Iona

de Marin Sorescu

Iona a fost publicata in revista Luceafarul, fiind inclusa ulterior in trilogia cu titlul simbolic
Setea muntelui de sare, alaturi de Paracliserul si Matca.
Tema piesei este singuratatea, framantarea omului in efortului de aflare a sinelui, ezitarea in
asi asuma constient drumul in viata.
Titlul trimite la mitul biblic al lui Iona, proroclul revoltat, care se intoarece la calea sa dupa 3
zile de pocainta si recloziune in burta unui chit. Subintitulata Tragedie in 4 tablouri, piesa
iese din clarificarile clasice, fiind o parabola dramatica, alcatuita sub forma unui monolog
care cultiva alegoria si metafora.
Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de 4 tablouri. Fiecare dintre acestea prezinta alt context
in care se afla personajul.
Evident, nimic din ceea ce se intampla pe scena nu trebuie interpretat in plan real.Piesa fiind
in font o parabola a cautarii spirituale a individului. Este vorba de drumul dificil si dureros
spre intelegere privita ca iluminare. Toate gesturile eroului, indicatiile de regie, decorul, totul
trebuie asadar citit in cheie simbolica.
In tabloul 1, scena e impartita in 2. Jumatate reprezinta o gura imensa de peste. Iona sta in
gura pestelui, napasator. E intors cu spatele spre intunecimea din fundul pestelui urias,
ignora pur si simplu pericolul care este un avertisment despre inconstienta cu care se
comporta omul in fata iminentei produceri unei situatii-minita, de a se adapta pe deplin la
situatia anormala in care se afla. Este ceea ce va face si Iona, odata inghitit de gura imensa
de peste pe care nepasator, o ignorare atata vreme. Gestul sau disperat din finalul primului
tablou cand incearca sa opreasca falcile care vine prea tarziu.
Tabloul 2, odata ajuns prizoniez in burta pestelui, el va incerca sa se adapteze, sa-si
demonstreze siesi ca e liber sa face ceea ce doreste.
Tabloul 3, mica moara de vant aflata in burta pestelui II si de care Iona se simte atras ca de
un vartej, constituie si ea un advertisment ironic. Eroul se va feri tot timpul sa nu
nimereasca intre dintii ei de lemn, dar nu va face singurul gest cu adevarat normal intr-o
astfel de situatie: sa o inlature din cale. La fel facuse defapt tot timpul pana acum: refuzase sa-
si constientizeze situatia, incercand doar sa se adapteze.
Taboul 4, reprezinta o gura de grota, spartura ultimului peste spintecat de Iona. La inceput,
scena e pustie. Liniste. Barba lui Iona, care rasare la gura grotei, lunga si acutita, este un
indice de timp: a trecut o viata de cand omul incearca zadarnic sa gaseasca o solutie.
Iona este, asadar, omul prins fara voia lui intr-o capcana din care incearca pur si simplu sa
scape. Dar constientizarea propriei conditii si, drept urmare, gandul ca trebuie sa gaseasca o
solutie de salvare nu vine de la sine. Ideea cautarii se insinueaza mult mai tarziu in mintea lui.
Iona spinteca burta pestelui care -a inghitit si se trezeste in burta altuluia. Mai mare decat a
primului. iesirea din limitele vechi inseamna intrarea in limite noi. Va repeta gestului de mai
multe ori, dar de fiecare data cu acelasi rezulatat, caci vointa de a se salva, ea singura, nu este
suficienta. Intelegerea se va produce abia in final. Eroul alesese un drum gresit, care ducea
afara. Calea cea adevarata, singura de altfel, se afla insa in inauntrul nostru. Gestul de a-si
spinteca burta nu trebuie asadar inteles ca o sinucidere, de vreme ce nici o actiune din text nu
se manifestase in planul realitatii, ci totul simbolic: omul a gasit calea, iar aceasta se afla in
sine. Mitul labirintului si metafora luminii din finalul (razbim noi cumva la lumina?) sustin
semnificatia sembolica a piesei.
Mijloacele de caracterizare sunt specifice personajului dramatic, dar modul de expunere este
exclusiv monologul.
In concluzie, Iona aduce o inoire in teatrul romanesc. Renuntarea la concretul istoric, situarea
in atemporal, deschiderea spre arhetipal si, de aici, spre general-uman, rescrierea mitului
biblic cu trimitere spre actualitate, sunt de tot atatea trasaturi ale teatrului modern.