Pentru a se asigura obiectul consumului, trebuie sa existe productie.

Aceasta se realizeaza de catre

producator. Bunurile economice si serviciile obtinute din activitatile organizate de producator sunt oferite
consumatorului.
In acest sens, spunem ca producatorul este purtatorul ofertei.
Producatorul isi desfasoara activitatea intr-un cadru organizat, creandu-si conditiile necesare, isi
procura unelte, instalatii, materii prime, materiale, etc. si angajeaza lucratorii. Relevam astfel ca activitatea
de creare a bunurilor economice are loc intr-o firma sauintreprindere.
Intreprinderea este o unitate economica cu un anumit specific in activitate, un mob propriu de
organizare si functionare a capacitatii de a produce bunuri economice.
Scopul producatorului este maximizarea profitului, si de aceea firma are caracter comercial, care se
realizeaza prin actiuni purtate concomitent in doua sensuri: aprovizionarea, adica asigurarea factorilor de
productie sau, mai general spus, asigurarea resurselor necesare, ceea ce in raport cu firma insasi
reprezinta intrari, si vanzarea bunurilor obtinute din activitatea depusa, prin care trebuie sa-si recupereze
cheltuielile facute si sa obtina castig, ceea ce reprezinta iesirile.
Totalitatea elementelor de care firmele au nevoie pentru a produce bunuri economice poarta numele
de factori de productie.
Factorii de productie sunt de fapt resurse atrase si utilizate pentru a produce bunuri economice.
Bunurile produse reprezinta, la randul lor, resurse prin care se satisfac in mod direct nevoi
individuale si colective ale oamenilor sau sunt utilizate ca factori de productie pentru a obtine alte bunuri.
Factorii de productie si resursele sunt asadar intr-o interactiune permanenta.
Factorii de productie participa in activitatea economica atat cantitativ, cat si calitativ. Cand volumul
productiei, sporeste, in principal prin folosirea unor cantitati mai marei de factori de productie, cresterea
economica realizata este de tip extensiv. Dar daca volumul productiei creste, prin folosirea unor factori de
productie de mai buna calitate, cresterea economica este de tip intensiv.
In conditiile contemporane, in economia de piata, economisirea si imbunatatirea factorilor de
productie constituie preocupari majore pentru orice producator. Rezolvarea acestor probleme se impune,
deoarece nevoile au caracter nelimitat, pe cand resursele sunt limitate, sporesc exigentele cu privire la
calitatea bunurilor economice, se acorda o atentie mai mare problemelor legate de poluare, se manifesta o
tendinta de scumpire a factorilor de productie, si sporesc dificultatile legate de accesul la ei.
Initial s-a considerat ca exista numai doi factori de productie: munca si natura. Ulterior s-au inclus si
utilajele, cladirile, informatia, tehnica, cunostintele de management, marketing, etc., astfel incat numarul
acestora a ajuns la 19-20 de factori. Totusi, in baza trasaturilor comune, acestia pot fi grupati in trei
categorii: munca, natura si capitalul.
Munca reprezinta o activitate constienta specific umana, cu un anumit scop, prin care omul isi
defineste interesele si cauta mijloacele necesare atingerii obiectivului propus.
Munca il defineste pe om si reprezinta pentru el o actiune creatoare. In procesul muncii omul isi
foloseste aptitudinile, experienta si cunostintele pe care le poseda. Muncind, omul depune atat un efort
intelectual, cat si unul fizic pe masura dezvoltarii tehnicii, tehnologiei, asistam la o scadere a ponderii
efortului fizic in favoarea efortului intelectual valorificandu-si toate capacitatile de transformare si creatie.
Munca reprezinta astfel factorul activ si determinant al productiei, al activitatii economice in general.
Istoria dezvoltarii societatii este istoria dezvoltarii procesului de munca, a cresterii rodniciei sale, a
rezultatelor obinute, atat cantitativ, cat si calitativ, ceea ce a determinat tendinta obiectiva de reducere a
duratei muncii.
Cand analizam factorul munca, trebuie sa luam in considerare faptul ca nu toti oamenii muncesc: unii
nu pot (handicapati, minori, batrani), unii nu doresc, iar altii nu-si gasesc loc de munca (someri).
Natura ca factor de productie subsumeaza pamantul, apa, resursele minerale si cosmice (lumina,
caldura) la care omul face apel pentru a produce si pe care le influenteaza prin munca. Astfel, natura
furnizeaza individului materia, substanta, precum si principalele forme de energie primara. Din acest motiv,
in economie termenii de natura si pamant sunt sinonime.
In cadrul acestui factor, se detaseaza pamantul, care din punct de vedere economic include si apa.
Acesta este un factor de productie deosebit de restrictiv, pentru ca este limitat, si totodata, degradabil, atat
prin poluare cat si prin exploatare nerationala. Refacerea sa este posibila daca se recurge la tehnologii
sofisticate, dar acest proces este lent si foarte costisitor. Este factor de productie principal in agricultura,
pomicultura, silvicultura, dar intervine in orice activitate economica, cel putin in ipostaza de suport
fizic necesar desfasurarii activitatii economice.
In cadrul activitatii economice, munca si natura sunt factori de productie primari sau originari, pentru
ca orice operatie economica, oricat de simpla ar fi, este posibila numai prin interactiunea om-natura. Ceea
ce a aparut ulterior are la baza aceasta interactiune si de aceea factorii de productie creati in acest context
au caracter derivat.
Capitalul ca factor de productie reprezinta ansamblul bunurilor produse prin munca si utilizate
pentru obtinerea altor bunuri sau servicii economice destinate vanzarii.
Prin natura lor, bunurile care formeaza capitalul servesc in activitatea economica la care participa
impreauna cu ceilalti factori de productie, contribuind la satisfacerea trebuintelor sociale prin intermediul
bunurilor produse. Pentru ca servesc activitati economice din care se obtin alte bunuri si servicii, elementele
care formeaza factorul de productie capital mai sunt numite capital tehnic sau bunuri/mijloace de
productie.
Capitalul tehnic este factor de productie derivat deoarece rezulta din interactiunea factorilor de
productie primari munca si natura.
In activitatea economica, componentele capitalului tehnic se comporta in mod diferit, indeplinesc
functii diverse, se pot clasifica dupa mai multe criterii. Pentru analiza economica prezinta importanta
speciala impartirea in capital fix si capital circulant, clasificare care are la baza modul in care participa la
activitatea economica, cum se consuma si se inlocuiesc elementele capitalului tehnic.
Capitalul fix este acea parte a capitalului formata din bunuri care participa la mai multe
procese/cicluri de productie , se consuma treptat, si se inlocuiesc dupa mai multi ani de utilizare (ex:
cladiri, utilaje, instalatii, masini, unelte, calculatoare). In decursul activitatii economice, capitalul fix se
consuma, dar este afectat si de alte fenomene tehnico-economice si naturale care ii determina uzura.
Uzura reprezinta deprecierea capitalului fix care, sub forma valorica, imbraca forma de amortizare.
Uzura se intalneste sub forma uzurii fizice deteriorarea calitatilor functionale ca urmare a utilizarii si
conditiilor de mediu (umiditate, presiune) si morale aparitia involuntara a unor factori superiori calitativi
si/sau mai ieftini.
Capitalul circulant este format din bunuri care participa la un singur ciclu de productie, sunt
econsumate sau sunt profund transformate in cursul acestuia, si trebuie inlocuite cu fiecare nou ciclu de
productie (ex: materii prime, materiale, combustibil, energie, apa tehnologica)