-

Hei.

Evident ca trebuia sa se arate intr-un decor ca asta. Evident ca a lui e vocea

masurata, precauta, care i se adreseaza acum de parca stie tot ce e de stiut
despre el cand, de fapt, nu stie nimic.
-

Esti fratele Joorei, nu?

In definitiv, de ce i-ar raspunde? In primul rand, nici nu e sigur daca are voie,
conform conduitei cartierului, sa il priveasca macar, d-apai sa ii si vorbeasca.
Mai bine isi apropie de tot tenisii prafuiti si priveste cu si mai multa atentie
cartea pe care o tine deschisa in fata-i.
-

Te-am mai vazut printre blocuri.

De ce nu e nervos? De ce inca mai e aici? Uraste sa astepte. Uraste sa repete.

Uraste atat de multe lucruri...
Uraste, mai ales, sa nu i se raspunda.
-

Te superi daca ma asez langa tine?

Nu da ghes niciunui gest de aprobare ori dezaprobare, alegand sa apropie cartea

de chipu-i, pentru ca lumina felinarului sa loveasca mai prielnic paginile.
Deodata nu mai e singur pe banca. Umbra intrusului blocheaza orice raza de
lumina artificiala.
E un plan, pesemne.
Din coltul ochiului, priveste la intrus, descoperind cu stupoare inabusita cum
acesta ranjeste fara dinti, cu buzele-i lipite de culoarea piersicii crude.
E un plan, cu siguranta.
-

Te-ai suparat?

N-are sa-i cada in capcana. Fara indoiala ca are sa se plictiseasca in curand si are
sa
il
lase
in
pace.
E racoare afara, in departare, probabil chiar pe langa blocul in maruntaiele caruia
sora lui doarme dusa, se aud niste betivani pusi pe scandal. Musculite sinucigase
se fataie bete prin fata felinarului.
Are sa se plictiseasca in curand.
-

Ce citesti?

Nimic, nu vede sa citeasca cu el aici.

-

Te deranjez?

Intr-un mare fel si ar prefera sa plece in secunda asta, nu mai tarziu.

-

Sper ca nu te deranjez.

In semn de revolta tacita, casca putin ochii, in speranta ca intrusul inca ii

priveste chipul, cu toate ca el insusi se uita la carte, iar intrusul il vede din profil.

In sfarsit am reusit sa fiu singur cu tine, mi-ar conveni daca n-as da-o in
bara.

...ce?
Il priveste iar din coltul ochiului. Intrusul nu se mai uita la el. Si-a coborat capul,
iar varfurile degetelor s-au unit. Arata ca si cum ar contempla ceva problematic.
Inapoi cu ochii la carte, pana nu se uita incoace.
-

Sora ta e foarte frumoasa...

Despre asta e vorba, deci. Clasica abordare a masculului familiei, cu care se

pune bine inainte sa actioneze in consecinta si sa puna mana pe fata. Ori poate
are chiar indrazneala sa ii ceara lui sa ii faca lipeala cu Joora.
Strange indignat marginile cartii in mana. Asa cum se si gandise, nu stie nimic.
Se pregateste sa contraatace la cald, dar cuvintele imediat urmatoare ale
intrusului il opresc:
-

Nu la fel de frumoasa ca tine, insa.

Ar putea cu o oarecare usurinta sa il tranteasca la pamant, sa ii care la pumni si

picioare pana nu mai are suflare si sa il lase acolo sa isi dea duhul. E mai scund
decat el, probabil nu la fel de slab cum il arata corpul, dar totusi nu atat de in
putere.
Pana la un punct, e de inteles. E regele cartierului, patronul asfaltului, seful
sefilor, conducatorul triburilor de adolescenti din scarile blocurilor. In teorie,
poate face orice doreste.
Asa o umilire este inadmisibila, insa. Chiar daca nu e nimeni in jur sa vada.
-

Pleaca.

Un singur cuvant ii arunca si parca se transmite prin lemnul bancii, pana la el,
tremurul incantat care i-a traversat corpul intrusului.
Nu si-l poate explica.
-

De ce?

Inchide cartea fiindca se pare ca nu va scapa decat in urma unei confruntari. Isi
indreapta, de voie, de nevoie, chipul catre cel al intrusului.
Din ochi i se revarsa fluvii de simtaminte care il asalteaza vizual si cardiac.
E momentan dezarmat.
Intrusul isi adanceste superficial barbia in piept, privind in pamant. Claviculele
abia se ghicesc in lumina felinarului, descoperite de tricoul larg. Gatul de
portelan are ceafa impadurita de fire de un negru aproape roial, pur. Codrul
negru continua pana pe scalp si deasupra fruntii, unde parul e ridicat in toate
directiile, razvratit. Pe obraji se ghicesc creionarile unei imbujorari.
Afara e racoare.
Si totusi lui ii e cald?

O fi bolnav.
-

Jongin...

Lasase cartea pe banca fiindca altfel ar fi scapat-o. Un singur cuvant rostit si

propriul trup deja il tradeaza, cutremurandu-se uimit.
De cate ori nu visase ca vocea lui sa ii spuna pe nume...