Iulie 2006
AGRESIVITATEA ªI VIOLENÞA ÎN ªCOALÃ
Agresivitate – insusirea de a fi
agresiv, constituind uneori un
simptom patologic. Agresiv –
care ataca fara provocare. Care
cauta prilej de cearta, provocator.
Violenta – 1.insusirea, caracterul
a ceea ce este violent;
2. putere mare, intensi-
tate, tarie, lipsa de stapanire in
vorbe sau in fapte; vehementa,
furie;
3.faptul de a intrebuin-
ta forta brutala, constrangere,
violentare, incalcare a ordinii
legale. Fapta violenta, impulsiva.
Violent –a, violenti-ente, adj. –
care se produce sau actioneaza cu
putere, cu intensitate, cu violen-
ta….Care arata violenta, impul-
sivitate, nestapanire, agresiune.
Care se face cu forta, brutal, sil-
nic.
Daca agresivitatea este in
esenta un comportament provoca-
tor sau o suita de asemenea com-
portamente, violenta este deja tra-
ducerea in act a unor atari inten-
tionalitati: lovire, vatamare etc.
Asadar violenta
este concretizarea
agresivitatii, sta-
diul superior si
decisiv al aces-
teia.
Disocierea
termenilor este
conventionala, in
comportamentul
concret fiind
foarte dificil de
trasat o linie neta
de demarcatie. De
cele mai multe ori
cele doua atitudini
se intrepatrund,
cu trecere rapida de la vorba la
fapta, agresivitatea pregatind,
cum am mai spus, violenta.
Trebuie remarcat faptul de maxi-
ma generalitate ca agresivitatea si
violenta sunt extrem de prezente
in viata cotidiana. Zilnic suntem
agresati de aerul greu respirabil al
orasului, de gunoaie si de caini
vagabonzi, de gropile si faliile
quasi-geologice de pe strazi, de
alimente si bauturi contrafacute,
de grotescul si dezgustatorul spec-
tacol al strazii in care marlanii si
toapele se afla in prim plan, cu
marlania si marlaniile lor. Viata de
zi cu zi este suficient de stresanta
pentru ca acest stress sa se consti-
tuie el insusi intr-un factor agresiv
major.
In ceea ce-i priveste pe
elevii nostrii, atat agresivitatea cat
si violenta se manifesta in mai
multe feluri. Exista o agresivitate
vestimentara prin care, mai ales
fetele cauta sa atraga atentia si
chiar sa se impuna. Bunul gust in
acest caz are o prezenta relativ
discreta, el depinzand de o mul-
time de factori care mai degraba
actioneaza divergent. Si cum nici
un regulament nu-l poate impune
– e vorba de bun gust - ramane
solutia recursului la uniforma,
discutabila insa si aceasta. Pana la
urma, uniforma este cel mai mic
rau posibil.
Violenta fizica in scoala
este departe de a fi cea mai grava
forma de manifestare a acesteia,
desi cu siguranta este cea mai
dureroasa – la propriu. In general
ea se manifesta prin benignele,
zilnicele si – in cele din urma -
inevitabilele incaierari dintre bai-
eti. O anume doza de agresivitate
este proprie naturii umane in gen-
eral si in proportii variabile
fiecarui individ. La varstele mici
forta fizica si manifestarea ei
ostentativa sunt percepute ca
dovezi de personalitate, curaj si
independenta, mijloc decisiv de
castigare a stimei si admiratiei
celor din jur. Uneori conflictele
capata amploare, angajand pri-
etenii, colegii, vecinii si a caror
participare devine o chestiune de
prestigiu si onoare, dincolo de
pretextul neintelegerii sau de
putinta de a-l justifica. Sunt si
cazuri cand conflictul devine
inevitabil. Stabilirea ierarhiei, cine
este “cel mai tare din parcare” nu
se poate face decat prin infruntare
directa. La urma urmei, daca la
nivelul marilor imperii nicicand
n-au putut sta doua sabii intr-o
teaca, de ce ar fi posibil acest
lucru intr-o clasa sau intr-o scoala
?!
Cu publicitatea si asistenta
de rigoare, lupta are loc si se
incheie destul de repede, cu rezul-
tatul scontat de cele mai multe ori
sau cu unul surprinzator. Noua
ierarhie dureaza destul de putin,
pana cand vreun challenger
veleitar sau un autentic campion
pune in discutie legitimitatea cam-
pionului “en titre”, amarandu-i
zilele si provocand o noua con-
fruntare.
Acest tip de conflicte se
pot dezamorsa cu relativa usurin-
ta. Din experienta proprie, o solu-
tie deosebit de eficienta este trans-
ferul rivalitatii pe terenul sau in
sala de sport, in cadrul organizat
al competitiei sportive.
Rezolvarea si rezultatul ei sunt
benefice pentru toata lumea, dar in
primul rand pentru fostii adver-
sari, deveniti prieteni.
Agresivitatea si violenta verbala
se manifesta din plin la elevii nos-
tri, fara limita de varsta, fara dis-
criminari, fara frontiere. De alt-
minteri fenomenul e caracteristic
pentru majoritatea tinerilor. Tonul
ridicat pana la stridenta, incat
aproape ca trece in zona ultra-
sunetelor, inflexiunile ironice, cla-
sica, balcanica bascalie dar si mai
noua, viguroasa “mistocareala”,
multiculturala si interetnica, sunt
aspectele cele mai frecvente.
Discursul, incoerent in fond este
torential in forma, te inunda ca o
maree. Acest fel de a vorbi
urmareste intimidarea preopinen-
tului sau chiar anihilarea lui,
reducerea acestuia la tacere.
Si inca. N-am spus nimic despre
injuraturi. Baietii mai ales – desi
unele dintre fete nu se simt deloc
complexate – injura in modul cel
mai firesc cu putinta, la fel cum
respira, metodic, sistematic, cu
siguranta exercitiului bine stapan-
it. Uneri am senzatia ca injuratura
e golita de sensul ei propriu,
devenind un simplu apendice
stilistic, capatand functii adver-
biale sau onomatopeice, fiind
inserata in discurs cel mult ca un
semn oarecare de punctuatie.
Personal consider ca agre-
sivitatea si violenta verbala sunt
cele mai nocive, intr-un eventual
clasament al formelor de mani-
festare a violentei. Cuvintele rele,
cuvintele urate, malul gros al
cuvintelor murdare sau nedrepte
dor, ranesc, creeaza suferinte si
traume greu vindecabile. Forta
cuvantului este de departe cea mai
teribila forta pe care o avem la
dispozitie iar binele sau raul pe
care-l poate genera aceasta forta
sunt imense.
E un loc comun afirmatia
ca agresivitatea si violenta sunt
initial simptome si ulterior expre-
sii ale neputintei, proprii de regula
mediocritatilor sau nulitatilor
veleitare.
Un mare rol in pro-
movarea si cultivarea agresivitatii
si violentei il are mass-media, in
special audiovizualul. Aceasta in
ciuda faptului ca nu se poate vorbi
de o prezenta propriu-zisa a aces-
tuia in scoala. Este deprimant sa
constati cate crime , batai, furturi
si violuri sunt difuzate in pro-
gramele diferitelor televiziuni.
Avertismentele cu “A.P”, 12 sau
16, nu fac decat sa atrga atentia si
sa creasca audienta exact pe
seama celor astfel avertizati si
deci “protejati”. Emisiuni de
divertisment care promoveaza
prostul-gust si subcultura de cea
mai ordinara speta, un umor slinos
si “filozofari” tembele tot agre-
sive se cheama ca sunt.
Prezentatori urmariti cu sufletul la
gura de tineri pentru care devin
modele afiseaza o veselie caznita
si supun gramatica si logica la
grele si sistematice perversiuni. In
numele “rating”-ului si al carac-
terului privat al televiziunilor, nu
se face nimic sau se face prea
putin pentru stavilirea sau con-
tracararea acestui val continuu de
kitsch-uri. In aceste conditii, tre-
cand la manifestarile culturale
“live”, nu mai mira pe nimeni ca o
formatie de derbedei puturosi, sli-
nosi si semianalfabeti aduna la un
spectacol pe un stadion din Buzau
sau Barcelona mai multi specta-
tori decat “Hamlet” in zece stag-
iuni. Slogane ca “no job, no
school” sau “alcoolul este viata/ si
viata e alcool”, care circulau pana
de curand, sunt adevarate capitole
de existentialism dintr-un posibil
manual – evident, alternativ, - pe
care ipochimenii mai sus amintiti
il propun tinerilor.
Ce se poate face ?
Violenta naste violenta, ura naste
ura. Tot atat de adevarat este ca si
cultura naste cultura, ca invatatura
si educatia genereaza si cer mai
multa invatatura si mai multa edu-
catie. Sa trezim, sa retrezim la ele-
vii nostri placerea si motivatia de
a invata. Chiar daca apelul pare
patetic si chiar desuet, alta solutie
nu se vede. Pana la depasirea
tranzitiei care pare sa se fi
eternizat si pana la normalizarea
societatii si a structurilor ei,
scoala ramane singura in masura
sa pastreze echilibrul.
Prof. Sorin BERBEC
ªcoala nr. 119 "Vasile
Voiculescu", Bucureºti