1

Taina Cuviosului
Cuviosul Ioan Climax sau Scărarul (579-649) a fost egumen al
mănăstirii Sinai şi poate cel mai de seamă Părinte duhovnicesc,
nevoitor al rugăciunii lăuntrice. A parcurs dumnezeiescul urcuş
treaptă cu treaptă, dobândind rând pe rând virtuŃile duhovniceşti. A
primit de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate , al trezviei, al
smeritei cugetări, al lacrimilor şi al contemplaŃiei divine. Fiind rugat
de călugări să le lase un îndreptar, a alcătuit scriere Scara
dumnezeiescului urcuş. La noi , a fost cunoscută şi sub denumirea de
LeastviŃa. Atât de mult a pătruns în sufletul românului, încât motivul
ei apare zugrăvit pe pereŃii mănăstirilor SuceviŃa şi Râşca. De
asemenea este prezent în sculptura stâlpilor de la case sau în ouăle
încondeiate. Coloana Infinitului de Constantin Brâncuşi este o replică
modernă a LeastviŃei. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 30 martie.
Capitolul 28 al lucrării îl dedică sfintei şi fericitei rugăciuni. Tot ce a
scris Cuviosul Ioan acolo constituie cheia de boltă a rugăciunii
neîncetate şi a fost reluat într-o formă sau alta de către alŃi autori.

Dumnezeu i-a descoperit Cuviosului Ioan Scărarul o mare taină.

Cuviosul, cel vrednic de pomenire, ne-a încredinŃat-o nouă.
Noi, nevrednicii, Ńi-o încredinŃăm Ńie.
Rugăciunea lăuntrică şi neîncetată este o mare taină.
Rugăciunea neîncetata este neîncetată fiindcă e de la sine lucrătoare.
Este lăuntrică fiindcă adună cuvintele înlăuntru, nu le dă afară.
Aproape totdeauna dăm afară cuvintele, aproape niciodată nu le adunăm
înlăuntru.
Este de la sine lucrătoare fiindcă nu oboseşte, ci odihneşte.
Aproape totdeauna cuvintele ne obosesc, aproape niciodată nu ne
odihnesc.
Adună cuvintele asemenea unei femei harnice, care adună pentru casă şi
pentru copii cele necesare traiului.
Adună cuvintele asemenea unui păsări ce strânge pentru puii ei hrana.
Adună cuvintele pentru inimă.
Adună mintea pentru inimă.
Rugăciunea făcuta lumeşte este ostenitoare.
Este ostenitoare fiindcă împrăştie cuvintele.
Împrăştie cuvintele asemenea fiului risipitor, care risipeşte avuŃia tatălui.
Împrăştie mintea în afară.
Răsuflarea este o mare taină.
 2

Răsuflarea care adună aerul înlăuntru odihneşte.

Răsuflarea care împrăştie aerul în afară osteneşte.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru adună şi mintea.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară, împrăştie şi mintea.
Vorbele noastre se lipesc de răsuflare, căci nu putem vorbi decăt
răsuflând.
Rugăciunea făcută lumeşte (idoleşte) se lipeşte de răsuflarea care
împrăştie.
Cuviosul Ioan Scărarul ne-a încredinŃat o taină :
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei
cunoaşte folosul liniştirii…
Un singur cuvânt în rugăciune adună mintea, multele cuvinte o
împrăştie… »
Există o singura răsuflare pe care nu o folosim atunci când vorbim sau ne
rugăm lumeşte (idoleşte) :
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru.
O folosim numai când suspinăm.
Răsuflarea care împrăştie este lumească.
Răsuflarea care adună este dumnezeiască.
De aceasta din urma să se lipească mintea şi pomenirea Numelui lui Iisus.
Nu te lua după cei care fac mintea şi rugăciunea împărŃită.
Ascultă de acel vrednic Calist Catafygiotul care spune că : « atunci când
mintea e împărŃită între multe sau, cel puŃin între două, nu vede pe Cel ce
e simplu Unul ».
Nu te lua după cei care împart rugăciunea şi lipesc mintea de răsuflarea
care adună şi apoi o lipesc răsuflarea care împrăştie.
Strigă înlăuntru, asemenea copilului, numai cuvântul: mamă.
Strigă, cel mult, cuvintele: mamă, scapă-mă !
Cuvintele rugăciunii, după ce le-am adunat, le împrăştiem iarăşi, ce folos
avem ?
Este acelaşi folos pe care îl avem când scoatem apă dintr-o fântână şi o
vărsăm înapoi.
Există un singur cuvânt în rugăciunea lăuntrică: Iisuse sau, cel mult, un
singur gând :Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.
Există două răsuflări ale omului , dar in Rugăciunea lăuntrică există
numai o singură lipire, numai de cea care adună.
Există un singur sens în Rugăciunea lăuntrică: numai spre înlăuntru.
Există o singura rugăciune între multe rugăciuni : Rugăciunea lăuntrică.
Exista un singur gând între multele gânduri: Rugăciunea unui singur
cuvânt sau cel mult a unui singur gând (monologistos).
Există o singură taină intre multele taine, cea a Cuviosului Ioan Scărarul :
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei
cunoaşte folosul liniştirii…
 3

Un singur cuvânt (sau cel mult un singur gând) în rugăciune adună

mintea, multele cuvinte(sau multele gânduri) o împrăştie… ».
Taina Cuviosului a ajuns până la tine.
Aceasta e Rugăciunea lăuntrică.
Lucreaz-o spre folosul tău!

Rugăciunea lăuntrică e simplă, cântă suspină şi plânge. Cântă şi varsă

lacrimi de bucurie pentru preadulcele Iisus, varsă lacrimi amare pentru
greşelile sufletului. Este o neîncetata simfonie a dorului după Iisus şi, în
acelaşi timp, un nesfârşit bocet după paradisul pierdut. Bucuria se
îngemănează cu tristeŃea şi amândouă Ńâşnesc din aceeaşi ochi. Cuviosul
Ioan Scărarul le-a avut pe amândouă şi de aceea ne-a lăsat taina lui… să
ne bucurăm acum de dulceaŃa negrăită a rugăciunii.

Gavriil STIHARUL