Sunteți pe pagina 1din 9

CODUL DE CONDUIT AL FUNCIONARULUI PUBLIC N ROMNIA

Studeni : Cilichidreanu Alina Georgescu Florin-Adrian Stnga Elena-Livia

2014

CODUL DE CONDUIT AL FUNCIONARULUI PUBLIC


Pentru a ntelege ct mai bine n ce const conduita unui funcionar public , putem porni de la definiia funciei publice i a funcionarul public. n Romnia, reglementarea funciei publice, n sensul modern al accepiunii, a fost realizat prima dat de Regulamentele Organice. Urmeaz cronologic, prevederi ale Statutului dezvoltor al Conveniei de la Paris i ale Legii electorale din timpul lui Cuza, precum si cele ale Constituiei din 1866, pentru ca abia prin Constituia din 1923 s se considere oportun momentul adoptrii unui statut al funcionarilor publici, concretizat prin Legea din 19 iunie 1923, care a fost n vigoare pna n 1940. Evoluia ulterioar a reglementrilor n materie a fost determinat de cursul evenimentelor care au ndepartat societatea romneasc de pe calea unei democraii autentice. Un moment relevant n scurta prezentare a istoricului reglementrii funciei publice este adoptarea Constituiei Romniei din 1991, iar n temeiul acesteia adoptarea, nejustificat de trziu, a Statutului funcionarului public, prin Legea nr.188/1991. n ceea ce privete funcia public i funcionarul public n reglementarea romneasc, literatura de specialitate prezint o multitudine de definiii, nsa n Statutul funcionarului public acestea sunt definite expres. Prin Statutul funcionarului public se ntelege ansamblul de reguli referitoare la situaia funcionarilor publici. Funcia public reprezint ansamblul atribuiilor i responsabilitilor, stabilite n temeiul legii, n scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administrative autonome. Statul actioneaza prin functionarii publici care sunt detinatorii unor functii publice. O alta lege care face referire la aspecte legate strict de obligaiile pe care trebuie s le respecte funcionarii publici pentru a da dovad de o conduit profesionisonal i etic, n conformitate cu standardele unei categorii profesionale aparte din administraia public, este Legea 7/2004 privind codul de conduit a funcionarilor publici. In articolul 2 al acestui Cod de conduita sunt precizate clar obiectivele acestuia: Obiectivele prezentului Cod de conduita urmaresc sa asigure cresterea calitatii serviciului public, o buna administrare in realizarea interesului public, precum si sa contribuie la eliminarea birocratiei si a faptelor de coruptie din administratia publica, prin: a) reglementarea normelor de conduita profesionala necesare realizarii unor raporturi sociale si profesionale corespunzatoare crearii si mentinerii la nivel inalt a prestigiului institutiei functiei publice si al functionarilor publici; b) informarea publicului cu privire la conduita profesionala la care este indreptatit sa se astepte din partea functionarilor publici in exercitarea functiilor publice; c) crearea unui climat de incredere si respect reciproc intre cetateni si functionarii publici, pe de o parte, si intre cetateni si autoritatile administratiei publice, pe de alta parte. Imaginea functionarului public in Romania este de multe ori alterata de numeroase apariii negative att n presa scris, ct i n presa audio-vizual. Aceast imagine negativ

asupra funcionarului public este ntreinut i de instituiile i/sau autoritile publice care nu au suficiente resurse financiare sau umane pentru a realiza anumite campanii de informare cu privire la categoria funcionarilor publici categorie profesional aparte n domeniul administraiei publice. In mod normal, felul in care este privit un functionar public in Romania, a contribuit la formarea unei percepii, care cu greu poate fi modificat i ameliorat. Iar acest fapt presupune conjugarea eforturilor att din partea autoritilor/ instituiilor publice i a funcionarilor publici, ct i din partea societii civile, ntruct relaia funcionar public cetean este o relaie bilateral. n acest sens, trebuie remarcat faptul c Raportul de ar pentru anul 2005 al Comisiei Europene - unde exist aprecieri pozitive privind adoptarea Codului de Conduit a funcionarilor publici n februarie 2004, considerndu-se c acest cadru legal va mbunti n practic responsabilitatea funcionarilor publici - se vorbete totui despre incapacitatea real a autoritilor romne de a pune n practic politicile i actele normative elaborate. In capitolul II al Legii nr.7/2004 privind Codul de conduita al functionarilor publici sunt prezentate Normele generale de conduita profesionala a functionarilor publici. Articolele care compun aceste norme sunt relevante pentru conduita profesionist de care trebuie s dea dovad funcionarii publici, att n relaiile cu cetenii, ct i cu ali funcionari publici sau alte categorii socio-profesionale. Asigurarea unui serviciu public de calitate

Art.5. (1) Functionarii publici au obligatia de a asigura un serviciu public de calitate in beneficiul cetatenilor, prin participarea activa la luarea deciziilor si la transpunerea lor in practica, in scopul realizarii competentelor autoritatilor si ale institutiilor publice. (2) In exercitarea functiei publice, functionarii publici au obligatia de a avea un comportament profesionist, precum si de a asigura, in conditiile legii, transparenta administrativa, pentru a castiga si mentine increderea publicului in integritatea, impartialitatea si eficacitatea autoritatilor si institutiilor publice. Un serviciu public de calitate presupune raporturi de calitate ntre prile care interacioneaz, iar toate acestea presupun ca persoanele implicate s acioneze n limita bunului sim i s aib o conduit corespunztoare, fie c este vorba despre funcionari publici indiferent de categoria creia i aparin fie c este vorba despre ceteni. n general trebuie s se acorde un respect reciproc, ns n situaia n care funcionarul public trebuie s aib de a face cu persoane care au un nivel sczut de cultur sau educaie, atunci acesta dinti trebuie s continue s fie la fel de civilizat i respectuos i s nu ia n seam toate vorbele licenioase sau injuriile aduse de astfel de persoane, continund s arate profesionalism n relaiile cu acestea. Loialitatea fata de Constitutie si lege

Art.6. (1) Functionarii publici au obligatia ca, prin actele si faptele lor, sa respecte Constitutia, legile tarii si sa actioneze pentru punerea in aplicare a dispozitiilor legale, in conformitate cu atributiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale. (2) Functionarii publici trebuie sa se conformeze dispozitiilor legale privind restrangerea exercitiului unor drepturi, datorata naturii functiilor publice detinute.

A aciona n limitele prevzute de lege presupune cunoaterea acesteia. Prin urmare, mai ales funcionarii publici care se afl n slujba cetenilor, trebuie s cunoasc i s aplice normele n vigoare. Pe de alt parte, exist un principiu de drept conform cruia necunoaterea legii nu exonereaz de la rspunderea n faa acesteia pe nici o persoan. Funcionarii publici ar trebui s cunoasc prevederile legislative i s tie dac situaia respectiv este reglementat de vreun act juridic n vigoare. Asemenea prevederi legislative care ar trebui cunoscute de ctre funcionarii publici, att de la nivel central ct i local, sunt cele referitoare la Constituia Romniei din 2003, Legea administraiei publice locale, Legea privind Statutul funcionarilor publici, Codul de conduit a funcionarilor publici, Regulamentul de Organizare i Funcionare (ROF) al instituiei n care i desfoar activitatea, regimul conflictului de interese i al incompatibilitilor etc. Loialitatea fata de autoritatile si institutiile publice

Art.7. (1) Functionarii publici au obligatia de a apara in mod loial prestigiul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si de a se abtine de la orice act sau fapt care poate produce prejudicii imaginii ori intereselor legale ale acesteia. (2) Functionarilor publici le este interzis: a) sa exprime in public aprecieri neconforme cu realitatea in legatura cu activitatea autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, cu politicile si strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual; b) sa faca aprecieri neautorizate in legatura cu litigiile aflate in curs de solutionare si in care autoritatea sau institutia publica in care isi desfasoara activitatea are calitatea de parte; c) sa dezvaluie informatii care nu au caracter public, in alte conditii decat cele prevazute de lege; d) sa dezvaluie informatiile la care au acces in exercitarea functiei publice, daca aceasta dezvaluire este de natura sa atraga avantaje necuvenite ori sa prejudicieze imaginea sau drepturile institutiei sau ale unor functionari publici, precum si ale persoanelor fizice sau juridice; e) sa acorde asistenta si consultanta persoanelor fizice sau juridice in vederea promovarii de actiuni juridice sau de alta natura impotriva statului ori autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea. (3) Prevederile alin.(2) lit.a)-d) se aplica si dupa incetarea raportului de serviciu, pentru o perioada de 2 ani, daca dispozitiile din legi speciale nu prevad alte termene. (4) Dezvaluirea informatiilor care nu au caracter public sau remiterea documentelor care contin asemenea informatii, la solicitarea reprezentantilor unei alte autoritati sau institutii publice, este permisa numai cu acordul conducatorului autoritatii sau institutiei publice in care functionarul public respectiv isi desfasoara activitatea. (5) Prevederile prezentului Cod de conduita nu pot fi interpretate ca o derogare de la obligatia legala a functionarilor publici de a furniza informatii de interes public celor interesati, in conditiile legii. Conduita profesionist, indiferent c este vorba despre un funcionar public sau de o persoan dintr-o alt categorie profesional, presupune mai nti de toate loialitate i ataament (public) fa de instituia n care persoana respectiv i desfoar activitatea i unde este remunerat. Nu este vorba despre o loialitate fa de persoanele care reprezint sau conduc acea instituie, ci este vorba chiar de instituie n sine. Este evident c multe persoane acumuleaz

destule nemulumiri la locul de munc, ns, de cele mai multe ori acestea sunt legate de persoane i nicidecum de instituie. Prin urmare, un profesionist nu trebuie s mprteasc oricui nemulumirile sale acumulate i care uneori sunt ntemeiate, iar alteori sunt poate nefondate. Este de preferat ca un profesionist, fie din domeniul public sau privat, s nu denigreze instituia, sau s i saboteze activitatea ori chiar s i tirbeasc imaginea prin defimarea persoanelor care se afl n fruntea acesteia, dect dac sunt cazuri vdit ilegale care trebuie fcute cunoscute publicului larg. Libertatea opiniilor

Art.8. (1) In indeplinirea atributiilor de serviciu, functionarii publici au obligatia de a respecta demnitatea functiei publice detinute, coreland libertatea dialogului cu promovarea intereselor autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea. (2) In activitatea lor, functionarii publici au obligatia de a respecta libertatea opiniilor si de a nu se lasa influentati de considerente personale sau de popularitate. In exprimarea opiniilor, functionarii publici trebuie sa aiba o atitudine concilianta si sa evite generarea conflictelor datorate schimbului de pareri. ntre dou persoane, care la un moment dat au preri divergente, este posibil s ia natere conflicte cnd i mprtesc propria viziune sau cnd vor s-l conving pe cellalt de dreptatea opiniilor sale. n asemenea momente, trebuie ca persoanele implicate, fie c este vorba de funcionari publici sau de un funcionar public i un cetean, s i pstreze demnitatea uman i profesional pentru a nu ajunge s utilizeze cuvinte vulgare i jignitoare. Totodat, funcionarul public, care i desfoar activitatea n departamentele de relaii cu publicul, trebuie s i pstreze cumptul cu att mai mult i s aib o atitudine binevoitoare, calm, profesionist i respectuoas, tocmai pentru a nu genera conflicte sau pentru a nu aduce atingeri demnitii interlocutorului. Activitatea publica

Potrivit prevederilor legii nr. 544/2001, fiecare instituie public trebuie s aib o anumit persoan care s rspunde de relaiile cu presa, alta de relaiile cu societate civil i mai exist i un purttor de cuvnt. Acetia, de regul, cunosc punctul de vedere oficial al instituiei pe care o reprezint, ns uneori, cu prilejul unor evenimente publice, particip i experii din diferitele departamente de specialitate ale instituiilor publice, crora, n situaia n care particip n calitate oficial, trebuie s li se fac cunoscute limitele mandatului de reprezentare. n situaia n care sunt desemnai funcionari publici s participe oficial la diverse evenimente publice este de datoria acestora din urm s ntrebe, dac nu au fost nc informai, despre punctul de vedere oficial al instituiei pe un subiect dat. Chiar dac se presupune c aceti funcionari publici cunosc deja punctul de vedere oficial al instituiei pe care o reprezint, este profesionist din partea lor s ntrebe nainte de apariia oficial care este mandatul lor.

Activitatea politica

Art.10. In exercitarea functiei publice, functionarilor publici le este interzis: a) sa participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice; b) sa furnizeze sprijin logistic candidatilor la functii de demnitate publica; c) sa colaboreze, in afara relatiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care fac donatii sau sponsorizari partidelor politice; d) sa afiseze, in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice, insemne sau obiecte inscriptionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidatilor acestora. ntruct unul dintre principiile care stau la baza exercitrii funciei publice cu profesionalism se refer la neutralitatea funcionarului public, acesta trebuie respectat de ctre toi funcionarii publici, care nu trebuie s fie afiliai politic vreunui partid i chiar dac au anumite preferine politice, este de dorit s nu i le fac cunoscute dect n spaiul lor privat. Folosirea imaginii proprii

Art.11. In considerarea functiei publice detinute, functionarilor publici le este interzis sa permita utilizarea numelui sau imaginii proprii in actiuni publicitare pentru promovarea unei activitati comerciale, precum si in scopuri electorale. Este important ca un funcionar public s aib o imagine de profesionist i s evite asocierea numelui su ori a imaginii sale cu situaii sau persoane compromitoare pentru funcia public pe care o ocup. Cadrul relatiilor in exercitarea functiei publice

Este de dorit ca n relaiile interumane, comunicarea s se realizeze ntr-un mod civilizat i decent, prin autocenzurarea fiecrei pri implicate. n situaia n care funcionarii publici care au contacte directe cu petenii se gsesc n situaia n care sunt agresai verbal de cei cu care interacioneaz, cei dinti trebuie s dea dovad de profesionalism i decen civic printr-o atitudine calm i pacificatoare. Conduita in cadrul relatiilor international

Art.13. (1) Functionarii publici care reprezinta autoritatea sau institutia publica in cadrul unor organizatii internationale, institutii de invatamant, conferinte, seminarii si alte activitati cu caracter international au obligatia sa promoveze o imagine favorabila tarii si autoritatii sau institutiei publice pe care o reprezinta. (2) In relatiile cu reprezentantii altor state, functionarilor publici le este interzis sa exprime opinii personale privind aspecte nationale sau dispute internationale. (3) In deplasarile externe, functionarii publici sunt obligati sa aiba o conduita corespunzatoare regulilor de protocol si le este interzisa incalcarea legilor si obiceiurilor tarii gazda.

n situaia n care un funcionar public i reprezint ara i instituia n cadrul unui eveniment public, unde particip n calitatea oficial de funcionar public, acesta este obligat s respecte toate normele de curtoazie, precum i normele juridice ale statului gazd. n acelai timp, funcionarul public trebuie s evite un comportament care ar putea adduce ofense grave gazdelor sau altor participani oficiali ai evenimentului public respectiv. De asemenea, n situaia n care i se ofer diferite cadouri i nu le poate refuza, funcionarul public respectiv trebuie s le declare la ntoarcerea n ar, sau -uneori- dac este deosebit de nsemnat, s l predea la serviciul protocol / economic pentru a deveni parte a patrimoniului instituiei sau autoritii publice respective. Interdictia privind acceptarea cadourilor, serviciilor si avantajelor

Art.14. Functionarii publici nu trebuie sa solicite sau sa accepte cadouri, servicii, favoruri, invitatii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, parintilor, prietenilor sau persoanelor cu care au avut relatii de afaceri sau de natura politica, care le pot influenta impartialitatea in exercitarea functiilor publice detinute sau pot constitui o recompensa in raport cu aceste functii. Uneori, funcionarii publici sunt tentai chiar de ctre cei care au nevoie de serviciile lor n vederea obinerii unor aprobri mai rapide sau pentru alte asemenea servicii. Funcionarii publici profesioniti trebuie s i ndeplineasc contiincios ndatoririle de serviciu i s refuze asemenea oferte, care adesea sunt oferite cu titlul de recompens a faptului c ntregul proces birocratic s-a derulat mai facil sau mai rapid dect anticipase ceteanul respectiv. Participarea la procesul de luare a deciziilor

Art.15. (1) In procesul de luare a deciziilor, functionarii publici au obligatia sa actioneze conform prevederilor legale si sa-si exercite capacitatea de apreciere in mod fundamentat si impartial. (2) Functionarilor publici le este interzis sa promita luarea unei decizii de catre autoritatea sau institutia publica, de catre alti functionari publici, precum si indeplinirea atributiilor in mod privilegiat. Intodeauna functionarii publici, n exercitarea ndatoriri lor de serviciu care presupun luarea deciziilor cu privire la aspecte de personal,aspecte financiare sau materiale, trebuie s dea dovad de obiectivitate i s urmreasc interesul instituiei n care i desfoar activitatea.

Obiectivitate in evaluare

Este evident c pentru un funcionar public de conducere, responsabilitile acestuia cu privire la normele reglementate de codul de conduit sunt mai mari, tocmai pentru faptul c evalurile i deciziile acestuia pot influena n mod decisiv cariera unui funcionar public de execuie. Astfel c, funcionarul public de conducere trebuie s dea dovad de o mai mare obiectivitate n momentul evalurii personalului din subordine.

Folosirea prerogativelor de putere publica

Funcionarii publici trebuie s se abin i s nu abuzeze de funciile pe care le dein, mai cu seam cei care dein i importante funcii de conducere din poziia crora pot att s influeneze, ct i s abuzeze/ influeneze, n scopul obinerii unor diverse avantaje personale Utilizarea resurselor publice

Funcionarii publici trebuie s se limiteze n folosirea echipamentelor din dotare doar n scopul desfurrii activitilor de serviciu i nicidecum abuznd de acestea n interesele lor personale. Limitarea participarii la achizitii, concesionari sau inchirieri

Funcionarii publici care pot nlesni anumite activiti economice cu caracter ilicit n detrimentul statului, trebuie s se abin de la asemenea acte sau fapte, n ciuda faptului c aceast categorie profesional este supus numeroaselor restricii i interdicii. Avantaje i dezavantaje ale conduitei profesioniste a funcionarilor publici Avantaje : Creterea calitii serviciilor publice oferite Consolidarea prestigiului unei instituii publice pe palierul administraiei publice Creterea ncrederii cetenilor n instituiile publice mbuntirea raporturilor dintre funcionarii publici mbuntirea raporturilor dintre funcionarii publici i ceteni Diminuarea gradului de corupie existent n administraia public Creterea calitii actului de guvernare mbuntirea managementului n cadrul instituiilor publice Promovarea funcionarului public ce d dovad de o conduit profesionist exemplar Dezavantaje : Diminuarea ncrederii cetenilor n instituiile publice i implicit n actul de guvernare Creterea nivelului corupiei mici n administraia public Deteriorarea raporturilor dintre ceteni i funcionarii publici

BIBLIOGRAFIE

1. Manual de procedura pentru implementarea Codului de Conduita 2006 Editat de Agenia Naional a Funcionarilor Publici 2. Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009 3. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduit a funcionarilor publici