UniversitateaStefan cel MareSuceava,

Mihai Elena,RISE,An 3,Gr.2

1

Iluminismul : crestinismul , ratiunea si libertatea

Intre secolele am XV-lea si al XVIII-lea ,cunostintele savanet utilizate pentru a descifra
misterul lumii cunosc o inflorire fara precedent.Dezvoltarea stiintelor si tehnicilor,apoi avantul
gandirii rationale contribuie la declinul modelelor filozofice medievale care combinau teologia
crestina si gandirea naturalista.
1

Strict cronologic vorbind, iluminsimul sau luminismul cum se mai numeste, se intinde de
la pasnica revolutie engleza din 1688 pana la sangeroasa revolutie franceza din 1789, amandoua
aceste revolutii au consacrat cucerirea puterii politice de catre clasa sociala a burgheziei
orasenesti in ascensiune. De aceea, secolul luminilor este revolutionar in primul rand dar in egala
masura, umanitarist si progresivist. Desi este englez prin originea ideilor pe care se bazeaza,
apare ca un secol francez, prin forma pe care aceste idei sunt chemate sa le umple. Prin haina
stilistica eleganta si clara pe care ideile iluminismului o imbraca in Franta, prin caracterul lor
prea putin sistematic si datorita aluziilor mai mult diletante, printr-o nota de accentuat radicalism
social, aceste idei strabat de la un capat la altul Europa si sub actiunea acestui factor ideologic, s-
a putut vorbi pe buna dreptate de Europa franceza a secolului al XVIII-lea.
Pornin de la un termen unic,este greu de desmnat o miscare filozofica comuna pentru
intreaga Europa.In spatele expansiunii unui
cuvant(Lumires,Enlightment,Aufklrunf,Ilustracin.Iluminismo
2
) se ascunde o constelatie de
opera si curente de o rara
diversitate(empirism,materialism,realism,idealism,skepticism,deism,ateism).
Daca Iluminsimul francez raspandeste foarte repede un scepticism religios care duce la
infruntarea dintre filozofi si reprezentantii ortodoxiei crestine,in Anglia si Germania nu apare
nicio disputa cu Biserica si credintele acesteia.
Dezvoltarea impetuoasa a stiintelor, ca fenomenul cel mai caracteristic existentei
spirituale a lumii modeme, asociaza intr-o inseparabila legatura doi termeni fundamentali pentru
fizionomia intelectuala a secolului al XVIII-lea: ratiunea si natura in contextul acestei legatum.
Stiinta nu apare decat ca si cunoasterea rationala a naturii ridicata pe cea mai inalta treapta a sa.
Astfel, ca in manifestarile exercitiului critic cu care este investita acum ratiunea, ca noua sa
functie sociala, ea va respinge nu numai ceea ce este nerational dar si ceea ce este nenatural,
acestea doua pana la un anumit punct confundandu-se din perspectiva sa. Exercitiul ratiunii apare
pentru om ca fiind cel mai natural, mai indreptatit indreptandu-se atat impotriva traditiilor

1
Oliver,Ray,Istoria ideilor politice,Ed.Polirom,Iasi,2004,p 263;
2
David,Boucher,Paul Kelly,Mari ganditori politici,Ed.All,Bucuresti,2008,p153;
UniversitateaStefan cel MareSuceava,
Mihai Elena,RISE,An 3,Gr.2

2

trecutului cat si a autoritatilor prezentului, acestea amandoua manifestandu-se constrangator in
raport cu spiritul omenesc ingradindu-i libertatea de miscare. Sirul de manifestari critice ale
ratiunii primeste si o investitura sociala, prin care ratiunea insasi se lasa incalzita de idei si
idealuri politice, coboara in arena confruntarilor date de ele, devine cea mai de temut arma de
atac.
In lupta pe care masele omenesti cele mai largi nemultumite de supravietuirea unor
vechi institutii medievale - intre care Biserica si Regalitatea au facut cel mai strans pact pentru a
putea rezista trecerii timpului, sub forma doctrinei monarhiei de drept divin - caracterizate prin
cea mai abjecta coruptie. In aceasta lupta ratiunea devine indreptarul, idolul marturisit, un fel de
divinitate inspiratoare prin prestanta sa a multimilor dornice de a inlatura vechiul.
Intruchiparea cea mai fidela a acestei ratiuni, ce isi asuma indeplinirea unei functii sociale de
prima urgenta, devine filosofia; pe cand ratiunea stiintifica ramane pe mai departe inchisa in
sfera stramta a preocuparilor sale teoretice de cunoastere a naturii fara niciun impact major
asupra realitatii nemijlocite a omului, cea sociala, cu exceptia celei oferte de revolutia tehnica,
ratiunea filosofica se angajeaza in schimbarea lumii
3
. Incepe epoca cand importanta este nu de
a cunoaste lumea ci de a o transforma. Prin aceste functii, pe care si le asuma in cadrul cultural si
social-politic trasat in epoca luminilor, filosofia dobandeste un nou prestigiu De altfel, secolul
acesta se va numi pe sine plin de orgoliu, un secol al filosofiei, angajat in numele ratiunii in
rasturnarea vechii ordini sociale a lumii. Adaptata la masura nevoilor sociale ale epocii, filosofia
dobandeste un caracter popular si democratic, puternic marcat de tendinte pedagogice, urmarind
multipla educare si formare a maselor; este, intr-un cuvant, o filosofie a luminilor. Probabil
pentru prima oara in istone, filosofia se solidarizeaza strans cu epoca sa intr-un front comun de
lupta. Filosofia cucereste nu numai scena exterioara a vietii sociale, dar ea patrunde in saloanele
deschise noului suflu de gandire ale aristocratiei care cocheteaza cu ideea de schimbare si
progres, intra in cafenelele intelectuale si in mediile artistice, paseste in bancile bogatasilor, se
furiseaza in budoarele curtezanelor si chiar in biserici, tulburand si ispitind preotimea. Dar marea
realizare este ca iesind in strada si in piete publice, filosofia se adreseaza direct poporului si
amplificand revolta nelamurita a acestuia, se va pricepe sa-i imprime o directie de actiune,
indreptand-o in energice valuri de furtuna impotriva edificiului vechi si invechit, medieval, al
vietii sociale, pe care il va zdruncina din temelii.
4

Secolul al XVIII-lea mai crede, apoi, cu o tarie de nezdruncinat in evanghelia
progresului. Omenirea ajunsa la varsta maturitatii sale rationale este capabila de a se bucura de

3
Ibidem 2,p150
4
Ibidem 2 .p 155
UniversitateaStefan cel MareSuceava,
Mihai Elena,RISE,An 3,Gr.2

3

lanturile trecutului si de exploatare, si stapana pe puterile ratiunii sale. Increzatoare in ea insasi,
in stare sa inainteze de la ignoranta la cunoastere. Acest progres, ce are ca resort intim al sau
ratiunea, va conduce omenirea catre libertate si o va instala intr-o stare de fericire, care,
amandoua constituie statia finala spre care inainteaza miscarea istorica a omenirii. Cu toate ca
apeleaza la progres ca mijloc de realizare a programului ideologic ce l-a afisat, iluminismul este
lipsit de simtul istoriei, nu poseda ideea de individualitate ireductibila si irepetabila. care
alcatuieste stofa, materia interna a vietii istorice. In aceasta lipsa rezida si puterea sa curajul de a
se avanta pe terenul speculatiilor generale, abstracte. De aici provine dogma rationalista
anistorica, de care se imbata iluminismul omul este pretutindeni acelasi indiferent de loc si de
timp, fiindca exista o natura generala comuna, identica in toti. Toti poseda aceeasi ratiune iar
formele de realizare politica si culturala pe care le ia viata omeneasca sunt accidentale, alteori
conjuncturale
5
trecatoare ale ratiunii si naturii umane, ale dreptului natural Universal in om.
Evoluand pe aceste coordonate ale naturalismului si rationalismului, iluminismul va cadea in
antinomia teoretica din care nu va putea iesi: pe de o parte, prin naturalism el este anistoric,
natura fiind eterna, aceeasi oriunde si oricand, identica in toti oamenii; pe de alta parte in
contradictie cu aceasta, prin rationalism va trebui sa admita si un anume evolutionism ce accepta
progresul ratiunii, care implica deci o anumita acceptare si a istoriei.
Din aceasta perspectiva rationala, judecand trecutul din punct de vedere intelectual, ca
o greseala si o ratacire a mintii, o eroare ce abate omenirea de la directia drumului ei drept
inainte, iluminismul se va incheia ma ales in Franta, cu o tentativa de violenta rasturnare a
trecutului
6
, care va lua totodata, si aspectul unei reactii antiistorice ca atare. Se vor aseza in loc
fundamentele unei noi oranduiri politice, care va face din ratiune si libertate insemnele cele mai
nobile ale demnitatii omenesti, oferind, in acelasi timp, modelul de urmat al eforturilor de
reforma sociala
7
ivite pretutindeni pe continent.
Iluminismul francez
Dupa ce in Anglia, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, filosofia luminilor a inspirat
infaptuirea acelei revolutii pasnice care va aseza societatea pe calea unei evolutii constitutionale,
ea trece pe continent pentru a alimenta miscarile revolutionare de aici. Daca in secolul al XVII-
lea Anglia venea pe continent ca sa invete de la francezi, in secolul urmator situatia se schimba.
Dupa aparitia celor doua lucrari ale lui Voltaire. Scrisori engleze (scrisa in 1728 si aparuta in
1734) si Elemente ale filosofiei lui Newton (1738), atentia continentului, si a francezilor in
special, se fixeaza in intregime asupra Angliei. Incepand perioada pelerinajului cultural in sens

5
Ibidem 1,p265
6
Ibidem 1,p264
7
Ibidem 2,p155
UniversitateaStefan cel MareSuceava,
Mihai Elena,RISE,An 3,Gr.2

4

invers. Soarta rationalismului francez a fost decisa in cadrul iluminismului, de influenta
empirismului englez.
Gandirea filosofica a iluminismului francez din secolul al XVIII-lea este saraca din
punctul de vedere al originalitatii ideilor: fondul principal de idei este extras din empirismul
englez, dar meritul iluminismului francez este acela de a se fi priceput sa prelucreze si sa
sporeasca acest capital intelectual. Spiritul englez dominat de tendinte mai conservatoare, nu s-a
rupt niciodata de traditii. Gandirea engleza a mentinut formele trecutului pe terenul gandirii
religioase si etice, care constituie domeniul ei de preferinta, chiar si atunci cand continutul
acestora si-a pierdut orice valabilitate si valoare pentru prezent. In schimb, in ciuda influentelor
exercitate asupra ei. Franta ramane patria lui Descartes, impartasind cu fidelitate cultul ratiunii.
Ea este vrajita in continuare de ideea unei ratiuni naturale pure, amestecand, astfel, lumea
conceptelor ideale cu lumea lucrurilor reale. Aceasta ratiune va fi aplicata in toate si la toate,
manie ei domenii de manifestare fiind considerate natura si umanitatea. Se formeaza un triplet
conceptual ratiune - natura - societate. In afara caruia gandirea franceza a secolului al XVIII-lea
nu poate fi inteleasa.
In schimb, iluminismul francez
8
nu va putea impaca ratiunea cu ideea de istorie. El a
rupt cu constiinta de sine a trecutului, si-a stins simtul pentru istorie pe motivul ca, conceptul
rational nu are istorie. Mai putin conservatoare si traditionalista, dar mai revolutionara, gandirea
franceza se elibereaza de apasarea istoriei, pentru a ne pune in fata schita teoretica a conceptiilor
in deplina lor nuditate rationala. Si face aceasta cu intorsaturile de gandire ale unui gen plin de
spirit si cu mijloacele unei arte literare cizelate printr-o exponenta estetica ce atinge, in Franta,
datorita clasicismului, o varsta de cateva secole. Iluminismul a devenit un curent universal numai
datorita gandirii franceze. Ganditorii francezi fabrica fara sa-si dea uneori seama, niste
explozibile morale, neputand sa prevada ravagiile sociale la care acestea vor duce. Prin francezi,
cultura moderna burgheza devine o putere sociala, un motor spiritual, o afirmare a colectivitatii
omenesti libere si intreprinzatoare. Este cert ca fara francezi filosofia iluminismului englez nu ar
fi dobandit o valoare universala europeana
9
. Ideile revolutionare ce au schimbat mentalitatea
continentala, desi engleze la origine, poarta amprenta spiritului francez. De aceea, in felul acesta,
Franta devine calauza spiritului european modern. Limba franceza ajunge o limba internationala,
un eficient instrument de propaganda.

8
Ibidem 1,p275
9
Ibidem 1,p293
UniversitateaStefan cel MareSuceava,
Mihai Elena,RISE,An 3,Gr.2

5

In cazul culturii franceze, spiritul iluminismului a patruns in asa masura intreaga gandire a
secolului al XVIII-lea, incat in cadrul acestuia nici nu conteaza atat operele individuale cat
spiritul general comun, care le strabate si le face cu putinta, se manifesta prin acestea. Cele trei
mari opere, care exprima in cea mai larga masura acest spirit au aparut pe la mijlocul secolului al
XVIII-lea; in 1748 Montesquieu editeaza Spiritul legilor, in 1749 Buffon Istoria naturala, iar in
1750, Diderot da la iveala schita marii intreprinderi intelectuale care va fi Enciclopedia, ale carei
29 de masive volume impreuna cu adaosurile lor vor aparea intre 175l- 1780.

Enciclopedia.
Dintre aceste trei mari opere ale geniului francez, ultima este cea care a creat cea mai
intensa miscare a spiritului pentru ca cititoni ei au recunoascut in paginile sale insusi glasul
spiritului
10
cel mai inaintat al epocii lor. Locul Enciclopediei in cultura franceza a vremii este
central.
Enciclopedia reprezinta o mare lupta: razboiul spiritului modern impotriva traditiilor
transmise de epocile vechi, anterioare. In ochii multora din cele mai alese spirite ale vremii,
deocamdata este cu mult mai importanta daramarea fortaretelor trecutului dusman: biserica,
sistemul social de casta - decat problema, cu mult mai dificila, a ceea ce urmeaza sa fie construit,
ridicat pe terenul odata astfel golit. Dar pe langa dorinta arzatoare de a darama vechiul,
exprimata mai ales in zambetul batjocoritor si ironic, plin de nestatornicie, care se poate citi pe
crupul lui Voltaire, asa cum ni l-a redat plastic Houdon. Isi ridica deja capul si nevoia
reconstructiei, pe baza careia se va contura, incetul cu incetul, cu toata hotararea, idealul
societatii burgheze.
Enciclopedia este dimensionata catre viitor, deschisa in asteptarea lui. Prin ea gandirea
omeneasca reuseste sa darame toate zidurile despartitoare dintre oameni si sa dea nastere acelei
iubiri teoretice de oameni, sentimentul filantropiei, marelui principiu al umanismului umanitarist,
pe care secolul al XVIII-lea le-a lasat, prin paginile Enciclopediei, secolelor urmatoare, ca una
dintre cele mai pretioase mosteniri ale sale. Totodata Enciclopedia aduce o noua conceptie
asupra naturii: daca in secolul al XVII-lea Pascal mai tanjea sa treaca omul din ordinea naturii in
cea superioara a gratiei divine, acum, sufletul omenesc este invadat de un optimism
11
naiv si o
incredere aproape nesfarsita fata de natura. Cum s-a spus, Enciclopedia reprezmta arsenalul de
arme spirituale al epocii.

10
Yves Cattin,Intelegerea Filosofiei,Ed. Institutul European,Bucuresti,2006,p123;
11
Ibidem 1,p279;
UniversitateaStefan cel MareSuceava,
Mihai Elena,RISE,An 3,Gr.2

6

Montesquieu (1689-l755) s-a hranit, in mod deosebit, din ideile social politice ale lui
Locke. Simtul istoric, ce va constitui adevarata cucerire a iluminismului, se manifesta in cazul
sau deja cu destula putere. Schiteaza ideea ce va face cariera in romantism, a "sufletului
popular", si sustine ca in viata istorica a omenirii intalnim legi care trebuie interpretate ca
"raporturi necesare care deriva din natura lucrurilor"
12
. Tocmai de aceea, intre legile, institutiile
si caracteristicile naturale, respectiv etice, ale unui popor vede o asemenea relatie reciproca ce
face imposibil transferul mecanic al institutiilor de la un popor la altul. Idealul sau este
constitutia engleza, bazata pe separarea puterilor in stat: executiva, legislativa si judecatoreasca.
Prin raportare la aceasta face critica relatiilor si institutiilor politice ale vremii sale.
Voltaire (1894-l778), supranumit patriarhul de la Ferney, prieten cu Friederich al II-lea,
regele Prusiei, patronul Aufklarungului, este sufletul iluminismului francez si conducatorul
miscarilor spirituale ale epocii. Nu este un ganditor original, dar ramane un mare scriitor
enciclopedic, cu o activitate universala, poet, prozator, dramaturg, istoric. Avocat in slujba
cauzelor drepte, se manifesta ca un dusman neinduplecat al Bisericii si al clericalismului in
filosofie se situeaza, in general, pe pozitiile empirismului si scepticismului, care vede in
cunostintele omenesti mai mult limitele lor, iar realitatea insasi o considera ca fiind deosebit de
infirma. Mai presus de orice, apare insa ca vulgarizator al nou conceptii teoretice ce porneste din
stiinta mecanica a lui Newton Conceptia sa politica se sprijina pe liberalismul sustinut de Locke.
In timp ce in atitudinile sale practice se lasa calauzit de liber cugetatorii deisti englezi. Admite
totusi existenta lui Dumnezeu. Ar trebui sa cadem prada celei mai negre disperari daca nu ni s-ar
oferi spre salvare, credinta intr-un Dumnezeu drept.
Si dincolo de aceasta, conceptul de Dumnezeu nici nu prea mai prezinta, pentru el vreo
alta importanta pozitiva Dimpotriva, Biserica, in calitatea sa de institutie cu actiune in campul
social, gatuieste intreaga noastra libertate de miscare tocmai prin conceptul de Dumnezeu. De
aceea vocea sa va suna mereu cu tonul ironiei si al urii - Ecrasez l'infame!". Totusi, in legatura cu
conceptul de Dumnezeu afirma: "Si Dieu n'existait pas, ii taudrait l'inventer". Puterea lui
Dumnezeu nu poate fi lipsita de limite daca lumea nu este perfecta. De aceea, rolul omului este
mai degraba acela de a fi un colaborator in programul divin de desavarsire a perfectiunii realitatii
in munca acesteia de a crea chipul moral al lumii. Aceasta inseamna un rol activ pe seama
omului: in cadrul cercului stramt asupra caruia se exercita controlul puterii sale, el trebuie sa
contribuie la scaderea cantitatii de durere si suferinta omeneasca, si pe cat il lasa puterile sale sa
contribuie la triumful adevarului. Ironist de mare clasa, paradoxal si sarcastic, nu-i scapa

12
Ibidem 2,p153
UniversitateaStefan cel MareSuceava,
Mihai Elena,RISE,An 3,Gr.2

7

speculatiile vechii metafizici, manifestand o preferinta deosebita pentru optimismul lui Leibniz
Etienne Bonnot de Condillac (1715-l780), pe terenul filosofiei propriu zise, este un adept
al teoriei cunoasterii a lui J.Locke, fiind un reprezentant al empirismului in sensul strict al
cuvantului. Originalitatea sa filosofica rezida in exagerarea, dusa pana la ultimele limite posibile,
a empirismului Locke.
Nu exista decat senzatii. Condillac sustinand ca orice cunostinta provine din exterior, de la
lucruri, pe calea "simtului extern"
13
. De aceea, fiecare dintre ele este fie o senzatie pura. fie o
senzatie transformata -sensation transformee. Ea explica gandurile, sentimentele si actele de
vointa: atentia este o senzatie unica sau mai energica, iar judecata consta dintr-o impartire a
constiintei intre mai multe senzatii. In afara de senzatiile primite din afara, nu exista nici un alt
izvor de cunoastere, respingandu-se, prin aceasta, si conceptul de reflexie interna a lui Locke.
Ceea ce acesta socotea drept cunostinte dobandite prin reflexie, prin simtul intern, admis ca un
alt izvor al cunoasterii alaturi de senzatii, pentru Condillac se reduce tot la senzatii. Acestea sunt
elementul de baza care intra in componenta intregii noastre vieti sufletesti.
In Tratat despre senzatii (1754), pentru a ilustra plastic aceasta origine unica a tuturor
cunostintelor. Condillac recurge la fictiunea unei statui, care prinde viata si devine om prin
dobandirea succesiva a senzatiilor incepand de la cele mai simple. La inceput aceasta statuie
devenita om este numai nas iar sufletul sau este, din acest motiv, doar mirosuri. Treptat, intra in
joc si celelalte organe de simt cu senzatiile corespunzatoare lor, prin prelucrarea si folosirea
datelor acestora fiind posibila cunoasterea intregii realitati. Intre aceste senzatii cele mai
importante apar cele ofente de simtul tactil, care ne sugereaza existenta unei lumi materiale, in
afara de noi. Aceasta este schita, genetic realizata, a vietii sufletesti, elaborata in intregime din
perspectiva mecanicista, in care activitatea voluntara a omului abia daca isi poate gasi un loc si
un rol. Un empinsm
14
atat de consecvent nu putea sa nu duca la un anume scepticism colorat
de nuante agnostice, chiar impotriva dorintei lui Condillac, de fapt omul nu cunoaste decat
senzatiile din el si nu si realitatea din afara lui.





13
Ibidem 1,p 273;
14
Ibidem 1,p274.
UniversitateaStefan cel MareSuceava,
Mihai Elena,RISE,An 3,Gr.2

8




Bibliografie
David,Baucher.Paul Kelly,Mari ganditori politici,Ed.All,Bucuresti,2008;

Oliver,Nay,I storia ideilor politice,Ed.Polirom,Iasi ,2008;


Yves Cattin,I ntelegerea Filosofiei,Ed. Institutul European,Bucuresti,2006;