Sunteți pe pagina 1din 1

Horia de Mihai Eminescu

S priveasc-Ardealul lunei i-e ruine C-a robit copiii-i pe sub mni strine. Ci-ntr-un nor de abur, ntr-un vl de cea, i ascunde trist galbena ei fa. Horia pe-un munte falnic st clare: O coroan sur munilor se pare, Iar Carpaii epeni ngropai n nori i vuiau prin tunet gndurile lor. Eu am zise-un tunet suflet mare, greu, Dar mai mare suflet bate-n pieptul su; Fruntea-mi este alb ca de ani o mie, Dar a lui nume mai mult o s ie. Nali suntem noi munii zise-un vechi Carpat Dar el e mai mare, c ni-i mprat. Atunci luna iese norilor regin, Fruntea lui cea pal rou o-nsenin, Galbenele-i raze ncing fruntea-i rece, C prea din munte diadem de rege. i un stol de vulturi muntele-ncongior, Cugetnd c-i Joe, dumnezeul lor, Cnd n miezul nopii, cununat cu nymb, Fulgere arunc sus de pe Olymp.