Ploaie mare

de VasileVOICULESCU
Vitalitatea naturii, surprinsa ca o manifestare a dumnezeirii, incanta pe poetul traditionalist,
care compune imagini auditive si vizuale intr-o avalansa de senzatii diverse, intr-un spectacol al
dezlantuirii stihiilor: "O ploaie mare si un haos s-au asternut pe lume!/ Bat ingerii in tobe de nori, si
Dumnezeu/ Cu fulgere isi scrie pe ceruri al sau nume,/ Iar trasnetul rosteste, citind, cuvantul greu." La
acest spectacol al naturii dezlantuite participa intreaga divinitate, Dumnezeu trimitandu-si ingerii sa
regizeze imensul spectacol celest: haosul si ploaia rescriu coordonatele unui imaginar potop,
regenerarea naturii fiind un fenomen continuu. Dumnezeu este vazut in sensul mitologiilor pagane, ca
stapan al fulgerelor, scriindu-si numele pe cer, iar trasnetul este o stihie neimblanzita ce ii rosteste
numele, "cuvantul greu"
. Strofa a doua se intoarce simetric catre linistea calma a firii, intr-o gradatie descendenta:
"Abia spre miezul noptii s-alina-ncet furtuna.../ Rar picuri de pe ramuri mai cad rasunatori.../ I-atat de ud
si rece pamant si cer, ca luna/ isi leapada nestoarsa camasa ei de nori." La intreaga simfonie a naturii
participa elementele terestre si cosmice, pamantul, cerul si luna, surprinse intr-un spectacol plin de
maretie si de grandoare.
Teme si motive ale poeziei "Ploaie mare"
Regenerarea naturii, vazuta in continua schimbare.
Participarea puterilor divine, a ingerilor si a lui Dumnezeu, la acest spectacol de o frumusete unica.