Experimentul Little Albert (Micul Albert) din 1920 este cel mai controversat demers

experimental din cariera lui J. B. Watson si, in general, din activitatea de cercetare in
psihologie. In cadrul experimentului, Watson urmareste sa demonstreze ca raspunsul
emotional poate fi conditionat sau invatat.
Copilul, Albert, se dezvolta normal si prezenta stabilitate emotionala. Cand Albert avea
varsta de 8 luni, Watson incearca sa determine daca un zgomot puternic produce la copil o
reactie de teama. Copilul este asezat intr-o camera iar un asistent plasat in spatele lui produce
un zgomot puternic lovind cu ciocanul intr-o bara de otel. Prima data, copilul tresare puternic
si intinde mainile. A doua oara, incepe sa tremure, iar a treia oara plange. Experimentul s-a
repetat de cateva ori, apoi s-a diversificat. Copilul a fost confruntat cu animale (soareci,
iepuri, maimute), cu flacari, cu vata de bumbac, cu masti. In aceste situatii, copilul nu a
manifestat teama sau enervare.
Intr-o faza urmatoare, Watson a asociat zgomotul pe rand cu fiecare dintre factorii care nu-l
speriasera pe copil. La inceput, copilul incerca sa atinga animalul, dar se retragea cand se
producea zgomotul. La a doua incercare de acelasi fel, copilul incepea sa planga. Ulterior, isi
reprima pornirea de a atinge animalul inainte de a se produce zgomotul. In cele din urma,
copilul plangea la simpla vedere a animalului. Chiar un caer de vata ii producea reactie de
teama intensa. Toate acestea au fost inregistrate, apoi s-au desfasurat cu public.
Watson a repetat experimentele in intuneric, apoi la lumina. A verificat cat timp asociaza
copilul stimulii intre ei, apoi a prelungit experimentele luni de zile, pana cand cei responsabili
pentru copil familia, probabil nu l-au mai adus pe copil la spital pentru sedintele
lui Watson.
Dar Watson a pus in evidenta conditionarea senzatiei de teama care, asadar, nu este
apriorica ci se bazeaza pe experienta. Quod erat demonstrandum. Concluzia acestui inetic
experiment poate fi translatata asupra fobiilor.