1.

Calculatoare numerice

Calculatorul reprezint un sistem digital format din dispozitive fizice conectate n vederea prelucrrii informa
iei. Un calculator numeric (sistem de calcul) cuprinde dou categorii de componente: -componente fizice (echipamente), ansamblul lor fiind cunoscut sub denumirea de hardware; -componente logice (programe) prin intermediul crora sunt utilizate echipamentele, ansamblul lor fiind cunoscut sub denumirea de software. Sistemul de calcul reprezint un ansamblu de componente hardware
i software n interac
iune, fiind destinat prelucrrii datelor. Un asemenea sistem este reprezentat prin urmtoarele: -componentele func
ionale - realizate cu ajutorul circuitelor electronice, majoritatea fiind circuite integrate asigurnd o vitez ridicat n efectuarea opera
iilor aritmetice
i fiabilitate n func
ionare; -func
ioneaz pe baza unui program memorat format dintr-o succesiune de instruc
iuni introduse n memoria calculatorului, instruc
iuni care sunt extrase, interpretate
i prelucrate; -informa
ia memorat
i prelucrat este una discret, fiind codificat astfel nct mrimile asupra cruia opereaz pot lua dou valori: 0
i 1. Aceast informa
ie se nume
te informa
ie binar.

2.

Programarea calculatoarelor numerice

Pentru rezolvarea unei probleme cu ajutorul calculatorului este necesar descrierea acesteia printr-o succesiune de opera
ii, care constituie algoritmul de rezolvare. Descrierea se poate realiza ini
ial n limbaj natural, transpunndu-se ulterior ntr-un limbaj artificial, numit limbaj de programare. Limbajul de programare reprezint un set de instruc
iuni mpreun cu regulile de organizare ale acestora ntr-un program. Totalitatea simbolurilor
i cuvintelor utilizate n limbajul respesctiv formeaz vocabularul limbajului. Totalitatea regulilor de scriere ale instruc
iunilor reprezint sintaxa limbajului, iar totalitatea regulilor prin care se asociaz o semnifica
ie instruc
iunilor reprezint semantica limbajului. Calculatorul poate executa numai instruc
iuni exprimate intern, sub forma unor
iruri de cifre binare. Programele in care instruc
iunile sunt scrise sub aceast form se numesc programe n limbaj-ma
in. Limbajul-ma
in este caracteristic fiecrui calculator n parte, ns scrierea
i introducerea programelor sub aceast form este dificil. Pentru simplificarea scrierii programelor, au fost create limbaje n care fiecrui cod de instruc
iune i s-a ata
at un nume mnemonic. Acest mod de reprezentare a instruc
iunilor se nume
te limbaj simbolic sau limbaj de asamblare. Acest limbaj permite utilizatorului s realizeze codificri simbolice ale instruc
iunilor si ale adreselor de memorie. Pentru a se executa un program n limbaj de asamblare, acesta trebuie n prealabil translatat n limbaj-ma
in printr-un proces numit asamblare. Programul care se translateaz se nume
te program-surs, iar rezultatul translatrii program-obiect. Opera
ia va fi executat de ctre un program numit asamblor. O instruc
iune n limbaj de asamblare corespunde unei instruc
iuni n limbaj-ma
in, deosebirea dintre ele constnd numai n modul de reprezentare, deci, fiecare instruc
iune n limbaj de asamblare este translatat ntr-o singur instruc
iune n limbaj-ma
in. Un limbaj de asamblare este specific unui calculator, astfel nct trebuie s se cunoasc instruc
iunile
i organizarea intern a acelui calculator. Din acest motiv, s-au elaborat limbaje pentru programare care se pot executa pe orice calculator. Acestea sunt limbaje orientate pe probleme sau limbaje de nivel nalt, care, spre deosebire de limbajele de asamblare, care sunt limbaje orientate pe calculator sau limbaje de nivel sczut, sunt orientate pe probleme. Unei instruc
iuni ntr-un limbaj de nivel nalt i corespunde o succesiune de instruc
iuni n limbaj-ma
in. Translatarea n limbajul-ma
in se poate realiza cu ajutorul unui compilator, care genereaz din programul-surs un

program executabil, acesta fiind executat dup ce ntregul program a fost compilat. O alt posibilitate este utilizarea unui interpretor, care translateaz fiecare instruc
iune din limbajul de nivel nalt ntr-o succesiune de instruc
iunima
in, acestea fiind executate imediat. n acest caz, nu se genereaz un program executabil. Viteza de execu
ie este ns redus, deoarece fiecare instruc
iune trebuie interpretat chiar dac ea se execut n mod repetat.

3.

Modelul unui calculator numeric

Un model posibil al unui calculator numeric modern reprezint o ierarhie de ma
ini virtuale pe mai multe nivele:

Nivelul 0 - nivelul logicii digitale - este reprezentat de componentele hardware ale calculatorului (ma
ina fizic). Circuitele acestui nivel execut instruc
iunile ma
in ale nivelului 1. Elementele de baz ale acestor circuite sunt por
ile logice, fiecare poart fiind format la rndul ei dintr-un numr de tranzistoare. O poart logic are una sau mai multe intrri digitale (semnale reprezentnd 0 logic sau 1 logic)
i are ca ie
ire o func
ie simpl a acestor intrri, de exemplu
I logic, SAU logic. Nivelul 1 - nivelul de microprogram - interpreteaz instruc
iunile nivelului 2, pentru fiecare instruc
iune a acestui nivel existnd cte un microprogram. Fiecare microprogram define
te n mod implicit un limbaj de nivel 2
i o ma
in virtual. De obicei exist multe similarit
i ntre ma
inile virtuale de nivel 2, chiar
i n cazul calculatoarelor diferi
ilor productori. Acest nivel se nume
te nivelul ma
inii conven
ionale. Atunci cnd se descrie setul de instruc
iuni al unui calculator se descrie de fapt ma
ina virtual de nivel 2
i nu ma
ina real de nivel 1. Sunt descrise deci instruc
iunile interpretate de ctre microprogram,
i nu instruc
iunile executate direct prin hardware. De men
ionat c la anumite calculatoare nivelul de microprogram lipse
te. La aceste calculatoare, instruc
iunile ma
inii conven
ionale sunt executate direct de circuitele electronice ale nivelului 0.

Nivelul 3 - este de obicei un nivel hibrid, deoarece multe din instruc
iunile limbajului sale sunt prezente n cadrul instruc
iunilor de nivel 2. Exist n plus un set de noi instruc
iuni, o organizare diferit a memoriei, posibilitatea de execu
ie a mai multor programe n paralel
i mai multe facilit
i. Noile facilit
i adugate la nivelul 3 sunt realizate cu ajutorul unui interpretor, numit sistem de operare, iar instruc
iunile identice cu cele de nivel 2 sunt executate direct prin microprogram. Nivelul 3 este numit nivelul sistemului de operare - Un sistem de operare reprezint un ansamblu de programe care asigur exploatarea optim a resurselor hardware
i software ale unui sistem de calcul. Sistemele de operare au fost create pentru simplificarea activit
ii de programare, utilizarea optim a posibilit
ii de lucru ale echipamentelor
i reducerea interven
iei utilizatorilor n cursul execu
iei programului. Nivelele 0-3 nu sunt destinate utilizrii directe de ctre programatorii obi
nui
i, ci pentru rularea translatoarelor
i interpretoarelor scrise de programatorii de sistem. Nivelul 4
i nivelele superioare - sunt destinate programatorilor de aplica
ii. Nivelul 4 este nivelul limbajului de asamblare. Programele scrise n limbaj de asamblare sunt translatate n limbajul nivelului 1, 2 sau 3
i apoi interpretate de ma
ina virtual corespunztoare. Nivelul 5 - const din limbajele destinate programatorilor de aplica
ie, fiind numit nivelul limbajelor de nivel nalt . Programele scrise in aceste limbaje sunt translatate n limbajele nivelului 3 sau 4 cu ajutorul compilatoarelor sau interpretoarelor. Nivelul 6 reprezint nivelul aplica
iilor. Const din colec
ii de programe destinate unuor domenii specializate, de exemplu pentru administra
ie, economie, proiectare asistat de calculator, grafic, etc. Fiecare nivel reprezint o abstractizare distinct, cu diferite obiecte
i opera
ii. Setul tipurilor de date, a opera
iilor
i facilit
ilor fiecrui nivel reprezint arhitectura nivelului respectiv. Arhitectura trateaz acele aspecte care sunt vizibile utilizatorului nivelului respectiv, ca de exemplu dimensiunea memoriei disponibile. Aspectele de implementare, ca de exemplu tehnologia utilizat pentru implementarea memoriei nu fac parte din arhitectur. Arhitectura calculatorului reprezint studiul proiectrii acelor pr
i ale unui sistem de calcul care sunt vizibile pentru programatori.

4.

Structura ma
inii fizice

n 1945, John von Newmann a realizat structura logic a calculatorului cu program memorat. Majoritatea calculatoarelor actuale utilizeaz
i astzi aceast structur:

Ideea de baz a calculatorului cu program memorat este c att instruc
iunile, ct
i datele sunt pstrate n aceea
i memorie. Datele sunt cele asupra crora se efectueaz prelucrri. Instruc
iunile sunt interpretate ca
i coduri pentru generarea semnalelor de control necesare func
ionrii calculatorului. Componentele principale ale ma
inii fizice sunt: CPU/UCP - unitatea central de prelucrare - execut prelucrarea datelor
i controleaz func
ionarea calculatorului. De multe ori se nume
te procesor; UM - unitatea de memorie (memoria intern sau principal) pstreaz datele
i instruc
iunile; I/O / UI/E - unitatea de intrare/ie
ire - efectueaz transferul datelor ntre calculator
i mediul exterior acestuia; Interconexiunile - permit comunica
ia ntre UCP, UM
i UI/E;

1. UCP/CPU - componenta cea mai complex a calculatorului, cu structura urmtoare:

Componentele principale ale UCP-ului sunt: UAL (Unitatea Aritmetic
i Logic) - execut prelucrrile asupra datelor; Registrele - reprezint o memorie intern a UCP-ului); UCC (Unitatea de Comand
i Control) - controleaz func
ionarea UCP-ului, deci a calculatorului); Interconexiunile din cadrul UCP-ului asigur comunica
ia ntre UAL, registre
i UCC. Sunt realizate sub forma unei magistrale, numit magistrala intern a UCP-ului. Unitatea Aritmetic
i Logic UAL implementeaz diferite opera
ii aritmetice
i logice asupra operanzilor ob
inuti din memorie. Con
ine, n principal, un circuit logic pentru adunare numit sumator, toate opera
iile aritmetice reducndu-se la o succesiune de opera
ii de adunare. Opera
iile efectuate de UAL pot fi: transferul de date ntre registre sau ntre acestea
i memorie; opera
ii aritmetice; opera
ii logice (
I/SAU/NU); opera
ii de deplasare a con
inutului unui registru sau loca
ie de memorie; opera
ii de comparare a doi operanzi; UAL genereaz informa
ii referitoare la rezultatul ultimei instruc
iuni aritmetice sau logice efectuate. Acestea se refer la semnul rezultatului, la paritatea acestuia, la cazurile n care a aprut un transport sau un mprumut n

cursul prelucrrii. Fiecare din aceste informa
ii se pstreaz n cte un bistabil, bistabilele fiind reunite ntr-un registru de stare. Acest registru con
ine
i alte informa
ii referitoare la starea programului. Registrele Setul de registre din cadrul UCP pstreaz temporar operanzii unei opera
ii aritmetice sau logice, rezultatele intermediare
i finale sau adresele acestora. Utilizarea acestora cre
te viteza de prelucrare a datelor, eliminnd necesiatea accesului repetat la memorie. Ele reprezint deci o memorie intern foarte rapid. Unele registre pot avea func
ii dedicate, altele se pot utiliza pentru orice opera
ii, fiind registre generale. Un registru special l reprezint registrul acumulator (sau acumulatorul), care pstreaz de obicei unul din operanzii care particip la opera
ie, ca
i rezultatul opera
iei. O parte din registre nu sunt accesibile prin program, fiind registre de lucru. Un asemenea registru este, de exemplu, registrul de instruc
iuni, care pstreaz instruc
iunea curent(cea care se execut la un moment dat). Unitatea de comand
i control UCC-ul coordoneaz activitatea calculatorului: extrage instructiunile programului din memorie, le decodific (interpreteaz)
i genereaz secven
a de semnale necesare execu
iei. Separarea n timp a etapelor de execu
ie se asigur de ctre un dispozitiv de secven
iere. Pe parcursul execu
iei unei instruc
iuni UCC-ul primeste informatii de la unitatea de calcul (UAL) informa
ii de stare, n func
ie de care selecteaz una dintre alternativele de continuare a opera
iei. La terminarea execu
iei, se trece la instruc
iunea urmtoare. Adresa acestei instruc
iuni este pstrat ntr-un registru, numit registru contor de program sau numrtor de instruc
iuni. n func
ie de modul de implementare a dispozitivului de secven
iere, dispozitivele de comand pot fi de dou feluri: Realizate n logic cablat, de exemplu cu un numrtor
i un decodificator; Microprograme, care pstreaz secven
ele semnalelor de comand ntr-o memorie de microprogram. 2. UM (unitatea de memorie) Memoria reprezint sursa/destina
ia tuturor informa
iilor. n memorie sunt ncrcate informa
iile ini
iale (date
i instruc
iuni) prin intermediul dispozitivelor de intrare,
i de la memorie sunt preluate rezultatele prin intermediul dispozitivelor de ie
ire. Memoria este organizat ca o colec
ie de loca
ii de memorie. Fiecrei loca
ii i se asociaz o adres, prin intermediul creia poate fi selectat loca
ia respectiv. Adresarea se realizeaz cu ajutorul unor linii de adres, numrul

acestora determinnd capacitatea maxim adresabil a memoriei. De exemplu, cu 16 linii de adres se pot selecta maxim 216 loca
ii de memorie. O loca
ie de memorie se caracterizeaz prin: Adres: pozi
ia loca
iei n cadrul memoriei; Con
inut: valoarea memorat la aceast adres. Cantitatea de informa
ie care poate fi memorat ntr-o loca
ie adresabil individual, exprimat ca numr de cifre binare (bi
i) reprezint lungimea cuvntului de memorie. De obicei, memoria este organizat pe cuvinte de 16, 32 sau 64 de bi
i, unitatea adresabil fiind octetul. Capacitatea memoriei se exprim n octe
i (B) sau multipli ai acestuia: 1PB=210TB=250B (Peta) 1KB=210B=1024B (Kilo) 1MB=210KB=220B (Mega) 1EB=210PB=260B (Exa) 1GB=210MB=230B (Giga) 1ZB=210EB=270B (Zetta) 10 40 1TB=2 GB=2 B (Tera) 1YB=210ZB=280B (Yotta) Memoria trebuie s aib o capacitate ct mai mare
i o vitez ct mai ridicat, adic un timp de acces ct mai redus. Viteza este direct propor
ional cu costul. De aceea, majoritatea calculatoarelor au dou tipuri de memorie, care lucreaz pe principii diferite: O memorie intern, rapid, numit memorie principal, care comunic direct cu unitatea de calcul
i cu cea de comand, cu un cost per bit relativ ridicat; O memorie extern, mai lent, cu un cost per bit mai redus (disc magnetic, band magnetic). Aceast realizare a memoriei nu afecteaz sensibil viteza de calcul, deoarece prelucrarea datelor
i transferul de informa
ii se efectueaz la viteza de acces a memoriei interne. Opera
iile efectuate cu memoria sunt cele de citire
i cele de scriere. Aceste opera
ii, ca
i cea de selec
ie a unor loca
ii de memorie pe baza adresei, se realizeaz cu un ansamblu de circuite care formeaz, mpreun cu memoria, unitatea de memorie. 3. Unitatea de intrare/ie
ire Aceast unitate asigur comunica
ia dintre calculator
i mediul exterior. Utilizatorii comunic sistemului informa
iile nregistrate pe suporturi externe de informa
ie, iar rezultatele prelucrrilor sunt furnizate utilizatorilor pe asemenea suporturi. Transmiterea informa
iilor depe suporturile externe n memorie
i nregistrarea informa
iilor pe asemenea suporturi sunt efectuate de echipamentele periferice. Acestea sunt conectate la calculator prin interfe
e de I/E, existente n cadrul unit
ilor de I/E, care ndeplinesc dou func
ii importante: de conversie de date
i de memorie tampon. Conversia este necesar deoarece informa
ia este reprezentat diferit
i pe medii diferite, fiind necesar compatibilizarea dispozitivelor respective.

Func
ia de memorie tampon este necesar pentru c viteza de lucru a calculatorului (UAL
i UCC) este cu cteva ordine de mrime mai mare dect a dispozitivelorexterioare. Memoria tampon asigur sincronizarea func
ionrii calculatorului cu aceste dispozitive. 4. Interconexiunile Interconectarea unit
ilor componente ale calculatorului se realizeaz prin una sau mai multe magistrale. O magistral este format dintr-un grup de linii destinate transferului paralel al informa
iilor de la una sau mai multe surse la una sau mai multe destina
ii. Numrul liniilor magistrale este egal de obicei cu lungimea cuvntului transferat. Magistralele pot fi unidirec
ionale sau bidirec
ionale. La un moment dat, nu poate fi selectat dect o surs
i una sau mai multe destina
ii. n cazul selec
iei mai multor surse simultan, rezultatul poate fi imprevizibil. Selec
ia sursei
i a destina
iei se realizeaz cu multiplexoare
i decodificatoare. Multiplexorul specific sursa care depune informa
ia pe magistral, iar decodificatorul selecteaz destina
iile care vor fi cuplate la magistral. n func
ie de semnalele vehiculate, magistralele pot fi: de adrese, de date
i de control.

5.

Memoria sistemului de calcul

Pentru a se realiza prelucrarea automat a datelor sunt necesare resurse de tip hardware
i software. n sens informatic, no
iunea de resurs este reprezentat de totalitatea componentelor solicitate de un program n vederea execu
iei lor. n acest sens, memoria reprezint principala resurs hardware a unui sistem de calcul ea fiind un dispozitiv utilizat pentru nmagazinarea
i pstrarea datelor
i instruc
iunilor unui program, a operanzilor, rezultatelor ini
iale
i intermediare, a informa
iilor, precum
i a altor date necesare execu
iei corecte a programului.

Capacitatea - reprezint numrul de bi
i pe care i poate nmagazina memoria. Acest parametru se exprima n bytes (MB, GB, TB); Timpul de acces - reprezint diferen
a dintre momentul solicitrii unei informa
ii
i momentul ob
inerii ei. (t=t2-t1, unde t-timpul de acces, t2-momentul obtinerii informatiei solicitate, t1-momentul solicitarii informatiei necesare); Modul de organizare
i de adresare - din acest punct de vedere memoria include dou modele: memoria intern, principal - pstreaz datele
i programele n cursul execu
iei lor, rezultatele intermediare
i finale ce urmeaz a fi extrase din sistem avnd o capacitate redus, ns un timp de acces foarte mic; memoria extern, auxiliar - pstreaz datele, informa
iile
i programele pe supor
i externi n vederea unor prelucrri ulterioare. Are o capacitate de stocare, teoretic, nelimitat, singura limit impus fiind aceea dictat de numrul supor
ilor externi disponibili la un moment dat, ns are un timp de acces relativ mare fa
de memoria intern; Din punct de vedere al accesului, memoria poate fi: memorie cu acces direct sau aleator - aceasta este caracterizat prin timp de acces relativ identic necesar localizrii oricrei adrese de memorie); memorie cu acces secven
ial sau pozi
ional - la care timpul de acces necesar localizrii unei adrese este determinat de o serie de deplasri relative fa
de adresa de nceput;

Parametrii caracteristici ai unit
ii de memorie:

Tehnicile de introducere/extragere a datelor
i informa
iilor pot fi de dou feluri: seriale - opera
iile de introducere/extragere se execut n succesiunea apari
iei lor; paralele - transferul datelor se face n blocuri de o anumit dimensiune, n func
ie de capacitatea maxim adresabil a memoriei interne;

Viteza de operare - reprezint numrul de bytes care se transfer n/din memorie ntr-o unitate de timp; Realizarea modular - reprezint posibilitatea divizrii memoriei n module de o anumit dimensiune
i eventual extinderea acesteia prin adugarea altor module n func
ie de configura
ie.

6.

Memoria intern

Memoria intern este acea component a sistemului de calcul care are rolul de a stoca instruc
iunile
i datele de prelucrare, rezultatele intermediare
i/sau finale ale programelor care se afl n execu
ie la un moment dat. Datele necesare programului aflat n execu
ie trebuie s se gseasc n memoria intern, unde sunt puse la dispozi
ia UCP-ului (unit
ii centrale de prelucrare) ntr-un timp minim. Timpul de acces al memoriei interne trebuie s fie mai mic sau egal cu timpul necesar UCP-ului pentru a executa o instruc
iune. Opera
iile care se execut la nivelul memoriei sunt: Opera
ia de citire - reprezint opera
ia de extragere a informa
iilor din memorie; Opera
ia de scriere - reprezint opera
ia de stocare/nmagazinare a datelor n memorie. Specificarea adresei asociate permite localizarea unei date sau informa
ii n memorie, adresa fiind introdus ntr-un registru de adrese care are o capacitate de n bi
i, acesta putnd identifica cu ajutorul unui decodificator a 2n loca
ii de memorie.

Opera
iile de citire/scriere se realizeaz astfel Dup localizarea adresei n memorie: dac semnalul este de comand scriere, datele con
inute n registrul de date se depun n memorie la adresa localizat; dac semnalul este de comand citire, datele plasate la adresa indicat n registrul de adrese sunt aduse n registrul de date, iar de aici sunt transferate ctre alte dispozitive periferice. Ciclul de memorie reprezint intervalul de timp necesar unei referiri la memorie, cu specificarea faptului c, pe parcursul lui, con
inutul acesteia rmne nemodificat.

Pentru realizarea func
ionalit
ilor dispozitivelor fizice care alctuiesc memoria intern a calculatoarelor acestea trebuie s indeplineasc urmtoarele cerin
e: Existen
a a dou stri stabile pentru memorarea datelor n form binar; volum redus; caracteristica pre
/MB s aib o valoare ct mai mic; timp de acces ct mai mic; realizare modular cu posibilit
i de extindere. n prezent, memoriile sunt realizate cu circuite integrate al cror timp de acces este de oridinul nanosecundelor, fiind relativ identic cu cel al UCP-ului. Memoriile sunt construite din circuite ce sunt a
ezate la nivelul unei pastile de siliciu (cip), asigurndu-se astfel o mare densitate a componentelor pe unitatea de volum. Celulele binare sunt aranjate n matrici de 8 linii
i 8 coloane; ncrcarea lor se face prin trimiterea de curent electric prin firele conductoare ale liniilor
i coloanelor ceea ce realizeaz selectarea celulelor binare. n punctele n care firele ncrcate din punct de vedere electric se intersecteaz, celulele binare vor fi pozi
ionate pe valoarea binar 1, iar celellte rmn pozi
ionate pe valoarea binar 0.

Memoria intern este de dou feluri: memorie ROM (Read Only Memory)
i memorie RAM (Random Acces Memory).

7.

Memoria ROM

Memoria ROM se mai nume
te
i memorie permanent, fiind realizat din cipuri al cror con
inut nu se pierde n absen
a curentului electric. Informa
iile stocate n aceste memorii sunt destinate numai citirii, deci nu pot fi modificate sau
terse (prin mijloace obi
nuite). n general, sunt utilizate pentru stocarea instruc
iunilor necesare unui calculator la punerea sa in func
iune. Memoriile de tip ROM au un con
inut fix, stabilit n construc
ie, iar datorit faptului c opera
ia de citire este nedistructiv, determin ob
inerea unor timpi de acces foarte mici, aceasta fiind caracteristica principal a acestor tipuri de memorie. Memoria ROM este, n general, utilizat pentru a stoca BIOS-ul (Basic Input Output System) unui sistem. BIOS-ul este un program de mrime mic (<2MB) fr de care calculatorul nu poate func
iona, acesta reprezentnd interfa
a ntre componetele din sistem
i sistemul de operare instalat (SO). n practic, o dat cu evolu
ia calculatoarelor, acest tip de memorie a suferit o serie de modificri care au avut ca rezultat rescrierea/arderea "flash" de ctre utilizator a BIOS-ului. Scopul, evident, este de a actualiza func
iile BIOSului pentru adaptarea noilor cerin
e
i chiar realizri hardware ori chiar pentru a repara unele imperfec
iuni de func
ionare. Cele mai utilzate tipuri de memorie ROM sunt: PROM (Programmable Read Only Memory) - nu con
ine nici o informa
ie
i poate fi programat o singur dat, apoi permi
nd numai opera
ii de citire. Aceste cipuri sunt utilizate de ctre productorii de calculatoare. EPROM (Erasable Programmable Read Only Memory) sunt memorii PROM ce permit
tergerea informa
iilor cu ajutorul razelor ultraviolete
i reprogramarea. EEPROM (Electrical Erasable Programmable Read Only Memory) - sunt memorii PROM ce pot fi
terse cu un flux puternic de electricitate, apoi pot fi reprogramate. Un tip recent de memorie EEPROM este memoria flash. Diferit de EPROM, care se poate
trege prin expunerea la raze ultraviolete
i de EEPROM, care nu poate fi
ters la nivel de octe
i, memoria flash poate fi
tears
i rescris la nivel de bloc de octe
i. Ca
i EEPROM, memoria flash poate fi
tearsa fr s fie scoas din circuit.

8.

Memoria RAM

Este memoria intern care stocheaz datele
i programele care vor fi prelucrate imediat. Caracteristici: accesul direct; sunt realizate din module sau cipuri de o anumit dimensiune, prezentndu-se sub forma unor memorii integrate, ntr-o tehnic general de tip MOS; permit citirea
i scrierea datelor, din
i n orice cuvnt de memorie; sunt memorii volatile, nepermanente (la pierderea curentului electric con
inutul lor se pierde) Exist dou tipuri de memorie RAM: 1. Memorie RAM Static (SRAM) - are calitatea de a pstra datele nscrise n mod static
i permanent pe durata alimentrii cu electricitate. Acest tip de memorie utilizeaz n structura sa 4 tranzistori
i dou rezisten
e. Comutarea strilor ntre 0
i 1 se realizeaz prin comutarea strii tranzistorilor. La utilizarea unei celule de memorie informa
ia nu se pierde,iar datorit utilizrii matricei de tranzistori comutarea ntre cele dou stri este foarte rapid. 2. Memorie RAM Dinamica (DRAM) con
inutul volatil al acestor tipuri de memorie este conservat cu ajutorul mecanismului de remprosptare, care reprezint opera
ia de citire periodic a datelor din memorie
i rescrierea lor n acelea
i cuvinte de memorie cu ajutorul unui dispozitiv suplimentar de detectare a parittii. Memoria DRAM are ca principiu constructiv celula de memorie format dintr-un tranzistor
i un condensator de capacitate mic. Schimbarea strii ntre 0
i 1 se realizeaz prin incrcarea/descrcarea condensatorului. La fiecare citire a celulei condensatorul se descarc. Aceast metod ce citire a memoriei este denumit citire distructiv. O alt problem care mic
oreaz performan
a n ansamble este timpul de remprosptare al memoriei, care se realizeaz la fiecare 64 de milisecunde. Remprosptarea memoriei este o consecin
a principiului de func
ionare al condensatorilor. Ace
tia colecteaz electroni care se afl n mi
care la aplicarea unor tensiuni electrice, ns dup o anumit perioad de timp energia scade n intensitate. Aceste probleme de ordin tehnic conduc la cre
terea timpului de a
teptare pentru folosirea memoriei. Se disting dou tipuri de memorie DRAM: memorie DRAM sincron
i memorie DRAM asincron.

Orice calculator este alctuit din mai multe circuite electronice care trebuie s se sincronizeze ntre ele pentru ca transferurile
i prelucrrile de date s func
ioneze corect. Aceast sincronizare se face cu ajutorul unui circuit de tip ceas. Acesta genereaz semnale cu o frecven
constant, numit frecven
de ceas, fa
de care se sincronizeaz majoritatea proceselor din sistem. Cele mai vechi memorii DRAM au fost asincrone adic opera
iile de citire/scriere nu erau sincronizate cu frecven
a de ceas a sistemului. Cu timpul, pentru cre
terea vitezei de calcul, circuitele digitale au fost perfec
ionate
i frecven
a de ceas a crescut. Astfel, memoriile DRAM asincrone au fost nlocuite cu memorii DRAM sincrone, care se sincronizeaz cu frecven
a de ceas
i care func
ioneaz la frecven
e mai mari de 60MHz. Memorii asincrone se mai gsesc doar la calculatoarele care au cel mult procesor 486, func
ionnd la frecven
e de pn la 60MHz. Din aceast categorie sunt mai populare a
a-numitele memorii EDO (Extended Data-Out), care pot lucra la frecven
e de pn la 75 MHz, dar nu mai sus. Primele procesoare Pentium nc mai puteau conlucra bine cu memoriile EDO. O mbunt
ire considerabil a memoriilor asincrone au adus-o n acest moment memoriile BEDO (Burst Extended Data-Out), n cazul crora transferurile de date se realizeaz n rafale. Acestea nu au mai reu
it s se impun, deoarece apare noua tehnologie a memoriilor DRAM,
i anume DRAM sincrone. SDRAM (Synchronous Dynamic RAM) a reprezentat un mare pas nainte n tehnologia memoriilor, deoarece SDRAM func
ioneaz constant bine la frecven
e de ceas superioare celor la care memoriile DRAM asincrone ddeau rateuri. Memoriile SDRAM au introdus
i o nou caracteristic a memoriilor, aceea de vitez de func
ionare relativ la viteza magistralei sistemului. Din cauza func
ionrii sale sincrone cu frecven
a de ceas, o memorie SDRAM trebuie s fie suficient de rapid ca s poat comunica vine pe magistrala sistemului (system bus). Primele memorii SDRAM au fost concepute pentru magistrale lente, de 66 MHz, ns o nou genera
ie de memorii SDRAM a fost conceput atunci, cu specifica
ia PC100, adic pentru magistrale de 100 MHz. Apoi a urmat specifica
ia PC133, pentru magistrale de 133 MHz. Cre
terea vitezei pe magistrale a impus dezvoltarea de noi tipuri de memorii, mai rapide. Apare tehnologia DDR SDRAM (Double Data Rate SDRAM, numit pe scurt DDRAM) care dubleaz viteza transferurilor de date prin folosirea mai eficient a ciclilor-ma
in, transferurile fiind declan
ate att pe panta ascendent, ct
i pe panta descendent a semnalului de ceas (nainte, numai una dintre aceste pante era folosit pentru declan
area transferurilor). DDR2 SDRAM acest standard a devenit disponibil pentru utilizatori la jumtatea anului 2003. DDR3 SDRAM de
i anun
ate nc din 2005, primele plci de baz cu suport pentru aceste memorii au aprut n vara anului 2007. n prezent, prezint

cea mai performant solu
ie, dar nu
i cea mai convenabil, avnd n vedere costurile/MB. La memoriile DDR, de orice tip, trebuie s
tim c specifica
iile ne sunt prezentate la o valoare dubl datorit modului de lucru al acestui tip de memorii. Totu
i, nu toate opera
iile care sunt efectuate de memorie sunt la vitez dubl, motiv pentru care, uneori, spre deruta noastr, se face referire
i la viteza nominal, adic njumt
it.
DDR SDRAM PC1600=200MHz PC2100=266MHz PC2700=333MHz PC3200=400MHz DDR2 SDRAM PC2-3200=400MHz PC2-4200=533MHz PC2-5300=667MHz PC2-6400=800MHz PC2-8000=1000MHz PC2-8500=1066MHz PC2-9600=1200MHz DDR3 SDRAM DIMM(=Dual In-Line Memory Module) PC3-6400=800MHz PC3-8500=1066MHz PC3-10600=1333MHz PC3-12800=1600MHz

n 1998, dou tehnologii avansate au preluat acela
i principiu de declan
are a transferurilor pe ambele pante ale ciclului de ceas, introdus de tehnologia DDR SDRAM. Unul dintre ele se nume
te SLDRAM (Synchronous-Link DRAM)
i are avantajul c nu necesit modificarea arhitecturii actuale a calculatoarelor. SLDRAM a fost construit pentru o magistral de 64 de bi
i func
ionnd la 200MHz
i teoretic poate atinge o vitez de transfer de 3,2 GB/s. A doua tehnologie aprut este DRDRAM (Direct Ramburs DRAM) sau, mai scurt ,RDRAM. Este un tip de memorie RAM mai pu
in popular n rndul calculatoarelor personale. Acest tip de memorie a intrat pe pia
a PC-urilor n 1999 avnd ca sus
intor principal productorul american de microprocesoare Intel. Datorit costurilor mari de produc
ie, acest tip de memorie nu s-a impus pe pia
. Tehnologia dezvoltat de firma Ramburs
i-a gsit totu
i utilitatea n special n rndul consolelor, cum ar fi Nintendo 64 sau Sony Playstation 2 sau 3. Bazat ini
ial pe magistrala de 16 bi
i lucrnd la 400 MHz, DRDRAM func
ioneaz mai degrab ca o magistral de date dect ca un sistem conven
ional de memorie
i atinge o vitez de 1,6 GB/s. Din punct de vedere al formei
i structurii fizice, memoriile pot fi implementate sub form de module, astfel: SIMM (Single In-Line Memory Module) EDO DRAM (72 pini) acestea se monteaz numai n perechi pentru a asigura l
imea de band necesar comunicrii cu procesorul (utilizate pentru procesoarele Intel x86 pn la Pentium I, AMD x86 pn la K5); DIMM (Double In-Line Memory Module) SDRAM (168 pini) acest modul putndu-se monta singular (utilizate pentru procesoarele Intel Pentium I, Celeron pn la PIII/PIV, AMD K6 pn la K6III); DIMM DDR
i RIMM (Ramburs In-Line Memory Module) RDR (184 pini) se bazeaz pe tehnologia SDRAM (utilizate

pentru procesoarele Intel Pentium IV(RDR), AMD Duron, Athlon, Athlon XP (DDR)). Memoriile n format SO-DIMM (Small Out-Line - DIMM) sunt destinate calculatoarelor portabile, de
in un numr diferit de pini, 184 pentru SDRAM
i 200 pentru DDR SDRAM,
i au dimensiunile reduse cu aproape 50%. Pentru a reduce consumul de energie, factor critic n economia unui sistem portabil, memoriile SO-DIMM ruleaz n general la frecven
e mai sczute fa
de memoriile folosite pentru desktop-uri.

9.

Memoria Cache

Memoria Cache, numit
i buffer de mare vitez sau zon tampon, este o parte din memoria intern folosit pentru a executa prelucrarea diverselor opera
ii din cadrul unui sistem de calcul. Este un mecanism de stocare de mare vitez. Acest tip de memorie vine s suplineasc viteza unic de raspuns a memoriei RAM fa
de cerin
ele microprocesorului, stocnd pentru un timp limitat prti ale programelor sau datelor cel mai des utilizate de UAL. Poate fi folosit ca buffer de lucru ata
at UCP-ului pentru pstrarea temporal a detelor
i instruc
iunilor. n cazul n care datele sunt plasate n memoria cache, nu mai este necesar accesul la o memorie auxiliar acest lucru conducnd la cre
terea vitezei de deplasare. Este o memorie de capacitate mic, dar de vitez foarte mare. Memoria Cache este introdus n totalitate n procesor (la procesoarele actuale), sau pe placa de baz (la modelele anterioare). Aceasta este mpr
it pe mai multe nivele, n func
ie de "distan
a" fa
de unitatea de calcul. Memoria Cache de nivel 1 - poate fi accesat imediat, fr stadii de a
teptare, deoarece lucreaz la viteza procesorului. Memoria Cache de nivel 2 - este, de obicei, mai mare,
i a cunoscut o evolu
ie marcant. Ini
ial, ea a fost ncorporat pe placa de baz
i de
inea o vitez mai mic, apoi a fost alturat procesorului, func
ionnd la o vitez frac
ionat, dar comparabil cu aceasta. n final, ea a fost integrat n pastila de siliciu a acestuia avnd astfel o vitez egal cu UCP. Avantajul memoriei cache const n reducerea timpilor de a
teptare, deci n cre
terea vitezei de lucru, deoarece memoria RAM a sistemului este mult mai lent dect procesorul. Memoria Cache de nivel 3 - nlocuie
te acum memoria Cache de nivel 2, fiind mai lenta dect procesorul, ns mai rapid dect memoria principal.

10. Arhitectura memoriei (organizare
i adresare)

Caracteristica principal a arhitecturii unui calculator este organizarea memoriei
i modul n care informa
ia este structurat
i accesat din memorie. Memoria principal este organizat ca o colec
ie de loca
ii de memorie, numerotate consecutiv, ncepnd de la 0. Numerele asociate loca
iilor fizice reprezint adresa fizic, iar mul
imea total a adreselor fizice constituie spa
iul adreselor fizice. O adres logic este o adres utilizat ntr-o instruc
iune de ctre programator. Adresele care pot fi utilizate de un program poart denumirea de spa
iul adreselor logice.

11. Memoria liniar

Memoria liniar este cea mai obi
nuit form de organizare a spa
iului de adrese logice
i cea mai obi
nuit arhitectur pentru memorie, si anume un spa
iu continuu, liniar, de adrese de memorie. Adresele pornesc de la 0
i continu, n mod liniar, fr goluri sau ntreruperi, pn la limita superioar impus de numrul total de bi
i dintr-o adres logic. Astfel, pentru o memorie cu 16 linii de adres, vom avea 216 (65536) adrese distincte. O astfel de adres generat de un program este utilizat de partea hardware a memoriei pentru a plasa data.

Maparea memoriei liniare

Maparea reprezint procesul de translatare a adreselor logice n adrese fizice, deci fiecare adres logic va fi asignat n mod arbitrar ctre o adres fizic. Aceast opera
ie de mapare este foarte util n sisteme de multiprogram pentru care a fost realizat maparea. Fiecare sistem
i are propriul spa
iu de adrese, iar unitatea de mapare suprapune spa
iul adreselor logice n memoria fizic.

(DESEN!!!)

12. Maparea bazat pe pagini

n locul maprii ntregului spa
iu logic de adrese ca o unitate, mecanisme mult mai avansate de transla
ie a adresei mapeaz pagini de dimensiuni fixe, mai mici, ale spa
iului de adrese logice. Astfel, un program de dimensiuni mari nu trebuie s fie realocat ntr-o zon continu de adrese de memorie, care poate fi greu de gsit ntr-un cadru multiprogram, ci n mai multe sec
iuni mai mici ce sunt disponibile. (DESEN!!!)

Fiecare pagin poate avea asociate atribute (drepturi de acces), care indic modul de accesare a paginii. Aceste atribute pot permite: numai citire (R); citire
i scriere (WR); pot mpiedica orice acces (X).

13. Memoria virtual

Spa
iul de adrese logice este mult mai mare dect memoria fizic. Memoria virtual este un mecanism care extinde limitele memoriei fizice. ntrun sistem cu memorie virtual aceasta apare utilizatorului ca
i cum ntregul spa
iu logic de adrese este disponibil pentru memorare. De fapt, n orice moment, doar cteva pagini din spa
iul logic de adrese sunt mapate peste spa
iul fizic . Alte pagini pot s nu fie prezente n memoria principal. n schimb, informa
ia din aceste pagini este memorat ntr-o memorie secundar cum ar fi hard disk-ul, al crui cost/bit este mai sczut. Ori de cte ori este accesat o pagin care lipse
te, sistemul de operare ncarc pagina respectiv de pe hard disk
i memoreaz n locul ei alte pagini care nu au fost recent referite.

14. Memoria segmentata

Memoria segmentat este o alta form de organizare logic a memoriei. Motiva
ia acesteia o reprezint faptul c programele nu sunt scrise ca o secven
liniar de instruc
iuni
i date, ci mai degrab ca buc
i (segmente) de cod
i secven
e de date. Aceste module (secven
e) de cod
i date pot fi de diferite dimensiuni. Spa
iul logic de adrese este despr
it n mai multe spa
ii liniare de adrese, fiecare avnd propria ei dimensiune. Fiecare dintre aceste spa
ii de adrese liniare este denumit segment. Fiecare element dintr-un segment este accesat printr-o adres cu dou componente: selectorul segmentului - specific adresa de nceput a segmentului; deplasamentul - specific adresa relativ fa
de baza segmentului sesectat. Fiecare segment poate fi asociat unui modul de date sau de program. Programul poate avea: procedura principal ntr-un segment, fiecare alt procedur n propriul ei segment,
i fiecare structur important de date n segmentul propriu. Astfel, structura adreselor logice reflect organizarea logic a programului.

Maparea memoriei segmentate

Maparea n acest caz este implementat printr-o tabel de segment care pstreaz descriptorul de segment pentru fiecare segment. Descriptorul de segment con
ine adresa de nceput a segmentului
i lungimea acestuia. Componenta selectorului de segment a unei adrese logice este utilizat ca un index pentru a selecta descriptorul de segment din tabela descriptorilor de segment. Apoi, deplasamentul este adunat la adresa de nceput a segmentului, furnizat de descriptorul de segment, pentru a calcula adresa fizic a operandului referit. Deplasamentul este verificat hardware pentru a se asigura c referin
a nu dep
e
te limita segmentului.

15. Memoria externa

Pentru a utiliza informa
iile memorate n memoria extern ele trebuie aduse nti n memoria principal. Prin compara
ie cu memoria intern, memoria extern se caracterizeaz prin viteza de acces mai sczut, cost mai redus, capacitate mai mare,
i are rolul de a mri spa
iul de memorare al unui sistem de calcul. Memoria extern este o memorie de arhivare, ceea ce nseamn c asigur stocarea datelor preluate din mediul extern pe o perioad de timp nedeterminat
i n volume semnificative. Se poate spune c memoria de arhivare este cea care asigur forma de stocare suplimentara a datelor din sistemul de calcul. Tot n memoria extern sunt stocate
i programele cu ajutorul crora se realizeaz prelucrarea datelor. n compara
ie cu memoria intern, memoria extern este: Nevolatil; Cu acces pozi
ional; Cu timp de acces mai mare; Cu vitez de transfer mai mic; Cu cost mai mic; Cu capacitate mul mai mare; Este o memorie read-write; Are densitate de memorare variabil de la un echipament la altul
i de la un suport la altul. Accesul la memoria extern nu se face direct, ci prin intermediul memoriei interne. n prezent se folosesc dou tehnologii de realizare a mediului de memorare pentru memorii externe: tehnologia magnetic; tehnologia optic. Supor
ii de memorare utiliza
i sunt: discul/banda magnetic; discul optic. Tehnica de memorare bazat pe propriet
i magnetice este asemntoare tehnicii de realizare a nregistrrilor de sunet de pe banda magnetic. Spre deosebire de sunet, care este un semnal analogic, informa
ia memorat n calculator este digital (0 sau 1). Materialul magnetic se depune pe suprafa
a suportului fizic de memorare sub forma unor matrici de puncte care pot fi sau nu magnetizate. Fiecare bit de informa
ie reprezint starea magnetizat/nemagnetizat a punctului respectiv. Pentru a nregistra informa
ia, se utilizeaz un dispozitiv numit cap de citire-scriere, prin care circul curent

electric. Varia
ia curentului electric n capul de citire-scriere genereaz un cmp electromagnetic ce magnetizeaz stratul magnetic depus pe suportul de informa
ii. La citire are loc procesul invers. Cmpul magnetic al punctelor din stratul magnetic induce n capul de citire-scriere un curent electric variabil. Acest curent furnizeaz informa
ia memorat n stratul magnetic. n cazul memoriilor optice, materialul care acoper suportul fizic este ars cu un fascicol laser puternic atunci cnd se scriu informa
iile pe suport. Citirea informa
iilor se bazeaz pe reflexia unei raze laser, reflexie care este difuz n zonele arse
i puternic n zonele nearse. Observm c la acest tip de echipamante scrierea informa
iilor se face cu un dispozitiv, iar citirea cu un alt dispozitiv.

Banda magnetic
Banda magnetic este un mediu tradi
ional de arhivare. Are capacit
i de 20-40 GB. Pentru calculatoarele PC, acest echipament este cunoscut sub numele de "streamer". La acest dispozitiv este folosit banda magnetic ncasetat. Trebuie fcut deosebirea dintre banda magnetic, dispozitiv (derulator sau echipament)
i banda magnetic, suport de informa
ie (panglic acoperit cu strat magnetic). Mecanismul (derulatorul) cuprinde: dispozitivul de antrenare, care realizeaz pozi
ionarea benzii n ac
iunile de localizare, accelerare/frnare, rebobinare
i deplasare cu vitez constant; circuitele de comand; dispozitive pentru realizarea schimbului de informa
ie. Aceste dispozitive sunt: cap de scriere, cap de citire
i cap de
tregere. Din punct de vedere al organizrii fizice a informa
iei, banda magnetic este mpr
it transversal ntr-un numr de 9 piste sau canale. Fiecare caracter este nregistrat transversal pe band, cte un bit pe fiecare din primele opt piste, a noua pist fiind folosit pentru a nregistra informa
ia redundant aferent bitului de paritate. Informa
ia se nregistreaz pe band n grupe contigue de caractere, numite blocuri fizice. Blocurile fizice constituie unitatea adersabil pe banda magnetic. Accesul la o anumita adres de pe band este precedat de pozi
ionarea la nceputul blocului cu adresa solicitat. Blocurile fizice sunt separate ntre ele prin zone nenregistrate, de lungime fix, numite GAP-uri. Un GAP este folosit ca spa
iu de frnare sau accelerare pentru mecanismul de antrenare la pozi
ionarea pe un anumit bloc. Pentru optimizarea utilizrii benzii magnetice trebuie ca raportul dintre spatiul ocupat de blocurile fizice
i spa
iul total de pe band s fie ct mai mare (lungimea GAP-urilor s fie minim). Principala caracteristic func
ional a benzii magnetice o reprezint densitatea de nregistrare, adic numrul de octe
i memorati pe unitatea de msura a lungimii benzii. Densitatea de nregistrare se msoar n octe
i/inch, unitatea de msur avnd simbolul BPI (byte per inch). Blocul fizic este unitatea de transfer a informa
iei cu memoria intern. Blocurile con
in

informa
ie redundant pentru realizarea controlului de paritate prin sistemul de paritate ncruci
at. Acest mecanism de control permite verificarea corectitudinii transferului ntre dispozitivele periferice
i memoria principal. Bi
ii citi
i intr ntr-un algoritm de calcul al parit
ii, iar rezultatul acestui algoritm este comparat cu informa
ia de paritate citit de pe suport. n caz de coinciden
nseamn c opera
ia s-a desf
urat corect, iar n caz de diferen
opera
ia se reia. Accesul la informa
ia de pe banda magnetic este de tipul pozi
ional, avnd n plus restric
ia de secven
ialitate. Pentru accesul la blocul n de pe band este necesar parcurgerea celor n-1blocuri care l preced. Din acest motiv, timpul de acces la o anumit informa
ie nu este constant, ci depinde de distan
a dintre pozi
ia curent de pe band (blocul curent)
i pozi
ia pe band a informa
iei dorite. Parcurgerea benzii magnetice pentru localizare pe un bloc se face ntotdeauna ntr-un singur sens: de la primul la ultimul bloc. Principalul inconvenient pentru utilizarea benzii mgnetice este timpul de acces mai mare utilizat, datorit accesului secven
ial la informa
ie.

Discul magnetic
Discurile magnetice sunt formate din una sau mai multe plci circulare, care constituie suportul pentru substan
a magnetic ce memoreaz informa
ia. Aceste plci circulare formeaz volumul de disc. n func
ie de gradul de mobilitate, discurile pot fi fixe (amovibile)
i mobile (movibile). Pentru a fi utilizat, un volum de disc, se monteaz pe o unitate de disc care cuprinde: mecanismul de antrenare a discului, care asigur rotirea continu a discului cu o vitez constant; mecanismul de sus
inere
i manevrare a capetelor de citirescriere; mecanismul de acces la informa
ie, care este constituit din capetele de citire-scriere; mecanismul de control al unit
ii. Pe un volum de disc, informa
ia se memoreaz pe fe
ele active, adic pe acele fe
e ale plcilor circulare care sunt acoperite cu substan
magnetic de memorare. Un volum de disc format dintr-o singur plac circular are dou fe
e active, iar la volumele cu mai multe plci se scad cele dou fe
e exterioare. Numrul fe
elor active este o constant constructiv a pachetului de discuri. Suprafa
a fiecrei fe
e active este divizat n coroane circulare, concentrice, numite piste. Acestea reprezint suprafe
ele pe care se realizeaz efectiv memorarea informa
iei. Pentru accesul la informa
ia memorat este necesar s existe posibilitatea de pozi
ionare a capetelor de citire-scriere pe fiecare pist. Numrul de piste este dat de numrul de pozi
ionri distincte care pot fi realizate de ctre un cap de citire-scriere de-a lungul razei plcii circulare. Volumele cu mai multe plci circulare au acela
i numr de piste pe fiecare

fa
activ. Informa
ia se memoreaz de-a lungul unei piste a discului, existnd o pozi
ie ini
ial marcat fizic. Pe fiecare pist este memorat acela
i numr de caractere, indiferent de lungimea pistei. n cazul discurilor cu mai multe plci circulare, pentru a u
ura identificarea unei piste, se introduce no
iunea de cilindru. Un cilindru este format din toate pistele care au aceea
i raz pe toate fe
ele active ale discului. Cilindrii se numeroteaz de la exterior spre interior. Numrul de piste reprezint a doua constant constructiv a discului magnetic. Fiecare pist este mpr
it n mai multe sectoare. Sectorul reprezint unitatea adresabil a discului. Toate pistele unui cilindru con
in acela
i numr de sectoare. Pozi
ionarea la nceputul sectorului se face prin rotirea volumului de disc prin fa
a capetelor de citire-scriere. Sectorul este unitatea de schimb de informa
ie cu memoria intern. Pe parcursul schimbului de informa
ie, discul se rote
te cu aceea
i vitez prin fa
a capetelor de citirescriere. Numrul de octe
i care se pot memora ntr-un sector al discului este fix, indiferent de pozi
ia sectorului pe disc. Capacitatea unui disc se ob
ine prin produsul dintre numrul de octe
i din sector, numrul de sectoare, numrul de piste
i numrul de fe
e active. Informa
ia este organizat pe disc pe trei nivele de acces: cilindrul, pista de cilindru
i sectorul de pe pist. Mecanismul de acces la informa
ie este realizat de capetele de citirescriere. Accesul la informa
ia memorata pe discurile magnetice se face prin pozi
ionarea capetelor de citire-scriere n dreptul sectorului dorit de pe pista
i cilindrul cerut, concomitent cu mi
carea de rotire a volumului de disc.

Discurile flexibile
Caracteristicile generale sunt asemntoare cu cele ale discurilor descrise mai sus, ns, spre deosebire de discurile fixe, unde capetele plutesc pe o pern de aer n mi
care rapid, capetele discului flexibil vin n contact direct cu suprafa
a acestuia. Rezultatul este acel c att mediul, ct
i capetele se uzeaz mai repede. Pentru a reduce uzura, calculatoarele personale retrag capetele
i opresc rota
ia dac discul nu este folosit pentru citire/scriere. Ca urmare, atunci cnd se d urmtoarea comand pentru citire/scriere apare o ntrziere de aproximativ jumtate de secund necesar motorului s ating viteza de rota
ie.

Memorii externe pe suport optic

Unit
ile de discuri compacte (CD-urile) func
ioneaz pe baza fenomenelor electro-optice, folosind o tehnologie laser.

CD-ROM-uri
n ultimii ani au devenit disponibile discurile optice (ca opuse celor magnetice). Ele au o densitate de nregistrare mult mai mare dect discurile

magnetice conven
ionale. Datorit capacit
ii lor enorme de poten
ial, discurile optice au fcut obiectul unor cercetri intense
i au parcurs scara evolutiv extrem de rapid. Un CD este pregtit cu ajutorul unui laser n infraro
u, de mare putere, care realizeaz perturba
ii de 0.8 microni diametru ntr-un disc acoperit cu sticl. Dup acest disc "model" (master) este turnat o matri
, cu denivelri n locul perfora
iilor. R
ini policarbonate topite sunt injectate n aceast matri
pentru a forma un CD cu acela
i aranjament al perturba
iilor ca
i modelul de sticl. Pe urm se depune peste policarburi un start foarte sub
ire de aluminiu reflectorizant, acoperit de un lac protector,
i n final o etichet. Depresiunile din substratul policarbonic se numesc cavit
i (pits), iar zonele nearse dintre cavit
i se numesc soluri (lands). La redare, o diod laser de mic intensitate trimte unde infraro
ii cu lungimea de und de 0.78 microni peste cavit
i
i soluri pe masur ce acestea defileaz prin dreptul ei. Laserul este proiectat pe partea policarbonat, astfel nct cavittile apar laserului ca denivelri ntr-o suprafa
altfel plan. Deoarece adncimea cavit
ilor este de un sfert din lungimea de und a laserului, lumina reflectat de cavitate este defazat cu jumatate din lungimea de und fa
de lumina care se reflect de pe suprafa
a nconjurtoare. n consecin
, cele dou pr
i interfereaz destructiv
i ntorc mai pu
in lumin ctre fotodetectorul dispozitivului de redare dect lumina ntoars de un sol. A
a distinge dispozitivul de redare o cavitate de un sol. Cavit
ile
i solurile sunt scrise ntr-o spiral continu, pornind de lng perfora
ie
i acoperind tot discul, pn la o distan
de 32 mm de margine. Spirala descrie pe disc 22188 de cercuri (aproximativ 600 pe mm).

CD-uri inscrip
ionabile (CD-R)

La nceput, echipamentul necesar pentru a produce un CD-ROM "master" (sau la fel de bine un CD audio "master") era foarte scump. Inscriptoarele de CD-uri erau nc diferite de discurile magnetice, deoarece, odat scrise, CDROM-urile nu mai puteau fi
terse. n ciuda acestei limitri, ele au servit ca mediu pentru copiile de siguran
ale discurilor mari
i, de asemenea, permiteau indivizilor sau companiilor nceptoare s-
i produc propriile CDROM-uri de serie mic sau s produc modele (matri
e) a CD-urilor n serie mare. Aceste dispozitive sunt cunoscute sub denumirea de CD-R (CDRecordables sau CD-uri inscrip
ionabile). CD-R-urile pleac de la discuri goale de 120 mm din policarbona
i care sunt identice cu CD-ROM-urile, cu excep
ia faptului c au un
an
lat de 0.6 mm pentru a ghida laserul la scriere.
an
ul are un traseu sinusoidal de 0.3 mm la o frecven
de exact 22.05 KHz pentru a furniza o reac
ie continu, astfel nct viteza de rota
ie s poat fi monitorizat exact
i corectat daca e nevoie. CD-R-urile arat la fel ca CD-ROM-urile, doar c sunt aurii, nu argintii. Culoarea aurie provine de la faptul c ele au un strat reflectorizant din aur, n locul celui de aluminiu. Spre deosebire de CD-urile argintii, care au depresiuni fizice pe ele, pe CD-R-uri reflectivitatea diferit a cavit
ilor
i a solurilor trebuie s fie simulat. Acest lucru se ob
ine prin adugarea unui strat de vopsea ntre policarbonat
i stratul reflectorizant de aur. Sunt folosite dou tipuri de vopsea: cianina, care este verde
i ftalocianaina, care este galbenportocalie.

n starea ini
ial, stratul de vopsea este transparent
i las laserul s treac
i s se reflecte n stratul de aur. Pentru scriere, laserul CD-R este pornit la putere mare (8-16 mW). Cnd fascicolul love
te un punct de vopsea, acesta se ncinge, distrugnd o legtur chimic. Aceast schimbare a structurii

moleculare determin apari
ia unui punct ntunecat. La citire (la 0.5 mW), fotodetectorul sesizeaz o diferena
a ntre zonele ntunecate n care vopseaua a fost atins
i cele transparente n care este intact. Aceast diferen
este interpretat drept diferen
a dintre cavit
i
i soluri (chair la citirea cu un cititor obi
nuit de CD-ROM-uri).

CD-uri reinscrip
ionabile (CD-RW)

CD-RW (CD-ReWritables) este o tehnologie disponibil care folose
te acelasi suport ca
i CD-R. Totu
i, n loc de vopselele cianin si ftalocianin, CD-RW folose
te pentru stratul reflectorizant un aliaj de argint, indium, antimoniu
i teluriu. Acest aliaj are dou stri stabile: cristalin
i amorf, cu reflectivit
i diferite. Dispozitivele pentru CD-RW folosesc lasere cu trei puteri diferite. La putere nalt, laserul tope
te aliajul, convertindu-l din starea cristalin puternic reflectorizant la cea amorf cu reflectivitate sczut, pentru a reprezenta o cavitate. La putere medie, aliajul se tope
te
i trece din nou n starea lui natural cristalin, redevenind sol. La putere joas se percepe starea materialului (pentru citire)
i nu are loc nici o schimbare de faz. DVD (Digital Versatile Disk) DVD-urile folosesc acela
i proiect ca
i CD-urile, cu discuri de 120 mm din policarbonat, cu cavit
i
i soluri, care sunt iluminate de o diod laser
i citite de un fotodetector. Noutatile constau n utilizarea de: cavit
i mai mici (0.4 microni fa
de 0.8 microni pentru CD-uri); spiral mai strns (0.74 microni ntre piste fa
de 1.6 microni pentru CD-uri); un laser rosu (la 0.65 microni fa
de 0.78 microni pentru CD-uri). Toate aceste mbunt
iri combinate au crescut capacitatea de
apte ori, la 4.7 GB. Un dispozitiv DVD func
ioneaz la 1.4 MB/sec (fa
de 150 KB/sec pt CD-uri). DVD-urile pot avea urmtoarele formate: 1. o singur fa
, un singur strat (4.7 GB); 2. o singur fa
, dou straturi (8.5 GB); 3. dou fe
e, un singur strat (9.4 GB); 4. doua fe
e, dou straturi (17 GB). Tehnologia cu dou straturi depune un strat reflectorizant la baz, acoperit de un strat semireflectorizant. n func
ie de focalizarea laserului, se reflect dintr-un strat sau din cellalt. Stratul de dedesubt are nevoie de cavit
i
i soluri de dimensiuni ceva mai mari, pentru a prezenta siguran
n func
ionare, astfel nct capacitatea sa este diminuat fa
de cea a startului superior.

Discurile cu dou fe
e sunt ob
inute prin lipirea spate n spate a dou discuri de 0.6 mm cu o singur fa
a. Pentru a asigura o grosime standard pentru toate variantele, un disc cu o singur fa
const dintr-un disc de 0.6 m lipit de un substrat neinscrip
ionat.

CD-R (Recordable) - unde informa
ia poate fi scris. CD-ROM-urile - se realizeaz de ctre productori, informa
ia fiind nregistrat pe o pist unic, n spiral. Citirea se face secven
ial. Sunt utilizate pentru distribu
ia de software. Se realizeaz un etalon, care este utilizat la producerea matri
ei cu care sunt create apoi copiile pentru distribu
ie. Aceste CD-uri au un cost foarte sczut, reducnd costul de distribu
ie al software-ului. Capacitatea uzual a unui CD este de 650 MB. CD-WORM (Write One, Read Many) sunt folosite pentru arhivare, scrierea fcndu-se o singur dat. Toate datele care se memoreaz trebuie s fie disponibile n memoria intern n momentul scrierii. CD-R - este folosit pentru arhivare, putndu-se scrie n continuare. Capacitatea de stocare a CD-urilor este mare, datorit densit
ii ridicate, ajungndu-se pn la 16000 TPI (piste/inch). Informa
ia pe suport este mult mai stabil, garantat circa 10 ani. Suprafa
a fiind protejat de un strat transparent de material plastic, suportul nu este afectat astfel de umiditate, temperatur sau cmpuri magnetice. ntre capul de citire
i suprafa
a discului este o distan
de c
iva mm, aprox de 2000 de ori mai mare decat la HardDisk-uri, de unde rezult o protec
ie mai bun a capului de citire-scriere. CDurile sunt mult mai fiabile. O mare parte din spa
iul CD-ului este rezervat memorrii informa
iilor suplimentare pentru detectarea
i corectarea erorilor. n consecin
, rezult o serie de dezavantaje ale CD-urilor: timpul de acces mai mare dect la Hard-Disk; o rat de transfer a informa
iei mai mic dect la Hard-Disk.

16. Unitatea central Setul de instruc
iuni

Activitatea general a unui sistem de calcul const n stocarea
i prelucrarea informa
iilor. ntregul proces de tratare a informa
iei n cadrul unui sistem de calcul are loc conform unui algoritm de prelucrare. Acest algoritm poate fi modelat prin seturi de instrcu
iuni specifice unui limbaj de programare. Indiferent de limbajul de programare utilizat, instruc
iunile unui program trebuie aduse printr-un set de transformri succesive pn la nivelul unui set de comenzi elementare care pot fi executate de sistemul de calcul
i care formeaz setul de instruc
iuni al calculatorului. Aceste instruc
iuni apar
in unui limbaj intern numit limbaj ma
ina care cuprinde un set restrns de instruc
iuni elementare, de forma unor coduri binare de lungime dat. Componenta sistemului de calcul care realizeaz executarea instruc
iunior este UCP-ul, care trebuie s ndeplineasc urmtoarele func
ii : - citirea
i scrierea informa
iilor din
i n memoria intern; - recunoa
terea
i executarea instruc
iunilor ma
ina; - transmiterea de comenzi celorlalte componente ale sistemului de calcul, realiznd astfel coordonarea func
ionrii sistenului de calcul. Formatul instruc
iunilor specific numrul de cuvinte de memorie utilizate pentru codificarea fiecrui tip de instruc
iune, precum
i semnifica
ia cmpurilor care formeaz instruc
iunea. Formatul folosit al instruc
iunilor se stabile
te n faza de proiectare a ma
inii, atunci cnd se proiecteaz
i setul de instruc
iuni ma
in. n general, o instruc
iune ma
in trebuie s cuprind dou cmpuri: - codul opera
iei opera
ia care trebuie executat; - zona de adrese - care trebuie s cuprind, la rndul ei, un numar de adrese pentru operanzi, o adres pentru rezultat
i adresa instruc
iunii care urmeaz a se executa. Conven
ii de reprezentare a unei instruc
iuni : 1) Instruc
iunea trebuie s cuprind maxim doi operanzi. 2) Adresa urmtoarei instruc
iuni ce trebuie executat se citeste ntotdeauna dintr-un registru specializat, numit registru contor de adrese. La execu
ia fiecrei instruc
iuni, acest registru este incrementat cu lungimea instruc
iunii pe care a executat-o. 3) ntr-un program ncrcat n memorie, pentru a fi executat, instruc
iunile succesive se afl la adrese consecutive din memorie. 4) Pentru realizarea unei ramificri n execu
ia unui program, se folosesc instruc
iuni speciale de salt, care modific valoarea memorat n registrul contor de adrese, ncrcnd n aceasta valoarea noii instruc
iuni la care se va face saltul.

5) Adresa de destina
ie a unei opera
ii este identic cu una din adresele surs, caz n care operandul adres este distrus (
ters) n urma executrii instruc
iunii. 6) Cel pu
in una din adresele celor doi operanzi trebuie s fie adresa unuia din registrii UCP-ului.

17. Executarea unei instruc
iuni

Sub controlul unui program
i cu datele stocate n memoria intern, UCP execut fiecare instruc
iune n dou etape, ca o secven
de pa
i sincroniza
i.

Func
iile principale executate de UCP sunt : 1) Extragerea instruc
iunilor aici, UCP trebuie s citeasc instruc
iunile din memorie
i s le incarce n UCC. 2) Interpretarea instruc
iunilor - fiecare instruc
iune trebuie decodificat pentru a determina opera
ia care trebuie executat. 3) Citirea datelor - pentru executarea unor instruc
iuni este necesar citirea datelor din memorie sau de la dispozitivele de intrare. 4) Prelucrarea datelor execu
ia unei instruc
iuni poate necesita execu
ia unor opera
ii aritmetice sau logice asupra datelor. 5) Scrierea datelor - rezultatele execu
iei trebuie depuse n memoria intern sau transmise dispozitivelor de ie
ire. Citirea instruc
iunii
i pregtirea operanzilor care reprezint defapt interpretarea instruc
iunii este o etap ce transfer adresa instruc
iunii de executat din registrul contor de adrese n registrul de adrese al memoriei. Executarea intruc
iunii presupune executarea unui set de comenzi succesive corespunztoare codului opera
iei descrise n instruc
iunea care se execut.

 O comand se concretizeaz ntr-un cuvnt de comand care determin o ac
iune a UAL, a memoriei sau a dispozitivelor periferice; aceste comenzi se numesc micro opera
ii. O micro opera
ie se desf
oar ntr-un ciclu ma
in. Ciclul ma
in reprezint timpul total necesar executrii comenzii msurat n impulsuri de tact. Cu ct o instruc
iune se compune din mai multe micro opera
ii, cu att durata ei de execu
ie cre
te. Timpul total pentru execu
ia instruc
iunii se nume
te ciclul instruc
iune
i se msoar tot n impulsuri de tact.

18. Structura unei instructiuni-masina

Codul operatiei reprezinta ceea ce trebuie sa execute instructiunea respectiva iar acest cod trebuie sa se regaseasca insetul de coduri admise de UCP. Zona operanzilor trebuie sa contina: modul de adresare; adresele operanzilor. Modul de adresare al unui operand defineste algoritmul de localizare in memorie al operandului. Exista mai multe moduri de adresare : 1. Adresarea este imediata atunci cand in instructiune se specifica valoarea operandului si nu adresa lui. 2. Adresarea prin registrii este atunci cand in zona de adresa se specifica un registru de memorie. In acest caz, este necesar ca registrul respectiv sa fie incarcat cu valoarea dorita, acest mod de adresare are ca avantaj un numar redus de biti, adica o lungime redusa a intructiunii, deoarece sunt putini registri in care se pot gasi operanzi. Alt avantaj accesul imediat la operand. Ca dezavantaj are loc un schimb permanent intre memorie si registri, orice operatie executanduse prin ce putin 2 instructiuni-masina. 3. Adresarea prin locatii de memorie este atunci cand informatia folosita pentru calcului adresei operandului se preia din memorie. Acest mod de adresare necesita un algoritm de calcul pentru localizarea operandului in memorie. Din punct de vedere al algortimului de calcul, avem : 3.a. Adresare directa (informatia din instructiune reprezinta chiar locatia unde se memoreaza operandul) 3.b. Adresare indirecta (informatia din instructiune reprezinta adresa adresei operandului, necesita un calcul suplimentar pentru aflarea operandului) 3.c. Adresare indexata (valoarea din instructiune se aduna algebric cu valoarea unui registru pentru a determina adresa operandului)

19. Tipuri de instructiuni-masina

Dupa operatia pe care o genereaza avem: instructiuni de transfer de date intre memorie, registrii sau stiva; instructiuni aritmetice (operatii elementare, operatii logice si de deplasare care lucreaza la nivel de biti si sunt folosite pentru determinarea bitilor de control din cuvintele de stare sau pentru realizarea rapida a operatiilor aritmetice); instructiuni de comparatie si de salt genereaza continuitatea executiei programului de la o alta adresa decat cea imediat urmatoare; instructiuni de repetare folosite pentru executia repetata a unei secvente de instructiuni; instructiuni de apel de procedura in care pentru executia unei instructiuni dintr-o procedura, se memoreaza pe stiva adresa de revenire utilizata dupa executia procedurii apelate instructiuni de intrare/iesire folosite pt transferul de date pt dispozitivele periferice. Dupa modul de reprezentare al operanzilor, instructiunile se impart in: instructiuni in virgula fixa; instructiuni in virgula mobila; instructiuni zecimale; instructiuni pe siruri de caractere; instructiuni matriciale; instructiuni care opereaza astrupa structurilor de date tabelare. Dupa forma, structura si lungimea instructiunii avem : instructiuni in format fix (instructiunile au aceeasi lungime si implica o structura simpla a procesorului, dar o utilizare ineficienta a memoriei); instructiuni in format variabil (lungimea depinde de tipul operanzilor, de numarul de operanzi si de modul de adresare). Dupa modul de adresare al operanzilor avem: instructiuni cu o adresa; cu doua adrese; fara nici o adresa.

20. Structura procesorului 286

Arhitectura interna a microprocesorului 286 consta in patru unitati functionale care lucreaza in paralel si realizeaza executia instructiunilor ca pe o banda de asamblare. Functionarea procesorului se poate rezuma in principiu la o succesiune de operatii care se executa in mod repetat: 1. Citeste instructiunea - pe durata acestui ciclu se transmite adresa instructiunii de executat si se aduce din memorie instructiunea in CPU (ciclul Fetch); 2. Decodifica instructiunea; 3. Transmite adresa si citeste un operand din memorie, daca se specifica in instructiune (ciclul Read); 4. Executa intructiunea (ciclul Execution); 5. Transmite adresa si scrie rezultatul in memorie, daca instructiunea o cere (ciclul Write).

Cele patru unitati functionale ale procesorului 286 sunt: Unitatea de Adresare (AU=Adress Unit) - determina 1. adresa fizica si contine un sumator de deplasament (offset) care determina deplasamentul in functie de modul de adresare si un sumator de adrese fizice care determina adresa fizica, ca suma intre adresa de segment si de

offset. De asemenea unitatea mai realizeaza si diferite verificari : verifica limita si dimensiunea unui segment si furnizeaza adresa de baza a segmentului. 2. Unitatea Interfata cu Magistrala (BU=Bus Unit) Unitatea de interfata cu magistrala contine circuite driver si latch pentru adrese, o unitate de citire anticipata a instructiunilor, interfata cu extensia de procesor, logica pentru controlul magistralei, o coada de instructiuni si realizeaza transmisia/receptia datelor. 3. Unitatea de Decodificare Instructiuni (IU=Instruction Unit) - Unitatea de decodificare a instructiunilor preia octetii din coada de instructiuni si ii translateaza in microcod. Instructiunile decodificate sunt puse intr-o coada, unde asteapta sa fie executate de Unitatea de Executie. Unitatea lucreaza in paralel cu celelalte unitati si incepe o noua decodificare in momentul in care o locatie din coada devine libera. 4. Unitatea de Executie (EU=Execution Unit) - executa instructiunile din coada de instructiuni decodificate si comunica cu celelalte unitati. Aceasta unitate implementeaza functiile de executie ale tuturor instructiunilor , furnizeaza adrese si date spre AU, respectiv BU, manipuleaza registrele generale si indicatorii de stare. Cand EU este gata pentru executia unei instructiuni, citeste codul acesteia din coada de instructiuni decodificate gestionate de IU si apoi executa instructiunea.

21. Setul de registre (Generale, segment)

Un registru este in esenta o mica memorie cu destinatie speciala. Spre deosebire de o locatie de memorie, registrele sunt utilizate pentru memorarea de informatii asupra careia se opereaza intr-un anumit mod. Acestia sunt registrele specializate. Tot ca zone de memorie, registrele sut folosite drept zone de prelucrare a datelor de catre UAL si in transferul datelor cu memoria interna. Procesorul 286 are 15 registre, grupate in 4 categorii : generale, de segment, index si de baza, de stare si control. Registre generale Sunt opt registre cu scop general : AX, BX, CX, DX, BP, SP, SI, DI utilizate pentru a pastra operanzi logici si aritmetici. Patru dintre acestea pot fi utilizate fie ca registre de 16 biti referite ca AX, BX, CX, DX, fie pot fi impartite in perechi de registre separate de cate 8 opti, referite astfel : AH, AL, BH, BL, CH, CL, DH, DL (H - high, L - low). Majoritatea instructiunilor utilizeaza in acelasi mod toate registrele. Exista insa si instructiuni pentru care anumite registre generale au o anumita semnificatie. - AX si DX sunt utilizate in instructiunile de inmultire, impartire si cele de I/O cu o semnificatie prestabilita. De asemenea, registrul AL pentru operatii de translatie de cod sau in operatiile cu numere reprezentate in BCD (binary code decimal). - CX este utilizat drept numarator pentru operatii de deplasare, rotirem bucle software, repetari hardware ale unor instructiuni. Registrele segment Sunt patru registre speciale care permit selectarea in orice moment a segmentelor de memorie care sunt adresabile imediat. Registrul segment de cod CS Registrul segment de date DS Registrul extrasegment, folosit pentru suplimentarea dimensiunii segmentului de date ES Registrul segment de stiva, folosit pentru localizarea stivei in memoria interna SS Pe langa registrele de segment, vizibile programatorului mai exista pentrufiecare registru segment si registre cache de descriptori de segment, care nu sunt vizibile programatorului.

22. Registre index si de baza

Patru dintre registrele generale (BX, BP registre de baza, SI, DI registre index) pot fi utilizate, de asemenea pentru a determina adresele de offset (deplasamet) ale operanzilor din memorie. Aceste registre pot contine de baza sau indexul pentru anumite locatii de memorie dintr-un segment. Modul de adresare determina registrul specific utilizat pentru calcularea adresei efective a operandului. Registrele index sunt utilizate in mod implicit pentru a referi sirurile sursa, repsctiv destinatie pentru operatiile pe siruri. Registrul BP se refera implicitla segmentul de stiva curent. Tot la segmentul se stiva face referire, implicit pentru operatiile cu stiva si registrul SP (Stack Pointer) dar operatiile cu stiva (PUSH, POP, CALL, RET, INT, IRET) actuealizaeaza in mod automat registrul SP afectand in mod corespunzator stiva (extragerea sau introducerea informatiei din stiva). In schimb, registrul BP poate fi folosit pentru acces la date din stiva fara insa a extrage datele din stiva.

23. Registre de stare si control

Registrele de stare si control: sunt trei registre cu scop special, care memoreaza si controleaza anumite stari ale procesorului : IP, MSW si F. Registrul IP (Instruction Pointer) contine adresa de offset pentru urmatoarea instructiune secventiala ce va fi executata. Registrul MSW (Machine Status Word) memoreaza starea procesorului, adica memoreaza daca a avut loc o comutare de task si controleaza modul de operare al procesorului. Dintre cei 16 biti sunt folositi doar ultimii patru unul trece procesorul in modul protejat iar ceilalti trei controleaza interfata cu extensia de procesor si au urmatoarea seminficatie : - PE (Protected Mode Enable) este pozitionat pe 1 cand se trece in modul protejat - MP (Monitor Processor extension/Math Present) specifica daca este prezenta in sistem extensia de procesor. - EM (Emulate processor extension) specifica daca functiile extensisi de procesor sunt emulate prin software (1) sau nu (0). - TS (Task Switched) memoreaza daca a avut loc o comutare de task. Registrul de indicatori F (Flags Register) contine trei categorii: Indicatorii de stare : - OF (Overflow Flag) indica daca rezultatul unei operatii aritmetice depaseste domeniul de reprezentare (limita superioara sau inferioara a acestuia) - SF (Sign Flag) -este indicatorul de semn al rezultatului unei operatii, fiind 1 pentru negativ si 0 pentru pozitiv. - ZF (Zero Flag) este pozitionat pe 1 daca rezultatul unei operatii aritmetice este egal cu zero, altfel bitul este pozitionat pe 0. - AF (Auxiliary Carry Flag) indica daca a aparut un transport sau un imprumut in urma executiei instructiunii. - PF (Parity Flag) este pozitionat pe 1 cand numarul de unitati din rezultat este par - CF (Carry Flag) se pozitioneaza pe 1 daca a aparut un transport sau un imprumut din rangul cel mai semnificativ al rezultatului. Indicatorii de control : - DF (Direction Flag) utilizat de instructiunile de siruri si indica directia de parcurgere a acestora. - IF (Interrupt Flag) acest indicator controleaza acceptarea semnalelor de intrerupere externa. - TF (Trace Flag) este utilizat pentru controlul executiei instructiunilor in regim pas cu pas, in scopul depanarii programelor. Indicatorii speciali : - IOPL (Input/Output Privilege Level) definste dreptul de a utiliza instructiuni de intrare/iesire NT (Nested Task) este automat pozitionat pe 1 sau 0 de operatiile de comutare de task.

24. Sistemul de intreruperi

O ntrerupere transfer execuia la o nou adres de program. Vechea adres (CS:IP) a programului i starea mainii (registrul de indicatori) sunt salvate n stiv pentru a permite refacerea programului ntrerupt. ntreruperile sunt mprite n trei clase : ntreruperi initiate de hardware apar ca raspuns la un semnal extern si sunt clasificate ca fiind nemascabile si mascabile; instructiunile INT determina o intrerupere in executia programului; exceptii de instructiune apar cand o conditie neobisnuita, care impiedica executia ulterioara a instructiunii, este detectata in timp ce incearca sa execute o instrunctiune. Adresa returnata de o exceptie va referi intotdeauna instructiunea ce a cauzat exceptia si include orice prefix de instructiune. Fiecarei intreruperi ii este asociata o prioritate numerotata de la 0 la 4 : 0 Instructiunea INT sau exceptie, 1 Intrerupere Single Step, 2 - Intrerupere nemascabila, 3 Depasire segment extensie de procesor si 4 Intrerupere mascabila.

25. Intreruperi externe

Intreruperile externe care pot fi transmise de dispozitivele externe, sunt primite de procesor pe doua linii : NMI si INTR. Linia INTR este controlata de PIC (Programmable Interrupt Controller). Rolul sau este de a accepta cereri de intreruperi de la dispozitive externe, de a determina care cerere este cea mai prioritara si de a activa linia INTR, daca dispozitivul care a cerut intreruperea este mai prioritar decat cel curent in servire. Cand linia INTR devine activa, procesorul executa diferite actiuni, in functie de starea indicatorului de validare a intreruperilor (IF). Oricum, nu se executa nicio actiune pana nu se termina executia instructiunii curente, pe durata careia a aparut intreruperea. Instructiunile de activare a intreruperilor se vor lansa dupa sfarsitul instructiunii urmatoare, pentru a nu incarca excesiv stiva. O cerere externa de intrerupere poate veni si pe linia NMI care e comandata pe frontul semnalului si este utilizata pentru evenimente deosebite (cadere tensiune, repornire). Intreruperile nemascabile. NMI, nu pot fi dezactivate si au prioritate fata de cele mascabile, INTR.

26. Intreruperi interne

Intreruperile interne sunt evenimente sincrone si sunt raspunsuri ale procesorului la anumite evenimente detectate in timpul executiei unei instrunctiuni. Intreruperile externe (mascabile si nemascabile) sunt evenimente asincrone. Deosebirea majora intre aceste doua tiprui de intreruperi este originea lor : o intrerupereinterna este intotdeauna reproductibila prin reexecutia programului si datelor care au cauzat intreruperea, in timp ce o intrerupere externa este in general independenta de executia curenta a taskului. Intreruperile interne sunt de doua tipuri : un tip de intrerupere este denumit exceptie, deoarece deoarece intreruperea apare numai daca exista o anumita conditie de eroare, care nu permite executia corespunzatoare a instructiunii. Celalalt tip de intrerupere genereaza intrerupere ori de cate ori instrunctiunea INTn este executata. Aceste instructiuni sunt utilizate fie in scopul de a testa rutinele utilizatorului pentru tratarea intreruperilor externe, fie in scopul de a apela rutine DOS. Pentru apelul rutinelor DOS se utilizeaza acest mecanism si nu mecanismul de apel de procedura din doua motive : fie nu se cunosc aceste adrese, fie ele se modifica de la o versiune la alta. Intreruperile interne au urmatoarele caracteristici : codul intreruperii este continut in instructiune sau este predefinit nu se executa cicluri de recunoastere intrerupere nu pot fi dezactivate, cu exceptia intreruperii single step sunt prioritare fata de cele externe.