Aminoacizi si proteine

Plan de lectie
1. Aminoacizi
1.1 Definitie, structura, nomenclatura
1.2 Proprietati fizice si chimice
2. Proteine
2.1Structura
2.1.1Structura primara
1.1.2.Structura secundara
2.1.2Structura tertiara
2.1.3Structura cuaternara
2.2 Relatie functie structura
2.2 Proprietati, exemplu
1. Aminoacizi
1.1Generalitati definitie
Aminoacizii sunt molecule mici care contin doua grupari functionale si anume gruparea
amino (-NH2) si gruparea acida (carboxil -COOH) de unde provine si denumirea lor. Din
marea clasa a aminoacizilor pentru organismele biologice sunt importanti aminoacizii.
Acestia au atat gruparea amino cat si gruparea acid carboxil legate la acelasi atom de
carbon numit si carbon .
Desen

R CH COOH
NH2
Gruparea carboxil legata de carbonul alfa este denumita si carboxil, similar gruparea
NH2; legata la C alfa poarta denumirea de grupare amino .
1. 2 Structura:
Dintre toti aminoacizii cunoscuti, doar 20 intra in alcatuirea proteinelor motiv pentru
care sunt denumiti si aminoacizi proteinogeni. Doar acesti 20 de aminoacizi sunt
specificati de codul genetic si utilizati de organismele vii pentru sinteza proteinelor
proprii. Alti aminoacizi care ar putea fi intilniti in proteine provin din modificarea
chimica a unuia din cei 20 aminocizi.
Toti cei 20 aa prezinta o structuta si anume C cu radicalii cumni si anume gruparile
NH2, COOH si un atom de H, dar difera intre ei prin structura radicalului (notat R), care
satisface cea de a 4-a valenta a atomului de carbon. Atfel aa pot fi clasificati dupa
structura radicalului R in: aa cu radical alifatic, aa cu grupare OH, aa cu grupare SH, aa
cu doua grupari COOH, aa cu doua grupari NH2, aa aroamtici, aa cu structura speciala.
Desen cu aa (o foaie)

Formula structurala
Numele uzual

Numele tiinific
R CH COOH

I. Radical alifatic (acizi monoaminomonocarboxilici)

Glicina (Glicocol)
Gly (G)

Acid aminoacetic

Alanina
Ala (A)

Acid -amino-propionic

Valina
Val (V)

Acid -amino-izovalerianic

Leucina
Leu (L)

Acid -amino-izocaproic

Izoleucina
Ile (I)

Acid -amino--metilvalerianic

NH2

H CH COOH
NH2
CH3 CH COOH
NH2
CH3 CH CH COOH
CH3 NH2
CH3

CH CH2 CH COOH
CH3

CH3

NH2

CH2 CH CH COOH
CH3 NH2

II. Radical cu grupare acida (acizi monoaminodicarboxilici si amidele lor)

Acid aspartic
Acid -amino-succinic
HOOC CH2
CH COOH
Asp (D)
NH2
Asparagina
Asn (N)

-amida acidului -aminosuccinic

H2N OC CH2 CH COOH

NH2

Acid glutamic
Glu (E)

Acid -amino-glutaric
HOOC CH2 CH2 CH COOH
NH2

Glutamina
Gln (Q)

-amida acidului -aminoglutaric

H2N OC CH2 CH2 CH COOH

NH2

III. Radical cu grupare bazica (acizi diaminomonocarboxilici)

Arginina
Arg (R)

Acid -amino--guanidino-nvalerianic

NH CH2

(CH2)2 CH COOH
NH2

HN C
H2N

Lizina
Lys (L)

Acid ,-diamino-carpoic

(CH2)3 CH COOH

CH2

NH2

H2N

Hidroxilizina
Hyl

Acid --diamino--hidroxi-ncarpoic

CH2
H2N

Histidina
Hys (H)

Acid -amino--imidazolpropionic

(CH2)2 CH COOH

OH

NH2

IV. Radical cu grupare hidroxil (Hidroxiaminoacid)

Serina
Acid -amino--hidroxiSer (S)
propionic
Treonina
Thr (T)

CH

OH

Acid -amino--hidroxi-nbutiric

Metionina
Met (M)

Acid -amino--metil-tio-nbutiric

CH2 CH COOH

NH2

CH2 CH COOH
NH2

S CH2 CH COOH
NH2

CH2 CH2 CH COOH

S
CH3

VI. Radical aromatic (aminoacizi aromatici)

NH2

CH3 CH CH COOH
OH NH2

SH

Acid --ditio-(-aminopropionic)

NH2

CH2 CH COOH

V. Radical cu grupare tiolic (Tioaminoacizi)

Cisteina
Acid -amino--mercaptoCys C
propionic
Cistina

CH2 CH COOH

NH2

Histidina
(vezi.grupa III)

Fenilalanina
Phe (F)

Acid -amino--imidazolpropionic

Acid -amino--fenilpropionic

CH2 CH COOH
NH2

CH2 CH COOH
NH2

Tirozina
Tyr (Y)

Acid -amino--(phidroxifenil) propionic

CH2 CH COOH

HO

NH2

Triptofan
Trp (W)

Acid -amino--3indolpropionic

CH2 CH COOH
NH2

VII. Iminoacizi
Prolina
Pro (P)

Acid pirolidin-2-carboxilic

Hidroxiprolina
Hyp

Acid 4-hidroxi-pirolidin-2carboxilic

N
H

COOH

HO
N
H

COOH

1.3 Proprietati
Proprietatile fizice si chimice ale aa sunt dictate de structura lor chimica. Dintre
proprietatile fizice vom discuta : a) izomeria sterica iar dintre proprietatile chimice vom
discuta b) ionizarea si c) reactia de condensare care duce la formarea legaturii peptidice.
a) Izomeria sterica.
AA prezinta izomerie sterica numita si stereospecificitate. Aceasta proprietate este
conditionata de existenta unui carbon asimetric. Carbonul asimetric este acel C care are 4
substituenti diferiti. Acestia se aranjeaza in jurul atomului de C astfel incat pot da nastere
la doua conformatii spatiale care sunt imaginea in oglina una fata de cealalta. Cele doua
structuri spatiale numite izomeri optici sau enantiomeri sau stereoizomeri pot avea
conformatia D sau L.

La izomerul D gruparea voluminoasa, NH2, este pozitionata in partea dreapta (atunci cand
gruparea COOH este situata la varful structurii) in timp ce la izomerul L ea este
pozitionata in partea stanga. Tinand cont ca proteinele au o forma spatiala apare evident
ca structura D sau L a unui aminoacid influenteaza aranjamentul tridimensional si
implicit functia acesteia. La mamifere inclusiv om aa proteinogeni apartin seriei L

b) Ionizarea
Prin ionizare se intelege fenomenul in urma caruia o molecula sau un atom (neutru d
p d v electric) se incarca cu o sarcina pozitiva sau negativa ca urmare a transferului
unei particule purtatoare de sarcina electrica (ion) sau a unui electron.
Toti aminoacizii contin in structura lor o grupare carboxil si amino care ambele
sunt ionizabile adica in anumite conditii pot exista si in forma ionica (incarcate cu
sarcina electrica).
Gruparea COOH are caracter acid in timp ce gruparea NH2 are caracter bazic.
Prin caracter acid se intelege capacitatea unei substante de a ceda un proton (H+).
Prin caracter bazic se intelege capacitatea unei substante de a accepta un proton.
Caracterul acid nu se manifesta cu aceeasi intensitate la toti acizii (lucru valabil si
pentru caracterul bazic) ci difera de la un acid la altul functie de structura chimica a
acestuia. Astfel intilnim acizi tari si acizi slabi (in mod asemantor baze tari si baze
slabe).
Prin caracter acid tare se intelege capacitatea unei substante de a ceda total (unei alte
substante) protonul. Din aceasta categorie fac parte acizii minerali HCl, H2SO4.
Caracter slab pentru un acid semnifica faptul ca acesta cedeaza partial protonul si este
cazul acizilor organici R-COOH inclusiv cea din aa.
Cedarea partiala a protonului se refera la faptul ca un acid slab cedeaza reversibil
protonul, adica din numarul total de molecule unele cedeaza protonul in timp ce altele
recapteaza protonul refacand configuratia initiala a acestuia intr-un proces dinamic
care are loc pana la stabilirea unui echilibru.
Cu alte cuvinte molecula unui acid slab poate exista in anumite conditii si in forma
ionica.
Desen

Fenomenul de ionizare prezent la gruparea ruparii COOH apare si atunci cand

aceasta grupare este situata la radical.
Aceleasi afirmatii se poate face si despre gruparea amino.Gruparea amino are caracter
slab bazic (caracterul bazic este este conferit de perechea de electroni neparticipanti
apartinand atomului de azot). Aceasta insemna ca gruparea amino poate capta un
proton insa in mod reversibil.
Cu alte cuvinte molecula unei baze slabe poate exista in anumite conditii si in forma
ionica.
Desen

Fenomenul de ionizare prezent la gruparea ruparii NH2 apare si atunci cand aceasta
grupare este situata la radical.
Ca urmare a proprietatii de ionizare a acizilor si bazelor slabe, in organism, la pH
fiziologic (pH =7,4) un aminocid se prezinta sub forma de amfion (ion dipolar sau
zwiterion), incarcat in acelasi timp cu o sarcina pozitiva si una negativafiind neutru
d.p.d.v. electric.
Gruparea deprotonata care a pierdut un proton este gruparea carboxil care se incarca
cu o sarcina negativa in timp ce gruparea protonata care accepta un proton este
gruparea amino care se incarca cu o sarcina pozitiva.
Desen.

In conditiile din organism la pH fiziologic vor suferi fenomenul de ionizare

aminoacizii care au gruparile ionizabile COOH si NH2 nu doar la C alfa ci si la
radical.

Astfel structura reala a acidului Asp si Glu la pH fiziologic va fi:

Structura reala a acizilor ARG si Lys la pH fiziologic va fi:

Ionizarea gruparilor apartinand radicalului si care apare la pH fiziologic (7,4) este

importanta pentru structura tertiara/cuaternara a proteinelor.
In concluzie la pH fiziologic 4 aminoacizi prezinta sarcina electrica (doi sarcina +,
doi sarcina -) astfel:
Arg, Lys -sarcina pozitiva
Asp, Glu sarcina negativa

Exista un aa special si anume Hys care la pH fiziologic se gaseste in egala masura atat
in forma moleculara cat si in forma ionica. Acest comportament are consecinte
fundamentale Hys fiind situata in centrul activ al unor proteine importante cum ar fi
enzimele.
c) Reactia de condensare
O proprietate chimica esentiala pentru organismele vii este capacitatea aminoacizilor
de a reactiona intre ei prin intermediul gruparilor functionale situate la Carbonul alfa.
In urma reactiei (de condensare = eliminare de apa) dintre gruparea COOH a unui
aa si gruparea NH2 a altui aa se formeaza o legatura numita peptidica.
Prin urmare compusul rezultat in urma reactiei dintre doi aminoacizi poarta numele
de dipeptid si contine o legatura peptidica.
Adaugarea unui nou aa la un dipeptid duce la formarea unui tripeptid.
Repetarea procesului prin adaugarea de noi aminoacizi conduce la sinteza unor
compusi ce poarta denumirea generica de polipeptide. Aceasta denumire semnifica
faptuln ca compusii obtinuti contin mai multor (poli) legaturi peptidice.
Legatura peptidica este utilizata de organismele vii in sinteza proteinelor.
Deoarece aa pot fi adaugati in mod continuu la unul din capete, lanturile polipetidice
pot atinge lungimi considerabile si prin urmare structuri complexe. Pentru
simplificare descrierii lanturilor polipeptidice au fost instituite urmatoarele conventii:
- un lant plipeptidic incepe conventional cu gruparea NH2 si se termina cu gruparea
COOH (deci adaugarea urmatorului aa se face intotdeauna la capatul COOH)
- gruparea NH2 a primului aa si gruparea COOH a ultimului aa poarta denumirea
de grupare amino respectiv carboxi terminala
- lanturile cu un numar mai mic de 10 aa se numesc oligopeptide
- lanturile cu un numar de aa cuprins intre 10 si 100 aa se numesc polipeptide
- lanturile cu un numar mai mare de 100 aa se numesc proteine
2. Proteine
Proteinele sunt constituenti esentiali ai organismelor vii de o mare complexitate
structurala si functionala ce indeplinesc diferite roluri cum ar fi:
rol catalitic- enzimele
rol structural proteinele structurale precum colagenul
rol locomotor proteine contractile actina miozina
rol de transport si depozitare - hemoglobina respectiv mioglobina
rol de reglare si control hormonii
rol de aparare - anticorpii
Din punct de vedere chimic insa proteinele nu sunt altceva decat lanturi de aminoacizi
legati intre ei prin legatura peptidica si care prezinta diferite aranjamente spatiale mai
simple sau mai complicate. Structura tridimensionala pe care o proteina o adopta,
serveste, de regula, scopului destinat proteinei respective. Cum functiile proteinelor sunt
complexe apare evident ca si structura acestora va fi una complexa.
Studierea arhitecturii proteinelor a relevat existenta a 4 nivele de organizare numite:
structura primara, secundara, tertiara si cuaternara. Aceste 4 tipuri de structuri sunt

generate de tipuri de legaturi chimice diferite care se stabilesc intre grupari functionale
diferite astfel:
structura primara este generata de legatura peptidica ce se formeaza intre gruparea
COOH a unui aa si gruparea NH2 a altui aa.
structura secundara este generata de legaturile de hidrogen ce se stabilesc intre
atomii ce alcatuiesc legatura peptidica (elementele chimice ale legaturii peptidice)
structura tertiara este generata de legaturi slabe (de hidrogen, ionice, Van der
Waals) si/sau legaturi puternice (legaturi disulfidice) ce se stabilesc intre radicalii
apartinand aceluiasi lant polipeptidic.
structura cuaternara este generata de legaturi slabe (de hidrogen, ionice, Van der
Waals) si (in cazuri particulare) de legaturi puternice (legaturi disulfidice) ce se stabilesc
intre radicalii apartinand la lanturi polipeptidice diferite.
Structura primara
Structura primara este reprezentata de secventa de aminocizi din lantul proteic. Prin
secventa se intelege felul si ordinea aminoacizilor in lant. Structura primara este realizata
de legatura peptidica ce se formeaza intre gruparea COOH a unui aa si gruparea NH2
a altui aa. Fiecare aminoacid din lantul polipetidic mai poarta denumirea si de reziduu sau
rest. Inlocuirea accidentala (genetic sau accidentala) a unui singur aminoacid in structura
primara poate altera functia proteinei (vezi anemia cu celule in forma de secera sau
siclemia)
Caracteristicile legaturii peptidice:
Desen

Caracter partial de dubla legatura (structura de rezonanta) ceea ce face ca atomii

ce participa la legatura sa fie situati(imobilizati) in acelasi plan
Libera rotatie in jurul legaturii C-N este impiedicata.
Rotatia este permisa in jurul C
Legatura este polarizata ceea ce permite aparitia legaturilor de hidrogen.
In legaturi de hidrogen pot fi implicati atomii O si H ai legaturii peptidice, astfel
ca fiecare legatura peptidica poate fi angajata in maxim doua legaturi de hidrogen
Atomii sunt pozitionati in configuratie trans fata de leg C-N
O de H apartinand legaturii peptidice nu accepta si nu cedeaza proton, nu sunt
implicati in activitatea de tamponare

Lantul polipeptidic obtinut prin unirea mai multor aa prezinta polaritate si sens. Cele
doua notiuni au urmatoarea semnificatie:
- in afirmatia de mai sus notiunea de polaritate (poate induce confuzie) se refera la
faptul ca lantul polipeptidic are doua capete, (la capatul de start se gaseste
gruparea NH2, iar la capatul terminal gruparea COOH), doi poli. Folosita in acest
context ea este diferita de notiunea de polaritate care se refera la sarcina

electrica. Notiunea de polaritate este folosita in descrierea pozitiei pe care o pot

adopta la un moment dat portiuni ale lanturilor polipeptidice unele fata de altele
(portiunea Aare directia COOH ->NH2 in timp ce portiune B are directia
NH2-> COOH fata de A ). Deci notiunea de polaritate poate fi folosita in cele
doua sensuri diferite
- Notiunea de sens se refera la faptul ca directia corecta de citire este de la gruparea
NH2 catre gruparea COOH.
Exemplu de citire:
Gly-Ala-Pro este diferit de Ala-Gly-Pro
Structura secundara
Structura secundara este generata de legaturile de hidrogen in care sunt implicati atomul
de O si H ce apartin diferitelor legaturi peptidice (elementele chimice ale legaturii
peptidice)
Din cauza polarizarii legaturii primare pot apare legaturi de hidrogen in interiorul lantului
polipeptidic incat acesta adopta diferite configuratii spatiale si nu pastreaza forma liniara
care ar rezulta din insiruirea aminoacizilor unul dupa celalalt. Rotirea, indoirea, curbarea
lantului polipeptidic, mai ample sau mai stranse sunt determinate de secventa de
aminoacizi, de posibilitatea de rotatie la nivelul C si de prezenta interactiunilor chimice
(leg de H)
Cele mai intilnite forme ale structurii secundare sunt structura a)-helix si b)structura pliat
a) Structura -helix
Apare prin rasucirea lantului polipeptidice in jurul unui cilindru imaginar, rezultand o
structura asemanatoare cu un arc in spirala sau cu o elice ce are urmatoarele caracteristici:
- pasul elicei (distanta dintre doua puncte situate in planuri diferite dar echivalente
pe verticala,) este de 5.2 A si cuprinde 3, 6 aa
- sensul rasucirii elicei este de regula spre dreapta
- conformatia elicei este stabilizata de legaturile de H ce se stabilesc intre O-ul
carbonilic apartinand unui aa si H-ul de la gruparea NH apartinand celui de al
patrulea aa situat pe directia de inaintare a lantului polipeptidic
- legaturile de hidrogen sunt paralele cu axului cilindrului imaginar
- radicalii sunt proiectati in afara cilindrului (asemanator unor tepii de cactus)
Desen cu radicali

De regula strutura alfa-helix apare intre aa invecinati situati intr-o portiune a lantului
polipetidic.
Keratina, proteina prezenta in blana, par si unghii este alcatuita din trei elice de tip alfa
orientate spre dreapta, incolacite inspre stanga una in jurul celeilalte.
Exista o serie de aminoacizi care intrerup aranjarea elicolidala si anume:
- prolina este singurul aminoacid care nu prezinta H la atomul de N ce apartine
legaturii peptidice si prin urmare nu poate forma legaturi de hidrogen la acest
atom. In plus C este imobilizat intr-o structura ciclica fapt ce impiedica rotirea
permisa doar in jurul C alfa si care este necesara spiralarii (vezi desen a)
- aminoacizii care la pH fiziologic prezinta sarcina electrica localizata pe radical
formeaza legaturi electrostatice de atractie sau de respingere care perturba
structura regulata elicoidala (Desen b)
- aminoacizii cu radicali voluminosi (Trp, Ile etc) atunci cand sunt in imediata
vecinatate deranjeaza structura elicoidala ca urmare a impiedicarilor sterice
(desen c)

b) Structura -pliata (foaie -pliata)

Apare tunci cand portiuni ale lantului polipeptidic se suprapun unele peste altele ca
urmare a indoirii in ac de par a acestuia. Este o structura care conform numelului arata ca
o foaie ce a fost plisata sau o structura in care lantul polipeptidic apare descriind un zigzag. Segmentele care formeaza structura beta sunt de regula invecinate in secventa

lantului polipeptidic, dar asta nu exclude posibilitate de a fi si relativ distantate unul de

altul.
Desen

Caracteristici:
- legaturile de hidrogen sunt aproape perpendiculare pe axul lantului
- radicalii sunt plasati de o parte si de alta a foii
- pot exista doua tipuri de structuri beta:paralele si antiparalela
- in structura paralela ambele portiunile se aliniaza in aceeasi directie de la capatul
NH2 spre capatul COOH.
- in structura antiparalele capatului NH2 a unei portiuni ii corespunde capatul
COOH a portiunii paralele.
- existenta structurii beta pliate este conditionata de aparitia unei indoiri in ac de
par a lantului polipeptidic, indoire stabilizata de legaturile de H. Aceasta structura
de ac de par se numeste beta-turn. Un beta turn este generata de 4 reziduuri in
care CO din primul reziduu formeaza o legatura de H cu NH din cel de al
patrulea reziduu, elementele legaturii peptidice ale rezidiilor din mijloc
neformand legaturi de H. Gly si Pro participa de regula la formarea acelor de par,
Gly deoarece este un reziduu mic si flexibil iar Pro pentru ca poate adopta forma
cis favorabila indoirii.

Strutura betaturn permite indoirea lantului polipeptidic in vederea unei impachetari cat
mai compacte cerute de forma globulara a proteinelor globulare.
Structurile beta-turns sunt de regula la suprafata proteinelor unde elementele legaturilor
peptidice ale rezidiilor centrale (din mijloc) pot forma legaturi de hidrogen cu apa.

Structura -helix si -pliat sunt intilnite in specificial in proteinelor globulare. In

proteinele fibrilare se intilneste o structura diferita numita colagen.
Colagenul este o structura elicoidala (un triplu helix) alcatuita din trei lanturi numite
lanturi (-chains diferit de -helix) care se infasoara unul in jurul celuilat
asemanator unui odgon (frangii).

Fiecare lant are o structura secundara spiralata, diferita insa de structura -helixprin
aceea ca spirala este mult mai deschisa, contine doar 3 aa pe spira si are rasucire spre
stanga. Fiecare lant are o forma serpuita asemanatoare unui arc spiralat tras de cele doua
capete in directii opuse.
Strutura de spirala relaxata a fiecarui lant favorizeaza apropierea maxima intre cele trei
lanturi. Prin urmare este permisa formarea unui numar mare de legaturi intre lanturi in
zonele de contact, legaturi care maresc rezistenta ansamblului.
Structura primara a fiecarui lant prezinta o caracteristica speciala redata de formula: (GlyX-Y)n si care arata ca:
- fiecare al treilea aminoacid este glicina. Aceasta are volum mic si este singura
care poate incapea in spatiul limitat dintre cele trei lanturi care sunt strans
impachetate.
- X reprezinta intr-o proportie crescuta Pro. Prezenta prolinei este esentiala pentru
formarea legaturilor de hidrogen care stabilizeaza triplul helix, ca urmare a
hidroxilarii ei la hidroxiprolina
- Y reprezinta hidroxiprolina, hidroxilizina sau alt aa. Hidroxilizina este importante
pentru formarea legaturilor incrucisate (cross-link) intre lanturi, conferind
rezistenta suplimentara triplului helix.
Desen

Cele trei lanturi sunt tinute impreuna de legaturi de hidrogen si legaturi incrucisate ce se
formeaza intre ele.
Dupa sinteza colagenului resturile de prolina sunt hidroxilate rezultand hidroxiprolina.
Sub aceasta forma, intre hidroxiprolina de pe un lant si aminoacizii situati pe lanturile
vecine se formeaza legaturi de hidrogen care numeroase fiind, realizeaza un efect
cumulativ semnificativ impiedicand astfel separarea celor trei lanturi ale colagenului.
Hidroxilarea prolinei are loc in prezenta vitaminei C. In lipsa acesteia se declanseaza bola
numita scorbut care duce la aparitia unui colagen friabil, caracterizat prin sangerari
inclusiv ale gingiilor, caderea dintilor etc. Scorbutul este cunoscut ca boala marinarilor
deoarece acestia, facand calatoriii lungi in timpul carora aprovizionarea cu vitamina C

din fructe proaspete nu era posibila, sufereau des de aceasta boala. Boala este reversibila
prin consumarea fructelor proaspete.
Structura tertiara
Structura tertiara este generata de legaturi slabe (de hidrogen, ionice, Van der Waals)
si/sau legaturi puternice (legaturi disulfidice) ce se stabilesc intre radicalii apartinand
aceluiasi lant polipeptidic.
Functie de secventa de aa din structura primara un lant polipeptidic poate adopta pe
anumite portiuni structura -helix, pe alte portiuni -pliat sau zone cu arhitectura
neregulata fata de cele anterioare. Aceasta face ca portiuni situate la distanta intr-un lant
polipeptidic sa ajunga in imediata vecinatate. In consecinta, functie de structura lor,
radicalii diferitelor rezidii ajunsi in apropiere pot interactiona stabilind legaturi intre ei.
Rezultanta tuturor acestor interactii genereaza o anumita impachetare a lantului
polipeptidic. Structura adoptata reprezinta un compromis energetic intre toate
posibilitatile de interactie astfel incat rezultanta are energia cea mai scazuta, deci este cea
mai stabila.
Cu alte cuvinte impachetarea unui lant polipeptidic depinde de structura primara si
secundara si de interactiile dintre radicalii apartinand lantului respectiv.
Desen

Intre radicali se pot stabili urmatoarele interactiuni:

-

legaturi hidrofobe sau Van der Waals care apar intre radicalii nepolari. Acestia
tind sa se asocieze unii cu altii astfel incat sa excluda moleculele polare cum ar fi
apa sau alti radicali polari
legaturi ionice sunt generate de ionizarea radicalilor la pH fiziologic. Amintim ca
la pH fiziologic radicalul acizilor Asp si Glu prezinta sarcina negativa COO - , iar
radicalul aa Lys si Arg prezinta sarcina pozitiva NH3 +. O grupare carboxil ionica
situata de pe un radical poate fi atrasa de ionul de amoniu de pe alt lant. Se
formeaza astfel o legatura ionica care este una foarte puternica.
legaturi de hidrogen ce pot apare intre atomii de O sau N (la electronii
neparticipanti) si atomi de hidrogen apartinand unor grupari polare (OH

apartinand Ser). Radicalii polari si cei cu sarcina electrica sunt ambii hidrofili.
Acestia tind sa interactioneze puternic si sa expulzeze in afara radicalii nepolari.
Legaturile disulfidice ce apar intre doua resturi de cisteina stabilizeaza
impachetarea datorita tariei lor si limiteaza tendintele de depliere

Mioglogina este prezentata ca model de proteina cu structura tertiara.

Structura cuaternara
Structura cuaternara este generata de legaturi slabe (de hidrogen, ionice, Van der Waals)
si doar uneori de legaturi puternice (legaturi disulfidice) ce se stabilesc intre radicalii
apartinand la lanturi polipeptidice diferite.
Un numar mare de proteine sunt alcatuite din mai multe lanturi polipeptidice.
Acestea sunt tinute impreuna de interactiunile ce se stabilesc intre resturile de aminoacizi
de pe segmente apartinand diferitelor lanturi si care ajung unele in vecinatatea celorlalte.
Lanurile individuale se numesc protomeri sau subuniti, fiecare avnd structur primar,
secundar i teriar proprie. Fortele ce actioneaza pentru asamblarea protomerilor sunt
acelelasi care actioneaza in cadrul structurii teriare, cu deosebirea, c n acest caz,
legturile se stabilesc ntre protomeri sau subunitati.
Hemoglobina este prezentata ca model de proteina cuaternara, fiind alcatuita din 4 lanturi
polipeptidice.
Concluzie:
Structura tertiara inglobeaza structurile primara si secundara si este o structura pe care o
au toate proteinele.
Structura cuaternara inglobeaza structurile primara secundara si tertiara si pe care o au
doar proteinele alcatuite din mai multe lanturi polipeptidice.
2. 2 Proprietatile proteinelor, exemple, maladii
Denaturarea si hidroliza proteinelor.
Am vazut ca structura proteinelor este realizata prin intermediul a doua tipuri generale de
legaturi si anume: legaturi puternice covalente (legatura peptidica) si legaturi slabe
necovalente. Distrugerea acestor legaturi produce despachetarea sau chiar dezintegrarea
structurii proteinelor.
Ruperea legaturilor slabe: de H, ionice sau Van der Waals determina pierderea structurilor
secundara, tertiara si cuaternara. Prin urmare proteina se depliaza si isi pierde structura
spatiala. Acest fenomen poarta denumirea de denaturare si el nu afecteaza structura
primara a proteinelor, legaturile peptidice ramanand intacte. Prin denaturare proteinele isi
pierd capacitatea functionala.
Denaturarea proteinelor este cauzata de agenti denaturanti ca:
- cresterea temperaturii care poate rupe legaturile de hidrogen
modificarea pH-ului care prin protonarea sau deprotonarea moleculelor poate
intrerupe legaturile ionice
- agentii reducatori (uree, guanidina) care pot rupe puntile disulfidice
In unele situatii denaturarea poate fi reversibila.

Ruperea legaturii peptidice duce la dezintegrarea structurii primare a proteinei pana la

stadiul de aminoacizi. Acest fenomen este ireversibil si poarta denumirea de hidroliza a
proteinelor.
Hidroliza proteinelor poate fi cauzata de agenti chimici (acizi si baze la temperaturi
ridicate) sau in organism de enzime proteolitice sau peptidaze (tripsina, chemotripsina,
pepsina)
Solubilitatea proteinelor
Proteinele pot fi clasificate dupa diferite criterii: solubilitate, omogenitate, localizarea
celulara etc
O prima clasificare generala grupeaza proteinele in: a)globulare (solubile) si b) fibrilare
(insolubile)
a)Proteinele globulare indeplinesc diferite functii de transport (Mioglobina,Hb), de
cataliza (enzime) etc.si in majoritatea cazurilor sunt hidrosolubile. Aceasta proprietate
este determinata de aranjarea radicalilor polari hidrofili la suprafata moleculei proteice
unde pot interactioneaza cu moleculele apei. Radicalii nepolari care sunt hidrofobi
(resping si sunt respinsi de apa) se atrag reciproc si tind sa se aglomereaze si sa se
pozitioneze in interiorul moleculei. Astfel partea hidrofoba este izolata departe de apa in
timp ce gruparile polare hidrofile sunt lasatela suprafata proteinei favorizand
solubilizarea acesteia.
O pozitionare inversa a radicalor a fost observata intr-un mediu lipofil cum este
membrana celulara. Aici radicalii nepolari sunt distribuiti la suprafata proteinei pentru a
interactiona cu membrana nepolara, in timp ce resturile polare hidrofile sunt localizate in
interiorul proteinei. Se genereaza astfel structuri transmembranare prin care pot circula
compusi polari, cum sunt canalele ionice.
b)Proteinele fibrilare au de regula rol structural. Acestea sunt insolubile si intra in
alcatuirea tesutului conjunctiv, a muschilor si tendoanelor. Proteinele fibrilare au o
structura liniara care permite o organizare compacta ordonata care permite formarea unui
numar mare de interactiuni care le confera rezistenta (vezi colagenul).
Proteine simple si complexe
Un alt criteriu de clasificare al proteinelor este omogenitatea, conform careia proteinele
pot fi: proteine simple sau heteroproteine. Proteinele simple sunt alcatuite numai din
lanturi peptidice. Heteroproteinele contin pe langa lantul/rile polipeptidic/e si o parte
neproteica care este o structura chimica distincta. Partea proteica a heteroproteinelor se
numeste de regula apoproteina iar partea neproteica se mai numeste parte prostetica.
Hemoproteinele sunt un grup de proteine din care fac parte: mioglobina, hemoglobina,
citocromii etc si care contin ca parte prostetica hemul.
Hemul reprezinta unitatea functionala a proteinei iar lanturile polipeptidice
construiesc spatiul favorabil in care aceasta sa functioneze.
Astfel functia hemului in mioglobina si hemoglobina este de a fixa reversibil oxigenul
iar in citocromi de a realiza transferul de electroni.

Mioglobina este o heteroproteina monomerica (cu structura tertiara) alcatuita din hem si
un lant polipeptidic numit globina. Ea este prezenta in muschiul cardiac si scheletic si are
rol in stocarea si transportul oxigenului la acest nivel.
Structura hem

Hemul este o structura complexa compusa din protoporfirina IX (compus cu structura

plana) si ionul de Fe2+ in stare feroasa situat in centrul planului. Fierul este mentinut in
aceasta pozitie de legaturile formate cu cei patru atomi de azot ai inelului protoporfirinic.
Fe2+ formeaza doua legaturi coordinative suplimentare: una cu atomul de azot apartinand
unui rezidiu de Hys (Hys proximala) de pe lantul polipeptidic, cealalta este disponibila
pentru fixarea reversibila a oxigenului.
Globina sau partea strict proteica a mioglobinei este de fapt lantul polipeptidic. Acesta
contine 8 portiuni -helix (notate de la A-H) legate intre ele de regiuni cu structura
neregulata. Aranjarea spatiala a lantului creeaza un buzunar in care se gaseste unitatea
functionala, hemul. Buzunarul este captusit de resturi de aa nepolari. Exceptie fac doua
resturi de Hys (distala si proximala) care fac legatura intre partea neproteica (hem) si
partea proteica si participa in acelasi timp la fixarea oxigenului. Histina proximala se
leaga direct de ionul de fier din hem, histidina distala nu interactioneaza direct cu hemul
dar ajuta la stabilizarea legaturii dintre fier si O2. Oxigenul se fixeaza reversibil in
spatiul existent intre ionul de feros Fe 2+ si Hys distala.
Caracterul nepolar al buzunarului in care se afla hemul impiedica oxidarea Fe2+ (feros)
la Fe3+ (feric). deoarece aceasta distruge functia biologica a mioglobinei/hemoglobinei.
Cu alte cuvinte Fe2+ leaga reversibil oxigenul spre deosebire de Fe 3+ care nu leaga
oxigenul.
Mioglobina exista deci in 2 stari:
- In starea deoxigenata a mioglobinei (cand oxigenul nu este fixat la hem) fierul
este situat usor in afara planul inelului protoporfirinic.
- In stare oxigenta cand oxigenul ocupa cea de a 6- a coordinare a fierului, ca
urmare a interactiei intre oxigen si Fe2+ acesta din urma este tras in centrul

protoporfirinei IX, deplasand usor Hys proximala si odata cu ea intregul segment

polipeptidic.
Cu alte cuvinte aceasta structura mobila permite fixarea reversibila a oxigenului la nivel
tisular fara a modifica starea de oxidare a fierului.
Desen structura mioglobina

In concluzie mioglobina leaga o singura molecula de O2 in mod reversibil.

Hemoglobina
Hemoglobina este prezenta in hematii (celulele rosii din sange) si are rol in transportul
oxigenului de la plamani catre tesuturi.
Hemoglobina este alcatuita din 4 lanturi polipeptidice doua de tip alfa si doua de tip
beta tinute impreuna de legaturi slabe necovalente. Fiecare lant are o structura cu
portiuni elicoidale ce formeaza un buzunar si o grupare hem situata in acesta asemanator
mioglobinei.

Un lant de tip si unul de tip sunt strans unite prin legaturi hidrofobe (semnificative
ca numar si deci puternice datorita numarului mare si nu datorita tariei legaturii
individuale) ce se stabilesc intre ele. Rezulta astfel doi dimeri ()1 si ()2. Cei doi
dimeri sunt tinuti impreuna prin legaturi slabe polare. Legaturile slabe polare dintre cei
doi dimeri permit deplasarea usoara a acestora unul fata de altul astfel incat ei pot ocupa
doua pozitii relativ diferite in starea oxigenata fata de starea deoxigenata:
- in starea deoxigenata cei doi dimeri sunt tinuti relativ apropiati unul de celalalt de
legaturi polare ce impiedica miscarea lor unul fata de celalat. In aceasta aranjare
se realizeaza numarul mxim de legaturi polare posibile, rezultand o structuta
compacta numita T (tight, tense) care are afinitate scazuta pentru oxigen.
- in starea oxigenata, fixarea oxigenului forteaza si prin urmare a rupe o parte din
aceste legaturi polare. Se formeaza astfel o structura afinata numita R (relaxed)
care are deci o afinitate marita pentru oxigen favorizand fixarea unuo molecula a
acestuia.
Cu alte cuvinte prin favorizarea unor structuri mobile este posibila fixarea reversibila a
oxigenului.

In concluzie hemoglobina leaga reversibil 4 molecule de O2.

O afectiune cauzata de modificare secventei de aminoacizi dintr-un lant polipeptidic este
anemia cu celule informa de secera. In moleculele de hemoglobina HbS (S=secera)
lanturile alfa sunt normale in timp ce lanturile beta sunt mutante adica un acid polar si
anume acidul glutamic (din pozitia 6) este inlocuit cu un acid nepolar si anume valina.
Aceasta permite ca aminoacidul nepolar de pe o molecula de hemoglobina sa poata forma
o legatura nepolara cu lantul alfa de pe alta molecula de hemoglobina . Prin urmare
moleculele de hemoglobina se aglomereaza formand o structura polimerica fibroasa si
voluminoasa care altereaza structura elastica a eritrocitului generand un eritocit rigid.
Acesta blocheaza capilarele sanguine intrerupand astfel aportul de oxigen. Acset tip de
eritocite sunt supuse unui proces de distrugere sporit fata de cele normlae de unde si
fenomenul de anemie(eritrocite putine)
Citocromii
Citocromii sunt hemoproteine ce au ca grupare prostetica hemul. Acestia pot avea
structura monomerica sau pot intra ca subunitati in structuri cuaternare complexe.
Citocromii au rol in transportul electronilor functionand dupa principiul:

Acest comportament este posibil datorita faptului ca legarea hemului de partea proteica se
face diferit de fata de mioglobina si hemoglobina nu la nivelul fierului din hem ci la
nivelul radicalilor hemului.

Proteine fibrilare
Vezi structura colagenului
Colagenul este proteina cea mai abundenta in organism [Pamela]. Molecula de colagen
este o molecula cu o forma lunga rigida alcatuita din trei lanturi polipeptidice infasurate
unul in jurul celuilalt intr-o structura asemanatoare unei franghii.
Aceasta molecula se asociaza diferit cu altele asememea ei in diferite tesuturi functie de
rolul structural pe care acestea il au.
In matrixul extracelular sau in umoarea vitroasa a ochiului aceste molecula formeaza un
colagen asemanator unui gel cu rol in sustinere.
In tendoane aceste molecule formeeaza pachete stranse de fibrile paralele care confera
rezistenta .
In oase aceste molecule se aranjeaza in fibre ce formeaza unghiuri intre ele astfel incat
rezistenta mecanica sa se paota manifesta in toate directiile .