Radu Gyr - Balada ucenicului cu ochi albastri

A plecat peste argila, suduind cu foc, biet olar fara noroc, o framnta-n sila. Blidele cu cerbi si ciute, cu lastuni si flori, nu mai rd, ca alteori, prin unghere mute. Nici vioaiele ulcioare zvelte-n brat si gt, nu-l mai bucura, orict le-ar stropi cu soare. -Oale triste si posace, rasfatate ieri, tot ce-am scos din mngieri tandari azi as face. In zadar v-am scris pe fete rasarituri dulci, nu va vrea nici trg, nici blci, trista tinerete. Ma tot duc cu hrburi goale, vin tot mai calic, parc-as duce-n Carul-Mic, sus, prin luna, oale. Supte-s pleoapele nevestii, plozii supti si ei. Bate jalea prin bordei ca un vnt prin trestii. Asa spune, si, de-o parte, oalele tresar, si, ca el, si ele par necajite foarte. -Dragele tatuchii fete, alt olar strain, ni s-a pripasit vecin, cu urzeli sirete. Ratacit de nu stiu unde, Spn, limbut si schiop, ne bea soarele din plop, zarile rotunde. Nu att din lut cuminte isca frumuseti,

ct momeste trgoveti fermecnd cuvinte. Are soapte moi ca lna, miere din stiubei, grai cu salbe si cercei, vorba ca fntna. Trgu-ntreg i rde-n cale mesterului spn. Numai eu cu voi ramn, crd pestri de oale. Zice si, oftnd, se pleaca. Mngie-o ulcea, Cte-o oala, ici, colea, cte-un blid mpaca. Sau le ia de jos, n parte, pe genunchi nitel, ca-s si ele, ca si el, necajite foarte.