Il vad in fiecare zi cum isi ia de baut de la automatul din coltul strazii, vesnic imbracat in acelasi palton

lalau, de culoare castanei, cu parul brunet nepieptenat, strans intr-o invalmaseala de fire in varful
capului, cu camasa alba avand primii doi nasturi albastri desfacuti si blugii stramti si negri, incretiti la
glezna. In fiecare zi isi ia alt tip de bautura fierbinte, de la cafea pana la ciocolata calda cu extra lapte.
Ridicandu-mi ochii de dupa ecranul de marime medie al laptop-ului si privind pe fereastra bistro-ului, il
observ si azi, ca in toate zilele cand apare, in toata splendoarea sa, cum inchide ochii, scarpinandu-
se dupa ceafa si cascand de doua trei ori, in timp ce i se prepara cei 100 de mililitrii de praf cu apa.
Are buze pline, conturate nu chiar rotund, de un roz inchis. Multi ar considera nasul lui, incadrat de
pometi delicati, putin cam borcanat, urat si deloc atragator. Are ochi de un negru adanc, pulsand...sau
cel putin asa pot deduce, observandu-l din pozitia in care ma aflu, ca un spion chircit pe urmele tintei
sale. Pleoapele ii sunt mari si inchise la culoare...ca si tenul sau cafeniu de altfel. In ciuda trasaturilor
sale asiatice, pielea are nuanta unui maroniu deschis, nici prea prea, nici foarte foarte. Cateodata isi
arunca capul pe spate si inghite, plictisit. In acele rare momente, observ cum marul lui Adam, nici
proeminent intr-un mod deranjant, nici aproape inexistent si estompat, i se misca alene pe sub piele si
nu stiu de ce, dar imi pare grozav de masculin. Fie ca doar isi umezeste buzele sau se gandeste la ce
bautura sa aleaga, limba lui se iteste adesea dintre buzele inchise la culoare, plimbandu-se molcom
pe suprafata, indubitabil catifelata, a acestora sau pe la colturile gurii si ascunzandu-se din nou in
cavitatea sa bucala. Nu l-am vazut inca niciodata zambind.
E superb. Intr-un mod absolut inexplicabil. Parca in jurul lui se formeaza o aura neobisnuita ce il
separa de ceilalti trecatori ordinari. Tare mi-ar fi placea sa am si eu loc in aura aceea...
Hotarata sa imi reiau lucrarea, am coborat ochii inapoi spre ecranul laptop-ului. Dupa ce am scris
cateva cuvinte fara cap si fara coada, am decis sa arunc doar o privire grabita inapoi catre strainul de
la automatul cu cafea. Sufla in paharul galben de plastic si buzele i se modeleaza intr-un cerc mic. Pe
dinauntru, las sa imi scape un chiot de placere. E dragut de tot.
Inainte sa apuc sa cobor ochii din nou, ai lui se misca si ma trezesc absorbita intr-un schimb de priviri
rapid. Probabil ca expresia mea faciala il amuza in vreun fel sau doar incearca sa fie poiliticos sau pur
si simplu asta simte in momentul asta, tot ce stiu e ca...zambeste. Cute subtiri i se formeaza in jurul
gurii, atunci cand muschii se intind pentru ca acesta sa imi arunce zambetul sau radiant. Dinti perfect
aliniati si simetrici imi zambesc unul cate unul de sub pielita buzelor si zambetul ajunge pana sus, la
linia ochilor, care zambesc si ei, stralucitori. Face un gest scurt cu mana in care tine paharul, parca
inchinandu-mi-l. Caut disperata din priviri ceva cu care sa ii raspund la salut, sau orice fusese acel
gest, si dau peste nimic altceva decat paharul meu ciobit, imprimat cu Tinkerbell, asa ca il ridic inspre
el, plecand usor capul. Zambetu-i deja pierit de pe buze si observ cum coltul stang al gurii i se ridica
intr-un ranjet injumatatit, acoperit de cana galbena pe care o duce la gura, sorbind probabil din ea.
Deodata mi-e cald cu fularul la gat si pardesiul ma sufoca, cu toate ca nu e dat drumul la calorifere in
bistro.
Bea tot continutul canii si o arunca cu spatele intr-un cos de gunoi murdar de noroi. Traverseaza
strada in goana, cu gatul adancit intre umeri, relativ atent pe unde calca, indreptandu-se spre...
Sufla inspre geamul de dupa care il privesc, rusinata si nedumerita. Pe geam se creeaza un condens
de vreo 7 mm in diametru, o pacla blurata pe care degetele lui deseneaza cu grija literele propozitiei
Pe maine.