Sunteți pe pagina 1din 4

Idei bune pentru casnicii bune

Autor: psychologies

Dragostea e ideala, casnicia este reala. Confuzia dintre cele doua nu
ramane niciodata nepedepsita, scria Goethe, plin de duh. Asa o fi? Sa nu
existe de fapt nicio legatura intre cele doua? Intre modelul de mariaj
pragmatic traditional, si cel actual, bazat pe afecte si idealul de fericire,
media e greu de conturat.

Dar daca, in loc sa idealizam casnicia, am face din ea un proiect lucid? Tot ceea ce inconjoara azi
ideea de casnicie pare roz si mai ales, pare ca va fi ca la inceput O intreaga industrie a rochiilor
de mireasa, a nuntilor de vis, apoi a rochitelor si a pantalonasilor de copii, a caselor mari si masinilor
de familie, a asigurarilor de viata Totul concureaza in cultura noastra pentru a sugera ca o
casnicie este ceva care dureaza si ca satisfactia si complexitatea ei cresc de la an la an.
Asa o fi? Doi oameni se cunosc, se indragostesc, le vine ideea de a se casatori, de a face copii, de
a imbatrani impreuna. Foarte nobil! Nimeni nu prea vorbeste insa de scenariile alternative, cand doi
oameni, un el si o ea se cunosc, sunt mai mult sau mai putin convinsi de relatia lor, dar intervine
mama ei si mama lui si pun problema casatoriei, pentru ca nu e bine sa traiasca necununati, etc.
Fac un copil, se plictisesc cativa ani impreuna, el are o aventura, ea face o depresie Viata pare
mai degraba colorata astfel.

ADEVARUL E LA MIJLOC
Adica exista si cupluri inteligente emotional, care pot porni de la o relatie mediocra si o pot face
minunata. Exista si cupluri care uita de ele si din pasiunea de la inceput fac investitii afective proaste
si ajung unde nu isi imaginau sau doreau. Pascal Bruckner, eseistul care analizeaza moravurile
postmoderne, a scris de curand un eseu interesant despre casnicie (e drept, cea din societatea
franceza), ale carei transformari le vede, schematic, astfel: gata cu alianta pragmatica, bazata pe
interese comune, care a facut ca timp de secole casnicia sa fie o legatura destul de durabila
Iubirea era arareori invocata pe vremuri pentru stabilirea unui contract marital. Mai importante erau
averea, statutul, pastrarea averii in sanul unui clan, prezenta copiilor, ajutorul concret pe care sotii
si-l datorau pana la moarte. Azi imperativul cultural al iubirii in casnicie face ravagii. Azi, trebuie sa-l
iubesti pe celalalt ca la inceput, sau sa te straduiesti macar si, daca nu iti iese, e grav
Constatarea ca viata de zi cu zi este prozaica si plina de probleme, ca romantismul se epuizeaza
repede si ca stresul poate ucide usor afectiunea si tandretea, ca prezenta copiilor este departe de a
fi exclusiv binecuvantarea despre care se vorbeste in carti, caci ei au nevoi care adesea ii
extenueaza pe parinti, ca sexul nu mai e ca la inceput si ca tentatia noutatii si inselarii este mare si
chiar de inteles (cine nu a fost tentat de altcineva in decursul anilor de casnicie sa ridice primul
piatra), ca nu suntem supraoameni, ci biete creaturi cu energia si cheful lesne epuizabile Iata
adevarul.

CE SE POATE FACE?
In primul rand, sa renuntam sa mai idealizam! Sa privim in fata demonii: vom fi plictisiti, enervati,
scarbiti ori satui de mariaj. Vom vrea sa fim iar singuri, sa ne bucuram de libertate. Vom vrea sa
scapam macar o saptamana de copil, de obligatia de a fi acolo mereu pentru el. Poate ca un studiu
extins asupra cuplurilor din lumea intreaga ar revela ca nu e satisfactia asa de mare printre cei
casatoriti precum se crede Deci, ce e de facut?
Silvia Kirasu si Byram Kirasu sunt terapeuti californieni specializati in probleme de cuplu. Sunt
casatoriti de peste 30 de ani, deci expertiza lor profesionala si personala merita facuta publica intr-o
carte. Lucrul s-a intamplat, si a aparut Arta mentinerii casniciei, tradusa in limba romana la Ed. Trei.

Iata cateva idei coerente pe care le-am extras din aceasta carte cu adevarat utila. Sotii se pot simti
stanjeniti de simplitatea lor uneori brutala, insa par singurele solutii pentru ca timpul si dezordinea
sentimentala sa nu faca ravagii:

1. Exprimati-va emotiile, dar nu le descarcati asupra celuilalt.
2. Tineti sentimentele negative in asteptare in timpul mesei, somnului sau amorului.
3. Asigurati-va ca celalalt se simte bine sa se exprime pe sine, ca nu ii este frica sa o faca. Flirtati,
radeti, glumiti.
4. Individual: ai grija de viata ta sociala, fa planuri
5. Fiti amandoi capabili sa tolerati perioade lungi de liniste, de absenta a conversatiei.
6. Femei, pe termen lung, cea mai buna cale de a ajunge la inima unui barbat este prin creierul sau,
nu prin stomac! Deci, doamnelor, e bine sa va adresati creierului, nu sentimentului!
7. Apropo de sex: cuplurile se pot astepta ca necesitatile lor sexuale sa se schimbe in decursul
casniciei.
8. Intr-o casnicie buna exista mai multa iubire decat sex, la orice varsta siguranta emotionala este
cea mai buna legatura de dragoste.
9. Ceea ce poate fi esential pentru o relatie sexuala satisfacatoare este ca ambii soti sa manifeste
interes egal pentru intimitate sexuala.
10. Este mai probabil sa apara probleme cand un sot este privat sexual. El sau ea va incepe sa
caute in alta parte.
11. Din cauza manifestarii diferite a hormonilor la cele doua sexe, tiparele de dorinta si inhibitie sunt
diferite: femeile nu sunt cu adevarat timide sau neinteresate sexual, doar ca hormonii femeii o fac sa
se manifeste altfel: serotonina o face blanda, neagresiva, concilianta; estradiolul, principalul
estrogen, o face afectuoasa si sentimentala; oxitocina o face materna si dornica de legatura
emotionala.
12. Barbatul, pe de alta parte, are un nivel inalt de neurotransmitatori cu efect specific: testo-steronul
il face excitat si poligam, agresiv si dominant; noradrenalina il face activ si combativ. Testosteronul
unui barbat scade atunci cand se casatoreste, cand are un copil si pe masura ce imbatraneste.
13. Despre adevar si sinceritate in casnicie: sinceritatea pura nu este recomandata. Dragostea,
subiectivitatea si compasiunea trebuie sa fie luate in calcul.
14. Adevarurile neplacute sunt stimuli negativi; sotii tind sa actioneze cu stari de depresie si furie
daca aceste adevaruri nu au fost solicitate.
15. Gradul de intimitate emotionala si temeinicia relatiei determina gradul veridicitatii dintre soti.
Felul cum spui adevarul, este mai important decat ceea ce spui.
16. Despre copii: nu ar trebui sa aveti copii daca doar incercati sa va salvati casnicia.
de asemenea, daca viata voastra conjugala nu este satisfacatoare, nu sunteti fericiti.
daca unul dintre voi are o relatie extraconjugala.
daca unul dintre voi este depresiv, bea sau ia medicamente care dau dependenta.
daca sunteti in impas financiar.
daca va cicaliti sau va certati constant.
17. Nu faceti copii ca sa va multumiti partenerul. Nu va asteptati la prea multe de la copii; a fi parinte
nu inseamna reciprocitate.
18. Cand esti parinte, dragostea inseamna ajutor reciproc, sprijin si invatare. Ajutati-va unul pe
celalalt, ca sa ramaneti oameni de nadejde si de incredere pentru copii.
19. Fiecare trebuie sa fie atent daca celalalt incalca limitele si abuzeaza de copii.
20. Ai grija sa nu preferi copilul in locul partenerului.
21. Aprobati si reintariti principiile de a fi ascultati de copii; discutati consecintele obrazniciilor lor si
pedepsele.
22. Despre grija de sine: barbatii si femeile ar trebui sa se preocupe de aspectul lor fizic, sa incerce
sa ramana atragatori unul pentru celalalt.
23. Dar preocuparea excesiva pentru fizic de la mijlocul vietii incolo este o batalie pierduta;
imbatraniti impreuna in mod elegant.
24. Despre tentatii si infidelitate: sunt lucruri care pandesc orice mariaj. Legaturile extraconjugale pot
afecta orice casatorie, dar ele trebuie intelese numai in contextul acelui mariaj. Uneori, ele apar ca
urmare a unei crize personale, vulnerabilitate profesionala, sau in timpul anilor de mijloc.
25. Adesea, o relatie extraconjugala este mai degraba o chestiune de oportunitate decat una de
absenta a iubirii conjugale.
Toate aceste sfaturi nu sunt decat niste linii directoare. Fiecare cuplu are provocarile sale, si o
casnicie este o ecuatie, care se rezolva mereu si mereu. Nimeni nu spune ca este usor, dar
satisfactia unui mariaj reusit este mare si ea duce la o sanatate mai buna, la un sentiment de
implinire personala profunda.

S-ar putea să vă placă și