BALAUR LUIZA M3

Transplantul de tesuturi si organe

Din textele tuturor documentelor internationale referitoare la drepturile omului se desprind
cateva idei calauzitoare, cum ar fi: corpul omenesc este sacru, intangibil, trebuie respectat,
atat in timpul vietii, cat si dupa moarte si nu poate sa faca obiectul nici unui comert.
Pentru a evita orice fel de atingeri ale drepturilor omului, in dreptul international, prin
intermediul unor organisme de specialitate s-au adoptat norme care stabilesc principiile
generale in conformitate cu care donarea de organe trebuie realizata, printre care cele mai
importante sunt: principiul respectarii demnitatii umane, al interzicerii oricaror atingeri aduse
acesteia, principiul anonimatului donatorilor, al gratuitatii etc.
Orice act prin care se efectueaza prelevarea unor organe din corpul uman viu, aducand o
grava atingere vietii si integritatii corporale omului, este sanctionat de Codul penal. Pentru a
se evita aceste consecinte, transplantul de organe trebuie conceput si realizat ca un gest
suprem de daruire a omului catre om, un act al unui om care, desi cu drepturi inalienabile
asupra corpului sau, este un membru al societatii si, prin aceasta, poate aduce un serviciu
semenului sau, dar in conditiile unei generozitati sanatoase si rezonabile.
Din punct de vedere stiintific se face o diferenta intre grefa, operatia care se refera la
transpunerea si aplicarea in alte zone ale corpului a unor fragmente provenind de la aceeasi
persoana, si transplant, care implica nu numai o operatie de suprafata, dar si restabilirea
curentului sanguin. Prin autotransplant se intelege situatia transferului unui organ in
corpul aceleiasi persoane, cum ar fi, de pilda, transferul rinichiului intr-o zona mai joasa.
Din punct de vedere medical se mai face distinctia intre grefa isogenica (transplantarea intre
persoane gemene), alogrefa sau grefa alogenica (transplantul intre indivizi apartinand
aceleiasi specii), grefa xenogenica sau heterotransplant, reprezentand transplantul intre
animale de specii diferite.
Daca analizam datele cu privire la transplanturi, observam ca din a doua jumatate a secolului
al XX-lea, aceste operatii au luat o amploare deosebita. Astfel, pana in 1959 transplantul de
organe intre gemeni parea singurul posibil. O serie de transplanturi de rinichi intre gemeni
fusesera realizate cu succes la Boston, de grupul condus de J.Merrill. Alte cazuri de
transplanturi s-au izbit insa de refuzul organismului persoanei primitoare de a receptiona
organul strain. Cu toate acestea, in 1952 o grefa de rinichi de la o mama catre fiul sau a fost
efectuata cu succes la spitalul Necker din Paris de Jan Hamburger, care a propus compararea
grupelor leucocitare ale donatorului si ale primitorului in scopul selectarii transplanturilor. Un
alt savant, Jan Dausset, a fundamentat ideea antigenelor H.L.A. (Human Leukocytes
Antigens), experientele sale demonstrand ca transplanturile erau mai bine tolerate in situatiile
in care grupele HLA ale donatorului si ale primitorului erau identice ori difereau foarte putin.
Cu timpul, experientele au demonstrat posibilitatea realizarii unor transplanturi de rinichi intre
veri primari, in general numarul transplanturilor de rinichi fiind destul de mare si operatiile
efectuandu-se cu succes.
Pana la sfarsitul secolului al XX-lea, s-au efectuat circa 100.000 de transplanturi de rinichi,
proportia de succese fiind de 80%. In cazul transplanturilor de inima, in jur de 600, proportia
de transplanturi reusite este de 70%, iar la transplanturile de ficat, aproximativ 560, proportia
de succese este de 20-30%. In cazul transplanturilor de plaman rezultatele au fost slabe, iar in
cazul celor circa 250 de transplanturi de pancreas procentul operatiilor reusite este de 10-15%.
1

BALAUR LUIZA M3
In ceea ce priveste donatorul, practica arata ca transplanturile au fost autorizate, de regula, in
cazul organelor duble, de exemplu rinichi, simpla efectuare a operatiei neimpietand asupra
sanatatii donatorului. In cazul celorlalte transplanturi de organe s-a recurs la prelevarea unor
organe de la cadavre.
Deci, esentiala pentru efectuarea transplantului este compatibilitatea intre grupele sanguine
ale donatorului si ale primitorului si, mai recent, apartenenta la sistemul antigene H.L.A.
(identice sau asemanatoare).
La noi in tara, primul transplant renal a fost efectuat la Spitalul Fundeni, de catre profesorul
doctor Eugen Proca, in 1980, primul transplant renal, iar in anul 1981, la Spitalul Judetean
Timisoara, o echipa de medici condusa de doctorul Petru Dragan a efectuat primul transplant
cu un rinichi luat de la un cadavru.
Legea nr. 2/1998, elaborata tinandu-se cont de reglementarile internationale si avandu-se in
vedere principiile si regulile incidente in aceasta materie, stabileste regimul juridic al
prelevarii si transplantului de tesuturi si organe umane. Inca din primul articol al legii se
prevede diferenta intre prelevare si transplant, ca si notiunile de donator si primitor.
Prin prelevare se intelege recoltarea de tesuturi si/sau organe umane sanatoase
morfologic si functional, in vederea realizarii unui transplant.
Transplantul de tesuturi si/sau organe umane reprezinta acea activitate medicala
complexa care, in scop terapeutic, inlocuieste tesuturi si/sau organe umane compromise,
morfologic si functional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca
fiind sanatoase.
Donatorul este subiectul in viata sau subiectul in stare de moarte cerebrala, compatibil
genetic cu potentialul primitor care, in scop terapeutic, doneaza tesuturi si/sau organe umane.
Primitor este subiectul care beneficiaza de realizarea unui transplant.
Prin lege sunt prevazute si anumite conditii in care pot avea loc activitatile de prelevare si
transplant de tesuturi si organe umane. Ca principiu este stabilita regula ca prelevarea si
transplantul de organe si tesuturi umane nu poate face obiectul vreunei tranzactii, deoarece,
conform art. 2: Donarea in timpul vietii sau consimtamantul scris pentru prelevarea de
tesuturi si organe, dupa moarte, dat de membrii familiei ori de rudele prevazute de lege, dupa
moartea acestuia, reprezinta un act profund umanitar, care poate permite salvarea vietii unui
om. In mod corelativ sunt prevazute infractiunile prevazute de art. 16(1) si art. 17.
Stabilirea necesitatii efectuarii prelevarii si a transplantului de tesuturi si organe umane,
coordonarea si supravegherea acestor activitati medicale revin Comisiei de transplant de
tesuturi si organe umane, care functioneaza in cadrul Ministerului Sanatatii, precum si
centrelor regionale de transplant.
Potrivit legii se interzice divulgarea oricarei informatii care ar permite primitorului
identificarea celui care a donat un tesut sau organ. De la aceasta dispozitie se poate deroga
numai in caz de necesitate terapeutica. De asemenea se interzice publicitatea in favoarea
donarii de tesuturi sau organe in folosul unei persoane sau al unei institutii spitalicesti
determinate.
Prelevarea si transplantul de tesuturi si organe ca urmare a exercitarii unei constrangeri de
natura fizica sau morala asupra unei persoane fizice sunt strict interzise. Cu privire la
consimtamant, legea cuprinde si alte prevederi, printre care si posibilitatea donatorului de a
reveni inainte de prelevare asupra consimtamantului dat.
Legea diferentiaza situatia prelevarii de tesuturi si organe umane de la persoane in viata de
cele apartinand unor persoane decedate. Prelevarea de tesuturi si organe umane in scop
2

BALAUR LUIZA M3
terapeutic se poate efectua de la persoane majore in viata, cu capacitate mintala deplina,
numai daca nu exista un pericol pentru viata donatorului si cu consimtamantul scris, liber,
prealabil si expres al acestuia. Legea mai prevede necesitatea controlului prealabil clinic si de
laborator al donatorului. Consimtamantul se da numai dupa ce donatorul a fost informat in
prealabil de medic asupra eventualelor riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si
profesional, rezultand din faptul prelevarii.
O prevedere importanta este aceea prin care se interzice prelevarea de organe si tesuturi
umane de la potentiali donatori minori, precum si de la persoanele lipsite de discernamant,
aflate in viata. Legea autorizeaza totusi prelevarea de maduva osoasa si de la minori, dar
numai in beneficiul fratelui sau sorei acestuia. Potrivit prevederilor legale, prelevarea de
maduva osoasa de la minori se poate face numai cu consimtamantul fiecaruia dintre titularii
autoritatii parintesti sau al reprezentantului legal al minorului. Consimtamantul se exprima in
fata presedintelui tribunalului judetean sau al municipiului Bucuresti, dupa caz, in a carui raza
de activitate domiciliaza minorul, ori in fata unui magistrat, dupa efectuarea obligatorie a unei
anchete de catre autoritatea tutelara competenta. Refuzul minorului impiedica orice prelevare.
In ceea ce priveste prelevarea de tesuturi si organe umane de la persoanele decedate, aceasta
se efectueaza potrivit legii, numai daca moartea cerebrala a fost confirmata medical. Potrivit
legii, prelevarea se face, in acest caz, cu consimtamantul scris al membrilor majori ai familiei
sau al rudelor, in urmatoarea ordine: sot, parinte, copii, frate ori sora. In absenta acestora,
consimtamantul va fi luat de la persoana autorizata in mod legal sa il reprezinte pe defunct.
Daca donatarul decedat este minor, prelevarea de organe si tesuturi se poate face numai cu
consimtamantul scris al parintilor sau al reprezentantului legal.
Medicii care constata moartea cerebrala, pe de o parte, si cei care efectueaza prelevarea sau
transplantul de tesuturi sau organe, pe de alta parte, trebuie sa faca parte din unitati
functionale sau servicii sanitare distincte. Medicii care au procedat la prelevarea de tesuturi
sau organe de la o persoana decedata sunt obligati sa asigure restaurarea decenta a acesteia.
Pentru a se putea realiza aceste obiective, legiuitorul sanctioneaza prin legea nr. 2/1998
anumite fapte ca infractiuni in art. 10 (2)-18:
Art. 10 (2) Introducerea sau scoaterea din tara de tesuturi, organe si alte elemente sau
produsele corpului uman se poate face numai pe baza autorizatiei speciale emise de Comisia
de transplant de tesuturi si organe umane din cadrul Ministerului Sanatatii, pentru fiecare
situatie, fara a prejudicia stocurile din rezerva nationala.
Art. 13 Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage raspunderea disciplinara, materiala,
civila, contraventionala sau penala, dupa caz.
Art. 14 Prelevarea sau transplantul de tesuturi si/sau organe umane fara consimtamantul dat,
in conditiile prezentei legi, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 ani la 5
ani.
Art. 15 Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci cand prin aceasta se
compromite o autopsie medico-legala, solicitata in conditiile legii, constituie infractiune si se
pedepseste cu inchisoare de la 1 an la 3 ani.
Art. 16 (1) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 an la 3 ani fapta
persoanei de a dona tesuturi si/sau organe in scopul obtinerii unor foloase.
(2) Determinarea cu rea credinta sau constrangerea unei persoane sa doneze tesuturi si/sau
organe umane indiferent sub ce forma, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de
la 1 an la 3 ani.
Art. 17 Organizarea si/sau efectuarea prelevarii si/sau transplantului de tesuturi si/sau organe
umane, in scopul obtinerii vreunui profit, din vanzarea tesuturilor si/sau organlor umane,
constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani.
Art. 18 Incalcarea dispozitiilor art. 10 alin. 2 constituie infractiune si se pedepseste cu
inchisoare de la 3 ani la 6 ani.
3

BALAUR LUIZA M3
Consiliul si Parlamentul Europei au elaborat peste 30 de rezolutii si declaratii care constituie
tot atatea cai de lege ferenda pentru legislatia tarii noastre. Astfel, in recoltarea de organe de
la decedati pentru transplanturi, consimtamantul familiei se prezuma daca persoana nu s-a
opus in timpul vietii. Recoltarea nu poate fi pecuniara, iar in donarea de tesuturi de la
persoane, raportul de beneficiu la primitor si risc la donator trebuie asigurat, raspunderea fiind
de rezultat si nu de mijloace.
In Franta, aceste probleme au fost reglementate prin Legea din 22 noiembrie 1976, denumita
Caillavalet si Regulamentul de aplicare al acesteia din 31 martie 1978, precum si de Codul
Sanatatii Publice. Cu privire la prelevarea organelor apartinand unor persoane decedate,
Legea Caillavalet face referiri la vointa celui decedat si, cum este normal, desigur, la acceptul
persoanei care beneficiaza de transplant. In anumite cazuri este necesar insa si
consimtamantul procurorului republicii (sinucidere, accident de munca etc.).
Recunoasterea mortii cerebrale trebuie sa fie facuta de catre o echipa medicala care nu trebuie
sa fie aceeasi cu echipa care efectueaza transplantul. In Franta, desi medicii dispun de o larga
libertate, ei recurg intotdeauna la acordul familiei. In alte tari, autorizarea data de membrii
familiei nu prezinta atata importanta, dar in Anglia si in SUA ea este esentiala si absolut
obligatorie pentru efectuarea prelevarii de organe.
Cu privire la prelevarea de organe de la persoane vii, legea franceza impune protectia
donatorului, care trebuie sa actioneze dezinteresat si sa consimta expres, existand numeroase
garantii procedurale in acest sens. Scopul donatiei trebuie sa vizeze un interes terapeutic
direct al primitorului, care poate fi un parinte al donatorului, un copil, frate sau, in cazuri
extreme, sotul. Consimtamantul donatorului trebiue sa fie expres si sa fie exprimat dupa
avertizarea acestuia asupra tuturor implicatiilor. Consimtamantul poate fi retras oricand.
In Italia, evolutia legislativa asupra prelevarii de organe de la persoane decedate a fost
indelungata, incepand inca din 1957 si ajungand pana la Legea nr. 644 din decembrie 1975.
Dispozitiile acesteia sunt explicite cu privire la constatarea mortii, care este de competenta
unei comisii formate dintr-un medic de la directia sanitara, un expert in cardiologie si unul in
encefalografie.
Art. 11 al Proiectului Conventiei de Bioetica al Consilului Europei, redactat in 1994, prevede
clar faptul ca corpul omenesc si partile sale nu trebuie sa reprezinte surse de profit.
Acesta ramane un deziderat, caci este greu de realizat un echilibru intre interesele bolnavilor a
caror viata depinde de organele semenilor lor si ale donatorilor ale caror greutati economice le
dicteaza sa nu fie generosi si dezinteresati.
In plan international, Organizatia Mondiala a Sanatatii a hotarat in cursul celei de-a
patruzecea adunari in plen, plecand de la recunoasterea transplantului ca o procedura medicala
de calitate si ingrijorata de eventualele abuzuri medicale si juridice pe care aceasta procedura
le poate genera in cadrul populatiilor expuse, sarace, sa elaboreze o suita de linii directoare cu
titlul de recomandari etice si juridice Draft Guiding Principles on Human Organ
Transplantation care sa fie urmate de toate tarile membre ale organizatiei in momentul
elaborarii unei legislatii moderne privind transplantul.