Asigurarea de raspundere civila pentru pagubele produse prin accidente de autovehicul

??????In numarul 8/ 2004 al revistei “Dreptul”, D-nul Vasile Patulea a publicat un articol avand ca
tema natura juridica a asigurarii de raspundere civila pentru prejudiciile cauzate unor terte persoane
prin producerea unor accidente de autovehicule, precum si pozitia procesuala a asiguratorului.
     In debutul articolului, autorul face o prezentare de ansamblu a asigurarii de raspundere civila,
privita ca un mijloc prin care se realizeaza protectia patrimoniului asiguratului.

??????Astfel, arata autorul, prin asigurarile de raspundere civila, asiguratorul isi asuma obligatia de a
acorda despagubirea ce se cuvine, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de asigurat unor terte persoane ca
urmare a producerii accidentelor de autovehicule. Asigurarile de raspundere civila se clasifica, arata autorul, in
asigurari prin efectul legii (obligatorii) si asigurari facultative (contractuale), principalele diferente intre cele doua
tipuri de asigurari vizand: obiectul, sfera asigurarii, modul de stabilire a sumei asigurate, durata asigurarii etc. Astfel,
cu privire la obiectul si sfera asigurarii, asigurarea prin efectul legii include toate bunurile de acelasi fel apartinand
persoanelor fizice sau juridice, precum si persoanele fizice sau juridice care indeplinesc conditiile stabilite de lege,
si este o “asigurare totala”, fiind eliminata posibilitatea selectiei riscurilor. Cu privire la suma asigurata, aceasta se
stabileste prin lege sub forma unor norme de asigurare pe unitati de bunuri asigurate, care, arata autorul, pot fi
absolute sau relative, in stabilirea celor absolute avandu-se ca punct de plecare bunurile de acelasi fel care au
valoarea cea mai mica. In cazul asigurarii de raspundere civila obligatorie a detinatorilor de autovehicule, suma
asigurata este stabilita sub forma de limita maxima pentru pagubele produse bunurilor unor terte persoane prin
accidente de autovehicule. In cazul despagubirilor ce se cuvin pentru vatamari corporale sau deces, nu este fixata o
limita de suma, existand, potrivit legii (Legea nr. 136/ 1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania si Ordinul
C.S.A. nr. 3113/ 2003), posibilitatea ca acestea sa fie determinate pe baza conventiei dintre asigurat si terta
persoana pagubita, cu conditia de a exista si acordul asiguratorului; daca nu se poate ajunge la o intelegere in
acest sens, legea permite recurgerea la actionarea in judecata. Referitor la durata asigurarii, autorul arata ca
asigurarea prin efectul legii functioneaza pe toata perioada cat exista bunul asigurat, fiind astfel “fara termen”.
     Pentru a fi posibila acoperirea pagubelor prin asigurarea de raspundere civila, este necesar sa fie intrunite,
cumulativ, o serie de conditii, respectiv: savarsirea de catre asigurat a unei fapte ilicite; existenta unui prejudiciu,
cauzat de catre asigurat tertei persoane; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita a asiguratului si
paguba produsa; vinovatia asiguratului care a comis fapta ilicita ce a condus la producerea accidentului. Prin
prisma acestor conditii, arata autorul, in literatura de specialitate s-au conturat anumite trasaturi specifice ale
asigurarilor de raspundere civila, printre care: obiectul asigurarilor de raspundere civila il constituie prejudiciul
cauzat tertelor persoane de catre asigurat, urmare a producerii unui accident; in opozitie cu asigurarile de bunuri si
persoane, la asigurarile de raspundere civila suma asigurata mentine acelasi nivel pe intreaga perioada a asigurarii,
iar la fiecare producere a riscului asigurat se poate acorda ca despagubire suma asigurata la nivelul maxim.
Temeiul juridic al acordarii despagubirilor de catre asigurator, arata autorul, il constituie raspunderea pe care o are
asiguratul in calitatea sa de detinator al unor bunuri prin a caror folosire se pot produce accidente.
     Referitor la natura juridica a asigurarii de raspundere civila, autorul apreciaza ca este vorba despre un caz de
raspundere civila indirecta, avand loc o subrogare legala a asiguratorului in obligatia de despagubiri datorate de
asigurat pentru prejudiciul cauzat de autovehicul, prin fapta sa culpabila, unor terte persoane. Totodata, pornind de
la dispozitiile Legii nr. 136/ 1995, care se refera la “prejudiciile de care asiguratii raspund in baza legii”, autorul
apreciaza ca este vorba despre o raspundere civila delictuala, si nu despre o raspundere contractuala. Raporturile
juridice contractuale exista numai intre asigurator si asigurat, iar intre asigurator si terta persoana prejudiciata exista
doar raporturi juridice izvorate ex delictu, ca urmare a subrogarii asiguratorului in obligatia de raspundere civila
delictuala a asiguratului.
     Pe marginea dispozitiilor art. 57 fraza a doua din Legea nr. 136/ 1995, potrivit carora persoanele prejudiciate prin
producerea accidentelor de circulatie se pot indrepta cu actiunea lor in despagubiri direct impotriva asiguratorului,
autorul face o ampla analiza, avand in vedere ca aceste prevederi au fost interpretate diferit atat de instante, cat si
in literatura juridica. Astfel, arata autorul, o prima opinie este in sensul ca societatea de asigurare este un
participant in procesul penal, in calitate de garant al platii de catre asigurat a despagubirilor si nu in calitate de parte
responsabila civilmente, argumentul fiind ca societatea de asigurare nu are nici una din culpele delictuale
sanctionate de art. 1000 alin. 1 sau 3 din Codul civil, ci raspunde pentru pagubele cauzate prin fapta inculpatului in
temeiul contractului de asigurare. In teza contrara, insusita de instanta noastra suprema, la care adera si autorul,
asiguratorul are, in procesul penal, calitatea de parte responsabila civilmente. In alta teza, radicala, se sustine ca
societatea de asigurare are o calitate procesuala numai in procesul civil, si astfel societatea de asigurare poate sa
nu fie citata in procesul penal, deoarece hotararea pronuntata in cauza nu-i este opozabila. Cea de a patra teza
sustine ca societatea de asigurare poate avea in procesul penal atat calitatea de parte responsabila civilmente, cat
si pe aceea de asigurator-garant. Toate aceste patru teze sunt criticate de autor, argumentele folosite de acesta in
combaterea primei teze, fiind valabile si cu privire la celelalte trei teze. In criticarea primei teze, autorul porneste de
la natura si temeiul juridic al raspunderii societatii de asigurare pentru pagubele cauzate de catre inculpatul asigurat
prin accidentul de autovehicul si arata ca raporturile juridice obligationale dintre asigurator si persoana pagubita pot
fi explicate doar prin institutia “subrogarii asiguratorului in obligatiile de raspundere civila ale asiguratului”. Avand in
vedere dispozitile Legii nr. 136/ 1995 potrivit carora asiguratii raspund pentru prejudiciile cauzate tertelor persoane
“in baza legii”, autorul arata ca poate fi vorba despre o raspundere civila delictuala pentru fapta proprie (art. 998-
999 din Codul civil), despre o raspundere a asiguratului “pentru fapta lucrului” (art. 1000 alin. 1 din Codul civil), sau
despre o raspundere a asiguratului pentru fapta altuia (art. 1000 alin. 2-4 din Codul civil); in acest din urma caz,
arata autorul, pentru acoperirea prejudiciului pot fi chemate, concomitent sau succesiv, atat comitentul (detinatorul
autovehiculului), ce are calitatea de asigurat, si care raspunde civil pentru pagubele cauzate de prepusul sau, cat si
asiguratorul de raspundere civila.
     Concluzionand, autorul arata ca, in cadrul procesului penal, asiguratorul de raspundere civila are calitatea de
persoana responsabila civilmente, raspunderea sa in calitate de garant-asigurator neputand fi antrenata, deoarece
intre acesta si persoana pagubita nu exista raporturi obligationale contractuale.
     Societatea de asigurare, arata autorul, poate fi actionata si in cadrul procesului civil, avand si in acest caz
calitatea de parte responsabila civilmente (adica de raspunzatoare pentru fapta culpabila a celui asigurat) atat in
situatia in care este actionata direct de partea vatamata, cat si in cazul in care este actionata de catre cel asigurat.
     Reunirea, in cadrul procesului penal, a celor doua calitati, respectiv de parte responsabila civilmente si de
garant-asigurator, nu este de asemenea sustinuta de autor, care argumenteaza ca, prin recurgerea la calea
chemarii in garantie a societatii de asigurare de catre cel asigurat, aceasta isi pastreaza calitatea de parte
responsabila civilmente, prin substituirea in obligatia de despagubire a celui asigurat.
     

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Hotarîre pentru controlul constitutionalitatii unor
prevederi din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului "Cu
privire la asigurarea obligatorie de raspundere civila
a detinatorilor de autovehicule si vehicule electrice
urbane" nr.956 din 28 decembrie 1994/1

Nr.18 din 06.10.2005

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.135-138/13 din

14.10.2005

* * *

--------------------
/1 M.O., 1995, nr.6, art.26.

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constitutionala în componenta:
Victor PUSCAS - presedinte
Alina IANUCENCO - judecator-raportor
Dumitru PULBERE - judecator
Elena SAFALERU - judecator
Ion VASILATI - judecator
cu participarea Ludmilei Chihai, grefier, avocatului
parlamentar
Iurie Perevoznic, autorul sesizarii, reprezentantilor
Guvernului:
Victoria Iftodi, ministrul justitiei, Mihai Pop,
viceministru al
finantelor, Alexandru Munteanu, seful Inspectoratului de Stat
pentru
Supravegherea Asigurarilor si Fondurilor Nestatale de Pensii de
pe lînga
Ministerul Finantelor al Republicii Moldova, în
conformitate cu
prevederile art.135 alin.(1) lit.a) din Constitutie, art.4
alin.(1)
lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constitutionala, art.4
alin.(1)
lit.a) din Codul jurisdictiei constitutionale, a examinat în
sedinta
plenara deschisa dosarul pentru controlul
constitutionalitatii unor
prevederi din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului "Cu
privire la
asigurarea obligatorie de raspundere civila a
detinatorilor de
autovehicule si vehicule electrice urbane" nr.956 din 28
decembrie 1994.
Drept temei pentru examinarea dosarului a servit
sesizarea
avocatului parlamentar Iurie Perevoznic, depusa la 2 iunie
2005, în
conformitate cu prevederile art.24 si art.25 din Legea cu
privire la
Curtea Constitutionala, art.38 si art.39 din Codul
jurisdictiei
constitutionale.
Prin decizia Curtii Constitutionale din 14 iunie 2005
sesizarea a
fost acceptata spre examinare în fond.
Asupra problemei ce face obiectul de neconstitutionalitate
Curtea
Constitutionala a solicitat puncte de vedere
Parlamentului,
Presedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii
Generale,
Ministerului Justitiei, Curtii Supreme de Justitie,
Inspectoratului de
Stat pentru Supravegherea Asigurarilor si Fondurilor Nestatale
de Pensii
de pe lînga Ministerul Finantelor al Republicii Moldova.
Examinînd materialele dosarului, audiind informatia
judecatorului-
raportor si argumentele participantilor la sedinta,
Curtea Constitutionala
a constatat:
1. La 28 decembrie 1994 Guvernul a adoptat Hotarîrea
nr.956 "Cu
privire la asigurarea obligatorie de raspundere civila a
detinatorilor
de autovehicule si vehicule electrice urbane" (în continuare -
Hotarîrea
nr.956), prin care a aprobat Conditiile asigurarii
obligatorii de
raspundere civila a detinatorilor de autovehicule si de
vehicule
electrice urbane, expuse în Anexa nr.1 la hotarîre (în
continuare -
Anexa nr.1).
Potrivit dispozitiilor pct.28 din Anexa nr.1,
despagubirea de
asigurare pentru pagubele produse prin vatamari corporale sau
decesul
tertelor persoane în urma accidentelor rutiere comise de
autovehicule
neidentificate se plateste pagubitilor din Fondul de
ajutorare a
victimelor accidentelor rutiere, fondat pe lînga Agentia
nationala a
asigurarilor de raspundere civila din contul
defalcarilor
asiguratorilor, în cuantumul real al pagubelor cauzate, dar
care sa nu
depaseasca 2000 salarii minime stabilite în republica la data
producerii
evenimentului asigurat, indiferent de numarul pagubitilor.
Pct.30 din Anexa stipuleaza ca despagubirea de asigurare în
caz de
deteriorare sau distrugere completa a bunurilor în urma
accidentului
rutier se acorda în cuantumul real al pagubelor, calculat la
preturile
existente la data producerii evenimentului asigurat,
luîndu-se în
considerare uzura, si este limitata la cuantumul de zece mii
salarii
minime stabilite în republica, indiferent de numarul
persoanelor
vinovate sau pagubite în unul si acelasi accident rutier.
În opinia avocatului parlamentar, aceste prevederi, prin
limitarea
cuantumului despagubirilor, încalca dispozitiile
constitutionale
cuprinse în art.16 alin.(2), art.24 alin.(1), art.46 alin.
(1) si,
deoarece diminueaza drepturile persoanei, contrazic
art.54 din
Constitutie.
Semnatarul sesizarii invoca, de asemenea, încalcarea
art.6 si
art.102 alin.(2) din Constitutie, subliniind ca dispozitiile
criticate
contin norme juridice primare. Însa, potrivit art.102 alin.
(2) din
Constitutie, hotarîrile Guvernului se adopta pentru
organizarea
executarii legilor si nu pot contine norme juridice
primare. Prin
emiterea Hotarîrii nr.956 Guvernul si-a arogat functii
improprii,
intervenind într-un domeniu ce necesita reglementare legala, si
astfel a
încalcat art.6 din Constitutie.
 În sedinta Curtii Constitutionale autorul a extins
obiectul
sesizarii asupra textului integral al Anexei nr.1, invocînd
suplimentar
art.72 din Constitutie, potrivit caruia dispozitiile privind
regimul
juridic al proprietatii se reglementeaza prin lege. El a
subliniat ca în
ansamblu prevederile cuprinse în Anexa comporta caracter
normativ
general, se aplica la un numar nedeterminat de persoane,
reglementarea
unor asemenea relatii prin hotarîre a Guvernului denota
încalcarea art.6
din Constitutie privind separatia puterilor în stat.
2. Raportînd prevederile contestate la normele
constitutionale, la
cadrul legal în domeniu, Curtea Constitutionala retine
urmatoarele.
Dreptul persoanei la viata, sanatate, proprietatea
privata si
egalitatea tuturor în fata legii reprezinta valori supreme
într-o
societate democratica si sînt garantate de Constitutia
Republicii
Moldova.
Art.55 din Constitutie statueaza ca orice persoana îsi
exercita
drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta,
fara sa
încalce drepturile si libertatile altora.
Corelat cu articolul 55, articolul 46 alin.(1) din
Constitutie,
care garanteaza dreptul la proprietatea privata, presupune
nu doar
posibilitatea exercitarii de catre proprietar a dreptului de
posesiune,
folosinta si dispozitie asupra bunului ce-i apartine, ci si
obligatia de
a nu încalca drepturile altor persoane.
Pornind de la faptul ca asigurarea prin esenta sa
este parte
inalienabila a drepturilor universale ale omului la viata,
ocrotirea
sanatatii si proprietatii private, statul a implementat
institutia
asigurarii obligatorii de raspundere civila a
detinatorilor de
autovehicule.
Pentru legiferarea acestei institutii, la 15 iunie 1993
Parlamentul
a adoptat Legea cu privire la asigurari nr.1508-XII/2 (în
continuare -
 Legea nr.1508-XII), care reglementeaza raporturile în
domeniul
asigurarii de raspundere civila dintre organizatiile de
asigurare si
persoane fizice si juridice, dintre organizatiile de asigurare
însasi,
precum si relatiile reglementarii de catre stat a
activitatii de
asigurare.
------------------------
/2 M.O., 1994, nr.5, art.53.

Scopul principal al Legii nr.1508-XII rezida în

protejarea
intereselor personale si patrimoniale ale persoanei fizice si
juridice
(asigurat) prin formarea de fonduri banesti din contul
primelor de
asigurare, platite de asigurat, în schimbul carora
asiguratorul îsi
asuma obligatia ca la producerea cazului asigurat sa
plateasca
asiguratului suma asigurata sau despagubirea de asigurare.
Potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.1508-XII, dupa
modul de
efectuare exista doua forme de asigurare: prin efectul
legii
(obligatorie) si facultativa (contractuala, benevola). Alin.
(2) din
acelasi articol stipuleaza ca tipurile asigurarii
obligatorii,
conditiile si modul lor de legalizare se stabilesc prin
legile
respective (în redactia Legii nr.886-XIII din 20.06.1996/3).
-----------------------
/3 M.O., 1996, nr.51, art.484.

Capitolul IV din Legea nr.1508-XII, consacrat asigurarii

obligatorii
de raspundere civila pentru pagube produse de accidente de
autovehicule,
defineste obiectul si subiectii asigurarii, stabileste
prejudiciile
pentru care se acorda despagubiri, specifica persoanele care au
dreptul
la despagubirea de asigurare, fixeaza cuantumul si conditiile de
plata a
despagubirii, stipuleaza alte momente esentiale ce tin de
reglementarea
acestor relatii sociale.
Enumerînd prejudiciile pentru care se acorda
despagubiri, Legea
nr.1508-XII stipuleaza în art.39 alin.(1) ca asiguratorul
acorda
despagubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat
sa le
plateasca cu titlu de desdaunare persoanelor pagubite prin
vatamare
corporala sau deces, prin avarierea sau distrugerea de bunuri
într-un
accident rutier cu autovehiculul asigurat, precum si
cheltuielile facute
de asigurat în actiunea civila. Alin.(5) din acelasi articol
prevede ca
despagubirile pentru vatamare corporala sau deces se
platesc daca
autovehiculul sau persoana vinovata de accident au ramas
neidentificate.
Cuantumul despagubirii pentru pagube provocate în urma unui
accident
rutier este stabilit de art.41 din lege, care stipuleaza ca
pentru
deteriorarea sau distrugerea bunurilor în unul si acelasi
accident
asiguratorul acorda despagubiri pentru prejudiciul real în
limitele
sumei stabilite în conditiile asigurarii, în care se
includ si
cheltuielile facute de asigurat în actiunea civila,
indiferent de
numarul persoanelor pagubite si de numarul persoanelor
raspunzatoare de
producerea pagubei. În caz de vatamare corporala sau deces al
persoanei
pagubite, cuantumul despagubirii nu este limitat.
3. Art.4 alin.(2) din Legea nr.1508-XII se refera la
reglementarea
normativa prin lege a domeniului privind stabilirea
tipurilor,
conditiilor si modului asigurarii obligatorii.
Asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse prin
accidente
de autovehicule tertelor persoane este unul din tipurile
asigurarii
obligatorii. Avînd în vedere ca norma legala precitata comporta
caracter
imperativ, legislatorul, prin dispozitiile art.62 din Legea
nr.1508-XII,
introdus la 6 martie 2003 prin Legea nr.93-XV din 01.04.2004, a
obligat
Guvernul sa elaboreze si sa prezinte Parlamentului în termen de
3 luni
proiectul de lege cu privire la asigurarea obligatorie de
raspundere
 civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de
autovehicule.
------------------------
/4 M.O., 2003, nr.55, art.230.

Continutul normelor legale precitate denota vointa

clara si
consecventa a legislatorului ca relatiile privind asigurarea
obligatorie
de raspundere civila a detinatorilor de transport se
reglementeaza prin
lege.
Aplicarea prevederilor Anexei nr.1 pentru reglementarea
relatiilor
care apar ca urmare a survenirii riscului asigurat încalca
dispozitiile
constitutionale cuprinse în art.6 privind separatia si
colaborarea
puterilor în stat, aduce atingere art.66 lit.c) din
Constitutie, care
statueaza ca Parlamentul asigura unitatea reglementarilor
legislative pe
întreg teritoriul tarii.
În plus, conform art.102 alin.(2) din Constitutie,
hotarîrile
Guvernului se adopta pentru organizarea executarii legilor.
Curtea Constitutionala, în jurisprudenta sa anterioara, a
statuat ca
hotaririle Guvernului sînt subsecvente legilor adoptate de
Parlament.
Guvernul, ca organ executiv suprem, în exercitarea
atributiilor
constitutionale si a celor ce decurg din Legea cu privire la
Guvern,
organizeaza executarea legilor, scop în care emite hotarîri
pentru a
preciza o lege, a o face cît mai clara si a o aplica cît mai
corect.
Hotarîrile Guvernului nu pot contine norme juridice primare
(hotarîrile
Curtii Constitutionale nr.7 din 11.02.1999/5, nr.46 din
21.09.1999/6,
nr.62 din 23.11.1999/7, nr.22 din 18.05.2000/8, nr.6 din
06.02.2001/9,
nr.21 din 18.04.2002/10, nr.22 din 28.09.2004/11).
------------------------
/5 M.O., 1999, nr.22-23, art.13.
/6 M.O., 1999, nr.109-111, art.56.
/7 M.O., 1999, nr.135-136, art.74.
/8 M.O., 2000, nr.63-64, art.23.
/9 M.O., 2001, nr.19-20, art.5.
/10 M.O., 2002, nr.62, art.14.
/11 M.O, 2004, nr.182-185, art.24.
 Din continutul art.39 alin.(5) si art.41 alin.(3) din
Legea
nr.1508-XII reiese ca cuantumul despagubirilor, în cazul
vatamarii
corporale sau decesului persoanei în urma unui accident
rutier,
indiferent de faptul daca persoana vinovata de accident a fost
sau nu
identificata, nu este limitat. Art.41 alin.(1) din aceeasi lege
prevede
ca, în cazul deteriorarii sau distrugerii bunurilor,
despagubirile se
acorda pentru prejudiciul real în limitele sumei stabilite în
conditiile
asigurarii.
Curtea Constitutionala apreciaza ca prevederile punctelor
28 si 30
din Anexa nr.1, prin care sînt stabilite limitele
cuantumului
despagubirilor, instituie norme juridice primare, general
obligatorii,
prin care fapt contrazic vointa legislatorului.
De observat ca, potrivit art.44 alin.(1) din Legea nr.1508-
XII, prin
hotarîre a Guvernului se stabilesc primele de asigurare, care
reprezinta
suma pe care asiguratul este obligat sa o plateasca
anticipat
asiguratorului pentru preluarea riscului asigurat.
Astfel, Curtea conchide ca Guvernul si-a depasit
atributiile
constitutionale statuate de art.102 alin.(2), a comis o
ingerinta în
activitatea Parlamentului, prin urmare, a încalcat
dispozitiile art.6
din Constitutie privind separatia si colaborarea puterilor în
stat.
Supunînd controlului punctele 28 si 30 din Anexa nr.1 la
Hotarîrea
Guvernului nr.956, Curtea retine cererea autorului sesizarii
privind
extinderea controlului constitutionalitatii asupra textului
integral al
Anexei nr.1 si îl apreciaza ca neconform Legii Supreme pentru
urmatorul
motiv.
Prevederile pct.28 si pct.30 din Anexa nr.1 coreleaza direct
cu alte
prevederi, care stipuleaza conditiile asigurarii
obligatorii de
raspundere civila a detinatorilor de autovehicule. Anexa nr.1
stabileste
 principiile de
baza ale asigurarii obligatorii de
raspundere civila a
detinatorilor de autovehicule si vehicule
electrice urbane pentru
pagubele produse vietii, sanatatii si bunurilor
tertelor persoane în
urma accidentelor rutiere, aplicarea acestor
principii depinde de
constitutionalitatea prevederilor pct.28 si pct.30.
Pentru motivele aratate, în temeiul art.140 din
Constitutie, art.26
din Legea cu privire la Curtea Constitutionala, art.62 lit.a)
si art.68
din Codul jurisdictiei constitutionale,
Curtea Constitutionala
HOTARASTE:
1. Se declara neconstitutionala Anexa nr.1 la Hotarîrea
Guvernului
nr.956 din 28 decembrie 1994 "Cu privire la asigurarea
obligatorie de
raspundere civila a detinatorilor de autovehicule si vehicule
electrice
urbane".
2. Prezenta Hotarîre este definitiva, nu poate fi supusa
nici unei
cai de atac si intra în vigoare la data publicarii în "Monitorul
Oficial
al Republicii Moldova".

Presedintele
Curtii Constitutionale Victor PUSCAS

Chisinau, 6 octombrie 2005.

Nr.18.

Alexandru Munteanu : Noua lege a asigurărilor schimbă radical sistemul de

reglementare

Interviu cu Alexandru Munteanu, şeful  Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor

şi  Fondurilor Nestatale de Pensii

La mijlocul lunii martie în „Monitorul Oficial” a fost publicată Legea cu privire la asigurarea
obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule,  iar Parlamentul a votat
legea cu privire la asigurări în redacţie nouă, după ce aceasta i-a fost remisă de şeful statului cu
unele obiecţii.  Cum aţi aprecia aceste acte legislative?

Legile respective includ  toate aspectele care timp de 15 ani nu au fost luate în considerare. Ele au
completat, de fapt, un vid legislativ, care a existat ani în şir. Iar noua lege a  asigurărilor va schimba
radical sistemul de reglementare.
Efectele aplicării lor vor fi numai pozitive. În primul rând, se va consolida piaţa asigurărilor. Operatorii de
asigurări vor deveni mai puternici, din punct de vedere financiar, dar şi profesional. În al doilea rând, se
creează posibilităţi de dezvoltare pentru toţi participanţii pieţei. Va fi creată infrastructura deplină a pieţei.

Ce aduce nou Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele
produse de autovehicule?

Documentul a fost aprobat de către Parlament la 22 decembrie 2006, a fost promulgat de preşedinte la
28 februarie 2007 şi va intra în vigoare după şase luni de la publicarea în „Monitorul Oficial”. Legea
respectivă va intra în vigoare în luna septembrie. Este o lege pusă în serviciul clientului, ca să-i fie clar ce
trebuie să facă în situaţia în care a fost păgubit, dar este pusă şi în serviciul pieţei, cu o ţintă clară -
dezvoltarea pieţei de asigurări.

Aceasta reglementează modul de încheiere a contractelor de asigurare, stabileşte limitele primelor de

asigurare, prevede răspunderea companiilor de asigurări în cazul examinării cazurilor de asigurare, indică
persoanele ce au dreptul la despăgubiri de asigurare.

Spre deosebire de cea în vigoare, această lege schimbă esenţial raporturile. Propune nişte garanţii sigure
clientului pe durata soluţionării unui caz de asigurare, sumele concrete la care poate pretinde o persoană
păgubită, de exemplu, în cazul leziunilor corporale sau deteriorarea bunurilor. Urmează să fie elaborate şi
nouă acte normative, inclusiv referitoare la uzura care va fi aplicată la piese, diverse regulamentele
privind diferite fonduri, ca fondul de compensare pentru Cartea Verde, fondul de protecţie a jertfelor, în
cazul în care victima a fost păgubită de autovehicule neidentificate.

Peste cinci ani de la momentul intrării în vigoare a acestei legi, se prevede ca preţurile, tarifele pentru
aceste servicii să fie liberalizate, iar valoarea daunelor care pot fi acoperite vor creşte până la un milion
de lei  şi respectiv cinci milioane de lei   

Potrivit documentului, mărimea maximă a plăţilor de asigurare pentru prejudiciul material, cauzat
automobilului în accident va constitui 500 mii lei, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate. Este
prevăzut că cel puţin 350 mii lei pot fi plătiţi fiecărui prejudiciat în cazul unor vătămări corporale sau
rudelor acestuia în cazul decesului. Valoarea totală maximă a plăţilor de asigurare către victime va
constitui 700 mii lei, indiferent de numărul victimelor. Dacă valoarea pagubelor cauzate în unul şi acelaşi
accident mai multor persoane, inclusiv cheltuielile suportate de acestea în procesul civil, depăşeşte limita
stabilită, despăgubirile se acordă în limita stabilită, pentru fiecare persoană păgubită, proporţional cu
raportul dintre limita maximă şi totalul prejudiciilor.

Cum vor fi stabilite primele de asigurare de răspundere civilă auto?

Primele de asigurare de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule vor fi stabilite
conform unei metodologii, care va fi aprobată de către Guvern. Deja am iniţiat crearea unui grup de lucru
în care vor fi incluşi reprezentanţi ai companiilor de asigurări, asociaţiilor de protecţie a drepturilor
asiguraţilor,  asociaţiei actuarilor, patronatelor. Urmează  să elaborăm o formulă foarte clară pentru toţi.
Ca să nu apară întrebări: de ce cresc preţurile dublu sau triplu. Această metodologie va fi prezentată
Guvernului în luna mai sau iunie.

Şi dacă e să ne referim la  legea asigurărilor în redacţie nouă?

Este o lege care schimbă radical sistemul de reglementare. Se impun cerinţe destul de dure pentru
activitatea companiilor de asigurări, cerinţe atât financiare, cât şi profesionale pentru managementul
companiilor. Companiile, multe dintre care astăzi sunt societăţi cu răspundere limitată, vor fi obligate să
se transforme în societăţi pe acţiuni. În consecinţă, vom avea o transparenţă mai înaltă în general în
cadrul managementului, dar şi în ceea ce priveşte deciziile luate de companiile de asigurări.

Sunt elemente destul de pozitive şi în ceea ce priveşte relaţiile între companie şi clienţi, relaţiile între
clienţi şi intermediari. Ne propunem să dezvoltăm participanţii profesionişti la piaţa de asigurări prin
nominalizarea actuarilor, prin nominalizarea brokerilor de asigurare,  agenţilor de asigurare. Se prevede
organizarea unor companii în exclusivitate ca reasiguratori.
Sunt multe elemente noi ce ţin de aspectul financiar. Mă refer la capitalul social, care va fi minimum de 15
milioane de lei, ce urmează să fie acumulat pe parcursul a cinci ani.

Sistemul nostru de reglementare a rămas subdezvoltat faţă de cel din diverse ţări, chiar şie CSI. În
prezent, capitalul social la noi este egal cu cel din Tadjikistan şi este cel mai jos. Ucraina şi Rusia demult
au majorat capitalul social al companiilor de asigurări până la 1 milion de dolari, un milion de euro. Sincer
vorbind, faptul că deja de 15 ani pe piaţă activează  companii de asigurări cu un capital social destul de
mic este pentru mine un moment greu de înţeles.

Noul sistem de reglementare a asigurărilor este similar cu cel de reglementare a domeniului bancar.
Principiile BAZEL care există în domeniul bancar sunt aproximativ egale cu standardele şi principiile
Asociaţiei Internaţionale a Organelor de Supraveghere a Asigurărilor, la care aderă majoritatea statelor.

Noile legi vor fi puse în aplicare imediat după publicarea în „Monitorul oficial”?

Pentru a pune în aplicare aceste două legi, urmează să fie elaborate peste 25 de acte normative.
Societăţile de asigurări vor avea un an pentru a se conforma tuturor aspectelor acestor acte normative,
cu excepţia capitalizării, formei de organizare juridică, pentru aplicarea căreia a fost stabilit un termen de
cinci ani. Utilizarea serviciilor de actuar pentru asigurările de viaţă va fi obligatorie din momentul apariţiei
legii, iar pentru asigurările generale a fost stabilit un termen de cinci ani în care societăţile de asigurări
urmează să se conformeze cerinţelor noi

Câte companii de asigurări vor rămâne pe piaţă după intrarea în vigoare a noilor exigenţe faţă de
capitalul social al  companiilor de asigurări?

Nu este problema în numărul companiilor de asigurări, cât în calitatea acestora. Principiul de organizare
nu poate fi: tu dă-mi premii, iar eu o să-ţi plătesc despăgubiri. Afacerile unei companii se bazează pe
stabilitatea financiară a acesteia. La rândul ei, stabilitatea financiară se sprijină pe managementul
riscurilor, lichiditatea mijloacelor, în ce măsură şi cum acoperă compania de asigurări rezervele de
asigurare, solvabilitatea acesteia. Potrivit noii legi, va exista  limita minimă a solvabilităţii.

În cazul acesta nu ne interesează atât faptul câte companii de asigurări sunt pe piaţă – 15 sau 20 – ci
care este eficienţa şi cum lucrează aceste companii, în ce măsură ele se vor conforma cerinţelor
legislaţiei.. Poate să fie şi 30, dacă toate vor reuşi să-şi suplimenteze capitalul la nivelul exigenţelor şi vor
corespunde cerinţelor. Nu este important numărul, cât aspectul calitativ. 

Însă dacă privim la cele 32 de companii de asigurări, există companii cărora legislaţia le-a permis să intre
pe piaţă foarte lejer. Pe de o parte, ele au un capital statutar de 2 milioane lei, iar pe de altă parte nu-l au,
pentru că au fost utilizate anumite scheme ce le-a permis fondatorilor să „recupereze” banii depuşi prin
împrumuturi fără dobândă sau prin investiţii. Capitalul social cum a venit aşa şi a plecat. Oricine putea să
creeze o companie de asigurări luând un împrumut pe care în scurt timp, după înregistrare, prin diferite
scheme îl întorcea băncii. Potrivit legii asigurărilor în noua redacţie, acţionarii trebuie să aibă mijloace
proprii, pe care să le investească în afacere. Va fi reglementată,.de asemenea, procesul de investire a
mijloacelor proprii. Astfel vor fi excluse schemele, aplicate la majorarea capitalului. Redacţia veche a legii
nu prevede, pur şi simplu,  în ce pot investi companiile de asigurări. Nu există reglementări în acest sens.
Companiile de asigurări investeau unde doreau.

Există companii care nu vor reuşi să-şi suplimenteze capitalul. În cazul în care aceste companii vor fi
cumpărate de investitori străini, nu putem afirma că ele vor pleca de pe piaţă. Circa 10 companii nu vor
putea să-şi suplimenteze capitalul. Pentru acestea nu contează care sunt exigenţele faţă de capitalul
social – 2, 6, 15 milioane – principalul este dacă acţionarii  vor avea mijloace proprii  pentru a depune în
capitalul social al companiei, iată care este problema.

Noile exigenţe sunt ultimele sau ne putem aştepta, după cinci ani, la o nouă majorare a limitei
capitalului minim?

Cât priveşte capitalul social, cred că sumele preconizate nu sunt ultimele. Sunt nişte sume minime.
Capitalul necesar unei companii de asigurări va depinde de particularităţile activităţii desfăşurate. Cu câte
mai mult riscuri îşi asumă, cu cât  mai mari vor fi obligaţiunile,  cu atât va avea nevoie şi de un capital mai
înalt. 15 milioane lei nu este ultima cifră.
Vlad Bercu

www.allmoldova.com

LEGEA REPUBLICII MOLDOVA

cu privire la asigurarea obligatorie de raspundere

civila a transportatorilor fata de calatori

Nr.1553-XIII din 25.02.98

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.38-39 din 30.04.1998

----------

Parlamentul adopta prezenta lege.

Capitolul I
DISPOZITII GENERALE

Articolul 1. Raporturile reglementate de prezenta lege

(1) Prezenta lege reglementeaza raporturile in domeniul asigurarii
de raspundere civila dintre organizatiile de asigurare (asiguratori),
transportatorii de calatori cu mijloace de transport aerian, auto,
feroviar si fluvial (asigurati) si calatori.
(2) Obiect al asigurarii este raspunderea civila a transportatorilor
pentru prejudiciul cauzat vietii, sanatatii si bunurilor calatorilor.
(3) Prezenta lege nu se extinde asupra domeniului asigurarii de
raspundere civila a proprietarilor mijloacelor de transport auto pentru
prejudiciul cauzat tertilor si bunurilor lor in urma accidentelor in
transport.

Articolul 2. Asiguratorul
(1) Asigurator este organizatia de asigurare sub orice forma de
organizare juridica, prevazuta de legislatie, inclusiv cu participarea
capitalului strain, care, in modul stabilit, a obtinut licenta de
asigurare obligatorie de raspundere civila a transportatorilor pentru
prejudiciul cauzat calatorilor in urma accidentelor in transport.
(2) Licenta de asigurare obligatorie de raspundere civila a
transportatorilor se elibereaza asiguratorilor care dispun de un capital
total de cel putin 3 milioane lei.

Articolul 3. Asiguratul
Este considerata asigurat persoana juridica, indiferent de tipul de
proprietate si forma de organizare juridica, ori persoana fizica care,
in baza licentei, obtinute in ordinea cuvenita, efectueaza transportarea
organizata a calatorilor cu transport aerian, auto, feroviar si fluvial,
a incheiat contract de asigurare obligatorie de raspundere civila fata
de calatori.

Articolul 4. Domeniul de aplicare a asigurarii obligatorii de

raspundere civila a transportatorilor fata de calatori
(1) Asigurarea obligatorie de raspundere civila a transportatorilor
se aplica la transportarea organizata a calatorilor cu transportul
aerian, auto, feroviar si fluvial.
(2) Asigurarea obligatorie de raspundere civila a transportatorilor
fata de calatori nu se extinde asupra transportatorilor care efectueaza
transportarea calatorilor:
a) cu transportul auto urban, inclusiv cu taximetrele, si
transportul electric;
 b) cu transportul auto suburban, cu bacul, precum si cu transportul
fluvial pe traseele pentru plimbari si excursii.

Articolul 5. Cazul asigurat

Cazul asigurat este evenimentul la a carui producere legislatia si
contractul de asigurare prevad acordarea despagubirii de asigurare.

Capitolul II
RAPORTURILE DE ASIGURARE

Articolul 6. Contractul de asigurare

(1) Transportatorii sint obligati sa incheie anual cu asiguratorii
contracte de asigurare obligatorie de raspundere civila a
transportatorilor fata de calatori.
(2) Contractul de asigurare se incheie pina la obtinerea licentei de
efectuare a transportarilor.
(3) Unele particularitati ale asigurarii in transportul aerian,
precum si in transportul auto international trebuie sa fie reflectate in
contractul de asigurare si sa corespunda prevederilor acordurilor
internationale la care Republica Moldova este parte.
(4) Confirmare a asigurarii calatorului este documentul de calatorie
sau alte documente care autentifica dreptul acestuia la calatorie.

Articolul 7. Prima de asigurare

(1) Prima de asigurare se stabileste in cuantum de pina la 1% din
suma volumului anual de transportare a calatorilor.
(2) Procedura si termenele depunerii primelor de asigurare se
stabilesc in contractul de asigurare.

Capitolul III
LIMITELE RASPUNDERII SI PLATA DESPAGUBIRII DE ASIGURARE

Articolul 8. Limitele raspunderii asiguratorului

(1) In cazul vatamarii corporale sau decesului calatorului in urma
accidentului in transport, despagubirea de asigurare se plateste in
marimea prejudiciului efectiv cauzat, confirmat de organele competente
si de documentele privind cheltuielile suportate de victima sau de
reprezentantii ei, limitata la un plafon egal cu echivalentul a 10000 de
dolari S.U.A. (la data survenirii efective a cazului asigurat),
indiferent de tipul mijlocului de transport.
(2) Despagubirea de asigurare pentru prejudiciul cauzat de vatamarea
corporala sau decesul victimei va include:
a) cistigul ratat in timpul perioadei de incapacitate temporara de
munca, dar nu mai mult decit echivalentul a 20 de dolari S.U.A. pentru
fiecare zi de incapacitate de munca;
b) cheltuielile pentru tratament, procurarea de medicamente
necesare, protezare si ingrijire, confirmate de avizul institutiei
medicale, precum si cheltuielile de transport ale victimei si, dupa caz,
ale persoanei care o insoteste;
c) in cazul invaliditatii, in afara de platile prevazute la lit.a)
si b), cistigul ratat in toata perioada invaliditatii calculat dupa
metodica aplicata in organele de asigurare sociala;
d) cheltuielile de funeralii, conform tarifelor organelor
gospodariei comunale (rechizite de funeralii, transport si servicii
acordate de cimitir), cu exceptia cheltuielilor ce tin de rituri si
traditii locale;
e) partea cistigului de care, in cazul decesului victimei, au fost
lipsite persoanele inapte de munca intretinute de ea sau avind dreptul
la intretinerea ei.
(3) In cazul deteriorarii sau nimicirii totale a bunurilor in urma
accidentului in transport, se compenseaza valoarea efectiva a bunurilor
(bagajelor) deteriorate sau nimicite, cu conditia declararii lor,
echivalenta cu 20 de dolari S.U.A. pentru 1 kg de greutate a bagajului,
dar nu mai mult decit echivalentul a 1000 de dolari S.U.A.
 (4) Despagubirea de asigurare include si cheltuielile suportate de
asigurat la investigarea cazului asigurat si la apararea juridica a
intereselor asiguratului (calatorului).

Articolul 9. Raspunderea asiguratului

(1) In cazul in care este accidentat mijlocul de transport al
transportatorului care nu dispune de contract de asigurare sau
contractul sau de asigurare nu se extinde asupra acestui mijloc de
transport, prejudiciul cauzat vietii, sanatatii sau bunurilor
calatorilor se repara de catre transportator in conformitate cu
legislatia.
(2) Despagubirea de asigurare se plateste din contul mijloacelor
transportatorului si in cazul constatarii faptelor:
a) de transportare a unui numar de calatori care depaseste normele
stabilite de pasaportul transportului;
b) de transportare a calatorilor fara documente de calatorie sau
alte documente care autentifica dreptul acestora la calatorie;
c) de exploatare a mijloacelor de transport defectate.

Articolul 10. Durata apararii asigurate

Despagubirea de asigurare prevazuta la art.8 se acorda pentru
prejudiciul cauzat calatorilor din momentul imbarcarii lor in mijlocul
de transport la statia de plecare si pina la momentul coboririi din
mijlocul de transport la statia terminus, inclusiv transbordarile pe
ruta.

Articolul 11. Persoanele care au dreptul la despagubirea de asigurare

(1) Repararea prejudiciului cauzat in urma accidentului in transport
urmeaza a se face victimelor, iar in cazul decesului sau incapacitatii -
mostenitorilor acestora sau altor reprezentanti legali, la notificarea
asiguratilor.
(2) Despagubirea de asigurare prevazuta la alin.(1) se plateste in
cazurile cind prejudiciul este cauzat:
a) calatorilor care efectueaza calatorii in baza documentului de
calatorie;
b) calatorilor care efectueaza calatorii fara achitare in baza
legitimatiei sau a altor documente, eliberate in conformitate cu
legislatia, care le autentifica dreptul la calatorie.
(3) Despagubirea de asigurare se plateste si in cazurile cind
calatorii mentionati la alin.(2) nu locuiesc sau nu au viza de resedinta
in Republica Moldova.

Articolul 12. Plata despagubirii de asigurare

(1) Despagubirea de asigurare se plateste in cuantumul valorii reale
a prejudiciului cauzat calatorului, in limitele sumelor prevazute la
art.8, in temeiul actului asupra accidentului in transport intocmit de
organele care efectueaza controlul asupra securitatii circulatiei,
certificatului eliberat de organizatia autorizata sa confirme decesul
sau sa determine gradul de vatamare corporala, precum si in temeiul
documentelor care confirma cheltuielile pentru tratament, procurarea de
medicamente necesare, protezare si ingrijire in legatura cu cazul
asigurat.
(2) Despagubirea de asigurare se plateste asiguratului in cazul in
care acesta dovedeste ca a reparat prejudiciul cauzat victimei si suma
platita nu urmeaza sa fie recuperata prin actiune in regres.

Capitolul IV
RASPUNDEREA PARTILOR

Articolul 13. Examinarea litigiilor

Litigiile aparute din raporturile de asigurare obligatorie de
raspundere civila a transportatorilor pentru prejudiciul cauzat
calatorilor se solutioneaza in instanta judecatoreasca. Participarea
asiguratorului la proces este obligatorie.
 Articolul 14. Dreptul de regres al asiguratorului
(1) Asiguratorul are drept de regres fata de persoanele vinovate in
urmatoarele cazuri:
a) daca prejudiciul a fost cauzat premeditat, inclusiv prin
incalcarea premeditata a legilor si a altor acte normative, a
indicatiilor obligatorii privind exploatarea mijloacelor de transport la
transportarea calatorilor;
b) daca accidentul in transport s-a produs din vina persoanei care a
comis o crima premeditata in incercarea de a se ascunde de urmarire;
c) daca persoana responsabila pentru cauzarea prejudiciului conducea
mijlocul de transport fara permisiunea asiguratului sau nu avea drept de
conducere a mijlocului de transport;
d) daca prejudiciul a fost cauzat de terti - proprietari ai
mijloacelor de transport auto - care nu aveau polita de asigurare
obligatorie de raspundere civila.
(2) Asiguratorul are drept de regres si fata de asiguratorii de
raspundere civila a proprietarilor mijloacelor de transport auto pentru
prejudiciul cauzat asiguratilor acestora.

Articolul 15. Refuzul de a plati despagubirea de asigurare

(1) Nu se repara prejudiciul cauzat, direct sau indirect, in urma:
a) operatiilor militare si consecintelor lor, tulburarilor cu
caracter de masa si grevelor, actelor ilegale ale unor organizatii
politice si ale persoanelor care sint complici;
b) circumstantelor de forta majora si calamitatilor naturale
(explozie nucleara, seism, fulger, uragan, inundatie, alunecari de teren
etc.);
c) utilizarii mijloacelor de transport in alte scopuri decit cele
indicate in licenta de activitate si/sau in contractul de asigurare.
(2) Nu se repara prejudiciul cauzat prin pierderea sau distrugerea
hirtiilor de valoare, semnelor monetare, documentelor, manuscriselor,
pietrelor pretioase si semipretioase, articolelor din platina, aur,
argint, colectiilor de filatelie, numismatica etc., daca nu au fost
declarate.

Articolul 16. Pretentiile

Pretentiile aparute din raporturile de asigurare obligatorie de
raspundere civila a transportatorilor pentru prejudiciul cauzat
calatorilor pot fi inaintate asiguratorilor respectivi in decursul a 3
ani de la data survenirii efective a evenimentului asigurat.

Articolul 17. Raspunderea pentru incalcarea legii

Pentru incalcarea prezentei legi, subiectii raporturilor de
asigurare obligatorie de raspundere civila a transportatorilor fata de
calatori sint trasi la raspundere conform legislatiei.

Capitolul V
DISPOZITII FINALE

Articolul 18
Prezenta lege intra in vigoare la data publicarii.

Articolul 19
Guvernul, in termen de 6 luni, va aduce actele sale normative in
concordanta cu prezenta lege.

PRESEDINTELE
PARLAMENTULUI Dumitru MOTPAN

Chisinau, 25 februarie 1998.

Nr. 1553-XIII.
-