Franz Kafka

LA GALERIE
Dac vreo clrea oarecare de circ, firav i ofticoas, ar fi silit cu plesnituri din bici
de ctre un ef nemilos s se nvrteasc nentrerupt n manej, luni de-a rndul, n faa unui
public nesios, i s salte pe crupa unei gloabe fcnd bezele i mldiindu-se din mijloc, i
dac acest joc ar continua n vuietul orchestrei i al ventilatoarelor nspre viitorul cenuiu ce
se deschide necontenit nainte, nsoit de aplauzele care aci se sting, aci izbucnesc iari din
palmele ce sunt de fapt nite ciocane cu abur poate c atunci un tnr spectator de la
galerie ar cobor n goan pe lunga scar dintre staluri, s-ar repezi n manej i, n plin cntec al
fanfarei ce se adapteaz mereu, ar striga oprii!
Dar ntruct nu astfel se petrec lucrurile, ci o femeie frumoas, mbrcat n alb i rou,
nete n aren zburnd printre draperiile pe care lachei maiestuoi le trag n lturi dinaintea
ei, ntruct directorul, cutndu-i privirile, i rsufl n fa ca un animal devotat, o salt
grijuliu pe calul vnt-rotat, de parc nepoata lui cea mai drag ar porni ntr-o cltorie
primejdioas, nu se poate hotr s dea semnalul pocnind din bici, apoi printr-un efort de
stpnire de sine, l d n fine, dup care alearg pe lng cal cu gura cscat, urmrete cu
ochi ageri salturile clreei, abia putnd nelege miestria ei, ncearc s-o avertizeze cu
strigte n englezete, ndeamn la atenie ncordat pe rndaii care in cercurile, iar nainte
de marele salto mortale, implor, cu braele ridicate, orchestra s tac i n cele din urm o
ridic pe micu de pe calul tremurnd o srut pe amndoi obrajii i nici o omagiere din
partea publicului nu i se pare ndestultoare, n timp ce ea, sltndu-se n vrful picioarelor i
sprijinindu-se de el, n norul de praf care nc i nconjoar, ntinde braele n lturi i-i las
cporul pe spate, vrnd s mpart cu tot circul fericirea ei ntruct astfel se petrec
lucrurile, spectatorul de la galerie i reazim faa de balustrad i, lsndu-se furat de marul
final ca de un vis greu, plnge fr voie"