Andrei si piticul

A fost odata, ca niciodata ca-n orice poveste. A fost odata un baietel pe care-l chema Andrei.
Andrei era un copil ca toti copiii: nici prea cuminte, nici prea neascultator, nici prea linistit dar
nici prea neastamparat, ce mai, ca fiecare dintre voi. Dar Andrei, de fire fiind putin cam
incapatanat, avea o mare problema: nu voia nici in ruptul capului sa spuna cuvintele magice: "te
rog".
In loc de "mama, imi dai te rog apa" spunea "mama, da-mi apa!", in loc de "tata, ma ajuti te rog
sa ma imbrac" spunea "tata, ajuta-ma sa ma imbrac" si tot asa. Parintii au incercat in fel si chip
sa-l invete sa spuna aceste cuvinte minunate si atat de simple "te rog". Nimeni nu stia din ce
motiv Andrei nu vrea sa le rosteasca. Parca s-ar fi certat candva cu ele. Nimic nu reusea sa-l
convinga. Parintii, ca orice parinti. Dupa multe incercari, desi Andrei nu rostea cuvintele magice,
faceau ce le cerea acesta. Pana intr-o zi.
De dimineata Andrei fusese parca mai neascultator ca niciodata. Neastamparat, obraznic, nimic
nu-i era pe plac. Mama era foarte suparata pe el. La un moment dat Andrei ii spuse:
- Mama, mi-e foame, da-mi de mancare!
- Nu asa se cere un lucru, ii raspunse mama.
- Stii bine ca eu nu spun cuvintele magice.
- Atunci nu vei primi de mancare.
Obisnuit ca pana la urma i se va face pe plac, Andrei continua sa ceara de mancare, in felul lui.
Dar de data aceasta mama era hotarata:
- Pana nu spui "te rog" nu primesti nimic.
Timpul trecea si veni ora somnului de pranz. Cum Andrei era in continuare incapatanat, se culca
flamand. Si incepu sa viseze. "Se facea ca parintii nu-i mai indeplineau nici o dorinta. Stand asa,
suparat, aparu langa el un pitic.
- De ce esti suparat, Andrei?
- Parintii mei nu imi mai fac de loc pe plac. Daca le cer sa-mi dea ceva nu-mi dau, daca le cer sa
faca ceva pentru mine nu fac. Sunt foarte suparat.
- Numai pentru atat, se mira piticul. Tu stii ca noi, piticii, avem puteri magice si ca suntem si
foarte buni prieteni cu copiii?
- Nu stiam.
- Ei bine, asa este. Si ca sa-ti dovedesc, am sa te ajut, dar trebuie sa faci ce-ti spun. Vrei?
- Da, cum sa nu.
- Asculta-ma bine. De cate ori vrei ca parintii sa faca ceva pentru tine tu nu trebuie decat sa-mi
rostesti numele. Eu te voi auzi oriunde as fi si atunci, ma voi face mic, mic, mic de tot, voi zbura
langa urechea lor si le voi sopti sa faca ce le ceri. Ei vor crede ca vorbele mele sunt gandurile lor
si ma vor asculta. Simplu, nu?
- Foarte simplu. Iti multumesc mult. Dar nu mi-ai spus cum te cheama.
- A, da, uitasem. Numele meu este "Te rog". Am plecat. La revedere si nu uita ca te voi ajuta
intotdeauna.
Andrei se trezi din somn. Gandul ii era numai la prietenul lui din vis. Se gandi sa-l incerce.
Merse in bucatarie, unde se afla mama sa si-i spuse:
- Mama, mie foame, imi dai sa mananc? Si imediat dupa aceea rosti numele piticului: "Te rog".
Atunci se petrecu un lucru nemaipomenit. Mama statu putin, cu sprincenele ridicate si foarte
atenta, de parca nu stia ce se intampla. Andrei zambi. El stia ca prietenul sau, pe care nu-l vedea
de mic ce se facuse, ii spunea mamei sa-i dea de mancare. Si, intr-adevar, mama ii raspunse:
- Da, dragul meu.
"A mers. Am un prieten minunat" , gandi Andrei. Dupa ce a mancat tot a iesit afara si le-a
povestit tuturor prietenilor despre piticul "Te rog", prietenul lor. Binenteles ca toti, care aveau
cateodata probleme ca cea a lui Andrei, l-au chemat pe pitic in ajutor. Iar piticul abia astepta asta.
De fiecare data, se facea mic, mic, mic de tot, zbura langa urechile parintilor, si nu numai, si le
soptea sa faca ceea ce le cereau copiii (binenteles ca numai daca acel lucru nu era peste puterile
celor mari).
Nu credeti, copii? Incercati si voi!

Smburele
Mama a cumprat prune ca s le dea copiilor dup masa de prnz i le-a aezat
pe o farfurie.
Vania, care nu mai mncase pn atunci prune, le tot mirosea de zor. Tare-i mai
plcea cum miros i tare-ar mai fi vrut s le guste! Tot dndu-le aa trcoale, bieelul
pndi clipa cnd nu era nimeni n odaie i, nemaiputndu-se stpni, nh o prun i o
mnc pe furi.
Cnd s-a apropiat ora prnzului, mama a numrat prunele i vznd c lipsete
una, i-a spus tatlui.
Stteau cu toii la mas i tatl a ntrebat:

Ia s-mi spunei, copii. Nu cumva a mncat cineva din voi o prun?
Nu, au rspuns copiii n cor.
Vania, rou ca un rac, a spus i el:
Nu, n-am mncat-o eu!
C unul din voi a mncat pe ascuns o prun, a mai spus tata, nu-i frumos
deloc, dar nu despre asta-i vorba. Nenorocirea-i alta. Fiecare prun are nuntru un
smbure. i dac cineva nu tie cum s le mnnce i nghite smburele, a douazi
moare. De asta mi-e fric.
Atunci Vania, galben la fa, a zis repede:
Ba nu, c smburele l-am aruncat pe fereastr.
Toi au izbucnit n rs, iar Vania a nceput s plng.

Fetita si ciupercile
Dou fetie se ntorceau cu ciuperci acas.
In drum, ele au trebuit s treac peste o cale ferat. Creznd c trenul e
departe, s-au urcat pe terasament, ca s treac pete ine.
Deodat a uierat locomotiva. Fetia mai mare a fugit napoi, iar cea mic a
trecut n fug linia ferat.
Sora cea mare i-a strigat celei mici:
Nu veni ndrt!
Ins locomotiva era att de aproape i pufia att de tare, nct fetia cea mic n-
a auzit; a crezut c-i strig s se ntoarc ndrt. A alergat napoi peste ine, s-a
mpiedicat, a scpat ciupercile pe jos i s-a apucat s le adune.
Locomotiva era aproape. Mainistul uiera din rsputeri.
Fetia cea mare striga ntruna:
Las ciupercile!
Cea mic ns nelese c-i cere s le strng i se tra pe jos dup ele.
Mainistul n-a putut opri locomotiva. uiernd din toate puterile, a trecut peste
feti.
Fetia cea mare ipa i plngea. Cltorii priveau ngrozii de la ferestrele
vagoanelor, iar conductorul alerg la cellalt capt al trenului s vad ce s-a
ntmplat cu fetia.
Dup ce trenul a trecut, toi vzur c fetia sttea ntins ntre ine cu faa la
pmnt i nu se mica.
De abia cnd trenul s-a deprtat de tot, fetia a ridicat capul, s-a sculat n
genunchi, a adunat ciupercile i a alergat la sora ei.

Ciinele lui Iacov
Un paznic avea o nevast i doi copii: un bieel i o feti. Bieelul era de
apte ani i fetia, de cinci. Aveau un cine los cu botul alb i nite ochi mari.
Odat, paznicul a plecat n pdure i i-a poruncit neveste-sii s nu lase copiii s
plece de-acas fiindc toat noaptea au umblat lupi n jurul casei i s-au dat la cine.
Copii, s nu v ducei cumva n pdure! a spus femeia, apoi s-a apucat s
coas.
ndat ce mama s-a aezat la lucru, biatul a ndemnat-o pe surioara lui:
Hai n pdure, ieri am vzut un mr plin de mere coapte.
Fetia s-a nvoit:
Hai! i au fugit amndoi n pdure.
Dup ce mama i-a sfrit lucrul, a chemat copiii, dar ei n-au rspuns. Mama a
ieit pe prisp i a nceput s-i strige. Copiii, nicieri. Brbatul a venit acas i a
ntrebat:
Unde-s copiii?
Nevast-sa a rspuns c nu tie.
Atunci paznicul s-a suprat pe nevast i a alergat s-i caute copiii.
Deodat a auzit cinele schellind. S-a repezit ntr-acolo i i-a vzut pe copii
stnd sub un tufi i plngnd, iar lupul se ncletase cu cinele s-l sfie. Paznicul a
nfcat toporul i a omort lupul. Apoi a luat copiii n brae i a fugit cu ei n cas.
Dup ce au ajuns acas, mama a nchis ua i s-au aezat cu toii la mas.
Deodat au auzit cum scheaun cinele la u. Au ieit n curte i au vrut s-i dea
drumul n cas, ns cinele era nsngerat i nu putea umbla. Copiii i-au adus ap i
pine. Dar el n-a vrut nici s mnnce, nici s bea, ci numai le lingea minile. Pe urm
s-a ntins pe o parte i n-a mai scheunat. Copiii au crezut c a adormit, dar cinele
murise.










Andrei si piticul
A fost odata, ca niciodata ca-n orice poveste. A fost odata un baietel pe care-l chema Andrei.
Andrei era un copil ca toti copiii: nici prea cuminte, nici prea neascultator, nici prea linistit dar
nici prea neastamparat, ce mai, ca fiecare dintre voi. Dar Andrei, de fire fiind putin cam
incapatanat, avea o mare problema: nu voia nici in ruptul capului sa spuna cuvintele magice: "te
rog".
In loc de "mama, imi dai te rog apa" spunea "mama, da-mi apa!", in loc de "tata, ma ajuti te rog
sa ma imbrac" spunea "tata, ajuta-ma sa ma imbrac" si tot asa. Parintii au incercat in fel si chip
sa-l invete sa spuna aceste cuvinte minunate si atat de simple "te rog". Nimeni nu stia din ce
motiv Andrei nu vrea sa le rosteasca. Parca s-ar fi certat candva cu ele. Nimic nu reusea sa-l
convinga. Parintii, ca orice parinti. Dupa multe incercari, desi Andrei nu rostea cuvintele magice,
faceau ce le cerea acesta. Pana intr-o zi.
De dimineata Andrei fusese parca mai neascultator ca niciodata. Neastamparat, obraznic, nimic
nu-i era pe plac. Mama era foarte suparata pe el. La un moment dat Andrei ii spuse:
- Mama, mi-e foame, da-mi de mancare!
- Nu asa se cere un lucru, ii raspunse mama.
- Stii bine ca eu nu spun cuvintele magice.
- Atunci nu vei primi de mancare.
Obisnuit ca pana la urma i se va face pe plac, Andrei continua sa ceara de mancare, in felul lui.
Dar de data aceasta mama era hotarata:
- Pana nu spui "te rog" nu primesti nimic.
Timpul trecea si veni ora somnului de pranz. Cum Andrei era in continuare incapatanat, se culca
flamand. Si incepu sa viseze. "Se facea ca parintii nu-i mai indeplineau nici o dorinta. Stand asa,
suparat, aparu langa el un pitic.
- De ce esti suparat, Andrei?
- Parintii mei nu imi mai fac de loc pe plac. Daca le cer sa-mi dea ceva nu-mi dau, daca le cer sa
faca ceva pentru mine nu fac. Sunt foarte suparat.
- Numai pentru atat, se mira piticul. Tu stii ca noi, piticii, avem puteri magice si ca suntem si
foarte buni prieteni cu copiii?
- Nu stiam.
- Ei bine, asa este. Si ca sa-ti dovedesc, am sa te ajut, dar trebuie sa faci ce-ti spun. Vrei?
- Da, cum sa nu.
- Asculta-ma bine. De cate ori vrei ca parintii sa faca ceva pentru tine tu nu trebuie decat sa-mi
rostesti numele. Eu te voi auzi oriunde as fi si atunci, ma voi face mic, mic, mic de tot, voi zbura
langa urechea lor si le voi sopti sa faca ce le ceri. Ei vor crede ca vorbele mele sunt gandurile lor
si ma vor asculta. Simplu, nu?
- Foarte simplu. Iti multumesc mult. Dar nu mi-ai spus cum te cheama.
- A, da, uitasem. Numele meu este "Te rog". Am plecat. La revedere si nu uita ca te voi ajuta
intotdeauna.
Andrei se trezi din somn. Gandul ii era numai la prietenul lui din vis. Se gandi sa-l incerce.
Merse in bucatarie, unde se afla mama sa si-i spuse:
- Mama, mie foame, imi dai sa mananc? Si imediat dupa aceea rosti numele piticului: "Te rog".
Atunci se petrecu un lucru nemaipomenit. Mama statu putin, cu sprincenele ridicate si foarte
atenta, de parca nu stia ce se intampla. Andrei zambi. El stia ca prietenul sau, pe care nu-l vedea
de mic ce se facuse, ii spunea mamei sa-i dea de mancare. Si, intr-adevar, mama ii raspunse:
- Da, dragul meu.
"A mers. Am un prieten minunat" , gandi Andrei. Dupa ce a mancat tot a iesit afara si le-a
povestit tuturor prietenilor despre piticul "Te rog", prietenul lor. Binenteles ca toti, care aveau
cateodata probleme ca cea a lui Andrei, l-au chemat pe pitic in ajutor. Iar piticul abia astepta asta.
De fiecare data, se facea mic, mic, mic de tot, zbura langa urechile parintilor, si nu numai, si le
soptea sa faca ceea ce le cereau copiii (binenteles ca numai daca acel lucru nu era peste puterile
celor mari).
Nu credeti, copii? Incercati si voi!











































la, catre (presupune atingerea locului, chiar ajungi acolo):
in (se intra fizic intr-un spatiu):
pe (pentru miscare pe o suprafata; de-a lungul (miscare pe/ pe linga o suprafata):
prin (presupune inrarea/iesire, patrundere):
Prepozitia across traversare (presupune inrarea/iesire, nu si patrundere):
Prepozitia off presupune desprinderea de o suprafata:
Prepozitia from de la, de pe, din
Prepozitia out of presupune iesirea dintr-un volum.:
langa (presupune apropierea imediata prin miscare)
prin (arata o miscare nedefinita, fara un tel precis)
in jurul (presupune o miscare circulara)