UVT

ELEMENTE DE DREPT INTERNAIONAL

Suport de curs

SEMNIFICAIA PICTOGRAMELOR

= INFORMAII DE REFERIN/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TEM DE REFLECIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL SAU SECIUNE

Tematica cursului

1. Capitolul I. Societatea internaional i dreptul su. 2. Capitolul II. Modaliti de aplicare a dreptului internaional public. 3. Capitolul III. Elemente de drept internaional privat.

CAPITOLUL I SOCIETATEA INTERNAIONAL I DREPTUL SU

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Cuprins Obiectiv general Obiective operaionale Timpul necesar studiului capitolului Dezvoltarea temei Bibliografie selectiv Tem de reflecie Modele de teste Rspunsuri i comentarii la teste

Cuprins Elemente introductive n dreptul internaional public Formarea dreptului internaional Subiectele dreptului internaional public Probleme privind populaia i teritoriul n dreptul internaional public

Obiectiv general: Cunoaterea regulilor care guverneaz comunitatea internaional, raporturile interstatale i a rolului pe care l joac statele n viaa internaional. Obiective operaionale: nsuirea unor elemente de baz privind specificul dreptului internaional public, izvoarele i destinatarii si.

= 6 ore

- TEMA I ELEMENTE INTRODUCTIVE N DREPTUL INTERNAIONAL PUBLIC

1. Noiunea, definiia i caracteristicile dreptului internaional Noiune Dreptul internaional public constituie un ansamblu de norme juridice care guverneaz raporturile care se stabilesc n cadrul societii internaionale.

Drept internaional public

Ansamblul statelor i al altor entiti angajate n raporturi pe plan internaional (organizaiile internaionale guvernamentale etc), guvernate de normele dreptului internaional public, formeaz societatea sau comunitatea internaional. Procesul de constituire i de aplicare a normelor dreptului internaional public n cadrul comunitii internaionale reprezint ordinea juridica internaionala.

noiune

Se folosete noiunea de drept internaional public , care reglementeaz raporturile dintre state i alte subiecte de drept internaional, pentru a-l diferenia de dreptul internaional privat, care reglementeaz raporturi de drept civil n care intervine un element de extraneitate (un strin, un bun situat ntr-o alt ar, o activitate care se desfoar ntr-o alt ar etc.). n cadrul raporturilor de drept internaional privat statul nu mai apare ca purttor de suveranitate, ca purttor al puterii de stat, ci e una din prile raportului de drept civil.

definiie

Definiie Dreptul internaional reprezint un ansamblu de principii i norme create de ctre state pe baza acordului de voin, exprimate n forme juridice specifice (tratate, cutuma), pentru a reglementa relaiile dintre ele privind pacea, securitatea i cooperarea internaional, norme a cror aplicare este realizat prin respectarea de bun voie, iar n caz de necesitate, prin sanciunea individual sau colectiv a statelor. Din definiia de mai sus rezult c, obiectul dreptului internaional public l constituie reglementarea raporturilor dintre state, precum i ntre acestea i alte subiecte de drept internaional (organizaii interguvernamentale etc.) i stabilirea competenelor, a drepturilor i obligaiilor subiectelor dreptului internaional public n relaiile internaionale. Pentru a fi guvernate de normele dreptului internaional, relaiile respective 5

trebuie s fie relaii n care statele se manifest ca titulare ale drepturilor lor suverane. Caracteristici ale dreptului internaional public n societatea internaional, poziia statelor este cea de egalitate juridic. Inegalitile care apar n mod firesc ntre state nu determin, din punct de vedere al dreptului internaional public, relaii de subordonare ntre state, fiecare dintre ele beneficiind de atributul de stat suveran i egal n drepturi cu celelalte. De aici, teza c dreptul internaional public este un drept de coordonare i nu un drept de subordonare, cum este dreptul intern al statelor. Cu alte cuvinte, n societatea internaional nu exist o ierarhie care s situeze un stat de-asupra altora, ele fiind considerate din punct de vedere juridic egale n drepturi. Din raportarea dreptului internaional public la dreptul intern al statelor, rezulta anumite particularitati ale dreptului internaional public:

particulariti

a) Sub aspectul modului de elaborare a normelor, n societatea interna ional nu exist un organ legislativ internaional situat deasupra statelor, care s elaboreze o legisla ie internaionala. Statele sunt cele care creeaz normele interna ionale, prin acordul lor de voin, exprimat n mod liber i concretizat n tratate i cutuma i tot statele sunt i destinatarele acestor norme. Statele accept s si conformeze comportamentul lor pe plan extern, n funcie de normele dreptului interna ional public. b) n societatea internaional nu exist organe executive, asemntoare guvernului, care s asigure aplicarea normelor dreptului internaional public n raporturile dintre subiectele acestuia. Aceasta atribuie revine tot statelor. c) n comunitatea internaional, nu exist organe judectoreti cu competena general i obligatorie, care s intervin din oficiu instituind sanc iuni, atunci cnd normele de drept nu sunt respectate. Aceasta nu nseamn c nu ar exista organisme interna ionale cu func ii jurisdic ionale, competena acestora fiind condi ionat de exprimarea acordului expres al statelor aflate n cauz. Pentru ca un stat s poat figura n calitate de parte n faa Curii Internaionale de Justi ie, este necesar consimmntul acestuia. n alte cazuri, pentru ca un stat s poata fi tras la rspundere n faa unei instane jurisdic ionale, acesta trebuie s fie parte la tratatul care a instituit acea instan (Curtea Europeana a Drepturilor Omului,

sanciuni

Curtea European de Justi ie ). d) Normele dreptului internaional public nu prevd n mod expres sanciuni pentru cazul nerespectrii lor, spre deosebire de dreptul intern al statelor, ceea ce 6

nu nseamn c aceste norme ar fi facultative. Dar, ntruct statele sunt cele care creeaz normele internaionale, prin tratate sau cutuma, se prezum buna-credin a acestora n a le respecta. Deci, respectarea normelor dreptului internaional public nu se bazeaz n principiu pe constrngere, dei aceasta nu este exclus n anumite cazuri.

Sanciunile n dreptul internaional public Recurgerea la sanc iuni intervine n condiiile n care un stat comite un act sau un fapt ilicit, din punct de vedere al dreptului internaional public, mpotriva unui alt stat, sau atunci cnd ncalc o norm imperativ (denumit de jus cogens), comitnd, de exemplu, o crim internaional. Competenta de a constata c un anumit act sau fapt savrit de un stat constituie un act ilicit i de a aplica sanciuni, revine: statelor i Organizaiei Na iunilor Unite (O.N.U.) sau altor organizaii internaionale regionale. n cazul comiterii de ctre un stat a unui act ilicit mpotriva altui stat, statul victim, dupa ce dovedeste carecterul ilicit al actului, poate fi autorizat de ctre organele O.N.U. sa aplice sanc iuni. n cazul comiterii de ctre un stat, prin reprezentan ii si, a unei crime internaionale, oricare dintre statele membre ale comunit ii internaionale are interesul s constate producerea actului ilicit i s sancioneze statul vinovat de nclcarea ordinii publice internaionale. O.N.U. i alte organizaii internaionale regionale, n numele societii internaionale i n limitele mandatului primit din partea statelor membre prin statutul organiza iei (Carta O.N.U, etc) sunt abilitate s constate i s sancioneze acte sau fapte ilicite ale statelor. a) Sanciunile aplicabile de ctre state pot s conste n riposta militara, acte de

ripost

retorsiune sau represalii. Atacul armat din partea unui stat poate fi sancionat prin ripost militar de ctre statul victim, n baza dreptului la autoaprare prevazut de Carta O.N.U. Tot n numele dreptului la autoaparare, statele pot sa recurga la acte de retorsiune, constnd n acte neamicale considerate nsa legitime, cum sunt: ruperea relaiilor diplomatice, revocarea privilegiilor diplomatice sau consulare, instituirea unui embargo sau ntreruperea unui ajutor economic, atunci cnd o asemenea masura nu ncalc prevederile unui tratat Represaliile sunt acele acte ale unui stat care, desprinse e contextul n care se desfasoara, ar trebui considerate ilegale, dar care pot fi justificate uneori n cazul 7

retorsiune

represalii

n care acestea constituie un raspuns la conduita contrara dreptului internaional al altui stat. Represaliile pot avea un caracter politic, economic sau juridic, dar nu pot avea un caracter militar. Spre exemplu, un stat dispune exproprierea masiv a unor bunuri aparinnd cetenilor altui stat, fr s acorde despgubirile legale, stabilite printr-un acord internaional. Statul ai crui ceteni au fost prejudicia i n acest mod, poate replica prin exproprierea n condiii identice a bunurilor cetenilor statului care a ncalct acordul internaional i care se afla pe teritoriul su. b) Organizaiile internaionale, prin organele lor, pot sa aplice anumite sanctiuni, n cazul ncalcrii unor norme de drept internaional public. n cadrul O.N.U., Consiliul de Securitate este organul mandatat s aplice sanc iuni. Aplicarea sanc iunilor nu vizeaz, pedepsirea statului, ci, n primul rnd, restabilirea pcii i securitii internaionale. Sanciunile care pot fi aplicate, sunt de dou tipuri: fr folosirea forei armate (masuri de ordin politic i economic) i cu folosirea forei armate (msuri de ordin militar). Din cadrul primei categorii de sanc iuni fac parte: ntreruperea relaiilor economice i a comunica iilor, sau ruperea relaiilor diplomatice. Din cadrul celei de-a doua categorii fac parte: demonstraiile, blocadele sau alte operaiuni executate de fore aeriene, maritime sau terestre, ale statelor membre O.N.U. Consiliul de Securitate intervine atunci cnd constat c o anumit situaie internaional reprezint: o ameninare mpotriva pcii, o ncalcre a pcii sau un act de agresiune. Cel mai frecvent, Consiliul de Securitate a apreciat ca o situaie internaional care a reclamat aplicarea unei sanciuni, reprezint o ameninare mpotriva pcii. n cteva cazuri doar s-a justificat calificativul de nclcare a pcii (rzboiul IrakIran, rzbo iul din Iugoslavia). Alte situaii internaionale au fost apreciate ca reprezentnd amenintri mpotriva pcii: mpiedicarea exercitrii dreptului popoarelor la autodeterminare (n Rodezia si Namibia), terorism (n Libia), violarea drepturilor omului i exod masiv de populatie peste graniele naionale (n Ruanda). Sanc iunile aplicabile de ctre organizaiile internaionale regionale pot s conste n: pierderea de ctre state a unor avantaje decurgnd din calitatea lor de membre ale organiza iei, suspendarea temporar a dreptului de vot al statului n cadrul organiza iei, sau excluderea din organizaie. n cadrul Consiliului Europei, organul decizional - Comitetul de Ministri - poate dispune (la recomandarea Adunarii Parlamentare), suspendarea dreptului de vot al statului n cadrul 8

organizatiei sau excluderea unui stat membru dac acesta a ncalct n mod grav principiul statutar al organizatiei respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Africa de Sud a fost exclus temporar din cadrul Organizaiei Internaionale a Muncii. De asemenea, Fondul Monetar Internaional poate s recurg la aplicarea unor sanc iuni sub forma neacordrii sau retragerii unor credite.

Acordul de voinfundament al dreptului internaional

Fundamentul dreptului internaional l constituie acordul de voi al statelor. Statele accept faptul c, un corp de norme juridice este absolut necesar pentru a le reglementa comportamentul n raporturile cu alte state i entiti internaionale. Atunci cnd apar state noi n societatea internaional nu este nevoie de o declaratie de acceptare a dreptului internaional public din partea acestora. Dreptul internaional n vigoare, n momentul apari iei lor, le este n principiu opozabil. Se admite, ns, dreptul statelor de a refuza aplicarea unor cutume internaionale, precum i de a ini ia noi reguli cutumiare. Realizarea acordului de voin al statelor, prin intermediul tratatelor, nu se obine n mod automat. Procedura de ncheiere a tratatelor are un caracter complex i nu sunt excluse presiunile exercitate asupra statelor sau blocajele n negocieri. O mare parte din domeniile de interactiune ntre state sunt reglementate de dreptul internaional. Exista totui un domeniu rezervat, o zon n care statelor li se acorda o larga libertate de actiune, acest domeniu apartinnd competentei lor naionale exclusive si care include: alegerea formei de stat, organizarea politicii interne, organizarea administrativ teritorial, aprarea i securitatea naional. n

raportul drept intern-drept internaional

acest domeniu nu este admisa nici o interventie exterioara, n numele necesitatii respecrii dreptului internaional public. Problema respecrii drepturilor fundamentale ale omului n plan intern, considerat n dreptul internaional traditional ca apartinnd domeniului rezervat al statului, face parte n prezent din domeniul cooperarii internaionale. Raportul dintre dreptul internaional public i dreptul intern Dei dreptul internaional i dreptul intern sunt sisteme juridice distincte, cele dou sisteme se ntrepatrund, n sensul ca, n baza tratatelor internaionale pe care le ncheie, statele sunt obligate sa ia anumite masuri pe plan intern pentru a ndeplini obligatiile internaionale la care s-au angajat. Pe de alt parte, n legislatia interna a statelor exista reglementari care depasesc cadrul lor naional, 9

regiznd comportamentul lor pe plan extern. De exemplu, normele interne prin care se desemneaza organele statale cu atributii n relaiile internaionale, procedurile de semnare si ratificare a tratatelor, statutul juidic al strainilor, normele legale privind recunoaterea ceteniei. n practica, se pune problema de a stabili care este impactul dreptului internaional asupra dreptului intern al statului, mai precis, de a stii, n cazul unui conflict ntre normele celor dou sisteme de drept, care dintre acestea prevaleaza. n acest sens, n literatura juridica s-au conturat dou teorii : teoria dualista si teoria monista. a) Conform teoriei dualiste (elaborata n doctrina germana i italiana, la sfrsitul sec.al XIX lea si nceputul sec. XX), dreptul internaional i dreptul intern reprezinta sisteme juridice cu valoare egala, dar distincte, care actioneaza pe planuri diferite, avnd izvoare si destinatari diferiti. n consecinta, cele dou

monism

sisteme juridice nu se pot intersecta n nici o situaie, fiecare dintre ele reglementnd un domeniu specific de raporturi juridice. Se susine, de asemenea,

dualism

ca poate s existe neconformit i ntre actele interne i cele internaionale, ceea ce n dreptul contemporan nu este de acceptat. b) Teoria monista are la baza ideea ansamblului normelor juridice ale celor dou sisteme de drept si subordonarea unui drept fata de celalalt si cuprinde dou variante: - monismul cu primatul dreptului intern asupra dreptului internaional; - monismul cu primatul dreptului internaional asupra dreptului intern. Prima varianta, dominanta n doctrina sec. XIX, susinnd independenta si suveranitatea deplina a statelor, ncearca sa demonstreze ca dreptul internaional reprezinta o proiectare n sfera raporturilor dintre state a unor norme din dreptul intern, dreptul internaional derivnd deci, din dreptul intern al fiecarui stat. Cea de a dou varianta a aparut ca o reacie fata de prima, susinnd ca dreptul internaional public ar determina limitele competentelor dreptului intern al statelor. Aceasta varianta porneste de la concep iile dreptului natural, afirmnd c ar exista o ordine juridic universal, superioar ordinilor juridice naionale, un adevrat stat mondial, care atribuie competene statelor n cadrul acestei ordini juridice universale. Practica internaional nu a confirmat acest teorie care neaga competentele statului rezultnd din suveranitatea acestora. n dreptul contemporan, se manifesta o tot mai accentuata determinare a dreptului intern de ctre dreptul internaional, fara ca vreuna din cele dou teorii sa se fi validat n totalitate. Nu exista nsa o practica uniforma a statelor n acest sens, primatul unuia sau a altuia dintre cele dou sisteme juridice apreciindu-se pentru 10

fiecare caz n parte, n functie de prevederile constitutiilor naionale, dar i ale Conveniei de la Viena (1969) privind dreptul tratatelor, n care se afirm: O parte (n.n. statul) nu poate invoca dispozi iile dreptului sau intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat (art.27). - TEMA II FORMAREA DREPTULUI INTERNAIONAL 1. Izvoarele dreptul internaional public

Izvoarele dreptului internaional sunt forme specifice de exprimare a normelor acestui drept, care rezulta din acordul de vointa al statelor. Ele sunt deci surse ale normelor dreptului internaional public sau mijloace juridice de exprimare a acestora. n lipsa unei dispoziii concrete n acest sens, punctul de plecare n stabilirea izvoarelor dreptului internaional este art.38 din Statutul Curii Internaionale de Justitie, care, stabilind dreptul pe care l aplic Curtea, identific principalele izvoare si ofer o ierarhizare a acestora. Se disting astfel, ca izvoare principale tratatul i cutuma, iar ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor dreptului internaional public - hotarrile judecatoresti si doctrina. Statutul Curii alatura acestor categorii de izvoare - echitatea, considerat ca potential izvor de drept. n doctrina juridica contemporana se afirma ca aceste categorii prevazute de Statutul Curii nu epuizeaza lista izvoarelor dreptului internaional public, adaugnd izvoarelor enumerate alte dou categorii: actele adoptate de organizaiile internaionale si unele dintre actele unilaterale ale statelor. Principalele izvoare ale dreptului internaional sunt, aadar, tratatul i cutuma.

A. Tratatul internaional

Tratatul internaional reprezint n sens larg un acord sau o ntelegere care se ncheie ntre membrii comunit ii internaionale i care este destinat sa produca efecte de drept internaional. n perioada de nceput a evolutiei dreptului internaional public, cutuma reprezenta mijlocul principal de exprimare a normelor sale juridice, dar dupa cel de-al doilea razboi mondial, ca urmare a ncheierii unui mare numar de tratate internaionale care au marcat sfrsitul razboiului, tratatul devine mijlocul cel mai frecvent de exprimare a normelor dreptului internaional. Primatul acestei categorii de izvoare 11

(tratatele) asupra altora reprezint i un efect al apari iei de noi state si organizaii interguvernamentale pe scena vietii internaionale, raporturile ntre acestea concretizndu-se n tratate. Totodata, s-a extins numrul tratatelor multilaterale, cu caracter universal, care reglementeaza din punct de vedere juridic, domenii de interes general al comunit ii internaionale, cum sunt cel al pcii i securitii internaionale (Carta O.N.U), al drepturilor fundamentale ale omului (Pactele O.N.U. din 1996), al dezvoltrii economice i comerului internaional (Statutele F.M.I. si B.I.R.D). Tratatul constituie principala form de creare a normelor dreptului internaional,

tratat

putnd reglementa cu precizie i uor de dovedit domenii complexe ale colaborrii i permind formarea normelor de drept ntr-un interval scurt de timp. n doctrina juridica s-a ridicat problema de a stabili dac orice tratat internaional poate fi considerat izvor de drept. n acest sens, trebuie sa se faca distinctie ntre tratatele licite si cele ilicite. Un tratat licit este cel ncheiat cu respectarea normelor

tratat

dreptului internaional public. Tratatul ilicit este acel tratat care ncalc norme de drept internaional imperative (de jus cogens), sau este nul, ca urmare ca urmare a existentei unor vicii de consimtamnt la ncheierea sa. S-a conchis ca, numai tratatele licite si aflate n vigoare pot sa constituie izvoare de drept internaional public. Tratatele internaionale, ca izvoare de drept internaional public, se caracterizeaza prin urmatoarele trsturi: - concretizeaz cu precizie acordul de vointa al statelor, stabilind drepturile si obligatiile juridice ale acestora;

cutum

- permit adaptarea dreptului internaional la dinamica schimbarilor ce intervin n cadrul comunitatii internaionale, prin posibilitatea formularii de amendamente sau a revizuirii textului lor.

B. Cutuma Cutuma, considerat cel mai vechi izvor de drept internaional, reprezint o practic general, constant, relativ ndelungat si repetat a statelor, considerat de ele ca avnd fora juridic obligatorie. Statutul Curii Internaionale de Justi ie o definete ca dovad a unei practici generale, acceptata ca drept. Prin urmare, pentru ca o practica a statelor sau a altor subiecte de drept internaional sa fie considerat cutuma, potrivit dreptului internaional, aceasta trebuie sa ntruneasc cumulativ elemente de ordin material si subiectiv: 12

- sa aib un caracter nescris si general, relativ ndelungat si repetat; - sa fie acceptata de ctre subiectele dreptului internaional public ca o regul de conduita cu fora juridica obligatorie. Prin aceste elemente, cutuma se deosebete de alte practici, cum sunt obiceiul si curtoazia internaionala. Practicile menionate nu au caracter obligatoriu, fiind lipsite de recunoatere juridica si nu atrag rspunderea internaionala a statelor n cazul nerespectrii lor. Unele uzante s-au transformat n timp n reguli cutumiare (de exemplu imunit ile i privilegiile diplomatice); de asemenea, unele reguli cutumiare au devenit simple uzante (anumite reguli de ceremonial aplicate diploma ilor). n practica s-a ridicat problema de a stabili numarul statelor care trebuie ntrunit pentru ca o practica sa devina cutuma. n jurisprudenta sa, Curtea Internaionala de Justitie a afirmat ca este nevoie de o participare larga si reprezentativa din partea statelor nsa nu de totalitatea statelor care formeaza societatea internaionala la un moment dat. (cazul Platoului continental al Marii Nordului, hot. C.I.J. din 20.02.1969). Este posibil formarea unor cutume chiar pe o arie geografic limitat, cum sunt cutumele regionale, locale sau chiar bilaterale. n ceea ce privete timpul necesar formrii unei cutume, acesta poate fi i mai scurt (civa ani) cu condiia ca, practica statelor sa fi fost frecventa si uniforma. n acest mod s-au format asa zisele cutume salbatice, cum este dreptul popoarelor la decolonizare. Obliga ia de a dovedi existenta unei cutume incumba statului care o invoca, fie pentru a se apara mpotriva unei pretentii a altui stat, fie pentru a revendica un drept propriu. Exemple de acte sau fapte care pot fi considerate elemente ale unei norme cutumiare: - acte interne ale statului (acte ale ministerelor, note diplomatice, declaratii de politica externa, corespondenta diplomatica, alte acte normative interne cu condiia sa produca efecte pe plan extern); - clauzele unor tratate invocate ca norme cutumiare de ctre alte state dect cele care sunt parti la tratat; - practica general a organizaiilor internaionale ( de exemplu, regula potrivit careia abtinerea voluntara de la vot a unui membru permanent al Consiliului de Securitate al O.N.U. nu constituie un obstacol n adoptarea unei rezolutii, s-a impus ca o cutuma internaionala). 13

Raportul dintre tratat si cutuma n ceea ce privete raportul dintre tratat i cutuma, din practica Cur ii Internaionale de Justitie, se desprind cteva reguli: - normele prevazute n tratate pot fi acceptate si aplicate de alte state terte de tratat sau pot fi impuse acestora ca reguli cutumiare; - tratatele si cutumele care au acelasi continut pot sa existe n paralel; - n caz de dubiu, tratatele se interpreteaza potrivit dreptului cutumiar, a carui norma, dac are caracter imperativ va avea prioritate fata de tratat. Trebuie precizat ns, c dac un stat a manifestat n mod sistematic i explicit o atitudine de respingere a unei cutume internaionale aceasta nu i poate fi opozabila.

jurisprudena

C. Hotrrile judectoreti Nu creeaz propriu-zis norme de drept, ci contribuie doar la precizarea corect a unei norme de drept internaional. Pot fi incluse n aceasta categorie: - Jurisprudenta Curii Internaionale de Justitie, cu precizarea ca hotarrile acestei instane internaionale au forta juridica obligatorie doar pentru prile din litigiu si pentru cauza n care se pronunta;

doctrina

- Hotrrile tribunalelor arbitrale internaionale; - Hotrri ale unor tribunale naionale, pronuntate n litigii care ridica probleme de drept internaional.

D. Doctrina Din doctrina fac parte lucrrile tiin ifice ale unor specialiti n domeniu, ct i operele unor foruri tiin ifice internaionale cum sunt: Asocia ia de Drept Internaional, Institutul de Drept Internaional, Comisia de Drept Internaional a O.N.U., precum i opiniile separate ale judecatorilor Curii Internaionale de Justitie anexate deciziilor Cur ii. n jurisprudenta instanelor internaionale,

actele organizaiilor internaionale

doctrina s-a invocat adesea ca dovada a existentei unei norme si nu ca sursa a dreptului internaional.

E. Actele organizaiilor internaionale Cei mai mul i autori consider aceast categorie de acte ca reprezentnd un izvor secundar, derivat al dreptului internaional public, n virtutea faptului c organizaiile internaionale guvernamentale sunt subiecte derivate de drept, fiind 14

creaia statelor. Actele constitutive ale organizaiilor (Carta O.N.U., Statutul Consiliului Europei etc) stabilesc forta juridica a actelor pe care le adopta organizatia. Statutele prevd, de regul, dou categorii de acte ale organelor unei organizaii internaionale: - acte ce se refer la organizarea i funcionarea intern a organiza iei i care au un caracter obligatoriu; - acte care se adreseaz statelor membre si care cuprind norme de comportament cerute pentru realizarea scopului organizatiei; acestea sunt fie obligatorii, fie facultative. Consiliul de Securitate al O.N.U. adopta rezolu ii obligatorii pentru statele membre O.N.U., organele Uniunii Europene adopta decizii, regulamente, directive cu caracter obligatoriu, Adunarea General O.N.U. i Adunarea Parlamentar a Consiliului Europei adopta recomandari. Chiar dac recomandarile, prin natura lor, nu constrng, din punct de vedere juridic, statele destinatare ele nu pot fi totu i considerate simple ndemnuri, ntruct acestea i-au asumat, n momentul aderarii la organizaie, angajamentul de a concura la realizarea scopului nscris n statut.

F. Actele unilaterale ale statelor Sunt luate n considerare acele acte ale statelor care produc efecte juridice n planul relaiilor internaionale: declara ia, recunoaterea, protestul i renunarea. a) Declaraia este actul prin care un stat face cunoscuta altor state pozitia sa n legatur cu o anumit situa ie i este n masura sa angajeze acel stat pe plan extern. De exemplu, declaratia statului prin care accepta jurisdictia obligatorie a Cur ii Internaionale de Justitie, sau declaraiile unor state de stabilire a unor drepturi exclusive i suverane asupra platoului continental (acestea din urm au determinat formarea unor norme cutumiare n domeniu vezi, Proclama ia Truman 1946); b) Recunoaterea este actul prin care un stat constata aparitia unui nou subiect de drept internaional (un alt stat, o organizatie internaionala) sau a altor categorii (guvern, natiune care lupt pentru dobndirea independentei sau insurgenii dintrun rzboi civil) i prin care si manifest dorina de a stabili cu acestea relaii oficiale; printr-un asemenea act pot fi recunoscute noi reguli de drept internaional; c) Protestul este o form a demersului diplomatic prin care un stat ia pozi ie mpotriva aciunilor unui alt stat care ncalc drepturile sale legitime, atrgndu-i atenia asupra responsabilit ii sale sau solicitndu-i reparaii pentru prejudiciile cauzate. Printr-un act de protest poate fi mpiedicat, totodata, formarea unei noi 15

reguli cutumiare. d) Renunarea este actul prin care un stat abandoneaza voluntar, total sau parial, anumite drepturi pe care le dobndise n baza unor tratate internaionale. De exemplu, renuntarea unui stat la imunitatea de jurisdictie si de executie, pentru a putea obtine un credit important de pe piata financiara internaionala si a raspunde n cazul nerambursarii la timp a creditului.

G. Echitatea Statutul Curii Internaionale de Justitie prevede dreptul acestei instane de a solu iona un litigiu n conformitate cu principiul echitii (ex aequo et bono), dac prile la acea cauz sunt de acord. Aceasta prevedere semnific faptul c, atunci cnd prile unui litigiu ncredineaz judectorului internaional soluionarea cauzei conform principiului echitatii, ele confera instanei puteri exceptionale. ntr-un asemenea caz, judecatorul va propune o solutie bazata pe fapte si nu pe dreptul pozitiv, pe care o considera justa si conforma intereselor partilor n cauza. Recurgerea la echitate nu nseamna nerespectarea normelor imperative ale dreptului internaional public. Totusi, o hotarre judecatoreasca pronuntata n baza principiilor echitatii poarta un grad de subiectivitate, chiar dac se pretinde a fi o solutie dreapta, ntruct nu se fondeaza pe normele dreptului internaional. Practic, judecatorul internaional are posibilitatea, fie sa completeze un vid normativ, fie sa atenueze rigorile unei norme internaionale dac situaia concreta o impune. Pentru a evita comiterea unor eventuale abuzuri, acest principiu are un domeniu restrns de aplicare (conflicte politice sau teritoriale), fiind necesar consimtamntul expres al partilor n cauza. Privita ca izvor de drept, echitatea poate constitui un fundament moral pentru regulile juridice si un principiu de drept, alaturi de cel al bunei-credinte.

2. Codificarea dreptului internaional Codificarea n dreptul internaional reprezint operaiunea de grupare i sistematizare a normelor dreptului internaional public, n scopul asigurrii unit ii acestor norme, a precizrii coninutului lor i a nlturarii eventualelor contradictii dintre ele. Obiectul codificarii l-a constituit, n primul rnd, normele cutumiare. Codificarea este de dou tipuri - neoficiala si oficiala. Codificarea neoficiala este rezultatul cercerii stiintifice, respectiv doctrina juridic. Dei aceasta nu este obligatorie pentru state, ea poate oferi elemente utile 16

codificrii oficiale, practicii statelor i jurisprudenei internaionale. Codificarea oficial se realizeaz prin acordul statelor, n cadrul organizaiilor internaionale sau al conferintelor si are un caracter obligatoriu. n cadrul O.N.U. sa creat un organism specializat cu atributii n domeniul codificarii dreptului internaional Comisia de Drept Internaional, formata din experti cu pregatire juridica. Codificari cu valoare deosebita sunt considerate: Conventiile asupra dreptului marii (Geneva, 1958), Convenia privind relaiile diplomatice (Viena, 1961), Convenia asupra relaiilor consulare (Viena, 1963), Convenia privind dreptul tratatelor (Viena , 1969).

3. Ierarhia normelor n dreptul internaional public contemporan a) O prima ierarhizare a izvoarelor dreptului internaional public se poate stabili ntre dispozitiile Cartei O.N.U. si cele ale tratatelor ncheiate de statele membre ale organizatiei. n cazul unui conflict ntre dispozitiile acestora se vor aplica prioritar prevederile Cartei O.N.U. b) O alt ierarhizare este posibila ntre normele universale (normele din tratate cu caracter general, universal) si cele particulare, cu primatul primelor. c) n dreptul internaional contemporan opereaza distinctia ntre norme imperative (de jus cogens) si norme dispozitive. Majoritatea normelor existente sunt norme

Norme imperative (jus cogens)

dispozitive, adica cele care permit derogarea de la prevederile lor, prin acordul partilor.

Normele imperative ale dreptului internaional (Jus cogens) Sunt acele norme de drept internaional general situate pe o categorie superioar, att fa de alte norme de drept internaional general, de la care statele pot deroganumite norme dispozitive- ct mai ales fa de normele cu caracter restrnsbilaterale sau plurilaterale-care nu pot fi n conflict cu cele imperative. Sanciunea pentru o asemenea situaie ar fi nulitatea actului prin care statul ar ncerca s deroge de la normele imperative. Potrivit Conveniei de la Viena din 1969 privind Dreptul tratatelor, normele imperative sunt norme acceptate i recunoscute de comunitatea internaional a statelor n ansamblul su ca norme de la care nu este permis nici o derogare i care nu pot fi modificate dect printr-o nou norm de drept internaional general avnd acelai caracter (art. 53). Potrivit aceleiai Convenii (art. 64), este nul orice tratat care n momentul ncheierii sale vine n conflict cu o norm imperativ a dreptului 17

internaional. Doctrina a identificat trei categorii de norme care compun normele imperative ale dreptului internaional: - principiile fundamentale ale dreptului internaional; - norme care vizeaz drepturi ale tuturor statelor n domenii care nu au ca obiect suveranitatea statelor (libertatea mrilor, interzicerea pirateriei); - o serie de norme cu caracter umanitar, pe care ansamblul statelor le consider indispensabile pentru a garanta respectarea drepturilor elementare la via i demnitate uman (interzicerea genocidului, a sclavajului, legile i obiceiurile rzboiului).

Principiile fundamentale ale dreptului internaional public Principiile fundamentale ale dreptului internaional reprezinta norme juridice de

Principii fundamentale

aplicatie universala, cu un nivel maxim de generalitate si cu un caracter imperativ, care dau expresie si protejeaza o valoare fundamentala n raporturile dintre subiectele de drept internaional. Aceste principii, consacrate n Carta O.N.U., au fost afirmate si n Declaratia Adunarii Generale O.N.U. din 1976 asupra principiilor dreptului internaional, fiind considerate norme imperative (de jus cogens ) de la care statele nu pot deroga prin conventii contrare. Enumerarea principiilor - Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta n relaiile dintre state sau principiul neagresiunii. n virtutea acestui principiu, razboiul de agresiune este considerat o crima mpotriva umanitatii. Principiul soluionarii pasnice a diferendelor. Principiul neamestecului n treburile interne ale altor state, care, n dreptul contemporan, nu mai constituie un principiu de stricta interpretare, multe domenii care au fost considerate n dreptul internaional traditional ca apartinnd competentei exclusive a statului fiind transpuse n cadrul cooperarii internaionale (de exemplu, problema respecrii drepturilor fundamentale ale omului). Principiul cooperarii internaionale. Dreptul popoarelor la autodeterminare; acest principiu nu trebuie interpretat ca autoriznd sau ncurajnd o actiune () care ar dezmembra n total sau n parte, integritatea teritoriala sau unitatea politica a unui stat suveran si independent() ; Principiul egalitatii suverane a statelor. 18

Principiul ndeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internaionale - principiul pacta sunt servanda. Actul final de la Helsinki (1975) adoptat n cadrul Conferintei pentru Securitate si Cooperare n Europa (n prezent O.S.C.E) adauga principiilor mentionate, altele trei: - principiul inviolabilitatii frontierelor; - principiul integritatii teritoriale; - principiul respecrii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

4. ncheierea tratatelor internaionale principala modalitate de apariie a normelor dreptului internaional

Noiuni generale privind tratatul internaional Dreptul tratatelor, instituie de baz a dreptului internaional, joac un rol esenial n existena ca atare a acestuia. Tratatul internaional reprezint principalul mijloc prin care statele i manifest astzi voina de a crea raporturi juridice. Rezultat al acordurilor dintre state, tratatul internaional reprezint temelia nsi a dreptului internaional, scheletul pe care se cldete ntregul sistem de relaii din cadrul comunitii internaionale. Mai ales n perioada actual, el constituie principala cale de apariie i dezvoltare a dreptului, sursa i forma sub care apar normele i regulile pentru toate ramurile dreptului internaional. Practica tratatelor internaionale este la fel de veche ca i existena nsi a comunitilor statale. Extinderea i diversificarea societii internaionale, aprofundarea i amplificarea relaiilor economice i politice dintre state au determinat creterea importanei i rolului tratatelor, acestea ajungnd s

Tratatul internaional

reglementeze toate domeniile colaborrii dintre state. Sub imperiul acestei dezvoltri a tratatului internaional, att din punctul de vedere al tehnicii de ncheiere, care s-a perfecionat continuu, ct i din punctul de vedere al problematicii din ce n ce mai diversificat ce formeaz obiectul tratatelor internaionale, a avut loc codificarea dreptului tratatelor.

regim juridic

Regimul juridic al tratatelor Este reglementat n dou documente internaionale de referinta Convenia privind 19

dreptul tratatelor ncheiate de ctre state (Viena, 1969) si Convenia privind dreptul tratatelor ncheiate de ctre state si organizaii internaionale (Viena, 1986). Prima dintre acestea, calificat sugestiv drept un Tratat al tratatelor, este considerat a fi cea mai important Convenie de codificare adoptat n cadrul ONU. Convenia reprezint un instrument de codificare a regulilor cutumiare existente, coninnd ns i prevederi noi, expresie a dezvoltrii progresive a dreptului internaional n materie, constituind principalul izvor al dreptului tratatelor. Ea a intrat n vigoare n 1980, cnd s-a ntrunit numrul de ratificri necesare. Pentru rile care au ratificat Convenia, dispoziiile acesteia sunt obligatorii, dar ea reprezint i pentru statele care nu sunt nc pri un ghid de urmat, fiind o sintez a unor practici ndelungate, un drept comun al tratatelor. n preambulul acesteia se afirm c regulile dreptului internaional cutumiar vor continua s crmuiasc chestiunile nereglementate de dispoziiile sale. Prevederile acestei convenii se aplic numai tratatelor ncheiate ntre state i numai celor ncheiate n form scris. Convenia se aplic exclusiv tratatelor ncheiate de state dup intrarea sa n vigoare. Potrivit art. 5, dispoziiile Conveniei se aplic oricrui tratat care este actul constitutiv al unei organizaii internaionale, precum i oricrui tratat adoptat n cadrul unei organizaii internaionale, sub rezerva unor reguli pertinente ale acesteia. Pentru reglementarea tratatelor ncheiate ntre state i organizaii internaionale sau ntre organizaii internaionale, se aplic Convenia de la la Viena din 1986.

Definiia tratatului Un tratat internaional este un act juridic care se ncheie ntre subiecte de drept internaional n scopul de a crea efecte juridice ntr-un domeniu al relaiilor dintre ele i care este supus dreptului internaional. Potrivit Conveniei din 1969 privind dreptul tratatelor, tratatul este definit ca un acord ncheiat n form scris ntre state i guvernat de dreptul internaional, care este consemnat fie ntr-un singur instrument, fie n dou sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea lui particular. Pentru ca un document internaional s poat fi denumit tratat, el trebuie s ntruneasc anumite elemente definitorii pentru un tratat internaional: 20

fiind un act juridic - ncheierea lui se face, ca n cazul oricrui act juridic, n scopul de a produce efecte juridice; efectele vizeaz un raport internaional; se ncheie ntre state i / sau celelalte subiecte ale dreptului internaional, n aceast calitate; este guvernat de dreptul internaional. n Convenia de codificare a dreptului tratatelor, mai este menionat i cerina de a fi fost ncheiat n scris. Aceste elemente definitorii trebuie s fie ntrunite n mod cumulativ pentru a ne afla n prezena unui tratat internaional, lipsa uneia singure fiind de natur s compromit aceast calitate, indiferent de ceea ce prile ar conveni sau cum l-ar

condiii de validitate

califica.

Elementele eseniale ale tratatului Elementele esentiale ale tratatului sunt: - subiectele sau prile tratatului, care trebuie s fie subiecte de drept internaional ;

vicii de consimmnt

- vointa partilor, trebuie s fie liber exprimata pentru ca tratatul s fie valabil, n caz contrar ridicndu-se problema nulitii sau a anulrii tratatului. - obiectul tratatului, care trebuie s fie posibil i licit.

Potrivit Conveniei privind dreptul tratatelor, sunt vicii de consimmnt care pot afecta voina prilor: - nclcarea dispozitiilor dreptului intern al statului privind competenta de a ncheia tratate. Pentru a determina nulitatea tratatului trebuie sa fie vorba de o ncalcre a unor dispozitii interne ale statului, de regul constitutionale, privind ratificarea sau aprobarea tratatelor ( organele competente, procedura de urmat, deplinele puteri). Pentru a evita invocarea abuziva a acestei cauze de nulitate a tratatului, Convenia o restrnge la cazurile n care violarea a fost vdit i privete o regul de importan fundamental a dreptului su intern (art.46). - eroarea. Invocarea erorii poate conduce la nulitatea tratatului dac este vorba de o eroare de fapt si nu de drept, care a afectat n mod esential consimtamntului statului, iar statul care o invoca nu a contribuit prin comportamentul sau la producerea sa (art.48). n practica, eroarea a fost invocata n special n probleme de delimitare a frontierelor. 21

- dolul. Un stat poate invoca nulitatea tratatului dac consimtamntul sau a fost obtinut n urma conduitei frauduloase a unui alt stat care a participat la negocieri(art. 49).; - coruperea reprezentantului unui stat. Un stat poate invoca coruperea reprezentantului sau ca viciu de consimtamnt atunci cnd actele de corupere au fost evidente si n masura sa exercite o influenta considerabila asupra acestui reprezentant. (art. 50).; - constrngerea unui stat sau a reprezentantului su. Constrngerea exercitata asupra reprezentantului statului, n cazul n care este constatata, lipseste tratatul de orice efect juridic (art.51). Constrngerea se refera la acte sau amenintari ndreptate mpotriva reperezentantului statului, ca individ si nu n calitatea sa de organ al statului. Convenia de la Viena a codificat ca un viciu distinct constrngerea exercitata asupra unui stat prin amenintarea cu forta sau prin folosirea fortei (art.52). n dreptul internaional clasic, razboiul a fost considerat un mijloc licit de rezolvare a diferendelor ntre state. Pactul Societatii Natiunilor a instituit pentru prima data limitari ale dreptului statelor de a recurge la forta, iar Pactul Briand Kellogg din 1928 a scos razboiul n afara legii. Carta O.N.U. consacra principiul neagresiunii ca principiu fundamental al dreptului internaional..

denumire

Denumirea i clasificarea tratatelor internaionale Denumirea general care se refera la orice tip de acord ncheiat ntre state este cea de tratat. Acordurile pot sa fie ncheiate si sub alte denumiri, fara ca acest lucru

clasificare

sa influenteze natura juridica a actului: conventie, acord, pact, protocol, act final, statut etc. Clasificarea tratatelor internaionale se poate face dupa mai multe criterii: - dupa numarul partilor contractante: tratate bilaterale si multilaterale; - dupa obiectul lor de reglementare: tratate politice, acorduri economice, culturale, sau juridice etc.;

ncheierea tratatelor

- dupa durata valabilitatii lor: tratate cu termen i tratate pe durat nedeterminaa (de exemplu, tratatele de pace); - dupa posibilitatea de aderare la tratat: tratate deschise si tratate nchise; - dupa calitatea partilor contractante: tratate ncheiate numai de state, tratate ncheiate ntre alte subiecte de drept internaional; - dupa continutul material: tratate contract (care urmaresc realizarea unei 22

operatii juridice, cum sunt tratatele de comert) i tratate lege (cele prin care se stabilesc reguli de drept, cum este Carta O.N.U.).

ncheierea tratatelor internaionale Consideraii introductive ncheierea unui tratat internaional reprezint o operaiune complex, cuprinznd toate fazele i momentele de desfurare i finalizare a negocierilor, concretizate ntr-un text convenit ntre statele participante. n cadrul mecanismului general de apariie a tratatelor, procedura de ncheiere constituie un aspect esenial, ea reprezentnd calea prin care un tratat se formeaz i capt valoare juridic. Tratatele internaionale se ncheie pe baza unei proceduri complexe, cu aplicarea a dou categorii de reguli - de drept internaional i de drept intern. Una dintre trsturile definitorii ale tratatului internaional este tocmai faptul c acesta este guvernat de regulile dreptului internaional, i aceasta apare logic pentru c este ncheiat de subiecte de drept internaional i susceptibil de aplicare n ordinea juridic internaional. Sunt ns anumite momente n ncheierea unui tratat cnd dreptul internaional trimite la dreptul intern al statelor. Probleme precum modul de exprimare a consimmntului unui stat de a se lega printr-un tratat, organele competente i limitele n care acestea pot aciona, nu pot fi reglementate de dreptul internaional ci de dreptul intern al statului respectiv. Fazele ncheierii tratatelor Elaborarea i perfectarea tratatelor internaionale reprezint un proces complex, ce se desfoar pe parcursul mai multor faze, n cadrul crora intervin diferite autoriti ale statului. Aceste faze se refer la activiti succesive care au loc, de negociere a tratatului, de exprimare a consimmntului statelor negociatoare de a fi legate prin tratat i de intrare n vigoare a tratatului. Sunt deci faze ale ncheierii unui tratat internaional: negocierile pentru convenirea textului tratatului;

negocierea

autentificarea textului convenit; exprimarea consimmntului statului de a deveni parte la tratat; schimbul, depunerea sau notificarea instrumentelor de ratificare, aprobare, acceptare sau aderare A. Negocierea - este prima faz n procesul de elaborare a oricrui tratat internaional. Negocierea reprezint procedura direct de formare a tratatelor, n cadrul creia 23

organele mputernicite de ctre state poart un dialog n urma cruia rezult nelegerea care ia forma unui tratat internaional. Negocierile trebuie s se desfoare cu respectarea principiilor dreptului internaional, n special egalitii tuturor statelor participante i dreptului de a participa la discutarea problemelor i adoptarea soluiilor. Ele se poart de regul la nivelul diplomailor, fiind rare cazurile n care sunt implicai direct minitrii afacerilor externe sau efii de stat. De obicei, alturi de agenii diplomatici particip i delegai tehnici. Pentru a putea negocia textul unui tratat internaional, persoanele sau delegaiile respective trebuie s fie abilitate n acest sens, abilitare ce rezult din documente ce eman de la autoritile competente ale fiecrui stat. Aceste documente, denumite depline puteri, reprezint, potrivit Conveniei privind dreptul tratatelor, documentul emannd de

depline puteri

la autoritatea competent a unui stat i desemnnd una sau mai multe persoane mputernicite s reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau autentificarea textului unui tratat, pentru a exprima consimmntul statului de a fi legat prin tratat sau pentru a ndeplini orice alt act cu privire la tratat. Nu au nevoie s prezinte depline puteri eful statului, eful guvernului i ministrul afacerilor externe, pentru toate actele referitoare la ncheierea unui tratat; efii misiunilor diplomatice, pentru adoptarea textului unui tratat care se ncheie ntre statul acreditant i statul acreditar; reprezentanii acreditai ai statelor la o conferin internaional sau pe lng o organizaie internaional ori pe lng un organ al acesteia, pentru adoptarea textului unui tratat n aceast conferin, organizaie sau organ (art. 7 din Convenie). Cadrul negocierilor difer n raport de caracterul tratatelor. Astfel, n timp ce la tratatele bilaterale iniiativa negocierilor revine unuia sau ambelor state, n cazul tratatelor multilaterale, pe baza unui acord preliminar al statelor interesate se convoac conferina reprezentanilor. Elaborarea tratatelor bilaterale are loc prin punerea de acord a proiectelor

autentificarea

prezentate de fiecare parte, prin adoptarea unanim a textului tratatului. Pentru tratatele multilaterale textul se elaboreaz n cadrul unei conferine sau organizaii internaionale, fr a avea la baz un proiect de tratat i se adopt de regul cu o majoritate de dou treimi. B. Odat adoptat textul final al tratatului, el trebuie s fie autentificat. Autentificarea are rolul de a dovedi c textul stabilit este autentic i definitiv i poate avea loc prin diferite metode: semnarea sau parafarea textului, semnarea 24

actului final al Conferinei, includerea textului ntr-o rezoluie a Adunrii Generale a ONU sau a altei organizaii internaionale, ori ntr-o anex a acesteia. Participarea la negocieri creeaz dreptul statelor participante de a deveni pri la tratat, drept exclusiv n cadrul tratatelor bilaterale; care poate aparine, n cazul tratatelor multilaterale restrnse, i altor state prin voina prilor; drept care aparine tuturor statelor n cazul tratatelor multilaterale generale, care au o vocaie de universalitate. Statele care au participat la negocieri au numai dreptul, nu i obligaia de a deveni pri, exercitarea acestui drept innd de voina lor suveran. C. Aceast voin se materializeaz n exprimarea consimmntului statului de a

Exprimarea consimmntului

deveni parte la tratat. Pentru a deveni parte la un tratat, statul poate recurge la unul sau altul dintre urmtoarele mijloace juridice: semnare, ratificare, aderare, aprobare sau acceptare. Plasat n cadrul procesului de ncheiere a tratatelor internaionale, exprimarea

Mijloace juridice

consimmntului de a deveni parte la tratate const n operaiunea diplomaticoprocesual de a deveni participant la un tratat, reprezint definitivarea acordului de voin al prilor, stabilirea deci a momentului n care tratatul dobndete for juridic. Convenia de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor cuprinde, n partea a II-a, intitulat ncheierea i intrarea n vigoare a tratatelor, o enumerare a acestor moduri sau ci de exprimare a consimmntului de a fi legat prin tratate: semnarea, schimbul de instrumente care constituie un tratat, ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea sau oricare alt mod care va fi fost convenit (art. 11). Enumerarea pe care o face Convenia de codificare, plecnd de la opiniile exprimate n literatura de specialitate i de la practica statelor n domeniul modurilor de exprimare a consimmntului, demonstreaz evoluia care s-a produs n aceast materie. Astfel, Convenia stabilete mai multe momente ale evoluiei acestei instituii, ncepnd cu ratificarea i aderarea - procedee tradiionale, continund cu aprobarea i acceptarea - mijloace destul de recent folosite n practica statelor pentru a

libera alegere a mijloacelor

exprima consimmntul de a se lega printr-un tratat, cu schimbul instrumentelor constituind tratate - procedeu ct se poate de nou i de lipsit de formalism, cu posibilitatea ca un tratat s poat intra n vigoare pe baza simplei semnri i culminnd cu prevederea c acest consimmnt poate fi exprimat i pe alte ci pe 25

care prile le stabilesc. Reglementarea pe articole a fiecruia dintre aceste mijloace se face, ns, ncepnd cu cele mai noi i mai puin formaliste (semnarea, schimbul instrumentelor constituind tratatul) i abia apoi sunt tratate mijloacele tradiionale, (ratificarea i aderarea) aceasta poate i pentru a evoca faptul c aceste mijloace tradiionale au nceput s-i piard din importan. Reine atenia expresia orice alt mijloc convenit folosit n convenie, nu numai pentru a preciza c enumerarea pe care o face nu este exhaustiv, ci mai ales pentru a nelege c n acest domeniu libertatea prilor este deplin, acestea putnd s se lege printr-un tratat, fie prin unul dintre mijloacele enumerate, fie n oricare alt mod asupra cruia se vor pune de acord. Principala caracteristic a exprimrii consimmntului de a se lega printr-un tratat este larga libertate a statelor n alegerea mijloacelor juridice. Folosirea unuia sau altuia dintre mijloacele de exprimare a consimmntului de a deveni parte la un tratat, depinde de hotrrea statelor respective, cele mai multe tratate prevznd expres n textul lor mijloacele ce vor fi folosite pentru ca statele s devin pri. n practic, statele recurg cnd la un procedeu, cnd la altul, n raport i de prevederile legislaiei lor interne, dar lund n considerare i o serie de factori precum obiectul tratatului, nivelul la care se ncheie, mprejurrile concrete de fapt etc. Aadar, aceast libertate de a alege un mod de exprimare a consimmntului sau altul pentru ncheierea unui tratat, nu este nelimitat, statele trebuind uneori s in cont de anumite cerine care nu pot fi ignorate. Mijloacele juridice prin care statele devin pri la tratate au un caracter complex, de drept intern i de drept internaional.Manifestarea de voin prin care un stat devine parte la un tratat const n acte dintre care, unele se desfoar pe planul dreptului intern, altele pe plan internaional, iar altele au valoare att de drept intern ct i de drept internaional. Actele interne constituie temeiul i punctul de plecare n formarea actului internaional, iar n cadrul acesteia din urm, se finalizeaz decizia din actul intern, conferindu-i statului calitatea de parte la tratat. Decizia statului de a deveni parte la tratat se ia n cadrul ordinii sale juridice interne i n conformitate cu dreptul intern, de ctre organele statului investite cu astfel de atribuii. Aceast decizie nu duce la dobndirea calitii de parte la tratatul respectiv dect 26

dup ce intervine un act de drept internaional, adic organele statului competente s reprezinte statul n relaiile internaionale procedeaz la schimbul, depunerea sau notificarea instrumentelor de ratificare, deci la comunicarea pe plan internaional a exprimrii consimmntului statului de a se lega prin tratatul respectiv. Manifestarea de voin a statului de a deveni parte la un tratat constituie un act unilateral de voin, indiferent de modalitatea n care se exprim aceast voin. n raport de hotrrea statelor pri, exprimarea consimmntului de a deveni parte la tratat se va face prin semnare, semnare urmat de ratificare, aderare, acceptare sau aprobare. a) Semnarea tratatelor.

semnarea

Semnarea reprezint actul prin care reprezentantul unui stat, mputernicit n acest sens semneaz tratatul din partea acelui stat. Semnarea are o funcie dubl - mijloc de autentificare a textului tratatului sau mijloc de exprimare a consimmntului statului de a deveni parte la tratat. Autentificarea textului convenit ca rezultat al negocierilor poate avea loc, pe lng semnare, prin semnare ad referendum (provizorie, pn la confirmare), prin

parafarea textului, sau n alt mod pe care prile l-au convenit. Pentru tratatele multilaterale, autentificarea poate avea loc prin semnarea actului final al conferinei sau adoptarea unei rezoluii a organizaiei care consemneaz n anex textul tratatului adoptat. Funcia semnturii ca mod de exprimare a consimmntului de a se lega printr-un tratat trebuie s rezulte n mod expres din tratat, din deplinele puteri sau alte manifestri ale statelor n cursul negocierilor. Atunci cnd nu stabilete consimmntul de a fi legat printr-un tratat, fiind supus ratificrii, acceptrii sau aprobrii, semnarea creeaz obligaia, pentru statul semnatar de a nu comite acte care ar priva tratatul de obiectul i scopul su, pn cnd statul i anun intenia de a nu-l ratifica. Semnarea nu creeaz obligaia de ratificare a tratatului.

ratificarea

Ratificarea tratatului. Ratificarea reprezint acceptarea formal a tratatului de ctre organul de stat care, din punct de vedere constituional, are n mod exclusiv competena de a ncheia tratate. Ratificarea este fie prevzut n mod expres de tratat, fie statele participante au convenit la negocieri ca tratatul s fie supus ratificrii sau semnarea s se fac sub rezerva ratificrii, rezerv exprimat la negocieri sau n deplinele puteri. 27

Ratificarea este un act intern care se efectueaz, diferit de la stat la stat, de ctre Parlament, de ctre eful statului sau de ctre eful statului cu aprobarea prealabil a Parlamentului. Ea presupune existena unei semnturi a reprezentantului respectiv, dar ratificarea nu confirm semntura ci este un act de sine stttor. Ratificarea se acord fa de ntregul text al tratatului (cu excepia tratatelor multilaterale la care se pot formula rezerve) i n mod necondiionat. Mult vreme ratificarea a constituit regul, vorbindu-se chiar de existena unui principiu al ratificrii tratatelor. Actualmente a ncetat s mai fie un principiu general, regul ratificrii trebuind confirmat, ea nu se poate deduce. Fiind un act de drept intern, Constituia i legile interne stabilesc domeniile pentru care este necesar ratificarea, avnd n vedere criteriul importanei domeniului de relaii ce constituie obiectul tratatului. n multe sisteme de drept, ratificarea reprezint principalul mijloc prin care organul legislativ controleaz exercitarea de ctre executiv a dreptului de a negocia tratate, numai prin ratificare tratatele devenind perfecte i obligatorii. Art. 14 din Convenia de la Viena privind dreptul tratatelor, stabilete cazurile n care exprimarea consimmntului unui stat de a fi legat printr-un tratat are loc prin ratificare: a) cnd tratatul prevede c acest consimmnt se exprim prin ratificare; b) cnd este stabilit pe alt cale, c statele participante la negociere conveniser asupra cerinei ratificrii; c) cnd reprezentantul acestui stat a semnat tratatul sub rezerva ratificrii, sau d) cnd intenia statului de a semna tratatul sub rezerva ratificrii rezult din deplinele puteri ale reprezentantului su ori a fost exprimat n cursul negocierii. Ratificarea este un act liber, neexistnd o obligaie juridic pentru un stat de a ratifica tratatul semnat de reprezentantul su, afar dac s-a angajat prin tratat s semneze ori s ratifice un anumit tratat sau categorie de tratate. c) Aprobarea tratatelor. Procedura aprobrii tratatelor s-a dezvoltat n ultimele decenii, viznd tratatele ncheiate n domeniile economice i tehnice. Creterea ritmului i cerinele

colaborrii internaionale au determinat nlocuirea pentru aceste domenii a procedurii formaliste a ratificrii, cu una mai flexibil - aprobarea de ctre guvern a tratatelor respective. Se realizeaz prin aprobare o examinare mai expeditiv a dispoziiilor unor tratate. n raport de legislaia fiecrui stat se supun aprobrii tratatele care nu implic un angajament politic major sau nu se refer la domenii 28

eseniale ale exercitrii suveranitii.

acceptare

d) Acceptarea tratatelor. Aceast procedur este prevzut n unele tratate, n raport de coninutul tratatului fiind echivalent fie cu ratificarea fie cu aprobarea. Adoptarea denumirii de acceptare are aceeai finalitate - asigurarea unui instrument

aderare

cu un caracter mai puin formal dect ratificarea. e) Aderarea la un tratat internaional. Aderarea este acea procedur prin care un stat, care nu a participat la negocierile pentru ncheierea unui tratat, i exprim consimmntul de a se angaja prin aceasta. Este o procedur ce permite extinderea tratatului la state care nu au participat la negociere i care devin astfel pri la tratat, susceptibil de aplicare numai la tratatele multilaterale. n general, tratatele multilaterale generale sunt deschise tuturor statelor, cele ce nu le semneaz n termenul prevzut, putnd s adere la ele. La tratatele multilaterale restrnse, aderarea altor state este permis, de regul, numai cu acordul tuturor prilor contractante. Aderarea, ca mijloc de exprimare a consimmntului de a se lega printr-un tratat are aceeai valoare juridic ca i ratificarea. Potrivit art. 15 din Convenia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor, aderarea are loc: cnd tratatul prevede expres c anumite state sau categorii de state pot s adere la el; cnd un stat care nu avea dreptul de a deveni parte la tratat, potrivit dispoziiilor sale, este ulterior invitat s devin parte; cnd toate prile au convenit ulterior c acest consimmnt va putea fi exprimat de ctre acest stat pe calea aderrii. Statele care particip la negocieri i ncheie tratatul sunt cele care, n mod firesc, au i dreptul de a fixa condiiile n care este posibil aderarea la acest tratat, insernd n acest scop, o clauz special, fie n chiar textul tratatului, fie ntr-un instrument separat. Acest drept decurge din principiul potrivit cruia statele, n virtutea suveranitii lor, sunt libere s determine statele cu care neleg s stabileasc legturi convenionale. Dei acest principiu nu este la adpost de orice critici, statele mai puin dezvoltate considernd c nu ar cdea sub incidena sa tratatele multilaterale generale, practica urmat nu este uniform, mult vreme ea avnd un caracter discriminatoriu i excluznd unele ri de la participarea la astfel de tratate.

D. Schimbul, depunerea sau notificarea instrumentelor de ratificare, aprobare, 29

acceptare sau aderare. Decizia luat de ctre organul de stat competent de a angaja statul respectiv trebuie s fie adus la cunotina celeilalte pri contractante. n lipsa acestei comunicri, decizia respectiv nu produce efecte pe plan internaional. Coninutul acestor instrumente i organele competente s le semneze sunt stabilite de dreptul intern al fiecrui stat. Dup ce a avut loc ntocmirea instrumentelor de ratificare (aprobare, acceptare, aderare) acestea se schimb n cazul tratatelor bilaterale, instrumentele de ratificare aprobare, acceptare sau aderare la tratatele internaionale multilaterale se depun la depozitar, care poate fi unul sau mai multe state sau o organizaie internaional, desemnat de ctre statele negociatoare prin tratat sau pe alt cale. n cazul acordurilor, conveniilor i nelegerilor ncheiate la nivel guvernamental, aprobarea lor se notific pe cale diplomatic celeilalte pri sau depozitarului. Efectul juridic al schimbului, depunerii sau notificrii instrumentelor de ratificare, aprobare, acceptare sau aderare const n stabilirea momentului n care a fost exprimat consimmntul statului de a fi legat prin tratat, a momentului n care statul devine parte la respectivul tratat.

ncheierea tratatelor n Romnia Potrivit dispozitiilor constitutionale i ale Legii nr.590 din 2003, ncheierea tratatelor internaionale n numele Romniei este de competenta Presedintelui statului. Presedintele poate sa mputerniceasca n acest scop pe Primul ministru, pe ministrul afacerilor externe, pe alti membri ai guvernului sau reprezentanti diplomatici ai Romniei. Pe baza acestei mputerniciri guvernul poate sa ia masuri n vederea initierii si negocierii tratatelor internaionale n numele statului. La rndul su, guvernul poate negocia i semna tratatele ncheiate la nivel guvernamental i aprob ncheierea de convenii, acorduri i alte nelegeri la nivel departamental. Pentru aceste acorduri, mputernicirile se dau de ctre guvern, prin ministerul afacerilor externe, care elibereaz n acest scop deplinele puteri. Tratatele semnate n numele Romniei se supun ratificarii prin lege, de ctre Parlament. De asemenea, se supun ratificrii tratatele semnate la nivelul guvernului, care se refer la: colaborarea politica si militara; cele care fac necesara adoptarea unor legi noi sau revizuirea legilor n vigoare; cele care implica un angajament politic sau financiar; cele care se refera la probleme privind regimul 30

politic si teritorial al statului, sau la statutul persoanelor, la drepturile si libertatile cetatenesti; cele referitoare la participarea statului la organizaii internaionale ; tratatele care prevad expres necesitatea ratificarii de ctre Parlament. Aceeai procedur se aplic n cazul aderrii, pentru aceleai cxategorii de tratate. Denunarea tratatelor respective urmeaz aceeai procedur. Tratatele care nu au ca obiect domenii dintre cele enumerate mai sus, sunt supuse aprobarii prin hotarre guvernamentala. Guvernul l informeaza pe Presedintele rii si Parlamentul despre orice acord, conventie sau alte ntelegeri internaionale pe care le aproba. Acordurile si ntelegerile cunoscute sub denumirea de acorduri n forma simplificata se ncheie de ctre ministrul afacerilor externe, prin schimburi de note sau scrisori. Ele se pot ncheia si de ctre alte ministere sau organe centrale, cu atributii speciale n acest domeniu, n colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe. Acordurile n forma simplificata nu impun prin continutul lor ratificarea de ctre Parlament sau aprobarea de ctre Guvern.

rezerve

Rezervele la tratate Conform normelor dreptului internaional, statele-parti la un tratat multilateral pot recurge la mecanismul traditional n dreptul internaional al tratatelor privind delimitarea apriorica a cmpului obligatiilor internaionale asumate, prin intermediul rezervei. Instituia rezervei permite o aderare larga a statelor la un tratat internaional multilateral. n cadrul unui tratat bilateral, formularea unei

tipuri

rezerve echivaleaza cu o revenire asupra textului tratatului initial si deci cu o intiativa implicita de a relua negocierile. Prin urmare, nu sunt admise rezervele la tratate bilaterale. Rezerva este definita n Convenia privind dreptului tratatelor (1969) ca fiind o

condiii

declaratie unilaterala al unui stat - independent de textul tratatului si avnd un caracter facultativ - emisa cu ocazia semnarii, ratificarii, acceprii, aprobarii sau aderarii la un tratat, prin care statul urmareste sa excluda sau sa modifice efectul juridic al unor dispozitii ale tratatului, n ceea ce priveste aplicarea lor fata de acel stat (art.2, d). Pentru ca o rezerva formulata de un stat sa fie admisibila, aceasta trebuie sa ndeplineasca anumite condiii (art.19 din Conventie): a) rezervele sa fie exprimate n forma scrisa si sa fie notificate celorlalte state parti la tratat, care pot sa formuleze obiectiuni sau sa le accepte n mod expres sau 31

tacit; b) formularea rezervelor sa nu fie n mod expres interzisa prin textul tratatului sau sa nu se refere la anumite articole din tratat fata de care nu e permisa rezerva (de exemplu, Convenia Europeana a Drepturilor Omului exclude posibilitatea formularii de rezerve fata de dispozitiile care prevad drepturi absolute - dreptul la viata, interzicerea sclaviei, interzicerea torturii, legalitatea incriminarii si a pedepsei); c) rezervele sa nu fie incompatibile cu obiectul si scopul tratatului. Mecanismul rezervelor a nregistrat o evolutie fata de dreptul internaional clasic n care rezervele nu erau admise dac afectau dispozitiile de fond ale tratatului si, trebuiau, totodata, sa fie acceptate de toate celelalte state-parti. n dreptul internaional modern condiia unanimitatii pentru acceptarea rezervelor nu mai este ceruta. n practica statelor, formularea unei rezerve este determinata, de regul, de existenta unei legi interne, n vigoare, care nu este conforma cu dispoziitiile tratatului la care statul doreste sa adere. Convenia Europeana a Drepturilor Omului (1950), prevede, de exemplu, ca emiterea unei rezerve la tratat trebuie sa fie nsoita de o scurta expunere a legii neconforme cu dispozitiile conventionale. O alt regul prevazuta de o serie de tratate internaionale este ca rezerva sa nu aiba un caracter general, ci sa vizeze o dispozitie precisa a tratatului. Tipuri de rezerve Un stat poate emite urmatoarele tipuri de rezerve: rezerve ratione temporis (prin care delimiteaza aplicarea temporala a tratatului), rezerve ratione loci (privind aplicarea teritoriala a tratatului), rezerve privind dispozitii pe care statul le respinge, le contesta sau le defineste ntr-o maniera proprie, conform legilor interne. Efectele rezervelor Formularea de rezerve de ctre un stat determina raporturi diferentiate ntre statul rezervatar si celelalte state-parti la tratat (art.21 din Conventie). ntre statele care au acceptat rezervele si statul rezervatar tratatul se aplica n forma modificata prin continutul rezervelor. Statele care au formulat obiectiuni la rezerve au dou posibilitati: fie sa accepte ca dispozitiile tratatului care nu sunt afectate de rezerve sa se aplice ntre ele si statul rezervatar; fie sa refuze, prin obiectiunile formulate, aplicarea ntre ele si statul rezervatar a 32

ntregului tratat. n majoritatea cazurilor, rezervele au un caracter tranzitoriu, statele renuntnd la acestea pe masura ce si acordeaza legislatia naionala la normele internaionale.

Efectele tratatelor

efecte n spaiu

Efectele n spaiu n principiu, tratatele se aplic ansamblului teritoriului naional al statelor (art.26 din Convenia privind dreptul tratatelor). n anumite situaii statele pot sa deroge de

n timp

la aceasta regul, stabilind anumite parti din teritoriul naional unde tratatul nu se aplica. De exemplu, un stat federal poate sa excluda, prin clauza federala, teritoriul unor parti componente ale federatiei de la aplicarea unui tratat, dac dispozitiile constitutionale permit aceasta. n mod similar, puterile coloniale, aveau

asupra prilor

posibilitatea sa recurga la clauza coloniala n care stabileau dac prevederile unor tratate ale metropolei se aplicau sau nu teritoriilor coloniale. Efectele n timp Convenia de la Viena (1969) prevede regul general a neretroactivitatii tratatelor. (art.28) . Dispozitiile unui tratat obliga un stat-parte doar n ceea ce priveste actele sau faptele petrecute dupa momentul intrarii n vigoare a tratatului. Statele pot sa deroge de la regul neretroactivitatii, cu condiia ca aceasta posibilitate sa fie prevazuta n textul tratatului. Tratatele se aplica din momentul intrarii lor n vigoare, care este stabilit n dispozitiile tratatului. La tratatele multilaterale, intrarea n vigoare are loc, de obicei, dupa depunerea unui numar de instrumente de ratificare din partea statelor parti. Durata de aplicare a unui tratat poate fi prevazuta n textul tratatului sau poate sa fie nedeterminata. Aplicarea tratatului poate sa fie suspendata sau poate sa nceteze ca urmare a intervenirii anumitor cauze, analizate la pct.10. Efectele tratatelor asupra prilor Conform principiului fundamental din dreptul internaional - pacta sunt servanda un tratat creeaza obligatii juridice numai pentru prile sale, care trebuie sa ndeplineasca cu bun-credinta si ntocmai angajamentele pe care si le-au asumat. Prin urmare, tratatele nu pot avea efecte directe fata de terti, ntruct doar acordul statului, liber exprimat, poate constitui baza legala a unei obligatii sau a unui drept internaional. Convenia privind dreptul tratatelor (1969) stipuleaza ca un tratat nu creeaza nici 33

drepturi, nici obligatii pentru un stat tert, fara consimtamntul sau. Conform dispozi iilor Conventiei, statele pot dobndi drepturi n baza unor tratate la care nu sunt parti n urmatoarele condiii (art.36): - dac pr ile unui tratat nteleg s confere un drept unui stat tert sau unui grup de state, sau tuturor statelor; - dac statul tert consimte, fie n mod expres, fie tacit. Carta ONU, de exemplu, confera prin prevederile sale anumite drepturi statelor nemembre: dreptul de a sesiza Consiliul de Securitate sau Adunarea General n legatura cu un diferend la care sunt parti, cu condiia sa accepte obligatiile de solu ionare pasnic a diferendelor, prevazute n Carta; dreptul de a deveni parti la Statutul Curii Internaionale de Justitie. n anumite condiii pot rezulta obligatii, n sarcina statelor, n baza unor tratate la care nu sunt parti. Convenia de la Viena prevede dou asemenea condiii (art.35): - dac prile unui tratat nteleg sa creeze o obligatie n sarcina unui stat tert; - dac statul tert consimte, n mod expres si n scris la aceasta obligatie. Prin ndeplinirea acestor condiii se realizeaza de fapt un acord distinct ntre statele- parti la tratat si statul tert, acordul dintre parti reprezentnd unicul fundament juridic al fortei obligatorii a unui tratat. n practica internaionala exista o categorie de tratate (denumite tratate obiective) care stabilesc regimuri juridice obiective, aplicabile ansamblului comunitatii internaionale. Asemenea tratate, ntruct reglementeaza domenii de interes general, pot sa creeze drepturi si obligatii opozabile tuturor statelor (erga omnes), chiar si n lipsa consimtamntului lor. Din aceasta categorie fac parte: - tratatele multilaterale care stabilesc anumite regimuri teritoriale (cele referitoare la statutul de neutralitate al unei tari, la regimul Antarcticii etc); - tratatele care stabilesc anumite regimuri pentru cai de comunicatie internaionala (regimul de navigatie pe fluvii sau pe canale internaionale ); - tratatele multilaterale prin care se creeaza o organizatie internaionala, ca subiect nou de drept internaional, personalitatea juridica a organizatiei fiind opozabila tuturor statelor comunitatii internaionale.

Monism

Aplicarea tratatelor n ordinea juridica interna a statelor Aplicarea tratatelor n ordinea juridica interna a unui stat pune problema raportului dintre dreptul internaional si dreptul intern al statelor.

dualism

34

Teoria monista Conform teoriei moniste cu primatul dreptului internaional asupra dreptului intern - din momentul intrarii n vigoare a tratatului, acesta se va aplica imediat si direct, fara interventia organelor legislative, chiar dac s-ar afla n contradictie cu o lege interna, situaie n care, actul normativ intern ar nceta sa mai produca efecte. Aceasta teorie a fost criticata, ea minimaliznd rolul statului ca subiect de drept internaional. n cazul teoriei moniste cu primatul dreptului intern asupra dreptului internaional, tratatul dobndeste forta juridica n masura n care aceasta ar fi prevazuta de legea interna, iar n caz de conflict ntre norma interna si cea internaionala, se da prioritate actului normativ intern.

Teoria dualista Teoria dualista, care susine distinctia neta ntre cele dou sisteme de drept - intern si internaional - afirma ca este necesara emiterea unui act normativ prin care se face transferul tratatului din ordinea internaionala n ordinea interna, acesta dobndind caracterul actului n care a fost transpus (lege interna). n prezent tendinta este de a da prioritate normelor internaionale fata de normele interne, nsa cele dou teorii subzista. Prin urmare, aplicarea dispozitiilor unui tratat n ordinea interna a statelor-parti nu se realizeaza uniform, fiind determinata de modalitatea de receptare de ctre fiecare stat a normelor dreptului internaional.

Teoriile monist si dualist n practica statelor n unele state, cum sunt Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda sau tarile scandinave, pentru ca normele dreptului internaional sa aiba efect n ordinea juridica interna se procedeaza la transformarea normelor internaionale cuprinse n tratate n norme interne, printr-un act normativ intern. Tratatele internaionale pot deveni parte a dreptului intern numai dupa ce o lege speciala de aplicare este adoptata de legiuitor (sistem dualist). Majoritatea statelor europene au prevazut n Constitutiile lor, recunoaterea normelor internaionale ca fiind parte a sistemului lor intern. Un asemenea sistem de receptare se regaseste n Austria, n Italia, Franta si Germania. Constitutia Olandei prevede n plus, ca tratatele internaionale la care statul este parte prevaleaza asupra legilor interne care contin dispozitii contrare (sistem monist cu primatul dreptului internaional). Cadrul constitutional romn privind raportul dintre dreptul internaional si dreptul 35

intern este oferit de articolele 11 si 20. Conform prevederilor art.11, tratatele ratificate de ctre Parlamentul Romniei devin parte a dreptului intern.Textul art.11 nu face nici o mentiune n legatura cu prioritatea normelor internaionale fata de cele interne, preciznd doar, ca statul romn se obliga sa ndeplineasca ntocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. n Convenia asupra dreptului tratatelor (l969) se stipuleaza faptul ca un stat nu poate invoca prevederile dreptului sau intern pentru a justifica esecul sau n executarea unui tratat, eliminnd astfel posibilitatea ca statele sa se prevaleze de legislatia lor interna pentru a nu respecta obligatiile internaionale. Art.20 din Constitutia Romniei se refera la incidenta tratatelor n domeniul drepturilor omului asupra legislatiei naionale. n articolului mentionat se afirma obligatia autoritatilor competente de a interpreta dispozitiile constitutionale ce reglementeaza drepturile si libertatile cetenilor n concordanta cu documentele internaionale adoptate n acest domeniu: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactele O.N.U. si celelalte tratate n domeniul drepturilor omului la care Romnia este parte. Singurul domeniu n care se prevede, n mod expres, prioritatea reglementarilor internaionale fata de cele interne este cel al drepturilor omului. Art.20 stabileste preeminenta tratatelor referitoare la drepturile omului, la care tara noastra este parte, fata de legile interne care contin dispozitii contrare. n practica Curii Constitutionale s-a susinut, n mod repetat, ca respectarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului n Romnia nu este condiionata de revizuirea legislatiei naionale, fiind direct aplicabila, (n.n.self-executing) conf.art.11 din Constitutie, privind receptarea imediata a tratatelor ratificate, prin care a fost nlaturata solutia necesitatii emiterii unei legi de modificare a legislatiei interne n vederea acordarii acesteia cu obligatiile internaionale asumate.

suspendare

Suspendarea si ncetarea tratatelor Convenia privind dreptul tratatelor prevede cazurile si condiiile n care un tratat poate sa fie suspendat sau n care nceteaza aplicarea lui. Suspendarea are caracter temporar si poate sa se refere numai la anumite clauze ale tratatului, n timp ce ncetarea aplicarii unui tratat este definitiva si vizeaza ntregul tratat. Ambele modalitati pot sa implice, fie toate prile la tratat sau numai una (unele) dintre ele. 36

ncetarea aplicrii

Suspendarea sau ncetarea tratatului poate sa fie consecinta vointei partilor sau poate sa intervina independent de vointa acestora.

Suspendarea sau ncetarea aplicarii unui tratat ca urmare a vointei partilor ncetarea unui tratat poate sa intervina ca efect al urmatoarelor cauze: - dac a fost ncheiat pe durata determinata; - ca urmare a manifesrii unilaterale de vointa a uneia din parti, prin denuntare sau retragere, dac aceste modalitati sunt expres prevazute n textul tratatului sau sunt acceptate de ctre toate celelalte state-parti; - n mod tacit, ca urmare a ncheierii ntre acelasi parti a unui nou tratat avnd acelasi obiect si care este incompatibil cu tratatul anterior. ncetarea sau suspendarea tratatului poate sa intervina ca efect al urmatoarelor cauze: - ca urmare a ncalcrii substantiale a tratatului de ctre una din parti; - ca urmare a imposibilitatii de a ndeplini obligatiile asumate de ctre un stat datorita intervenirii unor condiii exceptionale.

ncetarea sau suspendarea tratatelor independent de vointa partilor Intervine n situaii care fac imposibila executarea lor: - ca urmare a disparitiei totale si permanente obiectului sau a partilor tratatului, ca subiecte de drept internaional ( caducitatea tratatului); - ca efect al schimbarii fundamentale a mprejurarilor, care au determinat ncheierea tratatului, dac aceasta afecteaza n mod esential baza consimtamntului statului exprimat la data ncheierii tratatului (ncetarea tratatului); - ruperea relaiilor diplomatice si consulare si razboiul (ncetare sau suspendare); - constatarea nulitatii unui tratat (ncetarea tratatelor). Nulitatea tratatelor reprezinta una dintre cauzele de ncetare a efectelor unui tratat. Nulitatea tratatelor intervine: - n cazul n care tratatul contravine unei norme imperative (de jus cogens) aflata n vigoare n momentul ncheierii sale, sau aparuta ulterior; - n cazul n care se constata un viciu de consimtamnt care a afectat acordul de vointa al partilor n momentul ncheierii tratatului. Convenia de la Viena prevede dou tipuri de nulitate aboluta si relativa avnd regimuri juridice distincte. a) Nulitatea relativa poate fi invocata numai de statul al carui consimtamnt a fost 37

viciat si poate fi acoperita ulterior prin confirmare de ctre acelasi stat. (art.45) Se sancioneza cu nulitate relativa viciile de consimtamnt rezultnd din: ncalcrea dispozitiilor dreptului intern al statului privind competenta de a ncheia tratate, din eroare, dol, sau coruperea reprezentantului statului. b) Nulitatea absoluta sancioneaza viciile de consimtamnt rezultnd din constrngerea exercitata asupra statului sau a reprezentantului sau si tratatele contrare unei norme imperative. Nulitatea absoluta poate fi invocata de ctre orice stat parte la tratat si chiar din oficiu, de ctre o instana internaionala. Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare.

interpretare

Interpretarea tratatelor Prin interpretarea tratatului internaional se ntelege operatiunea prin care se urmareste stabilirea sensului si a continutului unei reguli de drept dintr-un tratat n cursul aplicarii acestuia. Obiectul interpretrii l reprezinta textul tratatului Scopul interpretrii este clarificarea clauzelor ambigue si determinarea intentiei reale a partilor n vederea unei aplicari corecte a tratatului.

Tipuri de interpretare Entitatile competente sa interpreteze un tratat internaional sunt : pe plan internaional - statele parti la tratat, instanele jurisdictionale sau

arbitrare si organizaiile internaionale ; - pe plan intern organele executivului, de regul ministerele afacerilor externe. Interpretarea realizata de prile unui tratat are o forta superioara fata de alte interpretari, si poarta numele de interpretare autentica. Prile pot sa includa n textul tratatului clauze interpretative prin care se definesc continutul unor termeni cu scopul de a evita interpretarea si aplicarea diferita a tratatului. Dac n cursul aplicarii tratatului interpretarile devin divergente, prile pot sa ncheie acorduri interpretative separate de textul tratatului, asigurnd uniformitatea aplicarii dispozitiilor acestuia. Organizaiile internaionale sunt competente sa interpreteze dispozitiile statutelor lor si ale tratatelor la care sunt parte. Interpretarea jurisdictionala data de arbitrajul internaional si de Curtea Internaionala de Justitie reprezinta o interpretare neautentica si are forta obligatorie numai pentru prile care au supus un diferend legat de interpretarea unei norme, instanei internaionale.

38

Reguli de interpretare Convenia privind dreptul tratatelor a codificat principalele reguli de interpretare a tratatului, stabilind o regul general de interpretare (art.31), mijloace complementare de interpretare (art.32), precum si regulile aplicabile tratatelor autentificate n mai multe limbi (art.33). Regul general consta n obligativitatea interpretrii unui tratat cu buna-credinta, potrivit sensului obisnuit ce urmeaz a fi atribuit termenilor tratatului, n contextul lor si n lumina obiectului si a scopului tratatului. a) Regul interpretrii tratatelor cu buna-credinta rezulta din principiul general al aplicarii cu buna-credinta a tratatelor internaionale (pacta sunt servanda). b) Interpretarea termenilor tratatului n contextul lor, presupune analiza acestora n contextul ntregului tratat, care cuprinde preambulul, dispozitivul, clauzele finale si anexele, precum si luarea n considerare a oricaror acorduri, instrumente sau practici n legatura cu tratatul, intervenite ntre parti cu prilejul ncheierii acestuia sau ulterior. c) Termenii tratatului se interpreteaza potrivit sensului lor curent, uzual ; un termen va fi nteles ntr-un sens special numai dac se stabileste ca aceasta a fost intentia partilor. Alaturi de aceste reguli generale, n interpretarea unui tratat se poate recurge - dac este necesar - si la mijloace complementare, ndeosebi la lucrarile pregatitoare si la mprejurarile n care a fost ncheiat tratatul. Dac un tratat a fost autentificat n dou sau mai multe limbi, textul are aceeasi valoare n fiecare dintre aceste limbi, n afara de cazul n care prile au convenit sa acorde prioritate unuia dintre texte, n caz de divergenta. n situaia n care din comparatia textelor autentice rezulta o deosebire de sens al termenilor se va adopta sensul care corespunde n cea mai mare masura obiectului si scopului tratatului.

39

TEMA III SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAIONAL PUBLIC

1. Noiune si categorii

noiunea de subiect de drept internaional

Subiectele dreptului internaional public sunt entitati participante la viata internaionala, cu drepturi si obligatii directe. Cu alte cuvinte, subiectele dreptului internaional public reprezinta acele entitati care participa la raporturi juridice, reglementate de normele acestui drept. A fi subiect de drept internaional nseamna a beneficia de personalitate juridica internaionala, ceea ce presupune capacitatea de a fi titular de drepturi si obligatii cu caracter internaional. Personalitatea juridica internaionala se diferentiaza pentru fiecare dintre participantii la raporturile juridice internaionale: - statele , considerate subiecte originare, tipice, primare; - organizaiile internaionale guvernamentale, calificate drept subiecte derivate; - natiunile sau popoarele care lupta pentru cucerirea independentei, subiecte cu personalitate juridica limitata si tranzitorie, pna la formarea statului independent; - alte entitati care participa la raporturi juridice internaionale, dar a caror personalitate juridica nu este recunoscuta n dreptul internaional public-

statul ca subiect de drept internaional

persoanele fizice si organizaiile neguvernamentale.

2. Statul ca subiect al dreptului internaional Suveranitatea statului Indiferent de ntinderea teritorial, numrul populaiei, fora economic, statele au personalitate juridic internaional, putere de comandament. Statul i nu naiunea (suma naionalilor) beneficiaz de personalitate juridic inmternaional. Statul suveran ocupa o pozitie dominanta ntre subiectele de drept internaional public si aceasta, pentru ca, mult timp a reprezentat unicul subiect al acestui drept si este singurul care poseda capacitatea de a-si asuma totalitatea drepturilor si obligatiilor cu caracter internaional. Calitatea de subiect de drept a statului deriva din suveranitatea sa, independent de faptul ca, celelalte state le recunosc sau nu aceasta calitate. Suveranitatea este cea care confera statului personalitate juridica internaionala, adica aptitudinea de a

suveranitatea

drepturile i obligaiile statelor

actiona n cadrul comunitatii internaionale, prin exercitarea drepturilor si asumarea de obligatii. Suveranitatea este un atribut al puterii de stat de a fi dotat cu autonomie total i competen nelimitat. 40

n virtutea atributului de suveranitate, statul si exercita autoritatea pe dou planuri: pe plan intern, el are dreptul de a exercita puterea asupra cetenilor sai, precum si asupra tuturor persoanelor aflate pe teritoriul si sub jurisdictia sa, edictnd legi si aplicnd sanctiuni n cazul nerespecrii lor, iar pe plan extern, are dreptul de a reprezenta natiunea si a o angaja n raporturi cu alte natiuni . Condiiile pe care trebuie s le ndeplineasc cumulativ o entitate pentru a putea constitui un stat sunt: - populatie permanenta; -un teritoriu determinat; - un guvern independent si o ordine sociala, politica si juridica.

Drepturile si obligatiile statelor Unele dintre drepturile si obligatiile fundamentale ale statelor au fost mentionate n Convenia de la Montevideo (1933), care reprezinta actul constitutiv al Organizatiei Statelor Americane (O.S.A.) si n Carta drepturilor si obligatiilor economice ale statelor (O.N.U., 1974). Dintre drepturile statelor se retin: - dreptul la existenta si suveranitate; - dreptul la pace si securitate; - egalitatea n drepturi; - dreptul de a participa la viata internaionala; - dreptul la legitima aparare n cazul comiterii unui act ilicit sau a unui act de agresiune din partea altor state; - dreptul la autodeterminare, implicnd dreptul de a alege si de a organiza n mod liber sistemul politic si de a dispune nestingherit de resursele sale economice si naturale; - dreptul la dezvoltare si progres. Conform reglementarilor de drept internaional, statele beneficiaza de imunitate de jurisdictie a lor si a bunurilor lor, n fata organelor judecatoresti ale altor state. Acesta reprezinta un drept la care statul poate sa renunte, n anumite mprejurari. Obligatiile statelor au la baza, n primul rnd, respectarea principiilor fundamentale ale dreptului internaional public si consta n: - obligatia de a nu recurge la folosirea fortei sau la amenintarea cu forta n relaiile interstatale; - obligatia de a respecta inviolabilitatea frontierelor; - obligatia de a rezolva orice diferend pe cale panic ; 41

- obligatia de a ndeplini cu buna-credinta obligatiile internaionale rezultnd din tratate; - obligatia de a proteja mediul. Forme de organizare a statelor

forme de organizare

n societatea internaionala exista mai multe tipuri de state: - state unitare, cele care au un sistem unic de organe supreme ale puterii i administratiei de stat i reprezinta subiecte unice de drept; - uniuni de state, reprezentnd forme de asociere a dou sau mai multe state independente. Cele mai reprezentative uniuni de state sunt confederatiile i

state unitare

federatiile. - statul permanent neutru, care are un statut propriu. Confederatiile sunt acele uniuni de state n cadrul carora statele membre i pastreaza calitatea de subiecte de drept, fiind state independente care i conduc

state compuse

singure relaiile internaionale. Statele uniunii instituie organe comune, care centralizeaza i coordoneaza activitatea acestora n anumite domenii. De exemplu, Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.) se apropie de modelul unei confederatii regionale, constituita n baza unui acord - Acordul de la Minsk (1991) - ncheiat ntre statele fostei U.R.S.S. i cuprinde n structura sa mai multe organe: Consiliul Sefilor de State care este organul decizional suprem, Consiliul Sefilor de Guverne, Comitetul de coordonare i consiliere organ permanent executiv, Consiliul Ministrilor Afacerilor Externe, care coordoneaza politica externa a statelor membre, Consiliul Ministrilor Apararii responsabil de coordonarea politicii militare a statelor membre, un Stat Major, Consiliul comandantilor trupelor frontaliere, Tribunalul afacerilor economice, Banca interstatala i un Secretariat executiv. Prin tratatele ncheiate la nivel de confederatie, statele membre vizeaza sa creeze o uniune economica n care sa fie asigurata libera circulatie a marfurilor, a capitalului, a serviciilor i a persoanelor din aceasta zona, precum i asigurarea unei zone de liber schimb De cele mai multe ori, confederatia este o forma de tranzitie nspre constituirea unei federatii. Este cazul S.U.A., care, nainte de a deveni un stat federativ a prezentat forma unei confederatii.

federaii

Federatiile reprezinta uniuni de state care au renuntat la independenta lor, transfernd calitatea de subiect de drept statului federal. Statele membre i pastreaza competenta de a administra strict probleme de interes local, statul federal fiind cel care le conduce relaiile externe. Este cazul Belgiei, a Elvetiei etc. 42

O situaie particulara este cea a statului permanent neutru, care dispune de o capacitate limitata de a-i asuma drepturi i obligatii, determinata de statutul sau specific. State cu neutralitate permanenta sunt Elvetia i Austria. Neutralitatea unui stat trebuie sa rezulte din acte interne ale acestuia legi i dispozitii constitutionale. Statului neutru i revin obligatii specifice: de a nu participa la aliante militare, politice sau economice care urmaresc pregatirea unui razboi; de a nu permite folosirea teritoriului lor drept teatru al unor operatiuni militare, sau ca loc de depozitare a munitiilor, armamentului i a trupelor militare; de a colabora activ cu celelalte state pentru asigurarea pacii i securitatii internaionale. Statul neutru are dreptul la autoaparare individuala i colectiva, precum i de a acorda sprijin statului victima, n cazul unui razboi. Acest din urma drept i este recunoscut statului neutru, care, n societatea contemporana, nu mai este tinut de obligatia de impartialitate. Statul neutru are, de asemenea, dreptul de a fi membru al ONU, considerndu-se c aceasta nu vine n conflict cu statutul de neutralitate.

3. Organizaiile internaionale

organizaii internaionale

Organizaiile internaionale au o personalitate juridica limitata prin statutul lor de functionare, fiind ndreptatite sa i asume doar acele drepturi i obligatii care concura la realizarea scopului pentru care au fost nfiintate. Totodata, reprezinta subiecte de drept derivate, ntruct sunt creatia statelor - a subiectelor originare -

micri de eliberare naional

care le confera calitatea de subiecte de drept, prin statut. Personalitatea juridica internaionala a organizaiilor guvernamentale se manifesta pe plan intern i pe plan internaional i consta n: dreptul de a-i coordona activitatea organelor interne, n dreptul de a ncheia tratate, de a nfiinta misiuni diplomatice permanente i de a accepta functionarea unor asemenea misiuni ale statelor pe lnga ele (drept de legatie activa i pasiva), n dreptul organizaiilor i a functionarilor acestora de a beneficia la imunitati i privilegii diplomatice, n dreptul de a actiona pe plan internaional mpotriva unui alt subiect de drept i n obligatia de a raspunde n fata unor instane internaionale. Personalitatea juridica a organizaiilor este opozabila i fata de statele care nu sunt membre ale organizatiei.

4. Natiunile i popoarele care lupta pentru eliberare Dupa cel de-al doilea razboi mondial, dreptul internaional public a consacrat 43

dreptul la autodeterminare a popoarelor aflate sub dominatia coloniala. n acest mod s-a legalizat lupta lor de eliberare naionala n vederea constituirii ca stat independent. Popoarelor care lupta pentru independenta li s-a recunoscut calitatea de subiecte de drept internaional public, dar cu caracter limitat i tranzitoriu, aceasta calitate existnd pna la constituirea statului independent care va deveni subiect cu personalitate juridica deplina. Personalitatea lor juridica internaionala se dobndeste din momentul n care i creeaza organe proprii ce exercita functii de putere publica. Pentru a exista ca subiecte de drept, nu este nevoie de recunoaterea statelor. Poporul care lupta pentru independenta se bucura de dreptul de a ncheia tratate internaionale, de a ntretine relaii oficiale internaionale, de a primi ajutoare din partea statelor i a organizaiilor internaionale, de a participa la crearea dreptului internaional public.

5. Persoanele fizice Dreptul internaional public drept esentialmente interstatal - nu recunoate persoanei fizice calitatea de subiect de drept n ordinea internaionala. Se apreciaza, n literatura de specialitate ca participarea individului la viata internaionala este mediatizata de ctre stat. Statul, prin semnarea i ratificarea tratatelor internaionale constituie n favoarea individului drepturi i obligatii, exprimndu-i n acest mod consimtamntul ca persoana fizic sa actioneze n cadrul relaiilor internaionale. Problema recunoaterii calitii de subiect de drept n favoarea individului se mentine controversata. Rolul individului n dreptul internaional se discuta n legatura cu domeniul dreptului internaional penal i al dreptului internaional al drepturilor omului. a) Astfel, individul poate fi subiect al raspunderii penale n cazul comiterii unor fapte, considerate infractiuni prin conventiile internaionale (de exemplu, genocidul), prin care statele se obliga sa incrimineze i sa pedepseasca aceste fapte n legea interna. n baza unor astfel de reglementari persoana fizic se supune de fapt jurisdictiei interne a statului. nsa pentru comiterea crimelor de razboi sau a crimelor mpotriva pacii i umanitatii, care constituie infractiuni cu caracter internaional, rspunderea individului se angajeaza pe plan internaional, n fata instanelor jurisdictionale. b) Doar dreptul internaional al drepturilor omului recunoate subiectelor de drept intern persoane fizice, juridice sau grupuri de particulari - personalitatea juridica 44

internaionala, manifestata prin dreptul acestora de a actiona la nivel internaional, prin intermediul petitiilor, al comunicarilor sau al recursurilor cu caracter contencios, naintate unor institutii jurisdictionale sau altor organe internaionale. n fata Curii Europene a Drepturilor Omului individul se poate adresa direct cu o plngere mpotriva unui stat, din momentul ratificarii de ctre acesta a Conventiei Europene a Drepturilor Omului (1950). n fata acestei institutii jurisdictionale individul este tratat de pe pozitii de egalitate cu statul.

6. Recunoaterea n dreptul internaional Instituia recunoaterii reprezint actul prin care un stat se pronun n sens afirmativ asupra unor situaii noi ce se produc i au efecte n plan internaional. Recunoaterea poate viza: recunoaterea preteniilor teritoriale, schimbri n titlul de suveran, calitatea de beligerant, rsculat, naiune ce lupt pentru independen. Recunoaterea statelor reprezinta actul unilateral care emana de la un stat, prin care acesta constata aparitia sau existenta altui stat, pe scena vietii internaionale. Actul recunoaterii reprezinta un act de suveranitate al statelor, un drept al unui stat i nu o obligatie a acestuia. n literatura de specialitate se discuta valoarea actului de recunoatere internaionala a noului stat i efectele sale. Recunoaterea este un act declarativ i nu un act constitutiv de drepturi, statul recunoscut nu dobndeste personalitate juridica din momentul recunoaterii sale, ci din cel al formarii sale ca stat. Prin actul recunoaterii, statul stabileste relaii oficiale (diplomatice i consulare) cu statul care face obiectul recunoaterii. Recunoaterea poate fi expresa, atunci cnd recunoaterea se face printr-un act scris, oficial care este comunicat statului vizat; poate fi tacita, atunci cnd din comportamentul statului rezult inten ia sa de a recunoate un alt stat (de exemplu, ncheie un tratat cu acesta). Recunoaterea guvernelor intervine, de obicei, odat cu recunoaterea statelor. Problema se pune i separat atunci cnd noul guvern se formeaza altfel dect pe cale constituional (prin revolu ie, insurectie, lovitura de stat etc), sau se formeaz dou guverne. Recunoaterea guvernelor reprezint un act unilateral prin care un stat accept guvernul altui stat ca organ al puterii publice a acestui stat. Pentru a face obiectul recunoaterii, guvernul trebuie s beneficieze de suportul majoritatii populatiei statului i sa fie capabil sa se achite de obligatiile 45

internaionale ale predecesorilor sai. Actul recunoaterii are ca efecte: obtinerea de ctre guvernul recunoscut a dreptului de a stabili relaii diplomatice cu statul care l-a recunoscut i cu alte state; dobndirea dreptului de a nainta actiuni n fata instanelor judecatoresti ale statului care l-a recunoscut; dobndirea dreptului la imunitatea de jurisdictie i de executie. (Imunitatea de jurisdictie reprezinta un principiu potrivit cruia un stat nu poate fi actionat de ctre alt stat mpotriva vointei sale n fata unei instane de judecata.)

7. Succesiunea statelor

Succesiune de state

Problema succesiunii statelor n dreptul internaional este reglementata de dou conventii Convenia referitoare la succesiunea statelor cu privire la tratate (Viena, 1978) i Convenia referitoare la succesiunea statelor cu privire la bunuri, arhive i datorii (Viena, 1983). Noiunea de succesiune a statelor este definita n dispozitiile conventiilor mentionate ca reprezentnd substituirea unui stat n locul altuia, n ceea ce priveste rspunderea pentru relaiile internaionale ale unui teritoriu. n virtutea

decolonializare

fuziune

exercirii suveranitatii, un stat poate decide n mod liber dac i n ce masura va pastra relaiile juridice stabilite de antecesorul sau. Problema succesiunii se ridica n urmatoarele situaii: - n cazul crearii de noi state pe teritoriile fostelor colonii; - n cazul crearii de state prin fuziune sau dezmembrare; - n cazul succesiunii la calitatea de membru n organizaiile internaionale; - n cazul unei revolutii sociale. Regulile aplicabile n fiecare din aceste situaii: a) Popoarele din teritoriile colonizate, n baza dreptului lor la autodeterminare, se constituie ntr-un stat nou, independent, care reprezinta un nou subiect de drept internaional. O consecinta fireasca a acestui fapt o constituie ncetarea tratatelor care instituiau protectoratul i tutela, ca fiind incompatibile cu statutul de stat suveran. n ceea ce priveste celelalte tratate de colaborare internaionala ale vechiului stat, acestea pot sa fie preluate de ctre noul subiect de drept, eventual cu formularea unor rezerve sau declaratii interpretative, fata de clauzele care nu corespund intereselor sale legitime. Preluarea tratatelor se realizeaza prin ncheierea unor acorduri de succesiune, formularea unor declaratii unilaterale prin aderarea la tratate sau prin renegocierea acestora. Astfel de acorduri de succesiune s-au ncheiat, de exemplu, ntre Anglia i fostele sale colonii. 46

absorbie

b) Prin fuziune se ntelege reunirea mai multor state ntr-un singur stat, care va deveni noul subiect de drept internaional. De exemplu, unificarea R.F.G. cu R.D.G. n 1990. Prin dezmembrarea unui stat apar mai multe state independente care vor reprezenta fiecare subiecte independente de drept internaional. De exemplu, dezmembrarea U.R.S.S n 1991, a Iugoslaviei, urmata de formarea noilor state. n asemenea cazuri, de regul, noului stat continua sa aplice tratatele ncheiate anterior. c) Succesiunea statelor la calitatea de membre n organizaiile internaionale se rezolva n functie de procedura de admitere a membrilor prevazuta n actul constitutiv al organizatiei. Aceasta presupune i manifestarea de vointa expresa din partea statului de a deveni membru ntr-o organizatie ca succesor al altui stat. d) Pentru statele create ca urmare a unor revolutii sociale nu se pune problema unei succesiuni propriu-zise, ntruct, teritoriul i populatia ramnnd aceleasi, nu apare un nou subiect de drept internaional. Dupa o revolutie care schimba regimul unui stat, noile structuri ale puterii emit o declaratie n care-si precizeaza pozitia fata de tratatele si conventiile ncheiate de fosta putere. De exemplu, Consiliul Frontului Salvarii Naionale, n comunicatul exprimat n decembrie 1989 arata ca, va mentine tratatele si conventiile ncheiate de Romnia, anterior acelei date.

- TEMA IV PROBLEME PRIVIND POPULAIA I TERITORIUL N DREPTUL INTERNAIONAL PUBLIC

populaie

1. Populatia n dreptul internaional Populatia, alaturi de teritoriu si guvern, reprezinta unul dintre elementele constitutive ale statului. Ea cuprinde totalitatea cetenilor unui stat, precum si celelalte categorii de persoane aflate pe teritoriul si sub jurisdictia sa (straini,

cetenie

apatrizi, refugiati, persoane stramutate). Sunt exclusi de sub jurisdictia statului, personalul diplomatic si consular al statelor strine aflat pe teritoriul statului, precum si functionarii internaionali care beneficiaza de imunitati si privilegii diplomatice. Statul, n temeiul suveranitatii sale, stabileste, prin legislatia naionala, statutul juridic al persoanelor care formeaza populatia sa. Demersul legislativ al statului n acest domeniu trebuie sa se bazeze pe principiul respecrii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

47

a) Cetaenia Cetenia reprezinta legatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizic si un anumit stat. Dintre categoriile de persoane care formeaza populatia statului, doar cetenii acestuia pot sa detina plenitudinea drepturilor si a obligatiilor prevazute n legislatia naionala. Fiecare stat este competent sa stabileasca, prin legea naionala, condiiile de acordare a ceteniei. Efectele ceteniei fata de alte state ale comunitatii internaionale pot fi limitate de normele dreptului internaional. Pentru a fi valabila, acordarea ceteniei trebuie sa se realizeze n anumite condiii: - pentru a fi opozabila unor state terte, cetenia acordata de un stat trebuie sa fie licita din punct de vedere al dreptului internaional, adica sa nu fie acordata pe baz unor criterii discriminatorii (rasiale, religioase sau politice); - acordarea ceteniei sa aiba n vedere legatura efectiva a individului cu statul; - acordarea ceteniei sa aiba la baza principiile si normele dreptului internaional. Cetenia acordata cu ignorarea de ctre stat a acestor reguli poate sa fie lipsita de recunoaterea statelor comunitatii internaionale.

Modalitati de dobndire a ceteniei Cetenia se dobndeste prin nastere sau prin naturalizare. n primul caz se iau n considerare urmatoarele principii: - principiul jus sanguinis ( prin legatura de snge), conform cruia copilul dobndeste cetenia parintilor indiferent de locul nasterii; - principiul jus soli ( prin locul nasterii), conform cruia copilul dobndeste cetenia statului pe teritoriul cruia se naste, indiferent de cetenia parintilor. n cel de-al doilea caz, cetenia se obtine la cererea persoanei si n baza unui act al autoritatilor statului care o acorda conform legii. Naturalizarea reprezinta, adesea, efectul cstoriei sau al sederii prelungite (al rezidentei) pe teritoriul unui stat. Conform Legii nr.21/1991, cetenia romna se dobndeste prin nastere, prin adoptie, prin repatriere sau poate fi acordata la cerere. Solicitantul trebuie sa ndeplineasca anumite condiii pentru ca cererea sa sa fie soluionata favorabil: sa fi locuit o perioada de timp pe teritoriul statului, sa cunoasca limba naionala, sa dispuna de un loc de munca si de mijloace de existenta, sa nu fi suferit condamnari penale, sau sa fi desfasurat vreo activitate mpotriva intereselor statului romn etc. 48

Modalitati de pierdere a ceteniei Pierderea ceteniei se poate realiza prin dou modalitati: prin renuntare si prin retragere. a) Renuntarea la cetenie este un drept al ceteanului si intervine, de obicei, atunci cnd o persoana se stabileste ntr-o tara care nu acorda dubla cetenie. Acest act nu are efect asupra ceteniei celorlalti membri ai familiei, acestia avnd dreptul sa o pastreze n continuare. b) Retragerea reprezinta o sanctiune aplicata persoanei care a comis fapte grave mpotriva statului a carui cetenie o poarta sau care a obtinut cetenia n mod fraudulos. Acest mod de pierdere a ceteniei poate sa intervina doar fata de persoanele care au dobndit cetenia prin naturalizare, nu si prin nastere.

Apatridie

b) Conflicte de cetenie- bipatridia i apatridia n anumite cazuri, pot sa apara conflicte pozitive sau negative de cetenie: a) Conflictul pozitiv de cetenie se manifesta atunci cnd o persoana are dou sau

Bipatridie

mai multe cetenii (bipatridia sau pluricetenia). Cel mai frecvent caz este cel al persoanelor cu dubla cetenie, cauzata de neconcordanta legislatiei statelor. De exemplu, copilul nascut din ceteni ai unui stat care aplica principiul jus sanguinis, pe teritoriul unui stat a carui legislatie prevede principiul jus soli, va purta cetenia ambelor state. Persoana care obtine o noua cetenie, la cerere, fara sa renunte la cetenia sa anterioara, se afla, de asemenea, n situaia de bipatridie. Situaiile de bipatridie sau de pluricetenie pot sa determine conflicte de interese ntre state, ale caror efecte se repercuteaza asupra persoanei n cauza. n aceste cazuri se ridica problema de a stabili carui stat i revine obligatia de a acorda

Strini

protectie diplomatica ceteanului, sau n care dintre state este obligata persoana sa efectueze stagiul militar etc. Conflictele de cetenie se soluioneaza, de regul, prin stabilirea ceteniei dominante, efective a persoanei, adica prin determinarea statului fata de care acesta este efectiv atasat (din punct de vedere al domiciliului, al locului de munca, al limbii vorbite, sau al legaturilor de familie etc.). b) Conflictul negativ de cetenie conduce la aparitia situaiilor de apatridie, adica de pierdere a ceteniei. De exemplu, un copil nascut din parinti apatrizi, pe teritoriul unui stat care aplica regul jus sanguinis, nu va avea nici o cetenie. Efectele apatridiei consta n lipsirea persoanei de protectia diplomatica din partea vreunui stat. De regul, apatrizii sunt asimilati strainilor, att n conventiile 49

internaionale, ct si n actele normative interne, fiind obligati sa respecte legislatia statului pe teritoriul cruia locuiesc si sub a carui jurisdictie se afla. Tendinta este de a evita crearea unor situaii de apatridie, pentru ca fiecare persoana sa beneficieze de protectia unui stat. n acest sens, s-au ncheiat conventii internaionale n cadrul organizaiilor universale si regionale (Convenia privind statutul apatrizilor din 1954 si 1961, O.N.U.; Convenia cu privire la cetenie, 1997, Consiliul Europei). c ) Regimul juridic al strainilor. Extradarea si expulzarea Statutul juridic al strainilor Strainii sunt persoane care se afla pe teritoriul unui stat, dar au cetenia altui stat. Conform reglementarilor juridice sunt asimilati acestora, apatrizii si refugiatii. Statul are dreptul sa stabileasca prin legislatia interna, condiiile de intrare, de sedere si alte elemente privind statutul strainilor pe teritoriul sau, cu respectarea unui standard minim de drepturi si libertati considerate fundamentale. Se pot retine cteva reguli generale pe care statele le au n vedere pentru determinarea statutului juridic al strainilor: obligatia statului de a admite intrarea unui strain pe teritoriul sau, dar cu posibilitatea de a o supune unor condiii; dreptul statului de a expulza un strain numai pe o baza legala si pentru motive temeinice. n principiu, strainii beneficiaza de majoritatea drepturilor de care se bucura cetenii unui stat, cu exceptia drepturilor politice si a dreptului de a ocupa functii publice. Strainii nu sunt tinuti nsa de aceleasi obligatii pe care le au cetenii statului (de exemplu, de obligatia de a presta serviciul militar). Regimuri aplicabile strainilor: - Regimul naional, prin care statul recunoate strainilor aceleasi drepturi pe care le acorda propriilor ceteni, cu exceptia drepturilor politice si a dreptului de a ocupa functii publice; - Regimul clauzei natiunii celei mai favorizate, care presupune acordarea n

Expulzare

favoarea cetenilor unui stat strain, a regimului cel mai favorabil care a fost acordat resortisantilor unui stat tert; - Asigurarea de ctre toate statele comunitatii internaionale a unui standard

Extrdare

minim de tratament n favoarea strainilor. n situaii determinate, statele pot adopta fata de strainii aflati pe teritoriul lor masura expulzarii sau a extradarii.

50

Expulzarea Reprezinta un act administrativ individual, cu caracter de sanctiune, motivat prin ratiuni de ocrotire a ordinii publice, a regimului politic, a sistemului economic si a securitatii naionale. Prin conventii internaionale, statele au stabilit ca expulzarea se poate dispune ca efect al unei decizii legale, cu asigurarea dreptului la aparare al individului si a dreptului de ataca prin cai legale decizia de expulzare. De asemenea, sunt interzise expulzarile colective de straini. Un stat nu si poate expulza propriii ceteni. (Convenia Europeana a Drepturilor Omului si Protocoalele aditionale).

Extradarea Este un act de asistenta juridica ntre state, care se dispune n cazul comiterii de ctre cetenii altui stat, a unor infractiuni grave, de drept comun sau de drept internaional (crime mpotriva pacii si umanitatii). Masura extradarii se dispune baza unor conventii internaionale, pe baza de reciprocitate, sau n temeiul legii interne. n dreptul internaional s-a stabilit un numar de reguli aplicabile n domeniul extradarii: nu se dispune masura extradarii mpotriva cetenilor unui stat de ctre propriul stat; fapta pentru care se solicita extradarea, trebuie sa fie incriminata de legislatia ambelor state; persoana extradata va fi judecata si condamnata doar pentru infractiunea pentru care a fost solicitata masura.

d) Refugiatii si persoanele stramutate. Dreptul la azil Noiunea de persoana refugiata Convenia privind statutul refugiatilor, adoptata de O.N.U. n anul 1951, completata de Protocolul aditional din 1967, defineste noiunea de persoana refugiata ca fiind persoana care, n urma unor temeiuri jusitficate de a fi persecutata pe motive de rasa, religie, naionalitate, apartenenta la un grup social sau opinie politica, se gaseste n afara rii sale de origine si nu poate sau, din cauza acestor temeri, nu doreste sa revina n acea tara (art.1). Statutul de refugiat este, astfel, acordat pe baza individuala, si nu pentru grupuri de persoane. Din textul Conventiei mentionate se deduce ca nu intra n categoria 51

persoanelor refugiate, refugiatii economici si persoanele care au dobndit statutul de refugiati ca efect al unor conflicte armate internaionale sau interne. n aceste cazuri, solutia care s-ar impune ar fi cea a ajutorului umanitar internaional n tara de origine sau a unor masuri de dezvoltare economica.

Noiunea de persoana stramutata Persoanele stramutate sunt acele persoane care au fost deportate pe teritoriul unor state strine (cum a fost cazul persoanelor deportate n cel de-al doilea razboi mondial). Preocuparea statelor fata de aceste persoane s-a materializat n ncheierea de conventii internaionale prin care sa se asigure repatrierea lor.

Statutul juridic al refugiatilor si al persoanelor stramutate Acesta este similar cu cel al strainilor sau al cetenilor statelor, potrivit Conventiei din 1951. Chiar dac statelor nu le revine nici o obligatie de admitere pe o baza permanenta a acestor categorii de persoane pe teritoriul lor, returnarea refugiatilor si expulzarea strainilor n state unde risca sa le fie ncalcte drepturile fundamentale ale omului, sunt interzise. Pentru protejarea intereselor refugiatilor, n cadrul ONU, s-a nfiintat n anul 195, naltul Comisariat pentru Refugiati. n Romnia, statutul refugiatilor este asigurat prin Legea nr. 46/1991 prin care statul romn a aderat la Convenia O.N.U. din 1951, completata de Protocoalele aditionale din 1967, precum si prin Legea nr.15/1996. Pe lnga motivele invocate de Convenia O.N.U. pentru acordarea statutului de refugiat, legea romna adauga considerentele umanitare si cazul unor conflicte armate, n limita posibilitatilor si pe o durata determinata. Procedura de acordare a statutului de refugiat presupune naintarea unei cereri motivate, fie unei misiuni diplomatice sau unui oficiu consular romn din strainatate, fie Directiei generale a politiei sau altor organe locale. Respingerea cererii solicitantului poate interveni pentru unul dintre urmatoarele motive: comiterea unor fapte mpotriva pacii sau umanitatii, ori contrare Cartei ONU, apartenenta la o organizatie sau grupare care reprezinta o amenintare pentru siguranta naionala sau ordinea publica, comiterea unei infractiuni sancionata cu nchisoare mai mare de 3 ani sau dobndirea statutului de refugiat n alt tara.

52

Azilul. Tipuri de azil Azilul poate fi teritorial si diplomatic: a) Azilul teritorial se acorda unor persoane, la cerere, n cazuri de persecutii politice exercitate asupra unei persoane n propriul lor stat. Acordarea azilului teritorial reprezinta un drept suveran al statului, nsa, o data ce l-a acordat, statul este tinut sa asigure o protectie activa viznd asimilarea azilantului n societate, precum si o ocrotire din ratiuni umanitare. Dreptul de a solicita azil este considerat un drept fundamental al omului, nscris n Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de O.N.U. n 1948. b) Azilul diplomatic se refera la primirea si protectia acordata n localurile ambasadelor strine, a cetenilor statului pe lnga care este acreditata misiunea diplomatica, ceteni urmariti de propriile autoritati, ori a caror viata este n pericol din cauza unor evenimente interne exceptionale. Acordarea azilului diplomatic poate fi considerat un act de ncalcre a suveranitatii statului de resedinta. n general, azilul diplomatic se acorda n baza unor conventii, sau pe baza de reciprocitate.

e) Protecta diplomatica Reprezinta protectia pe care un stat o acorda cetenilor sai aflati n strainatate, n scopul de a proteja interesele acestora n raporturile cu autoritatile locale. Autoritatea statului se exercita asupra propriilor ceteni si n afara teritoriului naional, n baza legaturii juridice permanente ce se stabileste ntre stat si resortisantii sai. Statul poate sa le impuna anumite obligatii, decurgnd din legislatia sa naionala, cum ar fi obligarea cetenilor de a presta serviciul militar si totodata, statul are dreptul sa inculpe si sa condamne o persoana chiar n contumacie (n lipsa), nsa nu poate sa efectueze acte de urmarire penala si arestare pe teritoriul unui alt stat, dect dac ntre state exista un tratat, care sa permita aceasta. Finalitatea protectiei diplomatice consta n supravegherea situaiei cetenilor unui stat pentru ca statul strain pe teritoriul cruia se afla, sa le asigure un standard minim de drepturi.

53

2. Teritoriul de stat i domeniul internaional public

Teritoriul reprezint spaiul geographic asupra criua un stat i exercit suveranitatea exclusiv. Teritoriul reprezint o premis material a existenei statului; el definete limitele spaiale ale existenei i organizrii statale suverane.

teritoriul de stat

Teritoriul de stat cu toate componentele sale se afl sub autoritatea exclusiv a acelui stat. Aceast autoritate este denumit suveranitate teritorial, fiind elementul central al suveranitii de stat.

a) Elementele componente ale teritoriului

frontiere

Teritoriul de stat este format din solul, subsolul, apele i coloana da aer situat deasupra acestora. Partea terestr este alctuit din uscatul aflat sub suveranitatea unui stat, indiferent unde este situat geografic (pri de teritoriu separate ntre ele, enclave etc.). asupra subsolului, statul are drept de exploatare exclusiv a resurselor acestuia, fr limite

clasificare

de adncime. Partea acvatic cuprinde apele rurilor, lacurilor, canalelor, apele porturilor, radelor, bilor, marea teritorial. Spaiul aerian este i el un element component al teriroriului supus n totalitate suveranitii statului. b) Limitele teritoriului de stat (frontierele) Frontierele sunt linii reale sau imaginare, trasate ntre diferite puncte pe suprafaa pmntului, care despart teritoriul unui stat de teritoriile altor state, de marea liber, n adncime pn la limita accesibil tehnicii, iar n nlime pn la spaiul cosmic. Frontierele ntre statele vecine se stabilesc de regul prin tratate, n timp ce frontierele maritime se stabilesc prin legislaia intern a statelor riverane. Ele reprezint, n esen, limita juridic a spaiului n care un stat i exercit suveranitatea deplin i exclusiv.

Clasificarea frontierelor a) Din punct de vedere geografic frontierele de stat pot fi naturale i geometrice. Cele naturale sunt stabilite n funcie de particularitile geografice - albii i ruri, nlimi de muni, vi, litoralul mrii. Cele geometrice sunt linii drepte, care despart unele state. Din considerente practice frontierele 54

se abat adesea de la liniile drepte pentru a nu despri o localitatea de sursele de ap, pentru a nu scinda o localitate sau o cldire, dar i din cauza unor fenomene naturale, (ridicri sau scufundri de terenuri). Mai rar ntlnim frontiere astronomice pe paralele sau meridiane geografice (o poriune ntre SUA i Canada, frontiera dintre Coreea de Nord i Coreea de Sud, de paralela 38 latitudine nordic i meridianele care despart sectoarele polare arctice). b) Dup elementele de teritoriu pe care le despart, frontierele pot fi: terestr, fluvial, maritim i aerian. Frontiera terestr desparte uscatul dintre dou state, putnd fi geometric sau natural. Cea fluvial separ teritoriile a dou state, pe un curs de ap i se stabilete n funcie de particularitile apelor de frontier. n cazul fluviilor nenavigabile, linia frontierei urmeaz linia median a cursului de ap. In cazul fluviilor navigabile, linia de frontier este linia talvegului (enalului navigabil), sau a adncurilor celor mai mari. Cnd fluviul i schimb talvegul, linia frontierei se fixeaz pe noul talveg. Dac fluviul are mai multe brae, frontiera se fixeaz pe braul principal. n cazul n care se schimb poziia albiei, frontiera rmne, n principiu, pe locul albiei vechi, iar fluviul devine apa interioar a statului pe teritoriul cruia i-a mutat albia. Pe podurile care leag dou state, frontiera se stabilete la mijlocul podului, dac ntre cele dou state nu intervine alt nelegere; la fel n cazul barajelor pe apele de frontier. De obicei, frontiera pe ape se stabilete prin acorduri convenite ntre statele riverane. Frontiera maritim este limita exterioar a apelor teritoriale (mrii teritoriale), de pn la 12 mile de la liniile de baz stabilite prin legislaia intern, iar pentru statele vecine o linie trasat prin nelegere, conform unor reguli de delimitare bazate pe echidistan, echitate, linia general a rmului i alte criterii. Frontierele aeriene sunt liniile perpendiculare care pornesc de pe frontierele terestre sau acvatice, pn la limita inferioar a spaiului cosmic. Stabilirea frontierei s e realizeaz prin tratate, n dou faze:

55

 delimitarea, care constituie precizarea direciei generale a frontierei, urmat i de o scurt descriere a traseului, care este fixat i pe hart, anexat la tratat; demarcarea, care const n fixarea n teren a liniei frontierei potrivit tratatului. Dac delimitarea este o operaiune de negociere, demarcarea se efectueaz de comisii mixte, formate din reprezentanii statelor pri, care fixeaz traseul liniei de frontier pe baza tratatului i semnele de demarcare stlpi de metal, beton, lemn, copaci, ridicri de pmnt, geamanduri. Comisiile ntocmesc i documente speciale de demarcare procese verbale de descriere a traseului, hri j ale frontierei, procese verbale de descriere a semnelor, fotografii sau scheme ale anumitor poriuni sau semne de frontier.
s

Regimul de frontier

Se stabilete pril legi interne i prin convenii ntre state, i are rolul de a asigura paza frontierelor de stat i prevenirea conflictelor sau incidentelor. Prin lege, se stabilesc, totodat, modul de trecere a frontierei i controlul, folosirea apei, a pmntului, activitile economice, uneori ederea n localitile de frontier, se pot stabili fii de frontier, tangente la linia de frontier, care sunt administrate numai de autoritile de frontier. Prin convenii internaionale, se reglementeaz problema ntreinerii frontierii, a utilizrii drumurilor de frontier, a trecerii frontierei, de ctre autoritile grnicereti, vamale, nsoitori de vagoane, locuitorii care posed loturi de pmnt pe teritoriul celuilalt stat etc. Se stabilesc i punctele de trecere de frontier terestr.

c) Apele interioare Sunt cursurile de ap situate n ntregime pe teritoriul unui stat, cele ce formeaz frontiera dintre dou sau mai multe state (ape contigue) i cele ce traverseaz frontierele mai multor state, cum sunt fluviile internaionale. Ultimele dou categorii sunt numite i ape de frontier. Apele interioare, care fac parte din teritoriul statului pe care sunt situate, se afl sub suveranitatea teritorial a acestuia, statul stabilind regimul utilizrii lor. n ceea ce privete apele care formeaz frontiera ntre state, n lipsa unei convenii ntre statele n cauz, fiecare dintre ele are dreptul s foloseasc pentru navigaie, fr nici o restricie, poriunea dintre rm i frontier. n practic, se 56

reglementeaz, prin convenii, navigaia pe ruri i lacuri de frontier, pentru navele st atelor vecine. Alte acorduri au creat sisteme mixte de navigaie i de folosire, n scopuri energetice, a rurilor de frontier. Apele maritime interioare - sunt apele situate ntre rm i liniile de baz de la care se msoar marea teritorial, inclusiv golfurile interioare i apele porturilor, n aceast categorie intr i mrile interioare, adic cele mari, cele care sunt nconjurate de teritoriul aceluiai stat (ex. Marea Arai) sau cele ale cror rmuri i comunicare cu marea liber sunt pe teritoriul unui singur stat (ex: Marea Alb, Marea de Azov, ambele situate n teritoriul fostei URSS). Regimul lor este stabilit exclusiv de ctre statul respectiv. Constituie ape maritime interioare i golfurile i bile interioare care au

Ape maritime interioare

deschidere spre mare mai mic de 24 mile marine, dar i golfurile i bile istorice", care dei au o deschidere mai mare (deci ar putea fi considerate mare liber), au fost declarate de ctre statele respective ca fiind ape interioare, din considerente de ordin istoric (datorit importanei lor economice sau pentru securitatea statului riveran, fiind folosite pe o perioad ndelungat numai de ctre acesta). De

porturi

exemplu golful Bristol aparine Angliei, golful Hudson aparine Canadei, golful Granville aparine Franei. Regimul lor juridic este stabilit de statut respectiv. n ceea ce privete golfurile sau bile la care sunt riverane dou sau mai multe state, delimitarea i folosina sunt reglementate, de obicei, prin acord. Ele constituie tot ape interioare, singura problem care se pune fiind cea a delimitrii. Apele porturilor, cuprinse ntre rm i linia care unete instalaiile permanente ale portului, cele mai avansate spre larg (parte integrant a sistemului portuar), sunt ape maritime interioare, aflate sub deplina suveranitate a statului nveran. Acesta poate permite sau interzice accesul navelor n anumite porturi, stabilind porturi deschise pentru navele strine. Cele nchise sunt de obicei porturi militare i cele pentru cabotaj ntre porturile aceluiai stat. Celelalte sunt deschise pentru vasele comerciale strine, n temeiul normelor cutumiare i ale Conveniei multilaterale din 1923 de la Geneva privind regimul internaional al porturilor maritime. n timpul staionrii n apele porturilor, navele se supun reglementrilor i legilor statului portuar. Navele militare pot intra n port numai pe baza unei autorizaii prealabile al statului portuar, care poate impune restricii cu privire la numrul navelor i durata staionrii. Astfel de nave pot intra fr autorizare, numai n caz de for majorul (furtun, avarie, etc.) sau dac la bordul lor se afl eful statului respectiv sj reprezentantul diplomatic acreditat n ara n care este 57

portul. Navele militare se bucur de imunitate de jurisdicie penal i civil, neputnd fi sechestrate, confiscate sau rechiziionate. De aceea, infraciunile comise la bord, ntre membrii echipajului, se pedepsesc conform legilor statului navei. Dac infractorul se refugiaz pe rm, el trebuie s fie predat cpitanului navei. Imunitatea de jurisdicie a navei se extinde i asupra membrilor echipajelor i navelor de stat . n caz de dezertare, membrii echipajelor nu pot fi arestai dej comandantul navei; remiterea dezertorilor nu este obligatorie pentru statui de, reedin. Navele de stat folosite n scopuri necomerciale, sunt, n general asimilatej navelor de rzboi. Navele comerciale sunt supuse ordinii juridice a statului portului; ele trebuie s respecte legile i sunt supuse jurisdiciei penale i civile a acestuia. Dac, ns, infraciunile nu afecteaz deloc statul portului i nu depesc cadrul, navei, de regul, se permite jurisdicia statului navei.

d) Marea teritorial Reprezint fia de mare de o anumit lime (pn la 12 mile marine), situat de-a lungul litoralului unui stat, j dincolo de liniile de baz. Liniile de baz se constituie din linia celui mai mare reflux de-a lungul coastei, iar unde este cazul, liniile care unesc punctele cele mai avansate spre larg | ale insulelor, stncilor, ale altor formaiuni terestre din apropierea rmului i instalaiile permanente cele mai avansate ale porturilor. Liniile de baz se stabilesc prin legi interne de ctre state. Limea mrii teritoriale este, potrivit Conveniei

regimul juridic al mrii teritoriale

asupra dreptului mrii (de la Montego Bay, din 1982) de pn la 12 mile marine. Marea teritorial cu solul, subsolul i spaiul aerian se afl sub suveranitatea deplin a statului riveran. Folosirea sa este supus legilor, regulmentelor i jurisdiciei statului riveran. Acesta are dreptul de a lua toate msurile pentru

aprarea securitii sale, pentru explorarea i exploatarea bogiilor naturale, pentru exercitarea controlului vamal, sanitar i al documentelor. Singura deosebire fa de apele maritime interioare o reprezint dreptul de trecere inofensiv recunoscut navelor comerciale strine.

drept de trecere inofensiv

Prin aceasta se nelege, fie navigarea prin marea teritorial, fr a intra n porturi sau n apele interioare, fie traversarea mrii teritoriale spre porturi sau din porturi spre larg. Pentru a fi considerat inofensiv, trecerea trebuie s respecte legile i regulmentele statului riveran privind navigaia, precum i regulile dreptului 58

internaional i trebuie s fie continu i rapid. Oprirea sau ancorarea navelor comerciale strine n apele teritoriale este permis numai n msura n care sunt determinate de nevoile obinuite ale navigaiei sau sunt impuse de mprejurri fortuite (avarii, furtuni, etc). Dac nu se respect aceste condiii, statul riveran are dreptul de a obliga nava s prseasc apele sale teritoriale iar, la nevoie, s o supun la sanciuni. n schimb, statul riveran este obligat s nu mpiedice trecerea inofensiv a navelor i s le aduc la cunotin, dac este cazul, eventualele pericole care amenin navigaia n apele sale teritoriale; el nu se amestec n ordinea intern a navelor strine respective i poate, din motive de securitate, s nchid anumite zone din marea teritorial accesului navelor strine, cu condiia s lase deschise rutele maritime regulte, indispensabile navigaiei. El stabilete regimul cercetrilor hidroenergetice, tiinifice i de alt natur n marea teritorial, putnd s le interzic; statul riveran poate interzice i vnatul, pescuitul sau orice alte activiti economice n anumite date. Statul riveran nu poate s perceap impozite sau taxe navelor comerciale aflate n trecere inofensiv, dect n cazul n care navele beneficiaz de servicii prestate, ca pilotajul, sau dac a efectuat lucrri speciale pentru mbuntirea condiiilor de navigaie (de exemplu construirea unui canal artificial). Statul riveran i exercit jurisdicia penal (arestarea unor persoane, acte de anchet) pe nave comerciale strine, de la intrarea pn la ieirea din apele teritoriale, de regul numai dac n timpul trecerii s-au comis acte care aduc atingere statului riveran sau tulbura ordinea n marea teritorial, sau dac s-a cerut statului de ctre cpitanul navei. Asemenea msuri pot fi luate oricnd este vorba de informaii temeinice privind traficul ilicit de stupefiante. De regul, statul nu oprete navele aflate n trecere inofensiv, pentru ai exercita jurisdicia civil asupra persoanelor aflate pe nave comerciale strine n trecere prin marea sa teritorial. Statul riveran poate lua, fa de navele comerciale strine, msuri asigurtorii pentru obligaii asumate n legtur cu trecerea prin mare, ca i msuri de execuie i asigurtorii pentru navele care intr n sale interioare sau care staioneaz n marea teritorial. Pentru a preveni contrabanda i mbarcarea sau debarcarea ilegal de persoane, statul riveran stabilete, n apele sale teritoriale, i un control frontier, control vamal i sanitar; are dreptul de a opri i vizita navele

59

strine comerciale n trecere, de a verifica documentele lor, ncrctura, documentele cltorilor. n ceea ce privete navele de rzboi strine, de regul i acestea au drept de trecere inofensiv prin apele teritoriale ale altor state. Cu toate acestea, la Conferina asupra drepturilor mrii din 1982, un numr de state au cerut i obinut recunoaterea de ctre Conferin a dreptului statului riveran de a lua msuri pentru reglementarea trecerii navelor militare strine. Un mare numr state dispun de asemenea reglementri naionale, prin care supun unei autorizaii prealabile intrarea n ape le lor teritoriale a navelor militare strine; aceste nave, dac sunt admise, trebuie s respecte legile i reglementrile statului riveran. Altfel, acesta are dreptul s ordone acestor nave prsirea imediat a apelor sale, putnd utiliza chiar mijloace de constrngere; trebuie submarinele

s navigheze la suprafa, nu se fac manevre militare, iar

Zon contigu

comunicarea prin radio cu baza interzis. e) Zone maritime cu regim special (asupra crora statele au drepturi suverane)

platou continental

Reprezint zone maritime situate dincolo de limita exterioar a mrii teritoriale asupra crora statul riveran exercit drepturi suverane, de jurisdicie i control, avnd un regim juridic diferit de cel al largului propriu-zis mrii.

zon economic exclusiv

Aceste zone sunt: - Zona contigu - fia de mare care se ntinde dincolo de limita exterioar a mrii teritoriale, pn la o distan de 24 mile marine (msurat de i liniile de baz) spre larg. n aceast zon, statul riveran, are drepturi de jurisdicie i control, din punct de vedere al securitii sanitare, vamale, fiscale sau de imigraie teritoriul su, precum i pentru a pedepsi infraciuni comise pe teritoriul su. Platoul continental - continuarea, sub apele mari, a prii terestre a

mrii teritoriale pn la o anumit adncime a mrii. Problema platoului se pune n ce privete explorarea i exploatarea resurselor minerale din subsolul i de pe s o lu l mrii, ca i a resurselor vii legate de sol. Potrivit Conveniei asupra dreptului mrii de la Montego-Bay din 1982, prin platou continental se nelege fundul mrii i subsolul regiunilor submarine situate dincolo de marea teritorial, pe toat ntinderea prelungirii naturale a prii terestre a teritoriului statului, sau pn la 200 mile marine, dac prelungirea natural a 60

prii terestre se ntinde pe o distan mai mic. n unele cazuri, distana respectiv se msoar de la liniile de baz de la care este msurat marea teritorial. Statul riveran are asupra platoului continental drepturi suverane i exclusive ; dac el nu exploreaz i nu exploateaz rezervele platoului su, nimeni nu poate face acest lucru fr consimmntul su expres. Aceasta vizeaz resursele minerale i organismele vii, care pstreaz n mod constant contactul cu fundul mrii. Dreptul statului riveran asupra platoului continental nu aduce atingere regimului juridic al apelor de deasupra platoului sau spaiului aerian; excepie fac instalaiile de explorare-exploatare, care au dreptul la o zon de securitate de 500 m, cu condiia s nu fie n locuri care ar stingheri utilizarea normal a cilor maritime indispensabile navigaiei. Cablurile i conductele submarine nu pot fi interzise sau oprite de statul riveran; traseul lor se stabilete ns mpreun cu acesta. - Zona economic exclusiv - zona situat dincolo de marea teritorial, pn la o distan de 200 mile marine de la liniile de baz de la care se msoar marea teritorial, practic, poriunea de ap de deasupra platoului continental. n acest zon statele riverane au drepturi suverane i exclusive de explorare, exploatare, gestiune i conservare a resurselor biologice sau nebiologice (ndeosebi pescuit, alge marine). Statele au jurisdicie n ceea ce privete stabilirea i folosirea de instalaii i lucrri, cercetri maritime, protecia i prezervarea mediului marin. Ele pot permite altor state asemenea activitii, pe baz de autorizare, deci, le pot concesiona. De asemenea, ele reglementeaz activitile de cercetare tiinific n zone economic exclusiv.

f) Zone maritime nesupuse suveranitii sau drepturilor suverane ale statelor - Marea liber

mare liber

Marea liber este zona marin situat n afara suveranitii naionale, fiind deschis tuturor naiunilor. Convenia din 1982 de la Montego-Bay a cristalizat concepia patrimoniului comun al umanitii asupra acestei zone, n sensul unui regim de exploatare a resurselor, de care s profite att rile are efectueaz lucrrile de exploatare, ct i rile srace. A fost imaginat sistem de autorizare, de alocare de zone la cerere ca i crearea unei ntreprinderi i a unei 61

liberti

autoriti administrative, care s exploateze o parte din resurse n interesul rilor n curs de dezvoltare. Marea liber are un regim de deschidere pentru toate statele, n condiii de egalitate, nefiind supus suveranitii nici unui stat. Regimul juridic al mrii libere este guvernat de principiul libertii mrilor, potrivit cruia aceasta este deschis tuturor statelor. Libertile, care decurg din principiul libertii mrii sunt: a) libertatea de navigaie; b) libertatea de a instala i exploata cabluri, conducte petroliere, submarine; c) libertatea de survol; d) libertatea pescuitului, dincolo de zonele economice exclusive. De aceste liberti beneficiaz i statele fr litoral, care ns trebuie s-i asigure accesul la marea liber, prin convenii cu statele de tranzit; exercitarea acestor drepturi nu trebuie s aduc atingere drepturilor egale ale celorlalte state. Deci, libertatea mrii comport i obligaia de a respecta drepturile egale ale celorlali. Din libertatea de navigaie i egalitatea suveran a statelor decurge regul fundamental, conform creia navele aflate n largul mrii sunt supuse exclusiv jurisdiciei statului pavilionului. Nici un stat nu are dreptul de a exercita autoritate asupra navelor aflate sub pavilionul altui stat. Pavilionul navei indic naionalitatea ei. Modul n care o nav dobndete naionalitatea i pavilionul unui stat sunt reglementate de dreptul intern la statelor. Fiecare nav are dreptul unui singur pavilion, la o singur naionalitate. Din principiul jurisdiciei exclusive a statului pavilionului, rezult c n caz de abordaj sau alte incidente de navigaie, competena este a statului a crui cetenie o are persoana sau a crui naionalitateare nava n cauz. Navele militare ale unui stat pot lua msuri doar pentru navele comerciale purtnd pavilionul acelui stat. Excepie, n cazul urmririi n marea liber pentru faptele comise n marea teritorial. Pirateria este pedepsit de toate rile lumii. Navele pirat sunt considerate n afara legii, putnd fi oprite de navele sau aeronavele de rzboi i pedepsite de autoritile oricrui stat. n ceea ce privete libertatea de a instala i a exploata cabluri i conducte, trebuie subliniat c acestea sunt i rmn n proprietatea statului care le instaleaz, celelalte state nu trebuie s mpiedice instalarea lor, nici s le nlture sau s le cauzeze daune.

62

Libertatea pescuitului a cunoscut, recent, o serie de limitri, decurgnd din regimul zonelor economice exclusive, precum i pentru protecia unor resurse pe cale de epuizare. Astfel, pentru protecia focilor din nordul Oceanului Pacific, s-au ncheiat convenii n 1911 i 1957. Prin Convenia de la Washington, din 1946, sa stabilit un regim al pescuitului balenelor, cuprinznd sezoane, zone permise i numrul maxim de balene care puteau fi pescuite. Pentru diferite zone, s-au ncercat regimuri de reglementare a pescuitului (de exemplu, n Mediteran, n Marea Neagr, n Atlanticul de Nord).

g) Fluviile internaionale Sunt apele curgtoare care traverseaz teritoriile a dou sau mai multe state i sunt navigabile pn la vrsarea lor n mare sau n ocean. Fiecare stat este suveran pe poriunea de ap care curge pe teritoriul su (pn la frontier). Regimul

Fluvii internaionale

lor se deosebete de cel al altor ape interioare numai prin libertatea de navigaie, recunoscut potrivit conveniilor internaionale. Congresul de la Viena din 1815 a stabilit pentru prima dat anumite principii ale regimului de navigaie pe fluviile internaionale europene, precum i noiunea de fluviu internaional. La Conferina de la Barcelona din 1921, convocat de Liga Naiunilor, a fost elaborat o convenie i un statut privind regimul cilor navigabile de interes internaional, care reproducea regulile stabilite anterior. Acestea au fost ratificate de un numr mic de state astfel c, nu exist, practic, o reglementare general i uniform pentru toate fluviile internaionale, ci ultimele reglementri fragmentare, avnd n vedere particularitile diferitelor fluvii i faptul c reglementarea revine statelor riverane. Din reglementrile adoptate, decurg anumite reguli cu privire la navigaia pe fluvii: - ca state suverane asupra poriunilor de frontier de pe teritoriile lor, statele riverane reglementeaz prin acordul lor navigaia pe fluviul internaionale; - n timp de pace, navele comerciale ale tuturor rile se bucur libertatea de navigaie deplin fr discriminare, pe fluviile internaionale navele de rzboi ale statelor riverane, doar n sectoarele lor, iar n sectoa altora, doar cu permisiunea acestora;

63

- rile riverane au obligaia de a menine fluviile n stare de navigaie, dar i dreptul de a percepe, n acest scop, taxele necesare pentru efectuarea lucrrilor de ntreinere i amenajare; - pentru o serie de fluvii, s-au creat comisii internaionale formate din reprezentani ai rilor, pentru realizarea colaborrii n vederea asigurri libertii de navigaie.

Regimul navigaiei pe Dunre Dunrea este al doilea fluviu din Europa (dup Volga, cu o lungime de 2850 km navigabili). Prin unirea cu Rinul, s-a asigurat comunicarea Mrii Negre cu Marea Nordului. Este o cale comercial din ce n ce mai important, care leag statele europene cu alte state ale lumii. Dunrea a avut o mare importan i din punct de vedere militar de-a lungul secolelor, permind controlul a numeroase puncte strategice importante. Actualul regim al navigaiei pe Dunre a fost stabilit la Conferina de la Belgrad din 18 august 1948, la care au luat parte fosta URSS, Ucraina, Romnia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, SUA, Anglia, Frana i cu vot consultativ, Austria, i care a intrat n vigoare la 11 mai 1949. SUA, Anglia i Frana au refuzat s o semneze. n Convenie sa-au stabilit urmtoarele reguli generale:

Dunrea

1) Libertatea de navigaie pentru toi cetenii, navele comerciale i mrfurile tuturor statelor, pe baz de egalitate, n privina taxelor portuare i de navigaie, precum i a condiiilor generale ale navigaiei comerciale. Aceasta nu se refera i la cabotaj; 2) Regimul stabilit se refer doar la poriunea navigabil a Dunrii (de la Ulm la Marea Neagr), cu ieire la mare pe braul Sulina; 3) Navigaia navelor militare pentru statele neriverane este interzis; 4) Vasele militare ale rilor riverane navigheaz numai pe sectoarele lor;

regim dse navigaie

Convenia de la Belgrad

5) Dreptul de supraveghere vamal, sanitar, fluvial revine fiecrui stat pe teritoriul su. S-a creat o Comisie a Dunrii format din reprezentani ai statelor riverane cu atribuii de realizare a colaborrii statelor riverane, mai ales n sensul adoptrii de recomandri privind regulile de navigaie, de supraveghere fluvial, vamal i sanitar, de realizare a colaborrii pentru efectuarea de lucrri i de sprijinire a statelor riverane. Nu are putere legislativ sau jurisdicional. Pentru diferende 64

referitoare la aplicarea Conveniei, conciliere.

se prevede recurgerea la o Comisie

Sediul a fost stabilit la Galai pn n 1957, iar dup aceea la Budapesta. Utilizarea apelor Dunrii n alte scopuri dect navigaia este reglementat prin acorduri ncheiate ntre statele riverane (cum sunt, spre exemplu, cele dou acorduri ncheiate ntre Romnia i i Iugoslavia privind sistemele hidroenergetice i de navigaie Porile de fier I i II). h) Regimuri teritoriale speciale Sunt stabilite prin tratate sau prin cutum pentru unele teritorii ale unor state sau pentru zone, care nu aparin nici unui stat. Acestea sunt: - Demilitarizarea - regimul juridic potrivit cruia, pe un teritoriu se distrug sau dup caz nu vor fi construite sau meninute fortificaii, instalaii, armamente sau fore armate, cu excepia forelor de ordine. Poate fi parial sau

Demilitarizare

total (dup zona de teritoriu pe care o acoper), complet sau limitat (dup tipurile de armament la care se refer). Prin Convenia de la Paris din 1856, Rusia a fost obligat s demilitarizeze malurile Mrii Negre. Tratatul de la Versailles din 1919 obliga Germania s demilitarizeze ambele maluri ale Rinului pe o poriune de 50 km lime; Tratatul de pace din 1947 prevedea demilitarizarea frontierelor Italiei cu Frana i Iugoslavia i, parial, ale Siciliei i Sardiniei. Au fost demilitarizate total unele

Neutralizare

insule: Aaland, printr-un tratat din 1921; Germania n ntregime prin Acordul de la Postdam din 1945. n prezent, este demilitarizat Antarctica. - Neutralizarea - regimul jurid ic referitor la un spaiu geografic pe care statele se oblig n timp de rzboi s nu desfoare operaii militare, iar n timp de pace s nu-1 transforme ntr-o baz militar. S-a aplicat din secolul XIX n special unor ci maritime internaionale, i anu me: canalul Panama, conform tratatului din 1903 dintre SUA i Panama; strmtoarea Magelan, potrivit tratatului din 1881 dintre Argentina i Chile. n general, neutralizarea nsoete demilitarizarea. n prezent, Antractica este demilitarizat i neutralizat. Antarctica este regiunea polar de Sud, cu o suprafa de 14 milioane km , ntre Africa de Sud, America de Sud, Australia i Noua Zeenland. n 1959, s-a ncheiat la Washington, Tratatul cu privire la Antarctica,
2

Denuclearizare

iniial ntre 12 state. Au aderat numeroase alte state.

65

n Tratat se prevd: 1) folosirea Antarcticii n scopuri exclusive panice ca teritoriu demilitarizat, neutralizat i denuclearizat; 2) libertatea cercetrii tiinifice, pentru guvernele, organizaiile i cetenii oricrui stat, n condiii de egalitate, n cadrul unei largi colaborri; 3) fiecare stat-parte poate inspecta bazele de cercetare ale celorlalte state; 4) dispoziiile tratatului nu afecteaz poziia statelor n ce privete preteniile lor teritoriale asupra Antarcticii. Tratatul creeaz un statut de inegalitate, ntre ri cu statul consultativ membrii originari i cei ce desfoar activiti n zon i ceilali, care nu particip la luarea deciziilor. n cadrul mecanismului Tratatului, s-au ncheiat mai multe acorduri, ntre care recent, un Acord privind protecia- mediului, care prevede un moratoriu de 50 de ani pentru exploatarea resurselor minerale. - Denuclearizarea - vizeaz zone ntregi pri din teritoriul unui stat, teritorii ntregi sau continente, n care statele i asum obligaia de a nu produce i a nu depozita arme nucleare, iar statele din afara acestor zone, de a nu le ataca cu arme nucleare. Este, n esen, un regim de demilitarizare i neutralizare parial. America Latin a fost denuclearizat prin Tratatul de la Tlatelolco, din 1963; Tratatul de stat din 1955, prin care era recunoscut independena Austriei, prevede interzicerea producerii i depozitrii de arme nucleare n Austria. Prin rezoluie a ONU din 1961, s-a propus ca ntreg teritoriul continentului african s fie recunoscut ca zon arme nucleare. Au existat propuneri pentru denuclearizarea centrului Europei, a Nordului, a Balcanilor, a Mediteranei, a Oceanului Indian. i) Spaiul aerian Dreptul aerian s- a dezvoltat dup 1900, cnd a aprut necesitatea reglementrii navigaiei aeriene. n dreptul romn, spaiul aerian era considerat res communis. n feudalism, spaiul aerian era privit ca aparinnd proprietarului Pmntului. La nceputul secolului XX, s-au confruntat dou teorii: libertatea aerului i suveranitatea asupra spaiului aerian. Dup primul rzboi, a triumfat definitiv principiul suveranitii statului asupra spaiului aerian, reprezentnd coloana de aer cuprins n limitele frontierelor sale (inclusiv marea teritorial), pn la limita de unde ncepe spaiul cosmic. Principiul a fost consacrat n Convenia de la Paris din 1919 privind spaiul aerian, Convenia de la Havana din 1928 i Convenia de la Chicago din 1944, prin care a fost creat Organizaia Aviaiei Civile Internaionale. Statele 66

contractante au admis, n relaiile dintre ele, libertatea de trecere, n timp de pace, pentru aeronavele civile, pe deasupra teritoriului lor. Prin Convenia din 1944, se prevede dreptul de zbor pentru aeronavele civile particulare, ca i de a face escale, fr autorizaie special, dar urmnd anumite rute aeriene. Pentru serviciile aeriene comerciale regulte, se prevede drept de survol fr escale i dreptul de escal, n scopuri necomerciale. O alt convenie, denumit a celor 5 liberti", cuprinde, pe lng drepturile de survol i escal n scopuri necomerciale, drepturi de escal n scopuri comerciale, cu mbarcare i debarcare din i ctre statul navei sau mbarcare i debarcare din i ctre orice alt ar. Numeroase convenii bilaterale reglementeaz condiiile de exercitare a acestor liberti. n ceea ce privete navele militare, se aplic regimul autorizrii prealabile. Statele stabilesc rute i itinerarii de zbor, urmate de cursele regulte, pentru motive de securitate a navigaiei. Pentru zboruri speciale, n afara curselor, se d o autorizaie special, de survol. j) Spaiul cosmic Odat cu primele explorri ale spaiului cosmic, primii satelii i primele rachete i nave cosmice, s-a evideniat necesitatea elaborrii unor principii i norme juridice, care s se reglementeze relaiile dintre state n privina spaiului i activitilor spaiale. Unii specialiti au susinut c ar exista libertate de aciune, iar alii c ar fi un drept n formare. Majoritatea autorilor de drept internaional recunosc ns c statele nu pot dispune de libertate de aciune absolut i c trebuie s acioneze astfel nct s nu lezeze drepturile i interesele altor state. Practic, este n curs de formare un nou capitol al dreptului internaional. Tendina este formarea acestui drept pe cale convenional. Prin rezoluii i declaraii ale ONU, s-au conturat unele reguli ntre care: aplicarea dreptului internaional i a Cartei Naiunilor Unite i n spaiul cosmic; exploatarea i explorarea liber a spaiului de ctre toate statele; interdicia de apropiere naional a spaiului cosmic i a corpurilor cereti, aceasta nefiind supuse suveranitii statelor; statele exercit suveranitate asupra navelor i corpurilor trimise n spaiu, statele trebuie s se conduc dup principiul colaborrii i asistenei reciproce, innd seama de interesele celorlalte state.

67

Respectarea principiilor dreptului internaional n spaiu, nseamn interzicerea agresiunii, a folosirii forei i ameninrii cu fora; se adaug, totodat, rspunderea internaional a statelor pentru prejudicii cauzate de vehicule speciale lansate de ele sau de pe teritoriul lor, indiferent unde s-a produs pagube, ca i obligaia de a da ajutor astronauilor, n caz de pericol sau aterizare forat. Ca document mai important, a fost adoptat Tratatul din 1967 asupra principiilor care guverneaz activitatea statelor n elaborarea i utilizarea spaiului extra atmosferic, inclusiv a lunii i celorlalte corpuri cereti. ntre principiile reinute, n tratat menionm: - explorarea i utilizarea liber de ctre toate statele a spaiului i corpurilor cereti n condiii de egalitate, fr discriminare; spaiul i corpurile cereti nu pot face obiect de nsuire naional, sub nici o form; activitile statelor trebuie s se desfoare conform dreptului internaional i Cartei Naiunilor Unite; statele se angajeaz s nu pun pe orbit corpuri purttoare de arme nucleare sau alte arme de distrugere n mas; s nu instaleze pe ele asemenea arme i s nu le plaseze n spaiu, n nici un alt mod; corpurile cereti se folosesc numai n scopuri panice, fiind interzis amenajarea pe cele de baz i instalaii militare; acordarea de asisten astronauilor, n caz de accident, pericol sau aterizare forat. Un alt Acord este cel privind salvarea astronauilor, ntoarcerea lor i restituirea obiectelor lansate n spaiu, ncheiat n 1967. Se stabilesc angajamente privind: 1) informarea, n caz de accidente, pericol sau aterizare forat, a autoritii lansatoare, ca i informarea Secretarului general ONU care urma s o difuzeze tuturor statelor, 2) luarea de msuri pentru salvarea i sprijinirea astronauilor; 3) informarea despre obiecte czute sau pri ale acestora. n sfrit, Convenia asupra responsabilitii internaionale pentru daunele cauzate pentru obiecte spaiale ncheiate n 1967 (ca i celelalte convenii, adoptat de Adunarea General a ONU), prevede obligaia absolut de reparare a daunelor cauzate de obiecte spaiale czute.

68

Prin daune se neleg pierderi de viei omeneti, leziuni corporale sau alte atingeri aduse sntii, pierderi de bunuri ale statelor, ale persoanelor fizice sau morale, bunuri ale organizaiilor fundamentale. Este o rspundere obiectiv, dac dauna e comis n aer sau asupra altui obiect spaial i este o rspundere subiectiv dac este imputabil greelii persoanelor pentru care acesta rspunde. Unele msuri de dezarmare s-au referit i la spaiu. Ex.: Tratatul de la Moscova din 1963 privind interzicerea experienelor nucleare include i spaiul cosmic n categoria mediilor n care aceste experiene sunt interzise. Spaiul cosmic tinde s obin statut demilitarizat i denuclearizat; este corolarul principiului folosirii exclusive a spaiului n cazuri panice. Limita ntre spaiul aerian i cel cosmic nu s-a clarificat. Unii autori au propus limita maxim cea mai de jos a orbitei pe care pot evolua corpuri spaiale, sau n care nu se exercit fora gravitaional a pmntului. Alte teorii pleac de la o soluie bazat pe distincia ntre activitile desfurate dup natura i scopul lor cele aeriene, cele spaiale.

69

BIBLIOGRAFIE SELECTIV I. Tratate i monografii. 1. ANGHEL, Ion M, Subiectele dreptului internaional, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2002. 2. ANGHEL, Ion M. Dreptul tratatelor, vol.I si II, ed. a II- a , Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000. 3. BOLINTINEANU, Alexandru, NASTASE, Adrian, AURESCU, Bogdan Drept internaional contemporan, Ed.All Beck, Bucuresti, 2000. 4. MIGA-BESTELIU, Raluca- Drept internaional. Introducere n dreptul internaional public, Ed. All Educational, Bucuresti,1998. 5. PREDA-MTSARU, Aurel, Tratat de drept internaional public, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2008. 6. REUTER,Paul.- Droit internaional public, P.U.F., Paris,1993

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Precizai care sunt caracteristicile i fundamentele dreptului internaional, ce l deosebete pe acesta de dreptul intern

70

TEM DE REFLECIE

Faptul c individul poate fi subiect al rspunderii penale internaionale l poate transforma pe acesta n subiect de drept internaional?

MODELE DE NTREBRI

1.Care sunt normele imperative ale dreptului internaional? 2. Ce este zona contigu? 3. Care sunt elementele eseniale ale tratatelor? RSPUNSURI LA NTREBRI 1. Doctrina a identificat trei categorii de norme care compun normele imperative ale dreptului internaional: - principiile fundamentale ale dreptului internaional; - norme care vizeaz drepturi ale tuturor statelor n domenii care nu au ca obiect suveranitatea statelor (libertatea mrilor, interzicerea pirateriei); - o serie de norme cu caracter umanitar, pe care ansamblul statelor le consider indispensabile pentru a garanta respectarea drepturilor elementare la via i demnitate uman (interzicerea genocidului, a sclavajului, legile i obiceiurile rzboiului). 2. Zona contigu este fia de mare care se ntinde dincolo de limita exterioar a mrii teritoriale, pn la o distan de 24 mile marine (msurat de i liniile de baz) spre larg. n aceast zon, statul riveran, are drepturi de jurisdicie i control, din punct de vedere al securitii sanitare, vamale, fiscale sau de imigraie teritoriul su, precum i pentru a pedepsi infraciuni comise pe teritoriul su. 3. Elementele esentiale ale tratatului sunt: - subiectele sau prile tratatului, care trebuie s fie subiecte de drept internaional ; - vointa partilor, trebuie s fie liber exprimata pentru ca tratatul s fie valabil, n caz contrar ridicndu-se problema nulitii sau a anulrii tratatului. - obiectul tratatului, care trebuie s fie posibil i licit.

71

CAPITOLUL II MODALITI DE APLICARE A DREPTULUI INTERNAIONAL PUBLIC

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Cuprins Obiectiv general Obiective operaionale Timpul necesar studiului capitolului Dezvoltarea temei Bibliografie selectiv Tem de reflecie Modele de teste Rspunsuri i comentarii la teste

Cuprins Stabilirea de relaii diplomatice i consulare Reglementarea pe cale panic a diferendelor i evitarea recursului la for Angajarea rspunderii internaionale

Obiectiv general: Cunoaterea aplicare a dreptului internaional.

principalelor modaliti de

Obiective operaionale: nsuirea unor elemente de baz privind reprezentarea statelor n relaiile internaionale, privind categoriile de mijloace panice ce trebuie utilizate de state pentru rezolvarea diferendelor lor, precum i cu privire la condiiile n care se poate angaja rspunderea internaional a statelor i a persoanelor.

= 5 ore

72

- TEMA I STABILIREA DE RELAII DIPLOMATICE I CONSULARE 1. Diplomaia i dreptul diplomatic Diplomaia este activitatea desfurat de organele statului cu atribuii n domeniul

Diplomaie

relaiilor internaionale, n primul rnd a diplomailor. Ea const n reprezentarea intereselor statului n strintate, prin purtarea de negocieri, de discuii, de coresponden i alte mijloace panice. Este principalul mijloc de realizare a politicii externe a statului. Ansamblul normelor ce reglementeaz desfurarea activitii diplomatice conduita i statutul organelor diplomatice, formeaz dreptul diplomatic, ramur a dreptului internaional public. n acest context el are un rol foarte important, fiind instrumentul cruia pot exista i se pot dezvolta relaiile dintre state. Sediul materiei l constituie dispoziiile Conveniei de la Viena din 1961 privind relaiile diplomatice (adoptat sub egida ONU), ale Conveniei de la Viena din 1969 privind misiunile speciale i Conveniei de la Viena din 1975 privind reprezentarea statelor n relaiile lor cu organizaiile internaionale cu caracter

Drept diplomatic

Relaii diplomatice

universal. 2. Relaiile diplomatice Sunt acele raporturi interstatale care constau n conducerea, prin intermediul organelor reprezentative i prin mijloace panice, a relaiilor externe cu alt/alte state sau orice subiect de drept internaional. Existena lor induce o stare de normalitate a raporturilor dintre dou state, presupune existena pcii, a colaborrii ntre acestea.

3. Autoritile statului cu atribuii n domeniul relaiilor externe Instituiile abilitate s desfoare activiti de relaii externe au atribuii bine definite de legislaia intern i, n primul rnd, de dispoziiile constituionale care le stabilesc competenele. Legislaia intern stabilete deci, care sunt instituiile i persoanele care au calitatea de a aciona n numele statelor, subiecte ale dreptului

Misiuni diplomatice

internaional i ct anume pot angaja statul n relaiile cu alte ri. Relaiile externe ale fiecrui stat se desfoar pe dou paliere, cel intern, de elaborare a obiectivelor i direciilor de desfurare i aplicare a politicii externe i pe plan internaional unde accentul este pus pe realizarea practic a politicilor naionale n funcie i de politicile altor state. Ca urmare, structurile care se ocup

73

de relaiile internaionale pot i ele fi clasificate n instituii interne i externe ale relaiilor internaionale. n majoritatea statelor, competenele n domeniul relaiilor externe sunt atribuite efului statului (preedinte, rege, monarh) i Ministerului Afacerilor Externe. Competenele respective sunt delimitate n funcie de forma de guvernare existent n fiecare ar, potrivit legilor interne. Exist i alte organisme sau instituii care pot ndeplini funcii n domeniul relaiilor internaionale, cum ar fi Primul Ministru sau ministerele, pe domeniul lor de specialitate. Sistemul constituional din Romnia, internaionale Parlamentului, instituiei confer atribuii n domeniul relaiilor prezideniale i guvernului, n cadrul

cruia organul de specialitate este Ministerul Afacerilor Externe. Acestea pot fi definite, n sens larg, ca fiind instituiile interne cu atribuii n domeniul relaiilor internaionale n ara noastr. Reglementrile n vigoare stabilesc cu exactitate modul n care sunt separate competenele ntre aceste structuri.

4. Misiunile diplomatice Sfera relaiilor internaionale este una foarte complex, ce ridic o multitudine de probleme, presupune desfurarea unor diverse activiti ce nu pot fi rezolvate n totalitatea lor de autoritile interne ale statelor cu atribuii n domeniul relaiilor externe. de aceea a fost necesar, n contextul dezvoltrii relaiilor dintre state, nfiinarea unor reprezentane aler statelor n strintate, care s acioneze n numele lui i s ajute la rezolvarea numeroaselor i complicatelor probleme cotidiene. Aceste organe se numesc reprezentane sau misiuni diplomatice. Misiunile diplomatice sunt organe ale stratului acreditant n statul acreditar i nu trebuie confundate cu membrii lor, ele preexistnd numirii agenilor diplomatici i continund s existe i dup expirarea mandatului unora diontre acetia.

clasificare

Clasificarea misiunilor diplomatice: n funcie de durata lor, pot fi permanente sau temporare; n funcie de sarcinile misiunii, pot fi cu sarcini generale sau cu sarcini speciale; n funcie de subiecii n relaiile diplomatice respective, pot fi bilaterale sau multilaterale. Majoritatea misiunilor diplomatice sunt misiuni diplomatice bilaterale cu caracter permanent purtnd numele de ambasad, condus, de regul, de un ambasador. Dreptul popoarelor de a trimite i primi misiuni diplomatice poart numele de drept de legaie, care poate fi activ (de a trimite) i pasiv (de a primi misiuni). 74

funcii

Funciile misiunilor diplomatice Potrivit art. 3 din Convenia privind relaiile diplomatice, principalele funcii ale acestora sunt dezvoltarea relaiilor prieteneti ntre statul trimitor i statul de reedin i a raporturilor de referin, culturale i tiinifice ntre ele, reprezentarea statului su pe lng statul de reedin, protecia intereselor statului su i ale cetenilor acestuia, ducerea de tratative cu statul de reedin, informarea prin mijloace legale despre situaia i evenimentele din statul de reedin i informarea guvernului su. Ele pot ndeplini i funcii consulare n anumite condiii.

Personalul misiunilor diplomatice n afara efului misiunii (care este agentul diplomatic nsrcinat cu conducerea misiunii, superior din punct de vedere ierarhic celorlali membrii), personalul misiunii cuprinde: personalul diplomatic (care poate cuprinde: ministru plenipoteniar, ministru consilier, consilier , secretar I, secretar II, secretar III, ataat diplomatic); personalul cifratori); personalul de serviciu (oferi, portari, buctari, grdinari etc.). tehnico-administrativ (translatori, secretari, dactilografi,

Personalul misiunii este numit de statul acreditant, care fixeaz i numrul de persoane, statul acreditar putnd ns cere ca numrul acestuia s se menin n limitele a ceea ce el consider raional i normal, innd cont de nevoile misiunii i de condiiile acelei ri.

Imuniti

Imunitile i privilegiile diplomatice

Misiunea diplomatic i membrii si se bucur n statul de reedin de un statut

Privilegii diplomatice

special, derogatoriu de la statutul celorlalte categorii de persoane, care-i scoate de sub autoritatea i competena judiciar a statului acreditar i le ofer condiiile necesare pentru funcionarea lor. Acest statut special const n acordarea de imuniti, privilegii i faciliti diplomatice, ce constituie garania activitii diplomatice nsei i premisa necesar pentru a-i putea ndeplini funciile diplomatice. 75

Acordarea acestor imuniti, privilegii i faciliti se face pe baz de reciprocitate, aceasta funcionnd ns numai n subsidiar, cu caracter complementar, statele trebuind s acorde agentului diplomatic cel puin tratamentul prevzut n Convenia de la Viena, acesta neputnd fi limitat prin aplicarea regulei reciprocitii. Principalele imuniti i privilegii diplomatice, acceptate de ctre toate statele, reflect necesitatea de a se asigura prin acestea independena total a diplomailor fa de autoritatea statului acreditar: -imunitatea de jurisdicie -penal, civil, administrativ-imunitatea de executare a misiunii dipomatice i a agentului diplomatic; -inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice, a bunurilor acesteia i a arhivelor; -inviolabilitatea personal a agentului diplomatic, a reedinei i a bunurilor sale; -libertatea de comunicare; -libertatea de micare; -scutirea de obligaia de a face depoziie sau de a ndeplini rolul de expert; -scutirea de la obligaiile din domeniul asigurrilor sociale; - folosirea drapelului i a emblemei naionale; - procurarea de localuri pentru misiune i locuine pentru membrii acesteia.

5. Oficiile consulare Dreptul consular - este acea parte a dreptului internaional public care reprezint totalitatea normelor i regulilor care reglementeaz relaiile consulare dintre state, organizarea i funcionarea oficiilor consulare, precum i cele care se refer la statutul juridic al oficiilor consulare i a personalului acestora Deosebirea fundamental care exist ntre activitatea oficiilor diplomatice i a celor consulare este aceea c, n timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principal, promovarea intereselor statului acreditant i a instituiilor sale n rile n care sunt acreditate, oficiile consulare reprezint acea parte a serviciului exterior al unei ri care se ocup, pe lng aceste aspecte, i de protejarea i reprezentarea intereselor cetenilor din ara respectiv n strintate. A doua deosebire important ntre dreptul consular i cel diplomatic este aceea c, n materie de drept diplomatic, regulile fundamentale care reglementeaz activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept internaional , n timp ce n cazul dreptului consular, o parte important a normelor aplicabile sunt reglementri de natur 76

intern ale statelor care sunt implicate n deschiderea oficiilor consulare, att statul trimitor ct i statul primitor. Sediul materiei l constituie Convenia de la Viena din 1963 privind relaiile consulare.

Relaii consulare

Relaiile consulare - reprezint un raport ntre state, dar un raport care se stabilete n interesul cetenilor acestor state i a dezvoltrii relaiilor economice dintre ele, un raport care are caracter convenional, este bazat pe acordul statelor (al statului trimitor i al statului primitor) i sunt caracterizate de principiile reciprocitii, caracterului direct i al celui bilateral

Stabilirea relaiilor consulare Potrivit articolului 2 al Conveniei de la Viena, stabilirea relaiilor consulare ntre state se face pe baza consimmntului mutual al acestora. Acordul se realizeaz pe baza notificrii de ctre un stat a interesului su de a deschide un oficiu consular n cealalt ar, notificare acceptat de cellalt stat, constituind astfel mpreun, acordul pentru stabilirea de relaii consulare ntre cele dou ri. Ca regul general, se consider c n cazul n care dou ri au decis s stabileasc relaii diplomatice ntre ele, n afar de situaia n care n nelegerea respectiv se specific altfel, acordul lor reciproc pentru stabilirea de relaii diplomatice implic i consimmntul acestora pentru relaiile consulare i nu este necesar ncheierea unui acord special pentru stabilirea de relaii consulare. ntreruperea sau ncetarea relaiilor diplomatice ntre dou state nu atrage dup sine n mod obligatoriu i ruperea relaiilor consulare. n numeroase cazuri, chiar dac statele au decis s rup relaiile lor diplomatice, relaiile consulare au continuat, pentru c ele sunt relaii ntre dou state concepute s serveasc interesele cetenilor acestor ri. Relaiile consulare pot ajunge s nceteze n momentul n care dispare unul dintre state sau n cazul n care, pe baza aceluiai acord, statele hotrsc s nu mai ntrein asemenea relaii.

Oficii consulare Oficiul consular (consulatul) Oficiul consular este un organ autonom, care se creeaz pentru a permite exercitarea funciilor consulare prevzute n Convenia de la Viena i n acordurile bilaterale ncheiate de statele respective. Fiecare oficiu consular are un sediu, o circumscripie i de asemenea, un anumit rang, de precdere o clas, care sunt fixate de ctre statul trimitor i supuse aprobrii statului de reedin. 77

Deschiderea unui oficiu consular nseamn n primul rnd, prezentarea unei cereri n care se specific oraul n care se dorete nfiinarea lui, n al doilea rnd, exist obligaia de a propune o anumit zon (circumscripie) din teritoriul rii care va fi arondat la postul consular respectiv i clasa consulatului, iar toate acestea mpreun, trebuie s obin aprobarea statului de reedin. Orice modificare ulterioar n legtur cu clasa oficiului consular, cu locul su de reedin i cu circumscripia n care i desfoar activitatea nu se poate face dect cu consimmntul statului de reedin, care este necesar i n cazul n care un consulat vrea s deschid un viceconsulat sau o agenie consular, ntr-o alt localitate dect cea n care i-a stabilit sediul. Misiunile diplomatice pot i ele exercita funcii consulare, din acest punct de vedere existnd dou mari categorii de oficii consulare, cele care funcioneaz n

personal consular

cadrul misiunilor diplomatice din capitalele rilor i n cadrul crora este desemnat un diplomat i se creeaz o structur care se ocup de relaii consulare i a doua categorie, consulatele speciale, care se nfiineaz n alte orae dect capitala, cu circumscripii foarte bine stabilite i ncadrate cu personal corespunztor. Personalul oficiului consular este compus din eful consulatului, din funcionari consulari i angajai, mpreun cu personalul de serviciu. Acest personal

Oficii consulare clase consulare

al oficiului consular este numit de ctre statul trimitor care notific statului de reedin numele i prenumele, categoria i clasa funcionarilor consulari i circumscripia n care urmeaz s funcioneze. Potrivit articolului 9 din Convenia de la Viena, efii posturilor consulare sunt repartizai pe patru clase care cuprind: consuli generali, consuli, viceconsuli i ageni consulari. eful unui post consular ocup o poziie deosebit n cadrul oficiului consular, indiferent de modul n care este el definit, de clasa pe care o are i este numit de ctre statul trimitor, dar, pentru a putea s-i desfoare activitatea, are nevoie de acordul statului primitor, pe teritoriul cruia urmeaz s funcioneze. Modalitile prin care sunt numii efii oficiilor consulare, sunt fixate

exequatur

prin legi i regulmente care in att de statul trimitor, ct i de cele ale statului primitor. eful unui oficiu consular, n momentul n care este numit, primete un document din partea celui care l-a numit sub forma unei scrisori sau a unui act similar care atest calitatea n care a fost trimis. Acest document este trimis pe cale diplomatic sau pe orice alt cale corespunztoare, guvernului din statul pe teritoriul cruia eful postului consular urmeaz s-i exercite funciunile i dac statul de reedin l accept, el poate s-i ia n primire postul respectiv. 78

Exequaturul este o autorizaie special pe care statul de reedin o acord efului oficiului consular i prin care certific dreptul acestuia de a-i exercita funciile sale. Statul de reedin care refuz s elibereze un exequator nu este obligat s comunice statului trimitor care sunt motivele refuzului su. Se consider c exequatorul este un act discreionar pe care orice stat de reedin are dreptul s-l adopte sau nu, i care nu trebuie motivat n nici un fel de ctre funcionarii si. Din momentul n care eful unui post consular este acceptat, statul pe teritoriul cruia i desfoar el activitatea are obligaia s informeze imediat autoritile competente din circumscripia sa consular i, de asemenea, potrivit prevederilor articolului 14 din Convenia de la Viena, are obligaia s adopte toate msurile necesare pentru a-i permite s-i realizeze sarcinile i obligaiile care i revin n aceast calitate. Exist i posibilitatea exercitrii temporare a funciei de ef de post consular, n condiiile n care eful numit este mpiedicat s-i ndeplineas funciunile sale, sau, n cazul n care postul su este vacant, se poate numi un gerant interimar care acioneaz cu titlul provizoriu de ef al postului consular respectiv. ncetarea activitii unui ef de oficiu consular sau a oricrui diplomat care funcioneaz n cadrul lui, se poate face prin retragere de ctre statul care l-a trimis, statul respectiv avnd posibilitatea s-l nlocuiasc i s-i ncheie astfel misiunea. n foarte multe servicii diplomatice exist perioade fixe de timp n care un diplomat lucreaz n serviciul diplomatic exterior sau n cadrul unui oficiu consular, de 4-5 ani. O alt posibilitate de ncetare a activitii este aceea de a fi declarat persona non grata i toate celelalte situaii prin care activitatea poate nceta (cazuri de mbolnviri, decese, etc.). Funciile oficiilor consulare

Funcii consulare

Funciile consulare reprezint totalitatea activitilor oficiilor consulare i ale personalului acestora. Din punct de vedere al coninutului acestor funcii, ele pot fi mprite n dou categorii: a) funcii care sunt conferite de ctre statul trimitor oficiului consular respectiv; b) funcii care sunt recunoscute de ctre statul primitor, cel pe teritoriul cruia i desfoar activitatea. Ca regul general, coninutul acestor funcii consulare este negociat i inclus n conveniile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le ncheie, o parte important a acestor convenii consulare se concentreaz tocmai pe funciile 79

asupra crora cele dou state i dau acordul s fie ndeplinite de ctre oficiile consulare. Clasificarea funciilor consulare Dup obiectul lor sau dup domeniul pe care l abordeaz, funciile consulare pot fi: 1) funcii cu caracter politic, altele dect funciile diplomatice;2) funcii economice importante: promovarea schimburilor economice dintre statul trimitor i statul primitor pe teritoriul cruia i desfoar consulatul activitatea; 3) funcii culturale; foarte multe consulate romneti nglobeaz minicentre culturale, avnd o activitate cultural intens (Consulatele de la Veneia, Canal Grande, etc.) i unde funcia consular de promovare a culturii este de fapt una dintre cele mai importante; 4) funcii care se refer la protecia cetenilor; spre deosebire de ambasade, care se concentreaz n principal pe promovarea intereselor statelor, a autoritilor de stat, consulatele se preocup de problemele cetenilor. Ele includ de asemenea, funcii administrative, funcii de stare civil, notariale, jurisdicionale i funcii care se refer la marina comercial, nave i aeronave i la obligaii militare. Funciile consulare sunt prevzute n Convenia de la Viena, de asemenea, conveniile bilaterale ncheiate de state au capitole importante care se refer la funciuni i totodat, exist o practic internaional a statelor care stabilete funciile unui oficiu consular. Articolul 5 din Convenia de la Viena, care prezint funciile consulare, ncepe cu cea mai important funcie n viziunea consulatului, aceea de a proteja n statul de reedin, interesele statului trimitor i a cetenilor si, persoane fizice i juridice, n limitele admise de dreptul internaional. La paragraful 2, acest articol prezint cea de-a doua funcie consular, favorizarea dezvoltrii relaiilor comerciale, economice, culturale i tiinifice, n general, promovarea de relaii prieteneti ntre statul trimitor i statul primitor. A treia funcie consular prevzut n Convenia de la Viena la articolul 5, paragraful c, similar cu funciile pe care le au i ambasadele, se refer la informarea prin mijloace licite asupra situaiei din circumscripia consular respectiv. Sunt prevzute n continuare la acest articol i alte funcii care se refer la practica general care exist n materie.

80

Imuniti i privilegii consulare Convenia de la Viena din 1963 reine reglementri care tind s confere

imuniti i privilegii consulare

consulatelor i consulilor imuniti apropiate de cele ale ambasadelor. Imunitile i privilegiile consulatelor sunt: imunitatea localurilor, arhivelor i documentelor, a corespondenei i a valizei consulare; libertatea de comunicare; scutirea fiscal a localului; arborarea drapelului i a stemei naionale pe cldirile consulatului i pe mainile oficiale. Pentru membrii oficiilor consulare: inviolabilitate personal, imunitate de jurisdicie penal (cu excepia unor infraciuni grave); imunitate de jurisdicie civil pentru actele efectuate n exercitarea funciilor consulare; scutirea de obligaiile de nregistrare a strinilor i permis de edere; scutiri fiscale i vamale.

Ei au ns obligaia de a respecta legile i reglementrile statului de reedin, de a nu se amesteca n treburile interne ale acestuia i de a depune ca martor n problemele care nu au legtur cu activitatea lor oficial.

- TEMA II REGLEMENTAREA PE CALE PANIC A DIFERENDELOR I EVITAREA RECURSULUI LA FOR

1. Principiul soluionrii pe cale panic a diferendelor internaionale Principiul solu ionarii panice a diferendelor internaionale i procedurile de drept

Diferend internaional

internaional pentru realizarea lui au cunoscut o lung evoluie istoric. n coninutul acestui principiu se reunesc aspecte juridice (de drept internaional), de moral i de politic internaional. Primele ncercri de reglementare a soluionarii prin mijloace pasnice a diferendelor internaionale au avut loc n cadrul Conventiilor de la Haga, din 1899 si 1907. Statutul Societatii Natiunilor (1919), stabilea pentru statele membre obligatia de a 81

Mijloace panice

ncerca sa soluioneze prin mijloace pasnice diferendele dintre ele, fara a exclude nsa posibilitatea recurgerii la razboi. Soluionarea diferendelor internaionale pe cale panic constituie un principiu al dreptului internaional public din anul 1928, cnd a fost semnat Pactul BriandKellogg. Pe lnga condamnarea razboiului si renuntarea la folosirea razboiului ca instrument al politicii naionale, Pactul consemneaza si angajamentul statelor de a soluiona conflictele internaionale numai prin mijloace pasnice. n dispozitiile Pactului nu este specificata nici o procedura de constrngere colectiva aplicabila n cazul ncalcrii sale. Carta O.N.U ( 1945 ) consacra principiul soluionarii diferendelor internaionale prin mijloace pasnice, ca o obligatie internaionala a statelor si un principiu fundamental al dreptului internaional public. La nivel regional, principiul a fost consacrat n Convenia europeana pentru soluionarea panic a diferendelor (1957) adoptata n cadrul Consiliului Europei.

2. Noiunea de diferend n sens larg, noiunea de diferend cuprinde contestatiile, litigiile, divergentele sau conflictele dintre dou subiecte de drept internaional. Diferendele internaionale pot sa aiba o natura juridica sau politica. a) Diferendele juridice sunt cele n care se opun pretentii de drept ntre state si care au ca obiect interpretarea unui tratat, o problema de drept internaional, existenta unui fapt care, dac ar fi stabilit, ar constitui ncalcrea unei obligatii internaionale precum si stabilirea naturii sau ntinderii reparatiei datorata pentru ncalcrea unei obligatii internaionale. b) Diferendele politice sunt diferendele n care pretentiile contradictorii ale partilor nu pot fi formulate juridic.

3. Categorii de mijloace pasnice de soluionare a diferendelor O regul importanta a dreptului internaional contemporan este regul caracterului facultativ al mijloacelor pasnice, conform careia, statele si aleg n mod liber si pe baza acordului dintre ele, mijlocul pasnic la care sa recurga pentru soluionarea unui diferend aparut ntre ele. Mijloacele pasnice de drept internaional pot fi clasificate n dou categorii: - mijloace cu caracter politico-diplomatic (nejurisdictionale) - mijloace jurisdictionale. 82

- procedurile din cadrul organismelor i organizaiilor internaionale

Mijloacele fr caracter jurisdicional (politico-diplomatice) Mijloacele pasnice de drept internaional politico-diplomatice sunt reglementate prin conventii internaionale universale sau regionale. n general, solutiile adoptate ca urmare a folosirii acestor mijloace pasnice au un caracter de recomandare fata de prile diferendului, cu exceptia hotarrilor adoptate de Consiliul de Securitate al O.N.U. Din aceasta categorie fac parte: - negocierile directe ntre statele aflate n diferend; - bunele oficii; - medierea; - ancheta internaionala; - concilierea internaionala. a) Negocierile directe sunt mijlocul diplomatic cel mai important de soluionare a diferendelor internaionale. Negocierile diplomatice directe ntre statele aflate ntrun diferend sunt purtate de ctre ministerele afacerilor externe ale statelor, de ctre sefii guvernelor sau, n unele cazuri, chiar de ctre sefii statelor. n cazul organizaiilor internaionale, negocierile se poarta de ctre cei mai nalti functionari ai acestora (secretari generali, directori sau presedinti). b) Bunele oficii reprezinta demersul ntreprins pe lnga statele-parti la un litigiu, de ctre un tert stat sau organizatie internaionala din proprie initiativa sau la cererea partilor, cu scopul de a convinge statele litigante sa l rezolve pe calea negocierilor diplomatice. Obiectul bunelor oficii l constituie prevenirea aparitiei unui diferend dintre state sau soluionarea unui diferend produs deja. n cazul bunelor oficii, rolul tertului nceteaza n momentul nceperii negocierilor directe ntre prile aflate n diferend. Tertul nu participa la negocieri si nici nu face propuneri referitoare la modul de soluionare a diferendului, ci doar faciliteaza nceperea tratativelor. c) Medierea presupune, de asemenea, interventia unui tert, care poate fi un stat, o organizatie internaionala sau o persoana fizic. Tertul, de aceasta data, participa la negocieri si face propuneri referitoare la felul n care se poate soluiona conflictul. Propunerile tertului nu sunt nsa obligatorii pentru prile aflate n diferend. d) Ancheta internaionala (Comisia internaionala de ancheta) se poate utiliza n cazul diferendelor internaionale generate de aprecieri diferite asupra unor situaii 83

de fapt. Prile aflate n diferend pot sa constituie o comisie internaionala de ancheta, pe baza acordului dintre ele, n care se precizeaza faptele pe care Comisia trebuie sa le elucideze, modul de alcatuire al acesteia si ntinderea mputernicirilor membrilor sai. Comisia nu se pronunta asupra raspunderii partilor n diferend. Deliberarile Comisiei internaionale de ancheta au loc cu usile nchise si ramn confidentiale. Comisia si ncheie lucrarile printr-un raport, care se limiteaza doar la stabilirea faptelor si nu are caracterul obligatoriu al unei sentine judecatoresti. e) Concilierea internaionala (Comisia internaionala de conciliere) consta din examinarea unui diferend de ctre un organ prestabilit (permanent) sau instituit adhoc dupa aparitia diferendului, cu scopul soluionarii aspectelor litigioase dintre prile n diferend care sa conduca la mpacarea lor. Comisia internaionala de conciliere cerceteaza nu numai faptele care au generat diferendul respectiv, dar face si recomandari asupra modului de soluionare a lui. Recomandarile sau avizele Comisiei de conciliere nu sunt obligatorii pentru prile aflate n diferend.

Mijloacele jurisdictionale de soluionare a diferendelor

Arbitraj

1. Arbitrajul internaional Arbitrajul internaional este judecata pe plan internaional a unui diferend de ctre o instana ad-hoc, constituita de prile n diferend. Arbitrajul a fost reglementat pentru prima oara n Convenia de la Haga din 1907,

Jurisdicie internaional

privind aplanarea conflictelor internaionale, care prevede obligatia partilor de a se supune cu buna-credinta hotarrii arbitrale. Sentintele arbitrale au efect obligatoriu doar pentru prile diferendului si sunt limitate la cauza n care au fost pronuntate.

Compromis

Recurgerea la arbitraj este facultativa, fiind condiionata de acordul partilor ntr-un diferend. Acordul partilor poate sa mbrace urmatoarele forme: a) Compromisul, care reprezinta un tratat internaional prin care prile consimt sa supuna diferendul dintre ele unei instane arbitrale, constituita fie dintr-un arbitru unic, fie dintr-un organ colegial ad-hoc, fie dintr-un tribunal prestabilit. b) Clauza compromisorie, care este o clauza (general sau speciala) inclusa intr-un tratat ncheiat de parti prin care acestea nteleg sa supuna eventualele diferende dintre ele unei instane arbitrale. n competenta a unei instane arbitrale intra soluionarea diferendelor de ordin juridic si politic dintre state sau alte subiecte ale dreptului internaional public. 84

Clauze compromisorii

Tribunalul arbitral decide asupra competentei sale, pe baza compromisului arbitral si a altor tratate n legatura cu cauza, precum si prin aplicarea principiilor de drept. n soluionarea cauzei, tribunalul aplica regulile determinate prin compromisul partilor ( dreptul internaional sau echitatea). Sentinta pronuntata este motivata, are caracter obligatoriu si definitiv. Se admit, n mod exceptional, anumite cai de recurs: - recursul n interpretare, dac ntre prile diferendului a aparut un dezacord asupra sensului hotarrii; - recursul n corectare, dac tribunalul a savrsit o eroare de drept sau de fapt sau a manifestat exces de putere; - recursul n revizuire, dac se descopera un fapt nou, cu caracter esential care nu

jurisdicia internaional

a fost cunoscut la data pronunrii sentintei.

2. Curtea Internaionala de Justiie

Jurisdictia Curii (C.I.J.) Curtea Internaional de Justiie C.I.J. a fost instituita prin Carta O.N.U. si reprezinta nu numai organul judiciar al organizatiei, ci si al ntregii comunitati internaionale. Jurisdictia sa a nlocuit pe cea a Curii Internaionale Permanente de Justitie, dizolvata o data cu Societatea Natiunilor. Membrii O.N.U. sunt, din oficiu, parti la Statutul C.I.J. Statele nemembre O.N.U. pot deveni parti la Statutul Curii n condiii determinate de Adunarea General a O.N.U., la recomandarea Consiliului de Securitate. Statutul prevede posibilitatea sesizarii Curii de ctre orice stat al comunitatii internaionale, chiar dac nu este membru O.N.U sau parte la Statut, n condiiile stabilite de Consiliul de Securitate. Sediul C.I.J. este la Haga. Jurisdictia C.I.J. are caracter permanent si este facultativa, fiind determinata de consimtamntul statelor parti la litigiul cu care a fost sesizata.

Structura Curii Curtea este compusa din judecatori permanenti, judecatori ad-hoc si camere. Curtea are ca membrii permanenti 15 judecatori, care functioneaza cu titlu individual, fiind alesi de ctre Consiliul de Securitate si Adunarea General O.N.U., pe o perioada de 9 ani, cu posibilitatea rennoirii mandatului. Compunerea corpului de magistrati permanenti reflecta structura Consiliului de Securitate al 85

O.N.U., sub aspectul statelor care sunt reprezentate la nivelul Curii. Calitatea de judecator al Curii este incompatibila cu exercitarea altor functii judiciare ntr-o cauza anterioara. (reprezentant, consilier, avocat). Magistratii Curii beneficiaza de privilegiile si imunitatile necesare desfasurarii activitatii lor. Judecatorii ad-hoc sunt special numiti de ctre un stat pentru soluionarea unui anumit diferend, n cazul n care nici unul dintre cei 15 judecatori ai Curii nu are calitatea de cetean al sau. Mandatul lor este limitat la cauza pentru care au fost desemnati. Camerele Curii sunt constituite din 3 sau mai multi judecatori, numiti n vederea examinarii unor cauze determinate sau care se pot soluiona n cadrul unei proceduri sumare, n litigii de mai mica importanta.

Competenta Curii Competenta Curii poate fi analizata sub dou aspecte : - al subiectelor de drept internaional care apar n fata sa competenta personala - al litigiilor care i se supun competenta materiala. a) Conform Statutului, numai statele pot sa fie parti n cauzele supuse Curii. Interesele persoanelor fizice si juridice sunt reprezentate de state prin intermediul protectiei diplomatice. Organizaiile internaionale nu pot sa apara ca parti ntr-un litigiu, dar pot sa fie autorizate de Adunarea General a O.N.U .sa solicite Curii avize consultative sau sa ofere informatii n legatura cu problemele puse n discutie. b) n Statutul Curii se prevad dou categorii de cauze care intra n sfera competentei sale materiale: cauzele pe care i le supun prile, precum si toate chestiunile reglementate n mod special n Carta O.N.U. sau n tratatele si conventiile n vigoare. Curtea poate sa examineze doar diferende de ordin juridic dintre state, care au ca obiect: interpretarea unui tratat; orice problema de drept internaional; existenta unui fapt care, dac ar fi stabilit, ar constitui o ncalcre a unei obligatii internaionale; natura si ntinderea reparatiei datorate pentru ncalcrea unei obligatii internaionale.

Consimmntul statelor Exercitarea jurisdictiei Curii este condiionata de acceptarea ei de ctre statele parti. Statele pot sa-si exprime consimtamntul fie anterior unui diferend, fie ulterior producerii lui. 86

a) Acceptarea anterioara a jurisdictiei Curii se poate face printr-o declaratie unilaterala (clauza facultativa) care se depune Secretarului General al O.N.U. si cuprinde obligatia asumata de stat de a accepta jurisdictia Curii pentru orice diferend care s-ar produce n cadrul raporturilor cu alt stat. De asemenea, acceptarea anticipata a jurisdictiei Curii poate sa rezulte din tratatele dintre state, care reglementeaza soluionarea panic a diferendelor, sau poate sa fie prevazuta ntr-o clauza compromisorie, inclusa n cuprinsul unui tratat ncheiat ntre state. b) Acceptarea jurisdictiei Curii ulterior producerii unui diferend se realizeaza printr-un acord special ntre state, denumit compromis, n care prile stabilesc obiectul diferendului supus Curii.

Dreptul aplicabil C.I.J. aplica n soluionarea litigiilor dreptul internaional n vigoare (tratatele, cutuma, principiile generale de drept, precedentul judiciar, doctrina) sau principiile echitatii, dac exista acordul partilor.

Procedura Statutul Curii prevede procedura de soluionare a litigiilor, respectnd principiul contradictorialitatii si al publicitatii dezbaterilor. Procedura cuprinde o faza scrisa (depunerea de memorii) si o faza orala (audierea partilor, dezbateri). n prima etapa a procedurii prile pot sa ridice exceptia de necompetenta a Curii n soluionarea cauzei, obiectiune la care Curtea trebuie sa raspunda naintea judecatii pe fond. Curtea poate sa dispuna - pe cale de ordonanta - masuri conservatorii cu titlu provizoriu, la cererea partilor sau din oficiu, dac exista pericolul producerii unui prejudiciu iremediabil n cauza. Neprezentarea uneia dintre parti la procedura n fata Curii nu mpiedica continuarea examinarii cauzei.

Hotarrile Curii Curtea adopta hotarrile cu votul majoritatii judecatorilor prezenti. n caz de paritate, votul Presedintelui Curii prevaleaza. Hotarrea Curii se motiveaza, iar dac exista opinii separate (cele care difera de hotarrea Curii) sau individuale ( cele care coincid cu hotarrea Curii dar se bazeaza pe argumente proprii) ale unor 87

judecatori, acestea se anexeaza hotarrii. Hotarrile sunt definitive si obligatorii pentru prile din litigiu, dar numai pentru cauza pe care o soluioneaza. Hotarrile Curii beneficiaza de autoritatea lucrului judecat. Carta O.N.U. posibilitatea sesizarii Consiliului de Securitate al O.N.U. de ctre un stat, dac cealalt parte a litigiului nu executa obligatiile ce-i revin n temeiul unei hotarri a Curii. Statutul Curii prevede, de asemenea, dreptul unei parti de a solicita interpretarea hotarrii pronuntate, n cazul n care se contesta ntelesul sau ntinderea dispozitiilor hotarrii. Se admite si posibilitatea revizuirii unei hotarri, dac ulterior pronunrii s-a descoperit un fapt nou, de natura a influenta n mod decisiv procesul decizional si care nu a fost cunoscut de ctre Curte sau de parte la acea data. Termenul n care poate fi solicitata revizuirea este de 6 luni de la data descoperirii faptului necunoscut si nu mai trziu de 10 ani de la pronuntarea hotarrii.

Competenta consultativa a C.I.J Curtea este competenta sa emita avize consultative la solicitarea Adunarii Generale si a Consiliului de Securitate al O.N.U, n legatura cu orice problema juridica. Cu autorizarea Adunarii Generale mai pot solicita avize si alte organe ale ONU, precum si institutiile specializate. Ramne la latitudinea Curii sa accepte sau nu emiterea unui aviz consultativ. Statele nu pot solicita avize consultative, dar pot sa prezinte expuneri proprii, dupa ce le-a fost notificata de ctre grefierul Curii existenta unei cereri de aviz. Procedura este mai simpla dect cea contencioasa, dar este n mare masura asimilata acesteia. Avizele consultative nu au caracter obligatoriu, dect dac organismul care le-a solicitat a acceptat n prealabil aceasta.

Procedurile de soluionare a diferendelor din cadrul organismelor i organizaiilor internaionale

organizaii internaionale

Organizaiile internaionale, n special cele aparute dupa cel de-al doilea razboi mondial, au un rol important n actiunea de soluionare panic a diferendelor ivite ntre statele membre. Organizaiile internaionale, n special O.N.U, sunt competente sa actioneze n mod direct pentru soluionarea diferendelor internaionale, fie la cererea partilor diferendului, fie din propria lor initiativa. 88

ONU

Rolul O.N.U n soluionarea diferendelor internaionale Carta O.N.U instituie un sistem de rezolvare panic a diferendelor internaionale care prezinta o anumita gravitate si a caror prelungire n timp pune n pericol pacea si securitatea internaionala. Dintre organele principale ale O.N.U sunt competente sa actioneze pentru soluionarea panic a diferendelor internaionale: Consiliul de Securitate, Adunarea General si, n anumite condiii, Secretariatul General al organizatiei. a) Consiliul de Securitate al O.N.U poate actiona pentru solutonarea unui diferend inernaional care amaninta pacea si securitatea internaionala, din proprie initiativa sau la cererea oricarui stat membru al organizatiei. Consiliul de Securitate este principalul organ al O.N.U. raspunzator pentru mentinerea pacii si securitatii internaionale. Carta O.N.U. prevede obligatia partilor ntr-un diferend ca, n situaia n care nu reusesc sa l soluioneze, sa l supuna Consiliului de Securitate, care, fie le recomanda sa recurga la un anumit mijloc pasnic de soluionare, fie propune o solutie de fond n vederea soluionarii diferendului. Consiliul de Securitate are dreptul, potrivit Cartei O.N.U., sa adopte decizii (rezolutii) privind masurile aplicabile statului vinovat. Aceste masuri pot sa nu implice folosirea fortei (ntreruperea totala sau partiala a relaiilor economice ale statelor membre cu statul vinovat, ruperea relaiilor diplomatice cu statul vinovat etc) sau, n cazurile exceptionale, pot fi aplicate masuri de constrngere, bazate pe forta. b) Adunarea General a O.N.U. este competenta doar sa puna n discutie si sa faca recomandari cu privire la soluionarea unui diferend internaional si numai cu privire la procedurile de aplanare panic a diferendului. c) Secretariatul General al O.N.U. este competent s atraga atentia Consiliului de Securitate asupra oricarei probleme legata de aparitia unui diferend. De asemenea, el poate ndeplini misiuni de bune oficii sau de mediere.

Rolul organizaiilor internaionale regionale Organizaiile internaionale regionale sunt ncurajate prin Carta O.N.U. sa contribuie la soluionarea panic a conflictelor locale, cu obligatia de a informa Consiliul de Securitate asupra actiunilor ntreprinse n acest sens. n general, organizaiile regionale cu competenta general exercita functii n domeniul apararii pacii si securitatii internaionale si a soluionarii pasnice a diferendelor locale. Astfel de functii intra n competenta urmatoarelor organizaii internaionale 89

regionale: Organizatia Statelor Americane (O.S.A.), Organizatia Unitatii Africane (O.U.A) si Conferinta pentru Securitate si Cooperare n Europa (n prezent,O.S.C.E). Mai recent, activitatea Consiliului Europei a fost orientata n sensul asigurarii pacii si securitatii pe continentul european, prin mijloace politice proprii ale organizatiei, viznd asigurarea protectiei drepturilor omului.

Msuri de constrngere n cazul n care un stat comite actiuni inamicale fata de un alt stat sau ncalc normele dreptului internaional, leznd n acest mod drepturile sau interesele altui stat, statul lezat, dac nu reuseste sa rezolve diferendul prin mijloace diplomatice, poate sa recurga la folosirea unor mijloacele pasnice bazate pe constrngere. Aceste mijloace nu trebuie sa implice folosirea fortei sau amenintarea cu forta, pentru a nu ncalc principiul fundamental al dreptului internaional principiul neagresiunii. Dreptul internaional admite recurgerea la retorsiune, represalii sau ruperea relaiilor diplomatice, ca mijloace pasnice bazate pe constrngere.

Retorsiunea Consta n masurile de raspuns ale unui stat fata de actele inamicale, contrare curtoaziei internaionale ale altui stat ndreptate mpotriva lui. Actul de retrorsiune, ca si actele la care se raspunde, nu sunt acte ilegale. Actele inamicale, care determina retorsiunea, pot fi acte legislative, administrative sau judecatoresti.

Represaliile Consta ntr-un act sau mai multe acte ale unui stat, contrare dreptului internaional, prin care acesta raspunde la actele ilegale ale altui stat ndreptate mpotriva lui. Prin aplicarea represaliilor se urmareste determinarea statului vinovat sa nceteze actele ilegale si sa repare daunele provocate de ele. Represaliile pot fi aplicate numai ca raspuns la actiuni ilegale ale unui stat fata de alt stat si doar dac, nainte de a recurge la ele statul lezat a cerut statului vinovat sa repare daunele provocate prin actiunile ilegale si nu o obtinut vreun rezultat, si doar cu respectarea principiului proportionalitatii ntre actele ilicite si daunele provocate prin acestea si represaliile care se aplica. Exemple de represalii sunt: sechestrarea bunurilor apartinnd cetenilor statului vinovat, ntreruperea relaiilor postale, a

comunicatiilor cu statul vinovat etc. Formele speciale ale represaliilor sunt embargoul si boicotul. 90

a) Embargoul reprezinta actiunea unui stat de a interzice importurile, exporturile sau iesirea navelor comerciale ale altui stat din porturile sale sau din marea sa teritoriala, pna cnd statul vinovat nu nceteaza actiunile sale ilegale si nu l despagubeste pentu daunele provocate. Tot o masura de embargo o reprezinta si retinerea bunurilor, de orice fel, apartinnd statului vinovat. b) Boicotul consta n masurile de constrngere executate de un stat sau de o organizatie internaionala mpotriva altui stat, care s-a facut vinovat de ncalcrea dreptului internaional (ntreruperea relaiilor economice, stiintifice, culturale si de alt natura).

Ruperea relaiilor diplomatice Este actul unilateral al unui stat, prin care acesta si recheama misiunea diplomatica dintr-un stat si cere statului respectiv sa si recheme misiunea diplomatica de pe teritoriul sau. Prin acest act, statul pune capat relaiilor oficiale cu statul vizat prin actiunea sa.

- TEMA III ANGAJAREA RSPUNDERII INTERNAIONALE

A. Rspunderea statului n dreptul internaional

Rspunderea ainternaional a statelor 1. Noiunea i fundamentul raspunderii internaionale Noiune Rspunderea internaionala s-a consacrat ca un adevarat principiu al dreptului internaional public, conform cruia orice ncalcre a unei obligatii internaionale antreneaza rspunderea autorului ncalcrii si obligatia acestuia de a repara eventualul prejudiciu produs. ncalcrea unei norme internaionale de ctre un stat are drept consecin stabilirea unui raport juridic ntre statul lezat i statul vinovat. Rspunderea internaionala reprezinta o manifestare a personalit ii juridice a statelor, a suveranit ii sale. Instituia raspunderii contribuie la garantarea legalitatii ordinii internaionale. La nivel internaional poate fi angajata si rspunderea persoanelor fizice n cazul comiterii de ctre acestea a unor infractiuni internaionale. n acest caz, persoana fizic raspunde n fata organelor jurisdictionale internaionale, fiind vorba de o 91

rspundere penala individuala.

Fundamentul raspunderii internaionale a statului Conform teoriilor conturate n dreptul internaional, rspunderea internaionala a unui stat sau a altui subiect de drept internaional poate sa aib la baz comiterea unui act ilicit internaional, ac iune sau inaciune, de o anumit gravitate, ce ncalc principiile i normele de drept internaional, sau a unei infraciuni internaionale, fapta de o gravitate deosebita ce lezeaza nu numai interesele unui stat, ci i ale comunitii internaionale n ansamblul su. Nu este nevoie de a demonstra existenta unei culpe a autorului faptei ilicite (dect n mod exceptional, n cazul anumitor tratate) pentru a se angaja rspunderea internaionala a acestuia. Rspunderea internaionala a statului se poate fundamenta i pe risc, n dreptul internaional fiind reglementat, prin tratate, rspunderea obiectiva a statelor pentru activitati considerate legale (licite) din punct de vedere al dreptului internaional, dar care au produs consecine prejudiciabile altui stat sau subiect de drept internaional.

2. Evoluia istoric a instituiei i tipuri de rspunderi internaionale ale statului Instituia raspunderii s-a dezvoltat o data cu progresul dreptului internaional, ca drept al pacii si cooperarii. n dreptul internaional traditional, rspunderea statului era considerat o rspundere de drept civil. Dac prin actele organelor statului se producea un prejudiciu altui stat, statul vinovat avea obligatia de a-l repara, prin plata unor despagubiri n favoarea statului lezat. Statul nu raspundea pentru declansarea unui razboi. n dreptul internaional modern, rspunderea internaionala a unui stat intervenea n cazul n care, prin ncalcrea de ctre organele sale a unei obligatii internaionale erau afectate drepturile unui cetean al altui stat, rezultnd un prejudiciu. n perioada postbelica, n cadrul activitatii de codificare, Comisia de Drept internaional a O.N.U. a largit domeniul raspunderii internaionale a statelor care urmeaz sa raspunda pentru orice acte de ncalcre a unei obligatii internaionale. Din lucrarile de codificare ale Comisiei rezulta ca rspunderea subiectelor de drept internaional se poate angaja n dou directii: 92

- pentru acte sau fapte ilicite din punct de vedere al dreptului internaional; - pentru consecinte pagubitoare rezultate din activitati licite conform dreptului internaional.

3. Elementele raspunderii internaionale ale statului pentru fapte ilicite Acestea sunt: - conduita ilicita; - imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect al dreptului internaional public; - producerea unui prejudiciu. Aceste elemente trebuie sa fie ntrunite cumulativ pentru a se putea angaja rspunderea internaionala a subiectului de drept internaional.

Conduit ilicit

a. Conduita ilicita ncalcrea unei obligatii internaionale, aflata n vigoare, indiferent care este sursa acestei obligatii tratat, cutuma sau alt izvor de drept internaional constituie un fapt internaional ilicit. Faptul internaional ilicit poate sa conste ntr-o actiune sau

Imputabilitate

omisiune a subiectului de drept prin care se ncalc o obligatie internaionala. Faptele ilicite pot fi clasificate, n functie de nivelul lor de gravitate - apreciat fata de importanta normei internaionale care se ncalc - n crime si delicte

Prejudiciu

internaionale. a) Crima internaionala este definita n dreptul internaional ca un fapt internaional ilicit care rezulta dintr-o ncalcre de ctre un stat a unei obligatii

Crim

internaionale opozabila tuturor, care se refera la o valoare esentiala pentru ocrotirea intereselor comunitatii internaionale, cum ar fi: - mentinerea pacii si a securitatii internaionale si interzicerea agresiunii;

Delict

- salvgardarea dreptului popoarelor la autodeterminare; - interzicerea sclaviei si a genocidului; - protejarea mediului nconjurator; - normele dreptului umanitar (n care sunt definite crimele de razboi, crimele mpotriva pacii si umanitatii). b) Delictul internaional este definit prin metoda excluderii si consta n orice fapt ilicit care nu constituie o crima internaionala, avnd o mai mica gravitate. n cazul comiterii unei crime internaionale oricare dintre subiectele dreptului internaional este ndreptatit sa actioneze, n sensul tragerii la rspundere a statului care a ncalct norma internaionala imperativa, spre deosebire de delicte, care 93

confera doar statului victima un asemenea drept de actiune. Exist mprejurri care exclud caracterul ilicit al unui fapt internaional: a) Consimtamntul statului, dac este exprimat n mod expres si anterior comiterii faptei si numai dac nu a fost ncalcta o norma imperativa de drept internaional. b) Masurile - chiar ilicite - luate de un stat ca raspuns la fapta ilicita a altui stat. Se are n vedere aplicarea de represalii sau alte contramasuri de constrngere care nu se bazeaza pe forta sau pe amenintarea cu forta. c) Forta majora - cu condiia sa fie irezistibila sau imprevizibila (n afara controlului statului) si statul sa nu fi contribuit la producerea evenimentului. d) Starea de primejdie, constnd n situaia n care, datorita unor fenomene naturale, anumite persoane sau bunuri se afla n primejdie deosebita, iar pentru salvarea lor este necesara savrsirea unor fapte internaionale ilicite (patrunderea si stationarea unor nave militare n marea teritoriala sau n porturile unui stat strain, fara autorizatia acestuia). Pentru invocarea srii de primejdie ca temei al exonerarii de rspundere internaionala a unui stat se cer ndeplinite urmatoarele condiii: autorul faptei sa nu fi avut alt alternativa, iar aceasta sa fie preferabila n raport cu pericolul extrem care se urmareste a fi nlaturat; autorul faptei sa nu fi contribuit prin acte proprii la producerea srii de primejdie. e) Starea de necesitate, constnd n situaia deosebita n care se afla un stat, n ceea ce priveste salvarea intereselor sale fundamentale (existenta sau functionarea statului, apararea mediului nconjurator), amenintate de un pericol grav si iminent. Condiiile n care poate sa fie invocata: norma ncalcta sa nu aiba caracter imperativ, sa nu fie puse n pericol interesele esentiale ale altui stat, invocarea srii de necesitate sa nu fi fost exclusa n mod expres printr-un tratat ncheiat ntre statele implicate. f) Legitima aparare, presupunnd dreptul unui stat, mpotriva cruia a avut loc un atac efectiv din partea altui stat, de a raspunde agresiunii cu fortele sale armate.

b. Imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect al dreptului internaional public S-a considerat ca actele autoritatilor publice reprezinta actele statului. Actele autoritatilor sunt comise de fapt de ctre persoanele fizice care actioneaza n calitatea lor oficiala, acestea angajnd rspunderea statului chiar dac si-au depasit competentele conferite de functia pe care o exercita. Statele raspund pentru actele organelor lor legislative, ale administratiei centrale sau locale si ale organelor judecatoresti, dac prin acestea se ncalc o obligatie 94

internaionala a sa, si chiar pentru acte ale particularilor, n anumite condiii. a) Organul legislativ poate sa antreneze rspunderea statutului, fie prin actiune, atunci cnd se adopta legi care contravin obligatiilor internaionale ale statului, fie prin omisiune, atunci cnd nu adopta acte normative impuse de o norma de drept internaional, nu modifica sau nu abroga o norma interna contrara unor angajamente internaionale asumate de stat. b) Organele executivului pot sa angajeze rspunderea statului prin omisiuni sau acte de aplicare a dreptului de natura sa ncalce obligatii internaionale ale statului (de exemplu: arestari sau expulzari abuzive ale strainilor). c) Organele judecatoresti pot, la rndul lor, sa implice rspunderea statului pe plan internaional n cazul n care hotarrile pronuntate de o instana de judecata contravin unei norme de drept internaional, sau procedurile de judecata, avnd ca parte un cetean strain au o durata excesiva etc. d) Statul raspunde si pentru acte ale persoanelor particulare, dac a omis sa ia masurile necesare pentru tragerea la rspundere si pedepsirea celor vinovati de comiterea unor fapte de natura sa afecteze valori protejate prin conventii internaionale sau drepturile unor ceteni straini.

c. Prejudiciul Producerea unui prejudiciu este un alt element al raspunderii internaionale a unui stat. Pentru a fi luat n considerare, trebuie sa fie ndeplinite anumite condiii: - sa existe un raport de cauzalitate ntre conduita ilicita si prejudiciul rezultat; statul lezat este tinut sa o dovedeasca; - prejudiciul trebuie sa fie individualizat, adica sa afecteze un subiect al dreptului internaional; n cazul comiterii unei crime internaionale se considera ca sunt lezate interesele tuturor statelor comunitatii internaionale.

Tipuri de prejudicii: a) Prejudiciul material si prejudiciul moral ; primul se produce dac este afectat patrimoniul statului victima sau al cetenilor sai iar cel de-al doilea dac sunt afectate valori nepatrimoniale ale statului, cum ar fi suveranitatea sau onoarea statului. b) Prejudiciul direct si prejudiciul mediat. Atunci cnd prin ncalcrea unei norme internaionale se produce un prejudiciu care afecteaza statul ca subiect de drept sau 95

organele sale, prejudiciul este direct. Dac sunt afectate drepturile cetenilor unui stat ca persoane particulare, sau ale unor persoane juridice avnd naionalitatea statului respectiv, prejudiciul este mediat, ntruct aceste persoane neavnd calitatea de subiecte de drept internaional nu pot actiona n plan internaional dect prin intermediul statului si dac acesta le acorda protectie diplomatica. Statul protector, prin asumarea unei plngeri individuale a unui cetean al sau, valorifica pe plan internaional un drept propriu, n raport direct cu statul pus n cauza. Statul poate interveni n interesul unor subiecte de drept intern, acordnd protectia diplomatica doar n anumite condiii, care trebuie ntrunite cumulativ: a) statul trebuie sa dovedeasca faptul ca actiunile sau omisiunile celuilalt stat, care au prejudiciat interesele cetenilor sai, reprezinta o ncalcre a unei norme de drept internaional; b) persoanele particulare trebuie sa faca dovada ca au epuizat caile de recurs interne disponibile, mpotriva statului cruia i se pretinde repararea prejudiciului; c) statul protector trebuie sa verifice dac prejudiciul pretins de persoanele particulare nu s-a produs ca urmare a propriei sale conduite ilicite, prin raport cu dreptul intern al statului a carui rspundere se invoca. Chiar dac toate aceste condiii ar fi ndeplinite acordarea protectiei diplomatice ramne un drept discretionar al statului, neavnd caracterul de obligatie interna sau internaionala.

Forme de reparare a prejudiciului: a) Repararea n natura a prejudiciului (restitutio in integrum) vizeaza restabilirea dac este posibil - a situaiei anterioare producerii prejudicului. Se poate realiza dac e vorba de prejudicii materiale care nu au avut un efect ireversibil. b) Repararea prin echivalent (despagubirile) este forma cea mai des utilizata de reparare a prejudiciilor att materiale ct si morale. O condiie pentru a putea opera este individualizarea si evaluarea prealabila a prejudiciului, precum si dovedirea cuantumului pretins. De regul, despagubirile trebuie sa acopere att pierederea efectiv suferita (damnum emergens) ct si cstigul nerealizat (lucrum cessans). c) Satisfactia este forma specifica de reparare a prejudiciilor morale si consta n prezentarea de regrete si scuze oficiale, sau n simpla constatare, n cuprinsul unei hotarri a unei instane internaionale, arbitrale sau judecatoresti, a unei ncalcri a normei internaionale.

96

4. Rspunderea statului pentru consecinte pagubitoare rezultate din activitati care nu sunt interzise n dreptul internaional (licite) Din anul 1978, Comisia de Drept Internaional a O.N.U. manifesta o preocupare constanta pentru stabilirea regimului juridic al raspunderii internaionale a statelor, ntemeiata pe risc. Aceasta forma de rspundere are un caracter obiectiv, fiind suficienta constatarea producerii unui prejudiciu, chiar n absenta ncalcrii unei norme de drept internaional. Dreptul internaional actual reglementeaza pe cale conventionala rspunderea internaionala bazata pe risc, n principal n trei domenii: a) n domeniul nuclear, conventiile internaionale prevad existenta unei raspunderi obiective pentru exploatarea instalatiilor nucleare (Convenia de la Paris din 1960, Convenia de la Viena din 1963 etc); b) n domeniul maritim, n special n cazul poluarii marilor cu hidrocarburi; conventiile internaionale prevad o rspundere obiectiva a proprietarilor de nave care transporta hidrocarburi sau a celor care exploateaza instalatii de foraj marin. (Convenia asupra dreptului marii din 1982 etc); c) n cazul activitatii spatiale a statelor sau organizaiilor internaionale (Tratatul privind spatiul cosmic din 1967, Convenia asupra raspunderii internaionale pentru pentru daune provocate de obiecte spatiale din 1972). Conform regulilor conturate n dreptul internaional, sarcina reparararii daunelor (dac au o valoare substantiala) n aceste cazuri nu revine integral statului care le-a produs, ci aceasta se va stabili pe baza negocierilor purtate cu statul victima. Totodata, se impune cooperarea statelor n sensul reducerii riscurilor producerii unor accidente din activitati de acest gen.

B. Angajarea rspunderii persoanei fizice n dreptul internaional- Curtea Penal Internaional

Jurisdictia Curii C.P.I. a fost creata ca institutie jurisdictionala permanenta, cu competenta obligatorie pentru statele-parti la Statutul acesteia. Jurisdictia acesteia este complementara jurisdictiilor penale naionale. Statutul Curii a fost adoptat printro conventie ntre state si a fost deschis semnarii la 17 iulie 1998, la sediul ONU, 97

urmand sa intre n vigoare dupa depunerea a 60 de instrumente de ratificare. Sediul Curii este la Haga. Prin Statutul sau, Curtea dispune de personalitate juridica internaionala, fiind competenta sa-si exercite functiile pe teritoriul oricarui stat-parte la Statut.

Competenta materiala a Curii Curtea este competenta sa judece si sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de comiterea unor infractiuni deosebit de grave - definite prin exemplificare n Statutul C.I.P. - care aduc atingere intereselor ansamblului comunitatii internaionale: - crime de genocid; - crime mpotriva umanitatii; - crimele de razboi; - crimele de agresiune.

Genocid a) Crima de genocid este definita drept orice acte comise cu intentia de a distruge, n tot sau n parte, un grup naional, etnic, rasial sau religios prin:

Crime de rzboi

- uciderea membrilor grupului; - atingerea grava a integritatii fizice si psihice a membrilor grupului; - supunerea intentionata a grupului la condiii de existenta care sa conduca la distrugerea sa fizic totala sau partiala; - masuri vizand mpiedicarea nasterilor n cadrul grupului; - transferul fortat de copii de la un grup la altul.

b) Prin crime contra umanitatii se ntelege oricare dintre actele mentionate n continuare, atunci cand sunt comise n cadrul unui atac generalizat sau lansat sistematic asupra populatiei civile: ucidere, exterminare, sclavaj, deportare sau transfer fortat de populatie, condamnarea la nchisoare sau alte forme de privare grava de libertate, tortura, viol, sclavie sexuala, prostitutie fortata, sarcina sau

Crime mpotriva umanitii

sterilizare fortata sau orice alt forma de violenta sexuala de gravitate comparabila, persecutarea unui grup pentru motive de ordin politic, rasial, naional, etnic, cultural, religios sau bazat pe sex, sau n functie de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile n dreptul internaional, crima de apartheid si alte acte inumane cu un caracter similar, cauzatoare de suferinte puternice si care aduc atingere grava integritatii fizice sau mentale. 98

c) Curtea este competenta sa judece crimele de razboi, n special acele crime care se nscriu n cadrul unui plan sau al unei politici elaborate. Prin crime de razboi se ntelege, n virtutea Conventiilor de la Geneva din 1949 privind dreptul umanitar si a altor conventii si cutume internaionale: - omuciderea intentionata; - tortura sau tratamentele inumane, inclusiv experientele biologice; - provocarea cu intentie a unor suferinte puternice sau a unor atingeri grave a integritatii fizice; - distrugerea si nsusirea de bunuri, nejustificata de necesitati militare si executata pe o scara larga, n mod ilicit; - constrangerea unui prizonier de razboi sa serveasca interesele unei armate strine; - privarea intentionata a unui prizonier de razboi de dreptul la un proces echitabil; - deportarea sau arestarea ilegala; - luarea de ostateci; - lansarea de atacuri deliberate mpotriva populatiei civile si a bunurilor acesteia; - lansarea de atacuri deliberate mpotriva misiunilor umanitare si de mentinere a pacii; - lansarea unui atac deliberat atunci cand este evident ca acesta va produce pierderi de vieti si pagube materiale n randul populatiei civile; - uciderea sau ranirea combatantilor inamici dupa ce acestia s-au predat; - portul unor nsemne militare sau a uniformei inamice, atunci cand are drept urmare pierderea de vieti sau ranirea grava a adversarului; - stabilirea de ctre puterea ocupanta a unei parti din populatia sa n teritoriul ocupat, precum si transferul n interiorul acestui teritoriu sau n afara lui a unei parti sau a totalitatii populatiei bastinase; - lansarea de atacuri deliberate mpotriva constructiilor destinate uzului religios, educativ, artistic, stiintific sau caritabil, precum si mpotriva monumentelor istorice si a spitalelor, atunci cand acestea nu sunt obiective militare; - supunerea prizonierilor la experiente medicale si stiintifice; - distrugerea sau confiscarea bunurilor inamice, atunci cand nu sunt impuse de necesitati militare; - obligarea naionalilor partii adverse la participarea la operatiuni de razboi 99

ndreptate mpotriva propriei tari; - jefuirea localitatilor ocupate; - utilizarea otravurilor, a gazelor asfixiante, precum si a armelor de natura sa provoace inamicului suferinte inutile; - atingerea demnitatii persoanei, prin tratamente umilitoare si degradante; - violul, sclavia sexuala, prostitutia fortata, sterilizarea fortata; - utilizarea ostaticilor civili pentru a proteja zone sau forte militare; - atacurile deliberate mpotriva cladirilor, materialelor, unitatilor si mijloacelor de transport sanitare care utilizeaza semnele distinctive prevazute prin Conventiile de la Geneva; - nfometarea deliberata a civililor; - nrolarea tinerilor sub 15 ani. Actele enumerate n cadrul acestor definitii nu sunt limitative.

Competenta personala Curtea este competenta sa judece si sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de comiterea infractiunilor precizate mai sus, dac au mplinit varsta de 18 ani. Calitatea oficiala de sef de stat sau de guvern, de presedinte de parlament, de demnitar sau functionar public nu exonereaza pe autorul faptei de rspundere penala n fata Curii si nici nu constituie un motiv de reducere a pedepsei. Imunitatile sau regulile de procedura speciale care nsotesc calitatea oficiala a unei persoane nu mpiedica Curtea sa si exercite competenta fata de persoana n cauza. Rspunderea penala a persoanelor fizice, este o rspundere individuala. Nu se admite rspunderea colectiva a acestora. Comandantii militari, pe langa responsabilitatea pentru propriile crime, raspund penal n fata Curii si pentru crimele comise de ctre fortele plasate sub comanda si controlul lor efectiv.

Sesizarea Curii Curtea devine competenta sa judece persoanele fizice care au comis crime mpotriva unui stat- parte la Statut n urmatoarele situaii: prin sesizarea Procurorului de ctre un stat-parte; prin sesizarea Procurorului de ctre Consiliul de Securitate al ONU; prin deschiderea, din oficiu, de ctre Procuror, a unei anchete n legatura cu comiterea unei infractiuni. 100

Condiii de admisibilitate a unei cauze O cauza nu este considerat admisibila de ctre Curte, atunci cand: a) Crima a facut obiectul unei anchete din partea unui stat competent n cauza, mai putin atunci cand acest stat nu a dorit sau a fost incapabil sa efectueze ancheta. b) Persoana vizata a fost deja judecata pentru faptele care fac obiectul plangerii; conform principiului non bis in idem nimeni nu poate fi judecat de ctre Curte sau de ctre alt instana pentru crime pentru care a fost deja condamnat sau achitat deja de ctre Curte. c) Cauza nu prezinta suficienta gravitate pentru a fi judecata de ctre Curte.

Dreptul aplicabil Curtea, n judecarea cauzelor, aplica prevederile Statutului, Conventiile de la Geneva privind dreptul umanitar, alte conventii si cutume internaionale. De asemenea, sunt aplicabile cauzelor, principiile generale ale dreptului penal: legalitatea incriminarii si a pedepsei (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege), neretroactivitatea legii penale, responsabilitatea penala individuala.

Cauze care nlatura responsabilitatea penala Acestea sunt: - bolile psihice care impiedica constientizarea caracterului infractional al faptei; - starea de intoxicatie provocata involuntar, care impiedica constientizarea caracterului infractional al faptei; - legitima aparare; - constrangerea prin amenintarea cu moartea sau atingerea grava a integritatii fizice; - comiterea crimei de ctre alte persoane; - alte cauze a caror constatare ramane la latitudinea Curii. Nimeni nu poate fi raspunzator si nu poate fi pedepsit pentru o crima de competenta Curii decat atunci cand elementul material al crimei a fost savarsit cu intentie si n cunostinta de cauza. Eroarea de fapt si eroarea de drept nu nlatura rspunderea penala. De asemenea, nu l exonereaza de rspundere pe autorul faptei ordinul unui superior, militar sau civil. Singura exceptie o constituie cazul n care persoana n cauza nu a realizat ca 101

ordinul e ilegal. Potrivit Statutului Curii, ordinul de a comite un genocid sau o crima mpotriva umanitatii este evident ilegal. Crimele care sunt de competenta Curii sunt imprescriptibile.

Structura Curii Curtea se compune din: o camera preliminara, o camera de prima instana si o camera de apel, un oficiu al Procuraturii si Grefa. Curtea are n componenta 18 judecatori, alesi dintre cei mai reputati specialisti n domeniu, avand cetenia statelor- parti la Statut, dar nu mai mult de un reprezentant al unui stat. Judecatorii au un mandat de 9 ani si nu pot fi realesi. Curtea este condusa de Presedinte. Curtea beneficiaza pe teritoriul statelor-parti la Statut de privilegiile si imunitatile necesare ndeplinirii misiunii sale. Judecatorii, Procurorul, procurorii adjuncti si Grefierul beneficiaza, n exercitarea atributiilor lor, de privilegiile si imunitatile acordate sefilor misiunilor diplomatice. Dupa expirarea mandatului, ei continua sa beneficieze de imunitate mpotriva oricarei proceduri legale n legatura cu declaratiile date sau actele realizate n exercitarea functiilor lor oficiale. Limbile oficiale ale Curii sunt engleza, araba, chineza, spaniola, franceza si rusa.

Procedura n fata Curii Procedura comporta mai multe etape: - sesizarea procurorului; - procedura n fata Camerei preliminare; - procedura n fata autoritatilor statului naional; - procedura n fata Camerei de prima instana; - pronuntarea sentintei; - procedura n fata Camerei de apel. Procurorul, poate sa solicite arestarea persoanei, masura pe care o dispune Camera preliminara pe baza convingerii ca sunt motive rezonabile de a crede ca pesoana n cauza a comis crima si ca arestarea este necesara pentru a garanta prezenta acesteia n fata instanei, mpiedicarea obstructionarii anchetei, precum si a comiterii unei alte crime. Statul parte care primeste cererea de arestare trebuie sa ia imediat masuri pentru punerea n executare a cererii, conform propriei legislatii si Statutului Curii. Persoana arestata este imediat deferita autoritatii judiciare competente a statului de detentie, care verifica dac mandatul de arestare a vizat ntr-adevar acea 102

persoana, dac procedura de arestare a fost respectata si dac au fost respectate drepturile persoanei n cauza. Persoana arestata are dreptul de a cere punerea n libertate provizorie, cererea fiind examinata de autoritatea competenta a statului de detentie, decizia finala apartinand nsa Camerei preliminare. Persoanele supuse anchetei au urmatoarele drepturi: - nu pot fi obligate sa depuna marturie mpotriva lor nsesi sau sa se declare vinovate; nu pot fi supuse nici unei forme de constrangere sau amenintare si nici torturii sau vreunui tratament crud, inuman sau dregradant; - beneficiaza gratuit de interpret, atunci cand este necesar; nu pot fi arestate sau retinute n mod arbitrar. Atunci cand este suspectata de comiterea unei crime, persoana care urmeaz sa fie interogata are urmatoarele drepturi: - de a fi informata naintea interogatoriului ca exista motive pentru a o suspecta de comiterea crimei; - de a pastra tacerea, fara ca acest fapt sa fie luat n considerare pentru a determina culpa sau nevinovatia persoanei anchetate; - de a fi asistata de un aparator ales sau, n cazul n care nu are un astfel de aparator, de un aparator din oficiu, n mod gratuit; - de a fi interogata n prezenta aparatorului sau. Procesul are loc la sediul Curii, n prezenta acuzatului. Procesul se defasoara potrivit principiului publicitatii si al contradictorialitatii dezbaterilor. Singura exceptie de la principiul publicitatii o constituie cazul n care Camerele Curii, pentru a proteja victimele, martorii sau un acuzat, dispune ca o anumita parte a procedurii sa se desfasoare cu usile nchise. Curtea poate indica, atunci cand este cazul, reparatiile pe care cel condamnat este obligat sa le acorde victimelor sau urmasilor acestora. Curtea poate pronunta mpotriva unei persoane declarata vinovata o sentinta de condamnare de pana la 30 de ani de nchisoare, iar pentru crime de extrema gravitate, detentie pe viata. Pedeapsa nchisorii poate sa se cumuleze cu obligarea la plata unei amenzi, precum si cu confiscarea profiturilor si bunurilor castigate direct sau indirect prin crima, fara a prejudicia nsa drepturile tertilor de bunacredinta. Prin decizia Adunarii Statelor-parti, a fost creat, un fond pentru ajutorarea victimelor, n care se vars i amenzile dispuse de Curte. 103

Sentina de condamnare pronuntata de prim instana poate s fac obiectul apelului. Atat condamnatul cat i Procurorul, pot face apel mpotriva sentinei primei instane. Hotararea Camerei de apel se da cu votul majoritatii judecatorilor, n sedinta publica si este motivata. Executarea sentinelor de condamnare la pedeapsa cu nchisoare se realizeaza pe teritoriul statului desemnat de Curte, dintre cele care s-au declarat dispuse sa primeasca condamnati. Sentina de condamnare este executorie pentru stateleparti, care nu o pot modifica.

Adunarea statelor- parti Statele-parti la Statutul Curii constituie Adunarea statelor, n care fiecare statparte dispune de un reprezentant. Printre atributiile Adunarii se numara stabilirea bugetului Curii, emiterea de recomandari ctre Comisia preparatoare, modificarea numarului de judecatori ai Curii, verificarea rapoartelor de activitate ale Biroului Adunarii si examinarea situaiilor n care un stat-parte nu coopereaza cu Curtea. Adunarea dispune de un Birou, compus dintr-un presedinte si din 18 membri, alesi pentru 3 ani, avand posibilitatea crearii altor organe subsidiare considerate necesare. Presedintele Curii, Procurorul si Grefierul participa la reuniunile Adunarii si ale Biroului. Nu sunt admise rezerve la Statutul Curii.

104

BIBLIOGRAFIE SELECTIV I. Tratate i monografii. 1. ANGHEL, Ion M, ANGHEL, Viorel, Rspunderea internaional, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1998. 2. ANGHEL, Ion M. Drept diplomatic i consular, vol.I si II, ed. a II- a , Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2003. 3. BOLINTINEANU, Alexandru, NASTASE, Adrian, AURESCU, Bogdan Drept internaional contemporan, Ed.All Beck, Bucuresti, 2000. 4. MIGA-BESTELIU, Raluca- Drept internaional. Introducere n dreptul internaional public, Ed. All Educational, Bucuresti,1998. 5. PREDA-MTSARU, Aurel, Tratat de drept internaional public, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2006. 6. REUTER,Paul.- Droit internaional public, P.U.F., Paris,1993.

TEST DE AUTOEVALUARE 1. Precizai care sunt principalele forme de aplicare a dreptului internaional

TEM DE REFLECIE

Reflectai asupra ideii de risc pe care se ntemeiaz rspunderea internaional a statelor pentru prejudicii rezultnd din activiti care nu sunt interzise n dreptul internaional.

105

MODELE DE NTREBRI

1.Care sunt principalele funcii ale misiunilor diplomatice? 2. Ce sunt bunele oficii? 3. Care sunt principalele forme de reparare a prejudiciului n cadrul rspunderii internaionale a statelor? RSPUNSURI LA NTREBRI 1. Potrivit art. 3 din Convenia privind relaiile diplomatice, principalele funcii ale acestora sunt dezvoltarea relaiilor prieteneti ntre statul trimitor i statul de reedin i a raporturilor de referin, culturale i tiinifice ntre ele, reprezentarea statului su pe lng statul de reedin, protecia intereselor statului su i ale cetenilor acestuia, ducerea de tratative cu statul de reedin, informarea prin mijloace legale despre situaia i evenimentele din statul de reedin i informarea guvernului su. Ele pot ndeplini i funcii consulare n anumite condiii. 2. Bunele oficii reprezinta demersul ntreprins pe lnga statele-parti la un litigiu, de ctre un tert stat sau organizatie internaionala din proprie initiativa sau la cererea partilor, cu scopul de a convinge statele litigante sa l rezolve pe calea negocierilor diplomatice. Obiectul bunelor oficii l constituie prevenirea aparitiei unui diferend dintre state sau soluionarea unui diferend produs deja. n cazul bunelor oficii, rolul tertului nceteaza n momentul nceperii negocierilor directe ntre prile aflate n diferend. Tertul nu participa la negocieri si nici nu face propuneri referitoare la modul de soluionare a diferendului, ci doar faciliteaza nceperea tratativelor. 3. Principalele forme de reparare a prejudiciului sunt: a) Repararea n natura a prejudiciului (restitutio in integrum) vizeaza restabilirea dac este posibil - a situaiei anterioare producerii prejudicului. Se poate realiza dac e vorba de prejudicii materiale care nu au avut un efect ireversibil. b) Repararea prin echivalent (despagubirile) este forma cea mai des utilizata de reparare a prejudiciilor att materiale ct si morale. O condiie pentru a putea opera este individualizarea si evaluarea prealabila a prejudiciului, precum si dovedirea cuantumului pretins. De regul, despagubirile trebuie sa acopere att pierederea efectiv suferita (damnum emergens) ct si cstigul nerealizat (lucrum cessans). c) Satisfactia este forma specifica de reparare a prejudiciilor morale si consta n prezentarea de regrete si scuze oficiale, sau n simpla constatare, n cuprinsul unei hotarri a unei instane internaionale, arbitrale sau judecatoresti, a unei ncalcri a normei internaionale.

106

CAPITOLUL III ELEMENTE DE DREPT INTERNAIONAL PRIVAT

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Cuprins Obiectiv general Obiective operaionale Timpul necesar studiului capitolului Dezvoltarea temei Bibliografie selectiv Tem de reflecie Modele de teste Rspunsuri i comentarii la teste

Cuprins Consideraii generale privind caracteristicile i domeniul dreptului internaional privat Regulile care guverneaz soluionarea conflictelor de legi Norma conflictual n diverse materii

Obiectiv general: Cunoaterea regulilor care guverneaz raporturile de drept privat n care intervine un element de extraneitate. Obiective operaionale: nsuirea unor elemente de baz privind specificul dreptului internaional privat i regulile care guverneaz aplicarea legii strine n anumite situaii statutul persoanei fizice, actul juridic n general i contractul n special.

= 5 ore

107

- TEMA I CONSIDERAII GENERALE PRIVIND CARACTERISTICILE I DOMENIUL DREPTULUI INTERNAIONAL PRIVAT

1. Raportul juridic cu element de extraneitate In afara de raporturile juridice analizate in anii anteriori de facultate si carora le

Element de extraneitate

sunt aplicabile normele de drept intern, exista si raporturi juridice care apar in urma relatiilor internaionale de ordin juridic, tehnic, cultural, stiintific, unde. Sunt acele raporturi care pot aparea fie intre state (tratate, acorduri), fie intre persoane fizice si\sau juridice din state diferite, i n care nu mai apare ca suficienta legea interna aplicabila respectivului raport juridic, aprnd un element de extraneitate, fapt care genereaza probleme care nu exista in cazul raporturilor simple de drept intern, supuse unei singure legi. In Romnia a fost adoptata si se afla in vigoare Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internaional privat ; recent a fost adoptata si Legea nr.187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in Romnaia a hotararilor in materie civil si comerciala pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene care reglementeaza o forma particulara a raportului de drept internaional privat Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.105/1992 raporturile de drept internaional privat sunt raporturi civile, comerciale, de munca, de procedura civil si alte

raport juridic

raporturi de drept privat cu element de extraneitate Rezult c raporturile de drept internaional privat prezint trsturi specifice care le individualizeaz : -conin un element de extraneitate prin intermediul cruia are tangen cu

subiect

mai multe sisteme de drept ; -subiectele raprtului juridic de drept internaional privat sun persoanele fizice i persoanele juridice Definitie: elementul de extraneitate este o imprejurare de fapt, aflata in legatura cu elementele de structur ale unui raport juridic i care face ca acel raport s aib legatur cu legi aparinnd unor ri diferite. De precizat c elementul de extraneitate nu reprezint un element de structur al raportului juridic (subiect, obiect, continut). Determinarea elementului de extraneitate i efectele acestuia se stabilesc de legea intern a fiecarui stat ori prin tratate internaionale intre state. Sunt considerate elemente de extraneitate: 108

obiect

loc

privitor la subiectul raportului juridic, elementul de extraneitate consta n : -in cazul persoanelor fizice: cetenia, domiciliul sau reedina, credina religioas, dac aceasta are eficient juridic; -in cazul persoanelor juridice: sediul, naionalitatea, fondul de comer, locul afacerii principale s.a

privitor la obiectul raportului juridic, elementul de extraneitate priveste locul situarii bunurilor in strainatate;

privitor la continutul raportului juridic, elementul de extraneitate se refera la locul nasterii raportului juridic sau locul unde urmeaz sa produca efecte, respectiv: locul incheierii actului juridic, locul producerii faptului cauzator de prejudicii, locul unde s-a produs prejudiciul, locul decesului este in strainatate.

locul soluionarii litigiului Atunci cand un element al raportului juridic sau un fapt de care se leaga

nasterea, modificarea, stingerea unui rpaort juridic se afla in strainatate, acest element este de extraneitate, iar raportul juridic este de drept internaional privat. DIP se distinge de dreptul internaional public prin aceea ca se stabiliste intre persoane fizice sau juridice, inclusiv statul putand intra in raporturi de DIP, dar numai in calitate de subiect de drept civil. Raportul juridic este un raport civil lato sensu, respectiv: comercial, de drept civil, de dreptul muncii, de procedura civil, etc. Dac raportul juridic contine un element de extraneitate datorita cruia are legatura cu un sistem de drept, se aplic norma juridica mentionata in legea interna de drept internaional privat, care poate fi legea interna sau legea straina. O asemenea operatiune poate interveni oricand in timpul nasterii, existentiei sau stingerii raportului juridic. La momentul nasterii raportului, prile trebuie sa ia in seama si legile tarilor lor, ct i legile personale (legea rii ai carei ceteni sunt sau legea rii in care ii au domiciliul). Dac o parte are capacitate potrivit legii sale personale, va fi considerata capabila in orice alta ar. In momentul relalizarii efectelor raportului juridic, dac prile nu isi executa obligatiile in mod voluntar si este sesizata instanta, litigiul trebuie soluionat, instanta aplicand legea statului cruia ii apartine. Dac foloseste dreptul altui stat, hotararea este nelegala. In momentul execurii in strainatate a hotararii judecatoriesti pronuntate de aceasta instanta, dac ea nu a aplicat legea potriivt normelor sale de DIP, hotatarea nu ca fi recunoscuta. 109

In caz de executare silita, hotararea trebuie investitita cu forta executorie, pe care nu i-o poate acorda decat statul pe teritoriul cruia se face executarea. Exista raporturi juridice care nu pot considerate a apartine DIP, cum ar fi cele de drept administrativ internaional, drept financiar internaional sau drept penal internaional care dei implic un element de extraneitate, totusi aceste raporturi juridice fac parte din sfera dreptului public i sunt supuse intotdeauna dreptului intern, deci nu exista posibilitatea generrii unui conflict de legi. Numai ca exceptie, se poate lua in considerare legea straina pentru chestiuni incidente sau prealabile, dar fara a se genera un conflict de legi, ci ca o condiie pentru a se aplica legea proprie.

Pentru soluionarea unui raport juridic cu element de extraneitate apar urmatoarele probleme ; -determinarea legii materiale aplicabile raportului juridic respectiv, avnd in vedere c elementul de extraneitate face s fie aplicabile legile a dou sau mai multor tari, ceea ce face s existe un conflict de legi soluionat de normele DIP al forului ; -determinarea instantei competente s soluioneze litigiul ivit ; -determinarea legii procedurale aplicabile pentru soluionarea litigiului ; -determinarea efectelor hotararilor judecatoresti strine ; -determinarea efectelor unui drept dobndit in strintate prin aplicarea unei legi strine.

2. Domeniul DIP DIP cuprinde in sfera sa normele care privesc conflictele de legi, conflictele de jurisdictii, precum si normele privind conditia juridic a strinului i cetenia.

Conflictul de legi Prin conflict de legi se intelege situaia in care raportului juridic cu element de extraneitate ii sunt susceptibile a i se aplica doua sau mai multe legi apartinand unor sisteme de drept diferite, avand legaturi cu elementul de extraneitate. Conflictul apare de regula intre legea instantei investite cu soluionarea litigiului si legea straina. Oricare dintre aceste legi este susceptibila sa guverneze raportul juridic respectiv, astfel ca ele se afla in conflict, iar instanta sesizata 110

trebuie sa aleaga legea pe care urmeaz a o aplica. Exista situaii in care diferite aspecte ale unui raport juridic sunt supuse incidentei mai multor legi. Conflictul de legi este o noiune specifica DIP deoarece apare numai in raporturile cu elmenent de extraneitate ce formeaza obiectul DIP si numai cu privire la acel raport se admite in anumite conditii aplicarea legii strine. Comparativ, raportului juridic apartinand altor ramuri de drept (penal, administrativ, etc.), nu i se aplica legea straina o infractiune savarsita in romnia se judeca potrivit legii romne, indiferent dac faptuitorul este cetean romn sau strain. Exista legi penale care sanctioneaza fapte referitoare la institutii ale dreptului civil ex., abandonul de familie, bigamia, adulterul, situaie in care urmeaz a se aplica legea straina, dar numai pt soluionarea problemelor de drept civil ridicate in fata instantei penale si care conditioneaza existenta infractiunii. A stabili natura unei institutii are o importanta deosebita la soluionarea conflictului de legi.

In doctrin au fost constatate mai multe tipuri de conflicte de legi : a) in functie de aplicarea legilor in spaiu i timp : -conflictul de legi in spatiu, intre doua legi diferite apatinand unor sisteme diferite si care reglementeaza diferit raportul juridic cu element de extraneitate; -conflictul de legi in timp intre doua legi succesive apatinand aceluiasi sistem de drept, din care una in vigoare si alta abrogata, caz in care intereseaza pentru DIP evoluia normelor conflictuale ale forului, conflictul in timp a normelor materiale strine si conflictul in timp al conventiilor internaionale; b)in functie de sistemul de drept competent a reglementa raportul juridic cu element de extraneitate : -conflictul pozitiv de legi, respectiv situaia cand legile in conflict apartinand la doua sisteme de drept, se considera competente a fi aplicabile ; -conflictul negativ de legi, respectiv situaia cand nici una din legiel in conflict nu se considera competente a reglementa raportul juridic cu element de extraneitate. c)in functie de nivelul unde apare conflictul de legi : -conflicte propriu-zise de legi ( de DIP), respectiv cele ivite intre legile a doua sisteme de drept diferite ; -conflicte aparente de legi ( de drept intern), respectiv intre legile apartinand aceluiasi sistem de drept : cazul legilor interprovinciale sau federale. d)in functie de unele situaii speciale ce declaneaz conflictul de legi : 111

-conflictul de legi in cazul statului nerecunoscut Privitor la conflictul de legi in cazul statului nerecunoscut- in doctrina si jurisprudenta s-a pus intrebarea dac legea unui stat nerecunoscut poate fi luata in considerare si dac poate da nastere la conflicte de legi. Raspunsul este pozitiv, in sensul aplicarii legii statului nerecunoscut pentru urmatoarele considerente: nerecunoasterea unui stat de catre altul nu inseamna inexistenta acestuia si a ordinii de drept care eixsta independent de orice atitudine din afara. Potrivit normelor DIP- recunoasterea unui stat are efect declarativ iar nu consittutiv. Statul respectiv exista independent de recunoasterea lui de catre alt stat, de unde rezulta ca legile sale se aplica efectiv si trebuie luate in considerare deoarece acestea pot da nestere conflictelor de legi.

Conflicte de legi

A nu se aplica legea unui stat strain pe considerentul ca nu a fost recunoscut de legea forului echivaleaza cu neaplicarea legilor acestuia pe considerentul ca nu contravin statului. O imixtiune in treburile interne ale altui stat este inadmisibila potrivit normelor interne. Nici un stat nu-si poate permite sa sa aprecieze legitimitatea unui alt stat, cu atat mai mult nu poate permite acest lucru un judecator intern al unui stat ori a nu aplica legile unui alt stat pentru ca nu este recunoscut de tara forului. Acest lucru ar

Conflicte de jurisdicii

insemna ca un judecator isi permite sa aprecieze legitimitatea unui stat straina, ceea ce este inadmisibil. -conflictul interpersonal, respectiv legea se aplica dupa confesiune.

Conflictul de jurisdictii Raportul juridic cu element de extraneitate genereaza probleme legate de cadrul procesual se creeaza un conflict de jurisdictii. Normele care soluioneaza conflictul de jurisdictii sunt norme de drept material substantial, aplicabile direct, nemijlocit, raportului juridic, spre deosebire de normele conflictuale, care indica numai dreptul aplicabil. Aceste norme materiale aplicabile sunt cele ale instantei sesizate, care isi determina competenta de a soluiona respectivul litigiu de DIP dupa propriile norme juridice, procedura fiind supusa forului. Efectele hotararii judecatoresti se determina, de asemenea, dupa legea proprie. Intre conflictul de legi si conflictul de jurisdictii exista o interdependenta intrucat conflictul de jurisdictii influenteaza conflictul de legi, fiind soluionat inaintea acestuia. 112

Conditia juridica a strainului Este instituia juridica formata din totalitatea normelor juridice stabilind drepturile si obligatiile pe care le pot avea strainii persoane fizice sau juridice- pe teritoriul statului in care se afla. Conditia juridica a strainului este determinata de legea statului in care se

Strin

gaseste sau cu jurisdictia cruia are legaturi. Trebuie precizat ca exista o cerinta pealabila pt existenta conditiei juridice a strainului, deoarece nu pot exista conflicte de legi decat in masura in care i se recunaoste strainului folosirea unor dreptri a caror exercitare poate provoca un conflict de legi. In Romnia, conditia juridica a strainilor este reglemetata prin OUG nr.

194/27.12.2002, deci de legea forului si nu trebuie confundata cu cu conflictele de

Cetenie

legi in materia srii si capacitatii persoanelor. Aceasta problem ine i de domeniul altor ramuri de drept.

Cetaenia Este instituia juridic ce cuprinde ansamblul normelor juridice privitoare la legaturile politice i juridice intre o persoana fizic i un stat, in urma creia persoana fizic, in calitate de cetean, este titulara unor drepturi si obligatii care constituie statutul ori conditia sa, fiind punct de legatura intre anumite norme conflictuale cum ar fi cele referitoare la starea si capacitatea persoanei. Este si o instituitie de drept public.

- TEMA II REGULILE CARE GUVERNEAZ SOLUIONAREA CONFLICTELOR DE LEGI

1. Conflictul de legi n timp i spaiu

conflicte de legi Noiune Conflictul de legi in timp si spatiu apare in situaia in care un raport juridic cu element strain ia nastere intr-o tara, conform legilor acelei tari i urmeaz s produc efecte n alt ar. Conflictul de legi n timp i spaiu mbrac dou forme:

n timp

n spaiu

a. simpl, in situaia n care dreptul care se nate/modific/stinge sub legea unui anumit stat, este apoi invocat ntr-o alt ar (rezult c nu exist 113

conflict de legi dect n cazul n care raportul juridic respectiv este invocat ntr-o alt ar); ex: o cstorie ncheiat ntr-o ar, crend dreptul la ntreinere ntre soi, invocat n alt tar, unde instana trebuie s aprecieze dac aceast cstorie este valabil ncheiat; b. complexa, in situaia n care dreptul care se nate, modific sau stinge n cadrul DIP este invocat ntr-o alt ar conflictul apare n ambele faze; ex: doi strini se cstoresc n Romnia, aprnd astfel un conflict de legi n momentul naterii dreptului, iar ulterior se stabilesc ntr-o alt ar, aprnd un al doilea conflict de legi legat de recunoaterea cstoriei.

Cu privire la cele dou forme ale conflictului de legi n timp i spaiu s-a pus problema situaiei dreptului dobndit. Soluia consacrat de art. 109 din Legea 105/1992 (LDIP) prevede c drepturile ctigate n ar strin sunt recunoscute n Romnia, afar de cazul n care ncalc ordinea public imperativ din Romnia.

Exist mai multe teorii cu privire la souionarea conflictului de legi n timp i spaiu. 1. Teoria extrateritorialitii drepturilor dobndite - consider c judectorul nu poate sanciona legea strin, care are for obligatorie putere numai n ara sa, ci sancioneaz numai drepturile dobndite n temeiul legii strine sau a hotrrilor judectoreti strine. Extrateritorialitatea drepturilor dobndite este explicat i n baza principiului neretroactivitii legii din dreptul intern ori prin necesitatea aplicrii legii sub imperiul creia s-au nscut drepturile, indiferent de plasarea n spaiu a prilor. Aceast teorie a fost criticat n doctrin, artndu-se c se aplic n caz de legi consecutive, n timp ce n realitate conflictul apare ntre legi concomitente cu domenii de aplicare diferite n ri diferite. 2. Teoria potrivit creia la baza soluionrii conflcitului de legi n timp i spaiu se afl normele DIP- conform creia extrateritorialitatea drepturilor dobndite presupune aplicarea legii strine competente unui raport juridic, iar soluia conflictului dintre legea sub care s-a nscut i legea rii unde se invoc raportul juridic nu se bazeaz pe drepturile dobndite, ci pe normele conflictuale ale rii unde raportul este invocat. Aceast teorie este adoptat de majoritatea doctrinei. Distincia dintre conflictul de legi n spaiu i conflictul de legi n timp i spaiu impune soluiile n cele dou situaii diferite: 114

dac se poate dobndi un drept n Romnia; dac dreptul normal nscut va putea fi invocat ntr-o ar care nu l reglementeaz.

Lege strin

Condiiile eficacitii internaionale a unui drept 1. dreptul s fie nscut potrivit legii competente, altfel nu exist i nu se poate pune problema eficacittii internaionale; legea competent poate fi legea statului unde dreptul a fost creat (pentru drepturile dobndite n cadrul intern) ori legea indicat de normele DIP ale rii n care dreptul este inovocat (pentru drepturile dobndite n cadrul internaional) 2. dreptul s fi ndeplinit cerintele prevzute de legea strin competent Ex: dac ntr-o tar transmiterea proprietii imobiliare se face prin remitere, iar

efecte

operaiunea remiterii nu a avut loc, nseamn c dreptul de proprietate nu este dobndit potrivit legii locului, dei, fa de legea naional, dreptul este nscut prin simplul acord de voin al prilor; n consecin, acest drept nu are eficien internaional. 3. dreptul care se pretinde s fie cel dobndit, iar nu un alt drept substituit acestuia, ntruct ar fi vorba despre un drept nou, fr legtur cu cel vechi.

Efectele produse de un drept conferit de o lege strin Se au n vedere urmtoarele reguli: 1. dreptul produce toate efectele pe care legea respectiv le reglementeaz; spre exemplu, capacitata deplin de exerciiu dobndit potrivit legii personale este

aplicare

recunoscut ntr-o alt ar, n care se cere o vrst mai mare pentru dobndirea acesteia; 2. dreptul nu poate produce n alt ar mai multe efecte dect cele produse n conformitate cu legea potrivit creia a fost creat; exemplu: reprezentana unei firme strine nu poate face alte operaiuni dect cele la care este ndrepttit firma n ara sa. 3. dreptul nu poate produce n alt ar efectele care contravin ordinii publice a acestui stat (fie nu produce nici un efect, fie i produce efectele numai n parte). Potrivit art. 168, 174 LDIP, o hotrre judectoreasc nu poate fi recunoscut ori executat n ara noastr dac ncalc ordinea public de DIP.

115

2. Aplicarea legii strine Noiunea de lege strin i domeniul su de aplicare Prin legea strin se nelege, in sens larg, dreptul strin, indiferent de izvoarele sale: norme juridice, cutume, practic judiciar, iar in sens restrans se refera la legea propriu-zisa; in DIP se are in vedere sensul larg. Corecta aplicare a dreptului strin constituie pentru statul forului o obligaie juridic pe care el nsui i-a asumat-o n cadrul unor concepte ale dreptului i n virtutea unei curtoazii internaionale. Aceasta vizeaz temeiurile juridice, legea strin producnd efecte n calitatea sa de sistem de drept i nu ca o condiie aplicat legii forului.

Titulul cu care se aplic legea strin Normele conflictuale ale unui sistem de drept, indiferent de motivul care justific existena lor, las n sfera dreptului forului dreptul strin, pentru c instanele locale sunt supuse legii statului crora la aparin, iar dac aplic legea strin, o fac n temeiul propriei legi naionale, a normelor conflictuale ale forului, in conditiile si limtele impuse de aceasta. Autoritatea legii strine nu are un caracter originar, ci unul derivat, de mprumut. Aplicarea legii strine prezint dificulti privind titulul cu care judectorul face acest lucru, fiind formulate mai multe teorii: 1. o prim teorie pornete de la ideea c legea strin este un element de drept, instana trebuind s determine coninutul legii strine. S-a observat ns c legea strin nu nseamn o component a lex fori. Legea i doctrina noastr accept aceast teorie; 2. o alt teorie se ntemeiaz pe considerarea legii strine ca element de fapt, pentru stabilirea coninutului su aplicndu-se regulile de prob pentru faptele juridice; astfel, prile fac dovada coninutului su, iar judectorul nu se poate ntemeia pe cunotinele sale despre legea strin; 3. teoria drepturilor ctigate consider c aplicarea legii strine se bazeaz pe respectul drepturilor dobndite n strintate, sub imperiul legii competente acolo, nelundu-se n considerare deci legea strin, ci drepturile concrete dobndite n strintate; 4. teoria recepiei dreptului strin, ce consider c legea strin se ncorporeaz legii forului i se aplic cu titul de drept propriu. 116

Aplicarea legii strine i luarea n considerare a legii strine Prin aplicarea legii strine se intelege ca un raport juridic cu element de extraneitate care naste, modifica sau stinge drepturi si obligatii este supus, guvernat legii strine a carei competenta este data de normele conflictuale ale forului. Legea straina se aplica diferit de la un sistem de drept la altul, in functie de determinarile din normele conflictuale ale rii forului, dupa ce a fost calificata ca lex causae asupra raportului de drept internaional privat. Luarea in considerare a legii strine nu inseamna ca efectele juridice privind cauza analizata se stabilesc conform dispozitiilor acestei legi, ci ca se tine seama doar de legea straina fie pentru aplicarea propriei legi, fie pentru a defini un raport juridic. De exemplu, in DIP romn, legea straina este luata in considerare pentru aplicarea legii proprii in cazul chestiunilor incidente, a invocarii drepturilor dobandite in strainatate sau privind incuviintarea exequatur-lui (art.167 si 173 din lege). Proba legii strine n dreptul intern, se pornete de la prezumia c toi sunt obligai s cunoasc legea, normele juridice neconstituind obiect de prob, deoarece judectorul se presupune c le cunoate. Fac obiectul probei numai faptele generatoare de drepturi i obligaii. n cazul legii strine ns, ea trebuie cunoascut pentru a fi aplicat, existnd urmtoarele soluii n acest sens: 1. prile au obligaia de a stabili coninutul legii strine n faa jurisdiciei forului, legea strin constituind un element de fapt; este concepia dreptului anglosaxon, unde instana analizeaz problema prezentat i aplic legea strin astfel cum a fost dovedit de pri, exsitnd posibilitatea de deformare a legii; 2. instana aplic legea strin dac o cunoate, iar dac nu o cunoate, poate cere prilor, sub sanciunea respingerii preteniilor, s fac dovada coninutului acesteia (sistemul german); 3. instana stabilete coninutul legii strine ca i pentru legea proprie (dreptul italian). In dreptul romnesc, legea strin este element de drept, iar instana trebuie s ia msuri din oficiu pentru determinarea coninutului acesteia. Art. 7 alin. 1 LDIP dispune c stabilirea coninutului legii strine se face de ctre instana de judecat, prin atestri obinute de la organele care au edictat legea, 117

prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat. Instana poate cere concursul prilor pentru determinarea legii strine. Sprijinul autoritilor n stabilirea coninutului legii strine se concretizeaz n adresele emise de instan ctre Ministerul de Justiie i Ministerul de Externe, pentru a primi informaii necesare despre legea strin. Conform Legii nr.189/2003 privind asistenta juridica internaionala in materie civil si comerciala, se reglementeaza o procedura de obtinere a informatiilor asupra deptului strain, sens in care instanta poate cere sprijinul autoritatilor, respectiv Ministerului Justitiei care transmite ori primest de la ministerele de justitie din alte tari informatii privind dreptul intern in materie civil si coemrciala, precum si in domeniul procedurii civile si coemrciale si al organizarii judiciare, pentru cazuri judiciare determinate. Potrivit art. 28, cererea de informatii asupra dreptului strain emana numai de la o autoritate judiciara si cuprinde: denumirea autoritatii judiciare, natura si stadiul procesului, preum si problemele cu privire la care se cer informatii din dreptul unui alt stat, facandu-se o scurta expunere a contextului in care acestea sunt necesare. La cere se vor putea anexa si unelke documente de natura a clarifica intelesul cererii.. Dac cererea este formulata de parti, atuci va fi insoita de o incheiere de admitere a autoritatii judiciare competente. Cererea si documetele sunt traduse de instanta sau parti, dupa caz. Potrivit art. 29, atunci cand primeste din strainatate o cerere de informatii asupra dreptului romn, Ministerul Justitiei formuleaz rspunsul sau o trimite unui alt organ competent s ofere rspunsurile adecvate, rspunsul urmnd a fi insoit de extrase din textele de lege sau lucrri de doctrin. Ministerul Justitiei poate s refuze a da curs cererii de informatii asupra dreptului romn dac apreciaz c interesele statului romn sunt afectate de litigiu sau c rspunsul ar fi de natura a aduce atingere suveranit ii ori securitii sale. n cazul n care nu se poate stabili coninutul legii strine, n practic exist mai multe soluii: respingerea aciunii (SUA); aplicarea unei alte legi strine considerat asemntoare; aplicarea unui drept cu care raportul juridic prezint legturi subsidiare; aplicarea principiilor fundamentale comune tuturor trilor.

Legea forului

n sistemul nostru de drept, dac nu este posibil, se aplic dreptul forului, considerat a avea o vocaie subsidiar i prezumndu-se c exist acordul prilor, pentru c acestea au dedus litigiul n faa instantei. Potrivit art. 7 alin. final al LDIP, n cazul imposibilittii de a stabili coninutul legii strine se aplic legea romn; pentru situaia aplicrii legii naionale a prii 118

care este apatrid, coninutul legii strine aplicabile se face innd seama c legea naional este legea ceteniei, iar dac nu are o cettenie se aplic legea domiciliului sau, n lips, a reedintei.

n ceea ce privete problema dac legea strin se aplic din oficiu sau la cererea prii, s-au emis dou posibile soluii: 1. instana nu poate aplica din oficiu legea strin, ci numai dac este invocat de pri (dreptul englez); 2. instanta este obligat s aplice legea strin, independent de voina prilor.

interpretare

Aceasta este soluia n dreptul romnesc, unde se aplic legea strin, afar de cazul n care este vorba de drepturi de care prile pot dispune.

Interpretarea legii strine Interpretarea legii strine se face n funcie de titlul cu care este recunoscut legea strin, respectiv ca element de fapt ori de drept. Dac este considerat un element de fapt, greita interpretare nu d dreptul la recurs, instana nefiind obligat s cunaosc legea strin. Dac este considerat element de drept, interpretarea trebuie s fie conform cu interpretarea din statul care a emis-o, fiind admisibil un recurs ntemeiat pe interpretarea greit a legii strine. Neaplicarea legii strine competente echivaleaz cu neaplicarea normei conflictuale a forului, motiv de recurs potrivit C.prc.civ.(aplicarea greit a legii). Soluia interpretrii legii strine depinde de urmatorii factori: -de titlul cu care se cere a se aplica legea straina: dac se aplica ca element de fapt, trebuie stabilite faptele care intra in competenta materiala a instantei, iar dac se aplica ca element de drept, intrepretarea legii strine se va face duparegulile dreptului propriu (cand se incorporeaza in sistemul de drept al forului) sau ale dreptului strain (cand legea straina pastreaza caracterul de drept strain); -de modul de organizare a instantelor judecatoresti, precum si de reglementarea accesului la exercitarea cailor de atac n ara forului. Dac legea straina este considerata element de fapt, iar calea de atac se exercita numai pentru motive de drept, gresita interpretare a legii strine nu permite exercitarea caii de

n Romnia

atac; -de particularitatile reglementarilor juridice ale forulu.i In Romnia interpretarea se face ca n statul ce a emis legea straina. 119

Privitor la sancionarea interpretrii gresite a legii strine, exista 2 teorii: -in unele sisteme de drept, se considera ca interpretarea gresita a legii strain nu trebuie sa determine admiterea recursului la instanta superioara (Franta, Germania, Elvetia, Anglia) -in alte sisteme de drept, se admite recursul la instanta superioara (Italia, Belgia, Romnia) La noi, potrivit art. 304 pct. 9 C.p.civ. se poate face recurs cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost dat cu nclcarea sau aplicarea gresit a legii, iar art. 329 privind recursul in interesul legii, procurorul general din oficiu sau la cererea Ministerului Justitiei, are dreptul, pentru a asigura interpretarea sau aplicarea unitara a legii pe teritoriul rii, s ceara Inaltei Curi de Casaie i Justiie s se pronune asupra chestiunilor de drept care au fost soluionate diferit de instanele judecatoresti.

Controlul aplicarii legii strine

Existenta unui sistem de garanii i control privind aplicarea legii strine prevazut in sistemul de organizare al instantelor judecatoresti ale forului da eficienta aplicarii legii strine, altfel ramanad doar o chestiune pur teoretica. In dreptul nostru neaplicarea legii strine constituie motiv de recurs. Dupa desemnarea de catre norma conflictuala a forului a legii strine, aplicarea acesteia este obligatorie, nefiind lasata la aprecierea judecatorului.

- TEMA III NORMA CONFLICTUAL N DIVERSE MATERII

Persoan fizic

1. Norme conflictuale privind starea i capacitatea persoanelor fizice Noiunea de statut personal din DIP nu are acelai continut cu noiunea de statut personal din dreptul intern. n dreptul intern, prin statut personal se

statut personal

intelege starea civil si capacitatea persoanelor, n timp ce n DIP noiunea cunoaste: o extindere, n sensul ca include starea civil, numele, domiciliul, capacitatea juridica si relaiile de familie, reunindu-se statutul individual si cel familial al persoanei fizice, dar si 120

Capacitate

o limitare, n sensul c aspectele legate de regimul matrimonial, incapacitatile speciale, libertatile sunt supuse altei legi decat celei care guverneaz statutul personal. Prin statut personal n DIP se inteleg starea civil, capacitatea si relaiile

de familie ale persoanei fizice. Conform art.11 LDIP, statutul personal este supus legii naionale a persoanei fizice, afara de cazul n care prin dispoziii speciale se prevede altfel. Legea naional este legea statului a crui cetenie o are persoana fizic n cauza, cetenia fiind determinata potrivit legii statului a carui cetenie se invoca. Legea naional a ceteanului romn care potrivit legii strine este considerat a avea o alta cetenie este legea romn. Legea naional a strainului care are mai multe cetenii este legea statului unde isi are domiciliul sau, n lipsa, resedinta. Legea naional a apatridului este legea domiciliului sau, n lipsa, a reedinei. n cazul schimbarii criteriului dup care se determina legea naional, apare un conflict mobil de legi, soluionat de art. 15 LDIP n sensul ca apartenenta unei persoane la o noua lege naional nu aduce atingere majoratului dobandit potrivit legii care ii era anterior aplicabila. Conform art. 36 rap. la art. 20 din lege, legea naional a soilor sau legea domiciliului continua sa reglementeze ocrotirea parinteasca a copilului din cstorie n cazul n care unul dintre ei isi schimba cetenia sau domiciliul. Statutul personal al refugiatului este reglementat de legea rii n care isi are domiciliul/resedinta.

Starea civil Starea civil reprezint un ansamblu de elemente care rezult din actele i faptele de stare civil i prin care persoana fizic se individualizeaz n familie i societate. Faptele juridice care determin starea civil sunt naterea i moartea, din care rezulta inceputul i sfarsitul calitii de subiect de drept. Actele de stare civil sunt cstoria, recunoaterea filiaiei, adopia. Actele si faptele de stare civil se nregistreaz in registre speciale, pe baza acestora emindu-se certificate constatatoare. Proba srii civile se face de regula cu certificatele de stare civil, dar, n situaii exceptionale, starea civil poate fi dovedita prin orice mijloc de proba admis de lege Inregistrarea actelor i faptelor de stare civil nu este reglementata de legea naional, ci, dup caz: de legea locului incheierii actului juridic locus regit actum; 121

de legea autoritatii care efectueaz inregistrarea conform regulii auctor regit actum. n cazul actelor sau faptelor de stare civil cu element de extraneitate, n

doctrin au fost evideniate 3 situaii: 1. nregistrarea actelor i faptelor de stare civil n ara noastr privind strinii i apatrizii: se aplic aceleai reglementri ca i pentru romni, respectiv Legea nr.119/1996 privind actele de stare civil. Se nregistreaz actele i faptele respective la reprezentanele consulare sau diplomatice alre statului respectiv. 2. Romnii aflai n strintate: actele i faptele de stare civil se nregistreaz de reprezentanele diplomatice ori consulare romne, iar dac acestea nu exist, la serviciul local de stare civil, cu obligaia retransmiterii n 6 luni de la revenirea n tar. Conform art. 161 LDIP, dovada strii civile i puterea probant a actelor de stare civil sunt reglementate de legea locului unde s-au ntocmit nscrisurile invocate. Art. 162 arat c actele oficiale ntocmite sau legalizate de o autoritate strin pot fi folosite n faa instantelor romne numai dac sunt supralegalizate pe cale administrativ-ierarhic de misiunile diplomatice sau consulare ale Romniei n scopul garantrii autenticitii acestora. 3. Pentru mprejurri deosebite, nregistrarea actelor sau faptelor de stare civil se face de comandantul navei sau aeronavei, cu obligaia ca la revenirea n ar s le prezinte autoritilor competente din primul pot sau aeroport, iar n Bucureti, la Primria Sector 1.

Capacitatea persoanei fizice Statutul personal al persoanei fizice starea civil, capacitatea i relaiile de familie este guvernat de legea personal a acesteia (lex personalis). Legea personal este conceput n mod diferit de la un sistem de drept la altul: unele sisteme accept ca lege personal legea rii a crei cettenie o are persoana fizic, deci legea naional (lex patriae);

Lex patriae

altele adopt ca lege personal legea rii n care persoana fizic si-a stabilit domicliul (lex domicilii);

Lex domicilii

altele practic un sistem mixt, n sensul c pentru straini capacitatea se deterin dup legea statului unde se gasesc n calitate de straini, iar pentru proprii ceteni aflati n strainatate, dup legea naional a persoanei fizice. Argumentele aduse n favoarea sistemelor principale lex patriae si lex domicilii:

a. Lex patriae: 122

cetenia reprezint legatura politico-juridica dintre individ si stat, fiind n msura sa reglementeze conditia juridica a persoanei fizice;

legea naional ofera posibilitatea ocrotirii propriilor ceteni n afara teritoriului naional;

cetenia are un caracter mai accentuat de stabilitate n raport de domiciliu, schimabrea ceteniei nedepinzand numai de vointa persoanei, ca n cazul domiciliului;

legea naional tine cont de specificul natiunii respective, de obiceiurile si traditiile naionale;

dobandirea unei noi cetenii presupune de regula acceptarea unui nou regim al statutului personal;

noiunea de cetenie are acelai continut n toate sistemele de drept fiind mai usor de probat; Dezavantajele sistemului lex patriae:

cetatneia nu reprezint un criteriu adecvat de determinare a legii personale n cazul apatrizilor sau pentru cetenii apartinand unor state compuse federatii, confederatii sau state cu reglementari regionale diferite, deoarece reglementarea statutului personal difera de la o regiune la alta;

sistemul lex patriae prezinta dezavantaje n cazul n care membrii unei familii au cetenii diferite, statutul personal al acestora urmand a fi carmuit de legi diferite, n timp ce domiciliul este comun;

se constata dificultati n determinarea legii naionale n cazul n care persoana are dubla cetenie.

b. Lex domicilii domiciliul reprezint centrul vietii juridice a persoanei fizice, reprezentnd locuinta principala si statornica a persoanei; domiciliul stabilit intr-o tara exprima vointa persoanei fizice de a se supune legii acelei tari; domiciliul inlatura dezavantajul dublei cetenii, fiind unic si determinand aplicarea unei singure legi; domiciliul reprezint criteriul unic de determinare a legii personale n cazul statelor federatii sau a statelor cu reglementari regionale diferite; domiciliul exclude sub asepctul legii aplicabile, diferena dintre ceteni si straini, asigurand aplicarea unitara a regimului acordat persoanei fizice tuturor indivizilor. Dezavantajele sistemului lex domicilii: 123

nu are intotdeauna caracter de realitate, n unele situaii este greu de stabilit diferena fata de resedinta;

poate fi diferit pentru membrii familiei, care au aceeasi cetenie; faciliteaza fraudarea legii, deoarece depinde de vointa persoanei. Adoptarea unuia dintre sisteme depinde de interesele statelor si contextul

social-politic. n general, tarile de imigrare adopta sistemul legii domiciliului, iar tarile de emigrare, sisemul legii naionale. n Romnia, a fost adoptat sistemul lex patrie, aplicandu-se n subsidiar lex domicilii pentru situaii special prevazute de lege.

Norme conflictuale in domeniul raporturilor de familie Sediul materiei: art. 11-39 din LDIP; art. 4 i 42 din Legea nr.119/1996. Raporturile de familie rezult din cstorie, din rudenia fireasca si din adoptie.

a. Cstoria

cstorie

Pentru incheierea cstoriei sunt necesare urmatoarele condiii legale: de fond; de forma; lipsa impedimentelor la cstorie (conditii de fond negative). Distincia dintre condiiile de form i cele de fond se face n principiu dup legea forului (art. 3 LDIP).

Condiiile de fond ale ncheierii cstoriei Potrivit art. 18 alin1 din LDIP, n ceea ce privete condiiile de fond pentru incheierea cstoriei, se aplic legea naionala a fiecrui viitor so. Pentru cstoria contractat de un cettean romn n strintate, se aplic legea romn, iar pentru un cettean strin aflat n Romnia legea sa national. Potrivit art. 33 din LDIP, o castorie intre ceteni straini poate fi incheiata numai dac, pe langa celelalte conditii prevazute de lege, viitorii soi fac dovada indeplinirii conditiilor de fond cerute de legea lor naional pentru incheierea cstoriei. n ceea ce priveste impedimentele, art. 18 alin. 2 conine o prevedere de ocrotire a ordinii publice de DIP romn: dac una dintre legile strine determinata potrivit alin.1 prevede un impediment la cstorie care, potrivit dreptului romn, este incompatibil cu libertatea de a incheia o cstorie, acel impediment va fi inlaturat ca inaplicabil n cazul n care unul dintre viitorii soi este cetean romn si cstoria se incheie pe teritoriul Romniei. 124

Ceteanul strain care se cstorete n Romnia va putea sa probeze indeplinirea conditiilor de fond prevazute de legea sa naional cu un act eliberat de autoritatile competente ale statului respectiv. Ceteanul romn care se castoreste n strainatate poate sa probeze indeplinirea conditiilor de fond prevazute de legea romn cu un act eliberat de autoritatile romne.

Condiiile de forma ale incheierii cstoriei Art. 19 alin.1 dispune ca forma incheierii cstoriei este supusa legii statului pe teritoriul cruia se celebreaza (locus regit actum). Conform art. 19 alin.2, cstoria unui cetean romn aflat n strainatate poate fi incheiata n fata autoirtatii locale de stat competente ori n fata agentului diplomatic sau functionarului consular fie al Romniei (caz n care este supusa conditiilor de forma prev. de legea romn), fie al statului celuilalt viitor sot (art. 19 alin.3). aceste prevederi reprezint aplicatii ale regulii auctor regit actum. Legea competenta sa guverneze forma incheierii cstoriei reglementeaza urmataotele aspecte: organul competent pentru incheierea cstoriei; formalitatile prealabile; opozitia la cstorie; procedura incheierii cstoriei.

Efectele cstoriei Relaiile personale si patrimoniale dintre soi sunt, potrivit art. 20, supuse legii naionale comune, iar n cazul n care au cetenii diferite, legii domiciliului comun. n lipsa de cetenie comuna sau domiciliu comun, relaiile patrimoniale si personale dintre soi sunt supuse legii statului pe teritoriul cruia soii au ori au avut resedinta comuna, sau cu care intretin n comun legaturile cele mai stranse. Legea determinat potrivit art. 20 reglementeaza urmatoarele aspecte ale relatiilor dintre soi: a. nepatrimoniale: modificarea numelui soilor la incheierea cstoriei;

capacitatea de exercitiu a femeii care se cstorete inainte de 18 ani; b. patrimoniale: regimul si efectele convietuirii matrimoniale; obligaia de intretinere intre soi; determinarea bunurilor comune si proprii; regimul datoriilor comune ale soilor.

125

Conflictul mobil de legi privind efectele cstoriei Conform art. 20 alin.2, legea naional comuna sau legea domiciliului comun continua sa reglementeze efectele cstoriei n cazul n care unul dintre soi i schimba, dup caz, cetenia sau domiciliul. Rezulta ca n cazul n care apare un conflict mobil de legi, generat de schimbarea ceteniei sau domiciliului unuia dintre soi, se da prioritate la aplicare legii vechi. Dac amandoi soii i schimb, dup caz, cetenia sau domiciliul, se va aplica legea noua, ca lege a ceteniei sau domiciliului comun. Noua lege comuna se aplica numai pentru viitor, n sensul ca reglementeaza efectele cstoriei produse dup schimbarea ceteniei/domiciliului comun. Art. 21 alin.3 reglementeaza un alt conflict mobil de legi, privind convenia matrimoniala. Textul dispune c modificarea sau noua convenie produce efecte pentru viitor nu retroactiv, iar n privinta tertilor se va aplica legea anterioara.

Convenia matrimoniala Reprezinta acordul sau ntelegerea dintre soi, facuta la inceputul cstoriei, prin care acestia stabilesc regimul juridic aplicabil bunurilor lor. a. condiiile de fond cerute pentru incheierea conventiei matrimoniale sunt cele prevazute de legea naional a fiecruia dintre viitorii soi. Legea nu ofera o solutie pentru cazurile n care unul dintre viitorii soi este apatrid sau cand amandoi sunt apatrizi, n acest caz, aplciandu-se legea care guverneaza efectele cstoriei. b. Condiiile de forma ale conventiei matrimoniale se determina potrivit art. 71 alin.1 si art. 86 din lege, putand fi guvernate de una dintre urmatoarele legi: legea care reglementeaza fondul conventiei

matrimoniale; legea locului incheierii conventiei; legea naional sau legea domiciliului perosanei care a consimtit convenia; legea aplicabila potrivit dreptului privat al autoritatii care examineaza validitatea actului; legea statului unde se gasesc prtile la data incheierii conventiei, cand se afla n state diferite si au indeplinit condiiile de forma prevazute de legea respectiva (oricare dintre cele doua legi); legea statului unde reprezentatul partii s-a aflat n momentul incheierii conventiei matrimoniale si dac a indeplinit condiiile de fond prevazuta de lege. c. Regimul i efectele conventiei matrimoniale sunt reglementate de legea aleas prin acord de viitorii soi, iar n lips, de legea prev. la art. 20. 126

Rezult c pentru reglementarea regimului i efectelor conventiei matrimoniale se aplica n principal principiul lex voluntatis. n subsidiar, dac prtile nu au ales legea aplicabila, se aplica legea care guverneaza efectele cstoriei. Conform art. 21 alin.3, legea care guverneaza regimul si efectele conventiei matrimoniale stabilete dac este posibila modificarea sau inlocuirea ocnventiei matrimoniale n timpul cstoriei. Modificarea sau noua conventie matrimoniala nu poate aduce prejudicii tertilor.

Nulitatea cstoriei Conform art. 24 alin.1, legea care reglementeaza incheierea cstoriei se aplica nulitatii cstoriei si efectelor acestei nulitati, precum si felurile nulitatii. 1. Nulitatea cstoriei pentru incalcarea conditiilor de fond ale incheierii ei se pronunta n conformitate cu legea naional a fiecruia dintre viitorii soi; 2. Nulitatea cstoriei pentru neindeplinirea conditiilor de forma se pronunta n conformitate cu una dintre urmatoarele legi: legea statului pe teritoriul cruia s-a celebrat cstoria; legea agentului diplomatic sau consular care a instrumentat-o. Conform art. 24 alin.2, nulitatea unei casatorii incheate n strainatate cu incalcarea conditiilor de forma poate fi admisa numai dac sanctiunea nulitatii este prevazuta de legea romn.

Cstoria putativa Legea aplicabial nulitatii cstoriei reglementeaza si condiiile si efectele cstoriei putative. Privete relaiile dintre soi, relaiile dintre parinti si copii si buna-credinta a sotului fata de care cstoria produce efecte. Relaiile dintre parinti si copii sunt reglementate de legea aplicabila filiatiei din cstorie, adic de legea care carmuieste efectele cstoriei.

Divortul Divorul este supus dreptului aplicabil efectelor cstoriei (art. 22), respectiv: n principal, de legea naional comuna, n subsidiar, de legea domiciliului comun sau legea statului pe teritoriul cruia soii au sau au avut resedinta comuna sau cu care intretin n comun legaturiel cele mai stranse. O hotarare de divort pronuntata n strainatate privind un cetean romn nu va putea fi 127

recunoscuta n Romnia, conform art. 168 alin.2, n cazul n care nu au fost respectate normele DIP cu privire la reglementarea divortului. Domeniul legii divortului: dreptul de a introduce aciunea; motivele de

Divor

divort; efectele divortului cu privire la relaiile dintre soi: personale, patrimoniale, suportarea datoriilor comune, obligaia de intretinere; capacitatea de exercitiu; efectele cu privire la relaiile dintre parinti si copii: incredintarea minorului, exercitarea drepturilor parintesti, obligaia de intretinere. Determinarea competentei jurisdictionale n materia divortului si procedura de judecata sunt supuse legii forului. De asemenea, masurile provizorii, masurile urgente luate de instanta de judecata sunt supuse legii forului. Invocarea ordinii publice de DIP romn n mateia divortului poate viza legea divortului sau unele dintre prevederile ei. n cazul inlaturarii legii strine, se aplica legea romn. Conform art. 22 alin.2, dac legea straina nu permite divortul

Filiaie

sau il permite n conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romn, n cazul n care unul din soi este la data cererii de divort cetean romn. Rezulta ca sunt competente instanele romne, care au posibilitatea sa inlature de la aplicare legea straina si sa aplice legea romn, iar conflictul mobil de legi se soluioneaza n favoarea legii romne, n considerarea ceteniei romne a unuia dintre soi.

b. Legea aplicabila filiatiei

Stabilirea filiaiei pentru copilul din cstorie, se face conform legii care la data la care s-a nscut copilul se aplica efectelor cstoriei prinilor (art.25 alin.1). Dac inainte de nasterea copilului cstoria a incetat sau a fost desfacuta, se aplica legea care la data incerii sau desfacerii ii carmuia efectele , conform art. 25 alin.2 Domeniul de aplicare a legii filiatiei: stabilirea filiatiei fata de mam i tat i efectele filiaiei. Conform art. 26, aceeai lege se aplic pentru tgada paternitii, dobndirea numelui de ctre copil, raporturile dintre prini i copii, inclusiv obligaia de intretinere, educatie si adminsitrare a bunurilor copilului. Conform art. 27, n cazul n care parintii sunt n drept sa procedeze la legitimarea prin cstorie subsecventa a copilului nascut anterior, condiiile cerute 128

n acest scop sunt cele prev. de legea care potrivit art. 20 se aplica efectelor cstoriei. Aspectele de procedura sunt reglementate de legea forului. Pentru copilul din afara cstoriei, se aplic legea naional a copilului de la data naterii (art. 28 alin.1 teza I). n cazul n care copilul, cetean strain, are si o alta cetenie straina, i se aplica legea mai favorabila (teza a II-a). caracterul de lege mai favorabila copilului se califica de ctre instanta forului. Domeniul de aplicare a legii: recunaosterea filiatiei si efectele ei; contestarea recunaosterii filiatiei; raporturile dintre pariniti si copil, inclusiv obligaia de intretinere. Dreptul mamei de a cere tataului din afara cstoriei sa raspunda pentru cheltuielile din timpul sarcinii si pentru cele prilejuite de nasterea copilului este supus legii naionale a mamei.

Ocrotirea printeasc pentru copilul din cstorie iadopie este supus legii ce guverneaz efectele cstoriei printilor, iar msurile ce de iau de prini sau teri cu privire la bunurile minorului sunt supuse legii statului ale crui autoriti ndrum i supravegheaz ocrotirea (art. 28).

c. Obligaia de ntreinere

Obligaia de ntreinere n raporturile dintre copii i prinii este guvernat de legea efectelor cstoriei (art. 34). n raporturile dintre soi, se aplic aceeai

obligaie de ntreinere

lege. n raporturile dintre fotii soi, se aplic legea care a guvernat divorul i n raporturile cu alte persoane, legea naional a creditorului.

Legea aplicabila obligatiei de ntretinere Conform art. 34 LDIP: a. n raporturile dintre parinti si copii se apllica legea care carmuieste efectele fialitiei, repsectiv legea care guverneaza efectele cstoriei incazul copilului din cstorie; legea naional a copilului sau legea mai favorabila acestuia n cazul copiului din afara cstoriei; legea naional a adoptatorului sau legea efectelor cstoriei n cazul soilor care adopta impreuna, pentru copilul adoptat; b. n raporturile dintre soi: legea care carmuieste efectele cstoriei 129

c. n raporturile dintre fostii soi: legea care carmuieste divortul; d. n raporturile dintre alte persoane: legea naional a creditorului. Inc az de schimbare a ceteniei, noua lege se aplica numai prestatiilor viitoare. Domeniul legii aplciabile obligatiei de intretinere: persoana creditorului si a debitorului, precum si ordinea de propritate intre mai multi debitori; intinderea obligatiei de intretinere; modul de executare a obligatiei si termenele pentru staisfacerea acesteia. Conform art. 35 alin.2, norma de ordine publica n DIP romn, la determinarea intinderii oblgiatiei de intretinere trebuie sa se tina seama de posibilitatile materiale ale debitorului si de nevoile efective ale creditorului.

adopie

d. Adopia n ceea ce privete condiiile de fond, se aplic legea naional a adoptatorului i a celui care urmeaz sa fie adoptat (art. 30). Acetia trebuie sa indeplineasca si condiiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele doua legi naionale prev. de art. 30. Rezulta ca adoptatorul si cel care urmeaz sa fie adoptat trebuie sa indeplineasca condiiile prevazute de legea lui naional si cumultaiv condiiile obligatorii pentru ambii, prevazute n ambele legi. Condiiile de fond cerute soilor care adopta impreuna sunt cele stabilite de legea care carmuieste efectele cstoriei; aceeasi lege se aplica si dac unul dintre soi adopta copilul celuilalt (art. 30 alin.2). Condiiile de forma sunt supuse legii statului pe teritoriul cruia se incheie

Filiaie

adoptia; de asemenea, proba adoptiei este supusa legii locului incheierii ei. Efectele adoptiei sunt reglementate de art. 31 din lege, conform cruia efectele adoptiei, precum si relaiile dintre cel adoptat si adoptator sunt carmuite de legea naional a adoptatorului, iar n cazul adoptiei consimtite de soi, este aplicabila legea care carmuieste efectele cstoriei. Legea 21/1991 privind cetenia romn face precizari cu privire la ipoteza dobandirii si pierderii calitii de cetean romn prin adoptie: a. minorul strain sau apatrid adoptat de un cetean romn sau de doi soi dintre care cel putin unul este romn dobandeste ceteania romn, n anumite conditii; b. minorul cetean romn, adoptat de un cetean strain, pierde cetenia romn dac adoptatorul solicita n mod expres acest lucru si dac adoptatul este considerat conform legii strine, ca a dobandit cetenia straina; 130

c. dobandirea sau pierderea ceteniei romne de ctre adoptator produce efecte asupra ceteniei adoptatului n acelelasi conditii ca si n cazul parintilor firesti. Nulitatea adoptiei este, conform art.33, supusa unor legi diferite: a. pentru nerespectarea conditiilor de fond legii care reglementeaza condiiile de fond; b. pentru nerespectarea conditiilor de forma legii care guverneaza condiiile de forma.

Efectele nulitatii asupra ceteniei: a. minorul care nu a implinit 18 ani si care prin adoptie dobandeste cetenia romn n cazul nulitatii adoptiei este considerat ca nu afost niciodata cetean romn dac domiciliaza n strainatate sau dac paraseste tara pentru a domicilia n strainatate (art. 7 din Legea 21/1991). b. Minorul cetean romn adoptat de un strain, dac intervine nulitatea adoptiei si nu a implinit 18 ani, este considerat ca nu a pierdut niciodata cetenia romn (art. 29 alin.2 l21/1991). Desfacerea adoptiei este reglementata de art. 31 din Legea 105/1992, potrivit cruia este supusa legii care reglementeaza efectele adoptiei, respectiv legea naional a adoptatorului sau legii efectelor cstoriei soilor, n cazul adoptiei consimtite de soi. Efectele desfacerii adoptiei asupra ceteniei: a. minorul strain sub 18 aniu adoptat de un cetean romn pierde cetenia romn la data desfacerii adoptiei dac domiciliaza n strainiatate sau paraseste tara pentru a domicilia n strainatate; b. Minorul romn sub 18 ani adoptat de un cetean strain, n cazul desfacerii adoptiei redobandeste cetenia romn la data desfacerii adoptiei, dac domiciliaza n tara sau se reintoarce sa domicilieze n tara.

act juridic 2. Normele conflictuale privind condiiile de fond ale actului juridic n general i ale contractului n special Aplicarea legii alese de autorul actului juridic Condiiile de fond ale actului juridc cuprind ansamblul aspectelor de fond

lex actus lex voluntaris

privind ncheierea actului, efectele, executarea, transmiterea i stingerea obligaiilor rezultate din actul juridic respectiv. Condiiile de fond ale actului juridic sunt supuse legii actului (lex actus). 131

Conform art. 69 alin.1 LDIP, condiiile de fond ale actului juridic unilateral sunt stabilite de legea aleas de autorul su. Legea liberttii de voin se aplic, n principiu, conditiilor de fond ale tuturor actelor juridice, unilaterale si bilaterale. Lex voluntatis reprezint transpunerea n planul DIP a principiului autonomiei de voin a prtilor, care crmuieste n general materia conditiilor de fond ale actului juridic, nsa nu trebuie inteles ca prin autonomia lor, prtile pot crea efecte peste lege, legea forului indicand limitele libertatii de vointa a prilor. n Romnia, art. 73 LDIP dispune c alegerea legii aplicabile contractului trebuie s fie expres i s rezulte nendoielnic din cuprinsul actului sau din circumstanele ncheierii acestuia. Prile pot alege legea aplicabil totalittii sau numai unei pri a contractului; nelegerea lor poate fi modificat tot prin acord de voin. Posibilitatea de a alege legea aplicabil decurge din dreptul intern (art. 969 C.civ.), dar i dreptul internaional, respectiv Convenia European n materie de Arbitraj de la Geneva din 1974. Lex voluntatis permite s fie adaptat contractul la condiiile juridice variabile ale pieei strine i totodat contribuie la unificarea dreptului n materie. Alegerea legii aplicabile se face printr-o clauz contractual ori prin act separat.

Determinarea legii aplicabile actului juridic dup criterii obiective

Criteriile de localizare obiectiv a actului juridic sunt acele elemente stabilite de lege, conform crora actul juridic este supus unei anumite legi, n lipsa unei legi alese de autorul sau. Localizarea obiectiva prezinta un caracter subsidiar fata de lex voluntatis, acesta fiind consacrat de practica instantelor si n special, de practica arbitrala n materia comertului internaional. Potrivit art.69 alin.2 LDIP, n lipsa legii alese de autorul sau, se aplica legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai stranse, iar dac aceasta lege nu poate fi identificata, se aplica legea locului unde actul unilateral este intocmit. Rezulta ca legea stabilete un criteriul principal de localizare a actului juridic (existenta legaturilor celor mai stranse) i un criteriul subsidiar (locul incheierii actului). Aplicarea celor doua legi prev. de art. 69 nu este alternativa, ci subsecventa, legea locului intocmirii actului aplicandu-se numai n subsidiar, numai dac nu poate fi identificata legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai stranse. 132

Legea aplicabila actelor juridice accesorii Conform art. 70 LDIP, actul juridic accesoriu este carmuit de legea care se aplica fondului actului juridic principal, n lipsa unei manifestari diferite de vointa a autorului sau. Rezulta ca n principal actul juridic accesoriu este supus legii alese de autorul sau, iar n subsidiar, legii care guverneaza fondul actului juridic principal.

LEGEA APLICABILA CONTRACTULUI

Noiuni generale privind legea contractului (lex contractus) n DIP se face distincie intre condiiile de form i de fond ale contractului, fiecare dintre aceste aspecte fiind supuse unor legi diferite. Legea care reglementeaza condiiile de fond si efectele contractului poarta denumirea de lex contractus. Condiiile de forma sunt reglementate de norma conflictuala locus regit actum. Lex contractus se poate prezenta sub 2 forme: lex voluntatis, adic legea aleasa de prti n temeiul autonomiei lor de vointa sau legea determinata prin localizare obiectiva a contractului, pe baza normelor juridice ale forului, n lipsa lui lex voluntatis.

Aplicarea legii alese de prti (lex voluntatis) contractului Potrivit LDIP, lex voluntatis se aplica atat actelor juridice unilaterale, cat si

Lex voluntaris

bilaterale. Aplicarea principiului autonomiei de vointa se justifica, deoarece: prtile sunt n msura sa indice legea statului cu care raportul juridic prezinta cele mai stranse legaturi; dreptul strain poate fi administrat mai usor n cazul n care dreptul intern al unor state nu este adaptat corespunztor relatiilor internaionale; acest principiu asigura securitatea dreptului, n sensul ca se aplica o lege cunoscuta de prti, creia i se supun prin vointa lor; acest principiu asigura o unitate de reglementare pentru prtile care incheie n mod curent raporturi juridice cu element de extraneitate, care vor fi supuse toate aceleeasi legi; prezinta avnatajul adaprii contractului la condiiile juridice variate ale diferitelor sisteme de drept. 133

Lex voluntatis este confirmata si de conventii internaionale, precum Convenia europena de arbitraj comercial internaional de la Geneva din 1961, care prevede la art. VII, Legea aplicabila, ca prtile sunt libere sa determine legea pe care arbitrii trebuie sa o aplcie fondului litigiului, n lipsa de alegere arbitrii aplicand legea desemnata de norma conflictuala pe care o vor considera potrivita n speta. Conform art. 73 LDIP, contractul este supus legii alese prin consens de ctre prti. Temeiul aplicarii lex voluntatis pentru stabilirea conditiilor de fond ale contractului il constituie dispoziiile legii forului, respectiv L 105/1992. Normele conflcituale cu caracter general sunt art. 69 pentru actul juridic unilateral si art. 73 pentru contracte. Legea forului indica si limitele exercirii vointei prilor n vederea determinarii ca valabila a unei legi ce urmeaz sa carmuiasca condiiile de fond ale contractului. Obiectul vointei prilor il reprezint determinarea legii apliabile actului juridic. n cazul n care legea forului indica si criterii obiective n vederea localizarii contractului, acestea nu pot fi avute n vedere de organul jurisdictional decat n lipsa lui lex voluntatis, determinarea lex contractus pe criterii obiective avand caracter subsidiar fata de determinarea pe baza principiului autonomiei de vointa.

Aspecte privind exprimarea vointei partilor Modalitile de exprimare a vointei partilor Conform art. 74 LDIP, alegerea legii aplicabile contractului trebuie sa fie expresa ori sa rezulte neindoielnic din cuprinsul acestuia sau din alte circumstante. Alegerea expresa presupune fie desemnarea legii printr-o clauza contractuala, fie prin incheierea unui contract separat intre prti, avand ca obiect determinarea acestei legi. Conform art. 81 alin. 1 din lege, existena i validitatea de fond a consimmntului prilor referitor la legea aplicabil contractului sunt reglementate de chiar legea aleas. Art. 81 alin. 2 prevede o excepie de la acesata regula, n sensul ca dac legea mantionata declara nevalabila alegerea astfel convenita, contractul este carmuit de legea localizata dup criterii obiective. Alegerea tacita presupune ca desemnarea legii rezulta neindoielnic din cuprinsul contractului sau din alte circumstante. Poate rezulta din analiza unor criterii subiective, care tin de atitudinea prilor sau obiective, ce tin de natura contractului, ce urmeaz a fi deduse de instanta, in functie de imprejurarile concrete ale cauzei. 134

Intinderea vointei prilor este reglementata de art. 75, conform cruia prtile pot alege legea palicabila totalitatii sau numai unei prti a contractului, rezultand posibilitatea ca prtile sa supuna condiiile de fond ale contractului unor legi din sisteme diferite. Aceasta solutie trebuie pe cat posibil evitata, pentru ca duce la ruperea unitatii juridice a contractului, cu posibile consecine grave pentru prti. Modificarea alegerii legii contractului se poate face, potrivit art. 76 alin.1, prin acordul prilor. Potrivit art. 76 alin.2., modificarea acordului asupra legii aplicabile convenita ulterior datei incheierii contractului are efect retroactiv, fr sa poata totusi infirma validitatea formei acestuia sau aduce atingere drepturilor dobandite intre timp de terti. Limitele libertatii de vointa privind alegerea legii aplicabile contractului nu sunt consacrate expres de art. 73, n doctrina fiind exprimate opinii contradictorii cu privire la limitarea libertatii de alegere de ctre prti a legii aplicabile: 1. s-a considerat ca libertatea prilor este limitata la legile cu care contractul prezinta legatura (M. Jakot); 2. s-a considerat ca nu este necesara constatarea unei legaturi substantiale intre o lege si contractul incheiat, deoarece, prin determinarea legii competente, pe langa factorii obiectivi care primeaza, factorii subiectivi pot avea un rol hotarator (O. Cpn); 3. se consider ca libertatea prilor nu este nelimitata, limitele vointei lor fiind atat generale, lex voluntatis fiind inlaturata n cazurile n care orice lege desemnata de o norma conflictuala ar putea fi inlaturata prin incalcarea ordinii publice si fraudarea legii, cat si speciale, cand sistemul de drept ales de prti este inadecvat contractului, deoarece nu conine reglementari corespunzatoare nici la nivelul analogiei legii, nici al analogiei dreptului. Legea care stabilete limitele si condiiile n care prile pot alege legea aplicabila este legea forului.

Invocarea ordinii publice de DIP n cazul normei lex voluntatis, legea straina aleasa de prti nu poate fi inlaturata prin invocarea ordinii publice de DIP dac prezinta deosebiri importante fata de legea forului, aplicandu-se chiar dac n dreptul romn exista reglementari cu caracter prohibitiv sau imperativ. Totusi, prtile nu pot alege ca aplicabila conditiilor de fond ale contractului o lege straina care contravine unor dispoziii 135

imperative ale legii forului, ce potr fi sanctionate pe calea exceptiei de ordine publica n DIP.

Lex voluntatis exclude retrimiterea Conform art. 85 LDIP, legea straina aplicabila contractului cuprinde dispoziiile sale de drept material, afara de normele ei conflictuale. Rezulta ca n cazul n care contractul este localizat n sfera de aplicare a unui sistem de drept strain, se vor aplica normele materiale din respectivul sistem de drept, cu excluderea normelor conflictuale care ar crea posibilitatea retrimiterii. Art. 85 se refera numai la legea straina. Dac lex contractus ca lex causae este legea romn, atunci trimiterea este inteleasa ca fiind facuta la ntregul sistem romn de drept, inclusiv la normele conflictuale.

136

BIBLIOGRAFIE SELECTIV I. Tratate i monografii. 1. Savelly Zilberstein, Procesul civil internaional. Normele de procedur din Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaional privat, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2001. 2. Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat de drept internaional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2005.

3. Drago-Alexandru SITARU, Drept internaional privat, Tratat, Ed. Lumina Lex, 2001. 4. 5. Augustin Fuerea, Drept internaional privat, ediia a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2005. Titus PRESCURE, Codru Nicolae SAVU, Drept internaional privat, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2005.

6. Ovidiu UNGUREANU, Clina JUGASTRU, Manual de drept internaional privat, Ed. Rosetti, 2002. 7. Ioan MACOVEI, Drept internaional privat, Ed. Ars Longa, Iai, 2001. Carmen-Tamara UNGUREANU, Drept internaional privat. Protecia consumatorilor i rspunderea pentru produse defectuoase, Ed. All Beck, Bucureti, 1999. 9. Yvon LOUSSOUARN, Pierre BOUREL, Droit international priv, 5e d. Dalloz, Paris, 1996. 8.

TEST DE AUTOEVALUARE 1. n ce const norma conflictual n materie de stare civil ?

137


TEM DE REFLECIE Prin ce se deosebete prezena statului n raporturile de drept internaional privat n comparaie cu prezena acestuia n raporturile de drept internaional public?

MODELE DE NTREBRI

1.Ce este elementul de extraneitate? 2. Care sunt condiiile eficacitii internaionale a unui drept? 3. Condiiile de fond pentru ncheierea cstoriei potrivit legii romne privind raporturile de drept internaional privat.

RSPUNSURI LA NTREBRI

1. Elementul de extraneitate este o imprejurare de fapt, aflata in legatura cu

elementele de structur ale unui raport juridic i care face ca acel raport s aib legatur cu legi aparinnd unor ri diferite. 2. Aceste condiii sunt: - dreptul s fie nscut potrivit legii competente, altfel nu exist i nu se poate pune problema eficacittii internaionale; legea competent poate fi legea statului unde dreptul a fost creat (pentru drepturile dobndite n cadrul intern) ori legea indicat de normele DIP ale rii n care dreptul este inovocat (pentru drepturile dobndite n cadrul internaional) - dreptul s fi ndeplinit cerintele prevzute de legea strin competent - dreptul care se pretinde s fie cel dobndit, iar nu un alt drept substituit acestuia, ntruct ar fi vorba despre un drept nou, fr legtur cu cel vechi. 3. Potrivit art. 18 alin 1 din Legea 105/1992, n ceea ce privete condiiile de fond pentru incheierea cstoriei, se aplic legea naionala a fiecrui viitor so. Pentru cstoria contractat de un cettean romn n strintate, se aplic legea romn, iar pentru un cettean strin aflat n Romnia legea sa national. Potrivit art. 33 din Lege, o cstorie ntre ceteni straini poate fi incheiat numai dac, pe lang celelalte conditii prevazute de lege, viitorii soi fac dovada indeplinirii conditiilor de fond cerute de legea lor naional pentru ncheierea cstoriei. n ceea ce priveste impedimentele, art. 18 alin. 2 conine o prevedere de ocrotire a ordinii publice de DIP romn: dac una dintre legile strine determinat potrivit alin.1 prevede un impediment la cstorie care, potrivit dreptului romn, este incompatibil cu libertatea de a ncheia o cstorie, acel impediment va fi nlturat ca inaplicabil n cazul n care unul dintre viitorii soi este cetean romn i cstoria se ncheie pe teritoriul Romniei. Ceteanul strain care se cstorete n Romnia va putea s probeze ndeplinirea conditiilor de fond prevzute de legea sa naional cu un act eliberat de autorittile competente ale statului respectiv. Ceteanul romn care se cstorete n strainatate poate s probeze ndeplinirea condiiilor de fond prevzute de legea romn cu un act eliberat de autoritile romne. 138