TIMPUL INTERIOR AL LUI REBREANU

Tentaia de a incerca s-l interpretez pe Rebreanu dintr-o perspectiv critic a

profunzimilor" am, resimit-o citind studiile lui Georges Poulet asupra timpului!
omenesc" (Etudes sur le temps humain), ncantat dar i nedumerit, cu cit lectura inainta.
Observam astfel c autorii comentai strlucit de el erau in mare msur moraliti
(Montaigne, Fontenelle, Vauvenagues, Chamfort, Saint-Cyran, Fenelon, Amiel) sau
ganditori ilutri ca Descartes, Pascal, Diderot, Rousseau, Michelet, Sartre. Alii
practicaser o literatur de analiz cu pronunate preocupri reflexive (Meme de la
Fayette, Benjamin Constant, Marcel Proust, Georges Bernanos, Julien Green). in sfarit,
o a treia categorie era alctuit de poei : Sceve, La-martine, Vigny, Hugo, Musset,
Gautier, Guerin, Whitmann, Mallarme, Valery, Chiar, Supervielle, Eluard, Perse, Reverdy,
Ungaretti. La toi acetia se gseau uor, bineineles, copioase consideraii asupra
timpului exprimate direct. Existena, inscris neaprat intr-o durat, constituie o tem
frecvent de meditaie pentru spiritele cu inclinaii filosofice. Analitii sunt impini s
vorbeasc de aa ceva, explicand procesele sufleteti prin care trec eroii lor. Foarte muli
poei, inc de la Horaiu, au dat o expresie liric sentimentului scurgerii timpului i nu e,
deci, greu s-i surprinzi pe Lamartine, Hugo, Mallarme, Valery sau Perse, imprtinduni-
1 adesea. Poulet avea la dispoziie in asemenea cazuri suficiente mrturii nemijlocite
ca s-i, poat, incepand cu ele, construi edificiul critic i a ilustra diferitele moduri
omeneti de a tri timpul i a-1 conscientiza.
Cum va proceda, ins, acolo, unde aceast materie confesiv bogat ii lipsete ?
Am constatat surprins c la autorii de teatru (Moliere, Corneille, Racine, Marivaux) nu
ezita s le atribuie cuvintele i gandurile personajelor create de ei, ceea ce ii lua
libertatea s fac i cu romancieri obiectivi" ca Stendhal, Balzac, Fiaubert sau Bernanos.
Procedeul nate semne de intrebare, pentru c, bunoar, strigtul Clyternnestrei :
Barbares, arretez : C'est le pur sang du Dieu qui lance la tonnerre" (Iphigenie, acte V,
scene IV) are o motivaie psihologic foarte special i precis, il scoate o mam creia
grecii vor s-i sacrifice fiica, prin urmare e abuziv a deduce din el frica autorului (Racine)
ca nu cumva divinul s (sufere o maculare in raporturile sale cu umanul. Ne aflm aici
scrie Poulet in prezena uneia dintre terorile cele mai indefinisabile i cele mai
profunde care se afl in strfundul tuturor religiilor ; teama c in contactul intre divin i
uman, care este religia insi, poate interveni ceva primejdios nu numai pentru creaturi,
dar chiar i pentru divinitate ; teama ca nu cumva astfel intangibilul s devin tangibil,
clarul s devin obscur i puritatea murdrie".
Pan la un punct, totui, procedeul are o justificare. Distinciile pe care le-a stabilit cu
finee poetica modern permit s identificm punctul unde generalitatea, elevaia
speculativ i forma aforistic ne arat c autorul vorbete prin gura personajului. Vocea
romancierilor auctoriali, ca Balzac sau Stendhal, mai ales, se las distins cu o claritate
superioar.
Cum s-ar descurca ins Poulet in cazul prozatorilor care imping obiectivarea pan la o
aproape total ,4m~ personalizare" ? Ce ar face cu un Rebreanu, de pild ? Iat motivul
care m-a ispitit s verific eficiena unui asemenea demers critic, dandu-i drept obiect pe
autorul Rscoalei. Confruntarea cu o dificultate maxim ar fi am socotit o dovad
de fecunditate. Dar m-a imboldit, ca s fiu sincer, i altceva :
Dac Rebreanu inregistreaz azi o scdere de simpatie din partea unor *1 critici i
poate chiar in randul cititorilor - este pentru c realismul su consecvent (aa se crede)
exploreaz doar natura strict sensibil a lumii, rmanand opac la orice scap simurilor
noastre. I-ar lipsi dimensiunea perceptibil ochiului minii, sau, altfel zis, universul su,
prea strivit de un determinism crancen, nu' las destul loc imaginaiei. Trimiand fr
echivoc la o realitate comun, familiar, literatura lui ar reduce considerabil ansele unor
lecturi productive, amatoare de speculaie, in epoca noastr, cand gustul pentru ele face
ravagii, aceasta e o obiecie extrem de grav, intrucat risc s-1 relege pe Rebreanu in
randurile autorilor fr priz" actual, depii", nemoderni".
Cum cred exact contrariul, mi s-a prut foarte util in momentul de fa orice
demonstraie convingtoare a profunzimii" lui Rebreanu. Intuiia aceasta a avut-o de
mult Lucian Raicu, i monografia sa, inchinat romancierului, dovedete cu prisosin o
atare preocupare. Mai recent, i N. Balot i-a indreptat atenia, cu o identic int, ctre
vocaia tragic" a lui Rebreanu.
Dac lucrurile stau aa, oare profunzimea" scriitorului n-ar avea anse s dobandeasc o
eviden sporit intr-o interpretare care vizeaz tocmai astfel de zone ale existenei i
travaliului creator ?
Esenial pentru Poulet este de a ptrunde in intimitatea unei gandiri i aceasta nu, se poate
realiza decat printr-o identificare. El ii d integral dreptate lui Proust cand spune : A citi
inseamn a incerca s recreezi in tine insui ceea ce a simit un maestru".
Dar cum ajungem, s ne lsm stpanii de o gandire strin i s fim siguri c am infrant
rezistena spiritului nostru la o atare acaparare, fcandu-1 absolut permeabil ? Desigur,
printr-o micare sufleteasc participativ, care e, in ultim instan, insui efectul
farmecului lecturii. Numai acolo unde el funcioneaz cu adevrat ne simim integral
captai, altfel se instaureaz o distan net intre noi i text. Avem ins oare certitudinea
c, practicand identificarea reclamat de Proust, ajungem efectiv in intimitatea profund a
gandirii pe care ne-o insuim ?
Poulet evit cu o mare suplee intelectual s emit orice regul precis de urmat in acest
domeniu ginga. Autorul Studiilor asupra timpului omenesc (Etudes sur le temps
humain) distinge e adevrat in micarea cogito-ului pe care i-l insuete, un
point de depart", un instant de passage", o distance interieure" i chiar une mesure de
l'instant". Dar Poulet fuge mereu de o tratare sistematic a problemei abordate, refuz a
ne recomanda o metod a cercetrii ei. Unde vrea criticul s ajung o aflm, totui, mai
limpede : spaiul, profunzimii" s-ar afla dincolo de orice oper distinct, in ceva care le
este comun acestora, preexistnd naterii lor i alctuind o a-nume imagistic obsedant.
Poulet este aici de acord cu afirmaia lui Bachelard c orice realitate tematic important
este legat de o experien originar". Dar, spre deosebire de psihanaliti, ea presupune
conform convingerii sale ivirea contiinei i nu o stare care i-ar fi anterioar.
Naterea noastr veritabil socotete Poulet are loc abia in clipa cand lum act de
noi inine *1 i eul nostru incepe, concomitent, s se situeze intr-o ambian alctuit de
timp, spaiu, numr i relaie cu lumea inconjurtoare. Ca s ne putem umple cu imagini,
trebuie s posedm mai intai un aparat mental care s ne slujeasc pentru a le forma i un
spaiu spiritual care s ne slujeasc pentru a le instala. Oricine ii face din primul moment
o idee a sa despre timp, spaiu, cauz, numr etc. (...) Contrariu cu ceea ce credea Kant,
nimic mai puin general in om decat activitile lui categoriale. Timpul, spaiul, cauza,
numrul, nu sunt pentru el numai o condiie iniial a gandirii sale, sunt primele teme pe
care aceast gandire i le d.
In interiorul primului moment de contiin se afl condensate deja, in stare virtual,
subiectele care o vor stpani, o vor obseda (Trois essais de mythologie romantique).
Dac vrem s ptrundem in intimitatea unei gandiri, s-i cunoatem stratul profund,
trebuie, aadar, s o surprindem punandu-i o serie de chestiuni particularizate prin faptul
c pot fi formulate doar la persoana I-a : Ce sunt ? Unde sunt ? Cand sunt ? Pe cine
iubesc ? Aici, nu rspunsul propriu-zis intereseaz arat Poulet , ci inflexiunea
insi, inflexiunea proprie dat intrebrilor de cei care i le-au pus intaia oar".
Unde s descoperim ins o asemenea interogaie in scrisul lui Rebreanu, parc strin cu
totul de ea, dup cate ne-am obinuit, pan acum, s credem ?
Informaia istorico-literar, pe care n-o dispreuiete, ca auxiliar, nici Poulet, s-ar putea s
fie aici binevenit i s ingduie o mic stratagem util.
tim astfel un lucru curios : Rebreanu este autorul a trei capodopere, recunoscute ca atare
de aproape intreaga opinie critic : Ion, Pdurea spnzurailor i Rscoala; preferinele
lui ins nu mergeau ctre nici una dintre ele, ci se opreau asupra unui roman inferior lor :
...mie, din tot ce am scris pan acum declar Rebreanu Adam i Eva mi-e cartea
cea mai drag. Poate c intr-insa e mai mult speran, dac nu chiar o mangaiere, pentru
c intr-insa viaa omului e deasupra inceputului i sfaritului pmantesc, in sfarit, pentru
c Adam i Eva e cartea iluziilor eterne". (Mrturisiri. Amalgam).
Avem, deci, dreptul s presupunem c, indiferent de rezultate, romancierul si-a destinuit
aici, aa cum nu o fcuse nicieri altundeva, intimitatea gandirii sale. Adam i Eva
bgm imediat de seam este o carte care exprim practic nite reflecii deghizate
asupra timpului i existenei omeneti, fiindc are ca tem, metempsihoz.
Eroul romanului, profesorul universitar de filosofic, Toma Novac, cade victim unei
crime pasionale ; iubete o femeie, i soul ei gelos il impuc, in agonie, la spital,
retriete fulgertor o serie de existene anterioare, ca pstor indian, monarh egiptean,
scrib astro-babilonian, patrician roman, clugr german medieval i medic francez in anii
revoluiei, toate incheiate tragic printr-o moarte violent care vine s pun capt unei
dragoste ptimae neimplinite. Toma are astfel confirmarea credinei btranului profesor
Tudor Aleman, cunoscut intr-o familie a-mic. Eroul ascultase neincreztor teoria
acestuia, dup care sufletul omenesc strbate apte viei in cutarea complementului su
de sex opus, spre a-si regsi integritatea originar pierdut. Acum are prilejul s verifice
faptul pe propria-i piele, in ultima clip, lumina intens din privirile lui Novac aduce
dovada c implinirea fericit s-a produs i sufletul pribeag i-a redobandit eternitatea, aa
cum susinuse Aleman, sosit la cptaiul muribundului, spre a constata experimental
confirmarea lucrului pe care il susinuse.
Rebreanu explic geneza romanului su printr-o in-tamplare stranie, trit in septembrie
1918, la Iai.: Pe strada Lpuneanu, pe o rpial de ploaie, ani intalnit o femeie cu
umbrel. Din deprtare m-au uimit ochii ei verzi, mari parc speriai, care m priveau cu
o mirare ce simeam c trebuie s fie i in ochii mei. Femeia mi se prea cunoscut, dei
imi ddeam perfect seama c n-am mai vzut-o niciodat. Din toat infiarea ei, inelegeam
c i ea avea aceeai impresie. Am trecut, privindu-ne cu bucurie i curiozitate,
ca i cand ne-am fi revzut dup o vreme indelungat. Nu ne-am oprit ins, dei am dorito
amandoi. Umbrela ii alunecase intr-o parte. Din figura ei totui ii-am reinut decat ochii
i mai mult privirea. Dup ce am. trecut caiva pai, mi-a prut -ru c nu m-am oprit i
am intors capul. Fcuse i ea aceiai micare, indemnat desigur de acelai imbold. Pe
urm a disprut pentru totdeauna. Aceasta este scena. Era primul caz pentru mine de acel
deja vu despre care vorbesc teozofii i toi adepii mistici ai reincarnrii. M simeam
fericit i micat. Pan ce am ajuns acas, in str. Pcurari, am i botezat-o pe necunoscuta
mea cu un nume romanios, iar din intalnirea cu ea am turnat repede o nuvel cu o
reincarnare cam ciudat, fiindc intrebuinam o viziune avut cu muli ani inainte, tocmai
prin clasa a cincia de liceu, adic in varsta critic a primelor efuziuni lirice" (Conferina
rspuns la ancheta Institutului de literatur, 1932.)
Infatigabilul N. Gheran a descoperit i aceast incercare a scriitorului, probabil schia
Mrza (Ms. 2535, f. 30 i 31, Opere, 6). Viziunea de care amintete Rebreanu, ar fi avut-o
la 14 ani, intr-o criz de friguri (Mrturisiri). Nu cu mult inainte suferise o crunt
decepie sentimental. Licean, la Bistria, se amorezase nebunete de ingenua unei trupe
maghiare care dduse cateva spectacole in localitate. Furea tot felul de visuri, in ceea ce
o privea, o urmrea pe strad dup ce prsea teatrul i pornea spre cas. Duul rece
survenise cand, luandu-i inima in dini, i btand la ua ei, il intampinase un locotenent
mustcios cu tunica descheiat.
Viziunea din timpul febrei era foarte puin realist. Adolescentul se afla in parcul unui
castel, imbriand o fat superb" imbrcat ca in piesele istorice". Lucrurile luau ins
o turnur nefericit. Aprea tatl fetei, un conte furios" care, strigandu-i : Nemernicule,
ai indrznit s pangreti pe fiica mea ! Acum trebuie s mori ! il azvarlea cainilor si
de vantoare ca s-1 sfaie."
Schia Mrza debuta cu senzaia de deja vu" : Cine a fost ? Cine ? Cine ? Vrui s m
iau dup ea in vlmagul Cii Victoriei. De-abia am. zrit-o i totui o simt in suflet, o
vd parc de mii de ori a fi vzut-o. Poate c am vzut-o... Cand ? In alt via ? Care
via ?"
Toma Novac, intalnind-o pe Ileana, cunoate o tulburare identic : Zrise o femeie
necunoscut la braul unui brbat necunoscut. O vedea numai din spate i totui simea c
o cunoate. Iui paii, trecu dincolo, pe urmele perechii strine (...) Oameni nepstori ii
despreau, treceau, se imbulzeau. Totui privirile lor se gsir. Ochii ei erau verzi, mari,
cu o lumin tainic, moale i invluitoare ca o imbriare. Sufletul lui se infiora pan in
temelii, parc i s-ar fi lmurit deodat o lume in care pan azi a bajbait ca orbul fr
cluz. Pe faa ei se ivi o umbr de uimire. Era semnul c in inima ei s-a petrecut aceeai
revelaie".
Senzaia de deja vu nsoete indrgostirea instantanee :
i totui o cunosc de undeva... Am mai intalnit-o" reflecteaz Toma Novac, dup
ce Ileana se pierde in mulime.
Majoritatea episoadelor din Adam i Eva reediteaz acelai fenomen psihologic, denumit
tiinific paramneza de reduplicare" (Pierre Janet. L'Evolution de la memoire et de la
notion du temps, 1928 v. i Ion Vitner : Semnele romanului, C. R. Buc., 1971).
Cand o surprinde pe Navamalika, scldandu-se, lui Ma-havira i se pare c vede o ceat
de fecioare cereti cum le visase el altdat in poiana sfant".
Apariia lui Isit la masa faraonului il sgeteaz in inim pe Unamonu. Numele ei, auzit
pentru intaia oar, ii umbl prin minte, intr-un vartej slbatec, parc ar ii cutat urmele
unei amintiri ascunse undeva in tainiele sufletului". O cunosc pe Isit... De unde o
cunosc ?" se intreb cutremurat Unamonu. (Isit).
Novicele Hans, devenit clugrul Adeodatus, triete ceva asemntor, privind o icoan a
Maicii Domnului : Zugrveala stangace arta un cap frumos de femeie, cu ochi mari, cu
privirea blinda i plin de mistere. i ochii ei il urmreau necontenit, oriunde se mica in
chilie, parc s-ar ii ntors dup el chemtori i mangaietori. Privirea lor cunoscut, parc
ar fi intalnit-o de mult (Mria).
Atunci cand Gaston Duhem o aude strigat in faa tribunalului poporului pe Yvonne
Collignon, numele i se aga in minte ca o verig intr-un carlig potrivit de mult.
Cunotea numele, dei era sigur c nu 1-a auzit niciodat, ii rscolea amintirile cu o
struin care-1 chinuia" (Yvonne).
Din viziunea pe care o avusese romancierul in anii de liceu, persist i ferocitatea
sfaritului acestor intalniri. Dac in Marza indrgostitul pierise sfaiat de caini, Mahavira
sufer supliciul jupuirii, o sgeat ii strpunge gatul lui Unamonu, pe Gungunum, clul
il decapiteaz, strivindu-i obrazul cu sandala, Axius ii taie vinele, Adeodatus se autotortureaz
pan la epuizarea fizic integral, Gaston Duhem e ghilotinat, iar Toma Novac
moare impucat.
Un amnunt ne poate incuraja s urmm acest drum : Poulet insui ia ca punct de
plecare" amintirea vag a unei alte viei, trite candva mult inainte, in studiul : Nerval,
Gautier et la Blonde aux yeux noirs. (Trois essais de mythologie romantique).
In plus, vorbind tot de geneza romanului Adara i Eva, Rebreanu face urmtoarea
mrturisire, semnificativ : Se zice c omul numai cand imbtranete incepe s-si pun
intrebri asupra inceputului i sfarsitului. Dac e aa, eu am inceput s imbtranesc foarte
de timpuriu, a-proape de vremea cand am avut viziunea pe care v-am povestit-o. De unde
venim i unde mergem ? Ce-a fost inainte de naterea mea i ce va fi dup ce voi muri ?
Pentru ce sunt toate aa cum sunt ? Iat intrebri pe care mi le-am pus intotdeauna, la care
am cutat totdeauna rspunsuri in. mine insumi i afar, in cri. Firete, rspunsurile nu
le gseti niciodat, cel puin nu atat de mulumitoare, incat s-i serveasc drept merinde
pentru viaa de aici i de dincolo".
Confesiunea ni-l prezint pe atat de inchisul in sine Rebreanu, punandu-i tocmai
intrebrile care aa cum susine Poulet preced travaliul imaginaiei.
in sfarsit, rotnancierul arat c nu a respectat intocmai doctrina metempsihozei, dei s-a
documentat a-bundent asupra ei. Printre crile consultate de Rebreanu in mod cert se
numr : Salambo (Flaubert), Srmanul Dionis i Avatarii Faraonului Tl (Eminescu),
Le roman de la momie (Th. Gautier), Tragedia omului (Imre Madach), Pelerinul
Kamanita (Karel Gjellerup), Rtcitor printre stele (Jack London), Halima, Sakuntala,
Ramayana. De asemeni, autorul a cutat informaii in numeroase lexicoane i lucrri de
specialitate.
...Teoria teozofic oficial precizeaz ins Rebreanu nu-i ingduie mrginirile pe
care le are o oper de art. Teozofia tinde s devin o religie i chiar este pentru o
mulime de oameni. Romanul are nevoie de un conflict care s canalizeze interesul. i
atunci incet-incet mi-am fcut eu singur o teorie potrivit cerinelor romanului nchipuit"
(s.n.).
E vorba, aadar, implicit aici de o opinie personal a-supra vieii noastre privit sub
raportul scurgerii timpului i putem spera a f i gsit astfel o cale ctre intimitatea
gandirii lui Rebreanu.
Primul lucru care pare s-1 fi obsedat pe romancier e ideea de ciclicitate a existenei.
Paramneza de duplicare" d sentimentul retririi anumitor momente. Viaa ar cunoate
aadar o stranie repetiie, ntorcandu-se la imprejurri i evenimente petrecute candva de
mult in trecut, chiar dac aceasta e numai o impresie, conform explicaiei tiinifice a
faptului. Dup teoria metempsihozei, sufletul fiind supus mai multor reincarnri, o
revenire are efectiv loc, indiferent de felul cum s-ar desfura fiecare nou existen.
Dac e vorba, ins, i de recompunerea unitii primordiale, Athman, alterat prin
divizare (principiu al vieii fenomenale, .presupunand neaprat bisexualtatea i cderea
din eternitate in durat), reintalnirea perechii care se caut sub diverse reincarnri
implic o i mai pronunat repetiie. Cel puin aa se petrec lucrurile la Rebreanu, unde
dincolo de inveliul teozofic, esenial rmane ciclicitatea:
De ce tocmai apte (cifra succesivelor reincarnri n. n.), domnule Atenian ?...' De ce
numrul sfant ?'" intreab Toma (necredinciosul).
Aleman inltur ins aceast posibil obiecie, abandonand repede amnuntul ritualistic.
Crezi c numrul are o importan atat de mare ?, "rspunde btranul neclintit. Eu
cred c apte, fiindc apte e un numr considerat sfant in toate timpurile, la toate
popoarele i in toate ocaziile... D-tale nu-i ajunge explicaia asta ? Nu te oblig nimeni s
o primeti. Adopt orice numr vrei ! Nu numrul, principiul e totul!".
Romanul lui Rebreanu conine destule neclariti din punctul de vedere al teoriei
metempsihozei propriu-zise. Dac numai intr-a aptea existen brbatul intalnete femeia
care intrupeaz perechea lui sufleteasc, aa cum susine Aleman, pe ce se bazeaz
senzaia acelui deja vu n cazurile anterioare ? Poate c, pan la episodul Ileana,
ntalnirile precedente interzic unirea partenerilor, unul din ei, cand nu chiar amandoi,
pierind inainte de a o realiza. Aa s-ar explica nevoia altei reincarnri, in episodul final
conjuncia izbutete, dar e greu de ineles cum are loc atunci restabilirea unitii sufleteti
iniiale, cat vreme complementul feminin al lui Toma, Novac nu moare i rmane sortit,
deci, s continue periplul existenelor succesive?
Rebreanu trece uor peste astfel de intrebri, tocmai fiindc il preocup s pun in
eviden cu precdere, ciclicitatea vieii, ii forjeaz, in consecin, o teorie a
metempsihozei conform cu necesitile lui dup cum spunea. Graie ei in Adam i
Eva acel deja vu capt sentimentul unui deja vecu.
O imagine ciclic a timpului il urmrete pe Rebreanu i in alte scrieri ale sale. Au
remarcat-o i ali comentatori, ceea ce ne scutete s mai struim.
68
E interesant poate s observm ins cum intervine ea G. Clinescu o surprindea la nivelul
speciei unde ar fi motivat tipicitatea vieii rurale. Aceasta (umanitatea), nu insul in
existena lui individual, triete repetiia calendarului sempitern al satului". Ajuns fat
de mritat, Ghighi, iniial o copil zburdalnic, se comport exact ca Laura/Aa cum
dansa nu-1 acceptase intai pe George Pin-tea, pentru c era prea mic de statur si, prin
indeletnicirea preoeasc, sub visurile ei (altceva ar fi fost medicinistul Aurel
Ungureanu), sora mai mic intr la randu-i in rolul celei mari : Nu vrea s aud nici in
ruptul capului de invtorul Zgreanu (timid i cu o slujb modest). Amandou fetele
sufer, plang, ii strbat succesiv scurta criz sentimental, ca s devin apoi soii
devotate, in aceast nou ipostaz incep s semene tot mai mult cu mama lor.
La fel, Ion repet intr-o bun msur comportarea lui Vasile Baciu, care neavand pmant,
a luat o fat bogat i urat pentru a-1 ridica deasupra nevoilor aducandu-i ogoare, cas i
vite. Autorul ne i spune : Cum a fost dansul in tineree (tatl Anei n. n.), aa e feciorul
Glanetaului azi".
Lucian Raicu descoper la Rebreanu o ciclicitate mult extins. Ea poate fi identificat
chiar in construcia romanelor. Ion ncepe i sfarete cu descrierea drumului care duce
din osea ctre satul Pripas, unde s-au desfurat faptele narate. Romancierul susine intro
mrturisire des citat c a urmrit deliberat o construcie circular spre a intri iluzia
realului, cititorul fiind readus la sfarit, exact acolo de unde intrase in lumea ficiunii i
impins astfel a o ingloba propriilor lui amintiri.
Dar tot Rebreanu nota cu alt prilej in jurnalul su : .....eu, niciodat, cand m-am aezat s
incep un roman nu am avut materialul organizat ! Am pornit cu un haos in suflet, care
urma s se organizeze singur in faa hartiei albe". (Vineri 1 ianuarie 1937). i cateva luni
mai tarziu scria acelai lucru: Materialul il am in minte ca i Rscoala - un haos care
nu se ordoneaz decat in faa hartiei albe". (Miercuri, 7 iulie 1937).
Preferina pentru construcia circular a intervenit, poate, adeseori, i dintr-o reprezentare
ciclic a cursului vieii, dincolo de o voin tenace, arhitectural, faraonic", aa cum s-a
afirmat. Pdurea spnzurailor ncepe i sfarete cu o scen de execuie prin treang, in
Ciuleandra, Puiu Faranga ii ucide soia, avand impresia c ea ii strig cuvinte
insulttoare, auzite numai de el i pentru aceasta o sugrum ipand : taci, taci, taci".
Scena se repet oarecum in sanatoriu, unde eroul viseaz c e ocna la salinele din Tg.
Ocna i alt deinut ii spune ceva batjocoritor, infuriat, vrea s-i sfarme capul cu ciocanul,
urland iar : taci, taci, taci, taci".
In final, reediteaz efectiv gestul asasin iniial, npustindu-se acum asupra doctorului
Ursu, pe care vrea s-1 strang ele gat. Cuvintele taci, taci, taci", rcnite furios revin.
Btranul Faranga ii spune fiului su, la un moment dat : Nu te-am adus aici (in sanatoriu
n. n.) ca s sfareti acolo unde puteai s incepi". Dar tocmai a-ceasta se intampl. La
originea dragostei eroului pentru Mdlina a stat fascinaia exercitat asupra lui de un
dans popular, Ciuleandra, a crui violen reinut Rebreanu o descrie amnunit. Cand
innebunete cu adevrat, la captul romanului, Puiu pornete s joace pe obsesiva
melodie, intr-o exaltare dement, fr s se mai poat opri.
Primele pagini din Rscoala relateaz o convorbire la plecarea unui tren, iar ultimele, de
asemenea. Capitolele romanului Jar poart numele lunilor anului, Octombrie, cea cu care
istorisirea debuteaz, repetandu-se in final.
Obsesia construciei circulare o regsim pan i in piesele de teatru : Cadrilul o
subliniaz chiar in titlu, iar Plicul o realizeaz intr-o manier comic a reproducerii
actului mituirii, pe cale oficial".
Dar nu la nivelul acesta impersonal e de cutat o obsesie a ciclicitii existenei in sensul
pe care i-1 d ideii Poulet, ci in insi desfurarea destinelor individuale. Puiu Faranga
retriete personal revenirea" unui moment ele via capital, procesul avand aici o
semnificaie mai adanc. Nu altceva se intampl i cu Ion. De fapt, intreg romanul, aa
cum 1-a conceput Rebreanu, lsand s vorbeasc pe rand glasul pmantului" i glasul
iubirii" e o ilustrare a inevitabilei reintoarceri. Ion revine la Florica, manat de o for mai
tare ca dragostea pentru pmant i piere din pricina acestei ultime patimi, covaritoare. La
nivelul unei contiine de sine, superioar, timpul ia in experiena interioar a eroului o
form circular. Dup intreg zbuciumul existenei, sale, el sfarete prin a se reintoarce
de unde a plecat.
Personajul, care poate fi considerat cu o maxim indreptire drept port-voce pentru
Rebreanu, e fr indoial Titu Herdelea. Autorul a turnat in el foarte mult materie
autobiografic, precum se tie, i pan cel puin la o anumit varst eroul are
numeroase date comune cu creatorul su. Titu joac un rol decisiv in drama lui Ion ; el
precipit hotrarea flcului, cand acesta struie intr-o incpanare obtuz, fr s
descopere ins cum poate s-si realizeze elul :
Trebuie s iau pe fata lui Vasile Baciu, domniorule !" spune Ion. Titu arunc o
vorb, necantrind bine ceea ce spune (autorul menioneaz c in realitate nu prea
inelegea nici incpanarea lui Ion de-a o lua pe Ana i nici pe a lui Vasile Bacdu de a nu
i-o da").
Dac nu vrea s i-o dea de bun voie trebuie s-1 sileti !", zise Titu, dup un rstimp
de gandire, nehotrat puin, ca i cand ar fi vrut s vaz cum i-ar primi Ion vorbele".
Cuvintele acestea constituie o adevrat revelaie pentru erou : I se pru c in minte i s-a
deschis deodat o dar luminoas, care ii arat lmurit calea" noteaz Rebreanu.
Poi s-1 sileti ? Ai cum s-1 sileti ?, intreab Titu, neinelegand tcerea flcului.
Pot, domniorule !", izbucnete Ion, aspru, cu ameninare in glas".
Fr voia expres a lui Titu, vorbele sale au declanat decizia obscur care va pecetlui
soarta personajelor principale din carte.
Feciorul invtoarei Herdelea retriete, intr-un fel, momentul ctre sfaritul romanului :
Ion vine iar s-i cear sfatul. Acum, ins, il intereseaz Florica.
Pe cine vrei ? intreab Titu.
Pe Florica zice Ion, cu o lucire aspr in privire.
Care-i mritat cu George a Tomii ?
Aia !
De, Ioane, se cade c Dumnezeu i-a dat cu o man moia i i-a luat cu cealalt
mintea ii replic Titu. Cat e satul de mare nu gseti tu decat pe nevasta lui George ?
Nu-mi trebuie alta, domniorule! scranete Ion, deodat furios i cu hotrare
slbatec in ochii strlucitori".
Intrebarea veche revine :
D-ta ce m invei s fac ?"
Titu il sftuiete acum s se astampere. Dar indrtnicia obtuz a lui Ion, sortit s-1
distrug, ii dezvluie puterea inexorabil, indiferent la recomandrile de cuminenie.
Trebuie, domniorule, trebuie. geme dansul, stpanindu-si focul, i cateva
secunde mai tarziu scuip cu scarb, baiguind" : Las c tiu eu ce-i de fcut".
Ciclicitatea timpului pune aici in lumin un lucru important : in repetiie a intervenit ceva
degradant. Totul se regsete, dar intr-o ipostaz inferioar, ca i cum micarea circular
ar fi suferit efectul unei entropii.
Cand Ion ii cere sfatul pentru a doua oar lui Titu, Florica e mritat. Brbatul ei o
bnuiete, iar ceea ce dorete de ast dat eroul presupune un adulter. Iniial, Ion avea o
anumit candoare de slbticiune, el voia pmanturile lui Baciu, dar nu-i trecea prin cap
s svareasc neaprat o ticloie spre a le dobandi (sugestia acesteia i-o d Titu). Mai
mult, dac nu ar fi sedus-o pe Ana putem presupune rmanea srac, dar avea mcar
o compensaie, a dragostei implinite.
In momentul de repetiie, iubirea pentru Florica a devenit la Ion o patim carnal oare nu
se las stpanit i izbucnete furioas, neruinat, impotriva tuturor legiuirilor.
Iniial, avea de ales intre avere i dragoste. Acum il ateapt fie o singurtate mohorat,
fie sfaritul crunt ctre care se indreapt pan la urm.
Degradarea e prezent i in voiajul care intervine repetitiv la sfaritul romanului
Rscoala, dac ne gandim la ceea ce avusese loc la Amara, inte cltoriei, unde btranul
Iuga a pierit strivit sub clcaiele ranilor furioi, Nadina a fost ucis i ea, dup ce Petre
Petre a siluit-o, armata a tras asupra oamenilor, omorandu-i cu sutele.
Rogojinaru ii spunea lui Grigore Iuga in discuia din tren de la inceputul romanului : Dvoastr
nu cunoatei ranul roman, dac vorbii aa ! Ori il cunoatei din cri i din
discursuri i atunci e mai trist, fiindc vi-1 inchipuii martir, cand in realitate e numai ru,
prost i lene".
Pe peron, in final, personajul reia aceleai reflecii :
Nu v spuneam eu c ranii sunt ticloi ?.,. V-aducei aminte".
i cand, enervat, Grigore Iuga il intrerupe : Dac noi nici dintr-o nenorocire ca asta nu
invm nimic, atunci...", Rogojinaru rspunde imperturbabil : Adic ce s-nvm,
cucoane ?... A-i ine mai bine in frau ori a-d. lsa s ne mcelreasc pe toi cum
porniser ?... Nu, nu, cucoane : Aruncai in foc crile cu teorii i incepei a vedea pe
rani aa cum sunt i cum s-au artat chiar acum!... Lsai-i s munceasc, nu-i obinuii
s atepte s le dea statul ce nu sunt in stare s agoniseasc ei prin munc !... S nu
credei c ranul va fi vreodat mulumit. Dac maine ii dai pmant de poman, pe urm
bani de poman... venic cate ceva !..."
Ceea ce putea fi iniial doar incontien sau cinism sun acum sinistru, marcand distana
enorm parcurs de universul romanului in procesul degradrii, la care a fost supus.
Repetiia declinant a unor momente de via o triete i Titu Herdelea. El are o ciocnire
cu plutonierul de jandarmi maghiar care-i bate pe ranii romani din Luca. E repezit,
acuzat de instigaie i supus apoi unei anchete.
In Rscoala, l regsim pe Titu Herdelea, care ctre sfaritul romanului, retriete
oarecum repetiia ciocnirii sale din Ion, cu autoritile. De ast dat, asist la schingiuirea
ranilor de ctre maiorul Tnsescu. Ca i intaia oar, nu se poate stpani i intervine
revoltat, cerandu-i torionarului socoteal. E din nou repezit, acuzat de instigaie,
ameninat cu arestarea imediat.
S observm degradarea survenit in repetiie : Simpla btaie ia acum forma schingiuirii
i asasinrii oamenilor. Clii lor nu mai sunt strini, ci romani ca i ei.
In Luca, Titu se inuse bos, rezistase incercrilor de intimidare, il infruntase pe
locotenentul insrcinat cu ancheta cazului" su. in primul episod, ranii romani ies,
pan la urm, catigai : Ei, domniorule, spune unul ne-au zdrobit ei, ne-au
chinuit, au dat dreptate sailor, dar imaul nostru a rmas i azi nu mai calc picior de
Punar pe pmantul nostru !".
Intamplarea ii insufl lui Titu c, mare incredere i-1 aduce intr-o stare de veritabil
exaltare naional: Aici e ndejdea! ii spune el. ..Nici eu, nici Virginia, nici
Groforu, nici unul nu avem rdcini adevrate i nu san-tem in stare s ne indarjim i s
suferim... Numai ei tiu s se jertfeasc pentru pmant, cci numai ei simt c pmantul e
temelia".
In al doilea moment, din Rscoala, Titu e redus la tcere. Ba, mai tarziu, in timpul mesei,
consimte s se i impace cu Tnsescu. Momentul e preludiul carierei de gazetar timorat
a lui Titu Herdelea care va ajunge s-i priveasc meseria ca pe o simpl slujb intr-un
birou, aa cum ne d prilejul s constatm romanul Gorila.
Foarte elocvent pentru entropia ivit in ciclicitatea timpului la Rebreanu se arat mai
ales Pdurea spnzurailor. Aici personajul principal, Apostol Bologa, clin judector i
supraveghetor al execuiei unui ofier dezertor ajunge in final victima aceleiai proceduri
sumare. Declinul existenei, in repetiia momentelor ei, Rebreanu il sugereaz printr-o
serie de insinuri fine, privitoare la sfaritul nefast ctre care eroul se indreapt. Intervine
iari senzaia de deja vu. Bologa o are, cand aciunea cunoate o precipitare i un ordin il
cheam la comandamentul diviziei.
Omul care-i adusese hartia, i se pru cunoscut, dar nu-i amintea de unde (...) Bologa se
uit intai la plic, apoi la plutonier (...) gandindu-se unde a mai vzut pe plutonierul acesta
cu faa cenuie".
Peste cateva minute ideea revine : Apostol nu se putu stpani s nu intrebe nervos : Team
mai vzut undeva pe d-ta, plutonier !... Unde serveti, la ce birou ? La pretura
diviziei rspunse plutonierul cit. un zmbet, unt (s. n.).
-- Da ? mormi locotenentul, tot nedumerit, fiind sigur c l-a vzut aiurea, undeva i
necjit c nu-i vine deloc in minte unde anume".
Recunoaterea e insoit de o premoniie tulbure a soartei care-1 ateapt. Trecand prin
Pdurea spnzurailor, Bologa ii aminti brusc c l-a vzut in Zirin la execuia lui
Swoboda".
Degradarea intervenit in momentul retrit capt o marc i mai apsat : Apostol se
scutur ca ele un gandac greos" noteaz Rebreanu.
Dar lsand de o parte aciditatea, fie ea i supus entropiei, s analizm mai indeaproape
ce contiin a timpului dobandesc eroii scriitorului. Tot romanul Adara i Eva ne ofer
punctul de plecare" potrivit. Urmrind cum se individualizeaz aici timpul in. contiina
personajelor principale, aa cum procedeaz Poulet, descoperim dincolo de ciclicitate
ceva important : Senzaia acelui deja vu coincide cu un moment de trecere a existenei
dintr-o stare in alta. Pan o vede pe Navamalika, Mahavira duce o via de tanr cuminte.
Ascult cu sfinenie poruncile prinilor si, chiar dac ele ii contrariaz dorinele.
Renun astfel la slujirea brahmanilor, cum se simea impins, revine in sat i accept de
soie fata pe care o cumprase pentru aceasta tatl su. O face fr plcere, chiar cu un fel
de insatisfacie supus : se intrista cand afl porunca prinilor. Trebuia s se supun,
cci Kauneva era stpanul i tatl su. Inima lui ins plangea."
Inainte de a o intalnii pe Isit, Unamonu triete implantat intr-o lume tradiional, ale
crui cutume le respect cu strictee. Vegheaz s se indeplineasc intocmai toate riturile
inmormantrii prinilor si, gandul s nu fi uitat ceva il impiedic s doarm, incepe si
pregteasc i sie insui Casa veniciei ; se poart prevenitor cu sora i soia sa
Neferura, avand grij s nu arate vreo agasare fa de ambiiile ei cam prosteti.
Toat existena lui Unamonu ia brusc ins alt sens, agitat, chinuitor, dup ce o zrete
prima oar pe Isit.
Gungunum manifest o mare indiferen la toate pan d de Hamma. Chiar iniierea
erotic, la care il supune o slujitoare a zeiei Istar, ii las un sentiment de maculare.
Ascult i el de tot ce hotrsc intai, tatl i, apoi mama sa. Dar o caut mereu pe Hamma
in nesfaritele masacre militare prin care trece, ca un somnambul.
Axius e, la fel, pan la descoperirea Serviliei, un nobil roman, inclinat ctre o via
linitit i preocupri intelectuale. De copil ii plcea s stea ceasuri intregii pe rmul
mrii, cu creta in man, scriind, citind i mai cu seam ascultand cu nesturat curiozitate
glasul pedagogului care-i povestea si-i explica faptele zeilor".
Ii iubete soia i respect jurmantul de a-i rmane fidel cit va tri. Din clipa in care o
vede pe Servilia, a-ceasta via calm, bucolic, inceteaz. Axius caut s scape de ispit,
intreprinzand lungi voiaje. Nimic ins nu-i mai priete i vraja privirilor Serviliei il trage
acas. Primul su gand, cum sosete, e s intrebe de ea.
i Gaston Duhem duce o via cuminte, burghez, pan intervine in ea Yvonne. Dei ne
aflm in plin revoluie, eroul se devoteaz ingrijirii bolnavilor, nu are ambiii politice,
iar faptul c fusese coleg i amic cu Robespierre i-i imprtise opiniile iacobine nu-1
determin s-si modifice existena. i Gaston a devenit soul Antoinettei mai curand
datorit struinelor printeti decat dragostei, dar s-a acomodat, ajungand s tolereze
pan i catolicismul practicant ca i regalismul consoartei sale.
Simptomatic pentru ceea ce ne intereseaz e c la apariia Yvonnei intr intr-o stare de
trans, in faa ghilotinei, ii amintete c a plecat de acas fr s vesteasc pe nimeni i
se intreab ce va face familia, cand va afla vestea morii. Poate c-au i aflat i acuma
alearg s-l scape, ori sunt undeva in mulime, pe-aici, ascunzandu-i durerea i
neindrznind mcar s se apropie ?
Simi mana fierbinte a Yvonnei i imediat se gndi c tot ce-a fost nu mai are nici o
importan i c viaa lui a nceput in clipa cnd a cunoscut-o pe Yvonne" (s. n.).
Exact acelai, sentiment il incearc i Toma Novac, dup ce nu reuete, la inceput, s dea
de urma Ilenei. I se pare c existena lui a incetat s mai aib vreun sens : Era ca un
naufragiat care pierde, clip cu clip orice speran de salvare. Se repezi pe Bulevard, in
sus i in jos, apoi iar pe Calea Victoriei, revenind tot in acelai loc, tot mai dezndjduit.
Se invarti acolo pan tarziu. Ajunse acas zdrobit. Izbucni in plans zguduitor. I se pru c
i-a pierdut inima".
In toate aceste cazuri, pan la momentul de deja vii, insul a trit parc fr a avea
contiina vieii sale interioare, autentice. Mai exact zis, s-a aflat intr-o stare de lung
amnezie, netiind cine este cu adevrat. Desfurarea existenei sale a avut loc intr-un
timp uniform, lent, liniar. Acesta ar fi punctul de pornire" (dup Poulet) ; insul ia act,
trind, de o realitate aezat temeinic intr-o albie a ei strveche, pe care o urmeaz egal,
fr abatere. Apoi, deodat, cand i se relev fiina luntric, profund (sub forma unei
atracii imperioase, copleitoare), amnezia inceteaz. Descoperirea sinelui coincide cu
aceea a altui timp, interior, furtunos. Desfurarea lui e precipitat, violent i sfarete
repede prin distrugerea sau prbuirea in atrofie moral a insului.
Hotrator e aici un moment de trecere (instant de passage") cum il numete Poulet.
Am putea spune c intervine o abolire a trecutului. Insului i se pare fals, ba chiar strin,
intreaga existen anterioar. E lucrul pe care il simt toi avatarii lui Toma Novac i
ajunge s i-o spun foarte limpede Gas-ton Duhem.
Momentul acesta de trecere are tendina s provoace i pieirea prezentului, accelerand
necontenit rostogolirea timpului ctre un viitor, tras mereu mai aproape, fiindc singur el
ofer anse implinirii ndejdilor individului i exercit asupra lui o aciune absorbitoare
tiranic. Dar o astfel de fug mereu grbit inainte micoreaz concomitent spaiul
existenei ulterioare. E o goan spre un viitor fr durat, devorator al vieii, sortit s se
mistuie intr-o clip.
Personajele din Adara i Eva, chiar dac au, probabil, afiniti mai mari cu autorul,
datorit preferinei mrturisit de el pentru aceast carte, acioneaz conform unei
scheme. O regsim oare i in alte romane ale lui Rebreanu ? Surpriza e s descoperim c,
mascat de amnuntul realist mai abil distribuit, ea se afl i in ele.
Viaa lui Ion cunoate intai o desfurare monoton, fr vreo raz de speran in vreo
schimbare. Puterea imens a tradiiei asupra lumii, in care ia act de sine iniial individul,
e cunoscut i au subliniat-o toate comentariile critice.
Cand Ion intrevede ansa de a pune mana pe pmanturile lui Vasile Baciu intr intr-o
stare euforic, nebuneasc. Nu-i ia nici mcar nite prevederi elementare observ G.
Clineseu. Ba constatm c nu se mulumete cu ceea ce ar putea obine de bunvoie din
partea tatlui Anei. ine ca un posedat s capete tot pmantul. Mai mult, la nunt, cand
primete banii de dar se gandete s-si ia doi boi ; indat ins alung gandul, socotind c
ar putea cumpra cu suma aceasta inc nite pmant.
E aici un moment de tragere?". Am intrat oare cu adevrat in acel timp interior,
contientizat mai adanc, al lui Ion ? Nu pare deloc probabil.
Chiar aa, posedat, eroul continu s rman prin tririle lui luntrice in timpul mediului
su social, care ascult cu prioritate absolut de glasul pmantului".
Poate nepunand atata pornire aprig, dar raionand la fel, mai toi flcii din Pripas ar fi
fcut alegerea lui Ion. Aici are dreptate G. Clineseu, cand susine c personajul
procedeaz in actul seduciei ca orice tanr ran".
Adevratul instant de passage", momentul care aduce realmente trecerea la un timp
personal, adic trit in interioritatea contiinei intime, e acela al reintalnirii cu Florica,
mireas.
In timpul nunii, George surprinde deodat, printre meseni, ochii lui Ion, darji, aprini i
tulburi" si-1 in-spimant parc i-ar fi spus c din ei pornete o primejdie".
Romancierul fixeaz atent ceea ce se intampl : George se uit iar spre fostul su rival :
Ion nu-i lua ochii de ]a mireas, ca i cand i s-ar fi lipit de ea intr-o srutare, atat de
ptima c nici o putere din lume s nu-i mai poat despri".
i Ana observ scena : Amrciunea o sugrum" i se pomenete zicand fr voia ei :
Am s m omor, Ioane".
Acum eroul a intrat in timpul acela precipitat, absorbitor, devorant, al personajelor din
Adam i Eva.
Cand puin mai tarziu o oprete pe Florica in drum i ea il intreab : Ce vrei, Ionic ?",
brbatul rspunde, cu dinii strani, infricoat parc s nu-i zboare spre dansa tot sufletul
innebunit de patim".
La recomandarea lui Titu, s-si caute alt femeie, scranete furios", cu o hotrare
slbatic in ochii sticlitori".
Acum, de fapt, personajul incepe s se comporte ca un om intrat in trans, ii d tarcoale
lui George, gsind diverse prilejuri s-i fac vizite acas. Simptomatic e c patima a pus o
asemenea stpanire asupra sa, c abia se poate ine s nu sar i s o ia in brae pe Florica,
fa de brbatul ei. intregul univers al cutumelor care-i dictaser comportarea iniial si-a
pierdut aproape complet puterea de constrangere.
In incursiunea amoroas final, Ion e de o impruden fatal.
Se ameete la circium, mai mult de fericire, decat de rachiu", dei buse atata de
speriase pe vdana lui Avrum" spune autorul. Euforia il reinstaleaz intr-un timp
anterior, fericit, de neingrdit disponibilitate sentimental. Toat durata existenei sale de
atunci pan a-cum a disprut in, chip miraculos : Venind, fluiera vesel ca pe vremea
cand era holtei, i se ducea la fete, inainte de-a fi avut vreun gand de insurtoare". Dar
exist i ceva in plus : Sufletul ii era aa de plin de bucurie, c se stpanea s nu sar i
s imbrieze gardurile pe ling care trecea i crinii care-1 ltrau ici-colo". Ptrunzand in
ograda Florici, Ias poarta deschis, ca s nu scaraie cand va pleca : Toate le potrivise
cu mare grij, numai la George nu se gandise, parc nici n-ar fi fost pe lume" (s. n.).
Momentul de trecere", acaparand contiina eroilor lui Rebreanu printr-o dorin
copleitoare, care le proiecteaz existena exclusiv in viitor, face ca atat trecutul cat i
prezentul s dispar integral. De aceea Ion are senzaia c a redevenit holtei. A uitat
complet de cstoria cu Ana i nu-si mai amintete imprejurrile tragice in care a rmas
vduv. Din motive identice ignor situaia Florici, femeie mritat cu un brbat gelos'.
Timpul a fost corijat intr-o manier ideal, fiind vidat cu tot ceea ce, sub raportul
evenimentelor trecute, sau datelor prezente, ar ridica obstacole dorinei. Pentru Ion,
George parc nici n-ar fi fost pe lume".
i mai aproape de modelul eroilor romanului Adam i Eva e Apostol Bologa. Existena
lui la Parva, pan la inrolare, se desfoar tern, fr vreun relief existenial. Ca
Mahavira, ca Gungunum, ca Gaston Duhem, a fost copilul cuminte care asculta totdeauna
recomandrile prinilor. Logodna lui cu Marta Doma, e aranjat de D-na Bologa printro
convorbire intre ea i tatl fetei. Pe urm, Apostol caut mai mult s-si creeze
convingerea c e indrgostit, decat o resimte in realitate. La regiment, o lung vreme, uit
complet de logodnic i abia cand o atracie obscur il impinge ctre Ilona, chipul Martei
ii vine in minte i hotrte s plece neaprat acas pentru a o revedea. Bologa triete
deocamdat, i erotic sub regimul datoriei" care traduce supunerea lui fa de timpul
exterior, egal cu sine insui, prefigurat dinainte, expresie insi a tradiiei.
Interiorizarea aduce aceeai intensificare existenial brusc, absent anterior. Apar acum
momentele foarte scurte, dar cu o tendin marcat spre eternizare, pentru c absorb
intreaga via.
Primul il triete Apostol cand are intaia sa criz mistic, in copilrie : Tocmai in clipa
cand se inchina, la incheierea rugciunii, se deschise deodat cerul i, intr-o deprtare
nesfarit i totui atat de aproape ca i cum ar fi fost chiar in sufletul lui, apru o perdea
de nourai albi in mijlocul crora strlucea faa lui D-zeu ca q lumin de aur, orbitoare,
infricotoare i in acelai timp mangaietoare ca o srutare de mam... Din strlucirea
dumnezeiasc ins se limpezea o privire vie, infinit de bland i de mrea, care parc
ptrundea in toate adancimile i ascunziurile... Artarea aceasta a durat numai o clip i
a fost atat de nemrginit de dulce c inima lui Apostol i-a oprit btile, iar ochii i s-au
umplut de o lucire stranie, bolnav. Totui, sufletul i era att de plin de fericire c ar fi
fost bucuros s moar atunci acolo,, privind minunea dumnezeiasc. Cand se intoarse la
loc, pru schimbat la fa. Pe obrajii albi, ochii albatri erau ca dou izvoare de lumin"
(s. n.)
Revenirea la timpul indiferent are loc mai tarziu, tot printr-un moment de trecere", cand
eroul il pierde pe Dumnezeu : Gandul ii fulger brusc in minte" i triete o clip de
prvlire". Are senzaia terifiant c nu se poate aga de nimic, iar la captul cderii,
rmane cu o groaz crancen in inim, ca i cand s-ar fi trezit in. miez de noapte, singur,
intr-un cimitir imens, fr s tie incotro s apuce...".
Surprindem din nou o intrare intr-o stare exaltat, depresiv, de ast dat : bezn, spaiu
sepulcral infinit, pierderea oricror repere orientative :
Se intoarse la Nsud, buimcit, cu sufletul zdrenuit de indoieli i sigur c i-a pierdut
rostul in lume".
Bologa trece printr-o serie de asemenea momente care au, pentru el, efectul unei
interiorizri progresive:
Ii descoper astfel sentimentele naionale, presupunand la inceput i o anume aversiune
fa de oprimatorii neamului su. Aa se explic ruptura logodnei cu Marta, care-1 supr
grav, din clipa revederii, pentru c VORbete ungurete. Alt moment este acela al hotrarii
de a dezerta, in sfarit, clipa cand ii recapt credina i sufletul i se umple de iubire
umanitar.
In aceast form sublimat sentimentul conine contopite toate pornirile afective
hotratoare din viaa lui Bologa, dragostea pentru ai si, pentru Ilona i pentru Dumnezeu.
Contiina mai profund de sine aduce, ca la ali eroi ai romancierului, odat cu
accelerarea timpului interior intr-un chip paroxistic, dispariia trecutului, care neavand
finalitatea obsesiv prezent, devine instantaneu vid, apare alctuit din clipe trite fr
rost.
Trezirea sentimentului naional il face pe Apostol s descopere ce inseamn o existen
plin de sens, cum fusese cea a tatlui su, purtat prin inchisori pentru credinele lui.
Comparativ, el tria pan atunci zadarnic : Acum, uitandu-se in urm i se pru c toat
viaa i-a fost goal ca o pung de hartie model. Ii era ruine de trecut si-si amintea cu o
prere de ru dureroas momentele cand viaa a incercat s-1 atrag in mersul ei i el s-a
impotrivit prostete, inbuindu-i cu indarjire a-vanturile".
Eroul dobandete deci contiina distanei intre existena autentic i cea care nu d
ascultare impulsurilor umane profunde :
De altminteri aflm despre el puin mai in colo trecutul i se pru mort, i se ferea
s-1 dezgroape. Mai mult il preocupa viitorul care-l mijea ca o auror strlucitoare dup o
noapte vijelioas. Nu-1 vedea inc lmurit, dar ceaa care-1 aburea avea sclipiri
trandafirii".
Iat mai categoric exprimat accelerarea brusc i devorant a timpului interior, aa cum
am cunoscut-o la personajele din Adam i Eva. Momentul de trecere" ctre el tinde s
capete o dilatare enorm, s devin eternitate. Cand Bologa ia hotrarea de a dezerta (dar
nu o face inc, imbolnvindu-se) ii ddea seama c, in goana aceasta npraznic, timpul
rmane in urm, destrmandu-se ca o panz incolor i simea foarte desluit o nemrginit
mulumire ca i cand incetul cu incetul intreaga lui fiin s-ar fi topit intr-o
imens revelaie"... Simea c inc ii-a adormit. / se prea c vremea s-a oprit n loc ca
un ceasornic stricat i de aceea nu poate dormi i nici nu va mai dormi niciodat" (s. n.).
Cand aman hotrarea i, deci, reintr in existena diurn, neautentic, strin acum
naturii sale adevrate, prin contrast, Vremea trecea peste dansul, nemsurat i
neptruns, cum trece peste oamenii lecuii de ispita fericirii" (s. n.).
Momentul ptrunderii in timpul interior conine pentru eroii lui Rebreanu fgduiala
implinirii dorinelor celor mai arztoare, promisiunea satisfacerii aspiraiilor supreme ale
fiinei.
Cand ii recapt credina in D-zeu, npdit de o mare iubire a intregii omeniri, Apostol
triete o asemenea senzaie extatic. Ea are o durat paradoxal : Este un moment cu
valoare de eternitate :
O fericire fierbinte ii umplu fiina intreag, mai puternic decat bucuria vieii i mai
dureroas decat suferina morii i ii ddea seama c o clip din fericirea aceasta e
merindea tuturor veniciilor" (s. n.).
Acum, toate framele de timp ulterioare dobandesc proprietatea aceasta :
Nu mai avea stare s se mire spune Rebreanu despre Bologa cum a putut atata
vreme s mocneasc in jilul din cerdac in loc s alerge in lume, printre oameni sau in
mijlocul firii, bucurandu-se ele fiecare clip a vieii.
Acum era dornic s-si poarte in vzul tuturor fericirea, s vesteasc uimit c a gsit taina
cea mare, s-i impart iubirea cu alii, cci toi oamenii, au nevoie de iubire i sunt
vrednici de ea".
Vidarea integral de trecut a timpului interior s-a produs i acesta a consumat i
prezentul, rmanand numai viitor pur :
Bologa era zice Rebreanu ca un copila in faa cruia lumea i viaa de-abia incep si
dezvluie tainele".
Natura exclusiv virtual pe care o capt timpul interior, devenit numai viitor, apare i
mai accentuat in alt pasaj. Orice clip urmtoare e incrcat de venicie, numrul lor
infinit defileaz inaintea ochilor lui Bologa cu o vitez nucitoare, iar el are dificultatea
alegerii vreuneia anume, cci toate cuprind eternitatea :
ii defilau prin suflet secundele, fiecare plin de via ca nite bici de sticl, vzandu-le
coninutul. Treceau ins cu o iueal vertiginoas, ca un film invartit nebunete, i totui
se deosebeau precis, ameitor de precis... Erau mii, poate milioane, i se scurgeau intr-o
singur clipire i reveneau in momentele imediat urmtoare, neincetat, neobosite...
i el rscolea prin ele ca intr-un joc bizar i, privindu-le, murmura : O secund mai
puternic decat o via de om".
Pan i Titu Herdelea cunoate momente de trecere" asemntoare intrand i dansul intrun
timp interior cu o derulare accelerat paroxistic. Numai c aprinderile amoroase i
politice care-1 anim pe el nu sunt niciodat foarte profunde ca la Ion sau Bologa.
Personajul revine uor din timpul su propriu in cel indiferent, al ceasornicelor.
Majoritatea existenei sale cuprinde activiti care nu-1 implic prea mult. Aa i facem
cunotin cu el in roman.
Titu vrea s compun o poezie, se gandete la Lucreia, de care e vag indrgostit, apar
prietenele Laurei, gatele", i-1 tulbur cu asiduitile lor sentimentale. Ca s scape de
ele, pleac mohorat" ctre Jidovia, dar, pe drum, ii iese in cale D-na Lang, care-1 face
s-i schimbe instantaneu proasta dispoziie.
Personajul ne apare impiedicat mereu de a atinge o ., interiorizare dorit. Numai c
ea se dovedete a nu-i implica prea adanc contiina de sine.
Meditaia liric a lui Titu e repede invadat de diverse proiecte practice privitoare la
Lucreia, dup cum i ele cedeaz indat pasul in faa atraciei pe care o exercit asupra
simurilor eroului D-na Lang.
Constatm, deci, c din capul locului personajul nu are o vocaie poetic adevrat i nici
nu o iubete prea tare pe Lucreia. Cit privete interesul artat D-nei Lang, el vine dintrun
nesatisfcut apetit sexual adolescentin.
Titu se plictisete acas, nu face nimic interesant pentru el. Fr chef se simte i la
Gargalu, unde trebuie s innegreasc registrele.
Un prim moment de interiorizare mai profund are loc atunci cand, trimis s execute pe
contribuabilii care nu-si achitaser impozitele, descoper jalea romneasc. Trezirea
contiinei de sine aduce intrebrile lui Poulet. Ce-s eu aici ? Ce caut eu aici ?" se
gandete, in vreme ce bocetele btranei ii murmurau in urechi, ca ecoul unei chemri
indeprtate". Autodescoperirea echivaleaz pentru el cu o renatere : Apoi, uite, babo,
trebuie s plteti c altfel ii iau zloage i-i vand tot, tot !", vorbi in acelai timp gura
lui cu un glas aspru care i se prea att de strin nct de abia l mai cunotea i
mirndu-se cum poate rosti asemenea cuvinte" (s. n.). Btrana ingan, plangand : la-mi
i sufletul, domniorul e !", cuvinte care scot din letargie contiina lui Titu.
Semnul interiorizrii autentice o d tocmai interogaia aceasta asupra sinelui, coincizand
cu trezirea sentimentului naional : ,,in inima lui Titu izbucni o flacr nou, ca dintr-un
foc mocnit prea indelung, in minte i rsri intrebarea chinuitoare : De ce s-i iau eu sufletul
? De ce eu ? De ce tocmai eu ?".
Ca i la alte personaje ale lui Rebreanu, momentul de trecere" acioneaz asupra
trecutului cu un efect anihilant.
Toat existena anterioar apare dintr-o dat ruinoas, spre a putea fi abandonat fr
regrete, ba chiar cu uurare : Se simea mic i ros de o amrciune care parc-i srbezea
sangele i-i infiltra in suflet o scarb mare de sine insui".
Pe toate paginile registrelor vede chipul mustrtor al btranei i, in urechi, ii iuie"
necontenit, ca o imputare din ce in ce mai aspr" : Ia-mi i sufletul, coniorule".
Titu are acum sentimentul acut c tot ceea ce fcuse el pan atunci senin, slujind de ajutor
notarului, era o infamie. A continua i se pare cu neputin. Dar nu numai in planul
strictei activiti profesionale, ci al intregii existene : Se ruina c in asemenea clipe mal
vrea s se gandeasc la Roza Lang i-1 cuprinse chiar un fel de sil de femeia care 1-a
orbit atata vreme cu iubirea ei zvpiat, abtandu-1 din calea lui". Lepdarea de trecut e,
prin urmare, integral.
Iat acum i proiecia prezentului in viitor, intalnit la personajele din Adam i Eva.
Titu ii zise, inseninandu-se : ...i totui al nostru e viitorul !".
Interiorizat, reflecia asupra timpului capt forma febril pe care am mai remarcat-o :
existena se proiecteaz toat, cu o mare ardent, inainte :
O cetate incercuit de o otire descul ii zice Titu ! Degeaba ne infrunt cu coala
amenintoare, degeaba cant cocoul in varful bisericii... Apsarea noastr nu inceteaz
nici o clip ! Mulimea noastr inainteaz mereu... Zidurile lor meteugite se clatin i se
framieaz indat ce le atinge suflarea vieii noastre inctuate... Stpanii tremur in faa
slugilor ! Slugile ! Noi suntem slugile ! Al lor e trecutul, al nostru viitorul".
O anumit grandilocven suspect insoete ins cugetrile acestea ale lui Titu. Cu finee,
Rebreanu le d o ingroare ironic i ea fixeaz exact slaba putin a personajului de a se
menine in zonele vieii profunde. La Titu, inflcrrile iau repede o form neautentic, se
inscriu intr-o gestic i o frazeologie elaborat, ii pierd accentul personal. De unde,
reintoarcerile lui frecvente, nu prea anevoioase la existena banal cotidian, cu
desfurarea ei egal, indiferent, care exercit o lent i inevitabil aciune erodant,
impuintoare, asupra fiinei umane.
Aici, i intervenia unei entropii n ciclicitatea timpului la Rebreanu dobandete o
eviden mai mare, nu fr motiv, de vreme ce romancierul i-a imprumutat personajului
foarte mult din sine insui.
Dup ce descoper c Roza Lang are i ali amani, iar Virginia Gherman, care-i
imprtea sentimentele iridente, prefer in locul lui drept logodnic pe un plutonier de
jandarmi maghiar, Titu se intoarce acas ca un soldat infrant", reflectand ,O decepie
mai mult... Se pare c viaa toat e un lung ir de neintrerupte deziluzii, o lupt crancen
intre vis i realitate!".
Dm astfel peste ceva contrariant : E greu de spus dac timpul cu o rostogolire
paroxistic ctre distrugerea individului corespunde intr-adevr la Rebreanu existenei
autentice.
Intr-un sens, da, clin punctul de vedere al subiectivitii inilor care, ca Mahavira,
Unamonu, Gungunum, Axius, Gaston Duhem, Toma Novac, Ion sau Apostol Bologa, abia
acum simt c triesc cu adevrat, o secund mai puternic decat o via de om". Dar
privind lucrurile obiectiv, constatm c ei se ineal. Intrarea in timpul interior coincide
practic, cu supunerea lor fa de un instinct fundamental, care le obnubileaz contiina i
suspend controlul critic al acesteia. Rebreanu ii reprezint micrile hotratoare ale
vieii ca dictate de porniri obscure, in conferina Literatur i iubire, afirma rspicat c
dup el foamea, atracia sexual sau teama de moarte determin, in ultim instan
comportrile omului.
Convingerea conform creia insul ajunge s triasc prin revelaia timpului interior o
clip cu valoare de eternitate constituie o iluzie. Practic, personajul se rostogolete
vijelios spre moarte sau revine umilit, descurajat, diminuat fizic i moral, la existena
curent, plat, conformist, cu senzaia c a suferit o crunt orbire '(indiferent de calitatea
pasiunii care l-a stpanit).
Din acest punct de vedere, timpul interiorizat aparine visrii (face s dispar realitatea
obiectiv, substituindu-i lumea dorinei), iar timpul tern, indiferent, cu desfurarea
ciclic degradant, corespunde existenei lucide, alctuiete experiena uman veritabil.
Ni se confirm astfel inc o dat pesimismul funciar a lui Rebreanu. Personajele sale din
Adam i Eva ne rein atenia ptrunzand toate pe rand in timpul interiorizat care suprim
trecutul i face s goneasc furtunos existena ctre un viitor devorant. Dar pentru
Rebreanu, romanul acesta era cartea iluziilor eterne".
Nu altfel stau lucrurile cu Ion. Am vzut c el se simte trind realmente, dup imboldurile
sale intime, adanci, abia cand d ascultare din nou glasului iubirii". Contiina lui ins
era mai activ inainte. Cand asculta de glasul pmantului" raiona, lua act de o lege
inexorabil, prin reflecie, ii explic lui Titu c o iubete pe Florica, dar nu are cum iei
altfel din srcie decat cstorindu-se cu Ana.
Ion e in aceast prim ipostaz mai lucid, instinctul posesiv neampiedicanclu-1 s-i
cantreasc, la rece, ansele.
Bologa ajunge chiar la convingerea c nelinitea i suferina lui vin din inclinaia pe care
o are spre interiorizare. Dac i-ar indrepta reflecia nu asupra sa, ci a realitii
inconjurtoare, viaa ar deveni pentru el suportabil : Alt suflet ii trebuie, ferit de
venicele ezitri i chibzuiri, capabil de-a infrunta lumea aa cum este, iar nu cum o
zugrvete o inchipuire ubred. Meditaiile starnesc numai conflicte cu lumea".
Bologa nu poate suporta ins starea de contiin. Nevoia permanent de iluzie ii dicteaz
toate tribulaiile, inc din copilrie, atunci cand il vede pe D-zeu, unei fericiri intense i se
asociaz la el dorina secret de moarte. Bologa ar voi s piar ca s nu mai reintre in
timpul curent, monoton, al vieii de fiecare zi. Aa procedeaz i dup ce-1 regsete pe
D-zeu i, odat cu el, iubirea pentru Dona i intreaga omenire.
Acum, Bologa ii caut moartea, acioneaz ca un halucinat, svarete incercarea de
dezertare fr o elementar prevedere, ba se indreapt direct ctre sectorul lui Varga.
Cand Klapka il scutur furios si-i strig : ,,Trezete-te, omule!... Eti nebun? Nu-i dai
seama ce te ateapt ?", Apostol rspunde cu o umbr de su-ras pe buze" : Moartea". i
cateva secunde mai tarziu, dup ce Klapka ii indic o cale de scpare, adaug : Dac ai
fi venit ieri cu portia aceasta, poate c te-a fi srutat i mi-ai fi luat o piatr de pe
inim... Cci ieri viaa m-a torturat ingrozitor cu nite clete de foc ingrozitoare. Asear
ins am vzut pe Ilona i... m-am re-gsit, mi-am regsit iubirea... De ce s reincep
chinurile ? Nu mai vreau nimic. Iubirea imi ajunge, cci iubirea imbrieaz deopotriv
pe oameni i pe Dumnezeu, viaa i moartea. Iubirea cea mare e aici in odia aceasta... O
respir in fiecare clip... E in mine i in afar de mine, in tot cuprinsul infinitului. Cine n-o
simte, nu triete aievea, cine o simte triete in eternitate...".
Momentele trezirii din iluzie sunt prilejurile ca realismul crud, demistificator, al lui
Rebreanu s se exercite din plin.
De aceasta ne putem da seama foarte bine, urmrind felul diferit in care autorul descrie
realitatea, prezentandu-ne-o practic aa cum o vede Titu. Plecarea la bal precum i sosirea
sunt tratate in maniera micului realism provincial, cu o not de uor idilism
comprehensiv. Amnuntele observate induioeaz, Laura ii uit evantaiul plin de
isclituri, trofeu al succeselor ei mondene, are loc o scurt consftuire, dac s se intoarc
pentru a-l lua, clar ideea e abandonat din motive superstiioase. Gtite, fetele
invtorului arat ca nite ppui", apoi, lui Pintea ii apar adevrate zane". Toat lumea
il gsete pe aspirantul la mana Laurei ..foarte drgu" i .simpatic". Intrarea principal a
liceului e luminat cu dou randuri de felinare ; pe scri o intreag armat de aranjori",
cu cate o fund tricolor in piept", primesc invitaii, ajut fetele s scoboare din trsur,
oferindu-le galant braul carligat".
Marea sal de gimnastic are o infiare srbtoreasc, elevii liceului au lucrat o
sptman intreag,
dup amiaza, ca s confecioneze ghirlandele de brad. Anturajul e gentil, aranjorii"
conduc doamnele i domnioarele ctre locurile pstrate cu grij i sunt rspltii prin
zambete graioase". Tabloul ar putea fi semnat de Vuillard.
Dup ce Lucreia ii refuz lui Titu cadrilul al doilea (al indrgostiilor) si-1 acord
profesorului Oprea, eroul nostru se trezete din euforia amoroas de la inceputul balului.
Decepionat prsete timpul iluziei" ca s-1 regseasc instantaneu pe cel al vieii de
fiecare zi. E momentul cand intr in aciune i realismul necrutor al lui Rebreanu.
Observaia surprinde acum, cu predilecie amnuntul sordid, zgomotul de pahare i de
glasuri incruciate, mirosul amestecat de sudori, de buturi i de parfum ieftin, zpueala
care cretea repede i inroea feele, silind pe domnioare s treac deseori in dosul unui
paravan japonez ca s-i tearg de pudr luciul de grsime de pe nas".
Idilismul s-a risipit. Tabloul incepe s semene a Courbet : Veselia cretea in randurile
dansatorilor. Caiva mai infocai se fcur in curand leoarc de sudori, incat trebuir s se
retrag intr-o odaie mai dosnic, s se rcoreasc puin i s-i schimbe gulerele."
Cand Titu triete alt deziluzie sentimental, Rebreanu are iar ocazia s-i demonstreze
virtuile ochiului su neierttor, aruncat asupra soiei notarului, surprinzand-o intr-un
capot murdar, cu prul valvoi, plangandu-se c pe Lang 1-a gsit beat inspectorul i 1-a
suspendat".
Foarte simptomatic pentru coincidena intre trezirea clin timpul iluziei i realismul
aspru, nemilos, practicat de romancier, e reflecia lui Titu : Asta s fie femeia pe care am
iubit-o cu atata patim acum de-abia dou luni ?" i, remarcand o schimonosire a gurii
srutate de atatea ori, ii spune uluit : (i ce frumoas mi se prea atunci!.
Momentele regsirii timpului curent, indiferent, egal, fac s reinvie trecutul abolit inainte
i-i dau relief fiindc e resimit ca o prezen apstoare, penibil. Aventura" cu Roza
Lang ii las un gust leietic lui Titu.
Romancierul comenteaz deziluzia pe care o triete eroul astfel : Un crampei din
realitatea crud ptrunse in inima lui plin de inchipuiri trandafirii, il cuprinse incetul cu
incetul un dezgust de via, ca i cand nu i-ar mai putea suporta povara. Lumea i se prea
lipsit de farmec, in minte ii incoli din ce in ce mai des intrebarea : Ce sunt eu ?... De ce
triesc ?... i ceva mai tarziu iar : Unde merg ? Unde vreau s ajung i de unde vin ?".
Luciditatea, eroul o triete ca pe o instrinare de sine i din aceast cauz ii repune
intrebrile care 1-au adus intr-un alt timp, interiorizat.
Intr-adevr, realismul crud, obiectiv", presupune (teoretic vorbind) anularea
subiectivitii, supunerea spiritului la reprezentrile comune, fiindc fr ele nici nu frant
posibile evidenele. Titu d dreptate lumii impotriva a ceea ce crede, dorete i sper el
mai mult in forul su intim. Mereu, clipa de luciditate e o descoperire a uraeniilor
realitii, adic a infirii ei fr fard, demitizat, exact.
Titu remarc pentru intaia oar decrepitudinea fizic a tatlui su, iari intr-un moment
de grav deziluzie, cand acesta voteaz cu candidatul maghiar, spre a-si pstra postul.
In timp ce sun huiduielile mulimii, ..Renegatule l Ruine ! Trdtorule ! Jos !"
tanrul Herdelea ii d seama c invtorul imbtranise prematur i avea acum faa atat
de alb, incat de-abia i se mai vedeau mustile mici i crunte.
Serbrile Astrei sunt un dus rece pentru naionalistul Titu .Patrioii", care inuser
cuvantri inflcrate iridente, vorbiser toi ungurete, cu cateva ceasuri inainte, in tren,
ca s alunge orice bnuial c ar fi romani. La Sibiu, Titu ia cunotin scarbit de
preocuprile mrunte", interesate" ale tribunilor ideii naionale, iar Virgil Pintea
incearc s-i calmeze indignarea cu aforismul : Viaa e nimicitoarea iluziilor".
Dup ce trece munii, Titu il adopt i el, scriindu-le prinilor : Viaa-i via
pretutindeni, cu aceleai deertciuni, cu aceleai ateptri i mai ales cu aceeai fa
spimanttoare, care reteaz scurt aripa avantului".
Laura, mritat, ajunge la aceeai prere : Am inceput s cunosc i eu viaa declar
intr-o misiv s ineleg cit este de apstoare".
La fel reflecteaz i invtorul sub efectul certei care izbucnete intre D-na Herdelea,
reprezentand punctul de vedere realist" i Titu exponentul atitudinii idealiste", pe tema
datoriei naionale".
...i se perind in gand toat viaa lui alctuit aproape numai din umiline, sperane
venic spulberate, necazuri necurmate, viaa intreag care i-a btut mereu joc de dansul,
impunandu-i mereu compromisuri, din pricina creia nu i-a putut asculta glasul
sufletului (s. n.), viaa care i-a grmdit in inim amrciunea otrvitoare".
Timpul obiectiv, neinteriorizat, este pentru eroii lui Rebreanu o surs permanent de
suferin, intrucat le risipete iluziile si-i oblig s priveasc existena aa cum e".
Din convingerea aceasta profund pe care o nutrete romancierul, decurge concluzia
nemijlocit c realismul implic neaprat cruzime. Bucovineanul Ionel Pintea se
insrcineaz cu formarea rspicat a ideii, dup ce ii explic acru" lui Titu, cum vede
dansul chestiunea naional in Ardeal : Ei acuma aii aflat ? Adevrul e totdeauna
dureros".
Exaltarea pasional, condiie a intrrii eroilor lui Rebreanu in timpul interiorizat, sfarete
printr-o combustiune rapid, lsand gustul cenuii.
E momentul trezirii la realitate, cand dorina aprig i sperana sunt nevoite s in seama
de constrangerile obiective. Are loc de fiecare dat. atunci, revenirea in timpul cu
scurgerea indiferent, egal, specializat" cum il numete Bergson i se inelege pentru
ce inevitabila entropie.
Am putea spune c desfurarea ciclic declinant a existenei corespunde vieii sociale,
strilor de contiin, care-1 decid pe ins s triasc in datele posibilului, dar cu o
participare sczut, tradus prin automatism i lips de apeten vital.
Timpul interiorizat, propriu, individualizat, are tendina s devin o singur clip, anuland
trecutul, tergandu-1 din memorie, i devorand prezentul intr-o ardere iute a unei singure
pasiuni, mistuitoare.
Urmrindu-i personagiile, romancierul se vede silit s contemple mereu viaa sub dou
regimuri: Unul, al luciditii crude care umple observaia cu amnunte sordide,
respingtoare, inregistrand pretutindeni mrturiile degradrii i eecului. Altul aduce o
anume lumin spiritual, inelegtoare, dttoare de speran, exaltant chiar de multe ori.
Aici se afirm vocaia etic" a romancierului (N. Balot), tragismul viziunii sale,
proiecia simbolic, stihialul, vzut de el ca imprimand mobiluri adanci aciunilor umane,
sentimentul destinului, in general toat mainria subteran care ridic literatura lui
Rebreanu deasupra realismului plat sau naturalismului.
Atitudinea de romancier ..omniscient" i omniprezent" ii creeaz ins naratorului o
dilem : cum s se mite in timpul interior al personajelor, singurul care poate da seama
de natura lor profund, fcandu-le auzit glasul sufletului", i s pstreze totodat
obiectivitatea" demiurgic ?
Rebreanu pune spuneam o doz de ironie in relatarea refleciilor intime ale lui Titu,
mai ales cand acesta se inflcreaz pentru un ideal". Este evident c romancierul ii ia o
anume distan, reproducand, de pild, urmtoarele concluzii filosofice, la care ajunge
eroul: Unde te duce viaa, acolo trebuie s mergi i ce-i poruncete ea trebuie s faci !
Numai nebunii umbl s-i stvileasc mersul, s-o abat din calea ei, s se impotriveasc
voinei celei mai mari care e una i milioane de milioane, care e oarb i totui urmrete
o int sigur',, necunoscut de infima pricepere omeneasc... Voina cea mare sunt eu,
precum e i vaca lui Ion sau dinele nostru, ori viermele ce se aeaz singur sub talpa mea
ca s-1 strivesc, sau chiar bolovanul pe care-1 izbeti cu piciorul, precum tot ce este i
cerul, i ceea ce este dincolo de cer i de stele, i dincolo de acest dincolo, mereu pan-n
nesfaritul nesfaritului... Atunci ? Viaa singur tie ce vrea sau poate pentru c nu tie
nici ea, mi se pare mie c tie... Unde merge ea e bine, cci merge tot inainte, peste
prpstii, peste muni, mereu inainte... Cine cade din carul vieii e pierdut... inainte !
inainte ! inainte !".
Privirea de sus" se 'trdeaz imediat, cand vocea naratorului, intervenind direct, adaug :
Se bucura parc-ar fi gsit piatra filosofal".
Dar distana ironic interzice identificarea i ambiia lui Rebreanu de a ptrunde in
intimitatea gandirii personajelor, trindu-le timpul interior i imprimandu-1 insi actului
naraiunii, nu mai e realizabil.
De fapt, optica demiurgic, omniscient i omniprezent creeaz o piedic insurmontabil
acestui proiect.
Rebreanu pare s fi ineles, chiar dac nu absolut riguros, importana problemei pentru o
atitudine consecvent realist i abia in aceast perspectiv ne dm mai bine seama
ce urmrise incepand i sfarind romanul Ion cu descripia oselei, din care un drum alb
ne-a dus ctre satul Pripas i ne-a intors apoi la traseul iniial. Prima cale larg aparine
timpului obiectiv, al realitii. Pe sosea scrie Rebreanu copitele cailor bocnesc
aspru... i roile trsurii uruie mereu monoton, monoton ca nsui mersul vremii" (s. n.).
Dintr-insa, s-a desprins drumul care ne-a introdus in alt timp, al ficiunii. Acesta ar
corespunde vieii iluzorii, singur autentic, fiindc e trit sub imperiul patimilor
puternice, inrobitoare, aa cum a ilustrat-o existena lui Ion.
Ca s nu avem nici o indoial c lucrurile stau aa, inainte de a-i prsi definitiv eroii,
spre a trece iar la descripia oselei care intovrete Someul, Rebreanu scrie:
Herdelenii tac toi trei. Numai gandurile lor, aate de sperane mpodobitoare a tuturor
sufletelor, alearg neincetat inainte" (s.n.).
Viclenia romancierului realist const in a face al doilea timp s se topeasc in primul, fr
ca lumea s bage de seam aceasta : Cititorul care s-a dus in satul Pripas, pe oseaua
lateral, trecand peste Some, i prin Jidovia, se intoarce la sfarit pe acelai drum
inapoi, pan ce iese din lumea ficiunii i reintr in lumea lui real. Lumea romanului
rmane astfel in sufletul cititorului ca o amintire vie, care apoi se amestec cu propriile-i
amintiri din viaa-i proprie" (Mrturisiri. Amalgam).
Dar aa ceva i-a reuit lui Rebreanu mai bine ca oriunde in Rscoala, deoarece aici
timpul subiectiv, individual, ajunge s fie chiar acela obiectiv, general, pentru ranii care
capt un singur suflet comun, plural, al gloatei.
Autorul scap de obstacolele intalnite inainte. Pe o intins poriune a romanului (si cea
mai reuit), Rebreanu poate rmane naratorul omniscient i omniprezent, micandu-se
concomitent in intimitatea sufletelor personajelor sale, fr a-i trda obiectivitatea". M
refer, bineineles, la episoadele care ne relateaz ce se intampl cu masa rneasc. Aici
timpul ficiunii (aa cum il inelegea Rebreanu) este chiar acela al naraiunii. Durata
desfurrii evenimentelor se subiectivizeaz, nepierzandu-i ins caracterul obiectiv,
pentru c transcrie experiena masei, adic faptele trite la nivelul lumii satului, conform,
deci, cu felul de a simi al tuturor.
Timpul intai se tarte dureros, apoi cunoate o lungire chinuitoare, acumuland mereu i
mereu alte injosiri i suferine, pe urm e cuprins de o infrigurare bolnvicioas, prand
s curg insuportabil de incet, comparativ cu precipitarea lui dorit imperios spre a aduce
eliberarea dintr-o apsare oare intrece orice msur, in-sfarit explodeaz, atrgand
existenele intr-un vartej furios nimicitor i se stinge brusc, instaurand cum zice Eugen
Ionescu o pace mortuar".
Vocea naratorului, cat transparen i impersonali-zare ar fi atins alteori, nu izbutea s
inlture complet,, ca de ast dat, decalajul intre durata faptelor, aa cum o triete fiecare
ran, i relatarea obiectiv, rece, a evenimentelor, istorisirea propriu-zis. E, poate, un
argument in plus, menit s explice fora extraordinar a romanului, impresia zguduitoare
lsat de el la lectur.
Trecerea din timpul ceasornicelor in cel al ficiunii a fost, pare-se, dificultatea principal
cu care se lupta Rebreanu, atunci cand a scris. E cunoscut meticulozitatea aproape
maniacal pus de el in a-i cronometra munca scriitoriceasc. Niculae Gheran d in
magistrala sa ediie a operelor lui Rebreanu, voi. 9, o mostr tare ilustreaz perfect aceste
preocupri. Sub titlul, Mersul scrisului (la Gorila) gsim opt pagini cu astfel de insemnri
: Sambt 12 decembrie 1936, de la 23 pan la 3... un rand i prost, dar note.
Duminic 13 decembrie 1936 de la 21 pan la 3... Va pag. proast i note.
Luni 14 decembrie 1936 de la 21 pan la 4 nimic.
Mari 5 martie 1937 de la 22 pan la l 3 pag. i 5 r. bine.
Sambt 13 martie 1937 de ia 20 Va pan la 43/4 9 pag. i 5 r. binior.
Duminic l 'martie 1937 de la 19 pan la 23 10 pag. i 5 r. prost, etc, etc."
i in jurnal, Duminic 18 oct. 1936 : Zilnic cel puin trei ore la masa de scris, cu
stiloul in man i hartia alb dinainte. Trec zilele, lunile, i nimic !".
Luni 4 ianuarie (1937) Asear am lucrat mai puin, pan la 4 dim. i am scris iar 3V2
pag."
Miercuri 3 februarie (1937). De la 7 Va seara pan la 4 Vi dimineaa am stat in zadar.
Am inceput cu relativ elan, am scris o pagin i m-am oprit cuprins de indoieli. Nu-mi
place deloc inceputul i fr inceput nu pot merge mai departe...".
Punctul de plecare", cum ar spune Poulet, il gsea greu Rebreanu.
In repetate randuri, jurnalul consemneaz aceasta :
Vineri l ianuarie (1937) M chinuiesc atata cu inceputul, incat de multe ori imi zic c mi
s-o fi' sleit puterea de creaie, in realitate cam aa am pit-o cu toate crile. Pan ce am
pornit a fost o tortur...".
Mari 19 ianuarie (1937) Ieri n-am scris nimic. Am ajuns s m zbucium pentru inceput
cu atata struin, incat sau e manie sau e incapacitate.
Toat lumea care apare in acest inceput e clar, fcut, vzut, auzit, toat desfurarea
hotrat in linia ei, chiar cuvintele principalilor oameni imi palpit in creieri, oamenii
inii sunt conturai cu trsturile lor fizice i sufleteti i totui stau pe loc. De luni,
aproape de ani de zile. E ceva ingrozitor. Nu tiu unde am s ies. Sper necontenit c odat
inceputul realizat, restul va merge mai uor, cu mai mult bucurie, altfel creaia aceasta ar
fi cea mai dureroas i mai sleitoare (...)
Imi trec prin minte mii de lucruri, numai fraza salvatoare nu vine, fraza care s fixeze
ritmul adevrat" (s. n.).
E vorba, dup cate se vede, tocmai de trecerea in timpul ficiunii, ceea ce Rebreanu
simea instinctiv, atunci cand se chinuia s imprime naraiunii din capul locului o derulare
conform cu durata intamplrilor imaginare istorisite.
Alte insemnri vin s confirme ipoteza de mai sus :
Problema pentru Rebreanu era s inceap a tri efectiv in lumea ficiunii, s-i regleze
viteza narativ conform cu derularea timpului ei.
Vineri 15 ianuarie: Uneori m apuc aproape o groaz : cum de un an aproape m tot
silesc s incep i nu izbutesc s gsesc ritmul care s m duc inainte cu toate c incolo
am impresia c totul ar merge strun, in realitate asta numai pentru c m preocup prea
mult lucrurile exterioare ; strine de scris. Sper s scap de cele mai multe curand..."
i duminic 31 ianuarie (1937) Asear am lucrat poate intaia oar bine la Gorila: nu atat
cantitativ, ci sufletete. M-am simit antrenat, in lumea crii. Am stat pan la 4 dim. i
am scris, de la inceput reluand 34/2 pag.".
Timpul interiorizat il introduce in lumea imaginar, adic a iluziei", pe Rebreanu, dar lui
ii era cu neputin s triasc fr ea. Dac dificultatea ptrunderii intr-insa reprezint
pentru el, la inceput, o frmantare dureroas, o scandaloas pierdere de vreme, Q cutare
chinuit, cu un cuvant cazna scrisului, existena trit in durata ficiunii capt ulterior o
valoare nepreuit.
Suntem astfel indemnai s ne corijm o afirmaie anterioar :
De fapt, aici despre eroii lui Rebreanu e inexact a spune c ies numai nimicii sau sczui
din experiena prin care trec, ascultandu-i glasul sufletului". Exist mereu pentru ei o
compensaie intr-un plan ideal ori pur i simplu uman.
Ion Pahonu (Gorila) ca i Mahavira, Unamonu, Axius Gaston Duhem se autenticizeaz
omenete prin a-prinderea lor pasional violent. Bologa se ridic la o inalt iubire
umanitar, infrangerea pe tramul realitii fizice devine o victorie in ordinea sufleteasc.
Ceva similar i se intampl i romancierului : Arta devor timpul existenei reale cu toate
ispitele acesteia, dar ca s i le redea infinit multiplicate creatorului in durata amplificat
enorm a vieii operei, care are anse s triasc etern. Lumea iluziei" e, poate, cea
adevrat.
Rebreanu o spune admirabil intr-o scrisoare ctre fiica lui din l aprilie 1938 :
Uneori simt cu mare luciditate cum ni se scurge in picturi lente sangele i viaa ca s se
transforme in alt via i alt sange, s se transfigureze in oameni noi i intr-un univers
nou. De multe ori ostenit, extenuat, a vrea s m smulg din frmantarea asta singuratic,
s beneficiez de bucuriile mrunte, banale, dar bucurii ale vieii care trec in ritm din ce in
ce mai vertiginos. i nu se poate. E o vraj care m readuce la masa de scris, o chemare
misterioas, care m face s uit tot restul i s-mi triesc toate satisfaciile intr-o lume de
ficiuni, dar cu atata intensitate, de parca ^ fi mai reale decat realitatea. Fiindc, in fond,
poate c "urnea imaginaiei e mai aproape de esena realitii, decat lumea cea palpabil a
realitii operante".