NICTALOPIA 1 FRAGMENT 1 Vieuim intr-un mare Blci nghesuii benevol in Sala Oglinzilor ca sa radem de propriile reflexii Pe undeva, de-a

lungul timpului s-au ncurcat sensurile cci adevraii noi sunt diformii din spatele sticlelor argintate.

Acum a terminat de scris, se reazama de perete si-si priveste, fara cuvant, prietenii. Asteapta, privind rotund biserica, pleaca ochii-n pamant si ofteaza adanc, ar vrea sa zica ceva dar renunta. Pictorul(care, cu coada ochiului l-a observat il indeamna bland): Hai Profesore, citeste-ne Profesorul(fara false fasoane,incepe soptit): Rzbuntori , zurbagiii zei mi-au croit in Olimpul lor ceos o mie de piei si m-au aruncat pe Golgota.

Te rstignesc Doamne!! si sunt pe rnd: cel ce Te scuipa cel ce-Ti sruta picioarele cel ce, slbatec, Te-nteapa cu sulia-n coaste Apostolul Ioan nlemnit; - mai apoi,

Te reneg de trei ori ca sfntul Simon Petru si m reped sa-Ti car crucea ca Simon din Cirena

Detronaii rad de nuceala mea, de picioarele mele din plumb ce- ncearca sa alerge. Sunt disperat cci tiu ca va veni o vreme cnd ni se vor cantari lacrimile. Urmeaza o lunga tacere, poeziile Profesorului nu sunt comentate niciodata, sunt ale lui si numai ale lui, nu admite critici nici nu pretinde admiratie Pictorul: Dupa cum ai cercetat toate cotloanele si dupa oftatul acela, sigur mai ai ceva de zis Profesorul: Vorbesc Ioane, dar sa nu razi, poate vi se va parea un cliseu ridicol, eu il numesc exercitiu de observare, dar biserica asta e o oglinda a neamului nostru. Pictorul(se-nroseste deranjat ca-ntotdeauna de banalitatea propriului nume: Ion;inghite in sec): Expilca-te. Profesorul(zambeste mohorat): Ma explic; un cadavru devenit vegetal, cu barnele astea galbui-albe ca niste coaste uscate descarnate, o mina, spalata de sacru, sprijinita ironic de niste schele pitice, impotente, caricatura a reconstructiei. Ion: Esti bolnav? Profesorul: Nu, doar realist. Profesorul: In primul rand Profesorul: Si apoi luam, de pilda, acoperisul,lipseste, toate ploile ne bat, primim tot ce vine de sus cu indiferenta, induram, cu capu-ntre umeri. Sculptorul: Fara acoperis, comunicam mai bine cu Cerul, legatura Pamantului cu Divinitatea devine directa, fara obstacol. Ion: De altfel, templele nu aveau acoperis.

Profesorul: Lasa-ma frate cu dacii tai, ce ne mai place sa ne impaunam cu ei, un popor a carui religie, cultura si obiceiuri au lasat atat de putine si interpretabile urme incat imaginea mea despre el e tare incetosata. Ion: Exagerezi, Columna lui Traian e suficient de sugestiva in imagini. Sculptorul: Da de unde, e lucrata la rece, de sculptori care nici nu au calcat prin Dacia, monumentalele sanctuare de la Sarmizegetusa lipsec, iar zidurile cetatilor cioplite pe columna sunt gallice, nicidecum dacice Imaginile-s alterate. Ion: Bine, bine, dar asta nu micsoreaza cu nimic valoarea lor umana, calitatile lor Profesorul: Ce valoare, ce calitate, niste betivi care-si trimiteau cei mai voinici fii in solie, prin moarte, zeului lor atunci cand era mare nevoie de brate puternice de luptatori.In plus un popor cu o cultura puternica poseda un limbaj scris. Aratati-miva rog, o pagina, o piatra scrisa in limba daca, ba nu, aratatimi o litera!!( taie aerul cu un gest brusc). Niste barbari! Ion: Poate ca preotii daci erau ca druizii celti, ca sa nu fie pangarita credinta, si pentru ca cei ce invatau ritualurile sa nu-si neglijeze memoria,au interzis scrisul. Profesosul: Da, dar celelalte fapte publice, private, trebuiau sa fie si ele consemnate cumva?Cum?Dumnezeu stie sau poate marele zeu Zamolxis,fostul sclav al lui Pitagora. Sculptorul: Chestia cu Zamolxis- sclav este o anecdota, sa fim seriosi. Ion: Herodot scrie clar ca, de fapt, Zamolxis, daca a existat ca om, a trait cu multi ani inaintea lui Pitagora. Sculptorul: In plus, sacrificiul uman prin aruncare in sulite se savarsea numai din patru in patru ani, si foarte rar, daca nu murea primul sol mai trimiteau lui Zamolxis pe altcineva. Ion: Adevarul ca alaturi de poporul evreu, dacii erau singurii cu religie monoteista. Profesorul: Aiureli, panteonul lor este plin de zei importati: Gebeleizis-Zeus, Bendis-Artemis Sculptorul: Aici ai dreptate, naivitatile unor autori exaltati, dar nu rau intentionati, i-au facut pe daci crestini inainte de aparitia crestinismului. Ion: Au fost doar incercari de a ne innobila, sacraliza radacinile. Profesorul: Si culmea e ca, dintr-un popor format printr-o asimilare-exterminare a cuceritilor de catre cuceritori, genetic suntem mai mult daci mostenitori ai cefei plecate, niste vesnic pupatori ai mainilor care ne biciuesc si omoara.A rezultat o majoritate de ciobani mioritici resemnati, noncombativi, care-si percep destinul ca fiind ori o gluma neagra, ori condamnare. Ion: Totusi, limba asta,a ciobanilor,latinitatea ei de netagaduit, e o mostenire cu valoare de monument gigant.

Profesorul: Da, aici ai dreptate, limba a fost si este unica cheie a supravietuirii noastre, ca neam.Dar uite si ea, saraca, cum a ajuns sa fie schngiuita, pangarita de mahalagisme,pseudo-neologisme si alte aberatii, gunoaie sau inutilitati sonore, mai degraba zgomotoase. Ion: Poate ai vrut sa spui, de fapt, ca limba e oglinda neamului nostru. Si chestia cu capul plecat nu o inghit defel, suntem demni macar prin limba literara. Profesorul(aprins): Chiar cu ajutorul gramaticii te voi contrazice, nu cred sa existe limba mai bogata in pronume de politete, decat a noastra, fii atent: Domnia Voastra, Inaltimea Voastra, Maria Voastra, Luminatia Voastra, si altele, si altele, toate sugereaza caciula in maini si spinare oblica. Pe cand englezii pana si reginei ii spun you, adica tu. Vezi, egalitatea ca mentalitate subliniata lingvistic. Ion: Dar si francezii, si spaniolii, chiar nobilii, se adresau unul altuia cu Sluga dumneavoastra. Sculptorul(taraganat): Da, dar o faceau ochi in ochi si cu spada la brau, orice interpretare ironica putandu-se sfarsi cu un duel. Ion: Apropo de sabie le brau, nu toti romanii sunt o apa si-un pamant, exista exemple stralucite in istoria de oameni demni, individualitati puternice a,a Stefan cel Mare si Sfant, de pilda. Profesorul(da din mana a lihamite si superioara ironie): Ee Sfant, a avut peste patruzeci de copii din flori si inalta biserici prin satele pe unde avea dragute, sa-si justifice deplasarile in interes de amor. Sculptorul: Esti cinic si judeci superficial, chestia cu copiii mi-l apropie mai tare, il umanizeaza pana mi-l vara adanc in suflet, stiindu-ma pacatos la randul meu, si daca un Om cu o mare, cum a fost Stefan, tia patruns puternic in suflet atunci e sfintit.Cat despre biserici si iubiri trupesti, cati dintre noi isi verifica balanta: fapte bune-pacate, incercand s-o achilibreze, cum a facut el? Profesorul: Touche! Daca tot am ajuns la tandemul biserica-femei, amintiti-va de Ana lui Manole, suntem un popor crud in bigotismul nostru, continuam sa ne zidim femeile pentru o diploma de cel mai bun constructor. Manole pateaza ideea de sacrificiu, el nu e decat un mester, nicidecum un arhitect genial. Ion(zambitor constata): Profesorul sufera de boala numita demitizarea personalitatilor, va mai amintiti cand ne-a zis ca Socrate si Platon au fost homosexuali. Sculptorul(pune lucrurile ferm, la punct): Nu fi nedrept, Ioane, contextul era altul, n-a fost nici o tentativa de coborare de pe soclu, Profesorul vorbea despre modelul antic grecesc de frumusete, adica efebul, explicandu-ne ca modul lor de a face dragoste nu era decat un exercitiu estetic,specific acelor timpuri, modei de atunci. Profesorul(priveste aparent absent o fresca injumatatita, Adam sub Pomul Cunoasterii cu marul in mana intinsa, partea cu Eva lipseste, apoi murmura): A face dragoste Toti ii urmaresc privirea. Cantaresc fresca. Ion(abia-si stapaneste rasul): Sa nu-mi zici ca Adam era roman!

Profesorul(serios): Aici, da! Uite, si in voluptate a ales calea cea mai usoara, lenea lui proverbiala a invins, se multumeste cu satisfactii imediate, ce nu cer mult efort (Profesorul lasa o pauza pentru efect). Ion: Cum asa? Sculptorul(fluiera uimit si se repede): Mi-am dat seama, intre cunoasterea gustului femeii si cunoasterea gustului marului, Adam a ales marul! Ion:S-a grabit Profesorul(isi continua ideea): Graba asta combinata cu minciuna si hotia cai scurte, este rana noastra deschsa,toti vor imediat:munti de bani, masini si vile luxoase, in locul educatiei propii si a muncii din greu, se traieste cu speranta infantila a castigului la loterie, prea putini isi gandesc o afacere pe termen lung, din care sa manance si copii lor.Ar trebui Ion: Ai inceput sa vorbesti ca un politician atipic, care paradoxal poate fi acuzat de lipsa de patriotism. Profesorul:Patriotismul e vorba goala, discurs electoral, daca nu-i sprijinit de demnitate si sustinut de putere economica. Profesorul(pare jignit): Nu-i discurs politic, dar daca vrei unul scurt ti-l fabric, politica-i superficialitate cu aparenta de profunzime, la noi e un scop nu un mijloc, probabil din cauza lipsei de cultura politica, pe care tinerii nu o au, cei ce au intrat in partide sunt oportunisti crescuti la umbra dinozaurilor pseudocapitalisti.Vlaga tinerilor capabili se consuma pe alte planuri si neimplicarea lor e tributara convingerii ca politica e o curva,asa ca ii lasa pe codosi sa o faca Sculptorul: Tampenia asta de conceptie e o scuza penibila,pasivitatea politica, in cazul asta, e o dovada de lasitate, trebuie sa facem politica,realist, temeinic si cu simt de raspundere. Ion: Parca asist la o scena caragialesca. Dar, in politica, cine poate fi mai actual decat Caragiale Profesorul(se vede neinteles si rosteste apasat): Caragiale nu e actual, noi nu am mai evoluat de la 1900 incoace,asta-i tragedia. Nenea Iancu,ochi limpede, l-a definit pe roman urmand trei axe, care adesea se impletesc: sforaitul politic, amorul vulgar si bascalia. Sculptorul: Bascalia, asta-i boala noastra cea mai dureroasa, ironia vulgara, cinica in realitate semn al neputintei. Ion: Nu neputinta,hotia-i lepra ce ne roade. Profesorul: Daca am ajuns la hotie, ca trasatura definitorie de caractera romanului, observati ca marea majoritate a icoanelor de pe iconostasul de-aici sunt smulse, deci furate Sculptorul: Furtul de icoane, e, cred cel mai infiorator delict.Oricat de necredincios ai fi, un sambure de indoiala tot mai ai in suflet: Intrebarea Si daca exista Dumnezeu? e acolo ingropata, incuiata,cum o fi, si ea ar trebui sa inabuse pana si ideea de a fura din biserica. Macar de frica judecatii de dincolo

Ion: Prea multi ani au lipsit orele de religiedin scoli. Sculptorul: Comunismul, bata-l vina! Ion: Comunismul, ca idee, a fost o chestie buna Profesorul(se sufoca apoi se calmeaza treptat): O idee esuata dramatic, lamentabil, care-ti incapastreaza fortat ocheleri de cal, miroase acru si are gust de sange,numai lucru bun nu poate fi numit. Sculptorul: Doar comunistii occidentali,netrecuti prin iadul rosu, mai pot debita astfel de naivitati. Profesorul: Fiindca brodeaza ideile-fine ale comunismului pe panza- suport a capitalismului. Ion:La inceput capitalismul a fost o mizerie Profesorul: De unde-ai mai scos si treaba asta?! Ion: Dickens Sculptorul: Mizeria din cartile lui Dickens, a fost scoasa in relief pentru efect artistic Profesorul: Insasi constientizarea mizeriei e un rezultat al capitalismului: productia industriala de sapun, de haine de bumbac, de incaltaminte si asa mai departe l-a facut pe taran, prin comparatie cu muncitorul, care manca mai bine, mai diversificat, sa-si vada murdaria. Sculptorul: Viata la tara, munca acolo, e o chestie placuta doar cateva zile de vacanta Porfesorul: Si in comunism, taranul nu-si muncea nici macar propriul pamant Profesorul: Cea mai mare cicatrice lasata de comunism este distrugerea ideii de proprietate. Sculptorul: Cicatricea rusinoasa pe care o purtam, e si a fost urma atitudinii noastre fata de fostii dizidenti politici, care au incercat sa ne deschida ochii si pe care, neciopliti, i-am numit,ii numim, niste fraieri. Ion: E doar o reactie la un complex de inferioritate Profesorul: Ce complex?Pasivitate de bolovani!Eram oi, decazusem pana si din stadiul de ciobani mioritici, avand ca unica ratiune de a fi umplerea stomacului, eram stpid-bucurosi atunci cand vanzatoarea de la alimentara uita sa ne bifeze cartela de ratii

Sculptorul: Comunismul a transformat oamenii in caramizi, in zid. Profesorul:Romanii au ramas caramizi vii in zid.Precum bucatile astea de chirpici ale ruinei, o mana de paie, nitica balega si lut sfaramicios

Sculptorul: Esti cred .Te contrazic, aminteste-ti tu, acum de Ana Mesterului Manole, caramizile astea de chirpici sunt oameni morti, poate sacrificati de altii, poate victime benevole sau accidentale. Profesorul: Nu ma asteptam ca tocmai tu sa ma contrazici,tu; cu statuile tale, osmeni din chirpici, carora le ies buruieni din gura, organe genitale si fund, acolo ai fost crud sau poate doar lucid.Te-am admirat atunci.Statuile-acelea erau vii! Sculptorul: Erau vii pentru ca aveau apa in ele! Caramizile tale-s uscate! Moarte. Biserica asta nu-i o oglinda actuala, e doar usa prin care poti vedea speculand ieftin trecutul! Profesorul: Ma jignesti si-ti voi demonstra, chiar cu ajutorul usilor cat de prezent e prezentul intre zidurile-acestea. Ion: Sper ca nu mai trantesti vreo metafora ambigua despre usi. Sculptorul: Nu fi ironic ieftin, sa-l ascultam! Profesorul: Usa de la intrare? Ion: Lipseste cu tot cu canaturi si cu pereti. Profesorul: Incotro era orientata usa? Ion: Spre vest. Profesorul: Adica Occident, ce demonstratie mai limpede vrei, in plus toata partea de apus a bisericii lipseste, ruina deschizandu-se, intr-acolo ca o imensa gura ce pare sa strige: Veniti vesticilor, intrati, minunati-va, dar lasati si niste bani in cutia milei. Sculptorul: Profesore tei-ti lipsesc celulele cu conuri de pe retina, vezi totul alb-negru, scuze, gresesc, grinegru.. Profesorul: Cand esti prost platit, nu vezi rozul si stati asa, ca mai am, nu am terminat cu usile, ia priviti spre altar, nu va surprinde nimic? Ion: Ba da, usile imparatesti sunt astupate cu scanduri. Profesorul: Buun! Deci pe unde mai putem intra in altar? Ion: Pe cele diaconesti. Profesorul: Adica laterale? Ion: Da. Sculptorul(incurcat): Nu-nteleg unde vrei sa ajungi

Profesorul(isi freaca mainile umede, trist-satisfacut): Am ajuns la alta meteahna suparatoare a romanului, pura dovada de slugarnicie, chiar mai grav, de dispret si, in esenta de auto dispret, fiti atenti: in marea majoritate a institutiilor din Romania nu se intra pe usile principale, ci pe cele mici, laterale, sau din dos.(Se opreste asteptand reactia) Ion: Usile mari sunt pentru sefi si sefii-sefilor. Profesorul: Nu care-cumva sa-si atinga hainutele fine de toalele vulgului transpirat.(Scuipa sec far saliva) Niste arivisti aroganti. Sculptorul: Niste mitocani Profesorul: Curat mitocani(Pauza) Ca tot suntem intr-o biserica, stiti ce-au fost de fapt mitocanii?(nu mai asteapta raspuns) In vechime erau calugarii de mana a douadin mitocuri, biserici filiale ale manastirilor mari, care calugari desi incercau sa tina randuielile ca-n manastirea mama, nu reuseau, oricat de mult s-ar fi straduit sa-si imite superiorii Sculptorul: N-aveau substanta Ion: Mai pe romaneste, mitocanii sunt niste copii nereusite. Profesorul(gandeste cateva clipe):Mitocanii vechi macar aveau modele, cie din ziua de azi sunt copii nereusite ale altor copii nereusite.Si pentru ca le lipseste modelul autentic, de frica sa nu se vada ceascund mastile, demoleaza valori Sculptorul: Incearca sa-i doboare chiar pe acei, care pot fi adevaratele modele. Ion(spre Profesor): Deci recunosti ca exista si valori? Profesorul: Izolate, lipsite de o reala putere de a schimba. Ion(nedumerit): vorbim de oameni aici, nu? Profesorul: Da, de cei buni, realele elite, dar cu voci firave. Sculptorul: Cine are urechi de auzit, ii aude. Ion: Nu fi limitat, ei doar isi pastreaza libertatea, prin distantare, doar izolandu-te poti crea valori durabile, ei sunt niste nyctalopi, vad in intuneric. Ion: Valorile pure provin din masele populare . (Profesorul si Sculptorul il privesc usor incruntati, de parca nu l-ar recunoaste, derutati de figura lui serioasa ) Sculptorul: Esti nebun? Credeam c-ai scapat, de cliseele astea cretine. Ion(se-nvineteste o clipa la fata, dar apoi surade am glumit): Ma refeream la cei de la sate

Profesorul: Cultura nu se face de-a valma, in grup, ea este rezultatul stradaniilor unor individualitati puternice. Creatiile populare sunt, la origine, operele unor necizelati Creanga, Brancusi, Enescu sau Grigorescu, ramasi anonimi pentru ca lipsea mass-media, ba nu sunt aproape sigur ca operele initiale erau mult mai expresive, iar poporul, preluandu-le, copiindu-le, le-au modificat pe intelesul lui, astfel pierzandu-se mult din formele si mesajele lor.Masa taranilor a fost, cel mult, pastratoare de cultura. Ion(moale): Mai, tu dezbraci pana si satul de frumusetea lui. Profesorul: Numai un naiv, idealist, ca tine mai vede frumusete la sat, puritatea lui s-a pervertit Sculptorul: Are dreptate, Ioane, subcultura de mahala care mai demult invada orasele, astazi inneaca satele, peste tot dai de lalaielile tiganilor urbani si haine chinezesti Ion(milos): Saracia Profesorul(amarat): Saracia ca stare de spirit. Sculptorul:Nu saracia i-a coborat, ci lipsa bunului simt Profesorul:Acel bun simt, pe care l-ai surprins in portretele tale cu tarani batrani, doar ei, batranii mai au calitatea asta De ce n-ai pictat tractoare, combine Ion(rictus ingretosat): Pictural, masinile-s grotesti. Sculptorul: Pacat ca nu ti s-au vandut tablourile-acelea, ideea a fost superba, sa pictezi tarani pe frunze de porumb sau vita de vie, presate. Profesorul: Trebuie sa mori sa ti le cumpere si pe cele vechi si pe astea noi. Ion(afirmatia Sculptorului l-a lovit, mai mult se auto-ntreaba): Sa mor? Profesorul: Da, dar nu oricum, sa-ti faci din moarte un spectacol, sa atragi ochii mass-media. Sculptorul(are aerul ca glumeste): Reclama-i sufletul comertului, dar ca sa apari la televizor, trebuie sa fie cu mult sange. Profesorul(scarbit, ca in fatza clasei): Televizorul, o cutie de gunoi rasturnata din care se scurge mizerii, foarte putine lucruri bune se ratacesc pe acolo, dar si-acelea ies manjiteAm ajuns niste gunoi-fagi, avizi de violenta. Am uitat de blandetea cartilor Ion: Televizoru-i cea mai ieftina distractie Sculptorul: Distractia asta ieftina e spalare de creier. Profesorul(la catedra): Violenta, de orice natura, din presa, nu e decat o consecinta a foamei sinistre de senzational macabru, a romanului. Ion(incearca sa-l incuie, somandu-l): justifica-ti afirmatia folosindu-te de ruinele noastre.

Profesorul(zambeste superior): Esti partida usoara, dragul meu, nimic mai simplu, enumera-mi frescele ramase intregi!(apasa pe intregi) Ion(scruteaza peretii atent): Rastignire Domnului Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Uciderea pruncilor si mai spre intrare Profesorul(puncteaza rapid): - Iesire! Ion(subliniaza): Intrare-iesire: Judecata de Apoi cu o hidoasa Gura a Iadului. Sculptorul(murmura infiorat): Cuie inrosite, lacrimi, sulita, decapitare, topor insangerat, cadavre, calai, carne arsa, lacrimi Profesorul:Toate in chenare care tare mai seamana a ecrane, a poze din ziar Si peste toate, priveste apusul! Au amutit, imbracati si ei, si ruinile in lumina sangerie a soarelui apunand. Ion se vede rosu, se simte rosu...

Sta la fereastra camerei sale si scruteazanoapte de-afara. Neagra, friguroasa, umeda. Ceata a trecut. Isi simte pielea, uscata, plina de grauncioare de nisip rece. I-a inghetat transpiratia in glandele sudoripare. I s-a aricit parul pe corp. Mainile ii tremura. Din abdomen urca, crescand in intensitate, o presiune ce-i striveste plamanii. Inima pompeaza spasmodic, greu, sangele vascos. Toti muschii ii sunt amortiti, pietrosi. Ar vrea sa urineze, dar nu poate, sfincterele-i sunt incordate. Inspira adanc,sincopat pe nas si expira suerat printre dinti, iar aerul ii galgaie serpuitor peste nodurile din gat. Se reazama cu coatele pe pervaz si incepe sa-si maseze talpile, apasat. Creierul ii fierbe, plin de ganduri trunchiate, ce se rasucesc in spirale, izbindu-se haotic unele de altele. Printre buzele albe, odata cu aerul, incep sa i se strecoare afara cuvinte despartite de pauze lungi: Celebritate Moarte Unde-i orizontul?.... N-am orizont! Nimic nu-i ce pare a fi!.... Realitatea, ce-i realitatea!... Hai curaj!...Dar, daca Doare?... Fainos?!.... Bani Sange Mi-e frica?...titluri de ziare. Incepe sa vada fotografii cu el peste tot, mari, mici, il inconjoara, rotindu-se.Isi striga in minte, cu ecou: Fara panica!. Ca ul final repetat ii starneste rasul,uscat, sacadat. Ce farsa sinistra! O farsa, asta-i totul, farsa, farsa, farsa, farsa. Aude pasi usori, departati pe hol, s-a hotarat, se roteste rapid pe calcaie si aproape ca alearga pana la oglinda. Inghite o gura de aer si se izbeste tare, cu cotul. Sticla a plesnit, s-a desprins doar un ciob mic, cat o unghie. Grabit vara un deget in spatiul gol si smulge o aschie argintie, taioasa.In spatele oglinzii false se ghiceste o incapere.Ia cu grija briciul improvizat si, incet, incet, scrasnind din masele, isi taie venele de deasupra incheieturii mainii stangi. Mai simte, caldut, cum i se prelinge urina pe pantalonii de pijama, lipindu-i de coapse, murmura amarat: Ce jenant!, si punandu-si palma dreapta pe ceafa se prabuseste ca o scandura pe podea.

Cele doua zgomote puternice au transformat mersul agale de pe hol in alergat. Usa se izbeste de perete si George intra precipitat, incremeneste cateva secunde in prag cantarind cu o privire rece situatia. Apoi se repede spre pat si rupe doua fasii din cearsaf, dintr-una improvizeaza un garou si cu cea de a doua leaga taietura. Automat mintea-i fuge la doctorul din camera de la capatul coridorului care de-abia atipise. Bine ca n-am adormit si eu se felicita in gand, si lasandu-l pe Ion lungit pe parchet porneste in viteza sa-l aduca pe medic. .......................................................................................................................................................

Spitalul de psihiatrie Nr Sanatoriul de boli nervoase

Foaie de observaie psihiatrica

Pacient: Ion Feicar Sexul: M Varsta: 31 ani Ocupatia: Profesor de desen Diagnostic: Schizofrenie paranoica ( cu accese catatonice(!?)) Medicatie: Bolnavului i se administreaza: Olanzapina (neuroleptic incisiv) asociat cu Romparkin (anticolinergic) Constatari: Debut acut, tardiv (prin aparitia ideilor delirante de persecutie) Manifestari in perioada de stare: 1. Tulburari psihomotorii:

- mimica neadecvata contextului (grimase), ras nemotivat - miscari supraincarcate gestual - discordanta intre sentimente si reactii - catatomie (sta ore intregi in coltul salonului, deseneaza obsesiv ochi fara iris, desi in perioada de internare initiala a facut multe schite bolnavilor,

pasionat, mai apoi fazele portretistice s-au inputinat) 2. Tulburari afective: indiferenta(si-a pierdut interesul pentru relatiile sociale), izolare ambivalenta sentimentala (sentimente contrarii fata de membrii familiei, prieteni, trece de la admiratie la dispret total) dereglat, instinctiv-afectiv(se masturbeaza des, probabil cu fixari incestuoase) senzatie de instrainare fata de sine insusi(adeseori nu se recunoaste in oglinda) 3. Tulburari intelectuale: gandire distorsionata, dominata de un rationament morbid negativist

dificultate in asocierea ideilor ( comunica atingand tangential subiectele) idei de clarviziune, telepatie persecutie (frica sa nu i se fure ideile creative, crede ca e supravegheat tot timpul)

halucinatii auditive si vizuale( percepe realitatea distorsionat, retras intr-o lume proprie labirintica,populata cu personaje umane, posibil alter-ego-uri)

Tentativa de suicid( sectionarea venelor antibratului)

Nota bene: Dup transferul la Spitalul de Urgente, infirmierul George a gsit in salonul pacientului un tratat de psihiatrie plin de sublinieri la capitolul Simptomatica formelor clinice de schizofrenie!

Publicat de bdP la 12:44 Niciun comentariu: Trimitei prin e-mail Postai pe blog!Distribuii pe TwitterDistribuii pe FacebookTrimitei ctre Pinterest NICTALOPIA 2 FRAGMENT 2 Filozofii s-au retras in munti -sa caute piatra.

Cei carora li s-a galvanizat pielea cu un sfert de gramde aur si concomitent li s-a varuit interiorul cutiei craniene cu axoni si dendrite, au gasit pe drumuri cate un bici, si l-au folosit.

Noi, ceilalti, stam asezati, sub cruci, cu umerii insangerati, incovoiati, cu coatele sprijinite pe genunchi si ne fierbe in minte un gand: Cine se sacrifica pentru cine? Aceasta-i intrebarea!

Incapere inalta rece-umeda. Tubul de neon din tavan zumzaie sacadat, sec si palpaie, luminand stroboscopic peretii imbracati in faianta crapata si un pat de fier acoperit cu o saltea infecta. Alba lumina ar descompune miscarile daca ar exista, in decorul inmarmurit.

Profesorul sta chircit, pe varfurile picioarelor cu spatele lipit de zidul inghetat.E imbracat cu o camasa de forta si are privirea indobitocita de medicamente. Aparenta de leguma umana e contrazisa, stranie, de ras ce-i iese suerat printre dinti.E bucuros ca nu mai simte mirosul de mucegai si chiar un zambet ii incolteste pe fata pentru ca-si simte rinichii maruntiti de zeci de cutite. Durerea, un moft sunt un Isus sub turnul Antonia gandeste si surasul i se lateste, pentru el suferinta fizica nu mai inseamna nimic. Candva ideea de Iad - chin perpetuu il inspaimanta, acum il amuza aceasta amintire. Iadul e aici, dincolo - orice ar fi, nu poate fi decat eliberare. Gandul sinuciderii se intoarce, odata cu el piere zambetul, bunul crestin din el continua sa respinga alternativa asta, desi Ce razbunare dulce, un bigot crestin asta sunt .. sopteste si surasul marunt reapare. Tacerea e sparta violent de pocnetul zavorului uriasei usi de metal. Profesorul nici macar nu tresare si nu pare deranjat de scrasnetul strident al usii deschizandu-se chinuitor de incet. Privirea lui ramane la fel de impasibila la vederea musafirului o fiinta imensa, cu fata cioplita parca in antracit, lipsita de frunte si ochi mici, lucind sardonic. Poarta un halat alb indoielnic de curat si pare tare multumit de el, pumnul lui masiv jongleaza niste pastile, dar la vederea Profesorului sprijinit de perete, expresia-i sadic-fericita se evapora .. Infirmierul (striga, sufocat de furie): Tu-ti Cristosii ma-tii da telectual, iti bati joc da mine, ai? Misca-ti hoitu in pat. Hai haleste-ti repede bulinele si baga cornu-n perna, nebunu dracului. Porfesorul (ingaima) : Nu, nu mai vreau pastile Infirmierul(se repede, il smulge de jos si manevrandu-l ca pe-o marioneta ii casca gura si-i indeasa cu degetele gigantice medicamentele pe gat): Inghite, inghite, hai fa frumos la nenea, hai diliu lu tata(dintr-o cana de tabla cu smaltul sarit ii toarna apa pe gat, udandu-l pe barbie si piept) asa, asa, cuminte baiatuProfesorul se ineaca stropindu-si cu apa amestecata cu saliva si resturi de medicament infirmierul acesta-l loveste cu bestialitate cu palma peste ceafa, pacientul, se indreapta, impietreste si-si priveste indiferent, fara urma de ura, agresorul, Bruta, inervata de lipsa reactie asteptate, incepe sa-l izbeasca repetat,incrancenat, palma a devenit pumn, numai peste cap.Primeste ca raspuns aceeasi apatie dublata de o privire dispretuitoare.Exasperat la culme, infirmierul, scoate de sub halat un baston scurt de lemn si-l pocneste puternic peste omoplati, o data, de doua ori, de trei ori, a patra oara se opreste, parca speriat. Profesorul doborat e inhatat de curelele camasii de forta, tarat prin camera si azvarlit pe pat jumatate lesinat.Mai bodogane incruntat cateva clipe si iese trantind usa si troznind zavorul.Trec cateva minute de cand ecourile blestemelor s-au stins si Profesorul ciudat Sisif, se ridica ametit de pe saltea si sustinandu-si lichidul cohlear sifon, porneste clatinat spre locul lui.dupa ce-si sprijina mijlocul de faianta jilava, capul ii cade pe piept, ochi-i se inchid si incepe sa pluteasca in rotocoale largi spre tavanul verde cenusiu.pentru el Timpul isi pierde consistenta, prezent? trecut?...

Mirosul imbacsit al motorinei cucare s-a spalat parchetul ii irita narile,ciocaneste nervos usor cu tocul pantofului dusumeaua, e intr-unul dintre amfiteatrele Universitatii si privirile studentilor pana mai acum cateva minute apatice il ard curioase,asteptandu-i reactia.Unul dintre ei, vulpoiul, a azvarlit o fraza ce invioreaza dus inghetat seminarul plictisitor; provocarea e clara:

Studentul 1(Vulpoiul) : Daca un sistem politic socialismul - controleaz piata libera, apare involutia economica.Involutia economica genereaza saracirea populatiei,deci socialism inseamna saracie.. Cele cateva clipe de liniste perfecta se dilata imens, crescand o tensiune aproape palpabila. Profesorul(iritat, scuipand cuvintele): Sistemul pietii libere capitaliste este dovedit ca fiind cel mai bun si este unica solutie a prosperitatii Studentul2(timid): Egoismul patronatului face ca unica lege a capitalismului sa fie goana dupa profit ce are ca instrument jefuirea, ca sa spun asa, a populatiei, a clasei muncitoare. Profesorul(inervat): Superficial rationament, controlul legislatiei, forta sindicatelor, cointeresarea patronilor fac ca datorita profiturilor mari,salariile muncitorilor sa fie si ele mari. Studentul1: Dar multimea somerilor, a homeless-ilor si mai ales, mizeria nemaipomenita, care caracterizeaza inceputurile capitalismului. Analiza oferita de lucrarea lui Engels: Situatia clasei muncitoare din Anglia in 1844 e limpede, lamuritoare Profesorul: Doua vorbe am sa-ti spun: unu: Engels a fost proprietar de fabrica deci opinia lui e indoielnica, daca nu chiar curioasa si doi:teza lui a fost demolata punctual, cu dovezi clare, factuale si de bin simt in cartea lui F.H.Hayek Capitalismul si istoricii sai de unde rezulta ca imaginea pe care o avea este groaznic deformata. Studentul1: Dar, nu inteleg, cine ar fi avut interesul sa prezinte deformat faptele! Profesorul: La inceputurile industrializarii in Anglia erau la putere comunistii,(Tory) marii latifundiari si aparitia unei noi forte economice, deci politica era receptata ca un real pericol, primejduindu-le pozitia. Ridicarea unei noi clase sociale, a mojicilor ce nu-si mai vedeau lungul nasului care traind mai bine formau cluburi in care comentau deciziile si aveau opinii proprii ce le puneau la indoiala autoritatea i-a determinat pe Tory sa sprijine un curent de opinie defavorabil capitalismului.Socialistii, in propaganda lor au preluat aceste informatii false doritori sa-si sprijine, argumenteze propriile idei Din tacerea rece care s-a lasat Profesorul stie ca a mers prea departe. Studentul3: Dar industrializarea inseamna poluare si a indepartat omul de viata sanatoasa a taranului, de munca in aer liber, de alimentatia cu produse suta la suta naturale. Profesorul: Chiar crezi ca munca in agricultura este o distractie?Imagine taranului rosu in obraji care munceste fluierand e literatura pura.imaginati-va viata la tara de atunci, locuintele insalubre, fara utilitati, cu copii prost imbracati si la fel de prost hraniti Studentul2: Dar exploatarea inumana a copiilor din fabrici?Copii aceia subdezvoltati Profesorul: Iti multumesc pentru intrebare.Hai sa lamurim si chestia asta :Fiti atenti. Copii familiilor acelor vremuri munceau oricum. Taranul, om si el, pastra copii cei mai voinici pentru dura munca din

agricultura trimitandu-i pe cei mai slabanogi in fabrici,tocmai pentru ca el considera ca munca era mai usoara acolo.Si ei aduceau un venit insemnat familiilor lor. Studentul2: Dar munceau inuman de multe ore Profesorul: Aici este drama,sa stiti ca legislatia s-a modificat protejand copiii, dar insisi parintii s-au opus reducerii programului de lucru, evident datorita banilor. Studentul1(incruntat): Si totusi nu pot trece peste asta, tipul acela de economie ucidea copii! Profesorul(calm): Sa incercam sa fim obiectivi si sa analizam problema in profunzime. In societatea agrara lipsita de mijloace de: productie superioare, medicamente, hrana diversificata, imbracaminte de calitate furnizate de industrie exista acea selectie naturala, specifica animalelor; supravietuiau numai cei puternici, copii cu probleme de sanatate fiind condamnati,deci surplusul de populatie era automat eliminat.Industrializarea a salvat acest surplus tocmai datorita ofertei sale diverse pe toate planurile.Capitalismul nu a fost un calau ci un salvator. Studentul2: Si totusi mizeria urbana a existat Profesorul: De acord, ar fi absurd sa neg total, dar comparatia paleste cand ne gandim la cea rurala, in plus noi judecam in functie de standardele actuale, si, mai mult, acea mizerie dispare, a disparut pe masura ce sistemul capitalist si-a intarit bazele si a progresat. Studentul2: Nu stiu de ce, dar atunci cand leg ideea de Capitalism de Romania singurele cuvinte care-mi vin in minte sint dezechilibru social si regres Profesorul(nemultumit, amarat): Te contrazic, chiar din punct de vedere istoric.Renasterea natiunii romane, aflata in colaps dupa caderea regimului fanariot, a coincis cu inceputurile capitalismului in Tarile Romane. Acesta sustinandu-le si indreptandu-le in directia buna(Simtind ca vorbeste cu peretii, trist si cuprins de lehamete, mai murmura doar cateva vorbe care rasuna nefiresc de tare in amfiteatrul urias.) Numai o societate capitalista poate fi libera si prospera Isi spune, apoi, in minte: Hm, propagandistu lu peste gand urmat de izbucnitul unui ras nervos, in crescendo, ce mareste mai tare pupilele studentilor, ii vine sa urle creiere spalate!! dar se abtine si cade in amortire

Nopti si zile de tensiune, asteptare, apoi apar nefiintele, viermii umani, sadici, cei din subsoluri ce-l tortureaza neincetat; nopti si zile in care ii sunt macinati creierii, organele, membrele; apoi spitalul, doctorii, analizele: Are rinichii buni aude, si torturile inceteaza Are rinichii buni! Ai rinichii buni, ba! Am rinichii buni Durerea ascutita din rinichi il aduce la realitate, dar ii strange puternic pleoapele de sub care tasneste lacrimi, lacrimile i se preling in colturile gurii, le gusta si le gaseste surprinzator de nesarate. Incepe iar sa

rada, tare, sanatos si peretii ii arunca ecoul inapoi in pavilioane, zbarnaindu-i timpanele, coborand pe scarite, lovind cu ciocanelele nicovalele, spiraland in cohlee si urcad tropaitor in susul nervilor auditivi. Din cauza zgomotului interior nu mai realizeaza ca infirmierul a intrat, nici cand deschide ochii pare sa nu-l vada, intr-un tarziu, doar, devine constient de prezenta acestuia atunci cand rosul intens al fetei congestionate a brutei ii arde retina. Dupa o secunda parul i se zburleste dezgropandu-se din radacini Infirmierul( incearca sa strige dar gatul inclestat transforma racnetul in grohait) Nebunu dracului, trebuia sa te leg da pat

Fals calm scoate usor bastonul de la brau si cu un gest scurt, ferm, nici el nu isi da seama cat de puternic, il loveste pe pacient in tampla stanga. Trasaturile Profesorului se destind treptat, zambeste si se acufunda in negru, uimit o catime de secunda de miile de nuante ale acestei culori.A murit cu limba incovrigata intr-o ultima incercare de a-si face cruce in cerul gurii. Infirmierul(a paralizat, inspaimantat si transpirat abundent, rece. Loveste cu piciorul, nu tare, cadavrul si cu o grimasa de suras sopteste): Hai nene radica-te, nu te juca cu mine(cade in genunchi si vocea ii devine plangacioasa, il scutura):Trezeste-te ba, trezeste-te, nu te juca cu mine!(incepe sa urle) Nu te juca ba, nu te juca, hai ba trezeste-te canu mai dau!(plange) Nu mai dau, ba nu mai dau niciodata Sare brusc in picioare, gandul fugii i-a incoltit in mintea panicata dar stie ca nu ar avea unde, cum sa seascunda; picioarele nu-l mai sustin, se aseaza inmuiat pe pat si-si ascunde capul sprijinindu-l in palme. In aceasta pozitie il gaseste medicul venit la vizita de seara. La vederea Profesorului intepenit pe dusumea, cu tampla zdrobita si bastonul de lemn langa, fata doctorului se goleste de sange, spaima impletita cu mania ii spuzeste alb colturile gurii, in timp ce intoarce capul spre Infirmier foarte incet( nu poate mai repede) simte cum Atlas-ul ii scartaie-n Axis Doctorul(se rasteste sugrumat): Ce-ai facut nenorocitule?! Infirmierul(nu-si ridica fruntea, pierit): Tovarase colonel, permiteti sa raportez Doctorul(tipa isteric): Ce sa raportezi nenorocitule, ce sa raportezi? Doua zile, doua zile ma, si toarasu vice-prim se intorcea din vizita de lucru, doua zile mai erau, faceam transplantul si De unde fac eu rost de acum de alti rinichi? De unde, ma? De unde?...(Furia ii inflameaza creierul, corpul, mana se strecoara singura sub halat, pipaie tocul de piele,deschide capsa, scoate pistolul si cu degetul cel mare coboara piedica) Publicat de bdP la 12:39 Niciun comentariu: Trimitei prin e-mail Postai pe blog!Distribuii pe TwitterDistribuii pe FacebookTrimitei ctre Pinterest NICTALOPIA 3 FRAGMENT 3

Dincolo de Disecia imaginilor Hipnagogice Si hipnopompice Stau ochii rasuciti Nu intru scrutarea viscerelor Ci pentru sarutul cortexului

Amiaza fierbinte intr-un parc pustiu. Pe o banca usor umbrita sed doi barbati intre doua vrste. Se ghicete ca-s artiti dup sacourile de catifea, bascurile demodate si barbile uriase. Amandoi poarta ochelari fumurii si tristetze in cutele fetzelor. Intre ei pluteste o tacere stinghera pentru ca s-au certat, ca-n fiecare zi dealtfel (ei prefera sa spuna ca au avut o controversa). La capatul aleii apare un tanar ce se plimba agale cu o revista rulata in mana. Auzind zgomotul pasilor tarsaitzi Pictorul si Sculptorul intorc la un ison fetzele spre ratacit, dupa cateva secunde capetele revin molatec la pozitziile initziale. Tanarul ii priveste curios, trece pe langa ei gata sa-i depaseasca, dar se razgandeste si, cu un aer vadit amuzat, cere politicos permisiunea sa se aseze alaturi. Cei doi aproba ridicand indiferentzi din umeri. Tanarul isi sprijina relaxat spatele de spatarul bancii si, picior peste picior, pastrandu-si zambetul larg, incepe sa-si rasfoiasca revista ( Playboy ) fosnind-o exagerat. Sunetul solzos al paginilor provoaca vecinilor aceeasi dubla pendulare simultana a capetelor, intai rapida, apoi inceata, dar , de data aceasta, miscarea inapoi este insotzita de un oftat. Surasul tanarului se latzeste, apoi dispare treptat. Atentzia i se concentreaza admirativ pe imaginea, dintr-un pictorial, a unui nud superb ce pozeaza pe o scara interioara... Sculptorul (ferm): Nu coboara ! E statica, e o ebosa ... Pictorul (plictisit): Aiurea, miscarea e clara, sugerata de formele sanilor si incheieturilor ce parca tresalta. E pur si simplu o lectzie de fizica optica, e miscare descompusa. Tanarul tresare uimit si isi priveste incruntat alternativ cand revista, cand vecinii. Acestia il ignora total. S.(tenace): E sculpturala, parca taiata in granit, androgina as putea spune... P.(pufneste pe nari): Ei, asta-i buna, te-ai lasat pacalit de stilizarea formelor, e feminina pana la ultimul por al pielii ! S.: Conformatzia musculara imi sprijina afirmatzia, carnatzia lasa sa se intrevada un schelet de barbat...

P.(furios): Ce barbat !? (apasa convins pe fiecare silaba) E o cocota ! S.: Admitzandu-i feminitatea, indoielnica, nu-i nicidecum o cocota. Respira, transpira puritate.. P.(lehamite): Ei as, are o lascivitate evidenta. De unde crezi ca coboara ? Din dormitor, e limpede ! S.: N-ai fost atent la relaxarea ei, nu regasesti nimic din oboseala aceea specifica, de dupa...(lasa voit o pauza, jenat) Tanarul, din ce in ce mai nedumerit, cerceteaza mult mai in amanunt, cu altzi ochi, fotografia din revista. P.(enervat): Se subliniaza clar viciul, culoarea umbrelor, dincolo de siennele arse, mai mult sau mai putzin pastelate, apar tente de verde mucegai, egal descompunere, egal viciu. Quod erat demonstrandum! S.: Exagerezi ! Tocmai umbrele ii scot in relief virginitatea. Sanii sunt foarte fermi ! Rigizi, feciorelnici... P.: Esti imposibil ! Sexualitatea ei e chiar agresiva ! S.: Nu neg incarcatura sexuala, dar ea e de alta factura: discreta ,misterioasa. Ca si cum urmeaza sa se oficieze un ritual. Imaginea nu e post-orgiastica, e pre-initziatica. P.(satul): Asa n-ajungem nicaieri. Mergem ? S.(simte c-a repurtat o victorie, conciliant): Hai sa mergem ! Se ridica amandoi, mosnegeste, de pe banca, scot din buzunare cate un baston alb pliabil, le desfac si se indeparteaza nesiguri, sprijinindu-se unul de celalalt si pipaind cu lovituri scurte, seci, bancile si bordurile. Tanarul, impietrit, galben la fatza,cu rasul intzepenit in gat, arunca o privire frumoasei din pictorial si, in timp ce inchide revista, mai apuca sa auda vocea ragusita a Pictorului, care tot nu se da batut: " Si totusi, trebuie sa recunosti, in materie de senzualitate cubista "Nudul coborand scara" al lui Duchamp bate de la distantza lucrarile lui Picasso sau Braque "... NICTALOPIA 4 Te-am ntrebat, orb, gol, flmnd mcintorul gnd: Ce-ai scris, nvtorule? i-am mngiat, cuvnt dup cuvnt,

scrisul spat cu degetu-n pmnt.

i-am srutat pios, flmnd n gnd ochii profunzi i blnzi ce-mi cutau rdcinile simurilor dezgropndu-le.

i-am inspirat la fel: pios, flmnd dar nu n gnd Parfumul vorbelor, al verbelor ce-mi ndreptau stngciile simurilor metamorfozndu-le.

Mi-ai artat Prpstiile dintre litere i-n suflete cum bate vntul i-am neles

c am fi fost mai fericii dac ar fi ca la-Nceput numai Cuvntul.

Trecuser patruzeci de zile de cnd Emanuel i tra umbra prin uscciunea Iudeii, venea tocmai de la grani cu Samaria, din Antipatrida. Vntul prfos i nclcise barba crunt, prelung, strecurndu-i sub pleoape gruncioare de nisip ce-i zgriau corneea lptoas. Picioarele abia-l mai duceau nsngerate de frecuul aspru al curelelor de la sandale, dar rnile usturtoare au fost uor uitate, acum, la captul cltoriei. Ajunsese, n sfrit, sub zidurile sfinte ale Ierusalimului, din pcate nu le mai putea vedea, luminile ochilor fiindu-i stinse de mult, dar le simea prezenta din furnicturile pielii, din mirosul pietrelor, al cetii i rumoarea oamenilor ce se grbeau uvoi s intre la templu, prin poarta Esenienilor. Veneau Pastile lui Moise. Se lsase purtat de mulime, mergnd poate prea repede (bul lui de mslin gusta arar colbul drumului), cu atenia n continu cretere la spusele tovarilor pelerini. n jur, toi uoteau despre un anume Nazarinean i nemaipomenitele minuni pe care acesta le fcuse din Capernaum pn aici. De cteva clipe inima btrn i btea nebunete: un tnr, dup glas, de prin prile Ierusalimului, dup grai, se jura pe Tora c fusese martor la vindecarea unui orb, rud cu el. Galileeanul, Ilie ntors pe Pmnt ziceau unii, chiar Mesia dup vorbele altora mai ndrznei, pusese degetele, fr alifii, pe ochii bolnavului i spunndu-i doar Credina te-a lecuit a redat vederea srmanului. Au nceput i ceilali s pomeneasc de alte i alte minuni, chiar erezii pentru urechile unor dreptcredincioi, dar Emanuel ncetase s-i mai asculteVindectorul era aici, n Ierusalim i ar fi putut vedea i el din nou, asta era cel mai important. Fusese om de vaz n Antipatrida lui, unul din crturarii cei mai preuii, sfaturile i prerile sale aveau greutate n consilii, dar dup ce a orbit casa i s-a golit treptat, treptat, iar prietenii i mai marii cetii au nceput s-l ocoleasc, vizitndu-l din ce n ce mai rar pn cnd, n cele din urm, l-au prsit. Czut n uitare, sentimentul inutilitii l-a mncat de viu, sczndu-i chiar ndejdea n Yahve, o data cu credina i trupul i s-a surpat. Acum avea o noua ans s redevin ce-a fost i mintea-i nviorat, renscut ncepu s-i eas un nou viitor; se revedea ntors acas cu respectul redobndit i cu casa drpnat din nou luminat i plin. Sperana-i nviorase sufletul i ncepu s ntrebe n stnga i dreapta ncercnd s afle cum ar putea s-l gseasc pe Galileean. Rtcise pe uliele nguste ale oraului ore n sir pn cnd ntmplarea, sau altceva, i scoase n cale un om bun, vecin din Arimateea, care milos, l lua de bra i l conduse pn lng Poarta ntreit, sub podurile prin care preoii intrau n Templu. Ca niciodat, n jurul intrrii n Curtea Neamurilor era aproape pustiu, n aer struia un miros de oi ncinse. Venise vremea prnzului cnd soarele dogorea aspru i mai toi se retrseser n cutarea rcorii sau prin cine tie ce locuri s mnnce. Miloasa cluz l prsi optindui ca Noul nvtor este acolo, la o suta de pai spre stnga, odihnindu-se singur la umbra unui zid. Se simi mai singur ca oricnd, aa stlp ncremenit n soare, fcu apoi cincizeci de pai n direcia Lui, dar cu gtul uscat de emoie i arterele pulsnd slbatic nlemni iari; mai strbtu civa metri i se lovi uor de un zid, sfrit de o teama neneleasa se aez btrnete acolo, ncrucindu-i picioarele. Toat

oboseala lungilor zile de pelegrinaj se ntorsese nmuindu-i oasele i pironindu-l n locul acela att de aproape i totui att de departe de renaterea lui. Ce s fac cum s-i zic i opoti nspimntat dar dac nu m va vindeca?! se ntreab pentru prima dat; i cheltuise toat averea pe cei mai pricepui doctori din Samaria i din Iudeea i toi se dovediser neputincioi Un nou val de oboseal i dezndejde i lipi barba de piept. ncepu s plng, ncet, sec, scuturat arar de cte un sughi, dar dup o vreme se opri simind ceva deosebit n aer. Intrigat ridic fruntea i inspir cu nrile larg deschise, adnc, nu mai mirosea a oaie ci, a pin rcoros de munte. Apoi cldura sufocant se risipi i se simi mngiat de o privire dulce, linititoare, blnd curioas, senzaia era de nedescris i firele de par de pe tot corpul i se aricir. O oapta n cea mai curata aramaic i se strecur n urechi, dar nu tiu dac lui i era adresat: Tu vei vedea altfel rsunar limpede cuvintele. Vru s spun ceva dar buzele l trdar rmnnd nemicate. Continu s asculte, ateptnd, tremurnd se auzea doar un fonet fin, ntrerupt adesea, de nisip zgrepnat cu unghia, se ncrunt, ncordndu-i auzul doritor s afle ce se ntmpl, dup un scurt timp se lumin, Vindectorul scria cu degetul pe pmnt. Dintr-o dat ulia se nvior de zgomotul unei mulimi ce se apropia. Glasurile furioase, amenintoare se roteau n jurul unui hohotit necat de femeie, stricnd linitea curat. Emanuel tresri nemulumit, ca deteptat dintr-un somn adnc. Peste hrmlaia general se ridic un glas puternic, autoritar, cu accente viclene. Vocea 1: nvtorule, aceast femeie a fost prins svrind adulter Vocea 2 (la fel de sigur, sfidtoare): Legea lui Moise ne poruncete ca pe unele ca acestea s le ucidem cu pietre Vocea 1 (azvrli scuipat ntrebarea): Deci Tu ce zici? Se ls o tcere groas. Emanuel auzi chiar scrnetul pielii palmelor frmntnd pietrele, dar, straniu, familiarul fonet al scrisului pe pmnt l acoperi. Vocea 3 (nervoas, strident): Nesocotim Legile sau nu? Vocea 1 (batjocoritoare, fals ngrijorat): Dac nu o respectm, ce facem, o aruncm la gunoi? Vocea 2 (sfidtoare): Dac trecem cu vederea o astfel de fapt, ce pcate urmeaz? Vom ierta uciderea?... Vocea 3 (furioas): Se vor amesteca necuraii cu cei curai? Vocea 4 (groas, bdran): La moarte cu pctoasa, la moarte, ce mai attea vorbe, legea e clar! Lumea era aata, gata s erup, glasurile se ncing amenintoare, aproape strignd La moarte! S moar pctoasa! Vocea 1 (calmeaz mulimea; mieroas): Hai, nvtorule, ai rmas fr glas? nva-ne! Sau n-ai ce spune? Iisus (blndee nemrginit, dominatoare): Cel fr de pcat dintre voi s arunce cel dinti piatra asupra ei.

Freamtul se curm brusc, uimirea apoi stnjeneala i cuprinse pe toi. Emanuel pe rnd indignat, intrigat, mirat, fericit, rencepu s plng zmbind, cu lacrimi. Se ridic, ntinerit, n bubuitul pietrelor scpate din mini, i pai timid spre Iisus ciocnindu-se de oameni care prseau strada trindu-i ruinai picioarele. Dar Nazarineanul plecase spre femeia ce suspina i btrnul orb se trezi singur n locul ce nc mai pstra urmele proaspete, mprospttoare, ale celui ce sttuse acolo. O curiozitate de nenvins l ngenunchie n cutarea celor scrise. Cu imens grij, pipi pmntul citind cu buricul degetelor rndurile spate n rn. Pe msur ce descifra, corpul i ntinerea, i un nou Emanuel, scos din ntuneric, cretea n el. I se dezvluise Adevrul cel mai pur, toate celelalte deveniser deertciuni. Gsise Calea, aflase Viaa, acum nu mai conta c e orb Extazul su fu brusc ntrerupt de o lovitur n ceaf; o talp de picior i izbi minile cercettoare, spulbernd scurt literele din praf. Speriat, Emanuel cut sprijin, dar simi ngrijorat c Iisus plecase. Un bra puternic l apuc de haine, ridicndu-l n picioare, alt mn l nh de piept i o rsuflare urt mirositoare i ngreo nrile. Vocea 1 (uierat, amenintoare): Spune-ne, orbule, ce-a scris? Vocea 2 : Era o list cu pcatele noastre, nu-i aa? Emanuel (implorator): Greii! Nicidecum cuvintele erau minunate, artau Vocea 3 (printre dini): Mini, netrebnicule! Vocea 1: Ce scria? Vocea 2: Ce pcate? Vocea 1: Oricum, ce a scris acolo erau numai minciuni! Emanuel: Dar, nu Vocea 2 (ctre Vocea 1, optit): Dac va mpnzi cetatea cu ce a citit, autoritatea noastr va fi Vocea 1: TACI!! Vocea 3 (ctre ceilali): Ce facem? Emanuel: V nelai amarnic, El nu a pomenit nimic de voi. Adevrul Vocea 2: nceteaz! Vocea 3 (insist): Ce facem cu el? Vocea 4 (din spate, la fel de calm-brutal): Lsai pe mna mea. Rezolv eu problema pe loc

Emanuel l aude cum se apleac i cum culege de pe jos un bolovan. O clip se crispeaz, nspimntat, dar la fel de repede se nsenineaz. n secunda urmtoare easta-i este spart de pietroi; se nmoaie, cznd lin la pmnt, zmbind i, totui, mustrndu-i murmurat: Orbilor, orbilor