0 evaluări0% au considerat acest document util (0 voturi)
23 vizualizări2 pagini
Reforma agrară Conform revendicării formulate în timpul revoluţiei de la 1848, reluată în timpul şi după realizarea Unirii, elementele progresiste, întreaga ţărănime, cereau ca împroprietărirea să se facă pe loturile aflate în folosinţa sătenilor. Moşierimea s-a opus, însa, acestei formule şi a propus variante care să nu aducă atingeri marii proprietăţi funciare, dar să creeze aparenţa că reforma agrară s-a înfăptuit, aşa cum a fost cazul proiectului de lege propus în 1862 de către guvernul Barbu Catargiu, conform căruia reforma agrară urma să se realizeze prin împroprietărirea ţăranilor pe pământul comunal.
Cu toate că Adunarea a adoptat legea, Cuza a refuzat să o sancţioneze, iar la începutul anului 1864 Mihail Kogalniceanu a propus un nou proiect de lege, cu adevărat favorabil ţărănimii, care, însa, nu a putut fi adoptat. Abia după adoptare, prin plebiscit, a Statutului s-a putut trece la înfăptuirea reformei agrare, prin legea promulgată la 14 august 1864.
În baza acestei legi, sătenii clăcaşi sunt şi rămân deplini proprietari pe locurile supuse posesiunilor, în întinderea ce se hotărăşte prin legea în fiinţă. Suprafaţa pământului asupra căreia se recunoştea dreptul de proprietate al ţăranilor era fixată în funcţie de numărul de vite pe care aceştia le stăpâneau. În acelaşi timp, s-a desfiinţat şi regimul clăcăşiei (dijma, podvezile, zilele de meremet), în schimbul unei despăgubiri pe care ţăranii urmau să o plătească în termen de 15 ani , prin sume repartizate anual.
După adoptarea şi aplicarea acestei legi, o mare parte din pământurile moşierilor au trecut în proprietatea ţăranilor, ceea ce a constituit o puternică lovitură dată poziţiilor economice ale boierimii şi, în acelaşi timp, o măsură prin care s-au deschis largi perspective dezvoltării capitaliste în ţara noastră. Din punct de vedere juridic, înfăptuirea reformei agrare prezintă unele particularităţi: Formal, legea nu a operat nici o expropriere a boierilor şi nici o împroprietărire a ţăranilor în concepţia legiuitorului, ţăranii erau consideraţi proprietari asupra a 2/3 din moşie, iar legea nu face altceva decât să le recunoască un drept preexistent.
Ca atare singura problemă care se punea era aceea a delimitării drepturilor de proprietate a ţăranilor faţă de cele ale boierilor, prin operarea ieşirii din indiviziune. Burghezia a recurs la această formulă pentru a crea aparenţa că nu s-a adus vreo atingere dreptului de proprietate, dovada că nicăieri nu se vorbeşte despre expropriere, nici despre împroprietărire. Plecându-se de la ideea ecunoaşterii unui drept preexistent al ţăranilor, prin asimilarea dreptului lor de folosinţă cu dreptul de proprietate indiviza, s-au realizat două obiective majore: în primul rând împroprietărirea este sacră şi deci, nu poate suferi vreo atingere.
Cu toate acestea , legea a prevăzut plata unor despăgubiri către moşieri, dar ea urma să fie efectuată în compensarea desfiinţării clăcii. Pe viitor, relaţiile dintre moşieri şi ţărani, în măsura în care se formau, urmau să fie stabilite numai pe baze contractuale, ca orice altă relaţie dintre două categorii de persoane.
Reforma electorală
Noul aşezământ electoral, pe care fosta Adunare nu a vrut să îl dezbată a fost aprobat prin plebiscit. Legea electorală din 1864 prevedea ca alegătorii sunt fie primari, fie direcţi . Erau incluşi în categoria alegătorilor primari cei ce plăteau un impozit de 80 sau 100 de legi în comunele urbane ( în funcţie de numărul acestora), precum şi patentării, până în clasa a V-a inclusiv.
Cincizeci de alegători primari numeau un alegător direct. Erau alegatori direcţi cei ce aveau un venit de 100 de galbeni, indiferent de provenienţă, venit ce se putea dovedi prin biletele de plată a impozitului sau în alt chip. Puteau fi alegători direcţi, fără a justifica venitul de 100 de galbeni, preoţii, profesorii academiilor şi colegiilor, doctorii şi licenţiaţii facultăţilor, avocaţii, inginerii, arhitecţii, cei ce aveau diplome de guvern sau erau con
Reforma agrară Conform revendicării formulate în timpul revoluţiei de la 1848, reluată în timpul şi după realizarea Unirii, elementele progresiste, întreaga ţărănime, cereau ca împroprietărirea să se facă pe loturile aflate în folosinţa sătenilor. Moşierimea s-a opus, însa, acestei formule şi a propus variante care să nu aducă atingeri marii proprietăţi funciare, dar să creeze aparenţa că reforma agrară s-a înfăptuit, aşa cum a fost cazul proiectului de lege propus în 1862 de către guvernul Barbu Catargiu, conform căruia reforma agrară urma să se realizeze prin împroprietărirea ţăranilor pe pământul comunal.
Cu toate că Adunarea a adoptat legea, Cuza a refuzat să o sancţioneze, iar la începutul anului 1864 Mihail Kogalniceanu a propus un nou proiect de lege, cu adevărat favorabil ţărănimii, care, însa, nu a putut fi adoptat. Abia după adoptare, prin plebiscit, a Statutului s-a putut trece la înfăptuirea reformei agrare, prin legea promulgată la 14 august 1864.
În baza acestei legi, sătenii clăcaşi sunt şi rămân deplini proprietari pe locurile supuse posesiunilor, în întinderea ce se hotărăşte prin legea în fiinţă. Suprafaţa pământului asupra căreia se recunoştea dreptul de proprietate al ţăranilor era fixată în funcţie de numărul de vite pe care aceştia le stăpâneau. În acelaşi timp, s-a desfiinţat şi regimul clăcăşiei (dijma, podvezile, zilele de meremet), în schimbul unei despăgubiri pe care ţăranii urmau să o plătească în termen de 15 ani , prin sume repartizate anual.
După adoptarea şi aplicarea acestei legi, o mare parte din pământurile moşierilor au trecut în proprietatea ţăranilor, ceea ce a constituit o puternică lovitură dată poziţiilor economice ale boierimii şi, în acelaşi timp, o măsură prin care s-au deschis largi perspective dezvoltării capitaliste în ţara noastră. Din punct de vedere juridic, înfăptuirea reformei agrare prezintă unele particularităţi: Formal, legea nu a operat nici o expropriere a boierilor şi nici o împroprietărire a ţăranilor în concepţia legiuitorului, ţăranii erau consideraţi proprietari asupra a 2/3 din moşie, iar legea nu face altceva decât să le recunoască un drept preexistent.
Ca atare singura problemă care se punea era aceea a delimitării drepturilor de proprietate a ţăranilor faţă de cele ale boierilor, prin operarea ieşirii din indiviziune. Burghezia a recurs la această formulă pentru a crea aparenţa că nu s-a adus vreo atingere dreptului de proprietate, dovada că nicăieri nu se vorbeşte despre expropriere, nici despre împroprietărire. Plecându-se de la ideea ecunoaşterii unui drept preexistent al ţăranilor, prin asimilarea dreptului lor de folosinţă cu dreptul de proprietate indiviza, s-au realizat două obiective majore: în primul rând împroprietărirea este sacră şi deci, nu poate suferi vreo atingere.
Cu toate acestea , legea a prevăzut plata unor despăgubiri către moşieri, dar ea urma să fie efectuată în compensarea desfiinţării clăcii. Pe viitor, relaţiile dintre moşieri şi ţărani, în măsura în care se formau, urmau să fie stabilite numai pe baze contractuale, ca orice altă relaţie dintre două categorii de persoane.
Reforma electorală
Noul aşezământ electoral, pe care fosta Adunare nu a vrut să îl dezbată a fost aprobat prin plebiscit. Legea electorală din 1864 prevedea ca alegătorii sunt fie primari, fie direcţi . Erau incluşi în categoria alegătorilor primari cei ce plăteau un impozit de 80 sau 100 de legi în comunele urbane ( în funcţie de numărul acestora), precum şi patentării, până în clasa a V-a inclusiv.
Cincizeci de alegători primari numeau un alegător direct. Erau alegatori direcţi cei ce aveau un venit de 100 de galbeni, indiferent de provenienţă, venit ce se putea dovedi prin biletele de plată a impozitului sau în alt chip. Puteau fi alegători direcţi, fără a justifica venitul de 100 de galbeni, preoţii, profesorii academiilor şi colegiilor, doctorii şi licenţiaţii facultăţilor, avocaţii, inginerii, arhitecţii, cei ce aveau diplome de guvern sau erau con
Reforma agrară Conform revendicării formulate în timpul revoluţiei de la 1848, reluată în timpul şi după realizarea Unirii, elementele progresiste, întreaga ţărănime, cereau ca împroprietărirea să se facă pe loturile aflate în folosinţa sătenilor. Moşierimea s-a opus, însa, acestei formule şi a propus variante care să nu aducă atingeri marii proprietăţi funciare, dar să creeze aparenţa că reforma agrară s-a înfăptuit, aşa cum a fost cazul proiectului de lege propus în 1862 de către guvernul Barbu Catargiu, conform căruia reforma agrară urma să se realizeze prin împroprietărirea ţăranilor pe pământul comunal.
Cu toate că Adunarea a adoptat legea, Cuza a refuzat să o sancţioneze, iar la începutul anului 1864 Mihail Kogalniceanu a propus un nou proiect de lege, cu adevărat favorabil ţărănimii, care, însa, nu a putut fi adoptat. Abia după adoptare, prin plebiscit, a Statutului s-a putut trece la înfăptuirea reformei agrare, prin legea promulgată la 14 august 1864.
În baza acestei legi, sătenii clăcaşi sunt şi rămân deplini proprietari pe locurile supuse posesiunilor, în întinderea ce se hotărăşte prin legea în fiinţă. Suprafaţa pământului asupra căreia se recunoştea dreptul de proprietate al ţăranilor era fixată în funcţie de numărul de vite pe care aceştia le stăpâneau. În acelaşi timp, s-a desfiinţat şi regimul clăcăşiei (dijma, podvezile, zilele de meremet), în schimbul unei despăgubiri pe care ţăranii urmau să o plătească în termen de 15 ani , prin sume repartizate anual.
După adoptarea şi aplicarea acestei legi, o mare parte din pământurile moşierilor au trecut în proprietatea ţăranilor, ceea ce a constituit o puternică lovitură dată poziţiilor economice ale boierimii şi, în acelaşi timp, o măsură prin care s-au deschis largi perspective dezvoltării capitaliste în ţara noastră. Din punct de vedere juridic, înfăptuirea reformei agrare prezintă unele particularităţi: Formal, legea nu a operat nici o expropriere a boierilor şi nici o împroprietărire a ţăranilor în concepţia legiuitorului, ţăranii erau consideraţi proprietari asupra a 2/3 din moşie, iar legea nu face altceva decât să le recunoască un drept preexistent.
Ca atare singura problemă care se punea era aceea a delimitării drepturilor de proprietate a ţăranilor faţă de cele ale boierilor, prin operarea ieşirii din indiviziune. Burghezia a recurs la această formulă pentru a crea aparenţa că nu s-a adus vreo atingere dreptului de proprietate, dovada că nicăieri nu se vorbeşte despre expropriere, nici despre împroprietărire. Plecându-se de la ideea ecunoaşterii unui drept preexistent al ţăranilor, prin asimilarea dreptului lor de folosinţă cu dreptul de proprietate indiviza, s-au realizat două obiective majore: în primul rând împroprietărirea este sacră şi deci, nu poate suferi vreo atingere.
Cu toate acestea , legea a prevăzut plata unor despăgubiri către moşieri, dar ea urma să fie efectuată în compensarea desfiinţării clăcii. Pe viitor, relaţiile dintre moşieri şi ţărani, în măsura în care se formau, urmau să fie stabilite numai pe baze contractuale, ca orice altă relaţie dintre două categorii de persoane.
Reforma electorală
Noul aşezământ electoral, pe care fosta Adunare nu a vrut să îl dezbată a fost aprobat prin plebiscit. Legea electorală din 1864 prevedea ca alegătorii sunt fie primari, fie direcţi . Erau incluşi în categoria alegătorilor primari cei ce plăteau un impozit de 80 sau 100 de legi în comunele urbane ( în funcţie de numărul acestora), precum şi patentării, până în clasa a V-a inclusiv.
Cincizeci de alegători primari numeau un alegător direct. Erau alegatori direcţi cei ce aveau un venit de 100 de galbeni, indiferent de provenienţă, venit ce se putea dovedi prin biletele de plată a impozitului sau în alt chip. Puteau fi alegători direcţi, fără a justifica venitul de 100 de galbeni, preoţii, profesorii academiilor şi colegiilor, doctorii şi licenţiaţii facultăţilor, avocaţii, inginerii, arhitecţii, cei ce aveau diplome de guvern sau erau con
Reforma agrar Conform revendicrii formulate n timpul revoluiei de la 1848, reluat n
timpul i dup realizarea Unirii, elementele progresiste, ntreaga rnime, cereau ca
mproprietrirea s se fac pe loturile aflate n folosina stenilor. Moierimea s-a opus, nsa, acestei formule i a propus variante care s nu aduc atingeri marii proprieti funciare, dar s creeze aparena c reforma agrar s-a nfptuit, aa cum a fost cazul proiectului de lege propus n 1862 de ctre guvernul Barbu Catargiu, conform cruia reforma agrar urma s se realizeze prin mproprietrirea ranilor pe pmntul comunal. Cu toate c Adunarea a adoptat legea, Cuza a refuzat s o sancioneze, iar la nceputul anului 1864 Mihail Kogalniceanu a propus un nou proiect de lege, cu adevrat favorabil rnimii, care, nsa, nu a putut fi adoptat. Abia dup adoptare, prin plebiscit, a Statutului s-a putut trece la nfptuirea reformei agrare, prin legea promulgat la 14 august 1864. n baza acestei legi, stenii clcai sunt i rmn deplini proprietari pe locurile supuse posesiunilor, n ntinderea ce se hotrte prin legea n fiin. Suprafaa pmntului asupra creia se recunotea dreptul de proprietate al ranilor era fixat n funcie de numrul de vite pe care acetia le stpneau. n acelai timp, s-a desfiinat i regimul clciei (dijma, podvezile, zilele de meremet), n schimbul unei despgubiri pe care ranii urmau s o plteasc n termen de 15 ani , prin sume repartizate anual. Dup adoptarea i aplicarea acestei legi, o mare parte din pmnturile moierilor au trecut n proprietatea ranilor, ceea ce a constituit o puternic lovitur dat poziiilor economice ale boierimii i, n acelai timp, o msur prin care s-au deschis largi perspective dezvoltrii capitaliste n ara noastr. Din punct de vedere juridic, nfptuirea reformei agrare prezint unele particulariti: Formal, legea nu a operat nici o expropriere a boierilor i nici o mproprietrire a ranilor n concepia legiuitorului, ranii erau considerai proprietari asupra a 2/3 din moie, iar legea nu face altceva dect s le recunoasc un drept preexistent. Ca atare singura problem care se punea era aceea a delimitrii drepturilor de proprietate a ranilor fa de cele ale boierilor, prin operarea ieirii din indiviziune. Burghezia a recurs la aceast formul pentru a crea aparena c nu s-a adus vreo atingere dreptului de proprietate, dovada c nicieri nu se vorbete despre expropriere, nici despre mproprietrire. Plecndu-se de la ideea ecunoaterii unui drept preexistent al ranilor, prin asimilarea dreptului lor de folosin cu dreptul de proprietate indiviza, s-au realizat dou obiective majore: n primul rnd mproprietrirea este sacr i deci, nu poate suferi vreo atingere. Cu toate acestea , legea a prevzut plata unor despgubiri ctre moieri, dar ea urma s fie efectuat n compensarea desfiinrii clcii. Pe viitor, relaiile dintre moieri i rani, n msura n care se formau, urmau s fie stabilite numai pe baze contractuale, ca orice alt relaie dintre dou categorii de persoane.
Reforma electoral Noul aezmnt electoral, pe care fosta Adunare nu a vrut s l dezbat a fost aprobat prin plebiscit. Legea electoral din 1864 prevedea ca alegtorii sunt fie primari, fie direci . Erau inclui n categoria alegtorilor primari cei ce plteau un impozit de 80 sau 100 de legi n comunele urbane ( n funcie de numrul acestora), precum i patentrii, pn n clasa a V-a inclusiv. Cincizeci de alegtori primari numeau un alegtor direct. Erau alegatori direci cei ce aveau un venit de 100 de galbeni, indiferent de provenien, venit ce se putea dovedi prin biletele de plat a impozitului sau n alt chip. Puteau fi alegtori direci, fr a justifica venitul de 100 de galbeni, preoii, profesorii academiilor i colegiilor, doctorii i liceniaii facultilor, avocaii, inginerii, arhitecii, cei ce aveau diplome de guvern sau erau conductorii unor instituii. Alegtorii de ambele grade trebuiau s aib vrsta de 25 de ani. Puteau fi alei n Adunare ceteni romni care aveau 30 de ani i un venit de 200 de galbeni. S-a desfiinat mprirea alegtorilor pe colegii, cu precizarea c unii alegatori i exercitau drepturile n comunele urbane, iar alii n comunele rurale (colegii de orae i colegii de judee). Importana acestei opere legislative n vremea lui Alexandru Ioan Cuza i din dispoziia sa, au fost elaborate Codul civil, Codul penal, Codul de procedur civil i Codul de procedur penal.Prin adoptarea acestor coduri s-a constituit, n linii generale, sistemul de drept burghez, s-a creat cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea celor mai moderne legislaii n materie, introducnd norme i instituii juridice dintre cele mai evoluate, opera legislativ a lui Cuza a plasat Romnia n rndul rilor cu cea mai nainat legislaie. Nu ntmpltor, unii ideologi conservatori afirmau c aceste coduri sunt 66forme dar fr fond, c ele nu corespund realitilor economice, tradiiilor i moravurilor poporului nostru i, ca atare, nu vor putea fi aplicate. Aceast viziune fatalist nu a fost, ns, confirmat de evoluia istoric. Este adevarat c s- au ntmpinat unele dificulti n aplicarea acestor coduri i, n special, a Codului civil, c s-au nregistrat chiar unele serioase dri napoi prin legislaia ordinar care s-a adoptat, dar n linii generale, ele au oferit un larg cmp de afirmare relaiilor capitaliste, au stimulat dezvoltarea acestora, au pus pe baze noi relaiile dintre persoane, au determinat importante schimbri de mentalitate, astfel nct, dup cteva decenii s-a constatat realizarea unui deplin accord ntre forma de reglementare juridic i coninutul ei.n acelai timp, opera legislativ a lui Cuza a dus la crearea unui sistem judiciar modern, a determinat o evoluie a practicii instanelor n direcia celor mai nalte exigene ale epocii, a stimulat nflorirea nvmntului juridic, a tiinei dreptului, a dus la formarea unor cadre de incontestabil valoare, la afirmarea gndirii juridice romneti n ar i peste hotare, la nsuirea tehnicii juridice n toate nuanele sale, ceea ce s-a rsfrnt pozitiv asupra activitii teoretice i practicii juridice.