1

Cancerul, vitaminele si importanta lor

• Vitamina A • Vitamina D • Vitamina B17

Timp de secole marinarii care plecau în lungi călătorii aveau de înfruntat nu numai furiile naturii ci şi o boală
misterioasă, care le făcea oasele casante, gingiile sângerânde, totul culminând - în cazurile grave - cu moartea
individului. Această boală este cunoscută şi astăzi sub numele de scorbut.
A trecut multă vreme până să se gândească cineva că există o legătură strânsă între lipsa alimentelor proaspete şi
apariţia scorbutului, şi abia în 1747 s-a demonstrat că citricele previn apariţia acestei boli. În anul 1928, un chimist
a identificat substanţa activă din citrice (prezentă şi în alte fructe şi legume proaspete) responsabilă de prevenirea
şi tratarea scorbutului. Această substanţă a fost denumită vitamina C.
În anul 1911 a fost descoperită, prin izolare din tărâţele de orez o substanţă care vindecă boala beri-beri, şi care a
fost numită vitamină, adică amină vitală, indispensabilă vieţii. Era vorba de vitamina B1.
Vitaminele, împreună cu enzimele şi hormonii, se găsesc în organism în cantitate mică şi contribuie la reglarea
proceselor metabolice. Pentru creştere şi dezvoltare, organismele vegetale şi animale au nevoie - pe lângă
constituenţii de bază ai materiei vii (proteine, glucide, lipide) - de substanţe anorganice şi de substanţe organice cu
rol funcţional, care să stimuleze şi să regleze procesele metabolice. Acestea sunt vitaminele şi substanţele
minerale, care mai poartă denumirea de micronutrienţi.
Lipsa vitaminelor din alimentaţie provoacă tulburări grave ale organismului, numite boli de carenţă. Lipsa totală a
unei vitamine se numeşte avitaminoză şi poate duce la moartea animalului respectiv. De cele mai multe ori, apare
o lipsă parţială a vitaminelor, cunoscută sub numele de hipovitaminoză, iar tulburările metabolice în acest caz sunt
mai puţin grave.
Excesul de vitamine în alimentaţie poate duce la hipervitaminoze, care se manifestă, de asemenea, prin apariţia
unor dezechilibre în desfăşurarea proceselor metabolice.
Prin aport vitaminic corect în alimentaţie, starea carenţială se elimină.
În evoluţia hipovitaminozelor şi a avitaminozelor, la început se observă anumite tulburări generale, cum ar fi lipsa
poftei de mâncare, slăbirea activităţii fizice şi intelectuale, scăderea în greutate, oprirea creşterii la organismele
tinere, stare de moleşeală şi inactivitate. După acest stadiu iniţial, boala capătă un caracter specific, determinat de
felul vitaminelor deficitare.
Pentru a preveni dereglările metabolice determinate de lipsa unor vitamine din hrană, alimentaţia trebuie să fie cât
mai echilibrată şi să cuprindă toate principiile alimentare. Vitaminele sunt sintetizate de plante şi numai în foarte
mică măsură de organismele animale. Animalele îşi procură vitaminele din hrană, fie ca atare, fie sub formă de
precursori de vitamine (provitamine) care se transformă ulterior în organism în vitamine.
Există 13 vitamine. Patru dintre ele - vitaminele A, D, E şi K - sunt depozitate în ţesuturile grase din organism
(sunt aşa-numitele vitamine liposolubile). Nouă vitamine sunt solubile în apă (hidrosolubile) şi sunt depozitate în
organismul animal în cantităţi extrem de mici. Acestea sunt vitamina C şi cele opt vitamine din grupul B: tiamina
(B1), riboflavina (B2), niacina (B3), piridoxina (B6), acidul pantotenic (B5), cobalamina (B12), biotina şi acidul folic
(B9).
În cantităţi mici, vitaminele sunt necesare pentru un proces normal de creştere, digestie, îndeplinirea funcţiilor
cerebrale şi rezistenţă la infecţii. În circuitul sanguin trebuie să existe în permanenţă o cantitate optimă de
vitamine.
Excesul de vitamine hidrosolubile se elimină prin urină, iar cel de vitamine liposolubile se depozitează în ţesuturi
(ficat sau ţesutul adipos). Deoarece sunt depozitate şi nu eliminate, ele pot deveni toxice. Organismul uman este
sensibil mai ales la excesul de vitamine A şi D.

Vitamina A
Mai este cunoscută şi sub numele de retinol, vitamina antixeroftalmică sau vitamina creşterii. În stare pură se
prezintă sub formă de ulei (vit. A2) sau cristale (vit. A1) de culoare galbenă
Este extrem de sensibilă la lumină, în special radiaţii ultraviolete. În plante se află sub formă de provitamine A -
carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este beta-carotenul. La nivelul ficatului şi intestinului acestea sunt
transformate în retinoli.
Beta-carotenul se găseşte în toate legumele şi fructele, dar în cantitate mai mare se află în morcov, spanac, urzici,
varză, măceşe, roşii, citrice, cătină, pepeni, porumb etc. Vitamina A se găseşte ca atare în uleiul de peşte, ficat,
lapte, gălbenuşul de ou, unt.
 2

Vitaminele A au un rol important în creşterea organismelor tinere, în protejarea mucoaselor şi epiteliilor şi în

procesul vederii. Carenţa de vitamină A se manifestă prin dereglări ale ţesutului epitelial, pielea devine uscată şi
cornoasă, se produc tulburări oculare, care în cazul carenţelor grave duc la apariţia xeroftalmiei (orbul găinilor).
Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se foloseşte în industria alimentară, farmaceutică, medicină,
cosmetică şi în hrana animalelor.
Cantitatea zilnică necesară de beta-caroten este de 5000 - 8000 UI.
Hipervitaminozele A provoacă fenomene toxice şi fragilitate.

Vitamina D
Sunt vitamine liposolubile. Se găsesc în alimente, atât în stare liberă cât şi sub formă de provitamine (sub formă de
steroli). Se cunosc mai multe vitamine D, notate D2 - D7. Vitaminele D nu pot fi sintetizate de organismul animal.
Transformarea provitaminelor D în vitamine D se face sub acţiunea energiei solare, a radiaţiilor ultraviolete. La
mamifere şi păsări, vitaminele D se formează în piele, blană şi pene. La om vitamina D3 se formează în cantitate
mai mare în piele.
Vitaminele D sunt substanţe rezistente la temperatură. În cantitate mai mare se găsesc în uleiul de peşte, ficat,
unt, ouă, lapte, piele, drojdie de bere etc. Cele mai mari cantităţi de vitamina D se găsesc în uleiul de ficat de peşte
şi în grăsimea subcutanată. Produsele vegetale sunt sărace în vitamina D cu excepţia unor ciuperci şi a boabelor de
cacao.
Vitaminele D au un rol fiziologic foarte important. Ele favorizează absorbţia calciului şi a fosforului şi formarea
sistemului osos. Rolul fundamental al vitaminei D constă în reglarea metabolismului calciului şi a fosforului în
procesul de osificare.
În avitaminoze D apare rahitismul la copii şi osteomalacia (demineralizarea) la adulţi. Vitaminele D se mai
numesc şi antirahitice deoarece previn şi vindecă rahitismul. Osteomalacia se manifestă la adulţi prin
demineralizarea şi înmuierea oaselor, micşorarea în volum şi deformarea lor. Osteoporoza se caracterizează prin
rarefierea oaselor. Vitaminele D influenţează favorabil metabolismul lipidelor şi acumularea acidului citric în sânge,
care are rol însemnat în procesul de osificare.
Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor şi la apariţia calculilor (renali, hepatici etc.).
Necesarul zilnic de vitamină D pentru adulţi este de 100 - 150 UI, iar la copii de 120 - 200 UI. Se recomandă ca în
cazul unor fracturi sau apariţiei unor tulburări metabolice ale calciului şi fosforului, să se mărească doza zilnică la
500 - 700 UI.

Vitamina B17 si vindecarea cancerului

Este vorba despre o vitamină, mai puţin cunoscută, dar foarte controversată în lumea medicală. După ani de
cercetări, biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, în 1950, o nouă vitamină pe care a denumit-o B17 - cunoscută şi
sub numele de amigdalină (sau laetrile) care este continuta in banalul sambure de caisa.
Se face din ce în ce mai auzită opinia conform căreia cancerul ar fi o boală cauzată de o deficienţă nutriţională. Nu
ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxină misterioasă, ci pur şi simplu despre absenţa unei substanţe pe
care omul modern a eliminat-o din dieta sa: vitamina B17.
Sâmburii de caise - pe care îi mâncam cu mare plăcere când eram copii - sunt cea mai bogată sursă naturală de
vitamina B17. În general, seminţele fructelor (mai puţin citricele) conţin această substanţă, care le conferă un gust
amărui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariţia cancerului.
Amigdalina este alcătuită din două molecule de glucoză, o moleculă de acid cianhidric (compus anti-neoplastic) şi o
moleculă de benzaldehidă (analgezic). Comercial, amigdalina (vitamina B17) se prepară din sâmburii de caise.
Tratamentul, considerat în prezent neconvenţional, constă în injectarea intravenoasă a unor doze de amigdalină
timp de două-trei săptămâni, urmat de doze orale, pentru menţinere.
Această metodă nu este acceptată de medicina "ortodoxă", care reclamă lipsa unor dovezi concrete legate de
proprietăţile vitaminei B17 de prevenire şi vindecare a cancerului. Însăşi încadrarea amigdalinei ca vitamină este
contestată.
Studiile sponsorizate de Institutul Naţional al Cancerului nu au putut pune în evidenţă proprietăţile terapeutice ale
amigdalinei sintetizate din sâmburii de caisă în vindecarea cancerului. În plus, au fost înregistrate cazuri de deces
prin otrăvire cu cianură în urma unor doze orale de amigdalină.
Adepţii terapiei neconvenţionale (pro-amigdalină) declară că există dovezi în sprijinul tratamentului cu amigdalină,
dar că ele nu sunt luate în considerare, din motive financiar-politice: companiile farmaceutice multinaţionale nu
sunt interesate de promovarea acestui tratament, ele neavând nici un drept (brevet, patent) asupra vitaminei B17.
Tratamentul cancerului cu vitamina B17 este ilegal în SUA - pacienţii suferinzi de cancer care-şi pun speranţe în
această metodă trebuind să urmeze tratamentul specific la clinici din alte ţări: Australia, Germania, Belgia, Anglia,
 3

Grecia, Israel, Italia, Mexic, Peru, Spania, Elveţia etc. Costul unui asfel de tratament variază între 2000 şi 5000
USD pe săptămână...
Până ce medicina modernă va proba eficienţa sau ineficienţa acestui tratament, un ... sâmbure de adevăr există.
Amigdalina era cunoscută cu mii de ani în urmă, în China şi Egiptul antic, fiind extrasă din migdale amare (de unde
vine şi denumirea). Un papirus egiptean, vechi de peste 5000 de ani, menţionează utilizarea "aqua amigdalorum"
în tratamentul unor tumori ale pielii. Grecii şi romanii s-au folosit, la rândul lor, de proprietăţile terapeutice ale
amigdalinei. De asemenea, numeroase triburi de indieni (Navajo, Karakorum etc) consumă frecvent băuturi
preparate din sâmburi de fructe, bogate în amigdalină � în rândul acestora neînregistrându-se nici un caz de
cancer.
Nu ştim de partea cui este dreptatea, timpul şi cercetările ce vor fi întreprinse vor lămuri această dispută. Poate că
sursa naturală (sâmburele) este mult mai bună decât compusul comercial.

Tot despre Vitamina B17 (letril)

Ca structura chimica, aceasta vitamina este o combinatie a doua molecule de glucoza (una de
benzaldehida si una de acid cianhidric) numita amigdalina. In retetele medicale e cunoscuta sub
numele de nitrilozida si se extrage din samburii de caisa.
Dupa studiile efectuate pana acum, se pare ca letrilul detine proprietati specifice de prevenire si
tratare a cancerului.
In momentul de fata, desi nu s-au stabilit cu exactitate inca nivelele de toxicitate, cantitatile in
exces de letril pot fi periculoase. Doze mai mari de 3,0 g nu ridica probleme, dar nu este indicat
a se lua mai mult de 1,0 g odata.
Vitamina B17 (Amigdalină)

Conform afirmaţiilor lui Dr.Ernst Krebs Jr., vitamina B 17 este de o importanţă

primară în lupta împotriva bolilor canceroase datorită componentelor sale.

Descoperirile publicate de către Dr.Ernst Krebs Jr. în cartea sa au stârnit multe

dispute. După părerea sa, anumite boli tumorale pot fi învinse cu ajutorul vitaminei
B 17.

Vitamina B 17 este o moleculă specială de carbohidrat, care se compune din

benzaldehidă, un radical de cianură şi o unitate de dizaharidă. Radicalii de cianură
şi benzaldehidă, odată ajunşi în celula canceroasă, se transformă în cianidă de
hidrogen şi benzaldehidă toxică care distrug celulele canceroase de la interior. În
acelaşi timp, celulele normale sunt capabile de sinteza enzimei denumită rodanază,
care poate neutraliza aceste substanţe nocive. În celulele normale, radicalul de
cianură şi benzaldehidă se transformă în acid benzoic şi tiocianat, amândouă fiind
substanţe inofensive. Vitamina B 17 asigură energie şi nutrienţi pentru celulele
normale.

Dr. Krebs a afirmat că rata succesului terapeutic fost de 98% în cazul pacienţilor
trataţi cu vitamina B 17, dacă vorbim de cazuri „virgine” (tumori primare, fără
metastaze, fără chimio- sau radioterapie, fără intervenţie chirurgicală). În cazul în
care bolnavul a beneficiat deja de chimio- sau radioterapie, eventual s-a efectuat şi
intervenţie chirurgicală, succesul terapeutic depinde de extinderea procesului
tumoral sau de efectele adverse produse de aceste terapii.

Vitamina B 17 reprezintă o terapie alternativă în cazul bolilor tumorale

 4

Vitamina B 17 sau nitrilozida se găseşte în circa 800 de plante. Cea mai frecventă
nitrilozidă este amigdalina, care se găseşte în cantitate mare în seminţele anumitor
fructe şi în sucul de iarbă de grâu.
Rezultatele unor studii arată că amigdalina, odată ajunsă în organismul uman sau
cel animal în cantitate suficientă, are efect toxic numai asupra celulelor tumorale.
Conform unor studii, grupurile etnice ale căror alimentaţie conţine vitamina B 17 în
cantitate suficientă, au durata de viaţă mai lungă decât media şi sunt mai sănătoşi.
Dieta noastră obişnuită conţine de circa 400 ori mai puţină vitamină B 17 decât cea
a populaţiilor care consumă fructe şi legume din belşug (hunzi, abhazi). În cazul
acestor populaţii incidenţa bolilor tumorale este foarte scăzută.

Recomandări medicale, rezultatele studiilor

Sucul de iarbă de grâu are efect benefic asupra stării pacienţilor cu tumori.

Scopul studiului a fost examinarea efectului ierbii de grâu asupra calităţii vieţii în
cazul bolnavilor de diferite tipuri de cancer.

Metodă: 400 de pacienţi internaţi în perioada ianuarie 2003 şi decembrie 2005.

Concluzii: Consumul de iarbă de grâu este o alternativă eficientă pentru transfuzia

de sânge şi recomandăm sucul de iarbă de grâu în cazul bolnavilor de cancer

Recomandări medicale, rezultatele studiilor

Într-un studiu experimental efectuat s-a demonstrat că sucul de iarbă de grâu

diminuează efectele adverse hematologice cauzate în urma chimioterapiei pentru
tratarea cancerului de sân.

Efectul citostaticelor asupra ţesutului hematopoetic poate fi chiar periculos. În

studiul respectiv au fost incluşi 60 de bolnavi şi s-a demonstrat că sucul de iarbă de
grâu diminuează mielotoxicitatea citostaticelor în proporţie de 60%, scade
necesitatea tratamentului adjuvant cu GCSF (factori de stimulare ai creşterii
granulocitelor) şi nu influenţează eficacitatea chimioterapiei faţă de grupul de
control. Rezultatele urmează a fi susţinute şi de studii de faza a III-a (număr mai
mare de pacienţi).

Vitaminele B10,
B12, B13, B15 si
B17

B 10 sau B-x sau factor R nu este tocmai o vitamina si nici nu este esentiala pentru om. Este
un nutrient pentru bacterii si le stimuleaza. Flora bacteriana intestinala sintetizeaza B10. Se
pare ca ajuta metabolismul, sprijina celulele sangelui, globulele rosii si utilizarea de catre
organism a aminoacizilor. Impreuna cu acidul folic, vitamina E, biotina si vitamina B5
pigmenteaza parul, pielea si asigura sanatatea intestinala. B 10 se gaseste in drojdia de bere,
tarate, orez integral, rinichi, ficat, oua, germeni de grau, iaurt.
 5

B 12 este produsa de bacterii, motiv pentru care nu se va gasi decat in produse de origine
animala si in cateva produse vegetale fermentate ca tempeh si miso (fermentarea boabelor de
soia). Asadar, pentru a procura vitamina B 12 este necesar sa consumati carne de porc, ficat
de vita, carne de oaie, branza, peste, ou, lapte, drojdii, germeni de grau, orez integral,
bacterii.

Vitamina B12 contribuie la producerea de energie prin metabolizarea glucidelor, lipidelor si

proteinelor; influenteaza activitatea limfocitelor B si T, stimuleaza sinteza de proteine,
prevenind degenerarile celulare. Este solubila in apa. Impreuna cu acidul folic ajuta la
formarea de celule noi si la buna lor functionare. Combate si anemia, contribuie la crestere si
sustine absorbtia calciului; reduce riscul bolilor cardiace. O suplimentare de B12 inhiba bolile
autoimune. Are rol in metabolismul neuronului, incetineste ritmul de distrugere a celuleor
nervoase, previne procesele degenerative cerebrale; echilibreaza psihicul; imbunatateste
puterea de concentrare, atentie si memorare.

Carenta de B12 este intalnita cu precadere la batrani, la vegetarieni, la suferinzii de boli

gastrice si la cei care consuma prea multe fibre. Intrucat favorizeaza inmultirea celuleor, B12
este contraindicata in afectiunile cancerigene, de aceea consumul de carne este interzis in
aceasta boala. De asemena, deficitul de vitamina B12 duce la scaderea apetitului, probleme
de crestere la copii, oboseala, lezarea creierului, lipsa de echilibru, inflamatii ale creierului,
incaruntirea parului, scaderea acuitatii vizuale (mai ales la fumatorii pasionati).

Vitamina B13 ajuta la indepartarea steatozei hepatice si se gaseste in iaurt, chefir, zer,
radacinoase.

Vitamina B15 ajuta oxigenarea de la nivelul tesuturilor. Se recomanda in caz de astm, anghina
pectorala, in cazul intoxicatiilor cu alcool, barbiturice, narcotice. Este hepatoprotectoare si
stimuleaza functiile ficatului. Se mai utilizeaza in caz de afectiuni cardiovasculare,
dermatologice si hematologice; sustine scaderea colesterolului si sinteza proteinelor.

Poate fi procurata din drojdia de bere, samburi de caisa, boabe de cereale (grau, orez),
seminte de dovleac, orez brun, seminte de susan.

Pentru rezultate optime, B15 se asociaza cu vitaminele A si E. Ajuta si la distrugerea celuleor

canceroase, moment in care se va asocia cu vitamina B17.

Vitamina B17 se intalneste in nuci, trifoi, mere, piersici, cirese, prune, samburi de caise si
previne cancerul.