Galben ca faclia de galbena ceara

Ce-aproape-i ardea,
Pe-o scndura veche, aruncat afara,
De somnul cel vecinic Groz-acum zacea;
Iar dupa el nime, nime nu plngea!
Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare,
La el se uita.
Unii faceau cruce; altii, de mirare,
Cu mna la gura capul clatina
Si-ncet, lnga dnsul, si sopteau asa
"El sa fie Groza cel vestit n tara
Si-n snge-ncruntat!
El sa fie Groza, cel ce ca o fiara,
Fara nici o grija de negrul pacat,
A stins zile multe si lege-a calcat!"
Un mosneag atunce, cu o barba lunga,
La Groza mergnd,
Scoase doi bani netezi din vechea sa punga,
Lnga mort i puse, mna-i sarutnd,
Mai facu o cruce si zise plngnd:
"Oameni buni! an iarna bordeiu-mi arsese,
Si pe-un ger cumplit
Nevasta-mi cu pruncii pe cmp ramasese.
N-aveam nici de hrana, nici tol de-nvelit,
Si nici o putere!... eram prapadit!
Nu asteptam alt din mila cereasca
Dect a muri,
Cnd crestinul asta, Domnu-1 odihneasca!
Pe-un cal alb ca iarna n deal se ivi
S-aproape de mine calul si opri.
"Nu plnge, mi zise, n-ai grija, romne,
Fa piept barbatesc;
Na, sa-ti cumperi haine, si casa, si pine..."
Si de-atunci copiii-mi ce-1 tot pomenesc,
Oameni buni! de atunce n tihna traiesc."
Si, sarutnd mortul, batrnul mosneag
Oft si se duse cu-al sau vechi toiag.
Iar poporu-n zgomot striga, plin de jale:
"Dumnezeu sa ierte pacatele sale!"