Sunteți pe pagina 1din 4

DECLARAŢIE POLITICĂ

Autor : Senator VALER MARIAN


Circumscripţia electorală : SATU MARE
Colegiul electoral : 1
Grupul parlamentar : PSD + PC

Şedinţa Senatului din: 2.11.2009

Titlu : Poliţia PDL-istă

Preşedintele Traian Băsescu a participat în data 25 octombrie, zi de


duminică, la sărbătorirea Zilei Armatei în municipiul Carei judeţul Satu
Mare, sosind în municipiul Satu Mare în plină noapte de sâmbătă spre
duminică (în jurul orei 1.30). Toată noaptea respectivă, municipiul Satu
Mare a fost împânzit de patrule de poliţişti. Toată noaptea respectivă,
municipiul Satu Mare a fost împânzit cu afişe cu Traian Băsescu, care au
fost lipite ilegal de echipele PDL pe stâlpii de iluminat de la aeroport
până la ieşirea spre Carei. Poliţiştii sătmăreni nu au luat însă nicio măsură
prefăcându-se că nu văd şi protejând tacit operaţíunea de afişaj a
partidului de guvernământ.
Spre dimineaţă, în jurul orelor 5.00, au ieşit la afişaj şi câteva
echipe ale PSD, care au început să lipească afişe pe imobile aparţinând
unor persoane fizice sau juridice care le-au dat în prealabil acordul şi pe
câţiva stâlpi de afişaj cultural, întrucât Primăria Municipiul Satu Mare nu
amenajase încă locurile de afişaj electoral, conform dispoziţiilor Legii
privind alegerea Preşedintelui României. După atâtea ore de veghe la
somnul şi afişele comandantului suprem, poliţiştii sătmăreni au devenit
deosebit de vigilenţi şi au tăbărât cu trei echipaje cu dube pe echipele
PSD, interzicându-le să mai lipească afişe şi ducându-i pe membrii
acestora la sediul poliţiei. Excesul de zel şi tratamentul discriminatoriu
manifestat de poliţiştii sătmăreni a fost determinat nu numai de prezenţa
preşedintelui Traian Băsescu, ci şi de faptul că şeful Poliţiei Municipiului
Satu Mare, comisarul Adrian Zbona, a fost numit în funcţie în această
vară cu susţinerea politică a PDL, partid care a vrut să-l promoveze recent
şef al Inspectoratului Judeţean Satu Mare, dar din fişa sa informativă a
rezultat că a avut legături dubioase cu lumea interlopă şi crima
organizată, protejând anumiţi traficanţi de droguri şi traficanţi de
autoturisme furate din Occident.
Partizanatul politic al subalternilor ministrului interimar şi ilegal de
interne Vasile Blaga este evident din startul campaniei electorale pentru
alegerile prezidenţiale. Să nu uităm că Vasile Blaga a fost şeful
campaniei electorale a preşedintelui Traian Băsescu în toamna anului
2004, iar acum este şeful informal al campaniei şefului statului. Opinia
publică trebuie să ştie că actualmente ministrul Vasile Blaga controlează,
direct sau prin interpuşi, Ministerul Administraţiei şi Internelor,
Ministerul Dezvoltării Regionale, Direcţia Generală a Vămilor, Poliţia de
Frontieră, Direcţia Generală Anticorupţie, AVAS-ul, Transgazul şi
Parchetul General. Pe lângă că este dublu ministru, Vasile Blaga este
secretarul general şi eminenţa cenuşie a PDL, devenit partid unic de
guvernământ, amicul de şpriţ şi sfetnicul de taină al preşedintelui
României, Traian Băsescu. I se spune Buldogul, la fel cum era poreclit
ultimul ministru de interne al ultimului dictator al României, este vorba
de Tudor Postelnicu, care a rămas în istorie cu celebra cugetare "Am fost
un dobitoc".
În ultima perioadă, Vasile Blaga a căutat şi a reuşit să obţină
controlul mai multor instituţii cheie ale statului prin promovarea unor
rudenii, prieteni sau subalterni apropiaţi şi obedienţi. Astfel, în 2005,
după ce a devenit ministru de interne, soţia sa a fost angajată şefă a
Direcţiei Juridice şi de Control din Ministerul Educaţiei, deşi nu avea
pregătire juridică, fiind profesoară de limba franceză. În cursul acestui an,
după ce a revenit la putere, ca ministru al Dezvoltării Regionale în
guvernul Boc, şi-a instalat doi foşti subalterni de la Direcţia Regională
Vamală Oradea în fruntea Direcţiei Generale a Vămilor, respectiv pe
Radu Mărginean ca director şi pe Dan Pulbere ca director adjunct. Pe
fostul său adjunct Călin Vesa l-a uns director al Direcţiei Vamale
Regionale Cluj, care cuprinde toate judeţele din nord-vestul României
(Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa şi Cluj). Pe consăteana şi
fina sa Ionela Bruchental, fost deputat PD în legislatura 2004-2008, al
cărei soţ a fost anchetat şi condamnat pentru afaceri cu produse petroliere
şi cu ulei alimentar de care nu era străin, a promovat-o director adjunct la
Garda Naţională de Mediu. Nu l-a uitat nici pe bunul său prieten Terente
Merce, care a fost mulţi ani şeful SIPI (UM 0962) Bihor şi l-a ajutat în
protejarea amicilor săi afacerişti. Cercetat pentru fapte de corupţie şi
implicat în numeroase scandaluri (intervenţii sau chiar recuperări făcute
în interesul unor afacerişti locali, muşamalizări de dosare), acest Terente
a fost promovat de Blaga chestor şi adjunct al Direcţiei Generale de
Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) în timpul ministeriatului anterior
de la Interne (2005-2007), iar în acest an a devenit consilier al
preşedintelui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.
După ce la 1 octombrie a preluat interimar şi ilegal Ministerul
Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga l-a numit şef al Inspectoratului
Naţional al Poliţiei de Frontieră pe chestorul Ioan Buda, fost şef al
Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea şi bun amic de-al său din vremea în
care era director al Direcţiei Regionale Vamale Oradea. În fruntea
Direcţiei Generale Anticorupţie l-a numit pe comisarul şef Liviu Popa,
care-i este nepot şi pe care tot el l-a promovat şef al Inspectoratului
Judeţean de Poliţie Bihor în 2005. Fina şi consăteana sa Ionela Pop
Bruchental a devenit luna trecută vicepreşedinte al Autorităţii de
Valorificare a Activelor Statului (AVAS).
Cireaşa de pe tort este recenta numire în postul de director general
al Transgaz Mediaş, societate naţională cu capital de stat, a celui declarat
ca fiind cel mai bun prieten al său, Florin Muntean, fost coleg de armată
şi de facultate şi mai recent naş de cununie al fiicei sale. Preşedinte al
organizaţiei municipale Mediaş a PD-L, Florin Muntean a fost director
general la Baza Auto Transport Mediaş până în 2004, când a fost ales
deputat la alegerile parlamentare. În anul următor s-a retras din Parlament
pentru funcţia de director general la Transgaz, pe care a deţinut-o până în
2007, când a fost înlocuit după ce PD a ieşit de la guvernare. În perioada
în care a fost director general al Transgaz, Florin Muntean a rămas
acţionar la Baza Auto Transport Mediaş, la care director general a fost
numit un alt prieten declarat al lui Vasile Blaga, Valer Crişan. În perioada
respectivă, între Transgaz şi Baza Auto Transport Mediaş au fost
încheiate contracte profitabile de sute de mii de euro. Tot în perioada
respectivă, mai exact în 2007, Vasile Blaga a primit, conform declaraţiei
sale de avere, un împrumut de 500.000 RON (138.000 euro), pe termen
de 10 ani, de la bunul său prieten Valer Crişan. Florin Muntean şi Valer
Crişan au fost sponsori importanţi ai campaniei prezidenţiale a lui Traian
Băsescu din 2004, când şeful campaniei acestuia a fost amicul lor Vasile
Blaga.
Florin Muntean şi Valer Crişan sunt prieteni buni şi cu Ioan Lascu,
prim-procurorul Parchetului Mediaş de circa 30 de ani. Ioan Lascu este
tatăl procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, numită în
această funcţie de preşedintele Traian Băsescu în 2005. Aceasta este
filiera pe care, cu concursul fostului ministru al justiţiei, Monica
Macovei, o procuroare necunoscută din Sibiu a devenit peste noapte şefa
tuturor procurorilor din România şi sluga credincioasă a preşedintelui
Traian Băsescu şi a ministrului de interne Vasile Blaga. Să fie justiţie
pentru Vasile Blaga şi amicii săi politici şi de afaceri!
Aşa se creează sistemele mafiote, sistemele ticăloşite, ca să
folosesc sintagme frecvent uzitate de ministrul Vasile Blaga în discursul
său public la adresa unor politicieni din opoziţie. Cu un asemenea
specimen politic vrea să realizeze preşedintele Traian Băsescu reformarea
instituţională a statului şi reformarea morală a societăţii.

Senator
Valer Marian

S-ar putea să vă placă și