Sunteți pe pagina 1din 15

ANALIZA FINANCIARĂ LA S.C. ONIX S.R.L. SUCEAVA

1 PZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂŢII ONIX S.R.L.

  • 1.1. Scurt istoric

S.C. ONIX S.R.L este o societate comercială cu raspundere limitata, avand unic acţionar pe SC

Mechel Suceava SA. Societatea prestează lucrări de întreţinere şi reparaţii maşini şi utilaje precum şi producţie de piese de schimb de serie mică şi unicate.

  • 1.2. Obiectul de activitate

Societatea are ca obiect principal de activitate reparaţiile de maşini şi utilaje şi producerea de piese de schimb de serie mică sau unicate pentru acţionarul unic sau pentru terţi şi este înregistrată la Registrul Comerţului Dâmboviţa cu nr. 22513589 din 05.10.1993.

  • 1.3. Organizarea structurală a firmei S.C. ONIX S.R.L.

Structura organizatorică a firmei - reprezintă ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice şi relaţiilor dintre acestea, astfel constituite încât să asigure premizele organizatorice adecvate realizării obiectivelor prestabilite. Părţile structurii organizatorice sunt:

- structura de conducere (funcţională) care reuneşte ansamblul persoanelor, compartimentelor şi relaţiilor organizaţionale, constituite şi plasate astfel incât să asigure condiţiile economice, tehnice şi de personal necesare desfăşurării corespunzătoare, atât a procesului de conducere cât şi a procesului de execuţie a producţiei; - structura de execuţie operaţională cuprinde ansamblul persoanelor, compartimentelor şi relaţiilor organizaţionale constituite în vederea realizării directe a obiectivului de activitate a firmei. Societatea este administrată de către Consiliul de Administraţie desemnat prin Actul Constitutiv, pentru un mandat de patru ani, urmând ca după această perioadă asociatul unic să desemneze persoanele ce exercită aceste atribuţii. Consiliul de Administraţie este condus de un preşedinte şi este format din 3 membri. Structura organizatorică este de tip piramidală:

Comitetul director – Director General;

Director Productie;

Director Comercial;

Director Economic.

Consiliul de administraţie se întruneşte la sediul societăţii ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este prezidat de preşedinte sau în lipsa acestuia de vicepreşedinte. Preşedintele numeşte un secretar fie dintre membrii Consiliului de administraţie, fie din afara acestuia. Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenţa a cel puţin l/2 plus unu din numărul membrilor Consiliului de administraţie şi deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi. Consiliul de administraţie poate delega o parte din competentele sale Comitetului de Directori. În relaţiile cu terţii, societatea este reprezentată de Directorul General al societăţii şi Membrii Consiliului de Administraţie care vor putea exercita orice act ce este legat de administrarea societăţii în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă. Membrii Consiliului de Administraţie răspund individual sau solidar, după caz, pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau din abateri de la dispoziţiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greşeli în administrarea societăţii.

Structura organizatorică a societăţii este o structură functională. Structura funcţională este un mod de

împărţire a firmei pe departamente în care posturile sunt grupate în funcţie de principalele domenii funcţionale.

1.4.Principiile organizării firmei

1.Supremaţia obiectivelor

  • 2. Principiul unităţii de decizie şi acţiune

  • 3. Principiul apropierii conducerii de execuţie

  • 4. Principiul interdependenţei minime

  • 5. Permanenţa conducerii

  • 6. Economia de comunicaţii.

  • 7. Alcătuirea de colective intercompartimentale.

  • 8. Concordanţa care trebuie să existe între cerinţele postului şi caracteristicile titularului

  • 9. Flexibilitatea structurii

    • 10. Varianta optimă

    • 11. Definirea armonizată a posturilor şi a funcţiilor

    • 12. Reprezentarea grafică

    • 13. Eficienţa structurii

    • 14. Principiul situativ.

Documentele structurii organizatorice sunt:

1)

Regulamentul de organizare şi funcţionare (ROF).

2) Organigrama

3)

Fişa postului

4)

Descrierea funcţiei.

Componentele de bază ale organizării formale a firmei sunt: postul, funcţia, compartimentul, nivelul ierarhic şi ponderea ierarhică.

2. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ONIX S.R.L.

2.1 Calculul şi analiza bilanţului funcţional

În cadrul opticii financiare asistăm la o concepţie funcţională referitoare la bilanţ, concepţie care porneşte de la premisa că, elementele de activ şi pasiv reflectă valori tranzitorii, structuri trecătoare în procesualitatea patrimoniului . În timp ce bilanţul funcţional î-şi propune să investigheze nevoile întreprinderii şi modul de funcţionare al acestora, prin realizarea unui instantaneu al derulării diferitelor cicluri. În cadrul concepţiei funcţionale cu privire la bilanţ, utilizările şi resursele acestuia sunt grupate în “stocuri de utilizări” şi “stocuri de resurse”. Bilanţul funcţional stă la baza echilibrului financiar şi a “solidităţii structurale” a întreprinderii. Din punct de vedere structural, resursele respectiv nevoile (utilizările) cuprind:

  • - resurse stabile (durabile peste un an);

  • - datorii ale ciclului de exploatare (pasiv circulant pe termen scurt, sub un an);

  • - utilizări (nevoi):

  • - active stabile (durabile, investiţii peste un an);

  • - active circulante (bunuri şi creanţe legate de ciclul de exploatare, sub un an).

Se evidenţiază astfel două categorii de utilizări în activ (una independentă de ciclul de exploatare, iar cealaltă legată direct de acesta) şi două categorii de resurse în pasiv (una fără legătură cu exploatarea, iar cealaltă generată de aceasta). Corelaţia dintre active şi stocurile de utilizări şi între pasive şi stocurile de resurse este următoarea :

  • - imobilizările necorporale, corporale şi financiare sunt “utilizări stabile”;

  • - activele circulante ale exploatării (stocuri, clienţi, alte creanţe) reprezintă “utilizări” sau “nevoi temporare de exploatare”;

 

-

activele circulante care nu aparţin exploatării sunt “utilizări temporare” în afara exploatării;

 

-

activele circulante foarte lichide (titluri de plasament) şi trezoreria sunt “utilizări temporare” ce

aparţin trezoreriei;

 
 

-

capitalurile proprii, datoriile pe termen mediu şi lung precum şi provizioanele pentru riscuri şi

cheltuieli sunt “resurse stabile”;

 

pasivele circulante ale exploatării (datorii faţă de furnizori, datorii sociale şi alte datorii), reprezintă “resurse temporare” de exploatare;

-

 

-

pasivele circulante în afara exploatării sunt “resurse” în afara exploatării;

creditele pe termen scurt şi soldurile creditoare ale conturilor curente la bănci sunt “resurse temporare”

ale trezoreriei. Concepţia funcţională a bilanţului are meritul de a oferi o imagine asupra modului de funcţionare economică a unei întreprinderi, punându-se astfel în evidenţa stocurile şi resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare . Analiza funcţională a bilanţului permite investigarea activităţii întreprinderii, pe cicluri de operaţiuni şi urmăreşte evidentierea modalităţilor de finanţare a întreprinderii în vederea orientării acesteia în direcţia unei structuri optime de finanţare, reflectata prin evoluţia trezoreriei nete. Conform concepţiei funcţionale întreprinderea este o entitate economică şi financiară care îndeplineşte anumite funcţii: de producţie sau exploatare, de repartiţie, de investire sau dezinvestire, de finanţare etc. Aşadar, în cadrul bilanţului funcţional operaţiile vor fi grupate pe cicluri şi anume:

 

-

Ciclul de investiţii;

 

-

Ciclul de finanţare;

-

Ciclul de exploatare;

-

Ciclul de trezorerie.

Răspunzând altor criterii de judecată asupra situaţiei întreprinderii, prezentarea funcţională a

bilanţului evidenţiază aspectele financiare, structurale şi legăturile cu gestiunea previzională, adaptându- se mai bine cerinţelor managerilor din întreprindere.

 

Bilanţul funcţional

 

- RON -

 

Denumirea elementului

Solduri la:

 
 

31.12.2008

31.12.2009

UTILIZĂRI STABILE

 

-

imobilizări corporale (valoare brută)

8.052

8.225

ACTIV CIRCULANT DE EXPLOATARE BRUT (ACE)

4.514

7.974

-

stocuri

 

2.403

3.618

-

clienţi

 

2.111

4.356

ACTIV CIRCULANT BRUT ÎN AFARA EXPLOATĂRII (ACAE)

 

ACTIVE DE TREZORERIE (AT)

 

65

90

-

disponibilităţi

 

65

90

TOTAL ACTIV

 

12.631

16.289

RESURSE DURABILE

 

9.603

10.357

-

capitaluri proprii:

 

5.445

6.777

 

-

capital social

3.084

3.300

 

-

rezerve legale

36

122

 

-

alte rezerve

510

1.420

 

-

rezultatul exerciţiului

1.815

1.935

-

provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

-

-

-

amortizări

 

1.200

2.100

-

Datorii financiare pe termen mediu şi lung

2.958

1.480

DATORII DE EXPLOATARE (DE)

 

2.338

3.851

  • - furnizori

1.610

2.432

  • - alte dat. de exploatare

228

800

  • - datorii fiscale şi sociale (cu excepţia impozitului pe profit)

500

619

DATORII ÎN AFARA EXPLOATĂRII (DAE)

  • - impozitul pe profit datorat

100

281

PASIVE DE TREZORERIE (PT)

  • - credite bancare curente

590

1.800

TOTAL PASIV

12.631

16.289

2.2 Analiza echilibrului financiar pe baza bilanţului funcţional

2.2.1

Fondul de rulment net global (FRNG)

 

Fondul de rulment net global (FRNG) reprezintă partea resurselor durabile care concură la finanţarea

activului circulant. Se poate calcula după relaţia:

 
 

FRNG = RD – US

unde: RD = resurse durabile US = utilizari stabile

 

FRNG₀₀₈ =

9.603 – 8.052 = 1.551 RON

 

FRNG

= 10.357 – 8.225 = 2.132 RON

= 10.357 – 8.225 = 2.132 RON

Se observă că atât în anul 2008 cât şi în 2009 fondul de rulment net global este pozitiv, el constituind o garanţie a lichidităţii întreprinderii.

Se observă că atât în anul 2008 cât şi în 2009 fondul de rulment net global

ΔFRNG = FRNG

 

- FRNG₀₀₈ = 2.132 – 1.551 = 581 RON

 

Variaţia fondului de rulment net global ΔFRNG este pozitivă datorită faptului că în anul 2009 fondul de rulmet net global înregistreaza o creştere de 581 RON.

2.2.2

Nevoia de fond de rulment (NFR) are două componente

 

Nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) depinde de nivelul cifrei de afaceri şi

reprezintă o componentă importantă a gestiunii financiare de afaceri .

NFRE = Active circulante – Datorii de

de exploatare

exploatare

NFRE₀₀₈ = 4.514 – 2.338 = 2.176 RON NFRE₀₀₉ = 7.974 – 3.851 = 4.123 RON Se înregistrează o nevoie de fond de rulment din exploatare pozitivă, deoarece activele circulante de exploatare de sunt mai mari decât datoriile de exploatare. Acest lucru duce la obţinerea unei variaţii a nevoii de fond de rulment pentru exploatare (ΔNFRE) pozitive:

ΔNFRE = NFRE₀₀₉ - NFRE₀₀₈ = 4.123 – 2.176 = 1.947 RON

Nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE) poate înregistra variaţii importante de la

o perioadă la alta.

NFRAE = Activ circulant in – Datorii in afara

afara exploatarii

exploatarii

NFRAE₀₀₈ = 0 – 100 = - 100 RON NFRAE₀₀₉= 0 – 281 = - 281 RON Atât în anul 2008 cât şi în 2009 întreprinderea înregistrează o nevoie de fond de rulment în afara exploatării negativă, deoarece întreprinderea nu dispune de active circulante în afara exploatării. În schimb, această înregistrează datorii în afara exploatării. ΔNFRAE = NFRAE₀₀₉ - NFRAE₀₀₈ = - 281 + 100 = -181 RON NFR₀₀₈ = NFRE₀₀₈ + NFRAE₀₀₈ = 2.176 - 100 = 2.076 RON NFR₀₀₉ = NFRE₀₀₉ + NFRAE₀₀₉= 4.123 – 281 = 3.842 RON ΔNFR = NFR₀₀₉ - NFR₀₀₈ = 3.842 – 2.076 = 1.766 RON Se constată o variaţie a nevoii de fond de rulment pozitivă, ceea ce reflectă echilibrul curent al întreprinderii.

2.2.3 Trezoreria netă (TN)

NFRAE ₂ ₀₀₈ = 0 – 100 = - 100 RON NFRAE ₂ ₀₀₉ = 0

TN = Active de trezorerie – Pasive de trezorerie

TN₀₀₈ = 65 – 590 = - 525 RON TN₀₀₉ = 90 – 1800 = - 1.710 RON ΔTN = TN₀₀₉ - TN₀₀₈ = - 1.710 + 525 = - 1.185 RON ΔTN = ΔFRNG – ΔNFR = 581 - 1.766 = - 1.185 RON Fondul de rulment net global este insuficient pentru a finanţa integral nevoia de fond de rulment (ΔFRN < ΔNFR), întreprinderea fiind dependentă de creditele pe termen scurt, pe care trebuie să le reînnoiască permanent.

NFRAE ₂ ₀₀₈ = 0 – 100 = - 100 RON NFRAE ₂ ₀₀₉ = 0

Nevoia de fond de rulment creşte mai rapid decât vânzările, deoarece întreprinderea lasă să se

degradeze termenele de lichidare a stocurilor şi de încasare a creanţelor. O serie de probleme priveşte nevoia de fond de rulment a întreprinderii, ce se pot datora:

  • - nivelului ridicat al stocurilor;

  • - creditelor acordate clienţilor pe perioade foarte lungi;

  • - creditele obţinute de la furnizori pe perioade foarte scurte.

La nivelul întreprinderii, trebuie să se echilibreze portofoliul de activităţi, pentru a se autofinanţa,

deoarece unele activităţi generează lichidităţi, iar altele le consumă. Dacă întreprinderea nu şi-a precizat politica, analiza strategică este slabă, ceea ce nu facilitează gestiunea previzională a îndatorării. Există, deci, o relaţie foarte strânsă între strategia industrială aleasă

de întreprindere şi strategia financiară pentru a-şi ameliora rentabilitatea. Performanţa financiară este în funcţie de poziţia strategică a fiecăreia dintre activităţile sale sau a produselor sale. Pe de altă parte, performanţa nu se exprimă numai în termeni de rentabilitate, ci mai ales, în termeni de excedent sau deficit (nevoie) de lichidităţi. Pentru a depăşi criza de trezorerie este necesar să se amelioreze nevoia de fond de rulment prin acţiuni proprii fiecărei întreprinderi:

  • - gestiunea stocurilor şi a aprovizioanelor;

  • - negocierea termenelor de plată: clienţi şi furnizori;

  • - solicitarea de aconturi;

  • - rezolvarea rapidă a litigiilor administrative şi tehnice;

  • - ameliorarea diferitelor procese din întreprindere cu scopul de a reduce numărul litigiilor privind calitatea produselor;

  • - adoptarea unei proceduri de recuperare mai rapidă a creanţelor.

Nevoia de fond de rulment nefavorabilă pentru echilibrul financiar al întreprinderii, implică măsuri de reducere a nevoi de fond de rulment prin accelerarea rotaţiei stocurilor, reducerea termenelor de plată

acordate clienţilor şi obţinerea de termene de plată mai lungi de la furnizori.

Măsurile de reducere a nevoii de fond de rulment se lovesc de o serie de obstacole, dintre care:

  • - în gestiunea foarte activă a stocurilor trebuie să se ţină seama de faptul că ritmul aprovizionărilor trebuie stabilit cu consimţământul furnizorilor, că procesul de fabricaţie nu se poate accelerat datorită

condiţiilor tehnice de producţie;

  • - restrângerea creditelor şi a termenelor de plată acordate clienţilor nu se poate realiza uşor mai

ales când uzanţele sunt bine stabilite în sectorul de activitate respectiv.

2.3 Tabloul de finanţare

Structura financiară a bilanţului sau a tabloului de finanţare, prezentată de un agent economic la un moment dat, oferă informaţiile necesare pentru a ne putea pronunţa atât asupra echilibrului financiar pe termen lung (pentru o perioadă mai mare de un an), prin luarea în consideraţie a nevoilor şi resurselor permanente (stabile), cât şi asupra echilibrului financiar pe termen scurt (pentru o perioadă de până la un an) pe baza nevoilor şi resurselor temporare (ciclice). Cele două tipuri de echilibre financiare sunt într-o relaţie de condiţionare reciprocă. Echilibrul financiar pe termen scurt este în acelaşi timp o premisă a echilibrului financiar pe termen lung şi invers. Astfel, tabloul de finanţare este acreditat cu următoarele accepţii:

tablou care permite să explice variaţia patrimoniului între bilanţul de deschidere şi bilanţul de închidere;

tablou care furnizează o vedere de ansamblu asupra echilibrului financiar;

tablou orientat spre o analiză patrimonială a întreprinderii.

În ceea ce priveşte termenul de tablou de flux, acestuia îi sunt conferite următoarele sensuri:

tablou care privilegiază o concepţie economică, orientate către descrierea fluxurilor generate de operaţiile întreprinderii;

tablou care arată legătura dintre operaţiile întreprinderii şi echilibrul financiar;

tablou orientat către o explicaţie a evoluţiei trezoreriei în timpul anului.

Utilitatea tabloului de finanţare plecând de la, opiniile extrem de diverse ale diferiţilor utilizatori, asupra mărimilor informaţiilor) ,care sunt structurate în tabloul de finanţare. Astfel, tabloul de finanţare apare ca:

un instrument indispensabil de gestiune şi de previziune;

un mijloc de a realiza un diagnostic al întreprinderii, printr-o abordare mai globală şi mai

dinamică decât cea care face apel la rate; un mijloc de a evoca fluxurile economice şi financiare care au traversat întreprinderea şi au modificat patrimoniul sau, precum şi de a explica principalele, aspecte ale comportamentului şi perspectivelor sale;

un mijloc pentru a judeca gestiunea financiară a întreprinderii tratat de investire, politica de autofinanţare, repartizarea între finanţarea interna şi cea externă);

un mijloc pentru a analiza politica de investire a întreprinderii prin raportarea investiţiilor la capacitatea de autofinanţare, la cifra de afaceri şi la imobilizările nete la începutul exerciţiului);

un mijloc pentru a analiza politica de dezinvestire a întreprinderii;

un mijloc pentru a judeca politica de distribuire de dividende a întreprinderii în special, prin raportarea mărimii sumelor distribuite la capacitatea de autofinanţare); un mijloc pentru a evalua politicile comerciale ale întreprinderii, prin intermediul evoluţiei datoriilor şi creanţelor comerciale;

un mijloc pentru aprecierea riscurilor; un mijloc pentru reprezentarea relaţiei dintre rentabilitate şi riscul asumat de firmă;

un instrument care permite să se înţeleagă circuitele şi mişcările financiare într-o

întreprindere; un instrument esenţial, în diagnosticul realizat de bancher asupra întreprinderii , cliente, în

privinţa necesităţilor de finanţare trecute şi viitoare;

un document pentru informarea acţionarilor;

un document pentru informarea personalului;

un document pentru informarea altor categorii de terţi clienţi, furnizori etc.).

Tabloul de finanţare permite descrierea egalităţii dintre fluxurile de utilizări şi fluxurile de resurse pe o perioadă de gestiune, din care cauza se mai numeşte şi tabloul utilizărilor şi resurselor. Pe baza bilanţului funcţional disponibil se obţine următorul tablou de finanţare:

 

Tabloul de finanţare:

 

Utilizări

RON

Resurse

RON

Dividende plătite în cursul exerciţiului

1.294

CAF

2.902

Achiziţii de active imobilizate:

1.789

Cesiuni sau reduceri de active

345

 

imobilizate

  • - imobilizări corporale

1.789

- cesiuni de imobilizări corporale

345

Rambursarea datoriilor financiare pe termen mediu sau lung

1.399

Majorarea capitalurilor proprii

216

 

- majorarea capitalului social

216

   

Creşterea datoriilor financiare pe termen mediu şi lung (noi

1.600

împrumuturi)

Total utilizări

4.482

Total resurse

5.063

Δ FRNG = 5.063 – 4.482= 581

 

Utilizări

Resurse

• Variaţia activelor şi pasivelor de exploatare

     
  • - Variaţia activelor de exploatare:

  • - stocuri şi producţie în curs

1.215

  • - clienţi şi conturi asimilate

2.245

  • - Variaţia datoriilor de exploatare

  • - furnizori şi alte datorii de exploatare

 

-250

  • - datorii fiscale, cu excepţia impozitului pe profit

119

Total

3.210

119

A. Variaţia netă a activelor şi pasivelor de exploatare

 

1.947

• Variaţia activelor şi pasivelor în afara exploatării

 

-

Variaţia datoriilor privind impozitul pe profit

181

 

Total

181

B. Variaţia netă a activelor şi pasivelor în afara exploatării

 

181

 

Total A + B

1947

181

 

Δ NFR >0

1.766

• Variaţia trezoreriei

     

-

Variaţia disponibilităţilor

25

-

Variaţia creditelor pe termen scurt

 

1.210

 

Total

25

1.210

C. Variaţia trezoreriei nete

-1.185

 

2.4 Situaţia fluxurilor de numerar

Informaţiile referitoare la fluxurile de numerar aferente unei activităţi sunt utile deoarece constituie

pentru utilizatorii situaţiilor financiare ale entităţii o bază de evaluare a capacităţii entităţii de a genera numerar şi echivalente de numerar, precum şi a utilităţii acestor fluxuri.

 

Fluxurile de numerar sunt definite ca intrări şi ieşiri de numerar şi echivalente de numerar.

Astfel, o

situaţie a fluxurilor de numerar explică modificările acestor elemente pe durata exerciţiului financiar.

Activităţile de exploatare se referă la principalele activităţi care aduc venituri pentru întreprindere şi includ toate acele activităţi care nu sunt activităţi de investiţie sau de finanţare. Cu alte cuvinte, se identifică mai întâi acele activităţi care intră în categoria activităţilor de finanţare sau de investiţii, ceea ce rămâne fiind activităţile de exploatare. Situaţia fluxului de numerar, cunoscut şi sub numele de cash flow statement, este tabloul general care arată cum se descurcă firma cu lichidităţile băneşti. Situaţia fluxului de numerar este structurată pe trei capitole principale: cel operaţional, cel investiţional, şi cel financiar.

 

-

Pe plan operaţional, numerarul se încasează din activităţile de bază ale firmei, prin livrarea de

bunuri şi/sau servicii, şi se cheltuie pe ceea ce ţine de funcţionarea obişnuita a companiei: furnizorii de

materii prime, salarii, chirii, utilităţi. Amortizarea mijloacelor fixe este, aparent paradoxal, echivalentul încasării de numerar. Pentru că

deşi amortizarea este în sine o cheltuială, plata acestei cheltuieli a fost facută în momentul în care mijlocul fix a fost cumpărat. Ca o comparaţie, este opusul închirierii unui mijloc fix (pentru a beneficia de respectivul mijloc fix). Cheltuielile cu dobânzi şi taxe se încadrează tot în planul operaţional.

Pe plan investiţional, numerarul se încasează din vânzarea de mijloace fixe (ex. teren, clădiri, echipamente) şi se cheltuie, bineînteles, pentru cumpărarea mijloacelor fixe.Aici intră şi cheltuielile cu

-

renovarea clădirilor si modernizarea (upgrade-ul) echipamentelor.

 
 

-

Pe plan financiar, numerarul se încasează prin obţinerea de credite şi din vânzarea de acţiuni şi

obligaţiuni proprii şi se cheltuie pe rambursarea creditelor, plata dividendelor şi răscumpărarea propriilor acţiuni. Cumpărarea şi vânzare de părti sociale, acţiuni şi obligaţiuni emise de alte firme ţine de fluxul de numerar generat de activităţile investiţionale. Semnalele de alarmă ce pot fi observate în situaţia fluxului de numerar sunt diferenţele dintre planificat şi realizat. Cu cât încasările sunt mai mici decât cele previzionate iar plăţile sunt mai mari, cu

atât gradul de alarmă ar trebui să fie mai mare. Că măsura de luat post-factum sunt depistarea cauzelor care au dus la deraierea de la planul iniţial şi corectarea acestora. Măsuri pentru a îmbunătăţi fluxul de numerar:

Negociaţi termene scurte de plată cu clienţii. Facturaţi cât mai repede după livrarea produsului sau serviciului.

-

 

-

Negociaţi termene lungi de plată cu furnizorii.

-

Păstraţi o rezervă de numerar.

-

Optimizaţi folosirea stocurilor, astfel încât să aveţi cât mai puţin numerar imobilizat.

 

Situaţia fluxurilor de numerar

- RON -

Denumirea elementului

Exerciţiul

financiar

curent

Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare:

Profit brut

2.216

Ajustări pentru:

 

Cheltuieli cu amortizarea

967

Cheltuieli cu provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de

0

valoare

0

Venituri din reluări de provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare Cheltuieli financiare (Cheltuieli cu dobânzile)

440

Venituri financiare (Venituri din dobânzi)

(28)

Cheltuieli privind activele cedate

2. 496

Venituri din vânzarea activelor

(345)

Variaţia soldurilor conturilor de creanţe comerciale şi alte creanţe din

(2.245)

exploatare Variaţia soldurilor conturilor de datorii comerciale şi alte datorii din

(638)

exploatare Variaţia soldurilor conturilor de stocuri

(1.215)

Numerar generat din exploatare

1.648

Dobânzi încasate

28

Dobânzi plătite

(440)

Impozit pe profit plătit

(100)

Numerar net din activităţi de exploatare

1.136

Fluxuri de trezorerie din activităţi de investiţie:

Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale

(1.789)

Încasări din vânzarea de imobilizări corporale

345

Numerar net din activităţi de investiţie

(1.444)

Fluxuri de trezorerie din activităţi de finanţare:

Încasări din emisiunea de acţiuni

216

Încasări din împrumuturi pe termen lung

1600

Rambursări de împrumuturi pe termen lung

(1.399)

Dividende plătite

(1.294)

Numerar net din activităţi de finanţare

(877)

Creşterea netă a numerarului şi echivalentelor de numerar

(1.185)

Numerar şi echivalente de numerar la începutul exerciţiului financiar

(525)

Numerar şi echivalente de numerar la sfârşitul exerciţiului financiar

(1.710)

Situaţia fluxurilor de numerar permite să se caracterizeze politica de creştere a întreprinderii. Soldul trezoreriei din exploatare (ETE) este pozitiv, dar nu suficient pentru a permite plata cheltuielilor financiare şi a impozitului pe profit. Întreprinderea se află într-o situaţie asemănătoare celei în care soldul de trezorerie este negativ, cu diferenţa că majorarea nevoii de credit este legată de imposibilitatea de a plăti toate cheltuielile contractate şi nu se datorează deficitului cronic provenit din exploatare. În această situaţie, este necesară o reechilibrare a structurii financiare (creşterea capitalului).

În ambele cazuri, este necesar, totuşi, să se pună întrebarea şi asupra rentabilităţii reale a

întreprinderii. Situaţia fluxurilor de numerar permite elaborarea unei politici de redresare care vizează:

  • - cedarea unor active din afara exploatării sau abandonarea unor activităţi;

  • - diminuarea nevoii de fond de rulment, mai ales prin limitarea nivelului producţiei la cel al

vânzărilor;

  • - menţinerea unui ritm al producţiei constant, care duce la majorarea stocurilor, acestea fiind evaluate la cost complet;

  • - accelerarea facturărilor şi livrărilor, în timp ce creanţele comerciale sunt încasate cu întârziere, cifra de afaceri creşte, deşi creditul acordat clienţilor creşte semnificativ.

2.5 Planul de finanţare

Planul de finanţare este un document previzional, plurianual, stabilit pe o durată de 3-5 ani care

regrupează:

  • - resursele de care dispune întreprinderea în anii consideraţi.

  • - alocările durabile la care trebuie să facă ea în cadrul aceloraşi ani.

Deasemenea planul de afacere trebuie stabilit în fiecare an si adăugat documentelor contabile. El este cerut de bancă pentru acordarea unui credit pe termen lung în cazul cererii unei sume importante. Resursele previzionale – reprezintă toate resursele durabile de care poate beneficia întreprinderea Cesiuni sau reduceri ale elementelor de activ imobiliar - sunt generatoare de plus sau minusuri de valoare cu implicaţii fiscale. Creşterea capitalului – reprezintă singura creştere de capital prin aporturi în numerar şi în cazul numai al sumelor eliberate constituie o resursă reală susceptibilă pentru a finanţa alocările. Subvenţiile - în anul în care este încasată de întreprindere, subvenţia constituie o resursă pentru valoarea ei totală. Impozitarea sa, care intervine în anul de vărsământ este luată automat în considerare în rezultatul exerciţiului şi deci în CAF.

Creşterea datoriilor financiare - Este vorba de datoriile cu o durată mai mare de un an. Dacă cheltuielile sunt suportate, ele pot să fie deduse din suma împrumutată, sau să fie trecute la alocări în rubrica “cheltuieli de repartizat”. Alocările previzionale - Acestea sunt alocări cu caracter durabil care vor afecta trezoreria. Achiziţiile de imobilizări - Investiţiile prevăzute la imobilizările necorporale, corporale sau financiare sunt considerate pentru valoarea lor (fără TVA) majorată cu TVA nedeductibilă fiscal. Daca e o producţie imobilizată, ea trebuie să figureze cu acelaşi titlu ca şi o achiziţie. Distribuirile de dividente - asupra acestui titlu, două atitudini sunt posibile:

  • - fie sunt incluse în alocări (caz cand întreprinderea a definit sumele previzionale pe care le-a vizat să le distribuie şi pentru care are asigurări că le poate face faţă);

    • - fie sunt ignorate într-un prim moment, posibilităţile de distribuire fiind studiate după stabilirea

planului, în funcţie de soldurile obţinute. Variaţiile NFR Principiu: soldurile anuale ale planului de finanţare sunt solduri de trezorerie. Ori, CAF, trecută la resurse, nu e un flux de trezorerie 100%. Fluxul de trezorerie corespunzător e dat de relaţia CAF-ΔNFR. De aceea variaţiile pozitive ale NFR trebuie înscrise la alocări şi variaţii negative la resurse (sau alocări negative). Remarci complementare: elementele care constituie NFR sunt dificil de a le evalua în mod provizional. Se poate spune că în planul de finanţare variaţiile NFR sunt “aproximate”. Elaborarea planului Elaborarea planului de finanţare necesită un minim de 2 etape:

  • - stabilirea unui plan fără finanţări externe, pornind de la soldurile obţinute la finele perioadei, de a determina finanţările externe necesare nevoilor de acoperit;

    • - stabilirea unui plan de finanţare luând în consideraţie, finanţările.

Planul care rezultă trebuie să fie echilibrat , adică să prezinte rapid o tezorerie globală pozitivă.

Planul de finanţare e indispensabil pentru a judeca viabilitatea unei întreprinderi şi pentru a negocia cu băncile, consursurile bancare necesare. Întreprinderea trebuie să elaboreze planurile de finanţare pentru:

  • - Verificarea pertinenţei strategiei sale, care trebuie să permită echilibrarea planului.

  • - Cercetarea, prin ajustări succesive a celor mai bune combinaţii posibile între resurse şi alocări;

  • - Justificarea recurgerii la finanţări externe.

  • - Evaluarea capacităţii de distribuţie a dividentelor.

Considerente ale NFRE:

● Numai NFRE este considerată; este foarte dificil de a prevedea suma posturilor în afara exploatării şi e preferabil de a le ignora. În plus NFRE este evaluată cu ajutorul metodei normative, ceea ce evită de a calcula toate posturile. ● Este vorba de o NFRE medie, atunci când bilanţul previzional este presupus stabil la finele exerciţiului. Prin urmare trezoreria astfel determinată nu este, în mod real o trezorerie de sfârşit de exerciţiu, este vorba, deci, de un calcul aproximativ. Societatea a previzionat pentru următorii 3 ani un EBE anual de 3.800 RON. Întreprindere are în vedere realizarea unei investiţii în active imobilizate de 1.789 RON. Utilajul a fost achiziţionat şi pus în funcţiune în luna decembrie a anului 2008, dar suma de 2.235 RON va fi achitată în luna ianuarie a anului 2009. Mijlocul fix se va amortiza liniar în 5 ani. Un vechi utilaj va fi vândut cu 75 RON; valoarea neamortizată a acestuia este de 75 RON. Noua investiţie va contribui la creşterea producţiei, ceea ce va determina o creştere a NFRE cu 1.246 RON. Trezoreria disponibilă la începutul anului este de 100 RON. Cota de impozit pe profit este de 16 %. Se calculează CAF previzională pentru fiecare dintre următorii trei ani:

 

Impozitul pe profit previzional – în RON

CAF previzională – în RON

EBE

3.800

EBE

3.800

Amortizarea

 

447

Impozit pe profit

536

Profitul impozabil

3.353

Capacitatea de autofinanţare

3.264

Impozitul pe profit

536

Amortizarea =

Amortizarea = = 447 RON

= 447 RON

Profit impozabil = EBE – Amortizarea = 3.800 – 447 = 3.353 RON

Impozit pe profit = Profit impozabil x 16% = 3.353 x 16% Se realizează o primă variantă a planului de finanţare:

- stabilirea unui plan fără finanţări externe, pornind de la soldurile obţinute la finele perioadei, de

536 RON

 

Plan de finanţare

I Necesar de resurse

Începutul

Anul

Anul

Anul

anului 2010

2010

2011

2012

Achiziţii de active imobilizate

1.789

Creşterea NFRE

1.246

Total utilizări

3.035

II Resurse

Resurse interne - capacitatea de autofinanţare (CAF) - cesiuni de active imobilizate

75

3.264

3.264

3.264

Total resurse permanente

75

3.264

3.264

3.264

Diferenţa dintre resurse şi utilizări

(2.960)

3.264

3.264

3.264

Trezoreria iniţială

100

(1.860)

1.404

4.468

Trezoreria finală

(1.860)

1.404

4.468

7.932

În a doua etapă se încearcă echilibrarea planului cu scopul de a obţine o trezorerie finală pozitivă, prin:

  • - utilizarea de noi resurse;

  • - modificarea planului de investiţii.

Presupunem că în 2010 întreprinderea decide majorarea capitalului social cu 1.000 RON şi contractarea unui împrumut în sumă de 1.800 RON pe trei ani. De asemenea, se decide distribuirea integrală a profitului net sub formă de dividende. Împrumutul va fi rambursat în trei tranşe anuale egale, începând cu finele anului 2010. Dobânda de 10% va fi achitată odată cu rambursarea împrumutului, după cum rezultă din tabelul următor (RON):

 

Explicaţii

Sfârşitul anului

 
 

2010

2011

2012

 

Rambursare împrumut

600

600

600

Dobânda plătită

180

120

60

Anuitate

780

720

660

Se recalculează capacitatea de autofinanţare (RON):

 
 

Explicaţii

2010

2011

 

2012

EBE

3.800

 

3.800

3.800

Amortizare

447

 

447

447

Dobânda plătită

180

 

120

60

Profit impozabil

3.173

 

3.233

3.293

Impozit pe profit

507,68

 

517,28

526,88

Profitul net

2.665,32

2.715,72

 

2.766,12

CAF

3.112,32

3.162,72

 

3.213,12

Planul de finanţare definitiv se prezintă astfel:

 
 

Plan de finanţare – RON

 
 

I Necesar de resurse

Începutul

 

Anul

Anul

Anul

 

anului 2010

 

2010

2011

 

2012

 

Dividende plătite

2.665,32

2.715,72

Rambursare împrumut

600

600

600

Achiziţii de active imobilizate

1.789

Creşterea NFRE

1.246

Total utilizări

3.035

600

3.265,32

3.215,72

II Resurse

Resurse interne - capacitatea de autofinanţare (CAF) - cesiuni de active imobilizate

 

75

3.112,32

3.162,72

3.213,12

Majorarea capitalului social

1.000

Împrumut

1.800

Total resurse permanente

2.875

3.112,32

3.162,72

3.213,12

Diferenţa dintre resurse şi utilizări

(160)

2.512,32

(102,6)

(102,6)

Trezoreria iniţială

100

60

2.572,32

2.469,72

Trezoreria finală

60

2.572,32

2.469,72

2.367,12

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

CONCLUZII

Informaţiile sistematizate în bilanţ stau la baza determinării unei serii de indicatori prin utilizarea datelor furnizate de contabilitate, fie în forma în care acestea există, fie după o prelucrare prealabilă. Conform, principiului contabilităţii privitor la intangibilitatea bilanţului de deschidere, acest document de sinteză reprezintă punctul final al lucrărilor contabile dintr-o perioadă şi punctul de debut al contabilităţii în perioada următoare. Întreprinderile trebuie să realizeze un rezultat, acesta poate fi profit sau pierdere. Rezultatul poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile sau, o mărime valorică negativă, denumită pierdere, atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. În cazul nostru rentabilitatea financiară ia valori mici deoarece rezultatul net este mai mic faţă de valoarea capitalului propriu. Rata rentabilităţii economice permite societăţii comerciale reînnoirea şi creşterea activelor sale într-o perioadă cât mai scurtă. Dacă activele circulante sunt inferioare datoriilor pe termen scurt, fondul de rulment este negativ, prezentând o situaţie financiară dificilă a întreprinderii, iar dacă activele circulante sunt excedentare faţă de datoriile pe termen scurt, fondul de rulment este pozitiv şi prezintă o situaţie normală a întreprinderii. În analiza fondului de rulment net se observă o micşorare a acestora ceea ce înseamnă că nu sunt alocate toate resursele ale exerciţiului anterior. Fondul de rulment este pozitiv ceea ce înseamnă că, capitalurile permanente permite să se finanţeze integral activele imobilizate şi chiar o parte din activele circulante. Dacă fondul de rulment ar fi fost negativ s-ar fi luat o parte importantă din capitalurile proprii ale firmei şi ar înregistra o creştere a datoriilor. Un fond de rulment negativ înseamna dificultăţi financiare previzibile pe linia solvabilităţii, ceea ce necesită o îmbunătăţire a finanţării. Această concluzie este valabilă în condiţiile în care viteza de rotaţie a activelor este identică sau foarte apropriată de cea a pasivelor si când aceste anticipări rămân nemodificate. Dacă activele circulante se rotesc mai repede decât datoriile pe termen scurt întreprinderea realizează lichidităţi mai repede decât ritmul datoriilor pe termen scurt realizând că este posibilă realizarea unui echilibru financiar chiar în condiţiile unui fond de rulment negativ. Creşterea fondului de rulment semnifică o situaţie pozitivă, dar trebuie studiat dacă această creştere a fondului de rulment nu este determinată de creşterea gradului de îndatorare a întreprinderii, ceea ce ar fi în detrimentul autonomiei sale financiare. Fondul de rulment este mai mare decât nevoia de fond de rulment, atunci fondul de rulment finanţează în totalitate nevoia de fond de rulment şi apare un excedent de resurse care se regăseşte în trezorerie ce se concretizează în disponibil bancar şi casă. Trezoreria neta este pozitiva ceea ce demonstreză succesul întreprinderii, prin plasarea rentabilă a disponibilităţilor băneşti. Creşterea trezoreriei nete este dată de profiturile nete şi amortizările acumulate de societate. Scopul urmărit de întreprindere, în desfăşurarea oricărei activităţi, este de a realiza un profit suficient pentru a remunera convenabil capitalurile de care dispune, de a menţine potenţialul său tehnic şi economic de a asigura o creştere raţională ţinând seama de evoluţia pieţei şi tendinţelor conjuncturale.

PROPUNERI

Întreprinderile au nevoie să-şi controleze activitatea lor sub diverse forme, iar controlul de gestiune

permite măsurarea rezultatelor şi asigurarea că obiectivele propuse sunt atinse. Astfel, sistemul de

control de gestiune este asociat cu un sistem de măsurare a performanţelor. Controlul de gestiune trebuie să fie bazat pe responsabilităţi şi adaptat destinaţiei. Pentru conceperea unui sistem de control de gestiune în întreprindere, propunem parcurgerea mai multor etape, care pot fi sistematizate astfel:

Structura întreprinderilor pe activităţi şi centre de responsabilitate. II. Descentralizarea activităţilor prin delegare de responsabilităţi.

I.

III.

Organizarea mai bună a contabilităţii.

IV.

Alegerea indicatorilor semnificativi la nivel general cât şi pentru fiecare activitate şi centru

de responsabilitate.

V.

Întocmirea tablourilor de bord.

În acest sens, trebuie schimbată atitudinea conducerii întreprinderii şi învinsă indiferenţa acestora faţă de organizarea şi aplicarea unei contabilităţi care să constituie suportul unui adevărat control de gestiune. Pentru a fi pertinent, controlul de gestiune implică o completă reorganizare a întreprinderii. Astfel, funcţionarea unui sistem de control de gestiune se bazează pe definirea unei structuri de gestiune

adică a unei divizări a întreprinderii pe centre de responsabilitate. Fiecare dintre aceste centre de reponsabilitate se caracterizează prin obiective şi mijloace proprii, sau astfel spus, printr-o autonomie decizională privind utilizarea unei părţi din aceste mijloace, în cadrul politicilor prestabilite.

Controlul de gestiune îşi asumă responsabilitatea principală de utilizare optimă a resurselor în funcţie de necesităţile prevăzute pe termen lung, mediu şi scurt. În acest scop, controlul de gestiune participă de maniere determinate la :

  • - definirea problemelor şi informaţiilor de ordin intern şi extern necesare în planificarea şi elaborare de bugete.

  • - organizarea şi buna funcţionare, cu costuri cât mai reduse, a unui sistem informaţional adaptat la procesele coerente de analiză şi sinteză.

    • - colectatea, selecţia şi prezentarea informaţiilor sub formă de bord adoptate la diferite tipuri şi

niveluri de responsabilitate.

  • - detectarea abaterilor între previziuni şi realizări şi efectuarea corecţiilor necesare.

  • - toate procedurile de formare de transmitere şi de perfecţionare care trebuie să deţină cunoştinţe de

tip inter disciplinar. Structura unei întreprinderi are un impact imediat asupra funcţionării sistemului de control de gestiune şi în mod deosebit asupra felului în care întreprinderile îşi măsoară rezultatele şi îşi alocă mijloacele lor. Structura întreprinderii este influenţată de strategile acesteia, care la rândul lor, impulsionează sistemul decizional şi informaţional. De asemenea, considerăm necesară realizarea unei descentralizări veritabile prin delegarea de responsabilităţi. După realizarea unei structuri de gestiune adecvate şi organizarea contabilităţii, de importanţă deosebită pentru conceperea unui sistem de control de gestiune este alegerea indicatorilor semnificativi la nivel de întreprindere, cât şi pentru fiecare activitate şi centru de responsabilitate, precum şi

întocmirea tablourilor de bord de gestiune. În acest sens, în domeniul de activitate studiat, am propus un număr de 8 indicatori ce pot fi puşi în valoare prin intermediul tablourilor de bord şi anume:

  • - cifra de afaceri

  • - numărul de comenzi

  • - numărul de facturi emise

  • - totalul prestaţiilor

  • - volumul de afaceri realizate

  • - totalul comisioanelor obţinute

  • - rata de comercializare a ofertei

  • - structura forţei de muncă Se pot stabili numeroase tablouri de bord destinate diferiţilor responsabili ai întreprinderii. Pentru buna coerenţă a deciziilor este necesar să se întocmească un tablou de bord la nivelul conducătorului

întreprinderii, defalcate pe activităţi şi responsabilităţi, cuprinzând indicatori sintetici în concordanţă cu nivelul ierarhic superior. Aceşti indicatori permit înţelegerea rapidă a situaţiei economice şi financiare a întreprinderii. De asemenea, la nivelul fiecărei activităţi şi centru de responsabilitate se va întocmi câte un tablou de bord în concordanţă cu nivelul ierarhic superior. Calitatea sistemului de control de gestiune depinde în mare măsură de voinţa de implicare a responsabililor la diferitele niveluri ierarhice. Tabloul de bord de gestiune corespunde într-adevăr unui sistem de informare şi permite să se cunoască în permanenţă şi cu cât mai rapid posibil datele necesare controlului mersului întreprinderii pe termen scurt şi să faciliteze exercitarea responsabilităţilor.

BURLUI IONUT-ALEXANDRU GEMĂNAR (BURLUI) MIHAELA