- personaj secundar de nuvela psihologica -

- personaj realist -
"Moara cu noroc",
de loan Slavici
- nuvela psihologica -
Ioan Slavici (1848-1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu
, este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el
insusi marturiseste, este adept inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), cre
atorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste. Concept
ul fundamental in etica sa il constituie "omenia" ("jen"), adica "respectarea om
ului in om".
Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de Con
fucianism: cinstea, cumpdtarea, sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franche
tea, iubirea de adevar, afirmand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dint
re toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia moraia")
Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pen
tru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastra
rea masurii in toate (cumpatarea), iar orice abatere de la aceste principii este
grav sanctionata de scriitor.
Nuvela "Moara cu noroc" de loan Slavici a aparut in volumul de debut, "Novele di
n popor", publicat in 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maioresc
u insusi considerand-o un moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai
ales ca scriitorul "s-a inspirat din viata proprie a poporului si ne-a infatisat
ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleas
a a firii lui etnice". Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele aces
tor nuvele "nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si vorba,
ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el". Asadar, Ioan Slavic
i construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un
puternic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument pentru i
ubirea de oameni.
Ana, personaj secundar, este sotia cizmarului Ghita, mama a doi copii si imp
artaseste acelasi destin tragic, pentru ca incalca virtuti morale importante, cu
m ar fi cinstea, corectitudinea si loialitatea fata de sotul ei, pe care il insa
la cu Lica.
Portretul fizic, realizat direct de catre narator, simbolizeaza fondul sau m
oral in care tandretea, duiosia si caldura sufleteasca ar fi putut da echilibru
caminului ei: "Ana era tanara si frumoasa [...] frageda si subtirica [...], spri
ntena si mladioasa."
Trasaturile morale reies in mod indirect din atitudinea, comportamentul si v
orbele eroinei.
Avand un fond etic sanatos si intuitie feminina, ea simte ca Lica este "oarecum
fioros la fata" si-l previne pe Ghita ca "e om rau si primejdios". Atunci cand s
otul ei devine ursuz si se instraineaza de ea si de copii, nuratorul omniscient
observa starea ei psihologica. "era adanc jignita [...] si nu putea sa-l ierte p
e Ghita pentru lipsa lui de incredere", stiindu-l un om cinstit si iubitor de fa
milie, Ana isi face uneori reprosuri ca n-a stiut sa-i fie mereu alaturi si sa-l
ajute in momentele dificile prin care trecea de cand se insotise cu Lica in afa
cerile necinstite.
Din vorbele ei, se disting, indirect, alte insusiri esentiale pentru firea f
emeii. Inteligenta si apriga, Ana este hotarata sa-si apere "linistea colibei" s
i familia de influenta nefasta a lui Lica, incercand sa afle ce-l chinuie pe sot
ul ei: "Ghita!... Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil inaintea ta. Tu e
sti barbat si trebuie sa stii ce faci. Te intreb numai; nu vreau sa te descos; t
u iti dai seama daca ai ori nu ai ceva sa-mi spui. Fa cum stii, dar eu iti spun,
si nu ma lasa inima sa nu-ti spun, ca Lica e om rau si om primejdios".
Profund cinstita, ea se sperie atunci cand gaseste in sertarul cu bani o ban
cnota rupta la un colt, prevenindu-si barbatul ca hartia apartinuse femeii in do
liu, care fusese ucisa in padure si incearca inca o data sa-l faca sa i se desta
inuie.
Alte stari interioare se releva in mod indirect din fapte si intamplari ce se pe
trec la han si in imprejurimi. Vesela si vioaie la inceput, Ana devine din ce in
ce mai trista, fiind ingrijorata de incidentele de la han si de-a dreptul cupri
nsa de disperare in noaptea in care Lica ramasese la Moara cu noroc. Nedumerirea
si nesiguranta pun stapanire pe tanara femeie, deoarece nu recunoaste pe niciun
ul dintre cei care starnisera de trei ori latraturile cainilor, dar, increzatoar
e in sotul ei, se linisteste, gandindu-se ca el stie despre ce e vorba. Desi il
iubeste pe Ghita si-i marturiseste ca tine la el "cu toata inima", este cuprinsa
de vraja lui Lica, fiind "oarecum speriata de barbatia infatisarii lui", mai al
es ca si sotul ei o indeamna sa joace cu Samadaul ca doar "n-are sa-|i ia ceva d
in frumusete". Simtindu-se tot mai instrainata de sotul ei, "Ana cea blanda si d
elicata", cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient, aluneca rapid spre p
rapastia pacatului, inselandu-si barbatul pe care ajunsese sa-l dispretuiasca pe
ntru slabiciunea si lasitatea lui, gdnduri pe care le marturiseste Samadaului: "
Tu esti om, Lica, iar Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba
chiar mai rau decat asa."
Refuzand sa piece de sarbatori cu batrana si copiii la rude, pentru a putea
ramsne cu barbatul ei la carciuma. Cu toate acestea, in timp ce Ghita plecase la
Ineu, Ana ti cedeaza Samadaului, apoi il roaga s-o ia cu el, deoarece se rusina
de fapta sa, "nu vreau sa-l mai vad; nu pot sa mai dau fata cu el!".
Femeia devine o victima a lipsei de masura a sotului. Sfarsitul Anei este inevit
abil, Ghita o injunghie in inima, in timp ce ea striga cu disperare: "Nu vreau s
a mor, Ghita!". Cand Lica se apleaca asupra ei, cu ultimele puteri, Ana "ii musc
a mana si isi infipse ghearele in obrajii lui", adunand in gestul ei disperat "u
ra si dispretul pentru sotui nedemn, setea de razbunare si patima neostoita pent
ru Lica, regretul infiorator pentru propriile-i pacate, constiinta vinovatiei si
in acelasi timp a nevinovatiei" (Pompiliu Marcea).
Bun cunoscator al psihologiei umane, al randuielilor rurale, al datinilor, o
biceiurilor si superstitiilor, Ioan Slavici este neindurator cu cei care se abat
de la principiile fundamentale ale moraiei si-si pedepseste personajele proport
ional cu greselile savarsite de acestea. Focul din finalul nuvelei este sugestiv
pentru nevoia de a fi purificat locul acela de toate relele ce se infaptuisera
la carciuma Moara cu noroc.