Platon s-a nascut la Atena (sau Egina) in 7 Thargolion a primului an al Olimpiadei a 88-a, asadar in anul 427 i.Hr.

, sau, dupa
altii, in 7 Thargolion Olimpiada a 87-a, adica in anul 428 i.H. 327, primind numele de Aristokles, ca fiu al lui Ariston si al
Periktionei, care isi aveau originea intr-una dintre cele mai vechi si mai nobile familii din Atena. Ariston se tragea din familia
regelui Kodros, iar Periktione, din familia lui Solon. Porecla de Platon i-a fost data mult mai tirziu de un maestru de
gimnastica si aceasta din pricina figurii lui solide, a frumusetii, armoniei si sanatatii lui fizice. Din acest motiv nu este deloc
surprinzator ca poporul grec l-a trecut pe Platon in legendele sale. Asa de EX . Olimpodor ne-a transmis legenda ca, indata
dupa nasterea lui Platon, parintii acestuia l-au asezat pe Hymettos, in timp ce ei aduceau jertfa lui Pan, lui Apollo si nimfelor.
In timpul acesta albinele zburau in jurul copilului si-i depuneau pe buze miere si de aceea acesta va vorbi mai tirziu asa de
frumos si de inspirat. Iar dupa alta legenda si mai veche, Platon ar fi de origine divina. Aceste legende nu lamuresc decit
faptul ca Platon a fost o personalitate uriasa.

Din acest motiv este foarte interesant sa urmarim pe Platon pe drumul educatiei sale. Platon a trait cu intensitate destinul asa
de zbuciumat si schimbator al patriei sale. Se crede ca profesorii lui au fost Dionisius, Ariston din Argos, Drakon si Megillus
din Agri-gent. Platon a luat parte la mai multe expeditii si lupte la Tangra, Corint si Delium. Dar aceste razboaie, expeditia in
Sicilia si mai ales dezastrul suferit de Atena in razboiul impotriva Spartei, au contribuit in mare masura ca sa-i atraga atentia
tinarului Platon asupra metehnelor de guvernamint ce stapineau in orasul sau natal. Desi, trebuie sa subliniem acest lucru,
Platon isi iubea cu pasiune orasul in care vazuse lumina zilei. Se spune ca el ar fi zis, cu o ocazie oarecare, ca multumeste
zeilor pentru trei lucruri: ca s-a nascut barbat, ca el s-a nascut in Atena si, in sfirsit, ca el s-a nascut in timpul lui Socrate.

Faptul ca el a trait in preajma genialului intelept atenian a avut o importanta covirsitoare asupra evolutiei spirituale a lui
Platon. Se stie ca Socrate a fost un dusman neimpacat al regimului oclocrat. Resentimentul lui Socrate fata de democratie era
fundamentat pe o convingere doctrinara. Meteahna cea mare a democratiei era, dupa Socrate, ca in timp ce in viata
cetateneasca in orice afacere hotaraste specialistul, in afacerile oficiale si in conducerea statului, dupa convingerea democra-
tica, trebuie sa hotarasca numarul de voturi si nu intelegerea. Acest fel de a gindi era pentru Socrate o nebunie si din aceasta
pricina el combate democratia. In aceasta tendinta antidemocratica Socrate se intil-neste cu tineretul atenian aristocrat.
Probabil ca si aceasta l-ar fi determinat pe Platon sa-l urmeze pe Socrate.

Inainte de a-l cunoaste pe Socrate, Platon se ocupase - cum am remarcat-cu poezia, in care, dupa spusa lui Zeller, ar fi ajuns
foarte departe. De asemenea el a fost introdus in filozofia heracliteana de catre Cratylas. Dar se-spune ca, in clipa in care
Platon l-a cunoscut, datorita lui Critias si Charmides, pe Socrate, a ars toate incercarile sale poetice si a urmat acestuia. Platon
era in virsta de 20 de ani. Tinarul plin de entuziasm si cu o fantezie creatoare puternica a avut o ocazie buna de a-si disciplina
gindirea in preajma logicianului Socrate, iar marimea de caracter a maestrului sau i-a trezit admiratia. Este mai mult ca
posibil ca in acest timp el a facut cunostinta si cu alte directii filozofice. Deci Platon si-a cistigat o cultura imensa, fie prin
educatia si instructia temeinica pe care o primise, fie prin influenta pe care a exercitat-o asupra sa atmosfera spirituala in care
el respira. Caci nu trebuie sa uitam ca educatia tinarului Platon se intimpla intr-o epoca in care Atena era sufletul cultural al
lumii antice. Literatura creata de trage-dienii greci era in floare tocmai in timpul scolaritatii lui Platon. in acelasi timp cu
genialele opere ale lui Sofocle, Eschil si Euripide sa mai jucau piesele lui Aristofanes, pe care Platon sigur ca le-a cunoscut.
El a mai fost apoi influentat si de megaricul Euclide. Toate aceste influente au contribuit ca Platon sa ajunga la convingerea
"ca nemurirea sufletului nu o poate cistiga inteleptul decit prin totala sa daruire in slujba Ideii".

Dar Platon n-a fost influentat numai de literatura, teatru si filozofie, ci si de artele plastice. In acest timp Stoua Poikile a fost
infrumusetata cu tablouri de catre celebrii pictori Polygnot si Pamainos, iar Phidias si Polokletos au impodobit Atena cu
sculptori, ce si astazi fac obiectul admiratiei noastre. in gustarea acestor opere de arta a deprins si Platon maiestria de a
descrie cu multa plasticitate ideile, devenind astfel cel mai mare "sculptor al ideilor" al antichitatii.

Desigur ca de mare importanta a fost mai ales influenta pe care Platon a suferit-o din partea filozofilor ca Euclide, prin care a
cunoscut filozofia eleata, Simmias si Cebes, prin care el a cunoscut filozofia lui Philolaos si Heraclit. Trebuie sa mai
subliniem faptul ca in acest timp infloreau in Atena sofistica si retorica. Platon a cunoscut temeinic sofistica, pe care el o va
combate cu ardoare. De asemenea Platon combate si retorica timpului sau, din pricina ca retorii confundau retorica cu
filozofia. Se mai crede ca Platon ar fi ascultat in Atena pe Zenon din Elea. Ca el a cunoscut temeinic filozofia eleata ne sta
marturie dialogul Parmenides.

Dar influentele acestea au fost mult depasite de aceea a lui Socrate. Am vazut ca Socrate traia intr-o epoca in care in Atena
facea mare dezastru individualismul cel mai cras. Sofistii, retori si multi poeti ai timpului preamareau individul, pe care-1
considerau a fi substanta lumii morale. Socrate se opune curentului acesta individualist prin aceea ca el cauta sa trezeasca
spiritul autocunoasterii, fiindca certitudinea oricarei realitati morale se afla in cunoasterea legilor general-valabile, ce se afla
in constiinta morala. Ce impresie uriasa trebuie sa fi facut aparitia lui Socrate asupra spiritului cu o rezonanta afectiva atit de
mare ca a lui Platon ? Aceasta cu atit mai mult cu cit si Platon era martor al decadentei morale si religioase inlauntrul
comunitatii de viata a poporului atenian. La aceasta decadenta au contribuit, desigur, si unii tragedieni, care si-au permis sa
expuna in operele lor zei si eroi, care trezesc risul. Sofistii preamareau, cu cuvinte mari si umflate, posibilitatile individului si
subiectivismul moral. Superstitiile cele mai copilaresti isi gasisera iarasi un pamint fertil in Atena. Socrate le combate cu un
argument, care-l apropie de filozofii eleati, intrucit el face dovada ca virtutea si moralitatea sint cunoastere autentica. Sofistii
au asezat pe tron, in locul ratiunii, intelectul cotidjan, al simplismului, iar cei care mai credeau in mistere au trimis in exil atit
intelectul cit si ratiunea. Socrate are meritul de a le fi readus in patria lor si cu aceasta in cultura omenirii si de a le fi redat
locul care li se cuvenea, ceea ce a insemnat ca el a ridicat ratiunea la rangul de domnitoare peste intelect si instinct. in
preajma acestei personalitati uriase pe care Platon o urmeaza pe strazile si pietele Atenei, pentru a-i sorbi cuvintele si a-i
patrunde sensul spuselor sale, el invata cu multa truda arta dialecticii si a descoperirii adevarului, pentru a-si cladi in lumea
spiritului sau o lume noua si pentru a se transforma, cum zice Zeller, dintr-un poet diletant intr-un filozof veritabil. Opt ani a
luptat Platon cu spiritul lui Socrate, asa cum Iacob a luptat cu ingerul Domnului, si rezultatul acestei lupte a fost ca scinteia
geniului, ce mocnea in sufletul lui Platon, s-a transformat intr-un incendiu urias. De aceea este si explicabil de ce Socrate este
personajul principal in toate dialogurile platonice.

Dar si mai mult l-a zguduit moartea martirica a prietenului si maestrului sau iubit. Bolnav fiind, Platon n-a putut lua parte la
ultimele discutii pe care Socrate le-a avut cu elevii sai. Dar aceasta drama, pe care a trait-o cea mai interesanta figura de
filozof a antichitatii, a fost asa de hotaritoare, incit ea 1-a determinat pe Platon sa se salveze din lumea senzoriala intr-o lume
suprasensibila, cum zice Zeller. De aceea dupa moartea lui Socrate nici o problema nu i-a mistuit sufletul lui Pla ton cu
dogoarea ei mai mare decit problema politicii celui mai bun stat. Poate ca numai problema nemuririi sufletului l-a mai chinuit
asa de mult. Plafon reprezinta ideea ca intre morala si politica exista o legatura existentiala. Pentru el etica este temeiul etern
al politicii, caci aceasta convingere i-a intarit-o moartea eroica a lui Socrate. Acesta si-a aruncat viata in cumpana mortii,
tocmai pentru a salva eternitatea valorilor etice. Din dialogurile platonice ajungem la concluzia ca sufletul mare al lui Socrate
traieste mai departe tocmai fiindca in acesta era vie nostalgia dupa ceea ce are valoare eterna. Ceea ce a fost muritor in fiinta
lui Socrate a disparut, dar in opera platonicaa ramas ceea ce era in acesta vesnic si netrecator : Socrate oa prototipul
inteleptului, ca paradigma pentru aceia care nazuiesc sa impreune adevarul cu viata si existenta.

Dupa moartea lui Socrate, il intilnim pe Platon la prietenul sau Euclid in Megara (399 i.Hr.). Cit timp a ramas el in Megara,
nu stim nimic precis. De asemenea nu stim daca din Megara el s-a intors la Atena sau a plecat intr-o calatorie mai indepartata
in Egipt. Dupa unii biografi Platon s-ar fi intors in Atena, unde el era insa indezirabil, pentru regimul democratic ce domnea
acolo, caci se stie ca Platon intentiona sa inlocuiasca democratia cu aristocratia spirituala, ce se fundamenteaza pe o cultura
morala si o credinta religioasamai inalta. Este convingerea pe care Platon si-o cistigase in preajma lui Socrate, ca adevaratul
conducator al poporului trebuie sa fie numai filozoful (inteleptul), asadar ratiunea. Minat de nazuinta de a se instrui si a
asimila cit mai multa stiinta, Platon face in anii 395-390 i.Hr. calatorii mai indepartate in Kyrene si Egipt, Italia sudica si
Sicilia. Asupra ordinei cronologice a acestor calatorii parerile sint foarte diferite. Sigur este ca in Egipt el a facut cunostinta
cu stiinta inalta a preotilor egipteni, iar in Kyrene, Platon face cunostinta cu vestitul matematician Theodorus, care il
introduce in stiintele matematice. Caci, dupa marturia lui Produs, Platon a fost un eminent matematician. Dar mai importante
si mai fructuoase au fost calatoriile lui Platon in Italia de sud si Sicilia. in Tarent, Platon a facut cunostinta cu filozoful
pitagoreian Architas, care l-a introdus si mai temeinic in filozofia pitagoreica, decit au putut sa face acest lucru in Atena un
Cebes ori Simmias. Iar in Sicilia, Platon se imprieteneste cu cumnatul tiranului Dyonisos (cel Batrin), cu Dion, si prin aceasta
voia sa-l intereseze pe cel dintii pentru planurile sale politice. Dyonisos n-a aratat nici o intelegere pentru ideile politice ale
lui Platon, asa se face ca filozoful ajunge in conflict cu acesta, care, ca sa scape de "incomodul moralist", il trata ca pe un
prizonier de razboi, predindu-l ambasadorului spartan Pollis, iar acesta il vindu ca sclav in Egina. Filozoful cirenaic Anniceris
il rascumpara si-i darui libertatea. Dupa aceasta experienta tragica Platon se intoarse in Atena.

Intors la Atena (361 sau 360)-se pare complet vindecat de orice ambitie politica-Platon se dedica numai filozofiei. Anniceris
a refuzat sa primeasca suma de BANI pe care el o platise pentru Platon, si cu aceasta s-a cumparat gradina Academos, unde
Platon intemeie un fel de confrerie in gimnaziul de acolo. Este vestita Academie platonica, ce avea forma unei scoli
superioare in Gimnaziul lui Akademos, iar forma ei interioara era o comunitate spirituala intre maestru si elevi cu o
accentuata tendinta filozofica. Era vorba despre o comunitate intre personalitati, care erau tinute laolalta de aceleasi idei
filozofice : ideea intelepciunii si a stiintei. In aceasta comunitate-straina de orice interes material-"filia" devine temelia unui
raport moral-spiritual in care maestrul daruieste plin de iubire din bogatia sa spirituala, iar elevii se cultiva si se maturizeaza
din prinosul acestui dar. "Prin comunitatea gin-dirii si a vointei de a produce adevarul impreuna, acesta este pentru Platon,
sensul oricarei prietenii si iubiri prin care oamenii trebuie sa se uneasca. Din aceasta unire a muritorilor, se produce mereu si
mereu viata noua a ceea ce este nemuritor. In aceasta Academie era un altar inchinat muzelor si lui Eros ; acelui Eros
platonic, care n-are nimic de-a face cu iubirea senzoriala, ci este reprezentantul nazuintei generale umane dupa Adevar,
Frumos si Bine. Asadar dupa ceea ce este vesnic. Este nazuinta spiritualizata prin ratiune. Prietenia, iubirea si setea dupa
stiinta se unesc in acest Eros si formeaza o forta, ce are menirea sa uneasca umanul cu divinul.

In aceasta Academie, Platon isi expune ideile sale filozofice, fie intr-o forma dialogica, cum facea Socrate, fie 'intr-o forma
expozitiva. Odata pe luna si in zile anumite profesorii si elevii se adunau si organizau cite un "symposion", in felul aceluia pe
care-l descrie Platon in dialogul sau celebru cu acelasi nume. Platon nu era singurul profesor in Academie, ba chiar si elevii
lui Platon au tinut cursuri. Dintre acestia amintim pe Speusippos, nepotul lui Platon si urmasul acestuia-la conducerea
Academiei, Xenocrates din Calcedon, Menedemos din Phyra, Filippos din Opus, Eudoxos si Aristotel. Nu posedam lista
tuturor conducatorilor Academiei, dar stim precis ca ea a durat 900 de ani, pina cind un edict al imparatului Justinian (529
i.Hr.) a dizolvat-o.

Afara de cursuri, Platon lucra asiduu la operele sale. Dialogurile platonice au fost scrise in mare parte in timp ce Socrate traia.
Caracteristica acestora este ca aceste dialoguri nu se termina cu adevaruri ultime, apodictice, absolute, ci-dupa modelul
socratic-cu intrebari si probleme chinuitoare, cu aporii, fiindca scopul acestora nu este sa invete, ci sa trezeasca activitatea
proprie si sa deprinda la filozofare.

Platon a mai fost tentat de doua ori sa-si realizeze planurile sale politice in Sicilia. Intentia lui Platon in a doua calatorie pe
care a facut-o in Sicilia, intrerupindu-si activitatea filozofica, a fost ca, impreuna cu prietenul sau Dion, sa determine pe
tinarul conducator Dyonisius sa transforme tirania intr-o monarhee intemeiata pe legi.. Planul acesta n-a avut nici o sansa de
izbinda, din pricina ca Dyonisius l-a suspectat pe Dion ca are intentia sa-l rastoarne. Dion a fost exilat, iar Platon a ramas fara
nici o influenta. A treia calatorie a lui Platon in Sicilia a facut-o ca sa impace pe Dyonisius cu Dion. Nici de data aceasta
Platon n-a avut nici un succes, ba era sa-1 coste chiar viata, daca n-ar fi intervenit pentru el Architas din Tarent.

Dupa intoarcerea la Atena, Platon s-a dedicat exclusiv filozofiei. In aceasta epoca isi au obirsia cele mai grele de sens dintre
dialogurile sale, ca Parmenide, Solistul, Philebus si Legile. Platon s-a convins ca un filozof, cu principii ca ale sale, nu poate
realiza nimic pe plan politic in Atena timpului sau si de aceea ia hotarirea "sa formeze oameni politici" cum se exprima
Zeller. Dupa aceste esecuri politice Platon nu s-a mai ocupat de stiinta si filozofie. El a murit in virsta de 80 de ani (347
i.Hr.). Elevii sai i-au cinstit memora declarind ziua nasterii lui Platon drept o sarbatoare mare pentru Academie. Fara indoiala
ca Platon a fost o personalitate mare si un filozof veritabil. Iata cum il descrie Goethe : "Platon se raporta la lume asemenea
unui spirit fericit, caruia ii place sa gazduiasca un timp in aceasta lume. Si el nu e atat de preocupat sa faca cunostinta cu ea,
fiindca el o presupune, cit mai ales sa-i comunice ceea ce el aduce cu sine si de ceea ce ea are nevoie. El patrunde in adincuri
mai mult ca sa umple lumea cu fiinta sa, decit ca s-o cunoasca. Platon se misca spre inaltime, cu nostalgia, ca sa participe la
originea ei. Totul ceea ce el exteriorizeaza se raporteaza la un intreg etern, la un Bine, Adevarat, Frumos, ale caror imperative
el cauta sa le trezeasca in fiecare piept" . Caci sufletul lui mare a fost miscat de nazuinta de a salva comunitatea de viata a
poporului grec. Prin aceasta nazuinta Platon a devenit un mostenitor autentic al lui Socrate, desi, dupa cum observa acelasi
Zeller, Platon se va indeparta intrucitva de maestrul sau mare. Spre deosebire de acesta, Platon elaborase un sistem filozofic,
in care voia sa-si introduca elevii sai, si de aceea el avea nevoie si de alte mijloace mai subtile si mai savante, pentru a face
acest lucru. Din acest motiv filozofia sa a trebuit sa se retraga de prin pietele si strazile Atenei in incaperile unei scoli filozo-
fice.

Platon preamareste si el puterea masurii pentru formarea vietii si a existentei insului. Dar el este departe de a admite
simplitatea socratica, si dispretul fata de exteriorul si frumusetile vietii. Probabil ca il oprea sa faca acest lucru originea sa
aristocratica, sau educatia lui artistica si interesul lui pentru intreaga realitate. Socrate a fost, cu toata aversiunea pe care el o
nutrea fata de democratie, o figura foarte populara, in timp-ce personalitatea lui Platon ca si filozofia acestuia, au o trasatura
aristocratica. Platon nici nu se adreseaza tuturor oamenilor fara nici o deosebire, ci numai unor alesi, care sint capabili sa fie
initiati si sa se impartaseasca din cultura, stiinta si viziunea platonica despre lume si viata. El se adresa "acelei aristocratii a
inteligentei, pe care el cauta sa fundamenteze si statul sau" si care caracterizeaza intreaga sa personalitate. In Platon se unesc,
intr-un chip minunat, cea mai indrazneata idealitate cu o perspicacitate rara a gindirii cit si aplecarea spre cele mai aride cer-
cetari dialectice cu prospetimea creatiei artistice. Biografii si cunoscatorii filozofiei platonice au subliniat urmatoarele
trasaturi esentiale ale caracterului lui Platon : o sensibilitate accentuata pentru frumos, inaltimea gindirii lui morale, stapinirea
de sine, linistea sufleteasca si seriozitatea principiilor pe care el si-a durat existenta sa. Este vorba despre "o frumusete morala
si sanatate sufleteasca a intregii vieti pe care Platon insusi, ca un elin veritabil, o pretinde inainte de toate... si pe care el a
realizat-o in personalitatea sa proprie intr-un chip exemplar". Caracteristica filozofului autentic este legatura intima intre
caracterul si nazuinta sa de a descoperi adevarul, pe care sa-l realizeze in viata si existenta sa proprie. Aceasta nazuinta o
deprinsese Platon in preajma marelui sau maestru : Socrate.

Ca o concluzie, putem incheia aceasta caracterizare a vietii lui Platon, cu sublinierea faptului ca acesta a fost o natura
"olimpiana-apolinica", un prototip al frumusetii morale, al masurii si al armoniei. Si "vraja personalitatii lui consta tocmai in
aceasta inaltare solemna spre ceea ce este mai inalt si mai nobil pentru gindirea si vointa omeneasca".

N.B.