VAN GOGH

Vincent Van Gogh şi-a pictat capodoperele în ultimii cinci ani de viaţă.
Lucra ca un fanatic, până când i s-a întunecat mintea şi s-a sinucis. Astăzi este
considerat unul dintre cei mai de seamă artişti ai tuturor timpurilor.
Picturile lui Vincent van Gogh sunt vândute pentru averi, în zilele
noastre; artistul însuşi şi-a vândut doar un tablou reprezentând o vie din Arles cu
400 de franci, cu puţin înainte de a muri în 1890.
Fusese exasperant de sărac. Venitul lui consta doar din ajutorul oferit de
fratele său mai mic, Theo. Însă pictura îl făcea fericit, sufletul i se revărsa pe
pânze.
Activitatea lui a fost puternic influenţată de cercul de pictori format de
Eduard Manet, Auguste Renoir si Camille Pisarro: aceştia nu urmau moda
picturii contemporane, nu doreau să reproducă imagini fixate în ateliere cu aer
îmbâcsit. Ieşeau în aer liber şi pictau peisaje adevărate. Contemporanii îi numeau
ironic „impresionişti”, deoarece adesea reproduceau doar anumite impresii dintr-
o imagine. Dar picturile compuse din pete de culori vii păreau să prindă viaţă pe
pânză, se impregnau de un dinamism aparte, ceea ce lipsea din operele
contemporanilor.
Van Gogh s-a dus şi mai departe. În locul copierii formelor exacte, se
străduia sa exprime senzaţii şi sentimente. Cu mult timp după moartea lui a fost
catalogat drept „postimpresonist”, deoarece a creat după impresionişti.

Tinereţea Artistului
Van Gogh s-a născut la 23 martie 1853, în Groot Zundert,un orăşel
olandez. Tatăl lui era preot protestant, iar mama provenea dintr-o familie de
pictori şi negustori de artă.
1
 Avea 16 ani, când mama lui i-a găsit primul loc de munca, în Haga, la un
unchi care era negustor de artă. Părea ca viaţa sa intrase pe făgaş normal, dar în
1874 este transferat la Londra unde se îndrăgosteşte de fiica gazdei şi îşi
neglijează munca. A fost concediat şi trimis acasă. În 1876 se întoarce in Anglia
şi lucrează ca colector de taxe într-o şcoală londoneză. Mizeria oraşului însă îl
afectează atât de puternic încât refuză colectarea taxelor, de aceea se trezeşte din
nou pe străzi.
Se reîntoarce acasă, şi de data aceasta decide că, urmându-şi tatăl sa
devină preot, dar studiile teologice i se par dificile, şi se dedică activităţilor
caritabile. Aşa ajunge în 1878 în Belgia în zona minieră Borinage. Sărăcia
regiunii este impresionantă chiar faţă de mizeria cartierelor londoneze: îşi vinde
toate lucrurile şi se mută într-o colibă sărăcăcioasă, aproape de „ai săi”. Patronii
uimiţi îl concediază în 1880.

Pas Decisiv
La data aceasta însă este deja decis să devina artist şi să prezinte în
tablourile sale viaţa reală. În primul rând a trebuit să înveţe. Anul următor îşi
împarte timpul intre Haga şi Antwerpen.
În 1885 pleacă la Paris. Cu ocazia primului sejur în acest oraş, înainte cu
11 ani, fusese fascinat de prima şi unica expoziţie a impresioniştilor, iar acum îşi
dorea să fie aproape de artiştii săi idolatrizaţi.
În Paris se mută în Montmartre. Chiria pentru amândoi este suportată de
fratele mai mic, Theo.
Mişcarea impresionistă nu a avut însă un succes real în rândul publicului,
fapt pentru care la acea dată numeroşi artişti părăsiseră deja Parisul. S-au găsit
însă destui care să-i încurajeze pe Van Gogh şi pe alţi colegi de breaslă printre
care, Cezanne, Toulouse Lautrec şi Seurat. Van Gogh era ataşat îndeosebi de
2
Gauguin, având în vedere că ambii artişti considerau că picturile trebuie să
reflecte trăirile interioare.

Accese De Furie La Beţie

În realitate Van Gogh nu s-a integrat niciodată în societate, fiind mai des
beat decât treaz, şi lăsându-se pradă acceselor de furie necontrolate. În scurt timp
decide să plece. Părăseşte efervescenţa obositoare a Montmartre-ului şi în 1988
se muta lângă Marseilles, la Arles.
Îşi găseşte locuinţă şi se împrieteneşte cu localnicii. Roulin, poştaşul îl
vizitează des la „casa galbenă” unde Van Gogh petrece un an. Lucrează 16 ore
pe zi. Adesea chiar şi noaptea îşi ia vopselele şi şevaletul să „surprindă” lumina
lunii pe câmp. Sursa de lumină este pălăria care îi serveşte drept suport pentru
lumânări.
Visul său este înfiinţarea unei colonii de artişti. În acest scop îl convinge
pe Gauguin să i se alăture. În octombrie 1888 Gauguin soseşte la Arles, însă în
scurt timp apar dispute intre cei doi. Gauguin îl consideră dezordonat şi bădăran
pe Van Gogh, iar acesta îi reproşează lui Gauguin că este încrezut.

Dement
Cu puţin timp înainte de Crăciun are loc o ceartă aprigă între cei doi: Van
Gogh îi aruncă băutură în faţă lui Gauguin, după care îl atacă cu briciul. Terifiat,
Gauguin o ia la fugă, ia Van Gogh, nebun de furie, îşi taie o bucată din urechea
dreaptă.
Cu această ocazie realizează cât de aproape este de demenţă. În mai 1889
se internează voluntar în ospiciul din St. Rémy. În perioadele de calm este lăsat
acasă să picteze. În decurs de mai puţin un an pictează două sute de tablouri.
Localnicii îl cunosc doar ca „nebunul” şi îl iau în derâdere fără jenă. La
3
un moment dat această atitudine i se pare insuportabilă şi se mută în sudul
Franţei. La începutul anului 1890 se stabileşte în Auvers, la nord-vest de Paris,
un orăşel foarte popular în rândul artiştilor. Se refugiază într-o cămăruţă
deasupra unei cafenele şi se dedică exclusiv picturii. Pictează 70 de tablouri în
tot atâtea zile.
Împuşcătura fatală
Însă nu rezistă mult timp în acest ritm fanatic. Duminică 27 iulie 1890
iese din orăşel şi se împuşcă în piept. Reuşeşte să se retragă în camera lui, unde
îşi petrece noaptea fumându-şi pipa. Marţi la ora 1 noaptea, la vârsta de 37 de ani
moare din cauza rănii. A murit necunoscut. Astăzi este considerat unul dintre cei
mai de seamă pictori ai secolului al XIX-lea.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate