Bacovia

Cuprins
Biografie..3-4
Nervi de primavara5
Comentariu Nervi de primavara..6-8
Poza poezie9
Poza Bacovia........10
Poezia Poema in oglinda.11
Comentariu Poema in oglinda....12-14
Poza poezie...15
Sfarsit..16
George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacu - d. 22 mai 1957, Bucureti) a fost un
scriitor romn format la coala simbolismului literar francez. Numele su real e George
Vasiliu.
Poetul s-a nscut n casa comerciantului Dimitrie Vasiliu i a Zoei Vasiliu. Copilul n vrsta
de doar 6 ani ncepe s nvee limba german. Apoi ntre 1889-1890 urmeaz clasa nti la
un pension din Bacu. ntr-o toamna rmne nchis o noapte ntreaga, din neatenia
paracliserului, n turnul bisericii Precista din oraul natal. Aceast ntmplare i va inspira
poezia Amurg violet, scris n 1899. Vdete mare talent la desen. Se dovedete foarte bun
executant la vioar i la alte instrumente din orchestra colii, pe care o i dirijeaz. Se
evideniaz la gimnastic. n 1899 obine premiul I pe ar la concursul Tinerimii romne
pentru desen artistic de pe natur.
n 1900 se nscrie la coala Militar din Iai, de unde se retrage n al doilea semestru,
neputnd suferi disciplina cazon. Compune poezia Plumb, o va finisa totui abia n 1902.
n 1901 se nscrie n cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolv liceul din Bacu n
1903. Se nscrie la Facultatea de Drept din Bucureti.
Colaboreaz la revista Arta de la Iai. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucureti. Se
stabilete n 1905 n Bucureti, mpreun cu fratele su Eugen.
n 1914 se interneaz la sanatoriul Dr. Mrgritescu din Bucureti. Public n suplimentul
literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. n 1915 editeaz la Bacu, n
colaborare, revista Orizonturi noi. Public poezii, proz, recenzii, sub mai multe
pseudonime. Strnge relaiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.
n 1916 devine copist la Direcia nvmntului secundar i superior din Ministerul
Instruciunii. n iulie apare n librrii volumul Plumb. n timpul rzboiului, n octombrie, este
trimis cu arhiva direciei sale n evacuare la Iai.
n perioada 1917-1919 e funcionar n Bucureti. n 1920 devine ef de birou clasa a III-a n
Ministerul Muncii. n 1921 este avansat ef de birou clasa a I-a n acelai minister. Se
mbolnvete de plmni i demisioneaz. Un an mai trziu se rentoarce la Bacu.

n 1924 apare la Rmnicu-Srat ediia a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor
de desen i caligrafie la coala comercial de biei din Bacu. n 1925 devine primul
director al revistei Ateneul cultural. n 1926 tiprete pe cont propriu la Bacu volumul
Scntei galbene. i apare i volumul Buci de noapte, editat de poeta Agatha
Grigorescu. ntre 1926-1928 funcioneaz ca profesor suplinitor de desen i caligrafie
la coala comercial de biei din Bacu.
n 1928 se cstorete cu Agatha Grigorescu i se stabilete la Bucureti, unde soia
sa era profesoar. n 1929 retiprete volumele Plumb i Scntei galbene sub titlul
Poezii, la Editura Ancora. Din noiembrie 1930 pn n octombie 1933, locuiete n
Bacu, fr serviciu. n 1931 i se nate unicul fiu, Gabriel, iar n 1932 Societatea
Scriitorilor Romni (S.S.R) i aprob o pensie lunar de 1000 lei. Din 1933 se
stabilete cu familia n capital, unde rmne pn la sfritul vieii. n 1934 i se
tiprete volumul antologic Poezii. n 1940 i se majoreaz pensia acordat de S.S.R
la 2000 lei lunar. Se nfiineaz Casa de pensii a scriitorilor, de unde obine o pensie
de 10.000 lei lunar. n 1944 apare volumul intitulat Opere, care reunete toate
scrierile sale publicate anterior.
n 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor i Petrolului. Este editat n 1946
volumul Stane burgheze, pentru care va fi criticat de autoritile comuniste. Este pus
la index, dar la mijlocul anilor '50 este repus n circulaie. E srbtorit ulterior de
Ministerul Artelor, care-l i angajeaz. n 1956 i se public volumul Poezii. Moare n
ziua de 22 mai 1957 n locuina sa din Bucureti.
Este autorul unor volume de versuri i proz scrise n baza unei tehnici unice n
literatura romn, cu vdite influene din marii lirici moderni francezi pe care-i admira.
La nceput vzut ca poet minor de critica literar, va cunoate treptat o receptare
favorabil, mergnd pn la recunoaterea sa ca cel mai important poet simbolist
romn i unul dintre cei mai importani poei din poezia romn modern.
Nervi de primvar
Primvar...
O pictur parfumat cu vibrri de violet.
n vitrine, versuri de un nou poet,
n oras, suspin un vals de fanfar.
O lung primvar de visuri si preri ...
O lung desertare zvoneste mprejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pal lucrtoare
Arunc o privire n zarea de azur.
O nou primvar pe vechile dureri ...
Apar din nou tranii pe hul de cmpie,
n infinit pmntul se simte tresltnd :
Vor fi acum de toate cum este orisicnd,
Dar iar rmne totul o lung teorie.
O, cnd va fi un cntec de alte primveri ? ! ...
Comentariu Nervi de primavara
Poezia "Nervi de primavara", textul din "Scantei galbene" (exista o
poezie cu titlu
similar si in volumul "Plumb"), exprima starea de melancolie acuta,
care il cuprinde pe poet la venirea primaverii. Titlul asociaza doi
termeni deveniti motive poetice simboliste, nevroza si anotimpul
specific acestei stari maladive, primavara, prin elementul de soc pe
care il ofera eului poetic: iesirea brusca din monotonie, din apasarea
iernii si a spatiilor monocrome, prin eventuala salvare sau evaziune
oferita de explozia de vitalism si de speranta. Eul bacovian nu
suporta insa socurile extreme, schimbarile neasteptate, care ii
produc stari maladive, nevroze mai accentuate decat in celelalte
anotimpuri. in plus, invazia sentimentului de melancolie se produce
brusc, intr-un decor citadin banal, pe strada, el insusi un simbol
compromis de estetica simbolista: "Melancolia m-a prins pe strada,/
Sunt ametit.../ Oh, primavara, iar a venit.../ Palid, si mut.../ Mii de
femei au trecut;/ Melancolia m-a prins pe strada."
Tristetea este coplesitoare, versul prim si ultim al poeziei devenind laitmotiv
al intregului text. Textul, parasind ideea armoniei sonore simboliste,
traducand starea maladiva a poetului ("Sunt ametit"), devine sincopat,
eliptic, inregistrand exclamatii si reactii dezarticulate ("Palid si mut"),
regrete, refularile subconstientului, cu tenta erotica: "Mii de femei au trecut."
Primavara, anotimp al regenerarii naturii, nu este pentru Bacovia un prilej
de revigorare launtrica, ci un motiv in plus de sugestie a (Vulnerabilitatii
biologicului, a trecerii irepresibile ("Mii de femei au trecut"), a unei
ftemporalitati irecuperabile, amenintatoare.
Anotimpul este perceput mai mult prin sugestie, prin imagini
fulgurante, muzicale,
(vibrante, vag strabatute de o fantomatica iubita, ratata imediat dupa
exprimarea dorintei, ipierduta in reverberatiile cromatice ale spatiului: "E o
vibrare de violete,/ Trece si Ea;/ As vrea,/ ,Dar nu pot s-o salut;/ Oh, si cum
a trecut,/ intr-o vibrare de violete." Vibrarea de violete sugereaza
deformarea spatiului vizual, situarea poetului in postura de spectator,
incapabil de i fapte, chiar de gesturi discrete, pierdute si acestea in vagi
suspine, semnale ce inregistreaza jpasiv schimbarile de cadru. Iubita nu
poate fi sesizata decat intr-un spatiu de asteptare, avand numai o existenta
inregistrata de memoria retinei. . Trecerea ei are loc intr-un peisaj ireal, mai
(mult ca o imagine mentala, repetabila pana la stingere, lasand in loc golul,
"nimicnicia", sentimentul inutilitatii, al neantului, somnolenta, culorile pale,
indecise, intrarea in uitare: "Nimicnicia m-a cuprins pe strada;/ Am adormit./
Oh, primavara, iar a venit/ Pal, si uitat...". Prin laitmotivul "Oh, primavara, iar
a venit", anotimpul sperantelor devine, la Bacovia, o povara Jin plus, un
ecou funebru, prevestitor de moarte.
Melancolia se supune miscarii in cerc, dand ! imaginea
unui vals care se indeparteaza sau se apropie, dupa
intensitatea starii maladive, ca un i vas-fantoma
wagnerian: "Vals funebru, departat./ Melancolia ma tine-
n strada...". \ Domina, in intreaga poezie, sentimentul de
.revroza a fiintei la invazia primaverii, vazuta ca un
element al trecerii continue, al starii de depresie. Toate
anotimpurile anului sunt conturate la Bacovia in tuse
extreme, in linii cromatice dure: iarna este asociata cu
sangele unui animal, vara cu mirosul de cadavre,
primavara cu invazia sentimentului de melancolie, iar
toamna cu actiunea insistenta a ftiziilor si a bolilor care
macina fiinta umana.
Starea de melancolie se percepe muzical, prin vibrarea
de violete, dar si sincopat, prin reactiile indecise ale
fiintei, care simte, dincolo de trecerea fulguranta a
timpului si a iubirii, neantul extinctiei, deschis in
prelungirea insomniei grele, ca o uitare de sine, pe
aripile unui "vals funebru, departat".
Poem n Oglind
n salonul plin de vise,
n oglinda larg-ovala ncadrata n argint,
Bate toamna,
Si gradina cangrenata,
n oglinda larg-ovala ncadrata n argint.
n fotoliu, ostenita, n largi falduri de matase,
Pe cnd cade violetul,
Tu citesti nazaliznd
O poema decadenta, cadaveric parfumata,
Monotona.
Eu prevad poema roza a iubirii viitoare...
Dar pierduta, cu ochi bolnavi,
Furi, ironic, mprejurul din salonul parfumat.
Si privirea-ti cade vaga peste apa larg-ovala,
Pe gradina cangrenata,
Peste toamna din oglinda -
Adormind...
Eu prevad poema roza a iubirii viitoare...
nsa pal ma duc acuma n gradina devastata
Si pe masa parasita - alba marmura sculptata -
n vesmintele-mi funebre,
Ma ntind ca si un mort,
Peste mine punnd roze, flori palite, -ntrziate
Ca si noi...
Zi, finala melodie din clavirul prafuit,
Or ajunge plnsul apei din havuzele-nnoptate.
Vezi, din anticul fotoliu -
Agonia violeta,
Catafalcul,
Si gradina cangrenata,
n oglinda larg-ovala ncadrata n argint...
Comentariu Poema in oglinda
"Poema in oglinda", aparuta in volumul "Plumb" (1916), explica in buna masura
mecanismul reflectarii in universul poetic bacovian, felul in care elementele spatio-
temporale exterioare devin peisaj interior si perceptie sinestezica in maniera simbolista:
"in salonul plin de vise,/ in oglinda larg-ovala incadrata in argint,/ Bate toamna,/ Si gradina
cangrenata,/ in oglinda larg-ovala incadrata in argint." Procedeul este de mise en abime, de
lume reflectata in oglinda, in semnificatiile ei profunde. inca din prima strofa, oglinda isi
defineste rolul esential in spatiul poetic, complex, continuat in tot textul, cuprinzand mai
multe unghiuri de reflectare: oglinda axa de simetrie intre planul real, in dezagregare,
contaminat de trecerea timpului ("Bate toamna,/ Si gradina cangrenata"), si cel ireal,
antinomic, proiectie onirica a eului, in "salonul plin de vise";
oglinda - poarta de trecere, de corespondenta intre spatiul exterior, al unei naturi in agonie
lenta, discreta, si cel interior, devitalizat si el prin personaje melancolice, prin atitudini
livresti, prin atmosfera decadenta de final de epoca, in care o muzica lenta, de "clavir
prafuit", uneste, in melodia ei obosita, un plans discret al timpului universal; oglinda -
reflectare antinomica a starii de spirit a membrilor cuplului, "eu" si "tu", ea, "ostenita",
"pierduta", coplesita de melancolia sfarsitului povestii lor de dragoste, el proiectand inca
iluzoriu "poema roza a iubirii viitoare", pana cand, trecand din planul imaginar in cel real, in
"gradina devastata", se cufunda in peisajul sepulcral, intr-un mormant cu tente vag
mioritice sau eminesciene: "insa pal ma duc acuma in gradina devastata/ Si pe masa
parasita - alba marmora sculptata -/ In vesmintele-mi funebre,/ Ma intind ca si un mort./
Peste mine punand roze. Hon palite.-ntarziatc/ Ca si noi...".
in toata aceasta rotire muzicala de sensuri ale decadentei naturii "cangrenate", "devastate"
de toamna si ale prabusirii visului de iubire sub efectul unei melancolii inexplicabile, ca un
"mal du siecle", versul "in oglinda-ovala incadrata in argint" revine ca un laitmotiv al
poeziei, regland nuantele, corespondentele, recompunand mereu, precum oglinda
magicianului atemporal, hybrisul miscator al lumii, confundand planurile, starea agonica a
naturii, sub semnul culorii violete dominante, si atmosfera obosita a unei povesti de
dragoste spre stingere . Starile acestea, comunicante prin apele oglinzii, se confunda, se
transfera, intr-o sinestezie totala, protagonistilor, eului liric, el insusi receptacul, oglinda a
unei complexe stari de spirit.
Amanuntele, imponderabilele acestui spatiu virtual al oglinzii se armonizeaza perfect,
poezia avand, de asta data, acea cadenta muzicalii specific simbolista, relevanta pentru
corespondentele depline dintre elementele cadrului exterior si trairile lirice.
Toamna, vazuta ca un imens depozitar al starilor de tristete, bate" o cadenta irepresibila a
trecerii, a timpului, gradina este "cangrenata", natura toata este maladiva, rasturnata in
oglinda, inducand si in spatiul interior, "in salonul plin de vise", starea de neliniste, de
anihilare treptata a biologicului.
Iubita apare in acest "joc secund" al realului "ostenita", intr-o imbracaminte opulenta,
recitand o poezie, preluand si amplificand atmosfera crepusculara de afara, in cromatica
violeta a apusului: "in fotoliu, ostenita, in largi falduri de matase,/ Pe cand cade violetul,/ Tu
citesti nazalizand/ O poema decadenta, cadaveric parfumata,/ Monotona." Poema
"decadenta" este inca o oglinda, alt plan de reflectare a realului, e monotona, "cadaveric
parfumata", ceea ce poate sugera, in concordanta cu toate manifestarile stingerii
autumnale, insasi moartea poeziei, un sfarsit al Logosului. Iubita este maladiva, receptand
constienta, cu ochi "ironic", agonia toamnei, adormind in aceasta atmosfera de totala
decadenta, de moliciune a fanarii, reflectand, inca o data, in subconstient, preluat din
oglinda, intregul tablou: "Dar pierduta, cu ochi bolnavi,/ Furi, ironic, imprejurul din salonul
parfumat./ Si privirea-ti cade vaga peste apa larg-ovala,/ Pe gradina cangrenata,/ Peste
toamna din oglinda -/ Adormind...".
Versul Eu prevad poema roza a iubirii viitoare" functioneaza in gol, inertial, ca o placa
defecta de patefon, insa pentru putin timp. Poetul insusi constientizeaza ruptura definitiva,
stingerea iubirii, catre al carei sens converg toate elementele poetice, dar gestul sau este
neobisnuit, opus celui al iubitei, nu o cufundare in apele somnului, ci o iesire din oglinda,
chiar in peisajul concret al toamnei, ros de cangrena sfarsitului: "insa pal ma duc acuma in
gradina devastata/ Si pe masa parasita - alba marmora sculptata -/ in vesmintele-mi
funebre,/ Ma intind ca si un mort,/ Peste mine punand roze, flori palite.-ntarziate/ Ca si
noi...". ...". Poetul se intinde singur pe lespedea funerara. intr-o invaluire ritualica in "roze,
flori palite,-ntarziate", intr-o atmosfera prevestitoare de moarte. E o sugestie de stingere in
mijlocul naturii, de integrare, poate in sens mioritic, in ritmurile ineluctabile ale firii, intr-un
mormant de roze fanate, semn al concentrarii vietii in forme trecatoare.
Finalul poemului reia simetric inceputul, cu o niuzica-bocet reunita din melodia trista,
finala, a clavirului "prafuit" si din plansul universal al apei din havuzuri, completand insa,
in oglinda, taDioui initiat cu un eiemeni care atunci npsea um peisajuiui cmcuui, kauuanui,
mormantul, firesc integrat intre "agonia violeta" si "gradina cangrenata": "Zi, finala melodie
din clavirul prafuit,/ Or ajunge plansul apei din havuzele-nnoptate./ Vezi, din anticul fotoliu -
/ Agonia violeta,/ Catafalcul,/ Si gradina cangrenata,/ in oglinda larg-ovala incadrata in
argint...".
Culoarea violeta a crepusculului determina starea de liniste finala, de situare a celor
doi indragostiti intr-o atmosfera romantic-decadenta, de sfarsit de lume. Chiar cadrul
interior este acum incremenit, compus din relicve: "clavirul prafuit", "anticul fotoliu",
din care se vede "gradina cangrenata", reflectata in singurul obiect stralucitor,
"oglinda larg-ovala incadrata in argint". in ea se reflecta imaginea decrepita a lumii
biologice, incapabila sa mai renasca din ea insasi. Apare "catafalcul", simbol al mortii
universale: natura insasi devine o relicva, un strigat al materiei care nu se poate
implini in forme stabile, urmand coordonatele trecerii continue, ale frangerii formelor.
Melodia finala a poetului presupune un Gotterdammerung, un final apoteotic al
intregii lumi. Toata aceasta lume decadenta se compune intr-o oglinda argintata,
printr-o reflexie imperfecta, a continuei multiplicari a planurilor.
Teme si motive ale poeziei "Poema in oglinda"
Motivul oglinzii, punct de concentrare, prin mise en abime, a tuturor semnificatiilor
poeziei; procedeul prin care se reconstituie lumea, printr-o reflectare in apele oglinzii.
Toamna, anotimp al decadentei biologice, a! extinctiei formelor vegetale, punct de
inflexiune a vietii in drumul catre moarte.
Salonul, spatiu predilect pentru rostirea poemelor decadente, loc unde se infiripa
atmosfera funebra a anotimpului penultim al anului.
Caracterul maladiv al lumii, redat ptin cuvinte cu o puternica forta de sugestie,
"clavir", "catafalc", prin adjective sugerand descompunerea avansata, cum este
epitetul "cangrenata".
SFARSIT