TELECOMUNICAŢIILE DE BIROU

Activităţile de birou sunt caracterizate în mare măsură,

de manipularea informaţiilor.

Această manipulare presupune, între altele, o

comunicare permanentă cu alte compartimente din
interiorul sau exteriorul organizaţiei.

Principalele moduri de comunicare sunt ilustrate în

figura următoare:

1
 Fix
Dialog
Mobil
Telefon
Robot Fax
Teleconferinţă

Scrisoare sau
telegramă
Terminal în
reţea Moduri de
comunicare
Şedinţă

Televiziune cu circuit
închis
Afişaj

Dictafon Reţele de calculatoare Pager

Internet
2
 Dintre aceste moduri de comunicare vor fi studiate doar
acelea care se încadrează în domeniul telecomunicaţiilor.
Prin telecomunicaţii se înţeleg orice transmisii, emisii sau
recepţii de semne, semnale, scriere, imagini sau sunete sau de
elemente de inteligenţă de orice natură prin fir, unde radio,
procedee optice sau alte sisteme.
În general un sistem de comunicaţii la distanţă
(telecomunicaţii) poate fi reprezentat ca în figura următoare:

Zgomot

Emiţător Receptor
Canal de
Codificare Decodificare
(Receptor) comunicaţie (Emiţător)

3
 De cele mai multe ori informaţiile de transmis sunt codificate
la emiţător şi suferă un proces de decodificare la receptor.

În cursul transmisiei prin canalul de telecomunicaţii informaţiile

pot fi afectate de o serie de zgomote care uneori le pot
distorsiona până la a le face neinteligibile.

O caracteristică esenţială a sistemului de comunicaţii o

constituie debitul de informaţii ce pot fi transmise, legat la rândul
său de banda de trecere a sistemului.

Telecomunicaţiile de birou reprezintă stratul al doilea al

"icebergului" birotic şi în continuare vor fi studiate sub două
aspecte: reţele de telecomunicaţii şi echipamente de
telecomunicaţii în birotică.
4
Telecomunicaţiile – scurt istoric. Reţele de telecomunicaţii
În istoria telecomunicaţiilor au existat câteva etape majore;
cunoştinţele teoretice şi practice în domeniul telecomunicaţiilor
datează din secolul al - XIX - lea.
În 1876, savantul canadian GRAHAM BELL inventează
telefonul, primul echipament modern de telecomunicaţii,
putându-se comunica astfel, între două posturi fixe printr-o
pereche de cabluri (perechea telefonică).
În 1887, fizicianul HEINRICH HERTZ descoperă „undele
hertziene”, undele radio. El a demonstrat că undele
electromagnetice se propagă cu viteza luminii şi că se reflectă şi
se refractă în acelaşi mod ca lumina.
În 1896, fizicianul italian GUGLIELMO MARCONI realizează
transmisia radio denumită „telegraful fără fir”. Marconi a reuşit să
comande de la distanţă o sonerie electrică, distanţa dintre
emiţător şi receptor fiind de câţiva metri. 5
 Undele radioelectrice sau hertziene permit comunicarea între
două puncte fixe, dar mai ales soluţia ideală pentru a stabili o
comunicare cu puncte mobile de orice fel: vapoare, avioane,
sateliţi, automobile sau persoane, oricare ar fi distanţa dintre cei
doi corespondenţi.
La începutul anilor ’50, în Statele Unite, compania Bell
Telephone le propune angajaţilor săi un serviciu de telefonie la
care şi publicul avea acces.
În 1964, în reţelele de radiotelefonie este introdus conceptul
de partajare a resurselor. Reţeaua administrează un canal radio,
în mod dinamic, pe durata fiecărei noi comunicări. Sistemul
alege din ansamblul de canale libere o frecvenţă pe care o
conferă noii comunicări.
În 1971, Bell Telephone prezintă conceptul de reţea celulară
care utilizează o bandă de frecvenţe limitată ca mărime,
propunând sistemul AMPS (Advanced Mobile Phone
Service/Serviciul de Telefonie Mobilă Avansată). 6
Anii 1920: Primele transmisii radio. Încă din 1887 fizicianul
Heinrich Hertz descoperise „undele hertziene”, undele radio.

Anii 1950: Începutul transmisiunile de televiziune.

Anii 1960: Se iniţiază comunicaţiile prin sateliţi geostaţionari.

Anii 1970: Apar comunicaţiile între calculatoare.

Anii 1980: Încep să se dezvolte comunicaţiile optice bazate pe

laseri şi fibre optice.

Anii 1990: „Explodează” Internetul şi comunicaţiile mobile.

7
 Principalele reţele de telecomunicaţii disponibile şi utilizabile
de întreprinderi sunt:
- reţeaua telefonică
- reţelele de telefonie celulară
- reţeaua telex
- reţelele hertziene de televiziune
- reţelele de teleinformatică
- reţelele specializate
Orientarea actuală a evoluţiei reţelelor de telecomunicaţii este
către reţeaua digitală cu integrarea serviciilor ISDN (Integrated
Services Digital Network) de bandă largă şi folosirea modului de
transfer asincron ATM (Asyncronous Transfer Mode).

8
Întrucât telecomunicaţiile prezentate în acest capitol folosesc
zone (benzi) din spectrul undelor electromagnetice, în figura
următoare am ilustrat împărţirea acestui spectru utilizat şi
denumirile ataşate diferitelor benzi de frecvenţă.

Frecvenţ
9
Modul de utilizare al acestor frecvenţe, din punct de vedere al
tipurilor de telecomunicaţii şi al tehnologiilor folosite, electronice
sau optice, este prezentat în figura de mai jos:

Util
Frecvenţă
10
Reţeaua telefonică
Este vorba de reţeaua telefonică clasică, numită şi reţea
comutată, organizată pe mai multe nivele ierarhice.
Banda de trecere este îngustă, ca urmare se pot transmite
semnale vocale sau imagini grafice statice dar nu se pot
transmite semnale video.
Imunitatea la zgomot este redusă, iar centralele tradiţionale
electromecanice introduc întârzieri la realizarea conexiunii.
În prezent aceste deficienţe sunt parţial remediate prin
realizarea interconectării centralelor prin fibre optice şi prin
înlocuirea centralelor electromecanice cu centrale electronice.
Din punct de vedere practic, reţeaua telefonică acoperă
aproape întreaga planetă, obiectivul său fiind punerea în
legătură/comunicare a două posturi telefonice, astfel încât să se
poată asigura transmisia semnalelor având o frecvenţă cuprinsă
între 300 şi 3400 Hz. 11
 Reţeaua telefonică este, în principal, constituită din patru tipuri
de obiecte:
• comutatoarele de racordare;
• comutatoarele de tranzit–permit funcţia de „dirijare” a
comunicaţiilor între fascicule;
• fasciculele care leagă comutatoarele;
• liniile de abonaţi.

Într-o reţea telefonică distingem trei zone tehnice:

a. distribuţia - situată între postul de abonat şi
comutatorul de interconectare;
b. comutarea - ansamblul mijloacelor care permit să
pună temporar în legătură persoana care cere
legătura cu persoana căutată;
c. transmisia – ansamblul instrumentelor utilizate pentru
12
a interconecta comutatoarele.
 Nivelul 1
Regional

Nivelul 2
Seciune

Nivelul 3
Primar

Nivelul 4
Taxare
Nivelul 5
Oficiu local
A A A A A A A A A Abonai

Comutator circuite
13
 Pentru conectarea echipamentelor terminale la reţeaua
telefonică se folosesc modemuri.

Acestea realizează la emisie modularea informaţiilor de

transmis astfel încât semnalul electric să fie compatibil cu
reţeaua telefonică iar la recepţie demodulează semnalele primite
pe linia telefonică, extrăgând informaţia binară.

Reţeaua telefonică comutată este utilizată curent pentru

convorbiri sau pentru a lega terminale informatice sau
calculatoare între ele.

Este mijlocul cel mai simplu dar nu cel mai bun din punct de
vedere al calităţii şi costului.

O oarecare îmbunătăţire se obţine cu liniile închiriate în locul

celor comutate. 14
Reţeaua digitală cu servicii integrate (ISDN).
ISDN - Integrated Services Digital Network - acronim din
limba engleză pentru "Reţea Digitală cu Integrarea Serviciilor" -
semnifică o reţea telefonică digitală care:
- asigură conectare digitală cap-la-cap între utilizatori
- furnizează o gamă largă de servicii vocale sau non-vocale
(date şi imagini) la care utilizatorii au acces prin intermediul unor
interfeţe standardizate utilizator-reţea.
ISDN reprezintă o dezvoltare a reţelei telefonice clasice
pentru a permite transmisii de voce, video, text şi date precum şi
un număr mare de servicii suplimentare, folosind aceleaşi
perechi de cupru existente şi conectând diferite tipuri de
echipamente terminale.

15
Aplicaţii ISDN sunt:
transmisiile de date la 64 sau 128 kb /s,
transmisiile fax color şi alb-negru (o pagină în 3-5 secunde),
videotelefonia (imagini color în mişcare)
Împreună cu aplicaţiile specifice oamenilor de afaceri, ISDN
aduce şi aplicaţiile destinate publicului larg:
• posibilitatea accesului la Internet la o viteză mult mai mare
decât în prezent,
• posibilitatea de a efectua două comunicaţii simultane utilizând
aceeaşi pereche de fire de cupru.

16
17
Servicii ISDN:

Servicii suport (de transport) - furnizează facilităţile de

transmitere a informaţiilor digitale între utilizator şi reţea, circuit
voce, circuit 3,1KHz audio, circuit 7KHz audio, circuit 64 kb /s
nerestricţionat.

Teleservicii - utilizând serviciile suport, facilitează

comunicaţiile dintre utilizatori cu ajutorul terminalelor: telefonic la
3,1KHz, telefonic la 7 KHz, facsimil Gr.4, videotelefonic.

Servicii suplimentare - servicii care furnizează facilităţile

suplimentare pentru utilizatori şi se bazează pe serviciile suport
şi teleservicii.

18
Reţele de telefonie celulară
O reţea de telecomunicaţii cu o expansiune considerabilă în
momentul de faţă este telefonia mobilă sau celulară.
În aceste reţele comunicaţiile se realizează prin intermediul
undelor electromagnetice (radiotelefonie).
Principiul reţelei celulare se bazează pe împărţirea spaţiului
geografic acoperit de reţea în zone mici numite celule.
În fiecare celulă există o staţie fixă (staţie de bază) ce
reprezintă ansamblul emiţător-receptor al reţelei, direcţionat spre
staţiile mobile din celula respectivă.
La trecerea dintr-o celulă în alta, staţiile mobile sunt preluate
de noua staţie fixă din zona geografică în care au intrat.

19
 A2 B2

A1 B1

A3 B3

C2
C1

C3

20
 Principiul de bază al radiotelefoniei celulare - reutilizarea
frecvenţelor radio cât mai eficient posibil - este cât se poate de
simplu şi direct; cu toate acestea, reţelele celulare practice sunt
sisteme complexe care utilizează hardware şi software
sofisticate.
Arhitectura unei astfel de reţele celulare este ilustrată în
figura următoare.
Sistemul de bază are cinci componente principale:
staţii radio de bază,
comutator de rutare şi de control
bază de date utilizatori,
un număr fix de circuite de telecomunicaţii necesare
pentru conectarea împreună a elementelor de reţea
terminalele mobile compatibile cu restul sistemului.
21
22
 Când un mobil traversează graniţa dintre o celulă, unde
serviciul este realizat de antena F1 şi o alta care utilizează
antena F2, comutatorul schimbă rutarea apelului şi trimite
semnalele către mobilul destinatar, schimbând frecvenţa de
lucru.

23
 Structura unei reţele celulare (GSM: Global System for Mobil
Communications - Sistem global pentru comunicaţii mobile) este
prezentată detaliat în figura de mai jos:

Comutatorul de reţea/
Staţie de bază Controlerul Registrul abonaţilor Reţea telefonică
emisie-recepţie staţiei de bază publică comutată
vizitatori

Registrul pentru evidenţa

abonaţilor locali /Centrul de
autentificare

Subsistemul radio Subsistemul reţea Reţea telefonică

Staţii mobile publică comutată

Teleservicii
Servicii suport

24
Teleserviciile oferite abonaţilor unei reţele de telefonie mobilă
se pot împărţi în două categorii: servicii suport şi servicii
suplimentare.
Serviciile suport oferă comunicarea între două posturi
mobile sau între un post mobil şi unul fix, de-a lungul unui
număr oarecare de reţele. Se pot transmite cuvinte, date, texte
scurte, grafică.
Serviciile suplimentare sunt foarte numeroase şi variate:
identificarea celui care face apel
retransmiterea apelului
informaţii despre tarife, credite etc.
mesagerie vocală
conferinţă
restricţionări ale apelurilor
25
 Protecţia faţă de intruşi (piraţi).

Acest lucru se realizează de către un centru de autentificare

(AUC). Centrul de autentificare controlează drepturile de utilizare
a serviciilor oferite de reţea fiecărui abonat.
Identificarea se face în două etape.
A. Prima etapă este locală şi constă în tastarea de către abonat a
unui cod confidenţial (semnătură electronică).
Acest cod este verificat de microprocesorul cartelei de abonat
(SIM), inserată în prealabil în terminalul (telefonul) abonatului.
SIM (Subscriber Identity Module) este modulul de identitate al
abonatului. Modulul este reprezentat fizic de un montaj electronic
(cartelă) cu memorie şi microprocesor.

26
 SIM îndeplineşte mai multe funcţii: autentificarea
abonatului, securizarea transmisiilor radio şi stocarea datelor
pentru abonat.

B. A doua etapă se produce când abonatul cere un serviciu

reţelei.
Reţeaua cere terminalului abonatului să-i furnizeze numărul
de telefon apoi să-şi demonstreze identitatea printr-un cod,
rezultat al unui algoritm secret implementat în terminal.

Dacă rezultatul primit de reţea este identic cu cel aşteptat,

abonatul este autentificat.

27
Gen. Caracteristici
G1 Se folosea sistemul analogic AMPS (Advanced Mobile Phone System –
Sistem avansat de telefonie mobilă);
Anii 1980: Modulaţia de frecvenţă (Frequency Modulation - FM), Acces
multiplu cu divizarea frecvenţei (Frequency Division Multiple Access
FDMA), handover între celule, roaming limitat între reţele.
G2 Se impune conceptul GSM Global System for Mobile communications –
Sistem global de comunicaţii mobile) şi se trece la comunicaţiile digitale;
Anii 1990: Codarea digitală a vocii, comunicaţii prin divizarea timpului
(Time Division Multiple Access (TDMA), Modulul de identificare a
abonatului (SIM), Comunicaţii de date, bazate pe comutare de pachete
şi IP.

G3 Proiectul 3G Partnership Project (3GPP); Apare Sistemul universal de

telecomunicaţii mobile (Universal Mobile Telecommunications System
-UMTS):
1998- Sistemul de comunicaţii prin divizarea codului (Wideband Code
Division Multiple Access -WCDMA), se foloseşte modelul de reţea GSM
, roaming global; Transfer de date la 2 Mbps.
G4 Telecomunicaţii bazate în totalitate pe Internet (IP), transfer de date
28
la
100 Mbps.
 Evoluţia serviciilor oferite de comunicaţiile mobile.

2G radio / celular 3G

În prezent În viitorul apropiat Pe termen lung

• Informaţii • Informaţii cu acces • m-business

oferite Internet / Intranet • servicii de informaţii
• SMS • e-mail complet, cu • educaţie şi amuzament
• WAP grafice, imagini audiovizual
• Voce • multimedia oferit • teleworking mobil
• reclame • servicii la distanţă: sănătate,
• portal diagnostice, aplicaţii industriale

29
 Caracterizarea serviciilor oferite de UMTS (Universal Mobile
Telecommunication System - Sistem universal de telecomunicaţii
mobile)
Serviciul Descrierea serviciului Segmentul de piaţă
cel mai probabil

Acces mobil Un serviciu 3G care oferă accesul mobil pentru serviciile complete ale furnizorilor de servicii consumator
Internet Internet, cu o calitate aproape similară cu cea realizată prin transmisiile pe cablu şi care include
funcţional accesul Web la Internet ca şi transferul de fişiere, poşta electronică (e-mail) şi fluxuri
video/audio.

Acces mobil Un serviciu 3G care furnizează un acces mobil sigur în reţele LAN folosite în comun şi în reţele mediu de afaceri
Intranet/ VPN.
Extranet
Informaţii şi Un serviciu 3G de consumator, care furnizează acces, independent de echipament, unui conţinutconsumator
amuzament la personalizat în orice loc şi în oricare moment, printr-un mecanism de acces structurat, bazat pe
alegere porţi de acces mobile.
Mesagerie Un serviciu 3G de consumator care oferă mesagerie multimedia în timp real, cu capacităţi consumator şi de
multimedia permanente pentru a permite realizarea unei mesagerii la distanţă. Este “ţintită” pentru grupuri afaceri
închise de utilizatori care pot fi definiţi de furnizorul de servicii sau de utilizatori.
Bazate pe localizareUn serviciu 3G de consumator şi de afaceri, care permite utilizatorilor sau dispozitivelor să consumator sau
găsească alte persoane, vehicule sau resurse, servicii sau dispozitive. Permite, de asemenea, mediu de afaceri
altora să găsească utilizatori şi permite utilizatorilor să-şi identifice propria localizare prin
identificarea terminalului sau a vehiculului.

Voce îmbunătăţită Un serviciu 3G care se desfăşoară în timp real, în două sensuri de comunicaţie. Oferă capacităţi consumator sau
(comunicaţii voce, avansate pentru transmisii vocale (ca VoIP, acces de reţea activat prin voce şi apeluri vocale mediu de afaceri
video şi multime- iniţiate prin Web), şi care încă oferă caracteristicile tradiţionale pentru voce în sistemele mobile
dia) (ca servicii de operator, roaming etc). Pe măsura maturizării serviciului, acesta va include 30
videotelefonia şi comunicaţiile multimedia.
Reţeaua telex

Reţeaua telex (reţea comutată telegrafică) are faţă de reţeaua

telefonică avantajul absenţei modemului şi cel al sistemului de
comutaţie mai bun.

Instalaţia cuprinde în general un terminal "teleimprimator" dar

accesul la reţeaua telex se poate face şi prin intermediul unui
echipament de tratare texte, cu adaptorul corespunzător.

Transmisia de mesaje este relativ lentă dar acest tip de reţea

era răspândit în întreprinderi.

În momentul de faţă transmiterea documentelor tipărite se

face mai ales prin echipamente telefax, care tind să ia locul
telexului.
31
Reţelele hertziene de televiziune
Prin transmisie TV se înţelege transmisia la distanţă a
imaginii (în mişcare) şi a sunetului.
Un program (emisie) TV poate fi difuzat în două moduri: fie
folosind un cablu ca pentru o convorbire telefonică, fie radiind
unde electromagnetice în spaţiu ca la emisiunile radio.
Utilizarea cablurilor este o soluţie costisitoare şi prohibitivă în
cazul distanţelor mari, spre deosebire de transmisia prin unde
hertziene, convenabilă în cazul zonelor întinse de transmisie.
Cantitatea de informaţii vehiculată de transmisia TV implică o
bandă largă de trecere şi face necesară utilizarea unor frecvenţe
înalte.
Undele electromagnetice de înaltă şi foarte înaltă frecvenţă
oferă facilităţi remarcabile de direcţionare şi ca urmare
posibilitatea utilizării sateliţilor de telecomunicaţii. 32
 Gamele de frecvenţe alocate sunt stabilite prin convenţii
internaţionale:
1. Gama FIF (foarte înaltă frecvenţă -VHF în engleză) este
împărţită în trei benzi:
- Banda I . 48 MHz - 85 MHz
- Banda II . 85 MHz - 100 MHz
- Banda III . 175 MHz - 230 MHz
2. Gama UIF (ultraînaltă frecvenţă -VHV în limba engleză) are
două benzi:
-Banda IV: 470 MHz - 600 MHz
- Banda V: 600 MHz - 860 MHz
3. Gama de SIF (supraînaltă frecvenţă -SHF în limba engleză)
dispune, în funcţie de zona geografică, de următoarele
frecvenţe:
- 3,7GHz - 4,2 GHz în zona continentului american
- 11,7 GHz - 12,5 GHz în zona europeană
La rândul lor benzile de frecvenţă sunt împărţite în canale de
33
comunicaţie.
Reţele teleinformatice
Reţelele teleinformatice au fost create pentru a face să
comunice între ele două echipamente informatice (terminale,
calculatoare etc.), situate la distanţă.
Din punct de vedere tehnic se pot distinge:
• reţele deschise în care toate echipamentele conectate pot
intra în comunicaţie unele cu altele
• reţele închise în care echipamentele terminale nu pot intra
în contact decât cu calculatorul central prin intermediul
concentratoarelor sau multiplexoarelor.
Reţelele teleinformatice pot fi private, aparţinând uneia sau
mai multor întreprinderi sau reţele publice, accesibile tuturor.

34
Noţiuni despre reţelele de calculatoare
O reţea de calculatoare este formată dintr-un număr de
calculatoare interconectate.
Avantaje ale reţelelor de calculatoare:
• împărţirea resurselor între utilizatori: programe, date şi
echipamente sunt accesibile unui număr mare de utilizatori,
uneori situaţi la mare distanţă;
• funcţionalitate crescută - aplicaţii multiplicate pe mai multe
maşini, astfel încât dacă o parte a sistemului "cade" partea
intactă poate să funcţioneze;
• este mai ieftin să realizezi o reţea decât să utilizezi un
calculator mare, la aceeaşi productivitate;
• performanţele reţelei pot fi mărite prin adăugarea de noi
unităţi.
35
Tehnica de transmitere a datelor cea mai răspândită este
"în pachete", în care datele numerizate sunt puse în
blocuri de mărime fixă numite pachete

36
Comutator circuite

37
Aplicaţii deosebite ale reţelelor:

Accesul la programe complexe (simulări de tip macroeconomic)

care pe calculatoare mari este dificil şi scump;

Accesul la mari baze de date (rezervări de bilete, operaţiuni

bancare etc.);

Realizarea, prin reţele mari a unui mediu complex de

comunicaţii (munca la domiciliu).

Clasificare:
Reţelele de calculatoare se împart in trei mari categorii:
- LAN (Local Area Network) - reţele locale
- MAN (Metropolitan Area Network) reţele medii
- WAN (Wide Area Network) - reţele mari
38
Elemente componente ale unei LAN
Din punct de vedere hardware sunt necesare, pentru
interconectarea componentelor unei reţele, următoarele
elemente:
• Cabluri. Acestea pot fi coaxiale, fire torsadate sau fibre
optice. Sistemul de cabluri metalice este caracterizat de
impedanţă, capacitate, atenuare, viteza semnalului,
caracteristici de zgomot. Din punct de vedere al distribuirii
legăturilor prin cablu se poate distinge o cablare
nestructurată, dependentă de aplicaţie şi rigidă din punct de
vedere al modificării topologiei, şi o cablare structurată,
independentă de aplicaţie, cu un design flexibil şi modular.
• Module de interfaţă cu reţeaua (plăci de reţea). Aceste
module (adaptoare) realizează cuplarea unităţii centrale cu
reţeaua şi sunt standardizate.
39
• Transcievers (receptoare - transmiţătoare). Sunt folosite
când se realizează cuplarea la un mediu fizic altul decât cel
utilizat în mod normal de modulul de interfaţă cu reţeaua.
• Hub-uri pentru cablaje. Iniţial un Hub era un simplu
concentrator, asigurând conectarea unui număr de staţii într-o
configuraţie stea. Actualmente aceste echipamente oferă şi
funcţii de administrator de reţea, permiţând monitorizarea de la
distanţă cu ajutorul software-ului de administrare a reţelei.
• Repetoare. Sunt echipamente ce amplifică semnalele pentru a
mări distanţa fizică pe care poate acţiona o reţea.
• Bridge-uri (punţi). Sunt dispozitive care conectează două sau
mai mult LAN-uri.
• Router-e. Sunt echipamente de dirijare a traficului de date,
realizând conexiuni la un nivel arhitectural superior faţă de
bridge-uri.
• Gateway-uri (porţi). Sunt dispozitive care interconectează
LAN-uri care folosesc protocoale complet diferite la toate
40
nivelurile de comunicaţie.
 Capacitatea de transmisie, în
numr de conexiuni telefonice

Perechi
rsucite

Cablu de fibre
Cablu coaxial optice

Perechi
rsucite Cablu de fibre
Cablu coaxial optice

Cablu coaxial
Perechi
rsucite
Cablu de fibre
optice

41
Arhitecturi de reţele locale

• Arhitectura client-server. Aplicaţiile software sunt distribuite

între entităţile din reţea. Clienţii cer informaţiile de la unul sau
mai multe servere din reţea care stochează aceste aplicaţii. Un
singur server suportă mai mulţi clienţi simultan.

• Arhitectura egal la egal (peer to peer). Oricare două

componente ale reţelei pot comunica, fără a apela la serviciile
de dirijare ale unui calculator puternic (mainframe) din reţelele
tradiţionale. Fiecare PC poate deveni server, putând schimba
rolurile între cel de utilizator şi cel de ofertant de servicii.

42
Figura următoare ilustrează câteva topologii de reţele.
a)reţea stea, b)reţea pe mai multe nivele ierarhice, c) reţea
“daisy chain”, d) reţea inel

43
Structura reţelelor locale de calculatoare.
File server - gestionează întreaga activitate a reţelei,
controlează toate accesele la resursele comune (fişiere,
imprimante), asigură securitatea şi realizează comunicaţiile între
staţii. Pe el este instalat S.O. al reţelei. File server-ul poate fi
dedicat sau nededicat;
Staţii de lucru - sunt de regulă PC-uri obişnuite, uneori fără
HDD sau FDD.
Periferia -imprimante, unităţi de disc, plottere etc, comună
pentru utilizatorii reţelei.
Elemente de conectare - placă specială de interfaţă
introdusă în calculator şi cablu de legătură.

44
Securitatea reţelei

a) Securitatea la conectare: Utilizatorul îşi declară la

conectare numele care este recunoscut de file server. Poate fi
folosită şi o parolă. Administratorul mai poate introduce
restricţii:
• de timp (număr de ore de lucru limitat);
• de staţii de lucru (utilizatorul se va putea conecta doar de pe
anumite staţii);
• conectări curente (se poate limita numărul staţiilor ce se
conectează simultan);
• invalidare cont. La prima conectare utilizatorului i se creează
un cont. Supervizorul poate invalida acest cont şi utilizatorul
nu se mai poate conecta;
• blocarea "spărgătorului" după un număr de nereuşite de
conectare.
45
b) Securitatea prin drepturi de utilizator:
Aceste drepturi controlează posibilităţile de lucru ale unui
utilizator într-un director dat: R (read), W (write), O (open), D
(delete) etc.

c) Securitatea prin drepturi permise în directoare:

La crearea unui director utilizatorii pot avea drepturi ca cele
descrise mai sus.

d) Securitate prin atributele fişierelor şi directoarelor:

Read-Write, Read-Only, Shearable/Non shearable.

e) Drepturi efective: reprezintă intersecţia mulţimii drepturilor

utilizatorului cu drepturile în director.

46
Reţele specializate
Reprezintă o categorie aparte de reţele de telecomunicaţii
având destinaţii specializate:
- reţele închiriate: realizează o legătură permanentă şi stabilă
între două puncte
- reţele permiţând interconectarea centralelor telefonice proprii
ale unor localuri diferite aparţinând aceleiaşi societăţi
- reţele destinate teleconferinţelor (audio conferinţelor şi video
conferinţelor)
- reţele de videotext: permit comunicarea unor pagini de
informaţii (text şi grafică) abonaţilor.
- reţele de telecomunicaţii prin satelit

47
Echipamente de telecomunicaţii în birotică
1. Telefonul “inteligent”

48
 Se folosesc două sisteme de aparate telefonice:
- cu impulsuri: aparatul telefonic tradiţional care emite, prin
intermediul unui cadran rotativ sau, cele moderne prin
intermediul tastelor, un număr de impulsuri corespunzător cifrei
formate.
- cu tonuri sau frecvenţe vocale - la care apăsarea unei cifre
a tastaturii emite pe linie un cuplu de frecvenţe bine precizate.

1 2 3 697 Hz
4 5 6 770

7 8 9 852

* 0 # 941

1209 1336 1472 Hz

49
Principalele caracteristici ale unui aparat telefonic modern:
- formarea numerelor selectabilă prin impulsuri sau tonuri
- formarea numărului fără ridicarea receptorului
- sonerie electronică cu nivel reglabil, deconectabilă
- difuzor de redare cu amplificare reglabilă
- formare automată, cu memorare a 10-100 numere
- inhibarea microfonului (poziţia "secret")
- reformarea ultimului număr în caz de ne-răspuns
- prezenţa unui afişor permiţând vizualizarea numărului
compus, a numărului memorat, a duratei convorbirii, a orei etc.
- robot telefonic încorporat pentru memorarea mesajelor în
absenţa proprietarului.

În afara acestor echipamente telefonice mai poate fi

menţionat radiotelefonul, utilizabil in anumite limite geografice, şi,
mai ales, telefoanele celulare care au luat în ultimul timp o
amploare deosebită.
50
51
2. Centralele telefonice private
Sunt centrale electronice cu mini sau microcalculatoare
programate corespunzător, permiţând realizarea diverselor
funcţii administrative ale birourilor automatizate.
Principalele funcţii:
a) telefonie:
- imposibilitatea accesului la reţea (post interior);
- acces la reţea prin operator;
- acces direct la reţea (local, interurban, internaţional);
- numere prescurtate (dând un număr de trei cifre, numărul
abonatului corespunzător se formează automat);
- re-apel automat al posturilor ocupate;
- conferinţă în trei;
- reluarea spre alte numere direct sau după un număr de
apeluri;
- gruparea de posturi sub un acelaşi număr;
- posturi prioritare (pot "intra" peste o convorbire);
52
- protecţie împotriva intruziunilor;
b) gestiunea contactelor:
- gestiunea orarelor variabile;
- transmiterea alarmelor;
- controlul accesului în servicii sau localuri;
c) colectarea datelor:

3. Curierul electronic
Prin curier electronic se înţelege ansamblul sistemelor şi
serviciilor de transmisie şi schimb la distanţă de mesaje prin
intermediul reţelelor de telecomunicaţii.

În afara telefonului şi telexului, menţionate anterior, curierul

electronic cuprinde:
telefaxul,
mesageria electronică (textuală şi vocală),
teletextul,
videotextul,
teleconferinţa. 53
Telefaxul

Telefaxul (tele-facsimil) este o tehnică permiţând transmiterea

de documente pe suport hârtie între două puncte, prin
intermediul unor aparate specializate care utilizează reţeaua
telefonică.
Pentru a transmite un document este suficient să se
introducă foaia de hârtie în aparat şi să se apeleze destinatarul
la telefon.
Utilizarea acestei tehnici necesită două aparate, unul care
joacă rolul de emiţător "citind" documentul introdus printr-un
sistem optic şi trimiţând semnale codificate pe linia telefonică şi
altul care joacă rol de receptor, transcriind semnalele primite pe
hârtie.
În receptor semnalele electrice primite sunt convertite în
semne grafice folosind cel mai adesea o hârtie electrosensibilă
sau termosensibilă. 54
Principalele facilităţi oferite de un sistem modern telefax:

- robot telefonic încorporat;

- moduri de funcţionare: FAX, TEL, TAD/FAX;
- funcţii programabile;
- antet propriu;
- numere de telefon memorate şi apelate automat;
- numere memorate secrete;
- monitorizare (folosirea ca aparat telefonic fără ridicarea
receptorului);
- realizarea unor copii locale;
- înregistrarea unor convorbiri telefonice;
- apel cu taxa inversă (polling)
- posibilitatea de programare a unei parole;
- operarea robotului telefonic de la alt post.

55
56
Mesageria electronică

Mesageria electronică reprezintă transmiterea de mesaje (în

general scurte) între echipamente terminale, cu posibilitatea
stocării acestor mesaje într-o "căsuţă poştală " electronică.

Corespondenţii nu sunt localizaţi printr-o amplasare fizică, ci

printr-un identificator logic.

Existenţa "căsuţei poştale" aduce un element nou: nu este

necesară prezenţa simultană în procesul de comunicare, a celor
doi corespondenţi.

Mesageria electronică se poate referi la texte sau la mesaje

vocale. Fiecare abonat îşi poate consulta "căsuţa poştală"
pentru a vedea dacă are mesaje sau este atenţionat automat
când există un astfel de mesaj.
57
Modemuri

Modemurile sunt utilizate pentru a converti informaţia din

memoria calculatorului într-un format compatibil cu
transmiterea pe liniile telefonice.

Numele vine de la MODULARE / DEMODULARE.

Există două tipuri constructive de modemuri:

- modemuri interne - care sunt montate ca plăci în calculator

şi folosesc sursa de alimentare a acestui;

- modemuri externe - care au sursă de alimentare autonomă

(deci trebuie conectate la priză) şi care se leagă la calculator
pe interfaţa serială (COM1, COM2).
58
59
Utilizarea modemurilor

Viteza mare de transmisie a datelor necesară a condus la

conflicte cu limitările liniilor telefonice.

Ca urmare, au apărut modemuri care corectează erori şi

tehnologia comprimării datelor.

Standardele de telecomunicaţii se numesc protocoale.

Cele mai răspândite standarde sunt V. 42 bis, V. Fast

(conexiuni la 28800 bps).

Câteva exemple de producători de modemuri: Practical

Peripherals, Hayes, Intel, U.S. Robotics, Supra.
60
Corectarea erorilor
În cazul transmiterii datelor pe liniile telefonice, din cauza
zgomotului este posibil să apară erori. Modemurile realizează o
verificare a transmisiei şi în cazul detectării unor erori, pachetul
respectiv de date este retransmis.
Comprimarea datelor
Pentru a reduce durata transmiterii, modemurile pot
comprima datele.
Protocoale de modem
Protocoalele reprezintă standarde sau reguli pentru
desfăşurarea unor acţiuni. În cazul modemurilor se folosesc
următoarele protocoale:
- protocoale pentru modulaţie (ex. V. 32 bis)
- protocoale pentru comprimarea datelor (ex. MNP/5)
- protocoale de transfer de fişiere (ex. Xmodem -128 octeţi-,
Kermit, Zmodem -batch)
61
 Parametri de linie: număr de biţi / caracter, paritate, biţi de
stop.

Softul de modem: Pentru a exploata un modem, pe

calculator trebuie să fie instalat un soft de modem. Există un
mare număr de programe de comunicaţie care pot fi utilizate
(ex.: Hyper Access, Hyper Terminal, sub Windows).

62
Tehnologii şi servicii moderne
1. Comunicaţiile prin fibre optice
Fibrele optice permit transmisia informaţiilor sub formă de
unde luminoase.
Sunt constituite din două straturi de indici de refracţie diferiţi
şi ghidează razele luminoase prin reflexii succesive pe pereţii
de separaţie dintre cele două medii

63
 Un semnal electric este convertit în semnal optic cu ajutorul
unei diode laser, transmis sub formă luminoasă şi reconvertit în
semnal electric la recepţie.
Avantaje ale fibrelor optice:
• dimensiuni reduse;
• mare capacitate de transmisie (exemplu de 20 de ori
capacitatea unui cablu coaxial); insensibilitate totală la
paraziţii electromagnetici;
• atenuare mică; folosirea lor înlocuieşte cuprul, material
64
deficitar.
Domenii de aplicaţie:

a) pe distanţe scurte în medii urbane (fără repetor);

pentru legături între centrale telefonice;
• pentru legături periferice - unităţi centrale în configuraţia
calculatoarelor;
• pentru distribuirea de servicii de telecomunicaţii abonaţilor.

b) pe distanţe lungi (cu repetor):

• pentru legături interurbane;
• pentru cabluri submarine intercontinentale.

65
2. Sisteme de comunicaţii prin satelit
In cazul acestui tip de telecomunicaţii se utilizează un satelit
aflat pe orbita circumterestră care are rolul de a reflecta şi
direcţiona undele primite de la postul emiţător spre postul
receptor

66
 Fiecare satelit “acoperă” o anumită zonă a suprafeţei terestre
situată între limite geografice distincte.

Acest tip de telecomunicaţii este foarte fiabil şi permite un

debit foarte mare de informaţii.

Sistemele de comunicaţii prin satelit pot fi utilizate pentru

legături intra - întreprinderi pentru: teleconferinţe, difuzarea
programelor video, transfer de date cu debit mare (M bit/s),
racordarea centralelor electronice private.

În birotică, comunicaţiile prin satelit pot fi utilizate pentru a

stabili legături între reţele locale ale unor segmente distribuite
teritorial ale aceleiaşi întreprinderi.

67
 Satelit

Microunde
Staţie
Staţie Microunde terestră
terestră

Cablu
coaxial
Cablu de Centrală
fibre telefonică
optice
Linii LAN Calculator
telefonice Linii gazdă
telefonice

Calculator
gazdă Utilizator

68
Mulţumesc!
69