CONCEPT vs CONTEXT in mediul urban

Moldovan Mircea Sergiu, Iuliu Nicolae Borsa

Abstract

In plina expansiune a mediului urban, densificarea masei construite devine una dintre
problemele apasatoare ale activitatilor desfasurate in cadrul marilor aglomerari. Fenomenul este
totusi unul firesc si intens studiat in vederea unei controlarii sale optime insa adevarata problema
o reprezinta lipsa de adaptare si relatioare a noilor obiecte de arhitectura la mediul construit in
cadrul carora sunt amplasate.
Prezenta lucrare isi propune sa studieze influenta pe care aceste situatii o pot avea asupra
spatiului urban pornind de la situatiile intalnite cel mai frecvent si anume contextualistmul
excesiv sau conceptualismul excesiv care se concretizeaza prin prefigurarea extrema a
elementelor mediului construit adiacent cel mai des intalnit in cazul zonelor istorice protejate,
respectiv negarea totala a imprejurimilor fizice prezente si includerea unor directii complet noi in
cadrul procesului de design.
Pentru a aborda problematica mai sus mentionata vor fi analizate o serie de exemple
consacrate incercandu-se nu enuntarea unui verdict pro sau contra asupra fiecaruia ci mai
degraba a unei concluzii generale referitoare la modul in care pot fi abordate astfel de situatii.
In urma studierii exemplelor in cauza s-a determinat ca influenta unei astfel de interventii
poate avea si implcatii pozitive nu doar negative, indiferent de extrema ce se subordoneaza
fiecarui obiect de arhitectura cercetat, rezultatul fiind propriu fiecarei situatii in parte atata timp
cat interventia intruneste criterii calitative.
Cumuland datele extrase din analizarea exemplelor putem concluziona ca solutia
problematicii abordate nu este de natura pozitiva sau negativa, influenta fiind in relatie stransa cu
mediul construit cu care obiectul de arhitectura relationeaza.

Abstract

On the subject of urban environment expansion the densification of the built mass is
becoming one of the main problems of the everyday life in the large cities of the world. Though
natural the phenomenon is closely studied for optimal management as is one of its main
components - the inadeqaucy of the new architectural objects built in existing urban sites.
The following article aims to study the influence of these situations on the urban
environment based on the most frequent form of parentage excessive contextualism or
excessive conceptualism, the first seen as extreme forshadowing of the adjacent environment
(mostly found in projects inserted in historic building sites) and the second seen as a complete
denial of the surroundings and replacement of the environment with external foreign concepts.
In solutioning the stated issue, a series of renowned examples will be analized trying no
to determine a for or against verdict for each one but rather to establish a correct general
approach on the matter.
In examining the stated references both positive and adverse results for excessive
conceptualism or excessive contextualism were found, regardless of which one was being
appealed, the outcome being prorprietary to each individual case.
The interpretation of the resulting data led to the conclusion that the success or failure of
the integration of a new object in an existing urban environment cannot be attributed only to a
form of architectural expression but that it is mainy determined by the relasionship between the
exterior environment and the object that the architectural expression applies to, as long as the
new insert meets a minimum of quality criteria

Introducere

Definita ca forma complexa de aezare omeneasca cu dimensiuni variabile i dotri
industriale ce ndeplinete de obicei funcii administrative, industriale, comerciale, politice sau
culturale noiunea de ora apare n urma cu aproximativ 5000 de ani ca rspuns la nevoile
umane de stabilitate i unitate intre semeni.

Astfel populaia nomada ce se ndeletnicea cu agricultura si domesticirea animalelor
atinge un punct de maxim prin dezvoltarea unui sistem social evoluat, dezvoltarea unui sistem de
scriere sau a unor metode de stocare a surplusului de alimente si pune bazele civilizaiei de tip
sedentar, precursoarea civilizaiilor urbane ce se vor dezvolta in mileniile urmtoare.

Influenate ca poziie de climat dar i de resurse sau catastrofe naturale, aezrile umane
i modifica forma odat cu dimensiunea si rolul acestora in viaa cotidiana, parcurgnd etapele
succesive de la simple aezri agricole, centre de comer si manufactura, aezri fortificate sau
puncte de comunicaii pana la centrele culturale, economice sau administrative ale zilelor
noastre, parcurs presrat att cu intervenii in scop estetic, funcional sau social grdini, centre
religioase si administrative, cai de comunicaii etc., cat si cu intervenii de necesitate precum
asigurarea utilitatilor de baza apa proaspta, canalizare sau protecie la incendiu.

In forma contemporana oraele reprezint o suprapunere de elemente supuse unei
schimbri continue, arhitecii si urbanitii ncercnd in zadar sa gseasc o formula general
valabila pentru acestea. Elementele constitutive ale unui ora se mpart intre infrastructura cai
de comunicaie, reele edilitare si dotri, fondul construit cldirile de diferite forme, nlimi,
funciuni si gabarite, si spaiul exterior perceput ca zonele neocupate dintre infrastructura si
construciile din cadrul aezrii.

Conlucrarea dintre aceste trei categorii de elemente are ca rezultat spaiul urban, un
cadrul fizic menit sa susin o dezvoltarea unei societi moderne si in care membrii acesteia sa
i desfoare activitile. Evideniat in forma fizica prin cldiri, cai de comunicaie zone libere si
relaiile dintre acestea, spaiul urban este caracterizat de asemenea de componenta vizuala pe o
care o imprima trectorului, de experiena senzoriala pe care acesta o triete si care ii permite sa
aprecieze la valoare justa calitile sau defectele zonei pe care o parcurge. Aceste componente,
dei complet diferite ca substana una fizica, palpabila iar cealalt emoionala, dominata de
subiectivism, contureaz caracterul unui spaiu urban, conferindu-i identitate, unicitate si
specificitate.


Cele doua componente au fost amplu documentate in literatura de specialitate de nume
sonore precum Spiro Kostoff care a ncercat sa ofere o reeta ce cuprinde noua puncte suficiente
dar nu si necesare pentru a realiza un ora sau Kevin Lynch care a implementat noi metode de
cercetare a spaiului urban, rezultatele acestora conducnd deloc surprinztor la interdependenta
celor doua si mai ales la fragilitatea legturii dintre acestea.

Lucrarea de fata i propune sa studieze consecinele pe care alterarea acestei legturi le
poate avea asupra spaiului urban analiznd secvenial opere consacrate din arhitectura
universala contemporana.

Baza teoretica

Exemplele responsabile pentru discontinuitile mai sus citate vor fi analizate din punctul
de vedere al ncadrrii sau nu in spaiul urban in care sunt amplasate, urmrindu-se impactul pe
care aceste situaii l au asupra unei zone extinse sau restrnse a oraului.

Pe fondul dezvoltrii aezrilor urbane nu doar prin extinderea limitelor perimetrale ci
mai ales prin densificarea masei construite din interiorul acestora tema cercetata primete o
importanta sporita ntruct dinamica obinuita a formei urbane s-a accelerat simitor in timpul
ultimelor decenii pe baza augmentrii sistemelor de infrastructura din cadrul marilor aglomerri
urbane, pe baza perenitii materialelor de construcie si deci nsui a cldirilor, pe baza
criteriilor economice sau a celor funcionale ntlnite in cadrul spaiului urban contemporan.

Toate aceste modificri conduc la schimbri importante de imagine si deci genereaz un
caracter diferit al oraelor care dominate fiind de funciunea rezideniala, schimb la rndul lor
percepia locuitorilor asupra mediului nconjurtor si, implicit, schimb modul de viaa al
acestora.

Arhitectura convenionala pornete ca o concepie bidimensionala nsa sfrete prin a
deveni un obiect sau un ansamblu tridimensional. Acest aspect se amplifica in cazul
urbanismului deoarece n acest caz intervine o a patra dimensiune timpul. Spatiile urbane
trebuie sa rspund coerent si corect la situaia existenta, avnd in vedere ca de cele mai multe
ori aceasta este una istorica, numrul oraelor complet noi fiind redus. Totodat acestea trebuie
sa rspund la nevoie sociale si umane actuale ns de asemenea trebuie sa le intuiasc si pe cele
viitoare.

Aceasta tranziie tumultuoasa de la un trecut valoros la un viitor incert pune in dificultate
arhitecii prezentului intrucat aici, acum ia natere controversa dintre arhitectura contextuala ce
urmrete ncadrarea cat mai fidela in existent, valorificarea trecutului si amnarea dezvoltrii
ulterioare si arhitectura conceptuala ce propune revoluionarea spaiului existentului si
anticiparea noilor tendine.

Efectul contextului asupra obiectelor de arhitectura si, implicit, rolul acestuia in procesul
de design isi are originile in curentul postmodernist. Contextualismul a aparut din dorinta de a
armoniza obiectele noi cu contextul istoric in care acestea urmau a fi amplasate si a capatat rapid
un rol primordial in relatia dintre acestea si tesutul urban. Aceasta dezvoltare stabileste un punct
comun intre designul arhitectural si cel urban si creeaza o punte de legatura intre scara
arhitecturala si scara urbana, un numitor comun ce apropie cele doua entitati. Abordarea
contextualista reprezinta atat teoretic cat si practic baza critica evolutiva a designului
arhitectural prin analizarea obiectelor de arhitectura din perspectiva mediului urban in care
acestea sunt amplasate, deschizand drumul catre unitate intre nou si vechi in cadrul spaiului
urban si favorizand caracterul istoric al asezarilor urbane.

Arhitectura contextuala trebuie privita ca o relatie vizuala puternica si elocventa a
obiectului cu imprejurimile intrucat cladirile individuale sunt percepute inprimul rand ca parte
dintr-un intreg. Crearea de locuri, spatii si identitati reprezinta insasi fundatia profesiei
arhitecturale, fiecare cladire avand capacitatea si obligatia de a se angaja intr-un dialog cu
istoria,credintele si necesitatile unui anumit loc la un anumit moment in timp.

De multe ori insa, contextul devine un simplu obiect, o unealta de design arhitectural ce
modeleaza noul obiect. Alinierea fronturilor si a corniselor, relationarea gabaritelor sau preluarea
unui ritm al unei cladiri reprezinta o serie de exercitii bine intentionate insa nevoia de exprimare,
inovatia sau reinterpretarea unor elemente sau trasaturi existente fac de asemenea parte din
caracterul arhitectului caci in lipsa acestui imbold de inventivitate nu am putea fi martorii
evolutiei arhitecturii si implicit nici a spatiilor pe care aceasta le creeaza.

Acesta este momentul in care sunt introduse in ecuatie elemente externe cadrului initial in
incercarea de a imbogati perceptia asurpa acestuia, de a-i schimba imaginea si,deci,de a-i
reinventa caracterul.

Aceste notiuni apar intr-o forma incipienta la sfarsitul secolului XIX,in cadrul
avantgardei culturale europene, ca raspuns la perioada lunga de cinci secole dominata de stilurile
arhitecturale consacrate. Motivati de dinamica a evenimentelor si propulsati de avansul
tehnologic oferit de revolutia industriala arhitectii incep sa abordeze procesul de design
arhitectural din directii noi, revolutionare, si pun bazele unor formule ce ofera numeroase grade
de libertate. Prima concluzie in acest sens a fost functionalismul perioadei interbelice dominat de
lipsa de ornament, de simplitatea volumelor si de inlantuirea rationala a spatiilor sustinute de
nume sonore precum Frank Lloyd Wright, Le Corbusier sau Mies van der Rhoe. Forma
complexa a arhitecturii conceptuale apare insa la inceputil anilor 1970 cand Robert Venturii pune
bazele miscarii postmoderniste. Sub tutela acesteia se dezvolta deconstructivismul spre sfarsitul
anilor 1980, o miscare artistica orientata spre fragmentarea, dislocarea si distorsionarea
elementelor conventionale de arhitectura si care a pasionat nume sonore ale arhitecturii
contemporane precum Bernard Tschumi, Peter Eisenmann, Frank Gehry, Daniel Libeskind, Rem
Koolhaas sau Zaha Hadid.

In timp ce viziunea contextualista se afla sub continuul asediu al evolutiei si al inovatiei
in materie de design arhitectural si urban, conceptualismul gresit inteles genereaza o serie de
discontinutati in tesutul urban prin fragmentarea spatiului si isolarea si introvertirea unor intregi
comunitati. Pe masura ce forma urbana genereaza necontrolat noi imagini spatiul urban pierde
conectivitatea dintre partile sale, accesibilitatea si comunicarea dintre acestea fiind drastic
reduse. Arealele atinse de acest fenomen extrem de periculos devin inerte, lipsite de identitate si
incapabile sa genereze interes in randul publicului imposibilitatea acestora de conlucra cu restul
componenetelor urbane fiind iminenta.

In vederea aprofundarii viziunii asupra problematicii abordate in randurile urmatoare
vom aplica baza teoretica enuntata anterior asupra unor exemple conteporane de arhitectura in
vederea incercarii de a stabili gradul in care fie arhitectura contextuala fie cea conceptuala
afecteaza spatiul urban imediat apropiat sau chiar intreaga asezare dar si consecintele acestor
actiuni.

Aplicabilitate

Ca prim subiect al arhitecturii contextuale ne vom indrepta atentia asupra Danish
Maritime Museum Helsingor, Danemarca, semnat Bjarke Ingels Group.

Amplasat intr-un cadru deosebit intre castelul Kronborg una dintre cele mai faimoase
cladiri din Danemarca inclusa in Patrimoniul Mondial UNESCO si docurile din Helsingor,
Muzeul Marinei Daneze este amplasat in stransa relatie cu un doc uscat din beton armat ce avea
drept functiune intretinerea si repratia neavelor comerciale ancorate in port.

Proiectul pentru dezvoltarea muzeului a facut subiectul unui concurs international de
arhitectura castigat de abordarea extraordinara a arhitectilor de la BIG: in loc sa genereze un nou
volum in peisajul plan al locului dominat doar de turlele inalte ale castelului lui Hamlet acestia
au preferat sa se extinda subteran, in jurul docului de beton care astfel devenea el insusi un
spatiu, o curte interioara ce ofera aer proaspat si lumina naturala zonelor de expozitie,
cafenenlelor, salilor de workshop si conferinte ale centrului muzeal. Singura interventie vizibila
asupra structurii istorice a docului o reprezinta pasarelele ce leaga cele trei niveluri ale cladirii si
pasarela pietonala ce traverseaza cladirea la nivelul pietonalului exterior. Toate aceste interventii
minimale, prin caracterul lor dinamic si tranzitoriu, creeaza o legatura intre pietonalul ce
conduce la castel si docurile cu o mare incarcatura istorica. Intreg ansamblul confera o noua
identiate unui spatiul altfel inert incadrandu-se perfect in spatiul urban. Aceasta interventie este
considerata de mare valoare deoarece atitudinea fata de reperele volumetrice din imediata
apropiere este una mai mult decat onesta, aceasta onorand valoarea vecinatatilor si respectand
imagina existenta a locului, singura influenta fiind aceea de a imbogati caracterul zonei, fara a-i
schimba forma sau imaginea.

Fig. 1 Plan al muzeului Fig. 2 Perspectiva exterioara
Un al doilea exemplu de abordare contextuala il reprezinta Sediul Ministerului Basc al
Sanatatii din Bilbao proiectat de arhitectii de la compania locala Coll-Barreu Arquitectos.

Cladirea este amplasata in inima orasului vechi, intre cladiri ce dateaza din la sec. XVII si
mai tarziu marginite de stradute inguste ordonate dupa o trama naturala, specifica loculi si
timpului in care a fost dezvoltata, sistematizata ortogonal odata evolutia orasului.

Datorita regulamentelor de urbanism extrem de restrictive, cladirea prezinta o volumetrie
simpla si un gabarit moderat incercand sa prea cat mai mult din forma si estetica imobilelor
vecine. Nota discordanta insa o face fatada exterioara realizata din intrepaturnderea mai multor
planuri de sticla dupa un model fractal. Desi tehnic si functional aceasta reprezinta o solutie
optima din punct de vedere al transferului de energie sau a normelor si reglementarilor de
siguranta si protectie la incendiu, imaginea cladirii este puternic alterata, proportiile, ritmul sau
gabaritul cladirii fiind percepute diferit fata de realitate. In plus, gradul de reflexivitate al sticlei
produce de asemenea imagini distorsionate ale cladirilor aflate in apropiere, generand o noua
dimensiune spatiala a intregii zone. Desi calitatile estetice ale obiectului de arhitectura sunt
exceptionale, legatura dintre acesta si spatiul urban din care face parte este practic inexsitenta.
Cladirea concentreaza toata atentia in jurul sau neglijand parca unitatea estetica a zonei. Acest
exemplu va fi considerat unul negativ datorita discontinuitatii pe care o produce nu in forma cat
in imaginea puternica si diferita pe care o creeaza intr-o zona dominata de un caracter bine
definit.

Fig. 3 Perspectiva exterioara de zi Fig. 4 Perspectiva exterioara de noapte

Continuand pe scena arhitecturala a capitalei basce vom analiza in continuare un renumit
exemplu de arhitectura conceptuala. Prin Muzeul Guggenheim, amplasat pe malul raului
Nevrion, Frank Gehry reinterpreteaza cursul de apa cu care se invecineaza prin transpunerea
liniilor sinuoase si unduite ale acesteia in imaginea unei ambarcatiuni evocand astfel trecutul
industrial impresionant al portului spaniol. Formele complexe si materialitatea captivanta a
solzilor de titaniu ce imbraca obiectul de arhitectura fac nota discordanta in contextul industrial
abandonat, transformand cladirea intr-un punct focal al zonei si al orasului.

Obiectul complex de arhitectura nu imbogateste doar cultural asezarea basca intrucat
succesul tursitic fara precedent al acestuia, denumit Efectul Bilbao, reuseste sa revigoreze
situatia economica fragila a orasului, readucand zona industriala in care este amplasat la eficienta
financiara de care se bucura in trecut - patru milioane de vizitatori, cinci sute de milioane de euro
profit si peste o suta de milioane de euro incasari din taxe si impozite.

Cladirea are deci un impact pozitiv extraordinar asupra orasului reusind sa ofere nu doar
un ridicat grad de sustenabilitate ci si o imagine noua inedita pe malul raului data de caracterul
volumetric complex si captivant. Unitatea compozitionala este de asemenea dezvoltata prin
pasarelele amplasate peste luciul de apa si piatetele adiacente cladirii ce genereaza noi trasee si
invita zona cosmopolita de la nord sa treaca raul si sa redescopere partea uitata a orasului.


























Fig. 5 Perspectiva aeriana asupra muzeului (Foto: Flickr User Iker Merodio)


Incadrat in aceeasi dogma deconstructivista a exemplului precedent, exemplul urmator
reprezinta un alt obiectiv cultural semnat de aceasta data de Daniel Libeskind.

Extinderea Muzeului Regal Ontario din Toronto, Canada propune o exprimare dramatica
sustinuta de linii drepte, muchii ascutite si planuri inclinate suprapuse la propuriu peste cladirea
istorica a muzeului. Compozitia sculpturala din metal si sticla va fi conturata de intersectia a
cinci volume prismatice asezate oblic fata de planul orizontal ce vor adaposti fiecare cate o
galerie tematica.

Arhitectura agresiva si excesiva din punct de vedere spatial, cu unghiuri derutante si ritm
ametitor starneste insa controverse puternice intrucat supapunerea unei astfel de lucrari peste
trama ortogonala stabila rectilinie si conventionala a zone istorice nord americane genereaza un
duel puternic ce are ca miza insusi supravietuirea intre aceasta si formele familiare ale cladirilor
istorice. Scara extiderii este un alt aspect de ingrijorare deoarece rivalitatea este una complet
defavorabila pentru cladirea veche a muzeului dar si pentru celelalte ocupante ale spatiului urban
invecinat lipsa de detaliu data de vastele suprafete planse si liniile lungi ale noii aripi altereaza
imagine urbana existenta reducand prezenta cladirilor existente ce benegiciaza de o geometrie a
fatadei mult mai elaborata.

Desi din punct de vedere al obiectului arhtiectural in sine cladirea arhitectului american
este una fascinanta, relatia cu mediul inconjurator o plaseaza in opozitie fata de acesta, influenta
sa fiind una mai degraba negativa.


Fig. 6 Fatada principala a muzeului (Foto: www.daniel-libeskind.com)

Concluzie

Avand in vedere situatiile enumerate mai sus constatam ca nu poate fi trasa o concluzie
clara asupra influentei oricarei dintre cele doua abordari asupra spatiului urban din care acestea
fac parte. Fiecare dintre cele doua variante poate genera atat consecinte pozitive cat si negative
asupra orasului, diferenta constand nu in elementele ce stau la baza procesului de design
arhitectural ci in modul in care acestea conlucreaza cu elementele existente in vederea obtinerii
unui rezultat specific.