STRATIFICARE sI MOBILITATE SOCIAL

Fiecare societate si repartizeaza resursele n mod inegal : unii primesc mai

mult, altii mai putin, n functie de statutul lor, de locul ocupat pe scara ierarhiei
sociale.
Orict am cauta n timp si spatiu, nu vom gasi nici o societate care sa fie total n
afara oricarei ierarhii. Desigur ca utopistii au visat adesea sa suprime inegalitatile.
Teoriile utopice ale egalitatii au aparut pentru nceput n epoca renascentista, fiind
formulate de Th. Morus (1516) (cel care inventeaza termenul de utopie) si
Campanella. Mai trziu, n sec. XVII-XVIII, ele au fost dezvoltate de Mably si Morelli,
care sustin posibilitatea unei societati a egalitatii absolute. n secolul XIX, dupa
revolutia burgheza, S. Simon Ch. Fourier, R. Owen dau nastere teoriei socialismului
utopic.
Mai apoi, K. Marx care s-a vrut realist, a considerat de asemenea ca
umanitatea trebuia sa tinda catre un sistem n cadrul caruia toti oamenii au acelasi
gen de statut, un sistem fundamentat pe principiile egalitatii si echitatii. El a realizat
ca acest lucru nu este posibil dect ntr-un viitor ndepartat, atunci cnd progresul
nelimitat al stiintei si tehnicii va genera aparitia unui "om nou", a unui "om total",
atunci cnd deosebirea dintre munca fizica si munca intelectuala se va estompa si
extraordinara abundenta a bunurilor va permite ca fiecare sa primeasca "dupa nevoi"
si nu doar dupa capacitati.
Pe de alta parte, se stie ca indivizii nu pot fi identici unii cu altii: unii sunt mai
puternici, altii mai slabi, unii mai frumosi, altii mai urti, unii mai tineri, altii mai batrni
etc. Dar atunci cnd vorbim de ierarhii sociale, vorbim de fapt despre inegalitati ce
pot fi direct imputate societatii. Exista deosebiri pe care chiar societatea le creeaza,
de care tine cont, pe care le dezvolta sau le atenueaza. Asa, de exemplu, n unele
societati primitive, superioritatea derivata din forta fizica se extrapoleaza ntr-un statut
social mai nalt, n timp ce n societatile moderne, forta musculara nu confera n mod
obligatoriu o pozitie sociala mai elevata. n concluzie, putem spune ca exista
conexiuni ntre ierarhiile naturale si ierarhiile sociale, dar ele nu sunt nici obligatorii,
nici constante. n acelasi timp, nu este posibil nici sa le abolim totalmente. n legatura
cu aceste fapte sociale, sociologii ncearca sa raspunda la urmatoarele interogatii :
cum se prezinta ierarhiile sociale ale individului, care sunt consecintele si cum se
desfasoara mobilitatea sociala. Ierarhiile si mobilitatea n interiorul ierarhiilor sunt
doua notiuni centrale n sociologie. Clasele sociale - remarca sociologul I. Ungureanu
- "sunt grupuri sociale cu semnificatie societala maxima si interactiunea care le
produce este mai complexa"
1
dect a altor grupuri (a familiei, de exemplu).
9.1. Delimitari conceptuale
Pentru nceput, sa facem distinctia ntre inegalitati sociale si inegalitati
individuale. n societate ntlnim nu numai diferente ntre indivizi, ci si diferente ntre
categorii sociale. Diferentierea sociala se refera tocmai la aceste deosebiri ntre
clasele soc 15515m1216p iale determinate de ssistemele ierarhice din societate.
Geologii vorbesc despre straturile pamntului, sociologii despre straturile sociale.
Daca n primul caz "notiunea de strat" este mai precisa, n cel de al doilea ea este
mai relativa. Este clar ca delimitarile (granitele dintre aceste straturi sociale sunt mai
mult sau mai putin reale sau arbitrare, caci indivizii asezati de sociolog ntr-un anumit
strat pot constitui unitati reale sau poate foarte bine sa nu aiba nimic n comun dect
faptul ca apartin unei categorii ntr-o clasificare stabilita de sociolog.
2

De exemplu, daca clasificam indivizii dupa venitul lor, putem decide n mod
arbitrar ca vom distinge o prima categorie de la 0-300.000 lei, o alta de la 300.000-
600.000 lei si asa mai departe. Dar putem foarte bine sa decidem stabilirea unor
transe mai mari sau, dimpotriva, mai mici. Daca, nsa, n sistemul de casta, care a
existat n India traditionala se ia n considerare stratificarea ntre casta brahmanilor si
cea a razboinicilor sau oamenilor liberi sau a servilor, atunci se fac decupaje
ierarhice reale, pe care sociologul nu le-a inventat, ci doar constatat. Aceeasi
problema se pune n societatile moderne n legatura cu clasele sociale. Marxistii le-
au definit ca unitati reale, n timp ce discipolii lui Weber le-au perceput mai degraba
ca pe niste decupaje la care se apeleaza din necesitati comprehensive.
n orice caz, putem spune ca toate societatile - cu exceptia celor primitive - au
cunoscut un oarecare sistem de stratificare. Orice ierarhie presupune un referential
valoric : oamenii sunt mai mult sau mai putin virtuosi, bogati, influenti, admirati,
frumosi, pentru ca virtutea, bogatia, puterea, prestigiul sunt valori n raport cu care
putem sa-i situam pe o scara de evaluare.
Pentru fiecare din ierarhiile relative la o valoare de acest gen (de exemplu,
bogatie, prestigiu etc.) indivizii ce au sanse aproximativ egale pot constitui un strat,
sau, asa cum sustinea Sorokin, stratificarea sociala consta "ntr-o inegala distribuire
a drepturilor si privilegiilor, puterii sociale si a influentei printre membrii unei
societati".
3
Accentund si mai mult asupra principiului ierarhic, T. Parsons propune
urmatoarea definitie : "Stratificarea sociala este clasamentul diferential al indivizilor
care compun un sistem social dat si calificarea ca superiori sau inferiori a unora n
raport cu ceilalti dupa valorile importante pentru societate".
4

Stratificarea are o mare importanta pentru ntelegerea sistemelor sociale. Ea
permite sesizarea liniilor esentiale de forta, a cauzelor stabilitatii lor si a celor care
provoaca tensiunile lor interne sau transformarile lor.
n masura n care stratificarea este acceptata, ea exprima o ordine stabilita pe
care o perpetueaza. Pe de alta parte, n masura n care ea genereaza introspectii,
rivalitati, ea genereaza lupte, pune probleme, naste revolutii pentru ca inegalitatile
antreneaza dezechilibre.
Sociologii sunt n functie de ideologia lor, mai mult sau mai putin sensibili la
unul sau la celalalt aspect. Acest lucru reiese n mod evident si din utilizarea
preferentiala a termenului de strat sau a termenului de clasa sociala. n timp ce
primul te face n mod firesc sa te gndesti la o etajare sociala, stabilizata, cel de al
doilea (de coloratura marxista) te invita sa pui un mai mare accent pe conflicte si
transformari sociale.
Domeniul sociologic al stratificarii este extrem de vast si de complex, pentru ca
exista numeroase ierarhii n fiecare societate, ierarhii care de multe ori se
ntrepatrund unele cu altele, le determina unele pe altele ( de exemplu, ierarhia
economica si a prestigiului nu sunt n mod evident fara legatura una cu cealalta ;
putem spune, pe de alta parte, ca nu orice bogatas se bucura de prestigiu).
n continuare, o noua demarcatie ar merita sa fie facuta : ntre strat, statut,
clasa sociala. Clasele corespund unui anumt tip de stratificare. Termenul de
stratificare are deci o sfera mai larga (de exemplu : stratificarea pe baza de caste, pe
baza de clase sociale, de venituri, de prestigiu .). Stratificarea sociala pune, n mod
esential, problema statutului dar ea este legata mai mult de ierarhie.
Pe scurt, putem spune ca stratul social este legat de o anumita forma de statut
si clasa sociala este un caz particular al stratificarii sociale.
9.2. Casta si clasa - forme ale stratificarii
Milenii, secole de-a rndul (n societatile precapitaliste), pozitia sociala a unui
individ era prescrisa, miscarile sociale fiind mici sau neexistnd pur si simplu.
Aceasta situatie era reflectata si sanctionata prin legi, cutume care consfinteau
separarea societatii n diferite caste, stari sociale.
Casta este un sistem de stratificari "nchis" : pozitia individului este dictata de
familia n care se naste ; schimbarea pozitiei nu este posibila. Statutele atribuite
determina pozitia n casta.
Deseori, pozitia ntr-o casta este legata de o anumita ocupatie (casta cizmarilor,
a macelarilor etc.). Aceste ocupatii (statute) sunt transmise prin familie generatiilor
viitoare si, de aceea, casatoriile se fac ntre persoane cu acelasi nivel social (proces
numit endogamie).
Ideologia castelor provine adesea din religie, de unde ideea ca eventualul
contact ntre membrii diferitelor caste poate provoca o poluare rituala, o aducere n
stare de "prihana" (a membrilor din casta superioara). Sistemul castelor este ntlnit
n special n India si Africa.
n India, exista 4 caste principale - brahmanii, razboinicii, oamenii liberi si servii
- si mii de subcaste. Chiar daca sistemul castelor a fost abolit oficial n 1949, el este
nca o forta puternica n societatea indiana, mai ales n zonele rurale : ocupatiile si
oportunitatile maritale n India rurala sunt aproape exclusiv legate de casta.
n Africa de Sud, sistemul apartheidului este tot o forma de casta. Gasim aici
patru caste principale : albii, negrii, "coloratii", asiaticii.
Clasa, dupa Goodman, este specifica societatii capitaliste. Spre deosebire de
casta, clasa este o forma "deschisa" de stratificare, n care pozitia primita de o
persoana prin nastere poate fi schimbata. Pozitia unui individ ntr-o clasa este bazata
pe statutul dobndit (marital si profesional) la care se ajunge prin aport personal (cel
putin n parte .).
Acest lucru face posibila mobilitatea sociala, miscarea indivizilor n sus si n jos
n structura de clasa. Datorita mobilitatii sociale, clasele nu sunt strict delimitate cum
sunt castele : granitele lor sunt flexibile, numarul nu este ntotdeauna clar, criteriile
care determina existenta oamenilor la o clasa sunt flexibile.
Clasa, ca si casta, influenteaza puternic sansele vietii individului : cei din clasa
de sus au un acces mai mare la resursele sociale (educatie, profesie, asistenta
medicala). Clasa este multidimensionala : exista mai multi factori definitorii : bogatia,
puterea, prestigiul social.
n continuare va prezentam un exemplu devenit clasic de stratificare sociala, cel
existent n Marea Britanie. Aici, etajarea sociala contine 4 clase principale :
1. clasa superioara : familii ce poseda bogatii de mai multe generatii si
din cnd n cnd au si putere ;
2. clasa de mijloc : relativ mare si variata, formata din indivizi ce au
cstigat o bogatie modesta din afaceri si profesiuni libere, iar la nivel inferior, din
gulere albe (contabili, functionari, vnzatori).
3. marea clasa muncitoare : efectueaza diferite munci, deseori manuale ;
4. clasa de jos : indivizi care nu muncesc deloc sau ale caror venituri
sunt suplimentate de stat.
Astazi se pun tot mai multe ntrebari legate de evolutia claselor sociale.
Vor exista societati fara clase? Conform teoriei lui Marx, clasele sociale au un
caracter istoric, apar si dispar pe o anumita treapta a istoriei. Teoretic, raspunsul este
afirmativ. Practic, dezideratul nu s-a realizat nca nicaieri n lume. Se pare ca URSS
a esuat n scopul de a realiza o societate fara clase. Un studiu atent al URSS-ului
realizat de Lane n 1984 a stabilit ca au existat patru clase : 1) naltii functionari din
guvern ; 2) intelectualii, specialistii si functionarii inferiori din guvern ; 3) muncitorii
manuali ; 4) taranii. n Romnia, sociologul Sandu Dumitru identifica urmatoarele
categorii sociale n regimul comunist : nomenclaturistii, activitstii de partid, specialistii,
dizidentii (pe care le vom analiza ulterior).
Observatie: n analiza claselor, a stratificarilor se presupune ca societatea este
un sistem ierarhic. Toti sociologii sunt de acord ca ierarhia este o conditie a unei
"societati minimale", dar sunt putini cei care au ncercat sa masoare pna unde este
benefica pentru o societate dezvoltarea ei ierarhica si de unde ar trebui ierarhia sa
cedeze locul autoconducerii. Individ, grup, subsistem, sistem social n ansamblul sau.
O astfel de ntrebare si-a pus-o un matematician finlandez, A. Aulin, formulnd asa
numita "lege a necesarului de ierarhie".
5
(I. Ungureanu - "Paradigme ale cunoasterii
sociologice", p. 137).
9.3. Teorii despre stratificare
A) Teoria functionalista : Kingsley Davis si Wilbert Moore (1945).
Stratificarea este necesara, inevitabila ; societatea este suma de statute, roluri.
Oricare societate trebuie sa realizeze distribuirea individzilor n diverse pozitii
sociale si sa-i determine sa ndeplineasca sarcinile aferente acestora. Dar, datorita
faptului ca pozitiile sociale nu comporta ndatoriri si competente egale (unele sarcini
fiind mai grele, altele mai usoare), este nevoie, pentru a fi ocupate toate pozitiile, ca
societatea sa distribuie recompense diferite - fapt ce sta la baza inegalitatii
sociale. Marimea recompenselor depinde de doi factori principali : importanta sociala
a activitatii si dificultatile n recrutarea celor competenti n a le realiza.
Relund teza acestei teorii, T. Parsons considera ca sistemul de ierarhii este
bazat pe valorile supreme ale fiecarei societati. Societatea si ntemeiaza judecati de
valoare relative la sistemul social pe urmatoarele elemente : a) calitatile pe care le
poseda individul din nastere ; b) realizarea valorilor performantei sale si ceea ce el
dobndeste n viata (bogatie, competenta). Pentru clasarea individului n functie de
aceste elemente, Parsons distinge patru categorii de valori : 1. universalismul
(capacitatea de adaptare, rationalism, eficienta), ceea ce-i permite sa se adapteze la
conditiile de existenta ; 2. scopurile colective ; 3. integrarea ; 4. mentinerea modelului
cultural. n fiecare societate, aceste valori au importanta lor.
Teoria Davis-Moore a fost criticata de Tumin (1953). El sustine ca este greu sa
stabilesti importanta functionala a oricarei pozitii n societate. Cu ct este mai
important un medic dect un gunoier pentru societate ?
Tumin sustine ca (indiferent daca stratificarea ar fi fost sau nu justitficata)
sistemele de stratificare tind sa se perpetueze pna la punctul la care devin
contraproductive. De ce ? Cei aflati n pozitii superioare tind sa le transmita copiilor
lor, mpiedicndu-i pe cei cu talent superior (sau egal) sa concureze pentru pozitii
mai nalte. O asemenea situatie afecteaza att indivizii carora li s-a refuzat accesul,
ct si societatea care a fost privata de persoana cea mai talentata pentru o anumita
pozitie.
Tumin sustine ca teoria Davis-Moore, ce afirma ca societatea este o
meritocratie, n care exista o relatie ntre calitatile indivizilor si recompensele pe care
acestia le primesc, nu reflecta realitatea.
Succesul (sau lipsa lui) n obtinerea recompenselor este transmis generatiilor
viitoare prin intermediul familiei. Astfel, este limitata combinatia libera a talentelor si
recompenselor att de necesara ntr-o societate democratica si eficienta.
B) Teoria conflictului. Fondatorii acestei teorii (K. Marx, Fr. Engels) sustin
ca societatea capitalista este divizata n doua clase principale : posesorii mijloacelor
de productie - burghezia - exploatatorii si clasa celor care nu poseda mijloace de
productie : proletariat - exploatatii - cei care creeaza plusvaloarea, deci profitul pe
care capitalistii si-l nsusesc gratuit.
Marx discerne ntre clasa "n sine", ansamblu neunit nca prin legaturi interne si
"pentru sine", (au constiinta de sine) institutii proprii, organizatii, ideologie proprie.
Proprietatea privata sta la baza stratificarii sociale.
Critici sustin ca teoria celor doua clase este demodata ; asistam astazi la o
crestere rapida a clasei de mijloc.
Totusi, aceasta teorie mai are si astazi influenta n rndul cercetatorilor
: Domhoff (1983) sustine ca puterea este nca concentrata n minile unei mici elite
economice iar rostul sindicatelor este sa organizeze muncitorii n lupta pentru
cstigarea drepturilor care li se cuvin.
C) Teoria dimensionala - Max Weber.
n viziunea weberiana, "stratificarea" este un concept multidimensional : exista
trei criterii distincte dupa care indivizii pot fi diferentiati: economic, social si politic.
Pozitia economica a oamenilor ar trebui privita ca un fenomen cu caracter
continuu, ca evolutie de la inferior la superior.
Oamenii au grade diferite de prestigiu social (onoare), ceea ce Weber numeste
statut, clerul are prestigiu dar, n general, i lipseste bogatia care l-ar situa pe un loc
superior pe scara economica (clasa). Artistii se bucura de cinste, respect, fapt ce nu
le confera automat o putere politica reala.
Puterea politica poate sa depinda sau nu de puterea economica. Unii ajung la
putere fara a avea o bogatie personala. Pe de alta parte, te poti bucura de o nalta
pozitie economica si de prestigiu, fara sa le convertesti n putere politica (ex., atletii,
fotbalistii).
Criticii lui Weber sustin ca, n practica, pozitiile unei persoane n diferite
dimensiuni ale stratificarii deseori merg mpreuna. n sfera politica, dicteaza cei ce au
bani (influenta celor ce contribuie cu fonduri la campania electorala).
Oricum, chiar si criticii accepta natura multidimensionala a stratificarii.
D) Teoria evolutionista a lui Gerherd si Jean Lenski. Cei doi sociologi
ncearca o sinteza a teoriilor anterior examinate. Mai precis, conceptia lor prezinta o
unificare a teoriei functionaliste cu cea a conflictului.
n societatile primitive, se consuma tot att ct se produce, deci, nu exista
surplus si, n consecinta, repartizarea inegala a resurselor este improbabila.
Pe masura ce societatile evolueaza datorita mbunatatirii tehnologiei, resursele
suplimentare disponibile sunt deseori repartizate n mod inegal. Aceasta duce la
stratificare, care este consolidata, transmisa din generatie n generatie. n societatile
industriale, surplusurile sunt si mai mari. Tendinta este ca aceste surplusuri sa fie
mpartite unui segment mai mare al populatiei. n societatile avansate industrial,
efectele statificarii tind sa se reduca.
Sotii Lenski considera ca un oarecare grad de stratificare sociala este inevitabil,
ntruct aptitudinile, talentele, inteligenta si resursele sociale nu pot fi distribuite n
mod egal.
9. 4. Mentinerea sistemului stratificarii
Institutiile si procesele sociale joaca un rol major n asigurarea persistentei
sistemului stratificarii.
Familia. Ea este probabil unul din principalele mecanisme prin care repartizarea
inegala a resurselor societatii se transmite generatiilor viitoare. Familiile lasa
generatiilor urmatoare, mostenitorilor lor, resursele de care dispun. Sa-l mostenesti
pe Ford sau pe locuitorul unui ghetou nu este acelasi lucru.
Clasele sociale tind sa educe diferit copiii : sa actioneze si sa gndeasca diferit,
sa aiba nivele de educatie diferite, slujbe, cariere diferite. Studiile relizate
de Kohn si Schooler (1983) arata ca socializarea diferita n clasa de mijloc si cea
muncitoare duce la tipuri diferite de personalitati, care sunt legate de ocupatiile
bazate pe clasa. De asemenea, socializarea duce la dezvoltarea unui sistem
axiologic si ideologic care sustine sistemul social existent.
Religia si ideologia. Monarhiile feudale si consolidau puterea afirmnd "dreptul
divin al regilor". Ideologia sistemului castelor sustinea inferioritatea nnascuta a
castelor inferioare.
Societatile industriale moderne propovaduiesc faptul ca "straturile" superioare
sunt ntemeiate pe merit, munca intensa, talent superior si ca principiul "omul potrivit
la locul potrivit" legitimeaza sistemul social n aceste societati.
Ordinea politica : statul ajuta la perpetuarea stratificarii sociale prin controlul
asupra legilor, care sustin repartizarea inegala a resurselor. Astfel, mentinerea
apartheidului n Africa a constituit un exemplu concludent de folosire a puterii
coercitive a armatei si politiei pentru pastrarea ornduirii de casta. De regula, legile
importante sunt facute de cei care beneficiaza de sistemul de clasa existent.
Economia. Repartizarea diferentiata a resurselor n economie contribuie la
stratificarea sociala. Cnd resursele economice inegale sunt transmise de la o
generatie la alta (fapt ce se produce frecvent) sistemul de stratificare existent
persista.
Norman Goodman subliniaza faptul ca principalele procese sociale (selective)
ce joaca un rol important n mentinerea sistemului stratificarii sunt A) cooptarea si B)
principiul avanatajului cumulativ.
A.Cooptarea : implica atragerea, includerea individzilor n sistem (pentru a nu-i
ameninta continuitatea). Dndu-le un "fragment al activitatii", un anumit rol social, se
asteapta, se spera ca ei sa actioneze n vederea mentinerii sistemului nu a
schimbarii lui.
Selznick (1948) sustine ca siretlicul cooptarii indivizilor consta n a le operi
distinctii, responsabilitati, fara a le acorda putere reala de a efectua vreo schimbare
substantiala.
Exemplu : atragerea reprezentantilor studentilor n Consiliul Profesoral al
Facultatii poate fi considerata ca o forma de cooptare : n ciuda prezentei lor la
sedintele Consiliului profesoral, a faptului ca sunt "consultati" n problemele principale
privind soarta Facultatii, puterea efectiva ramne deseori n minile administratiei (n
aceeasi situatie sunt si parintii si elevii din Consiliul de conducere al scolii).
Eforturile de cooptare sunt concentrate, n special, asupra liderilor opozitiei,
deoarece acestia folosesc mai frecvent arta de a critica, de a protesta amenintnd
mentinerea sistemului si putnd provoca schimbarea lui. De aceea, de multe ori, ei
pot fi tratati, cu generozitate, li se pot da explicatii amanuntite privind caracteristicile
pozitive ale situatiei date ("situatie considerata a fi cea mai buna n respectivele
circumstante") si pot fi solicitati sa devina membrii n cercurile care detin (exercita) o
parte a puterii.
Procesul cooptarii poate fi clar, direct sau "cu perdea", mai constituie tot o
confirmare a acestui principiu. Pe scurt, institutiile sociale, procesele sociale selective
tind sa fie forte conservatoare n societate : ele mentin si sustin ornduirea sociala
existenta. Efectul conjugat al discret, si indirect.
Este direct, atunci cnd marile firme industriale includ n comitetele de directori
un numar limitat de membrii ai sindicatelor, sau atunci cnd partidele politice ncheie
aliante cu sindicatele.
Multe societati industriale au permis dezvoltarea, cresterea clasei de mijloc, fapt
ce a redus probabilitatea adncirii conflictelor sociale, revolutiei si schimbarii
anticipate de K. Marx. Cresterea clasei de mijloc duce la cooptarea proletariatului, cu
alte cuvinte este o forma indirecta de cooptare. Bucurndu-se de avantajele vietii
clasei de mijloc acordate de sistemul respectiv, el devine cooperant n procesul de
mentinere a statu-quo-ului. n 1977, Piven si Cloward au analizat detaliat procesul
cooptarii mai multor "miscari ale oamenilor saraci".
B. Principiul avantajului cumulativ. Cei care sunt bine plasati n sistemul de
stratificare, care au pozitii avantajoase pe lnga cstigurile materiale considerabile ei
beneficiaza - n raport cu ceilalti - si de un "avantaj cumulativ". Analiznd sistemul de
recompensa n stiinte, Merton introduce expresia "efectul Matei", inspirndu-se din
Evanghelia lui Matei : "caci celui ce are, i se va da si el va avea din abundenta".
"Efectul Matei" se refera la tendinta celor care au deja o reputatie n stiinte, de a
culege recompense mai usor dect ceilalti, de a avea deci, un avantaj n plus. Merton
a considerat ca sistemul de rasplata n stiinte este stratificat, este bazat pe un succes
anterior.
Mai trziu el generalizeaza ideea efectului Matei ca sa descrie principiul avantajului cumulativ - fenomen similar
ce se manifesta n institutiile sociale.
Avantajul cumulativ serveste si el la mentinerea si consolidarea diferentelor
existente n repartizarea resurselor societatii.
Ex.: stefan Banica jr. poate pretinde, pe buna dreptate, ca a ajuns datorita
talentului, aptitudinilor personale la pozitia pe care o are n carierea aleasa. Totusi,
nu exista nici o ndoiala ca el a intrat n aceasta cariera cu avantajul numelui si
relatiilor tatalui sau. (Copiii artistilor, politicienilor etc. se afla n aceasta situatie).
Ascensiunea lui Joseph Kennedy, fiul lui Robert Kennedy, constituie tot o
confirmare a acestui principiu. Pe scurt, institutiile sociale, procesele sociale selective
tind sa fie forte conservatoare n societate : ele mentin si sustin ornduirea sociala
existenta. Efectul conjugat al acestor forte structurale si culturale fac din sistemul de
stratificare unul din elementele cele mai stabile ale societatii.
Dimensiunile inegalitatii n SUA. (Norman Gooodman, "Introducere n
sociologie").
A) Din punct de vedere al resurselor economice (venituri - salarii, cstiguri din
investitii si bogatia, valoarea totala a banilor si a bunurilor), inegalitatea este
reflectata de urmatorii indicatori :
- n 1986, venitul mediu/familie era de 29. 460 $ (aproximativ 2400 $/luna).
Venitul este repartizat astfel: 5% din americanii din clasa de sus obtin un venit la fel
de mare ca 40% din americanii din clasa de jos. Bogatia n SUA este foarte
concentrata : 20% din familiile americane controleaza peste 75% din bogatia tarii
(Biroul de recensamntal SUA 1986 ; 5% de la vrf poseda aproximativ jumatate din
bogatia americana.
B) Din punct de vedere al puterii politice (capacitatea de a influenta
deciziile gevernamentale), o prima constatare este ca cei care dispun de puterea
economica, deseori au o mai mare influenta dect ceilalti. Deseori, ei sunt acuzati de
trafic de influenta pentru a obtine avantaje politice si personale. Un exemplu l
constituie legislatia fiscala favorabila celor cu resurse econmice mari, facilitatile
fiscale. Boeing, General Electric deseori nu platesc nici un impozit.
Cei mai multi membrii ai Congresului sunt albi protestanti, barbati de vrsta
mijlocie.
n timpul Adminstratiei Reagan, 95% din functiile superioare rau ocupate de
barbati ; 98% din functiile superioare de albi ; aproape jumatate dintre ei cstigau
peste 100 000$. (Easton 1983).
C) si n ceea ce priveste prestigiul, se constata unele inegalitati. Cele mai
apreciate profesii sunt : medicina, avocatura, finantele, nvatamntul. Profesiile celor
cu gulere albe se bucura de nemarxista vest-europeana. Sociologii europeni folosesc
rar notiunea de status si cnd o fac o reduc la cea de ocupatie, identificnd
mobilitatea sociala cu mobilitatea profesionala.
mai mult prestigiu dect al celor cu "gulere albastre".
Cercetarile sociologice pun n evidenta existenta urmatoarei situatii privind clasele
sociale din SUA :
1) clasa de sus reprezinta 3-4% din populatie ;
2) clasa mijlocie de sus : 5-10% (afaceri si profesii cu venit mare) ;
3) clasa mijlocie de jos formeaza 30-35 % din populatie;
4) clasa muncitoare : 40% (veniturile ai anuale fiind ntre 15.000 -25.000
$ anual) ;
5) clasa de jos cuprinde necalificati, someri, fara locuinta.
n privinta mobilitatii sociale, urmatoarele date sunt elocvente: 80% din barbati
au o oarecare mobilitate intergenerationala. Americanii africani au o mobilitate
sociala mai mica dect albii. Femeile au o mobilitatea sociala mai scazuta dect
barbatii.

9.5. Mobilitatea sociala
9.5.1. Delimitari conceptuale
Conceptul de mobilitate sociala are doua sensuri principale : a) n sens
restrns, reprezinta miscarea n cadrul unui sistem de stratificare; b) n sens larg, se
refera la miscarea spatiala (mobilitatea teritoriala) si/ sau schimbarea locului de
munca (mobilitate sau fluctuatia fortelor de munca).
Studiile (teoretice si empirice) privind mobilitatea sociala pot fi ncadrate (dupa
criteriul folosit) n urmatoarele trei categorii :
- cele care utilizeaza un criteriu de ierarhizare propriu-zis, deci umaresc
miscarile ntre straturi strict ierarhice. Este vorba de traditia americana, ce foloseste
statutul social drept criteriu al ierarhizarii.
- cele care utilizeaza drept criteriu de clasificare exclusiv ocupatia individzilor, ceea
ce conduce la constituirea unui spatiu social format dintr-un numar oarecare de
categorii socio-profesionale : traditia
- cele care utilizeaza drept criteriu clasele sociale si paturile sociale. Aici se nscriu
ndeosebi cercetatorii marxisti.
Se face distinctia, uneori, ntre mobilitatea sociala orizontala (cnd au loc
miscari n cadrul aceluiasi "strat" sau are loc o miscare teritoriala sau a locului de
munca fara modificari ale statutului profesional) si mobilitatea verticala, miscare de la
un strat la altul, care poate fi ascendenta sau descendenta.
Se vorbeste de mobilitatea ocupationala, educationala, pe scara puterii, a
veniturilor.
O alta distinctie esentiala pe care o fac sudiile de specialitate asupra mobilitatii
sociale este cea dintremobiliatea intragenerationala - schimbarea pozitiei individului
ntre doua momente ale vietii sale - si mobilitatea intergenerationala, diferenta ntre
pozitia unui individ, la un moment dat, si cea a familiei sale de origine (de obicei,
pozitia tatalui).
Regularitatile mobilitatii sociale n general si mai ales efectele acesteia asupra
individului, organizarii sociale, au fost evidentiate de sociologul american P. Sorokin
(teoreticianul "clasic" al mobilitatii sociale) n lucrarea "Mobilitatea sociala" din 1927.
Definitiile si explicarea efectelor pozitive si negative ale mobilitatii sociale, asa cum
au fost ele formulate de Sorokin, constituie si azi referinte pentru oricare cercetator al
mobitilatii sociale. El pot fi utilizate pentru verificarea unor legi sociologice (cum sunt
legile imitatiei sociale elaborate de Tarde si completate de Sorokin).
Asa cum am aratat mai nainte, mobilitatea sociala are ca o componenta
importanta mobilitatea educationala. n ultimele decenii, s-a discutat mult n ce
masura mobilitatea educationala intensa determina modificarea volumului mobilitatii
sociale si mai ales cum conduce la egalitatea oamenilor. Raymond Boudon,
formulnd principiul devalorizarii diplomelor demonstreaza ca egalizarea sanselor de
acces n nvatamnt (mobilitatea educationala) nu conduce la egalizarea sanselor
sociale n societatea capitalista si ca statusul social de pornire (originea
soiala) ramne criteriul principal n determinarea structurilor mobilitatii.
Chiar daca pe plan mondial interesul pentru problemele mobilitatii sociale nu
mai este la fel de intens ca n urma cu trei decenii, fenomenul constituie o zona de
prima importanta pentru sociologie, deoarece este o prezenta interesanta si
importanta a epocii moderne si deoarece este printre putinele arii n care legitimitatea
sociologiei nu este contestata de nici o alta disciplina.
9.5.2. Tipuri de cerceari sociologice n domeniul mobilitatii sociale
S-au ncercat mai nti comparatii internationale, considerndu-se ca tarile mai
avansate economic, nivelul mobilitatii sociale ar trebui sa fie mai ridicat ; s-au facut
apoi studii comparative n timp, referitor la aceasi tara, pentru a se verifica direct
ipoteza cresterii mobilitatii sociale. Nici unele, nici altele nu au putut oferi argumente
decisive pentru confirmarea respectivei ipoteze ceea ce, de fapt, demonstreaza
persistenta unor inegalitati de sanse sociale nsemnate n tarile capitalismului
dezvoltat.
Alte studii s-au preocupat de structura fenomenului de mobilitate sociala. S-au
ncercat evidentierea intensitatii schimburilor ntre diverse categorii sociale, directiile
de mobilitate sociala pentru indivizii plecati dintr-o categorie, sau invers, aria de
recrutare a celor intrati ntr-o noua categorie. Acest gen de cercetari a vizat n special
straturile din vrful piramidei sociale (recrutarea elitelor).
O alta categorie de cercetari a urmarit evaluarea influentei unor factori asupra
mobilitatii sociale. n acest sens, o atentie privilegiata i-a fost acordata scolii.
Pe lnga toate acesta, trebuie sa trecem n revista si studiile viznd efectele
mobilitatii sociale asupra altor factori - fenomene si procese sociale. Indiferent de aria
cercetata, cei care au studiat mobilitatea sociala au pornit de la postulatul valorizant
ca starea de "mai multa" mobilitate este preferabila celei de "mai multa" imobilitate,
dat fiind ca imobilitatea sociala nseamna inegalitate de sanse sociale, adica o
autoreproducere a structurilor, deci a inegalitatilor sociale. Ori, daca existenta unor
inegalitati este mai usor de "teoretizat" (prin invocarea unor factori naturali sau a unor
necesitati de functionare a sistemului) existenta inegalitatii de sanse, adica
autoreproducerea inegalitatii sociale, are mai putin adepti ntre justificare.
9.5.2.1. Pitirim Sorokin si paradigma mobilitatii sociale
"Deoarece sunt extrem de rare societatile ale caor straturi sociale sa fie complet
nchise, n oricare societate se manifesta mobilitatea verticala sub cele trei forme ale
ei : economica, politica, ocupationala. Mobilitatea verticala ntmpina, totodata si
peste tot, o anumita rezistenta sociala, ceea ce face ca ea sa varieze n spatiu si n
timp. De aceea, nu exista o tendinta perpetua spre cresterea sau descresterea
mobilitatii unei societati. Cresterea si descresterea mobilitatii variaza n functie de
cauzele care determina o forma sau alta a mobilitatii sociale si care sunt : diferentele
nnascute dintre indivizi, diferentele dintre mediile sociale n care traiesc oamenii si
faptul ca acestia traiesc permanent mpreuna. Efectele mobilitatii sociale sunt
benefice pentru dezvoltarea intelectuala a indivizilor, pentru cresterea inventivitatii lor
si a prosperitatii economice a societatii, precum si pentru optimizarea distributiei
sociale a indivizilor. Mobilitatea sociala are efecte negative asupra compozitiei
sociale a societatii, a comporamentului social si relatiilor moral-afective, precum si
asupra integarii sociale. Stabilitatea societatii este influentata att pozitiv ct si
negativ de mobilitatea sociala".
6

Cresterea mobilitatii sociale este direct proportionala cu cresterea "masei" unei
societati si eterogenizarea ei. Efectele mobilitatii sociale asupra comportamentului si
psihologiei individiului si a ordinii, stabilitatii sociale sunt adesea contradictorii.
Efectele pozitive asupra comportamentului si psihologiei individului sunt :
deblocarea, flexibilizarea gndirii individului si, ca urmare, cresterea inventivitatii
curiozitatii. O societate cu o mobilitate sociala mai crescuta este mai eficienta dect
una cu o mobilitate sociala scazuta.
Efectele pozitive ale mobilitatii sociale asupra ordinii si stabilitatii sociale se
refera la faptul ca, desi mobilitatea sociala face terenul social mai alunecos, mai
nesigur, ea asigura stabilitatea societatii (a ordinii sociale), n primul rnd prin faptul
ca poate fi o alternativa la revolutiile sociale generate de nedreapta distribuire sociala
a indivizilor.
Pe de alta parte, cresterea mobilitatii sociale poate duce direct la izbucnirea
unei revolutii, a unor convulsii sociale pentru ca mobilitatea sociala roade permanent
habitusurile sociale, slabeste legaturile (solidaritatea) dintre indivizi, cultiva ambitia
individului de a urca permanent pe scara stratificarii, faciliteaza atomizarea societatii,
antagonismele sociale devin neclare, schimbatoare si greu controlabile.
"Colectivismul" stimulat de cresterea mobilitatii sociale este "vag, spune
Sorokin, fiindca reprezinta doar sentimentul superficial al unei egalitati formale n
spatele careia sporeste permanent individualismul celui dornic sa reuseasca
socialmente, "sarind" ct mai repede si peste ct mai multe trepte al ierarhiei sociale.
Criticii punctelor de vedere sustinute de P. Sorokin fac urmatoarele observatii:
1. Efectele pozitive si negative ale mobilitatii sociale trebuie considerate "tipuri
ideale" (n sens weberian). Nu este absolut obligatoriu sa se ntmple astfel. Efectele
sunt doar posibile.
2.Daca efectele sunt potentiale n oricare societate, realizarea lor ca atare nu
este obligatorie peste tot (tratatea concret-istorica).
3. Sorokin crede ca mobilitatea soiala duce la "decaderea" sociala, rasiala,
nationala. Deoarece primele grupuri (elitele) nu-si asigura aproape niciodata
reproducerea demografica, se apeleaza la indivizii din straturile inferioare, care
"strica" valoarea "elitei" sau mping n subsolul societatii elementele ei valoroase.
"Rationamentul lui Sorokin este lipsit de fundamente logice, si nu are acoperire
istorica. Logic, mobilitatea nlocuieste o elita aflata n declin sau i revitalizeaza
elementele. Schimbarea unei elite cu alta nu nseamna nlocuirea unei "elite bune" (a
unei aristocratii) cu una "proasta".
7

9.5.2.2. Selectia sociala negativa n sociologia romneasca
O problema strns legata de structura sociala si de mobilitatea sociala este cea
a selectiei sociale negative.Sociologul romn Ion Ungureanu
8
face o prezentare
sintetica si pertinenta a principalelor contributii aduse de sociologia romneasca n
clarificarea acestei probleme.
"ntr-un mediu social si national corupt prin influenta si dominatie straina, vor fi
promovate n ierarhia sociala elementele care se adapteaza pasiv, usor si repede
mediului social corupt" - semnala marele nostru poet, M. Eminescu.
Pentru a explica selectia sociala negativa, el introduce conceptul de "patura
superpusa". Aceasta nu este o clasa sociala. "Clasa", n conceptia "omului deplin al
culturii romne", este un corp social format din oameni care au o "tinta comuna,
interese comune", pe cnd cei care compun "patura superpusa" au aparut ca urmare
a "declasarii", adica a "nmultirii peste masura a oamenilor ce traiesc din munca
aceleiasi sume de producatori". Ele nu compenseaza munca materiala a celor de jos
prin munca intelectuala (cum fac clasele superioare din tarile straine). "Patura
superpusa" este un element parazitar lipit artificial pe corpul sanatos al unei societati
iar etiologia ei este dubla : a) "oameni declasati" sunt "intstrumentele" cele mai bune
pentru ca sunt cele mai coruptibile de care se servesc strainii pentru a exploata tara,
populatiile ei autohtone" ; b) pe de alta parte, "patura superpusa se formeaza atunci
cnd o societate introduce formele unei civilizatii straine fara ca sa exista corelativul
ei economic", ceea ce "genereaza o miscare nesanatoasa n societate, nu bazata pe
munca ci pe privilegii". Procesul "declasarii" este generat att de dominanta straina a
unei tari, ct si de strategia gresita de dezvoltare aleasa de tarile dominante.
Mecanismul social al "declasarii" se bazeaza pe deteriorarea principiului
"compensatiei muncii".
"Patura superpusa" este un mediu social negativ, care nu permite formarea
valorilor si promoveaza nonvaloarea sociala : lingusitorii, viclenii, mincinosii.
Elementele sanatoase ale societatii se vor adapta la acest mediu n mod
"natural" : "naturile viguroase vor cata sa ntipareasca mediului caracterul lor, cele
slabe se vor adapta ca ceara unui mediu nedemn chiar .".
"Adaptabilitatea cu un mediu nesanators, nedemn" nu nseamna deci
"superioritate organica", ci selectie sociala negativa, iar "patura superpusa" este n
oricare societate un rezultat al selectiei sociale negative.
Teza eminesciana sustine ca evolutia noastra sociala s-a desfasurat ciclic, iar
ritmurile si durata acestor cicluri le-au stabilit dominatiile straine" (I. Ungureanu)
M. Eminescu
9
nregistreaza trei cicluri ale selectiei sociale n Romnia :
1700-1821 - cnd "nvinge elementul imigrant prin domnia fanariota";
1821-1866 - are loc o selectie sociala pozitiva, prin "reactivarea elementului
autohton";
11 febr. 1866 - cnd se manifesta o selectie sociala negativa dar nu att de
categorica.
Exista multe controverse pe marginea acestei clasificari : C. Radulescu Motru
sustine ca n 1904 se mai poate vorbi de o selectie sociala negativa, ciclu pe care el
l numeste "pseudocultura", o forma a culturii care are toate elementele "culturii
adevarate" dar "formele" ei nu se potrivesc cu "fondul", de unde lipsa de armonie,
continuitate, originalitate, ntr-un cuvnt "superficialitatea". Ca si Eminescu, C.
Radulescu Motru considera ca "pseudocultura" este prin excelenta favorabila
individului cu sentimente "cosmopolite", ceea ce genereaza o selectie negativa a
valorilor.
La fel ca si Eminescu n 1881, C. Radulescu-Motru cerea, n 1904, o "reactiune
sanatoasa" contra "pseudoculturii", fiindca aceasta genereaza boala societatii
romnesti moderne, politicianismul. Acesta este reprezentat de "clasa
superpusa"(partidul liberal) care a transformat mecanismele politice dintr-un mijloc
ntr-un scop.
D.Draghicescu, desi aparent accepta teza eminesciana, confundnd "patura
superpusa" cu boierimea n ansamblul ei, ajunge la doua concluzii gresite : 1) "boierii
romni n-au avut nici o legatura de snge si de simtaminte cu glasul neamului" ; 2)
"trecutul nostru att de nefericit si agitat n-a pus n joc si n-a dezvoltat dect nsusirile
sufletest nefavorabile, slabe" . (defectele, lipsurile morale).
Sociologii romni cauta o alternativa la stratificarea sociala bazata pe structura
sociala. Mihail Manoilescu (1891-1950) vede n corporatism o astfel de alternativa.
Corporatismul este o doctrina si forma de organizare a societatii, care
presupune realizarea unei unitati (solidaritati) nemijlocite a indivizilor n cadrul
societatii prin intermediul corporatiilor.
Corporatiile sunt reuniuni socio-profesionale ce cuprind sume de indivizi ce
exercita o profesie n cadrul aceleiasi ramuri de activitate, indiferent de pozitia lor
ierarhica si de proprietatea asupra mijloacelor de productie.
Mihail Manoilescu este ntemeietorul doctrinei corporatismului pur si integral. El
considera corporatismul ca o forma sociala evolutiva post-liberala si, n consecinta,
postparlamentara, n care clasele sociale vor fi nlocuite de grupuri sociale
functionale (corporatii) n cadrul unui stat guvernat de o elita politica.
"Elita nseamna acea minoritate a comunitatii nationale, care si asuma
raspunderea sociala suprema si cumuleaza calitatile cele mai nalte ale comunitatii
(.); ea ntruneste n mod culminant toate valorile omenesti".
Elita este o aristocratie n conceptia lui Mihail Manoilescu care "prin nsasi
natura ei, trebuie sa cumuleze toate functiile de conducere, politico-militara,
economico-sociala, culturala n toate sectoarele de activitate nationala". Elita trebuie
sa prezinte o "unitate organica" concretizata ntr-un control general asupra tuturor
sectoarelor de activitate nationla : "aceasta este dreptul ei, aceasta este datoria ei".
Selectia trebuie sa asigure "superioritatea absoluta" si "superioritatea relativa" a
unor grupari conducatoare, proces ce trebuie sa se desfasoare sistematic, continuu,
fara sincope. "Nu poate fi elita o clasa n care apoape fara nici o selectiune - oricine
poate sa intre si sa se mentina. Nu poate fi elita o categorie sociala n care lipseste
orice severitate din punctul de vedere intelectual sau sufletesc la cooptarea de noi
membrii. Nu poate sa fie elita un grup social care nu are sentimentul intern si adnc
al inegalitatii, al inegalitatii creata de merit".
10

Elita nseamna probitate personala, forta etica.
Ct priveste sansele burgheziei romnesti de a ajunge la o elita, M. Manoilescu
este destul de pesimist : "burghezia romneasca mai are de asteptat pna n ziua n
care va constitui o elita".
11

Principiul corporatismului pur si integral este organizarea, care vrea sa nlocuiasca
att principiul liberei concurente n economie, ct si sistemul democratic-parlamentar.
"Organizarea" se bazeaza pe reglementarea centralizata si autocrata a activitatilor
tuturor corporatiilor (economice, sociale, culturale, religioase) de catre singura putere
politica cu drept de libera activitate constituita din reprezentarea exclusiva a
corporatiilor.
9.5.3. Sistemul stratificarii sociale n Romnia n timpul regimului
comunist
Desigur, se poate pune problema daca au existat cu adevarat categorii sociale
distincte n societatea socialista, n conditiile n care idealul comunist la nivel
macrosocial era omogenizarea sociala iar la nivelul microsocial, formarea omului
nou, de tip socialist.
Potrivit opiniei lui Sandu E. Dumitru,
12
dincolo de stereotipurile ideologice -
respectiv clasa muncitoare, taranimea si patura intelectuala - s-au conturat n
socialismul real cteva categorii distincte si anume : disidentul(contestatarul),
specialistul, nomenclaturistul, activistul si speculantul.
(1) Contestatarul a fost singurul tip social care nu a fost obedient fata de
putere, a actionat mpotriva acesteia fie izolat, ca disident (n toate tarile foste
comuniste), fie n grup de rezistenta organizata (Cehia, Polonia, Ungaria).
"Disidentul chiar prin faptul ca se mpotriveste sistemului totalitar de valori si
norme si prejudecati propune un sens al identitatii umane, bazat pe notiunea de
responsabilitate", propune deci o morala a curajului si a demnitatii umane.
(4) Contestarea puterii a mbracat forme si intensitati diferite n tarile lagarului
socialist. n Romnia, represivitatea crescuta a regimului a facut ca o mai
frecventa si n acelasi timp cea mai inofensiva (pentru putere) forma de
contestatare sa o reprezinte butadele satirice, spectacolele umoristice,
expozitiile de caricatura cu substrat politic. Desi se limitau la satirizarea
cuplului dictatorial sau a politicii P.C.R. si nu constituiau un atac direct la
sistem, ele au jucat un bine definit rol n dezvoltarea unei solidaritati
resentimenalte si a unei vagi sperante de schimbare. Pe de alta parte, nu
trebuie neglijate nici efectele perverse pe care aceste forme subtile de
contestare le-au generat, ele constituind supape de dezamorsare a tensiunior
acumulate de populatie si micsornd n felul acesta (n loc sa creasca)
sansele proliferarii atritudinilor contesatare si solidaritatii exponentilor lor.
(2) Un alt tip social care a opus rezistenta regimului a fost specialistul - elita
profesionala a societatii. Aceasta a opus "o rezistenta pasiva, sau, poate, mai corect
spus, prin evaziune(.) Moral, el este un dedublat : pentru a si putea mplini vocatia,
aspiratiile profesionale el accepta mai mult sau mai putin formal platirea unui tribut
ideologic, mimarea acceptarii ideologiei oficiale".
Sub aspectul moralitatii, de cealalta parte a baricadei se afla nomenclaturistul,
activistul si speculantul.
Nomenclaturistul este cel ce "detine puterea la vrful piramidei", este factor de
decizie, este elita politica. Lui i revine responsabilitatea (sau mai bine zis
iresponsabilitatea) instituirii valorilor si normelor totalitare,a controlului social totalitar,
a represiunilor organizate asupra indivizilor, a dezvoltarii personalitatii individului n
societate. El solicita si impune obedienta neconditionata a indivizilor fata de regim.
Trebuie observat faptul ca metodele pe care le-a practicat, intensitatea convingerilor
care l-au animat au diferit de la o etapa la alta a istoriei regimului comunist. Daca n
perioada stalinista metodele de impunere a valorilr si normelor sistemului comunsit
erau extrem de dure, de represive, iar exponentii lor, fanatici n convingeri si
comportamente, n perioada de recul ( de decadere a regimului) chiar si o parte a
nomenclaturii ncepuse sa constientizeze inconsistenta sistemului politic comunist si
a ideologiei sale. Dezvoltarea paroxistica a formalismului si birocratiei erau modalitati
de escamotare si compensare a scaderii credulitatii ideologiei si practicii comuniste.
(4)Activistul, conform caracterizarii facute de S. Dumitru este acela care are ca
profesie propaganda ideologica, care, de fapt, a renuntat de buna voie la
meseria sa n favoarea repetarii si impunerii persuasive sau mecanice a
stereotipurilor ideologice. "Activistul este interfata dintre nomenclatura si mase.
El dispune de puteri si avantaje n masura n care este credincios si folositor
nomenclaturii si ideologiei sale".
13

Motivatia profesionala a acestui tip social o constituie fie credinta n ideologia
comunista, mai rar ntlnita n perioada decaderii comunismului, fie detinerea unor
avantaje personale (mai mici sau mai mari). Ca si n cazul specialistului, dedublarea
poate fi prezenta si n cazul activistului. Am putea spuen ca ntre ei exista o
asemanare : ambii sunt duplicitari. Asa cum remarca nsa Sandu Dumitru, contrastul
este mai puternic dect asemanarea ntre cele doua tipuri sociale si este evident att
din punct de vedere al valorii profesionale - n timp ce primul este "purtator de
performanta" profesionala, celui de al doilea i lipseste de regula - ct si din punct de
vedere moral : daca primul adopta duplicitatea pentru a si putea exercita profesia,
pentru a putea supravietui, n ultima instanta, cel de-al doilea o face din oportunism,
din arivism.
n functiile de conducere erau preferati incompetentii si "impurii" - cei cu "pete"
la dosar, pentru ca erau mai usor de controlat si de readus la ordine n caz de
nesupunere.
Tipul speculantului, spre deosebire de celelalte tipuri sociale (mai sus numite)
clasificate n raport cu sfera politicului este clasificat n raport cu sfera economicului.
El este localizat n sectorul comercial si este tipul care exploateaza la maximum
penuria de resurse cu care se confrunta populatia, care profita ndeosebi - dar nu
numai - de lipsa alimentelor pe piata de stat, fiind un actor social foarte activ pe piata
neagra. Meseria lui este de a colecta spre a vinde la suprapret marfurile deficitare.
Dubios sub aspect moral, lipsit de scrupule, bine adaptat la vremuri, el intra n
categoria profitorilor regimului alaturi de activitst si nomenclaturist. El nu se considera
speculant, ci doar un "descurcaret", bine integrat social.
Alaturi de categoriile sociale mai sus mentionate, n socialismul real au existat
multi individzi care nu au apartinut nici elitelor politice sau profesionale, nici
activistilot, nici speculantilor si care sunt inclusi n notiunea de mase. Sandu Dumitru
observa ca "relatia dintre mase - specialisti - contestatri era una de tip pozitiv
marcata predominant prin ncredere".
Note:
1 I. Ungureanu, Paradigme ale cunoasterii societatii, p. 137.
2 Jean Cazeneuve, Dix grandes notions de la sociologie, Ed. du Seuil, 1976, p. 150.
3 P. Sorokin, Social and Cultural Mobility, Free Press, 1959, p. 11.
4 P. Parsons, Essays in Sociological Theory, Free Press, 1949, p. 166.
5 I. Ungureanu, Paradigme ale cunoasterii societatii, p. 137.
6 P. Sorokin, Social and Cultural Mobility, N.Y., The Free Press, 1959, p. 139-152, 343, 495-540.
7 I. Ungureanu, Paradigme ale cunoasterii societatii, p. ???
8 I. Ungureanu, Paradigme ale cunoasterii societatii, p. 156-159.
9 M. Eminescu, Scrieri politice, Scrisul romnesc, 1935, p. 99.
10 I. Badescu, Dan Dungaciu, Radu Baltasiu, Istoria sociologiei contemporane, Ed. Eminescu, Buc., 1996, p.
668.
11 M. Manoilescu, Tragica predestinare a geniului romnesc, Iasi, 1993, dupa I. Badescu, D. Dungaciu, op.
cit., p. 669.
12 Sandu Dumitru, Sociologia tranzitiei, Ed. Staff, Buc., 1996, p. 17-20.
13 Sandu Dumitru, op. cit., p. 17.