Cursul VII

Geomorfologia se ocup cu studiul reliefului scoarei terestre,

caracterizndu-i formele, dimensiunile, originea, evoluia i procesele de
modelare a lui. Termenul de geomorfologie nseamn morfologie terestr sau
tiina care a fost desprins din geologie, avnd ca obiect de studiu relieful
terestru.
Relieful terestru este reprezentat prin totalitatea denivelrilor suprafeei
terestre fa de un plan de referin general sau local. Ca plan general de
referin se folosete suprafaa mrilor i oceanelor prelungit i sub uscatul
continetal.
Activitatea inginerului constructor este legat nemijlocit de studiul acestor
fenomene i n special de studiul transformrii formelor de relief pe
terenurile unde vor fi amplasate construciile.
Astfel morfologia versanilor ofer informaii care pot permite aprecierea
stabilitii versanilor sub aciunea ncrcturilor transmise acestora de
construcii.

Formele de relief pot fi clasificate dup diverse criterii, ntre care i dup
form i dimensiuni.
Au fost distinse 4 categorii:
1. Forme de relief de ordinul I (megarelieful) sunt cele mai mari forme
ale reliefului terestru n care se includ: bazinele oceanice i marine (cele
mai mari depresiuni) i uscaturile continentale (cele mai mari forme
pozitive). Diferena dintre acestea este legat de variaia constituiei
scoarei terestre. Astfel bazinelor oceanice i marine corespund scoarei
bazaltice (scoarei de tip oceanic), iar blocurilor continentale corespund
scoarei granitice (scoar de tip continental).
2. Forme de relief de ordinul II (mezorelieful). Pe suprafaa blocurilor
continentale, ca i n interiorul bazinelor oceanice i marine, apar forme
de relief de al doilea ordin reprezentate prin forme subaeriene i forme
submerse.
Pe suprafaa blocurilor continentale exist forme de relief de ordinul II reprezentate prin
muni, podiuri, dealuri i cmpii.
Munii sunt forme de relief pozitiv, cu dimensiuni de ordinul zecilor i sutelor de kilometri
i cu altitudini de ordinul miilor de metri (munii Himalaia, vrful Everest, 8848 m
altitudine).
Dup modul de formare deosebim: muni tectonici, vulcanici, micti i de denudaie.
Podiurile sunt forme complexe reprezentate prin asocieri de platouri (poduri) separate ntre
ele prin vi sau depresiuni. Se consider c podiurile au altitudine peste 200 m, dar exist i
podiuri nalte, prinse de obicei n lanuri muntoase, cu altitudini cuprinse ntre 4000 i 5000
(Podiul Tibetului).
Dealurile sunt forme pozitive de relief, cu aspect de cupol rotunjit, de con sau de culme
alungit. Dimensiunile planimetrice pot fi diferite ntre 200 i 700 m.
Cmpiile sunt forme de relief plate sau uor ondulate cu mari dimensiuni planimetrice i cu
altitudini n general sub 200 m.
Cmpiile pot fi:
Tabulare care au suprafa plan;
Colinare care au suprafaa accidentat fiind brzdate de vi fiind separate de interfluvii.
n cadrul bazinelor oceanice se deosebesc dou regiuni:
regiunea marginii continentale i regiunea fundului oceanic
propriu zis.
Regiunea marginii continentale cuprinde elful, taluzul
continental, glacisul continental.
Regiunea fundului oceanic cuprinde dorsalele medio-oceanice
(+), fosele sau gropile abisale ( - ).

Sunt forme de relief mai mici ca dimensiuni i care apar n cuprinsul
formelor de ordinul II. n aceast categorie sunt ncadrate depresiunile,
vile i interfluviile.
Depresiunile sunt forme de relief negativ, fiind nconjurate de forme de
relief mai nalte ca ele.
Depresiunile pot fi:
a) depresiuni tectonice - formate prin scufundarea unor compartimente
din scoara terestr;
b) depresiuni de eroziune sculpate de aciunea apelor curgtoare, a
ghearilor i a vntului;
c) depresiunile de baraj vulcanic formate n locurile unde apar lanuri de
muni vulcanici.
Viile sunt forme negative alungite i relativ nguste care sunt sculpate n
regiunile muntoase, deluroase de podi i cmpie.
I nterfluviile sunt forme pozitive de relief care se gsesc ntre vi.
4. Microrelieful este reprezentat de forme pozitive i negative de
dimensiuni mici. n cadrul formelor pozitive pot fi incluse muiroaiele,
movilele, grindurile; dintre cele negative se pot cita rigole, doline, crovuri,
padine.
Dezagregarea si alterarea rocilor
Dezagregarea const n frmiarea rocilor n fragmente din ce n ce mai
mrunte. Ea duce la modificarea si distrugerea rocilor care sunt rezultate
ale actiunii anumitor factori permanenti activi la suprafata pamantului.
Principalii factori care duc la procesul de dezagregare sunt: dispariia
presiunii litostatice, variaiile termice, umezirea, ngheul apei ptruns n
fisurile rocii, cristalizarea srurilor n fisuri, aciunea vieuitoarilor.
Intensitatea dezagregarii depinde de depinde de multe cauze, inclusiv si de
factorii de dezagregare, de componenta rocilor, de constitutia geologica a
terenului etc. O intensitate maxima a dezagregarii o are la suprafata
pamantului, unde rocile sunt supuse actiunii nemijlocite a factorilor de
dezagregare.
In adancul scoartei pamantului procesul de dezagregare se micsoreaza.
Grosimea zonei de dezagregare activa ajunge pana 5-10 m.

Supus la presiunea litostatic din interiorul scoarei terestre
(presiune generat de greutatea rocilor de deasupra), rocile se
compacteaz, granulele de minerale presndu-se ntre ele.
Cnd eroziunea ndeprteaz un pachet de roci de la partera
superioar a scoarei terestre, roca din interior ajunge la
suprafaa scoarei fiind eliberat de presiunea litostatic. Ca
urmare particulele fine se distind ndeprtndu-se i apar
fisuri fine n masa rocilor.
consta in distrugerea rocilor datorita diferentelor de temperatura si
a nghetului. La suprafaa terestr se manifest importante variaii
de temperatur unele cu caracter periodic (diurn sau sezonier) i
altele cu caracter neperiodic (datorate deplasarii unor mase de aer
calde sau reci). Variaiile termice ale aerului se transmit i rocilor.
Un grad de distrugere maxima se atinge in urma patrunderii apei in
fisuri si inghearea ei. Datorita cresterii volumului apei la inghet
pana la 11 % pesiunea in roca crete pn la 240 Mpa. Aceasta este
forma de dezagregare pe cale de inghet. Ea se mai produce si prin
umezirea si uscarea rocilor. Un factor la fel de activ la producerea
dezagregrii l reprezint i vntul.

are loc sub influena gazelor din atmosfer (O, CO2, N, vapori de apa), un
proces de alterare a tuturor rocilor care au contact cu atmosfera i care se
manifesta prin oxidare, hidratare, dizolvare i alte procese chimice
complexe. Cei mai activi agenti chimici sunt: apa, oxigenul, acidul
carbonic, acizii organici. In roci nafara procesului de dizolvare, au loc
diverse reactii chimice inclusiv hidratarea rocilor etc.
De exemplu: CaSO
4
+2H
2
O =CaSO
4

*
2H
2
O
Acest proces este nsoit de o cretere de volum a gipsului cu pn la 30 %
fa de anhidrid. Dar nu toate mineralele au capacitatea de a absorbi apa,
adic de a se hidrata. Aa este cazul cuarului, feldspailor, mai putin putin
rezistente sunt calcitul, galitul etc.
Paralel cu distrugerea mineralelor prime n roc se
formeaza minerale noi solubile ca clorizii, sulfaii,
carbonaii si insolubile (montmorillonit, caolinit
etc.).
Intensitatea alterrii depinde n mare masur de
suprafaa de aciune a apei, a soluiilor care le
conin, de temperatura lor i de duritatea mineralelor
fa de factorii de dezagregare.
este provocata de aciunea plantelor si animalelor. Rocile
distrugandu-se datorit acizilor organici. Radacinile pomilor de
asemenea contribuie la distrugerea rocilor stancoase, unele din ele
chiar strpung placile de beton cu o grosime de 20 cm.
Msurile de prevenire a dezagregarii:
In timpul executarii constructiilor stratul superior afectat trebuie
inlaturat.
acoperirea rocilor cu materiale impermiabile pentru agentii de
dezagregare (beton, argila, etc.);
imbibarea rocilor cu diferite substante (sticla lichida, gudron etc.);
neutralizarea factorilor de dezagregare;
amenajarea terenului pentru scurgerea apei (santuri).
La executarea constructiilor se folosesc materiale rezistente la
dezagregare.

Procesele de modelare i formele de relief cauzate de aciunea vntului
poart denumirea de procese i forme eoliene. Vntul reprezint cel mai
important agent al atmosferei, care acioneaz asupra scoarei terestre.
Procesele eoliene ca i alte procese exogene efectuiaz aciuni de
denudare, de transport i acumulare.
Aciunea fizico-geologic a vntului const n antrenarea materialului
mobil provenit din dezagregarea rocilor, n special a prafului i a nisipului,
n roaderea suprafeelor de relief ntlnite n calea vntului ncrcat cu
particule de praf i nisip, i apoi depunerea materialului respectiv
Procesele principale create de acest agent sunt: deflaia i coraziunea.
Deflaia reprezint procesul de spulberare a particolelor de roc care
decurge paralel cu coraziunea ce const n lefuirea i distrugerea rocilor
de ctre fragmentele de roci antrenate n micare de vnt. Ele se manifest
foarte puternic n zonele de pustiu, acolo unde nveliul vegetal este slab
dezvoltat.

Deflaia duce la erodarea i coborrea suprafeei terenului, uneori pn la
nivelul apelor subterane, la distrugerea solului i a calitii lui fertile. n
urma coraziunii iau natere diverse forme de relief reprezentate prin mici
adncituri pe suprafaa rocilor, fee lefuite stnci de diferite forme.
Coraziunea e condiionat de existena deflaiei i nu poate avea loc fr
ea, n schimb deflaia se poate produce i fr aciunea simultan a
coraziei. Atunci cnd puterea vntului scade, materialul transportat nu se
mai poate menine n aer i cade pe suprafaa pmntului dnd natere la
formaiuni specifice de dune.
Dunele apar atunci cnd vntul ncrcat cu particule de nisip ntlnete n
calea lui un oarecare obstacol, chiar foarte mic (pietre, tufari). Ele se
formeaz att pe suprafeele ntinse ale zonelor aride i semiaride, ct i
pe rmurile joase ale mrilor i lacurilor, pe cursul inferior al rurilor
unde exist depuneri de nisip adus de ap. n unele pustiuri datorit unor
condiii speciale, dunele capt forma unor potcoave ce se numesc
barcane.


Loessurile reprezint produsul depunerii particulelor fine de praf (d<0,05 mm) n
regiunile de step unde transportul lor este mpiedicat de vegetaia ierboas.
Depunerea loessului n condiii continentale de secet i d o serie de proprieti
specifice, diferite de proprietile celorlalte pmnturi.
Loessul reprezint un material uniform prin compoziia sa, lipsit de stratificaie,
foarte poros i permiabil. Golurile din roc au form alungit pe vertical cu
diametrul pn la 2-3 mm i poart denumirea de macropori.
Ele s-au format prin putrezirea firelor de iarb n jurul crora s-au depus
particulele fine de praf aduse de vnt. ntruct depunerea s-a produs n perioada
secetoas, loessul nu a avut posibilitatea de a se consolida, ca urmare a rmas
afnat, fapt prin care se explic porozitatea ridicat de cca 45-60 %. Apa ncrcat
cu diferite elemente circulnd prin aceti pori a depus pe pereii lor diferite sruri
(n special carbonat de calciu), care se pot observa n profil ca o reea ramificat
de culoar alb. Aa dar, ntrirea legturilor ntre particule i formarea unui
schelet rezistent n stare uscat are loc datorit acestui proces. Situaia se schimb
imediat la apariia apei, legturile de cimentaie i pierd proprietile,
transformnd loessul ntr-o mas moale, care d tasri foarte mari.
Apele care se scurg pe suprafata scoarei (apele curgatoare superficiale) se
manifest sub form de: ape de iroire, ape curgtoare propriu-zise (toreni,
ruri, pruri).
Activitatea morfologic a acestor ape reprezint procesul de eroziune, de
distrugere a reliefului, prin transportul materialului rezultat din aceasta acune
i prin formarea de noi sedimente, in vederea reconstituirii scoarei terestre.
Apele de iroire. Apa rezultat din ploi care nu se infiltreaz n scoara terestr
formeaz mici iroaie far o direcie bine conturat, care pornind de la cotele mari
i intreptandu-se spre cele mai joase, croindu-i de fiecare data directii noi.
Cantitatea de apa de siroire depinde de cantitatea de precipitaii atmosferice i de
gradul de permiabilitate a solului (nisipul sau pietriul fiind roci de o permiabilitate
mare nu permite formarea apelor de iroire).
Aciunea eroziv a apelor rezultate din ploi, adica a apelor de siroire este fie
chimica (coroziune), fie mecanica (eroziune).
Aciunea de eroziune chimica se manifesta in special la rocile moi si usor solubile
fie direct (sare, gips), fie cu ajutorul CO
2
care se gaseste in apa (calcarele).
Aceasta acune este favorizat de pozitia suprafeei rocii.

Aciune de eroziune mecanic a apelor de iroire este in general local i
ea se manifest n special in rocile friabile prin natura lor sau prin efectul
procesului de alterare.
O problema de interes deosebit pentru constructori este actiunea de
eroziune mecanica a apelor de siroire in terenurile argiloase, fara vegetatie
si putin inclinate, in care aceasta aciune se desfaoara intr-un ritm rapid i
care poate distruge intr-un timp scurt suprafee insemnate, daca nu se
intervine la timp.
Lucrrile de consolidare privind degradarea terenurilor:
de ordin constructiv: garduri de rachita, ziduri mici, zabrele fixate
transversal pe panta, si destinate de a crea mici terase;
de ordin agrotehnic, acestea reprezentand dezvoltarea vegetatiei ierboase a
celor de arbusti iar in unele cazuri plantarea unei paduri pe suprafetele
consolidate pentru stabilizarea terenului. Radacinile copacilor au rolul de a
fixa si lega straturile superficiale de cele adanci, iar frunzele opresc caderea
directa a stropilor direct pe sol, incetinandu-i prin acesta puterea eroziva
Torentii de apa temporari care se formeaza pe pantele inclinate in
regiunile muntoase si deluroase, au o viteza insemnata si ca urmare
conduc la formarea proceselor de ravenare (rapi). Alimentarea lor
se face din ploile torentiale care cad pe suprafata terenului si nu se
infiltreaza, ci se scurg pe suprafata pantei, dand nastere unor
torente mai mari decat apele de siroire.
Ca inceput al eroziunii, apa foloseste o mica adancitura care cu
timpul se poate dezvolta pana la dimensiunile unei ravene. Ajunsa
la piciorul pantei, apa formeaza mai intai o cascada, care cu timpul
prin imuierea terenului alcatuit din roci friabile da nastere unei
scobituri in forma de V. La inceput aceasta scobitura este de
dimensiuni mici, dar pe parcurs ea se extinde in lungime in directia
contrara scurgerii apei.
Eroziunea apelor curgatoare se desfasoara intotdeauna din aval
spre amonte, adica de la varsare spre izvor. Dezvoltarea ravenei se
face regresiv.

La o ravena complet formata, care si-a stabilit profilul de
echilibru, se desting trei regiuni bine definite:
regiunea superioara (bazinul de receptie), unde forta de
distrugere este maxima. Aceasta regiune dispusa in
semicerc cu pereti aproape verticali, este strabatuta de
numeroase viroage si siroieri care alimenteaza concentric
torentul;
regiunea din centrul ravenei (zona de transport) dispune de
o panta mai redusa, cu peretii in forma de V mai deschis,
pe unde se transporta tot materialul adus de apa din bazinul
de receptie. In aceasta regiune eroziunea este laterala.
Regiunea inferioara (conul de dejectie) unde are loc
depunerea materialului erodat si transportat.

proprietatile fizice ale rocilor si, in special starea de dezagregare si
proprietatea lor de a absorbi apa (terenurile argiloase, in special pamanturile
loessoide);
conditiile de clima (diferente mari de temperatura, caracterul precipitatiilor,
inundatiile, topirea zapezilor etc.);
panta si orientarea versantilor (versantii abrupti sunt erodati mai usor decat
cei putin inclinati);
pozitia nivelului de baza a eroziunii.
Cauzele care favorizeaza dezvoltarea torentilor si formarea ravenelor
sunt:
distrugerea plantatiilor de pe coaste (defrisarea padurilor, taierea tufisurilor
etc);
aratul pantelor inclinate in lungul lor, prin formarea santurilor care in timp se
transforma in rigole iar mai tarziu in ravene;
executarea de canale sau constructii de acest gen inclinate in special pe
directia liniei de cea mai mare panta;
drumurile comunale executate de-a lungul pantei, adanciturile create servesc
drept albie pentru scurgerea apei din precipitatii;
unele actiuni accidentale, rupturile de baraje.
Msuri de prevenire:
interzicerea defrisarii padurilor de pe versantii cu panta mare sau abrupta;
de interzis pasunatul vitelor, prea intens pe anumiti versanti, deoarece prin
distrugerea ierburilor calcate mereu de vite si descoperirea solului ajuta la
procesul de eroziune. Se recomanda cultivarea de plante perene;
se va interzice aratul versantului de-a lungul pantei, pe direcia deal-vale,
inlocuinduse cu aratul pe directia curbelor de nivel.
Msuri de combatere
Masurile din acesta categorie sunt destinate sa combata aciunea ravenelor
existente prin:
stabilizarea ravenei prin plantatii de naturale pe versantii ei;
modificarea partiala a pantei prin inaltarea fundului albiei cu ajutorul
unor constructii ingineresti cu scopul de a deminua puterea ei de eroziune;
construirea de baraje, diguri sau simple praguri de-a lungul torentului si
transversal;
consolidarea malurilor prin ziduri de sprojin, construite din piatra sau
lemn;
construirea de drenaje in partea superioara a ravenei.