CURS 9 : Viaa politic interbelic.Neoliberalismul.

In perioada 1918-1938, Romania a avut un regim democratic. In anii 1938-1940

regimul a fost de autoritate monarhica, iar intre 1940-1944, unul de dictatura militara.
Aceasta evolutie de la democratie la autoritarism a caracterizat majoritatea statelor europene.
In 1919 Romania se afla in randul celor 28 tari europene cu regim democratic, iar in 1940 se
gasea in categoria celor 12 state cu regim dictatorial, alaturi de Bulgaria, Iugoslavia,
Ungaria, URSS, Germania, Italia, Grecia, Turcia, Spania, Portugalia, Finlanda. La sfarsitul
celui de-al Doilea Razboi Mondial s-au inregistrat mutatii majore in privinta regimului
politic. Statele din zona centrala si de sud-est-europeana, trecute sub dominatia sovietica,
intre care si Romania, se supun unui regim totalitar, de extrema stanga, dupa modelul
sovietic. Anul 1989 nu a gasit toate tarile foste comuniste la acelasi nivel de dezvoltare
economica si sociala si nici la acelasi nivel de structurare a unor alternative politico-
economice la regimul partidului unic.
Secolul al XX-lea a mai fost numit si secolul extremelor. Regimurile politice au
cunoscut o evolutie spectaculoasa, de la extrema dreapta la extrema stanga. Dupa 1918, sub
influenta unor diversi factori (votul universal, schimbarile in plan economico-social,
integrarea provinciilor unite, noile mentalitati s.a.), regimul politic din Romania a cunoscut o
importanta evolutie. In anii '30 in Europa se inregistreaza o criza a regimului democratic si o
tendinta de crestere a gruparilor de extrema dreapta. Aceasta tendinta se manifesta si in
Romania. Dinamica partidelor politice s-a inscris pe doua directii: o tendinta de fuziune,
specifica primului deceniu dupa razboi; aparitia in anii '30 a multor partide mici, situatie
alimentata de tendintele lui Carol al II-lea de a discredita sistemul pluripartidist si de
cresterea influentei miscarii legionare.
Factori care au contribuit la afirmarea democratiei romanesti: adoptarea votului
universal pentru barbatii de la 21 de ani in sus, cu exceptia magistratilor si a cadrelor militare
(16 noiembrie 1918); Constitutia din 1923, unde erau consfintite drepturile si libertatile
cetatenesti si se preciza separatia puterilor in stat (executiva, legislativa, judecatoreasca);
dinamica sistemului pluripartidist; unele formatiuni au parasit scena politica (conservatorii),
altele s-au mentinut (liberalii, socialistii), aparand si partide (grupari) noi, de diverse
orientari. In aceste conditii, numarul partidelor parlamentare sau al celor care au reusit sa
ajunga la guvernare a sporit. Viata politica a devenit mai complexa, ca urmare a integrarii in
viata politica a partidelor din teritoriile unite in 1918, a confruntarii de idei si multiplicarii
ofertelor politice adresate electoratului, a mutatiilor produse in mentalitatea colectiva si
afirmarea spiritului civic, a diversificarii mijloacelor de informare (de la 16 periodice in
1918, s-a ajuns la peste 2.351 de periodice in 1935), a eliminarii rotativei guvernamentale si
organizarii periodice a alegerilor parlamentare.
In perioada interbelica, in viata politica romaneasca, adepti numerosi au avut ideologii
politice democratice, precum neoliberalismul, reprezentat, in esenta, de Partidul National
Liberal, si taranismul, avand ca exponent principal Partidul National Taranesc. In conditiile
afirmarii in Europa a unor ideologii antidemocratice, extremismul de stanga (comunismul) si
de dreapta (legionarismul) s-au manifestat si in viata politica romaneasca, incepand din
deceniul al treilea al secolului al XX-lea. Extremismul de dreapta a aparut ca urmare a
evenimentelor din Italia fascista si ca reactie la ideologia comunista. Formatiunile politice de
extrema-dreapta au avut un caracter antidemocratic, xenofob si antisemit.
Monarhia a reprezentat, si in perioada interbelica, centrul functionarii sistemului politic
din Romania, bazat pe prevederile Constitutiei din 1923. Regele in timpul caruia a fost
infaptuita Marea Unire, Ferdinand I (1914-1927), nu a incalcat principiile vietii politice
democratice. Evolutia monarhiei a marcat si practicile politice in stat. Criza dinastica din
decembrie 1925, cand printul Carol a renuntat la mostenirea tronului, a fost rezolvata de
Parlament in ianuarie 1926, prin proclamarea lui Mihai ca mostenitor al tronului. Dupa
moartea regelui Ferdinand I, acesta a condus tara tutelat de o Regenta, fiindca era minor.
Dar, dupa ce a revenit in tara, in anul 1930, si a fost proclamat rege, de Parlament, in locul
lui Mihai I, Carol al II-lea a urmarit reducerea rolului partidelor politice si instaurarea unui
regim in care monarhul sa aiba puteri sporite. Astfel, in anul 1938, acesta a instaurat un
regim autoritar, in timpul caruia singura formatiune care a functionat a fost cea care il
sustinea pe rege, Frontul Renasterii Nationale denumita, din 1940, Partidul Natiunii. In
conditiile pierderilor teritoriale din anul 1940 regele Carol al II-lea a abdicat (septembrie
1940).
Liberalismul punea in centrul societatii individul, teorie care a fost sustinuta pana la
primul razboi mondial. Dupa razboi au loc modificari in ideologia liberala, aparand
neoliberalismul care pune accentul pe interventia statului, apreciind ca interesul general
prima asupra celui individual. Aceasta conceptie a fost dezvoltata de personalitati de marca,
precum: Stefan Zeletin, Mihail Manolescu, Vintila Bratianu, Victor Slavescu s.a. Ei au adus
importante contributii la teoria si practica industrializarii, punctul esential al doctrinei
neoliberale. Viitorul era, in conceptia lui St. Zeletin - cel mai de seama teoretician al
neoliberalismului - in industrializare si urbanizare. Ei au accentuat rolul industriei si au
intrevazut o stransa legatura intre industrializare, modernizare si consolidarea independentei
politice. Reprezentantii neoliberalismului au dezvoltat teoria privind "protectionismul",
concretizata in formula "prin noi insine" prin care se putea asigura o valorificare superioara a
resurselor nationale, in primul rand prin forte proprii. Deviza "prin noi insine" nu trebuie
interpretata ca o atitudine exclusivista, de inlaturare a capitalului strain, ci ca o colaborare cu
acesta in conditii mai avantajoase ca pana atunci.
Pentru Stefan Zeletin, Constitutia din martie 1923 reprezenta documentul oficial de
nastere a neoliberalismului romanesc. Regimul politic avea un caracter democratic si se
intemeia pe separatia puterilor in stat. El aprecia : "Pentru intaia oara acest act istoric pleaca
de la urmatoarele puncte de vedere, care alcatuiesc esenta noului liberalism: a) interventia
puterii de stat si b) conceptia libertatilor individuale ca "functii sociale". Democratia, idee de
baza a gandirii liberale de pretutindeni s-a bucurat si ea, pe plan teoretic, de atentia
ideologilor liberali, cu deosebire in perioada interbelica, in care aceasta era virulent
combatuta de gruparile extremiste de dreapta.
In Romania, liberalismul a fost promovat de Partidul National Liberal, care reprezenta
interesele burgheziei industriale si financiare, precum si ale unor meseriasi si intelectuali. In
perioada interbelica, la conducerea lui s-au succedat politicieni remarcabili: Ion I. C.
Bratianu (pana in 1927), Vintila Bratianu (1927-1930), I. G. Duca (1930-1933), C. I. C.
Bratianu (1934-1947); organul central de presa era Viitorul. Partidul National Liberal,
aureolat de infaptuirea Marii Uniri si adept al democratiei parlamentare, a dominat scena
politica interbelica. Intre realizarile de marca ale guvernelor PNL se inscriu: Constitutia din
1923, legile de unificare (administrativa, judecatoreasca, a invatamantului etc.), stimularea
dezvoltarii economiei nationale, mai ales a industriei etc.