ca presupunerile
mele fusesera corecte. Am inghetat in loc.