Floare albastra

- Iar te-ai cufundat n stele

?i n nori ?i-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita ncalte,
Sufletul vie?ii mele.
n zadar ruri n soare
Gramade?ti-n a ta gndire
?i cmpiile asire
?i ntunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer vrful lor mare -
Nu cata n departare
Fericirea ta, iubite!
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am rs, n-am zis nimica.
- Hai n codrul cu verdea?a,
Und-izvoare plng n vale,
Stnca sta sa se pravale
n prapastia marea?a.
Acolo-n ochi de padure,
Lnga balta cea senina
?i sub trestia cea lina
Vom ?edea n foi de mure.
?i mi-i spune-atunci pove?ti
?i minciuni cu-a ta guri?a,
Eu pe-un fir de romani?a
Voi cerca de ma iube?ti.
?i de-a soarelui caldura
Voi fi ro?ie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-?i astup cu dnsul gura.
De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o ?tie,
Caci va fi sub palarie -
?-apoi cine treaba are!
Cnd prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i ?inea de subsuoara,
Te-oi ?inea de dupa gt.
Pe carare-n bol?i de frunze,
Apucnd spre sat n vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
?i sosind l-al por?ii prag,
Vom vorbi-n ntunecime:
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi e?ti drag?
nc-o gura ?i dispare...
Ca un stlp eu stam n luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
. . . . . . . . . . . . . .
?i te-ai dus, dulce minune,
?-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totu?i este trist n lume!