Liviu Rebreanu

1. Geneza romanului
Rebreanu publica, in 1920, romanul "Ion" prin care depaseste literatura
conventionala, idilica, moralizatoare a samanatorismului din primele decenii ale
secolului XX. Geneza romanului presupune un proces lent in care experientele
intamplatoare din lumea satului acumuleaza pentru scriitor semnificatie morala si
devin subiect artistic.
Publicat "din necesitati editoriale" in doua volume, intitulate "Glasul
pamantului" si "Glasul iubirii", romanul lasa impresia de masivitate in creatie, care
inchide, intre cele doua descrieri ale drumului de la Armadia si Pripas si de la
Pripas la Armadia, viata in toata complexitatea de relatii sociale si sufletesti.
2. Structura romanului
Arhitectura romanului sustine, la nivel macrotextual, functia epica de
interpretare. Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare,
coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: "Glasul pamantului" si
"Glasul iubirii". Titlurile celor 13 capitole (numar simbolic, nefast) sunt
semnificative, discursul narativ avand un "Inceput" si un "Sfarsit": "Inceputul",
"Zvarcolirea", "Iubirea", "Noaptea", "Rusinea", "Nunta" (prima parte); "Vasile",
"Copilul", "Sarutarea", " Streangul", "Blestemul", "George", "Sfarsitul"
(partea a doua).
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a
intelectualitatii rurale. Primul plan urmareste viata lui Ion, iar celalalt situatia
famililor Herdelea si Belciug.
La nivel microtextual, functia epica de interpretare se realizeaza prin tehnica
contrapunctului: prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite (nunta
taraneasca a Anei corespunde, in planul intelectualitatii, cu nunta Laurei; conflictul
exterior dintre Ion si Vasile Baciu corespunde conflictului intelectualilor satului:
invatatorul si preotul).
Apreciind structura romanului, Eugen Lovinescu face urmatoarea
observatie: "romanul se organizeaza totusi in jurul unei figuri centrale, al unui erou
frust (rustic), simplu si voluntar, al lui Ion." Compozitia sferoidala a romanului ii
asigura semnificatii superioare de univers care inchide un destin.
La realizarea structurii simetrice a romanului 'Ion' de Liviu Rebreanu,
contribuie mai multe elemente de compozitie:
Titlurile celor doua parti ale romanului, Glasul pamantului si Glasul iubirii.
Fiecare dintre cele doua titluri numeste o dominanta sufleteasca a personajului
principal, o porunca mai puternica decat el insusi. In scurta existenta a lui Ion, cele
doua 'glasuri' se impletesc, cel dintai fiind mereu prezent; aparenta lui 'tacere' in
partea ultima a romanului isi vadeste inconsistenta in scena mortii personajului
cand ' ii paru rau ca toate au fost degeaba si ca pamanturile lui au sa ramaie ale
nimanui'. Titlurile de capitol (primul fiind Inceputul, iar ultimul Sfarsitul)
contribuie la impresia de sfericitate a operei.
Imaginile initiale si finale ale romanului. "Ion" incep si se incheie cu
imaginea drumului spre Pripas. Daca in prima parte, soseaua 'vine' sugerand astfel
o introducere in actiune, in ultima 'se pierde" o data cu plecarea invatatorului
Herdelea, lasand loc altei generatii.
Hora este un alt element de compozitie care deschide si incheie romanul
avand - de fiecare data - o alta semnificatie: in primul capitol, la acest moment din
viata satului iau parte mai toate personajele antrenate in actiune; in final, ni se
sugereaza ca, daca unii s-au stins, altii le-au luat locul, iar Timpul nepasator
acopera totul.
Redus la esente, romanul prezinta momentele eternului ciclu al existentei
rurale; odata incheiat pentru un individ, ciclul continua pentru altii, asemeni unui
fluviu, fara sfarsit.
S-a remarcat existenta in roman a doua planuri (tehnica utilizata si de Lev
Tolstoi in Razboi si pace): unul evocand viata taranilor reprezentati prin: Ion al
Glanetasului, Alexandru Glanetasul, Zenobia, Vasile Baciu, Ana, George Bulbuc,
Florica si altii, celalalt reliefand momente din viata intelectualilor reprezentati prin
familia invatatorului Herdelea si prin preot, intre cele doua planuri ale actiunii
existand numeroase puncte de convergenta.
3. Demonstratie - roman realist, obiectiv, modern cu elemente traditionale
Publicat in 1920, romanul "Ion" reprezinta primul roman al lui Liviu
Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist, fara
idilizarea din proza samanatorista; nucleul romanului se afla in nuvelele anterioare:
"Zestrea", "Rusinea". Potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu (din lucrarea Arca
lui Noe) este roman doric.
Romanul este specia epica in proza de mari dimensiuni, cu un numar mare
de personaje complexe, actiunea desfasurandu-se pe mai multe planuri narative.
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a.
Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, dirijeaza
evolutia lor ca un regizor universal.
Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului in conditiile
satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Caracterul monografic al
romanului orienteaza "investigatia narativa" spre diverse aspecte ale lumii rurale:
obiceiuri legate de momentele de importanta majora din viata omului (nasterea,
nunta, inmormantarea), relatii sociale (ierarhia sociala) sau culturale (universul
intelectualitatii rurale).
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care
intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului.
Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice. Descrierea are, pe
langa rolul de fixare a coordonatelor spatio-temporale, functie simbolica si de
anticipare. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii, iar
dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.
Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare: "Glasul
pamantului" si "Glasul iubirii".
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a
intelectualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin
alternanta, iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire.
In expozitiune sunt prezentate principalele personaje, timpul cat si spatiul:
o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea vaduvei
lui Maxim Oprea. Confruntarea verbala intre Vasile Baciu si Ion constituie intriga
romanului. Conflictul central este ilustrat de lupta pentru pamant in satul
traditional. Conflictul exterior, social, intre Ion si Vasile Baciu este dublat de
conflictul interior intre "glasul pamantului" si "glasul iubirii".Dincolo de aceste
aspecte, se poate vorbi si despre conflictul tragic dintre om ( nu intamplator taran)
si o forta mai presus de calitatile individului: pamantul. In fond, destinul
personajului principal nu este marcat numai de confruntarile cu semeni de-ai lui, pe
care ii domina, cat mai ales in relatia cu pamantul. Dorinta obsesiva a personajului
de a avea pamant, iubirea lui patimasa il fac monumental, dar se incheie omeneste,
prin intoarcerea in aceasta matrice universala.
Impresionanta este scena in care Ion saruta pamantul: "Se opri in mijlocul
delnitei [] . Il cuprinse o pofta salbateca sa imbratiseze huma, s-o crampoteasca in
sarutari. Intinse mainile spre brazdele drepte, zgrunturoase si umede.[] Apoi incet,
cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi
buzele cu voluptate de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior
rece, ametitor."