Dezbat foarte mult subiectul relatiilor, deoarece am vazut ca multa lume apreciaza acest subiect, si pe langa asta, cred

ca ne ocupa cea mai mare parte a vietii noastre si merita oarecum dezbatut mai mult. Noi suntem imparititi in capitolul asta in patru categorii. Cei care sunt singuri si vor o relatie, cei care au pe cineva dar aspira la mai mult, cei s-au saturat sa mai caute dar nici fericiti nu sunt si cei care sunt fericiti, indiferent de statulul lor. Cu ultima categorie o sa imi spuneti ca nu avem de ce sa discutam , insa si ei pana a fii fericiti , au trecut prin celelalte etape. De foarte multe ori, ne gandim care e persoana potrivita pentru noi. Si in mare parte cautam acel model. Insa, observam ca ceea ce ne place, in mare parte, nu ne completeaza dorintele. Doarece exista cateva defecte peste care nu putem trece. Cat este de corect? Am observat de foarte multe ori persoane care si-au ales partenerii de viata dupa aspectul fizic incadrat in tiparul lor imaginat deja de dinainte. Insa mental , nu aveau nici un subiect comun. De ce rezista? Sunt pe jumatate fericiti? Nu, parerea mea este ca tot timpul isi vor cauta completarea in alta parte. Indiferent cat de mult inclini balanta spre ceea ce te intereseaza mai mult, ca de exemplu, nu iti pasa cum arata o persoana , ci sufletul ei, care te face fericit, tot ai tendita sa completezi si cealalta latura. Aceste tipuri de relatii, cred eu ca au fost nascute doar din dorinta de a avea pe cineva , si atunci au cautat asta orbiti doar de cateva puncte de diferentiere. Da, este adevarat ca nu le poti avea pe amandoua, insa de ce? Si vreau sa ating punctul destinului , ca si coincidenta ironica. In foarte multe cazuri, dupa diverse experinte, mai bune, sau care neau ranit in mod deosebit, ajungem sa gasim o persoana care ne da un alt sens fericirii. Iesim total din tiparele noastre, gandim total cum nu ne asteptam, si facem lucuri care nicioadata nu ne-am gandit ca ne

pot construi bucurii. Si atunci, chiar daca inainte aveam o imagine fizica cu persoana dorita, daca aveam un model de gandire cu care am fii vrut sa ne petrecem timpul, observam ca toate se schimba. Insa nu cu mult. Privim din alte unghiuri aceiasi macheta. Suna ca o situatie ideala in care toti la un moment dat am vrea sa fim. Si astfel, eu tind sa cred un lucru. Cand cauti ceva ce iti doresti pentru binele tau, nu gasesti atunci cand vrei. Si dai peste o persoana pe care nu te asteptai sa o intalnesti. Sau pe care poate ai neglijat-o candva. Si iti schimba viziunea asupra cautarii tale. Aici vorbesc de cei singuri, care s-au saturat sa mai caute, si am vazut de foarte multe ori , ca intalnim persoane care par a fii ceea ce vrem, insa nu ne indragostim. De ce? Motivele sunt exagerat de multe, insa de cele mai multe ori, exista o iubire in trecut de care nu am reusit sa scapam in sufeltul nostru, nu exista nici o motivare sa mai credem in cineva, ne-am saturat poate sa ne dedicam fara raspuns, inca mai vrem sa fim singuri, crezand uneori ca ne este mai bine, persoana care pare a fii ceea ce ne dorim, de fapt descoperim ca nu are nici o legatura cu fericirea noastra. Si atunci cred ca cel mai bine revenim in punctul in care nu mai cautam, nu mai asteptam, ci doar traim. Poate nefericiti, momentan, dar atunci cand asteptam mai mult pentru un lucru dorit, si aici ma refer la fericire, atunci cand se intampla stim sa pretuim mai mult. Destinul fiecarui om , pare a fii o concindenta in tot ce traim. Si atunci, de ce sa schimbam acest curs? Nu spun sa nu facem nimic si totul va veni la noi. Niciodata. Insa ceea ce facem, sa nu exageram in a implini asa zisele scopuri. Daca vrem sa fim cu cineva , sa nu fim doar de dragul de a nu fii singuri. Daca vrem sa fim cu adevarat impliniti langa o persoana, sa nu ii atribuim calitati pe care niciodata nu le-a avut. Tot ceea ce traim, pare a fii o coincidenta. Dar, uneori,

ne construim singuri coincidentele si vrem sa credem ca s-au inamplat pur si simplu. Mai exista o situatie in care , micile bucurii de zi cu zi, ne dau taria de a aspira la un sentiment mai intens. Noi tot timpul cautam perfectiunea, insa, ea exista atunci cand tot vrem sa o atingem? In mintea noastra ce e perfect, in viziunea altora e banalitate. Si uneori cand atingem idealul, descoperim ca de fapt nu asta ne doream. De fiecare data cand vrem tot, incepem sa pierdem ce avem. Unele situatii nesteptate, unele persoane pe care le cunoastem intamplator sau intr-un anumit moment sunt oportunitati pentru noi. Stim sa valorificam cu adevarat coincidentele?