Este personajul feminin al primei parti a romanului.

Ea ne este prezentata din perspectiva sensibilitatii si

subiectivitatii eroului-narator Mavrodin, care ii relateaza
prietenului sau, Hasnas, povestea sa de dragoste.

Iubirea dintre Ileana si Mavrodin este privita in toate
etapele ei, si, avand in vedere pozitia privilegiata pe care
erosul o detine in intreaga proza a lui Mircea Eliade, se
poate afirma ca in iubirea celor doi se insinueaza ideea de
predestinare, a sufletelor-pereche, care se intalnesc peste
timp si refac cuplul adamic, intr-o armonie perfecta.
Totusi, personajele sunt niste spirite nelinistite, in cautare
de aventuri, de traire totala, niste indivizi cu o
tumultuoasa viata interioara. Mai mult chiar, romanul este
investit de catre Mircea Eliade cu o ampla deschidere
metafizica.

Mavrodin o intalneste pe Ileana la o petrecere, aceasta
fascinandu-l de la inceput: "ochii nelamuriti si mari",
"umezi, adanci, clatinati uneori de o lucire calda,
feminina", parfumul discret, de o puritate aproape
ascetica, "forma" trupului, intuind o "femeie intreaga,
desavarsita, fara a mai simti nimic altceva", plenitudinea si
desavarsirea primului dans, adevarata iesire din
contingent, stare de transfigurare si purificare, Ileana
parandu-i lui Mavrodin "alta, cu desavarsire alta". Vraja
dansului spulberandu-se, Mavrodin afla de la Ileana ca
ultima perioada de timp si-a petrecut-o in Germania, ca

avea foarte putini prieteni, fiind educata la manastire.
Mavrodin are revelatia unicitatii femeii din fata lui,
sentimentul ca femeia aceasta are o "nesfarsita putinta de
marturisire". La Mircea Eliade exista "'obsesia atingerii
unui centru al celeilalte fiinte, a insasi tainei fiintarii (),
Mavrodin asimiland contopirea mirului medieval si
romantic al androginului, avand sentimentul ca unirea cu
Ileana ii anuleaza ca indivizi, ca fragmente pieritoare ale
Vietii, dand nastere unei fiinte cosmice - autonoma si
eterna" (Ion Neagos). Dragostea lor va cunoaste
plenitudinea in calatoriile de la Predeal, din Italia,
excursiile montane, oportunitati de descoperire a celuilalt
si, totodata, de a redescoperi si resemantiza universul din
jur, deoarece iubirea ofera noi perspective asupra
existentei.

La Predeal, cuplul prefera izolarea, Ileana devenind mai
frumoasa: "Dragostea o facuse parca si mai frumoasa:
inflorise cu o magnifica, noua splendoare. Zveltetea ei
uimitoare nu se temea de nici un costum de sport, si
imbracamintea ei sobra o deosebea parca si mai mult de
toate celelalte femei". In Italia, retrasi pe malul marii,
Ileana si Mavrodin traiesc adevarate clipe de gratie, rupti
de realitate, traind doar unul pentru celalalt. Mavrodin are
intuitia unicitatii si misterului Ilenei, frumusetii ei
interioare, sentimentul covarsitor al desavarsirii ei, al
faptului ca dragostea lui a plasmuit o noua Ileana: "- Ce
ascunzi tu, de atragi cu atata putere? Cand te-am
cunoscut, erai numai o femeie frumoasa si cuminte, care
stateai intr-un colt si priveai pe toti cu un zambet obosit.
Nimeni nu banuia atunci ca sufletul si trupul tau sunt atat
de desavarsite, ca pot fi atat de desavarsite. Eu te-am
revelat pe tine insati, eu te-am ajutat sa te descoperi. intr-
un anumit sens esti creatia mea.

Daca nu m-ai fi intalnit, ai fi supravietuit in forme larvare,
mediocre". Un moment premergator calatoriei in Italia
este vacanta de Pasti, intr-un sat de munte, calatorie care
dezvaluie o Ileana necunoscuta lui Mavrodin, suferind si
plangand in hohote in biserica, la Prohod, si vorbind
despre moarte, despre frica de moarte, despre teama de a
nu muri singura. Starile succesive de tristete si bucurie il
contrariaza pe Mavrodin, care incearca sa o inteleaga pe
Ileana. Misterul o invaluie, ea negandu-si trecutul,
marturisind: "Eu nu am nici un fel de trecut, nu-mi aduc
aminte de nimic" Calatoria in Italia este traita de cei doi ca
o "desavarsita pereche", cuplul experimentand sacra taina
a unirii, asa cum noteaza Mavrodin: "Pentru ca revelatia
unirii desavarsite aceasta e: te regasesti pe tine in clipa
cand te pierzi. Dar nu-ti regasesti experienta ta cotidiana,
profilul tau spiritual, asa cum se deseneaza in lumina tare
a zilei, ci te simti fiinta desavarsita, totala, libera. Este
straniu ca ultimele nuante ale pronumelui posesiv au
disparut in clipa cand trupul pe care-l cunosteam mi se
descoperea ca fiind al meu; ca Ileana aceasta, rapita de
marea taina a nuntirii, trupul acesta luminat de un singur
zambet umed, este al meu!" Femeia devine o calauza in
eros, in tainele cosmice, in fiintare, simpla atingere a
trupului Ilenei producand o "comotie prin care lui
Mavrodin i se reveleaza instantaneu un alt trup si o alta
prezenta, i se reveleaza intreaga forma ei insufletita,
adica o intuieste pe Ileana ca fiinta vie, suficienta siesi,
existand prin miracol, nu prin biologie" (Ion Neagos).

Ultimul Craciun il petrec in Bucuresti, in incertitudine si
suferinta launtrica, Ileana trecand de la fericire la tristete,
identificandu-se, cu o patima mistica, cu sarbatoarea
Craciunului, cu ideea Nasterii Mantuitorului, fiind obsedata
de ideea de a procrea, reprosandu-i lui Mavrodin ca el,
artistul, va putea crea intotdeauna, spre deosebire de ea,
femeia, care trebuie sa "rodeasca" in momentul
plenitudinii iubirii. Se produce o inevitabila ruptura intre
Ileana si Mavrodin, asa cum o descrie eroul-narator:
"Simteam numai ca s-a rupt ceva, iremediabil, ca s-a
intamplat undeva o spartura si, oricat m-as zbate, nu voi
mai fi in stare sa cunosc fericirea de la inceput". Ileana va
pleca din viata lui Mavrodin, motivandu-si gestul intr-un
bilet, scriind ca ea nu putea suporta dragostea
"neroditoare".

Relatarea din partea a doua a romanului apartinandu-i lui
Hasnas, ce aduce in prim plan experienta sa erotica cu
Lena, confera simetrie romanului, cele doua experiente
fiind reductibile una la cealalta, prin sugestia de final a
identitatii protagonistelor. Numele personajelor feminine,
Ileana-Lena, mentin ambiguitatea, avansand totodata
ideea ca cele doua experiente erotice sunt raportabile la
aceeasi femeie, invaluita in mister.