Vulturul

Era primvar i un om, stbtnd pdurea, a gsit un pui de vultur, czut din cuib, l-a adus acas
i l-a pus n curte, unde acesta a nvat repede s ciuguleasc mncarea ginilor i s se poarte
ca ele.
ntr-o zi, un naturalist, n trecere pe acolo, a ntrebat pe gospodar:
Cum un vultur, regele psrilor, a ajuns s triasc printre gini?
Fiindc l-am hrnit cu mncarea ginilor i l-am nvat s se poarte i s fie o gin, deci nu
mai este vultur.
Totui, a insistat naturalistul, are inima i aripile unui vultur i poate, desigur, nva s zboare!
Dup ce s-au sftuit mult vreme, cei doi au hotrt s vad, dac acest lucru ar fi cu putin.
Naturalistul a luat cu delicatee vulturul n brae i a spus:
Tu aparii cerului, nu pmntului. Deschide-i aripile i zboar!
Dar vulturul prea nesigur. Nu tia bine cine era i vznd ginile, care ciuguleau prin curte, s-a
ntors degrab la ele.
Fr s se descurajeze, naturalistul s-a ntors a doua zi, a luat vulturul, l-a urcat pe acoperiul
casei i i-a spus:
Tu eti vultur, deschide-i aripile i zboar!
Dar tnrului vultur i era fric de aceast noutate i s-a ntors napoi, s ciuguleasc alturi de
gini.
A treia zi, naturalistul s-a sculat devreme, a luat vulturul i l-a dus pe vrful unui deal nalt.
Acolo a ridicat n sus, ct i permiteau braele, pe regele psrilor, i i-a spus cu dragoste i
ncredere:
Eti un vultur, aparii cerului i pmntului, deschide-i aripile i zboar!
Vulturul a privit n jur, s-a uitat spre vale, la curtea cu gini, apoi spre cerul azuriu. Dar nu i-a
luat zborul nc.
Atunci, naturalistul s-a urcat mai sus, pe o stnc i l-a ntins ctre soare.
Vulturul a nceput s tremure. ncet, ncet i-a deschis aripile. n sfrit, cu un strigt de triumf,
i-a luat zborul spre cer.
S-ar putea ca vulturul s-i aminteasc i acum de gini, s-ar putea ca, din cnd n cnd, s
viziteze poiata, dar dup ct se tie nu s-a mai ntors niciodat s triasc ca o gin.