Despre religiune de Econ. Dr. I. C.

Belide Cunoasterea lui Dumnezeu si a raporturilor care sunt intre Fiinta Suprema si om se face printr'un sistem de cunostinte, sentimente si actiuni care se numeste religiune. Insusi cuvantul religiune vine dela vorba religo - a lega, a uni !actantiu, Ieronim, "ugustin# si in acest caz, religiunea are rostul de a lega sau uni pe om cu Dumnezeu, Creatorul sau. Sau vine dela relego - a culege, a strange, a reciti, a observa cu gri$a, sau c%iar a venera si in acest caz, religiunea ar fi alegerea cu atentiune a unui rit religios. Etimologia aceasta a lui Cicero ar fi mai proprie laturei culturale, iar cea a lui !actantiu Deo religati sumus# mai mult laturei spirituale a crestinismului. In orice caz, si o etimologie si cealalta duc la acelasi rezultat& religiunea este legatura intre Dumnezeu si om. "ceasta legatura s'a deosebit dela o vreme la alta, dela un popor la altul, dela o civilizatie la alta. Dela primele forme religioase pe care le poate constata istoria religiunei si pana la crestinism este o mare deosebire si ca forma e'terna religioasa si ca continut. (eligiunea nu este o simpla forma, sau un sistem de cugetare. Ea este o mare realitate care trebue sa desluseasca soarta si fericirea omului. De aceea legatura dintre Dumnezeu si om trebue sa fie libera, pentru ca sa poata face loc sanctiunii rasplatitoare a faptei bune sau rele ce face omul in viata. Ea trebue sa fie constienta, pentru ca este o realitate pe care omul o poate cuprinde cu mintea sa si este spirituala, adica nevazuta. Izvorul religiunii pentru fiecare ins in parte formeaza partea interna a ei sau religlunea subiectiva. Ea se arata in afara prin un cult, care formeaza religiunea obiectiva. "cestea amandoua formeaza religiunea. (eligiunea subiectiva singura cum ar putea fi si& adevarul, binele, frumosul etc.# sau cea obiectiva singura cum ar fi si& magia, vra$itoria, etc.# nu pot fi religiune. (eligiunea ca fond se arata in forma. Credinta se arata in cult. !egatura aceasta religioasa uneste pe un Dumnezeu spiritual, care are legatura cu lumea obiect#, cu omul cel cu suflet, nemuritor, care poate sa intre in legatura cu Dumnezeu subiect# prin sentiment religios si cult si care a variat asa de mult dela o religiune la alta. )oate aceste raporturi sunt alcatuite pe baza unei descoperiri a lui Dumnezeu fara de care omul nu poate cunoaste nimic din lumea nevazuta. Necesitatea religiunii. *mul ca individ sau ca membru al familiei si al societatii are nevoie de religiune. +rin ea, omul cunoaste pe Dumnezeu ca

izvor al adevarului si ca norma a vietii morale aducatoare de fericire. +rin religie, omul capata siguranta faptei sale si se inalta mai presus de vietuitoarele din $urul sau. Familia si societatea lipsite de c%iagul religiunii se destrama si se nimicesc. Insasi cultura spirituala a lumii tan$este fara religiune. De aceea din ea se alimenteaza morala, stiinta si arta. (eligiunea fiind o realitate sufleteasca sadita in om, il leaga pe acesta de divinitate, Clipele de despartire sunt amare, cum marturiseste acest lucru Fericitul "ugustin. *mul are sentimentul religios ca plus fata de alte vietuitoare. Si daca "ristot a numit pe om animal social, apoi antropologia moderna il numeste animal religios. Ca religiunea este necesara familiei si societatii este faptul ca acei care voesc sa loveasca in familie sau in societate incep prin a lovi in sentimentul religios, ca in (usia, Spania, ,e'ic, etc. Iar cei care vor ridicarea nucleului social, familia, reclama utilitatea absoluta a religiunii. Scopul religiunii este, deci, de a inalta pe om pana la treapta %otarita lui de Dumnezeu ca unul care este facut cu putin mai prejos decat ingerii +s. -, .#, pentru a putea cunoaste pe Dumnezeu si a face voia !ui, ca in urma sa poata a$unge la adevarata fericire. Origina religiunii trebue cautata atat in Dumnezeu ca obiect# cat si in om ca subiect# deoarece ea este un produs al sufletului omenesc. *mul are predispozitiuni religioase si este framantat de idei religioase. De aceea omul cauta cat mai mult sa inalte ideea sa religioasa, potrivit culturii si civilizatiunii careia este partas. +redispozitia religioasa a omului este un dar divin pe care numai omul il are. Deci, origina religiunii este Dumnezeu care a si binevoit sa se descopere omului, care era neputincios de a se ridica mai presus de ceea ce putea cunoaste prin neputincioasele si bicisnicile sale simturi. *mul ar fi a$uns la cunoasterea lui Dumnezeu si prin propriile sale puteri, condus de predispozitia sa religioasa, dar drumul era prea lung, prea obositor si prea incurcat. Cei care admit ca izvor al religiunii pe om, cauta sa e'plice acest lucru prin diverse sisteme pe care se spri$ina parerea lor. "ceste ipoteze sunt& Magismul este ipoteza prin care omul dorind sa-si supue puterile naturii a cautat sa le vra$easca. Cand a vazut ca acest lucru nu e posibil si-a inventat zei care sa-l a$ute si sa-l satisfaca si asa a inventat religiunea.

Animismul este insufletirea naturii cu spirite asemanatoare spiritului omenesc, cu spirite pe care omul le-a clasificat si divinizat. *mul simplu, adorand tot felul de obiecte pentru motivul ca in ele ar locui spirite, a facut loc fetisului. Frica de fenomenele naturii a facut pe om sa le divinizeze. Dar primitivul nu era fricos. Si apoi nu avea primitivul numai divinitati rele, ci si de cele bune. Si apoi disparitia fricei nu a facut sa dispara si religiunea. Impostura adica nevoia ce a simtit-o autoritatea de a avea zei pentru a tine in frau pe popor cu amenintarea de pedeapsa lor. Dar de unde au luat oamenii autoritatii ideia de divinitate/ Adorarea naturii o intalnim, e drept, in multe religiuni primitive, dar ea nu e'plica ideea de divinitate, cum nu e'plica nici adorarea unor animale considerate ca stramosi totemul# sau interzicerea de a se atinge de anumite lucruri tabu#, care se pot considera doar ca practici religioase, iar nu ca origini ale religiunii. )ot asa de putina dreptate au si cei care sustin ca religia ar fi produsul societatii sociologismul#, ca si dreptul si morala si ca societatea a impus-o individului. Dar religiunea a fost mult mai inainte decat societatea. Ea a aparut cu individul. Sentimentul religios nu este un produs sufletesc al aItor sentimente si nici produsul logic al ratiunii omenesti. El nu a aparut ca o nevoie de a e'plica lumea si raporturile dintre elementele ei, nici ca fenomen social ci a e'istat deodata cu omul in cea mai curata si indestulatoare forma. +rin caderea omului - si ca o urmare a acestei caderi-acest sentiment a degenerat. De aceea a fost nevoie ca Dumnezeu sa se apropie de om, sa destepte acest sentiment prin revelatia Sa, cuprinsa in Sfanta Scriptura si sa-l perfectioneze prin venirea in lume a Domnului nostru Iisus Hristos. Universalitatea religiunii este o urmare logica a faptului ca religiunea isi are izvorul in Dumnezeu, care, facand pe om, l-a inzestrat si cu acest sentiment pe care omul l-a si avut in toate timpurile si locurile indiferent de forma in care si-a manifestat-o. "teismul este o slabiciune a unor oameni iar nu a unor masse de oameni. Cei ce studiaza lumea au gasit atei, dar nu au gasit popoare lipsite de orice idee religioasa.