Partea I

I. TREBUIE SA SCRIU UN ROMAN

Prima scriere a reputatului istoric al religiilor este "Romanul adolescentului miop", aparut din
grija de a nu uita vremurile trecute: "Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar
azi "Romanul adolescentului miop"".Mircea Eliade crede ca inspiratia nu este absolut
necesara, ci este nevoie numai de a inregistra toate faptele de viata, incepand din clasa a IV a de liceu, cand scriitorul avea "pistrui ca un ovrei" si invata chimie intr-un laborator situat in
firida sobei. Incercand sa gaseasca un personaj feminin pentru romanul sau, adolescentul
cere sfatul verisoarei sale si prietenului sau, Dinu. "M-am tulburat mult la inceput, pentru ca
nu stiam cum sa fie fata care va strabate sufletul adolescentului miop. Eu n-am cunoscut
decat pe fetele cizmarului vecin, care in nici un caz nu pot trece intr-un roman.". Dupa inca un
"insuficient" la matematica si amenintarea corigentei, cei doi prieteni gandeau "ca singura mea
nadejde nu ramane decat Romanul adolescentului miop, si ca trebuie sa ma apuc numaidecat de
lucru.". Astfel nimeni nu va mai cuteza sa-l lase corigent.
II. GLORIA LUI ROBERT Al doilea capitol se intituleaza "Gloria lui Robert", personaj care il citeste
pe D'Annuzio, italianul "cu carti frumoase si femei frumoase in amintiri". Robert e adolescentul care
vrea sa devina faimos si "el ne spune ca citeste pe Balzac, Ibsen si Victor Eftimiu. Noi toti il tulburam
cu glume rele, pentru ca tuturor Robert ne e simpatic si antipatic in acelasi timp". In fond, este
personajul care isi schimba in mod deliberat mastile, omul care joaca mai multe roluri: de personaj
care nu este ridicol, apropiindu-se in cele din urma chiar de manifestarile unei personalitati
shcizofrenice ("Ar fi interesant de notat toate mastile pe care Robert si le-a pus fata de mine, in
cateva saptamani, ca sa-mi schimb parerile si sa nu fac din el un erou ridicul de roman"). Autorul
povesteste "prima aventura" traita in Parcul Carol, cu Robert, Perri si Dinu, "am intalnit in aceea
dupa-amiaza patru fete". La scurt timp perechile se formasera, "eu ramasesem cu [...] o bruna cu
palarie alba, cu obrajii albi si ochii negri". Sfarsitul intalnirii nu a fost unul placut. Incercand sa o
sarute, fata "s-a ridicat, si-a scuturat rochia si mi-a spus, lacramand, ca pleaca sa-si caute sora".
Povestind asta prietenilor sai, acestia au fost de parere ca "a fost ceva interesant, dar nu prea mult".
De atunci adolescentul nu-l mai intovaraseste pe Robert "in intalniri cu fetele". Acesta raspandeste
zvonul ca s-ar teme, iar autorul marturiseste ca "zvonul nu e cu totul in afara de adevar".
III. JURNAL DE CLASA Ora de muzica, focalizata in acest capitol este plina de avatarurile
nesupunerii varstelor tinere. Profesorul de muzica publicase o romanta, numita "Crinul", si voia sa-si
recupereze banii pentru tipar cerandu-le elevilor sa-i cumpere brosura: "o bucata costa sase lei".
Intreaga operatiune sa transforma intr-un hohot de ras, pentru ca baritonii clasei incep sa vocifereze,
la cererea profesorului: "S-au adunat sase baritoni care se sprijina unul de altul si se prefac ca-si
scapa partiturile pe jos. Unul din ei "a cerut voie afara". Si pentru ca nu a obtinut, pretinde ca nu
poate canta, ca e "o adevarata barbarie si abuz de putere, ceea ce se petrece la liceul acesta!"".
Fosil, un alt personaj - oarecum grotesc, "nu e simpatizat, pentru ca e schiop, paraste baietii, e
zgarcit, invata bine, copiaza la teze, cunoaste chimie si -pe deasupra- e so evreu." Caleia, "care sta
in spatele lui", ii trage o palma peste ceafa. Fosil il reclama pedagogului, care il pedepseste ca a
tulburat ora: "Caleia va face o ora de arest". Un alt caz simptomatic este cel al lui Fanica, elevul
terorizat de chimie, la care citeste de zece-cincisprezece ori fiecare lectie si nu intelege nimic, fiind
poate cel mai semnificativ exemplu al invatamantului bazat pe teroare si exceland prin rigiditate.
"Baietii il indragesc, pentru ca e inteligent si sperios. Rade in toate orele, afara de chimie si
matematica. Cunoaste cele mai abile formule de introducere cand trebuie sa ceara scuze
profesorilor. Nimeni nu stie, insa, de ce i se spune Cocos".