Una, alta (Jurnal)

Andrei Plesu, Curajul e una dintre cele patru virtuti cardinale (alaturi de intelepciune, dreptate si cumpatare). Textele romanesti ii spun uneori ,,tarie", alteori ,,barbatie". Virtutile zise ,,teologale" propun o alta lista de valori, cu doar trei componente: iubirea, credinta si speranta. Evident, nici cele patru (enuntate in antichitatea pre-crestina pe o linie care duce de la Platon la Cicero), nici cele trei (adaugate de experienta crestinismului auroral) nu se exclud unele pe altele. Dar, cel putin la prima vedere, pare curioasa evacuarea curajului din ,,inventarul" crestin. In realitate, el e virtutea insotitoare - fie si numai subinteleasa - a tuturor celorlalte. Trebuie sa ai curaj ca sa duci iubirea pina la capat si trebuie sa ai curaj ca sa crezi in ,,nebunia" propovaduirii (1 Cor.1, 21). Cit despre speranta, ea este versiunea suprema a curajului, cita vreme pariaza pe implauzibil, pe neanticipabil, pe ceea ce inca nu exista. Dar curajul - inteles ca ,,tarie", ca ,,barbatie" - este prezent si in inflexibilitatea intelepciunii, si in cautarea si implinirea dreptatii si in puterea de a rezista instinctelor, de a te abtine. Daca intelepciunea (prudentia) este, cum s-a spus, coroana tuturor celorlalte virtuti, curajul este solul lor, temelia care le sustine. E de adaugat imediat ca virtutea curajului nu are nimic de-a face cu temeritatea oarba, cu tenacitatea natinga, cu indrazneala nechibzuita. Riscul practicat ca hobby juvenil, placerea masochista de a da cu capul in zid, euforia actiunii nereflectate sunt opusul curajului, oricit de spectaculoasa ar fi etalarea lor. Exista curaj, curaj autentic, in lumea romaneasca de azii Nu stiu. Dar pot enumera manifestarile care par, uneori, sa-i tina locul: furia, iritabilitatea perpetua, obraznicia, nesimtirea, siguranta timpa de sine, smecheria lucrativa, spiritul de contradictie, carenta suverana a respectului. Toate nuante ale aceleiasi confuzii: confuzia dintre ,,barbatie" si agresivitate, dintre curaj real, inconstienta zgomotoasa si proasta crestere. In acest context, romanului de rind nu-i ramine decit ,,taria" de-a supravietui, curajul de a-si vedea, anonim si perdant, de treaba. * Petre Tutea spunea cindva, pe vremea comunismului, ca, desi detesta sistemul, ar fi gata sa dea unele sfaturi guvernantilor pentru ameliorarea situatiei economice si politice a tarii. ,,Mi-am dat, totusi, seama ca n-am cum sa-i ajut" - adauga conu' Petrache. ,,Nu poti propune imbunatatiri economice unei economii care a iesit din zona economicului. E nevoie de un minimum de presupozitii cit de cit profesioniste, rezonabile. Or economia comunista nu e inca sau nu mai e in zona economicului. N-are reguli, n-are principii, n-are proiecte concrete. Are doar vorbe. La fel si politica. Nu esti in sfera politicului daca politica nu e, pentru tine, decit propaganda, capatuiala, minciuna. Cum sa vii cu idei politice, intr-o ambianta in care nimeni nu vrea sa faca politica adevarata " Avem dreptul sa ne intrebam in ce masura lucrurile s-au schimbat. Nu ma pricep la economie, dar cred ca pot spune fara sa ma insel prea mult ca ceea ce trece drept ,,politica" in lumea romaneasca de azi nu are nicio legatura cu politica. E doar un mod de a salva, stingaci, aparentele, un amestec de mirlanie, chiul si furt, o vorbaraie incontinenta si inculta, revarsata, ca o molima, peste institutii, ziare, televiziuni si partide. Un purtator de cuvint al guvernului declara ca presedintele tarii e ,,matrafoxat", socrul primului-ministru vorbeste, la rindul lui, de dementa presedintelui, dar nici presedintele nu ramine dator si evoca o partida de vinatoare in care socrul cu pricina a fost impuscat, din greseala, unde-i greu voinicului. ,,Iresponsabilule!" - se aude dinspre

seful stingii. ,,Mitomanule!" - suna replica de la dreapta. Pina si echidistanta e trucata. Un (inca) aspirant la presedintie observa, brusc, ca exista o maladiva inflatie de insulte intre premier si presedinte, dupa ce, vara trecuta, si-a facut un portret public zbenguindu-se falos la beregata presedintelui cot la cot cu premierul. Genul acesta de imbrinceala la virf, de golaneala electorala perpetua, de scuipatura generalizata n-are nimic de a face cu politica. Suntem condusi de o armata de derbedei. Iar cind cineva incearca sa aduca pe scena o mica doza de normalitate e excomunicat prompt, ca un virus primejdios sau ca un prostanac ridicol. Si sa vrei sa ajuti, n-ai cum. Tara se misca pe o orbita incerta, imprevizibila, printre injuraturi, manele si acorduri patriotice de fanfara militara.