PASTRAVUL INDIGEN SALMO TRUTTA FARIO

Cunoscut ca si pastravul de munte sau de torent este o specie intalnita pe tot globul, atat in unitati
sistematice, cat mai ales pe cursurile naturale.
De origine nordica, pastravul indigen s-a raspandit in timpul glaciatiunilor catre sud, fiind
raspandit astazi in toate apele Europei, care sunt caracterizate prin temperatura scazuta, si bogate
in oxigen, incepand de la Capul Nord pana la inaltimile Tarifa, nordul Asiei si Asia Mica. In
vederea cresterii lui in mod artificial a fost introdus inIndia, SUA, Africa, Noua Zeelanda etc.


In functie de conditiile de care au beneficiat, pastravii pot sa creasca la dimensiuni mai mari sau
mai mici, sa ajunga la maturitate reproductiva mai repede sau mai tarziu. In torentele care
izvorasc din zone calcaroase cu ape alcaline bogate in hrana, pot atinge greutati cuprinse intre
intre 2 si 5 Kg, avand o longevitate de 10- 14 ani si ajung la maturitatea sexuala la 3- 4 ani.
Unele populatii traiesc in lacuri montane de diferite dimensiuni, de unde exemplarele mature
urca pe cursurile naturale pentru reproducere, iar puietul revine, se hraneste si se dezvolta pana la
maturitate in aceste lacuri. In lacurile oligotrofice, cu un continut redus de hrana si sarace in zone
necesare pentru reproducere, se pot intalni populatii reduse de pastrav montan, dar cu talie relativ
mare, cu o dezvoltare in general foarte lenta.
Populatiile de pastrav montan, care traiesc in lacuri de dimensiuni mari, adevarate mari
interioare, prezinta un comportament complet diferit fata de ceilalti componenti ai speciei.
Pastravii se comporta in aceste bazine relativ asemanator cu somonul de Atlantic, ajungand la
dimeniuni mari, se hranesc mai abundent, beneficiind de o densitate mai mare de specii de pesti
din familia coregonilor si ciprinidelor, care traiesc in aceste lacuri. Acesti pastravi sunt migratori
activi, ei se reproduc in principalele surse de ape ce se varsa in lacuri, sau chiar la nivelul
malurilor.
In tara noastra, pe langa cursurile naturale din zonele montane, il mai intalnim si in lacurile
montane naturale si artificiale sau in pastravarii, unde este crescut pentru inmultire si popularea
apelor naturale montane.
Arealul pe care-l intalnim este destul de variat, de la altitudinea de 150-200 m, pana la 1800 m.

Sub raport morfologic, pastravul indigen se caracterizeaza printr-o dezvoltare armonioasa, cu
dimensiuni in functie de conditiile de care a beneficiat, de varsta si de mediul acvatic in care a
trait (parau sau lac). Specie longeviva, poate trai in anumite conditii pana la 50 de ani, cand
ajunge la peste 1 m lungime si o greutate de 15-16 Kg.


Pe 11 Septembrie 2009 un pastrav comun de 18,80 kilograme a fost prins de Tom Healy in raul
Manistee in Michigan, stabilind dupa multi ani noul record mondial, record recunoscut atat de
catre IGFA (International Game Fish Association ) cat si de Fresh Water Fishing Hall of Fame.
In 2010 un alt pastrav comun, de aceeasi dimensiune a fost prin si de catre Roger Hellen in lacul
Michigan.



Coloritul pastravului indigen este foarte variabil si dependent de particularitatile bazinului,
vegetatie, sex si varsta, dar si de hrana dominanta. Astfel, este mult mai deschis, incepand de la
verde maroniu pana la galben pal, in apele cu vatra pietroasa si vegetatie deasa arboricola pe
maluri si mai inchis, de la negru masliniu pana la verde masliniu in locurile umbrite si adanci,
unde si vegetatia submersa este mai bogata. Culoarea este deosebit de frumoasa pe flancuri, de
un verde galbui cu pete rotunde negre si rosii, bordurate cu o banda de culoare alba. Culoarea
abdominala este albicioasa, iar inotatoarele inchise, dorsala si caudala cenusii, iar pe inotatoarea
dorsala intalnim pete mici de culoare neagra.


Corpul este puternic, fuziform, putin turtit medio-lateral, acoperit de solzi marunti, cicloizi ce se
desprind destul de usor de corp la manipulare. Linia laterala este putin pronuntata, pe parcursul
ei intalnim intre 110 si 125 solzi. Are maxilare puternice si cavitatea bucala tapetata cu numerosi
dinti, tipic de altfel pestilor rapitori. In perioada reproducerii, ca urmare a modificarii profilului
metabolic, maxilarul inferior este usor lung si usor curbat in sus. Prima inotatoare dorsala este
mare si asezata pe la mijlocul corpului; a doua, situata langa inotatoarea caudala, este mult mai
mica, nu are radii si se numeste inotatoarea adipoasa. Inotatoarea caudala la exemplarele mai
batrane este mai putin bifurcata decat la cele tinere.


Peste foarte circumspect, dispare din zona la cea mai mica miscare pe mal sau zgomot, fiind in
acelasi timp un rapitor vorace pentru alte specii sau puiet cu care se hraneste.
Pastravul indigen este activ atat ziua cat si noaptea si este un rapitor oportunist. Din dieta sa nu
lipsesc micile vertebrate ca soareci de apa, alti pesti, broaste, mici pasari si insecte care se
hranesc si zboara la suprafata apei. Dieta pastravului, cu predilectie indreptata spre insecte,
nimfe, larve, pupe il face sa fie unul dintre cei mai urmariti pesti de catre pescarii de fly fishing.
Pastravul indigen prefera apa rece si limpede, bogata in oxigen (9-12 mg/litru), dar pentru scurte
perioade de timp suporta si conditii mai vitrege. Locul de trai ideal este cel in care predomina
bolovanii, radacini de arbori, arbori cazuti in apa, bulboane sau alte locuri de refugiu. Locul de
trai il paraseste numai in perioada boistei sau atunci cand puhoaiele il transporta obligatoriu in
aval, dupa care revine la locul initial. Pastravul indigen isi apara cu strasnicie teritoriul, luptandu-
se cu eventuali intrusi care vor sa-i ia locul.
Ph-ul apei optim pentru pastravul indigen este cuprinsa intre 6,0 7,8, iar continutul in
carbohidrati de calciu nu trebuie sa coboare sub valoarea de 5 mg/l.
In tara noastra cie de pastrav de munte, prezenta inca din perioada glaciala, de cand aceasta s-a
adaptat la apele dulci. Este prezent atat in apele naturale din munti, in lacurile glaciare, cat si in
lacurile artificiale din zonamontana (Lacul Rosu, Balea, Bucura, Lia, Gemeni, Zavoaga).
Variabilitatea pastravului indigen este foarte mare si ea vizeaza atat inaltimea, lungimea, cat si
coloritul (numarul si forma petelor, dispozitia acestora pe suprafata corpului). Ritmul de crestere
este in stransa dependenta cu abundenta hranei din bazinul in care traieste, dar si cu celelalte
cerinte biofiziologice ale speciei.
Un debit scazut al cursului de rau in perioada verii afecteaza foarte mult cresterea si dezvoltarea
pastravului, comparativ cu apele care-si pastreaza debitul constant si deci si hrana.
Trebuie sa facem precizarea ca pastavul indigen, in perioada de iarna, cand temperatura scade
sub 5 grade Celsius nu se hraneste, in primul rand din cauza lipsei de hrana, dar si din cauza
modificarii activitatii metabolice determinata de temperatura. In aceasta perioada stagneaza si
cresterea si dezvoltarea.
Maturitatea reproductiva este si ea variabila, in functie de conditiile de care a beneficiat,
situandu-se 3-4 ani la femele si 3-5 ani la masculi. Depunerea icrelor in zona apelor din
Transilvania are loc in perioada noiembrie-februarie, in functie de evolutia temperaturii.
Odata cu scaderea temperaturii si a duratei zile- lumina, pastravii se strang in grupuri mici si
pornesc spre cursurile superioare ale bazinelor acvatice montane, in zone cu vatra nisipoasa, sau
cu pietris marunt. Din acest punct de vedere reproducerea pastravului comun se aseamana foarte
mult cu cea a rudei sale mai indepartate, somonul.



In aceste zone, cei doi parteneri, uneori numai masculul, cu ajutorul cozii, amenajeaza o mica
escavatie, unde femela isi freaca abdomenul de nisip si elimina icrele pe care masculii le stropesc
imediat cu lapti, dupa care tot femelele sunt cele care acopera icrele fecundate cu un strat de
nisip si pietris.
Reproducatorii, slabiti de efort, se lasa dusi de curentul apei spre locurile de trai initiale, unde-si
reiau activitatea pana in anul urmator, cand ciclul se repeta. Exista si situatii cand femelele
raman langa icrele fecundete inca 2-3 zile, alungand potentialii dusmani ai icrelor si apoi se
retrag in aval. Diametrul icrelor este foarte variabil, cuprins intre 2,8 si respectiv 5 mm in functie
de dimensiunea reproducatorilor si calitatea hranei de care a beneficiat. Cantitatea de icre ce se
obtine de la o femela este cuprinsa intre 1600 si 3500 bucati/kg greutate corporala. Durata
incubatiei este suficient de lunga, ajungand la 130-150 zile, respectiv 350-400 grade/zile, iar
eclozarea are loc in perioada februarie-aprilie, in functie de realizarea gradelor-zile.



Sezonul de pescuit sportiv la pastrav incepe la 1 mai si se inchide in 15 septembrie. Momeala
naturala folosita la pescuitul pastravului este foarte variata, cuprinzand rame rosii, cosasi,
carabusi, greieri, musca de urzici, viermele de brad, scarabetele sau pestisori, reprezentati de
boistean si zglavoaca iar cea artificiala este reprezentata vobler, musculita artificiala, lingurita
mica sau o serie de imitatii ale zooplanctonului, etc.
Pastravul indigen face parte din categoria pestilor cu un gust al carnii deosebit, ceea ce il face
mult apreciat de consumatori.
Pe langa importanta lor in pescuitul sportiv, pastravii au o mare importanta economica in
piscicultura.


Salmonicultura sau trutticultura este partea din piscicultura care se ocupa cu cresterea pastravilor
si a altor specii din familia salmonide intalnite in apele noastre. Salmonicultura a luat amploare
dupa 1990 prin infiintarea pastravariilormontane alaturate statiunilor de agrement, pensiunilor de
munte etc. care reprezinta si un potential turistic al Romaniei.