Statutul si rolul asistentului social in domeniul

psiho-igienei si sanatatii mintale

Sanatatea publica s-a conturat si s-a dezvoltat ca disciplina autonoma
incepand cu sec. al XIX - lea, mai precis cu sfarsitul sec. al XIX - lea. Aceasta
evolutie a fost posibila ca urmare, pe de o parte, a progreselor pe care medicina
ca stiinta le-a realizat, pe de alta parte, a constientizarii din ce in ce mai clare a
faptului ca sanatatea si boala nu este doar o problema de biologie umana ci si o
importanta problema sociala. In acest sens in perioada de inceput a disciplinei
Sanatate Publica, s-a realizat un prim pas in sensul fixarii interesului nu doar pe
latura curativa ci si pe latura preventiva in materie de sanatate si boala. Ulterior
disciplina s-a dezvoltat de o maniera spectaculoasa, mai ales in tarile
occidentului, pe masura ce dimensiunea comunitara si sociala a sanatatii a fost
tot mai bine inteleasa.
Pshihosociologia sanatatii, conturata cum spuneam in spatiul de
interactiune dintre pshihologia sanatatii si sociologia medicala, s-a dezvoltat de
o maniera specifica si in mod decisiv incepand cu jumatatea sec. XX. Ea este o
disciplina hibrida care pune impreuna perspectivele stiintelor socioumane cu
cele ale stiintelor biologice in intelegerea si abordarea sanatatii si bolii.
Astazi pshihosociologia sanatatii si sanatatea publica sunt bine
reprezentate in arealul disciplinelor care abordeaza, in planul cercetarii si al
interventiei, problematica sanatatii si bolii si se afla intr-o dezvoltare pe alocuri
debordanta.
Iata citeva dintre evolutiile care au facut posibile aceste dezvoltari:
- constientizarea tot mai clara a limitelor modelului traditional biomedical
in intelegerea si abordarea terapeutica a bolilor in favoarea unui model complex
biopsihosocial;
- modificarea semnificativa a tabloului morbiditatii si mortalitatii la
nivelul sanatatii publice indeosebi in a doua jumatate a sec. XX; astazi, conform
estimarilor de specialitate, in societatile dezvoltate indeosebi, 50 % din cauzele
de morbiditate si mortalitate se datoreaza unor factori care pot fi preveniti, care
actioneaza in contextul stilului de viata, si doar 25 % dintre cauze tin de factori
de ordin biologic, 15 % de factorii de mediu si 10 % de performanta sistemului
medical.( Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), 1993);
- cresterea ponderii costurilor pentru asigurarea sanatatii si tratamentul
bolilor, determinata pe de o parte de complexificarea ingrijirilor de sanatate, pe
de alta parte de procesul de imbatranire a populatiei;
- cresterea de interes acordata nu doar laturii curative ci si laturilor
preventivea si paleativa a bolii.

Psihosociologia sanatatii si Sanatatea publica fundamenteaza la nivel
stiintific interventia specifica asistentei sociale in domeniul sanatatii si bolii.
Trebuie precizat ca asistenta sociala in acest domeniu isi gaseste locul si se
contureaza in contextul recunoasterii determinismului complex biopsihosocial a
sanatatii si bolii, a abordarii holistice a persoanei sanatoase/bolnave respectiv a
abordarii ecologice a sanatatii si bolii, astfel ca in multe situatii asistentul social
isi promoveaza interventia in cadrul unor echipe complexe, alaturi de medic,
psiholog, planificator de sanatate. Interventia specifica asistentei sociale
focalizeaza pe dimensiunea psihosociala a sanatatii si a bolii, vazuta la nivelul
individului, a familiei , a grupului de suport, a comunitatii.

Activitatile specifice asistentei sociale in sfera sanatatii si bolii pot fi
departajate pe urmatoarele nivele:

a) Asistenta sociala in sfera sanatatii si bolii la nivel comunitar.
La acest nivel se realizeaza identificarea problemelor sociomedicale,
individuale dar si comunitare si se realizeaza capacitarea serviciilor de asistenta
sociala specializata, de la caz la caz. Totodata la acest nivel sunt puse in rol, in
echipe complexe, programele de preventie a imbolnavirilor prin masuri de
educatie pentru sanatate si identificarea precoce a imbolnavirilor ( prin
screening). Apoi, programe de promovare a sanatatii prin masuri de
responsabilizare a comunitatii dar si prin derularea unor actiuni de lobby pe
langa factorii de decizie in materie de politici de sanatate.

b) Asistenta sociala in spitale
In sistemele de asistenta sociala dezvoltate in lumea contemporana, exista
o specializare a asistentilor sociali pe cele trei momente ale traseului de bolnav
internat, anume: momentul internarii, faza de spitalizare si momentul externarii.
Pentru momentul internarii, responsabilitatile, activitatile pe care le asuma
asistentul social vizeaza determinarea situatiei socio-medicale a bolnavului,
printr-o ancheta psihosociala complexa, care lamureste statutul acestuia in raport
cu sistemul de asigurari si posibilitatea internarii ca atare, precum si
multitudinea de premise de ordin psihosocial ale situatiei de bolnav care sunt
utile in procesul terapeutic.



Pe perioada internarii, asistentii sociali specializati asuma, la baza,
ansamblul de interventii care sunt menite sa asigure un climat psihosocial
optimal. Apoi, realizeaza consiliere individuala si de grup, conduc grupuri de
suport, grupuri terapeutice, grupuri de dezvoltare personala, negociaza in
numele clientului si reprezinta interesele acestuia cand este nevoie. O parte
dintre aceste activitati sunt partajate de o maniera specifica cu psihologul.
In fine, pentru momentul/faza de externare, asistentii sociali specializati
asuma determinarea elementelor de ordin psihosocial care intervin in evolutia
bolnavului, ulterioara externarii, si interventia primara in raport cu acestea. Se
are in vedere aici asigurarea acelor conditii socio-medicale care sa faciliteze
vindecarea, respectiv recuperarea, pe mai departe si sa nu mineze progresele
deja realizate . Aceste elemente sunt identificate in raport cu situatia familiala
(materiala si psihosociala) a pacientului, cu disponibilitatea si accesibilitatea
serviciilor de ingrijire a sanatatii in comunitatea in care va reveni bolnavul.
Asistentul social este cel care daca este nevoie ghideaza pacientul spre institutia
postcura, respectiv spre institutia de recuperare necesara.

De precizat ca in marile spitale occidentale, atat la internare cat si la
externare, pe documentele aferente este obligatorie, alaturi de semnatura
medicului, semnatura asistentului social.

a) Asistenta sociala in contextul unor programe speciale pe domeniul sanatatii
si bolii. Exemple: Programul Hospice Care, Programul Home Care,
Programele Day Center focalizate pe grupuri terapeutice, Programul
Community Care.

Programul Hospice Care, dezvoltat initial in Marea Britanie, este astazi
larg raspandit la nivel international. Focalizat in primul rand pe ingrijirea
bolnavilor incurabili aflati in faza terminala (cancer, SIDA, s.a.), programul
Hospice Care se particularizeaza printr-o abordare de fond de tip holistic. Astfel
bolnavul este luat in ingrijire in toate sferele vietii sale (la domiciliu, in spital,
in grupul de apartenenta si in comunitate) si in toate palierele definitorii pentru
el ca persoana bolnava (ingrijire propriu-zis medicala, ingrijire/suport
psihologic, ingrijire/suport social, ingrijire/suport instrumental/material,
eventual si consiliere juridica/reprezentarea intereselor). Rezultatele obtinute
prin ingrijirea de tip Hospice Care sunt absolut remarcabile, aceasta abordare
fiind considerata astazi a fi una dintre cele mai performante pentru bolnavii
terminali, unde evident, accentul cade pe ingrijirea paleativa. De precizat ca
modelul Hospice Care, respectiv principiile care stau la baza lui, sunt transferate
astazi si in programe de ingrijire care se adreseaza altor categorii de bolnavi
decit bolnavii terminali.



Programul Home Care este astazi larg raspandit in lume. Implementarea
unui astfel de program presupune interventia intr-o echipa complexa in care
alaturi de asistenti sociali se gasesc asistente medicale, psihologi, s.a.

Ideea de baza este aceea a furnizarii la domiciliu a serviciilor de ingrijire
medicala si psihosociala. O asemenea abordare reduce costurile aferente
spitalizarii, acolo unde aceasta poate fi inlocuita cu ingrijirea la domiciliu, si, in
plus, in destule cazuri, permite asigurarea unui climat psihosocial mai bun la
domiciu, in familie. Serviciul furnizat presupune asistenta/ingrijire medicala
propriu-zisa, inclusiv in sfera igienei personale in cazul bolnavilor cu
autonomie redusa, consiliere si suport afectiv, consiliere si suport social,
inclusiv suport de tip instrumental si de relationare, precum si mese la
domiciliu, unde este nevoie.
Programele de tip Day Center focalizate pe grupuri terapeutice, grupuri
de suport mutual, grupuri de dezvoltare personala, s.a., sunt astazi deosebit de
larg raspandite in toata lumea, mai ales in cea occidentala. Ele se adreseaza
multor categorii de bolnavi, de exemplu celor cu probleme in sfera sanatatii
mentale, celor cu probleme in sfera comportamentelor adictive, celor cu
probleme de sanatate care impun diminuarea autonomiei/participarii sociale,
respectiv presupun un anume nivel de stigmatizare sociala. Organizarea si
derularea activitatilor intr-un astfel de centru de zi pentru persoane cu probleme
de sanatate este de resortul, in primul rand, a asistentilor sociali si psihologilor.
Ampla raspandire a acestui tip de programe se datoreaza rezultatelor realmente
deosebite obtinute, comparativ cu abordarile traditionale strict medicale (vezi
spre exemplu performantele obtinute in recuperarea persoanelor cu
comportament adictiv).
Programul Community Care este de asemenea unul dintre programele
prestigioase, in baza rezultatelor obtinute, dezvoltat si furnizat pentru varstnici,
dar nu numai. Un program de tip Community Care presupune un pachet de 6
tipuri de servicii :
- servicii de baza, care includ consiliere individuala si familiala , servicii
medicale curente, sevicii de locuire si loisir ;
- servicii de preventie care vizeaza prevenirea, in cazul varstinicilor, a
deteriorarii functiilor somatice, psihice si sociale, prin interventii inainte de
eventualele momente critice, in toate cele 3 domenii mentionate anterior;
- servicii de adaptare si de integrare, care urmaresc dezvoltarea mijloacelor care-
i permit bolnavului cu autonomie diminuata sa-si fructifice potentialul intr-un
mod dezirabil, si pe cat posibil optimal, si sa se adapteze noilor sale roluri in
cadrul familiei si a comunitatii (servicii materiale si financiare, servicii
recreative , asumarea unor roluri active, grupuri de suport mutual);




- servicii de sprijin, care au drept scop sa ajute persoanele in cauza sa ramana in
mediul familial si sa-si mentina nealterate conditiile de viata ( ajutor de
intretretinere menajera, mese servite la domiciliu, escorte si vizite amicale);
- servicii de ingrijiri institutionale, care vizeaza prevenirea riscurilor inerente
unei vieti solitare si incapacitatii de a duce o viata independenta, datorita
diminuarii autonomiei personale (servicii de ingrijire zilnica, ajutor financiar
pentru locuinta, servicii de urgenta, s.a.);
- servicii de protectie, care au drept scop protejarea drepturilor civile ale
persoanelor dependente, protejarea contra neglijentei, abuzului sau exploatarii
exercitate de rude, prieteni sau alte persoane si asigurarea unui nivel de
bunastare adecvat. ( Bedard C., 1973 apud Radulescu S. 2002)