Notiunea si importanta procedurilor speciale In codul de procedura penala, atat in partea generala cat si in partea speciala, sunt reglementate

dispozitii legale privind procedura obisnuita sau de drept comun a procesului penal. Intrucat exista anumite situatii datorate conditiilor in care se savarsesc anumite infractiuni, si anume starea de minoritate a faptuitorului ori ocrotirea unor interese importante, a fost necesar ca leguitorul sa prevada unele derogari de la procedura obisnuita prin instituirea unor proceduri speciale, destinate sa asigure realizarea corespunzatoare a functiilor procesului penal1. S-au prevazut, de asemenea, proceduri speciale care privesc activ procesuale ce se desfasoara dupa executare sau activtati necesare rezolvarii unor situatii speciale. Codul nostru de procedura penala, la fel ca si alte legislatii europenem concepe procedurile speciale intr-o dubla acceptiune: Intr-o prima acceptie procedurile speciale sunt acelea care cuprind dispozitii derogatorii de la modul comun si obisnuit al desfasurarii procesului penal in legatura cu realizarea diferitelor institutii procesuale. Acestea sunt proceduri speciale propriu-zise; In al doilea sens notiunea se refera la diverse proceduri judiciare care fara a realiza saricinile fundamentale ale procesului penal rezolva pe care jursdictionala anumite probleme legate de desfasurarea altor cauze penale.

In unele legislatii europene exista chiar o terminologie diferentiata pentru desemnarea celor doua acceptiuni descrise mai sus2. Sistemul nostru procesual penal nu face diferentiere in denumire pentru cele doua siatii dand notiunii de procedura speciala un inteleg larg care cuprinde ambele sensuri. Folosirea procedurii obisnuite este uneori insuficient de eficace sau nu poate realiza in cele mai potrivite conditii in anumite cazuri speciale sarcinile fundamentale ale procesului penal. In astfel de situatii legea procesuala prevede unele derogari de la procedura obisnuita menite sa imprime procesului penal un mecanism si un ritm corespunzator, fara insa ca prin aceasta sa se aduca atingere garantiilor necesare justei solutaionari a cauzei penale. In acest fel, pentru rezolvarea unor astfel de situatii au fost instituite procedurile speciale. Considerentele care au dus la instituirea acestor proceduri pot fi diferentiate in raport cu diferite imprejurari, cum ar fi: Conditiile in care s-a comis infractiunea (infractiune flagranta); Starea in care se afla persoana infractorului (infractiuni savarsite de minori);

1 2

M. Apetrei, Drept procesual penal, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1999, p 353 In dreptul procesual penal ungar se folosesc distinct notiunile de procedura speciala si procedura deosebita.

Calitatea persoanelor vizate in legi speciale de a avea un anumit comportament (infractiunile de coruptie prevazute de Legea nr. 78/2000 completata prin Legea nr 161/2003).

Procedurile speciale reprezinta un complex de derogari care pastreaza totusi un caracter complemetar si derogatoriu, ceea ce inseamna ca in cazul aplicarii acestora toate aspectele nereglementate in mod deosebit se vor rezolva potrivit procedurii de drept comun. Aceasta conceptie este exprimata expres in Codul de procedura penala care prevede ca urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante are loc conform procedurii speciale, care se completeaza insa cu celelalte dispozitii din cod (art 466 C.pr.pen.). De asemenea si dispozitiile art 480 C.pr.pen. prevad in mod expres ca urmarirea si judecarea infractiunilor sa varsite de minori, precum si punerea in exercutare a acestora se face potrivit procedurii obisnuite cu completarile si derogarile din textele speciale3. In acest sens, este de remarcat faptul ca si in cazul urmarii si judecarii infractiunilor flagrante se aplica aceleasi principii fundamentale ale procesului penal, aceleasi reguli vizand competenta materiala si teritoriala a instantelor cat si probleme referitoare la modul de sesizare al organului de urmarire penala in cazul infractiunilor prevazute de art. 279, alin. 2, lit. B C. pr. pen. In mod concret activitatea de urmarire penala si judecata in cazul infractiunilor flagrante este guvernata de principiul legalitatii procesului penal, deoarece ofera cadrul legal de desfasurare a intregului proces penal, atat in ceea ce priveste respectarea legilor procesual penale, a legilor penale si civile care au legatura cu procesul penal, respectarea tuturor drepturilor acordate de lege participantilor la proces si folosirea mijloacelor si metodelor admise de lege, efectuarea fiecarui act prcesual sau procedural in continutul si formele stabilite de lege, precum si organizarea controlului judiciar si a supravegherii judiciare pentru asigurarea respectarii prevederilor Codului de procedura penala. Principiul oficialitatii (obligativitatii) acorda dreptul organelor judiciare de a declansa de proprie initiativa procesul penal independent de vointa persoanelor vatamate prin infractiune, dar in acelasi timp reprezinta si o obligatie a acestor, ele neputandu-se sustrage de la declansarea procesului penal. In mod concret acest principiu se regaseste in cadrul infractiunilor pentru care se aplica procedurile speciale, atat in faza de urmarire penala cat si in cea de judecata si de punere in executare a hotararilor judecatoresti. Referilor la prima situatie, art 228 C. pr. pen. Prevede obligatia organelor competente de a incepe urmarirea enala, art. 232 C. pr. pen. Se refera la obligatia efectuarii actelor de urmarire penala, iar art 262 C. pr. pen. Stabileste obligatia procurorului de a trimite in judecata inculpatul atunci cand sunt probe de savarsire a infractiunii, iar urmarirea penala este completa. Referitor la faza de judecata si in cazul procedurilor speciale se aplica aceleasi reguli de drept comun care vizeaza obligatia instantei la masurile pregatitoare sedintei de judecata art 313 C. pr. pen., aspectele referitoare la cereri, exceptii, ordinea cercetarii, ascultarea inculpatului 0 art. 321-324 C. pr. pen., precum si rezolvarea actiunii penale si a actiunii civile art. 345-346 C. pr. pen.

N. Volonciu Drept procesual penal, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

In sfarsit, faza de punere in executare a hotararilor judecatoresti definitive impune obligatia instantei care a pronuntat hotararea sa ia toate masurile de aducere la indeplinire a acesteia, atat sub aspectul laturii penale cat si civile. Principiul fundamental de aflare a adevarului, prevazut de art. 3 C. pr. pe. Se aplica in mod corespunzator si in cazul prcedurilor speciale, deoarece si in aceasta situatie se impune aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului. Transpus la procedurile speciale, acest principiu stabileste obligatia organelor judiciare de a afla adevarul in fiecare cauza penala si de lamuri cauza sub toate aspectele ei, dreptul partilor de a solicita probe si de a cere administrarea lor, in scopul dovedirii tuturor imprejurarilor care duc la aflarea adevarului in cauza, asezarea sistemului probator de principiile libertatii probelor si ale liberei lor aprecieri, inlaturandu-se orce fel de probe formale, care ar putea stanjeni aflarea adevarului, precum si instituirea unui sistem de verifcare a modului cum organele judiciare respecta dispozitiile legale privind aflarea devarului. De asemenea, in cadrul procedurilor speciale se aplica, in mod obligatoriu, principiul rolului activ al organelor judiciare, acesta fiind inscris in art. 4 C. pr. pen, potrivit caruia aceste organe au obligatia sa dispuna din oficiu administrarea de probe si de acte necesare solutionarii corecte a cauzei avand si obligatia de a verifica regularitatea unor acte susceptibile de a cauza vatamari partilor in proces. Astfel, in faza de urmarire penala organul de ancheta este obligat sa stranga probleme necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, in vederea justei solutionari a acesteia. In faza de judecata instanta isi exercita atributiile in mod activ in vederea aflarii adevarului si a realizarii rolului educativ al judecatii, ca in cazul hotararilor penale definitive, instanta de executare sa aduca la indeplinire dispozitiile cuprinde in hotarare. Atat in Constituia ROmaniei adoptata in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cat si in art. 5 C. pr. pen. au fost stipulate dispozitii clare referitoare la garantarea libertatii persoanei, acest principiu obligand organele judiciare si in cazul precedurilor speciale sa nu retina sau sa aresteze o persoana si sa nu ii restranga libertatea decat in cazurile si conditiile expres prevazute de lege. Orice persoana care in cursul procesului penal a fost privata de libertate sau i s-a restrans libertatea in mod ilegal are dreptul la reararea pagubei suferite in conditiile prevazute de lege. Principiul respectarii demnitatii umane prevazut in art. 51 C. pr. pen., trebuie respectat si in cadrul acestor proceduri speciale, deoarece vizeaza interzicerea intrebuintarii de violente, amenintari sau alte mijloace de constrangere in scopul obtinerii probelor, cat si o conduita corespunzatoare a magistratilor in timpul exercitarii atributiilor de serviciu, in caz contrar faptele acestora fiind socotite abateri disciplinare. O rezonanta deosebita o are principiul prezumtiei de nevinovatie consacrat in art. 23, pct 11 din Constituia Romaniei si art. 52 C. pr. pen. potrivit caruia pana la ramanerea definita a hotararii judecatoriesti de condamnare, persoana este considerata nevinovata. Chiar si in cazul unor infractiuni flagrante, in care exista dovezi mai puternice de vinovatie, ca in cazul unor infractiuni obisnuite, acest

principiu functioneaza fara nicio discriminare, ersoana urmand a fi socotita nevinoava pana in momentul in care o instanta de judecata a hotarat in mod definitiv cu privire la fapta dedusa judecatii. Garantarea dreptului la aparare este un principiu consacrat in legea fundamentala, unde in art. 24 se arata ca: in tot cursul procesului penal, partile au dreptul sa fie reprezentate, sau dupa caz asistate de aparator. Separat de prevederile constitutionale si Codul de procedura penala garanteaza in art. 6 acest drept, stiuland ca organele judiciare sunt obligate pe intreg parcursul procesului penal sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazut de lege si sa administreze robleme necesare in aparare. In cadrul procedurilor speiclae acest principiu trebuie sa functioneze chiar mai mult decat in cazurile obisnuite pentru ca partile trebuie sa aiba posibilitatea de a-si formula probe in aparare, trebuie sa fie in mod obligatoriu asistate de un aparator din oficiu sau ales si pentru ca organele judiciare au obligatia de a avea in vedere chiar din oficiu si aspectele favorabile partilor implicate in procesl Ca si in cazul infractinilor cercetate si judecate dupa procedura de drept comun si in cadrul procedurilor speicla,e se regasesc principiile egalitatii partilor in procesul penal si al respectarii vietii intime a persoanei, acestea fiind stipulate atat in legea fundamentata cat si in Codul de procedura penala, dispozitiile respective prevazand ca toti cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii sau discriminari si ca viata privata a persoanelor este protejata, aici fiind vorba despre viata intima, familiala, privata si despre secretul corespondentei. Chiar daca nu este prevazut in Codul penal principiul operativitatii este reprezentate poate cel mai bine in cadrul procedurilor speciale, infractiunile cercetate si judecate in cadrul acestora urmand a fi solutionate cu maximum de celebritate, astfel incat rezultatul sa se pronunte cat mai aproape de data savarsirii faptei. In concluzie, se poate spune ca procedurile speciale nu sunt altceva decat forme speciale de realizare ale rocesului penal dupa unele dispozitii derogatorii. In cadrul acestor proceduri se infaptuieste insa intreg continutul fundamental al procesului penal, si anume solutionarea cauzei prin rezolvarea aspectelor esentiale, si anume exercitarea actiunii penale cat si tragerea la raspunderea penala. Procedurile speciale au insa si o a doua acceptie sub care sunt reglementate si aceasta se refera la unele proceduri judiciare in care nu se desfasoara un proces penal in adevaratul sens al cuvantului, ci se rezolva diferite sarcini legate direct sau indirect de o alta cauza penala in curs de desfasurare sau care a fost deja incheiata. Putem exemplifica in acest sens institutia reabilitarii dupa exercutarea pedepsei de care pot beneficia persoanele care intrunesc cerintele legale. In acest caz instanta nu mai solutioneaza un proces penal, ci doar o chestiune adiacenta ce deriva intr-un litigiu anterior4. Normele referitoare la procedurile speciale se regasesc in Titlul IV din partea speciala a Codului de procedura penala (art. 465 5221) care contine atat norme speciale propriu-zise pentru anumite situatii
4

N. Volonciu op. cit, p. 504

speciale (procedura reabilitarii judecatoresti sau procedura in cazul disparitiei inscrisurilor), precum si unele legi speciale (Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie completata prin Legea nr. 161/2003 si O.U.G. nr. 134/2005, Legea nr. 302/2004 privind extradarea sau Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri). Consideram si noi, alaturi de alti autori5, ca procedurile speciale sunt modalitati de desfasurare a procesului penal, diferite de procedura obisnuita si care sunt constituite dintr-un complex de norme cu caracter complementar si derogatoriu, ceea ce inseamna ca, in cazul aplicarii acestora, procesul penal se desfasoara dupa normele comune numai in masura in care nu exista dispozitii speciale, care au prioritate. Clasificarea procedurilor speciale Asa cum s-a subliniat si in literatura de specialitate6, procedurile speciale se impart in: proceduri speciale propriu zise si proceduri speciale auxiliare. La procedurile speciale propriu zise putem intalni proceduri in care se aplica in principal norme derogatorii de la procedura obisnuita (ex: procedura de urmarire si de judecare a unor infractiuni flagrante, procedura urgenta de urmarire si judecare a unor infractiuni de coruptie, procedura privind traficul ilicit de droguri), precum si proceduri in care se aplica in principal normele obisnuite completate cu normele derogatorii din procedura speciala )ex.: procedura in cauzele cu infractori minori). Ca proceduri speciale auxiliare, intrucat rezolva aspecte adiacente procesului penal in curs de desfasurare sua chiar dupa ce a fost incheiat, exista: procedura reabilitarii judecatoresti, procedura repararii pagubei in cazul condamnarii sau al luarii unei masuri preventive pe nedrept, procedura in caz de disparitie a inscrisurilor judiciare, asistenta juridica internationala si procedura extradarii. Important este a se retine ca procedurile speciale au un caracter complementar, derogatoriu de la normele procedurale comune si, uneori, sunt limitate in timp. Cazuri cand nu se aplica procedura speciala Daca avem infractiuni care indeplinesc conditiile prevazute in art. 465 si 466 C. pr.pen. in care s-ar aplica procedura flagranta, legea interzice aplicarea acestei proceduri in urmatoarele cazuri (art. 479 C.pr.pen.): Procedura flagranta nu se aplica infractiunilor savarsite de minori (procedura in cauzele cu infractori minori este prevazuta in art. 480 493 C.pr.pen); In cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei atamate, daca acestea sunt flagrante si savarsite in conditiile prevazute in art. 466, constatarea savarsirii lor este obligatorie si se face potrivit art. 467.

5 6

Gr. Teodor, L. Moldovan, Drept procesual penal, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979, p. 335. V. Dongorog si colectiv, Explicatii teoretice si practice ale Codului de procedura penala, p. 361; I. Neagu, Tratat de procedura penala, Editura Pro, Bucuresti, 1997, p. 694-695.

Procedura de urmarire si judecare prevazuta in acest captiol se aplica numai in cazul infractiunilor aratate in art. 279 alin 2 lit. B si c si daca persoana vatamata a introdus in termen de 24 de ore de la savarsirea infractiunii flagrante plangerea prealababila la organul de urmarire penala. In acest scop, persoana vatamata este chemata si intrebata de organul de urmarire penala daca intelege sa faca plangere in termenul mai sus aratat. Cazurile de aplicare a procedurii speciale Ratiunea pentru care legiuitorul a reglementat o procedura speciala pentru infractiunile flagrante a constituit-o evidenta tulburare a ordinii de drept, cat si provocarea indignarii si temerii in mijlocul celor care sau aflat la locul savarsirii infractiunii. Desi procedura de urmarire si judecare stabilita pentru infractiunile flagrante se caracterizeaza ca o procedura speciala, derogatore, de la cea obisnuita, totusi aceasta se completeaza potrivit art. 466 C.pr.pen. cu dispozitiile de drept comunl Dispozitiile cuprinde in art. 466 C.pr.pen prevad cazurile in care infractiunilor flagrante li se aplica procedura speciala, cat si conditiile pe care trebuie sa le intruneasca aceste infractiuni. Referindu-ne la conditiile privind pedeaspsa, infractiunea flagranta trebuie sa fie pedepsita prin lege cu inschiare mai mare de un an si cel mult 12 ani. Acest lucru se explica prin aceea ca la o infractiune de mai mica importanta nu se justifica urgenta solutionarii cauzei prin procedura speciala. In ceea ce priveste conditia referitoare la locul savarsirii infractiunii, pentru a se aplica procedura speciala este necesar ca infractiunea sa fie savarsita in municipii sau orase, in mijloace de tranposrt in comun, balciuri, targuri, porturi, aeroorturi sau gari, precum si in orice loc aglomerat. Prin orice loc aglomerat se intelege orice loc care prin natura sau destinatia lui este permanent, sporadic sau intamplator expus aglomerarii de persoane. Potrivit dispozitiilor art. 479 C. pr. pen. exista doua cazuri de infractiuni care desi sunt flagrante sunt excluse de la aplicarea procedurii speciale. Aceste cazuri sunt: Infractiunile savarsite de minori, pentru care se vor aplica prevederuke de ka art 480 493 C.pr.pen.; Infractiunile pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate; daca sunt flagrate si savarsite in condiitile art. 466 C.pr.pen. constatarea savarsirii lor este obligatorie si se face potrivit art. 467 C.r.pen. Procedura de urmarire si judecare se aplica numai in cazul infractiunilor aratate in art. 279, alin. 2, lit. B si c C.pr.pen. si daca partea vatamata a introdus in termen de 24 de ore de la savarsirea faptei plangere penala la organul de urmarire penala. Prin modificarile aduse Codului de procedura penala in 2003, procedura flagranta se poate aplica la un numar mai mare de infractiuni aplicabile la cele care au pedeaspsa intre un an si 12 ani. Practica judiciara a apreciat ca la formele agravate ale acestor infractiuni nu au nicio relevanta limitele pedepselor.

Constatarea infractiunii Organul de urmarire penala sesizat despre savarsirea unei infractiuni, in cazurile prevazute de art 466 C.pr.pen., potrivit atrt 467 alin 1 C.pr.pen, intocmeste un proces-verbal in care se consemneaza cele constatate cu privire la fapta savarsita, declaratiile invinuitului si ale celorlalte persoane ascultate7. Toate aceste activitati se fac in conformitate cu dispozitiile legale din cadrul procedurilor obisnuite, iar daca este cazul, organul de urmarire penala strange si alte probe atunci cand cele constatate cu ocazia savarsirii infractiunii nu sunt suficiente. Procesul verbal se citeste invinuitului, precum si persoanelor care au fost ascultate, carora li se atrage atentia ca pot completa declaratiile sau ca ot face obiectii cu privire la acestea (art 467 alin 3 C.r.pen. aceste activitati se fac ca si in cazul procedurii obisnuite). In cazul constatarii unei infractiuni flagrante, intreaga activitate de urmarire penala este concentrata in procesul-verbal intocmit de organul de urmarire penala, act ce se semneaza de catre organul constatator, de invinuit si de persoanele ascultate. Procesul-verbal reprezinta atat mijlocul de proba prin care se constata savarsirea unei infractiuni, cat si actul de incepere a urmaririi penale. Pentru constatarea infractiunilor flagrante au competenta de a efectua urmarirea penala organele de urmarire penala. Organele de constatare prevauze in art. 214 C.r.pen. trupelor de graniceri (art. 215 C.pr.pen.) pot constata infractiunile flagrante, insa nu pot efectua urmarirea penala. In cazul infractiunilor flagrante, aceste organe vor inainte de indata procurorului sau, dupa caz, organului de cercetare enala, pe faptuitor, impreuna cu lucrarile efectuate si cu mijloacele de materiale de proba. Stiind ca proceseleverbale incheiate de aceste organe pot constitui mijloace de proba, procurorul sau organul de cercetare penala care a primit procesul-verbal de constatare de la aceste organe, daca constata ca sunt indelinite conditiile prevazute de art. 466 C.pr.pen., poate aplica procedura speciala8. Desfasurarea urmaririi penale si luarea masurilor preventive Caracterul flagrant al unei infractiuni este apreciat de organele de urmarire penala, in functie de imprejurarile concrete ale faptei si de prinderea faptuitorului. Astfel, potrivit art. 468 C.pr.pen., organul de urmarire penala este obligat sa-l retina pe invinuit (calitatea de invinuit o dobandeste prin inceperea urmaririi penale, prin procesul-verbal de constatare a infractiunii) pe o perioada ce nu poate depasi 24 de ore. Procurorul, la sesizarea organului de cercetare sau din oficiu, poate solicita judecatorului arestarea invinuitului, pe o perioada ce nu oate depasi 10 zile. Acest termen se calculeaza de la data expirariiordonantei de retinere. Consideram ca acest poate, prin care legea ii da posibilitate
7

Cu prilejul constatarii infractiunii flagrante, organul de urmarire penala desfasoara mai multe activitati, cum ar fi: stabilirea martorilor asistenti, identificarea martorilor ocular, identificarea faptuitorului, efectuarea pervechezitiei corporale, efectuarea cercetarii la fata locului si fixarea rezultatelor constatarii infractiunii flagrante in procesulverbal. 8 M. Apetrei, op. cit, p. 362

procurorului sa aprecieze asupra masurii arestarii, trebuie interpretat in sensul ca fie nu sunt probe suficiente pentru infractiunea flagranta, fie aceasta nu se incadreaza in infractiunile flagrante. Trimiterea in judecata Conform art. 468 alin. 2, daca procurorul apreciaza ca sunt suficiente dovezi pentru punerea in miscare a actiunii penale, da rechizitoriu prin care pune in miscare actiunea enala, dispune trimiterea in judecata si trimite dosarul instantei competente inainte de expirarea mandatului de arestare. Daca judecatorul a emis mandat de arestare a invinuitului si procurorul a restituit cauza, organul de cercetare penala este obligat sa continue cercetarea si sa inainteze dosarul procurorului odata cu invinuitul, cel mai tarziu in 3 zile de la arestarea acestuia. Aceasta dispozitiee reflecta caracterul de urgenta al procedurii speciale prin limitarea in timp a duratei cercetarii penale si indirect a intregii urmariri penale, termenul de trei zile prevazut de art. 469, alin 1 C.pr.pen. reprezentand un termen oranduitor a carui nerespectare atrage trecerea la procedura ordinara9. Cand organul de cercetare penala, dupa restituirea cauzei, nu a putut efectua complet cercetarea in termen de trei zile de la arestarea invinuitului, continuarea cercetarii penale se face potrivit dispozitiilor procedurii obisnuite (art. 469, alin. 2 C.pr.pen). Organul de urmarire penala nu va mai instrumenta cauza potrivit procedurii speciale, ci potrivit procedurii de drept comun, acest lucru impunandu-se datorita comlexitatii cauzei care impune o urmarire mai indelungata. In situatiile in care procurorul nu a dispus trimiterea in judecata in termen de 3 zile de la data emiterii ordonantei de retinere, se aplica art. 146 si urmatoarele. Din aceasa dispozitie legala rezulta ca daca exista probe impotriva invinuitului, procurorul trebuie sa procedeze la ascultarea acestuia in prezenta aparatorului si sa solicite instantei arestarea preventiva. In caz contrar, cand nu exista probe suficiente se oate dispune restituirea dosarului la organul de cercetare penala pentru continuarea cercetarilor. Atunci cand organul de cercetare penala a fost obligat sa continue cercetarea, in cel mult 3 zile dupa finalizarea acesteia, procurorul, primind dosarul, procedeaza la verificarea lucrarilor urmaririi penale si se pronunta in cel mult 2 zile de la primire, putand dispune trimiterea in judecata, scoaterea de sub urmarire sau incetarea urmaririi penale, potrivit art. 262, ori restituirea cauzei, potrivit art. 265 C.pr.pen. In situatia in care, in urma verificarii lucrarilor de cercetare penala, procurorul constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, dispune trimiterea in judecata, intocmeste rechizitoriu si inainteaza de indata instantei de judecata dosarul cauzei )art. 270 alin. 2 C.pr.pen). Cand procurorul restituie cauza pentru completarea sau refacerea urmaririi penale, urmarirea se efectueaza potrivit procedurii comune, iar dispozitiile privitoare la masurile reventive, de siguranta sau asiguratorii, orecum si trimiterea la organul competent se aplica confirm art. 267, 268 din C.pr.pen.

V. Dongoroz si colectiv, op. cit., p. 369

In situatia infractiunilor flagrante, cand se ia masura arestarii preventive, este obligatorie asistenta juridica, potrivit dispozitiilor art. 171 alin. 2 C.pr.pen. Organele de urmarire penala competente de a efectua urmarirea penala in cazul infractiunilor flagrante sunt acelea prevazute de art. 201 C.r.pen., respectiv procurorii si organele de cercetare penala, competenta acestora fiind stabilita potrivit regulilor generale aratate in art. 213 C.pr.pen. Acest text de lege are o aplicatiune mai larga in cadrul infractiunilor flagrante, el referindu-se la cazurile urgente cand organul de cercetare penala nu este obligat sa efectueze actele de cercetare ce nu sufera amanare, chiar daca acestea privesc o cauza care nu este de competenta lui. Lucrarile efectuate in astfel de cazuri se trimit de indata prin procurorul care exercita supravegherea organului care le-a efectuat, procurorului competent. Au competenta de a constata savarsirea infractiunilor flagrante si organele prevazute in art. 214 su 215 C.pr.pen., acestea fiind obligate de a sesiza organul de urmarire penala si de a preda de indata pe faptuitor procurorului, (art. 214 alin. C. r. pen), sau dupa caz organului de cercetare penala (art 215, alin. 3 C.pr.pen.). In mod cu totul exceptional este competent de a constata savarsirea infractiunii flagrante si presedintele completului de judecata in cazul infractiunilor de audienta (art. 299 C.pr.pen.), acestea fiind flagrante in sensul art. 465 C.pr.pen., dar pentru ca nu se aplica regulile de procedura de urgenta, decat daca sutn indelinite cerintele art. 466 C.r.pen.