De la fabrici si uzine, la afaceri si ruine

Sanda Visan,

Ce s-a intamplat cu Romania in ultimii 25 de ani? Optimistii vor raspunde: a reintrat in sfera occidentala,
economic si securitar, a castigat libertatea de miscare si pe cea a cuvantului.
Pesimistii vor ricana: a crescut datoria externa a tarii de la 0, in 1989, la peste 93 de miliarde de euro
(martie 2014), au aparut somerii pe piata muncii si in jur de 3 milioane de romani si-au cautat de lucru in
alte zari, puterea de cumparare a romanilor din tara a ramas mica, reprezentand, in 2013, doar 27% din
cea a partenerilor nostri din Uniunea europeana, in timp ce preturile sunt constant impinse spre
egalizare, tara s-a dezindustrializat, dar are (conform unui raport al Bancii Credit Suisse) peste 10.000 de
milionari (sper ca nu doar din <<afaceri>> cu statul).
O realitate pe care noi o traim (si o contemplam) in fiecare zi. Dar de ce l-ar interesa ea pe un artist ca
Andrei Serban, care traieste la peste 7600 km distanta, tocmai la New York/

Spectacolul ,,Omul cel bun din Seciuan", la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin
Sanda Visan - In ciuda experientei incheiate nu prea placut, pe care ati trait-o la revenirea in Romania, in 1990,
persistati si reveniti in tara, semnand spectacole, publicand carti si oferind master class-uri. Acum, intr-un an
electoral, de ce ati ales sa montati la Bulandra, Omul cel bun din Seciuan, de Bertold Brecht p
Andrei Serban - In parte, e legat de situatia prezenta. Ce se intampla in Ucraina, la noi e foarte similar cu
situatia din 1968, cand am montat prima oara piesa la Teatrul din Piatra Neamt, cand tancurile rusesti intrau in
Praga. Iar starea de confuzie totala si de neliniste, din interiorul tarii este foarte propice pentru o piesa ca aceasta.
Ca nu ii este indiferent - ci dimpotriva- climatul politic, economic si moral, in care monteaza un spectacol,
o dovedeste si faptul ca, dupa ce a reusit sa paraseasca tara, la sfarsitul deceniului sapte al secolului
trecut, Andrei Serban a ales sa monteze din nou, la New York, acest text brechtian, tocmai in miezul unei
crize economice. Iar acum, la Bucuresti, ofera o noua viziune, a acestei povesti, ce are, in esenta,
simplitatea unei moralitati medievale: cei rai si cei buni. De fapt, cea buna, prostituata orasului, singura
care accepta sa-i gazduiasca pe zeii, de fapt, zeitele aflate in cautarea unui om bun, pe acest pamant.
Rasplatita de mesagerele divine, ea deschide un debit de tutun, dar veniturile se topesc, inghitite de actele
ei de caritate. Numai prin propria dedublare, prin travestirea in varul ei cel rau, pot fi tinuti in frau
hulpavii profitori, fie ei cersetorii sau escrocul sentimental, de care se indragosteste delicata Shen Te. Va
face bine si va suferi, dar intr-o lume dominata de raul agresiv, va sfarsi infranta.

Spectacolul ,,Omul cel bun din Seciuan", la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin
S.V.- Montati pe toate meridianele, veniti destul de rar in Romania, astfel incat cred ca nu va e usor sa simtiti
starea reala a tarii. Sigur, cititi stirile pe internet, aveti surse de informare, dar ele raman totusi de gradul doi, nu
traiti aici. Si totusi, aveti perceptia ca se intampla un lucru grav in Romania.
A.S. - Se intampla un lucru grav peste tot. Traim un moment ca atunci cand, de pilda, daca as da cu o caramida
in ecranul televizorului, ecranul ar continua sa transmita semnale, care sunt insa absolut confuze. Nu mai
intelegi nimic, din nimic. Asta se intampla in lume si se intampla si in Romania.
Cred ca piesa, desi este foarte axata in adaptarea noastra pe un simbolism usor recognoscibil, din politica
romaneasca actuala, are o nota universala. Oriunde in lume acest spectacol ar putea fi vazut.
S.V. - Totusi, textul a fost scris in exil, in anii '30, cand Brecht emigrase din Germania, fiindca nazismul ii
cotropise tara, cu tinta: intregul continent. Au trecut multe decenii de atunci. Traim azi intr-o societate
consumerista, chiar daca atinsa de criza. Credeti ca simbolistica, didacticismul voit al textului mai pot
functiona>
A.S. - Exact asta am incercat sa evitam, pentru ca, personal, nu-mi place aspectul acesta al lui Brecht. Este ca un
Hollywood vechi, cu schematismul baietilor buni si al celor rai, in care intotdeauna vedem cine sunt victimele si
cine sunt calaii. E prea simplist. Morala lui Brecht este ipocrita si falsa, pentru ca dramaturgul a trait in
Germania de Est, pastrandu-si tot timpul pasaportul austriac.
S.V. - Si conturile in bancile americane.
A.S - In cele elvetiene. Dupa ce Zidul lumii a cazut, se vede ca piesele lui asa-zis scrise pentru proletariatul din
Est, erau vizionate de elita celor din Berlinul de Vest, care veneau la Berliner Ensemble. Deci toata partea asta e

fara niciun fel de valoare azi.

Spectacolul ,,Omul cel bun din Seciuan", la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin

Crescut intr-o familie protestanta instarita, Brecht a studiat cu aplicatie marxismul in anii Republicii de
la Weimar si a ramas un adept vocal al ideilor de stanga toata viata, cum o dovedeste opera sa. A reusit
totusi cu abilitate sa evite dezagrementele, pe care i le-ar fi putut aduce (in Statele Unite, de pilda, unde sa refugiat in timpul razboiului) convingerile sale, care i-au slujit dupa al doilea razboi mondial, cand a
devenit figura tutelara a teatrului din Republica Democrata Germana, dar si unul din cei mai influenti
oameni de teatru europeni.
A.S. - ,,Omul cel bun din Seciuan" este valoroasa prin faptul ca este poate singura piesa, in afara Cercului de
creta caucazian, care are suflet si depaseste un didacticism simplist si marunt.
Intrebarea finala este: cum sa traim Toti vrem sa fim buni...
S.V. - Oare<</p>
A.S. - Vrem sa fim buni ! Si Hitler a vrut sa fie bun, a crezut ca face bine. Si Stalin, la fel. Ei nu credeau ca fac
rau, dar sa fii bun nu e atat de usor. Aici dilema este a unei fete, care a incercat, macar a incercat, intr-o lume
total corupta, care se lasa pacalita ca o turma, de iluziile construite de politicieni si de moguli. Ei bine, o fata a
incercat sa reziste si a incercat sa faca bine si sa traiasca decent, o viata normala. N-a reusit, a pierdut. Dar
gestul, cand cineva incearca, este unul eroic. Pentru mine asta este extraordinar, sa vedem ca, daca macar unul
dintre noi reuseste sa spuna "nu" si sa aiba curajul, chiar daca pierde, este un fel de Ioana d'Arc.

Spectacolul ,,Omul cel bun din Seciuan", la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin
Inca de la inceputul carierei sale de dramaturg, Bertold Brecht a fost interesat de un gen de spectacol,
care a inflorit in Germania, in anii de dupa primul razboi mondial : cabaretul politic. Scriitorul l-a
frecventat pe cel de la Munchen, al comedianului Karl Valentin, pe care il aprecia pentru "respingerea
mimicii excesive si a psihologiei ieftine".
Va face apoi din instrumentele acestui gen, o componenta importanta a teatrului sau epic, ce asuma
spectacolul ca o reprezentare, nu ca o iluzie scenica, in care spectatorul sa se cufunde. Nu identificarea
emotionala cu personajele era tinta, ci cea ideatica, cu ideile si morala povestii.
Andrei Serban a preluat o parte din acest arsenal de mijloace, construind un spectacol complex, in care
umorul imbraca permanent aceasta adaptare, ce face trimiteri la realitatile romanesti ale zilei de azi, a
povestii scrise acum mai bine de saptezeci de ani. Directorul de scena alcatuieste un compozit artistic, in
care leaga fluent partile dramatice, cu cele de cabaret politic, intr-un complex de energie scenica, in care
ideile si emotiile isi impart prim-planul.
S.V. - Sa ne intoarcem putin la simbolurile despre care vorbeati si la modalitatea in care ati inteles sa le folositi
in scena, preluand parte din instrumentele brechtiene, cum sunt pancartele, dar acoperite azi cu sloganuri
adaptate realitatii romanesti, ca cele din titlul articolului, apoi si songurile, care sunt intermezzi, adica mici piese
muzicale, intre partile dramatice, la fel, adaptate zilei de azi. Pentru tanara generatie, careia cred ca dv. vreti in
mare masura sa va adresati, pentru acesti tineri, care cresc de la doi ani cu tableta in mana si pentru care
limbajul electronic a devenit o a doua natura, nu va temeti ca acest tip de constructie a simbolurilor scenice
poate parea usor datatp
A.S. - Sigur ca este datat, s-a folosit de atat de mult timp. Dar, in acelasi timp, este ca un film de desene
animate: au inscriptii care pot fi percepute ca ironii naive. Toate aceste lozinci ale celor care au trait sub

comunism: faurim, construim viitorul si toate prostiile astea, ce apar pe anumite cantece, ne dau impresia unei
nostalgii a comunismului si, in acelasi timp, astazi sunt vazute retro.
Avem bucuria de a le vedea, dar ne amintim, cei care au trait sub comunism, ca pe vremea aceea erau
infioratoare. Azi sunt niste copilarii, niste prostii, niste banalitati. Dar cred ca ele ajuta spectacolul, pentru a crea
aceasta atmosfera de indepartare, de distantare. Acesta e un cuvant complicat la Brecht.

Spectacolul ,,Omul cel bun din Seciuan", la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin
A.S. - Ce inseamna distantarei Sa joci, sa ai fata personajului, dar sa ai o anumita distanta, sa nu te angajezi
100%, sa-l reprezinti, sa-i spui povestea, sa-l descrii, sa-l narezi, nu sa-l traiesti.
Dar nu-i destul, pentru ca, daca o faci fara pasiune, jocul tau e mort, e frigid. Trebuie si pasiune. Si aceasta am
incercat cu acesti actori minunati, sa combinam o raceala brechtiana a distantarii, cu o pasiune calda a emotiei.
S.V. - N-a fost dificil sa lucrati cu actori din generatii atat de diferite>
A.S. - Nu, mie imi place aceasta. Apartin unei anumite generatii si imi place sa combin actori care sunt de varsta
mea, dar care mai au curiozitatea sa mai descopere in teatru ceva pe care nu-l stiu si sa se inspire de la cei tineri,
de o energie cu totul proaspata.
Iar cu cei tineri mi-a placut intotdeauna sa lucrez, la toate atelierele de vara, pe care le-am facut atata timp cat
Patapievici conducea ICR. Erau extraordinare, fiindca dadeau tinerilor posibilitatea sa aiba o scoala de teatru cu
totul altfel decat se face in Romania de obicei si cum nu mai exista.
Pentru <<Omul cel bun din Seciuan>>, Andrei Serban a lucrat cu actori ai Teatrului "L.S. Bulandra",
dar si cu actori pe care ii vedem, de obicei, pe scenele altor teatre, de stat sau independente. A reusit sa
alcatuiasca o trupa animata de spirit de echipa, evident in scenele "corale", de grup, dar si in faptul ca
actorii joaca roluri duble. O provocare, aceea de a intrupa personaje complet diferite, careia ii fac fata cu

succes atat puternica Ana Ularu (in ciuda efortului, n-am reusit s-o vad inca in acelasi rol pe Alexandra
Fasola, castigatoarea de anul trecut a Premiului UNITER) , cat si versatilul Vlad Ivanov -umil sacagiu si
imbuibat afacerist, marca Hollywood, ca si Rodica Mandache -zeita cam zaharisira si energica mama
evreica clevetitoare-, Manuela Ciucur -zeita candida si precupeata cu excelenta vorbire tiganeasca,
Alexandru Potocean -escroc sentimental plin de tupeu si cocarjat bunic.

Spectacolul ,,Omul cel bun din Seciuan", la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin
S.V. - Pentru ca vorbim de lucrul cu actorul, as vrea sa-mi spuneti daca percepeti vreo diferenta cand lucrati cu
actorii de la noi, fata de cei cu care lucrati la Paris, sa spunem, sau la New York.
A.S. - Evident ca vorbesc pro domo, pentru ca la New York conduc eu insumi o scoala de actorie, la Columbia
University. Pregatim studentii intr-un mod foarte serios si riguros. Deci n-ar trebui sa spun ca ceea ce vad aici
nu ma satisface, pentru ca vorbesc subiectiv. Dar intr-adevar nu sunt deloc convins ca acesti tineri care ies din
scoli au tehnica vocala, fizica, de concentrare, de eruditie, de pregatire armonioasa a intregii fiinte, pentru a face
fata cerintelor extrem de riguroase pe care le impun. Nu sunt pregatiti, dar sunt extrem de infometati. Tuturor le
e foame sa invete ce nu au invatat in scoala.
S.V. - Inseamna ca pe o piata care incet se globalizeaza, chiar si in domeniul acesta al actoriei, credeti ca ei vor
avea un traseu dificil sau o intrare cvasi-imposibila<</p>
A.S. - Va fi greu, daca raman in teatrul romanesc. Si asa se intampla, fiindca sunt legati de limba. In teatrul
romanesc isi gasesc locul, fiindca, dupa parerea mea, calitatea teatrului romanesc oscileaza intre lucruri foarte
bune si lucruri dezastruoase. Ma duc si vad spectacole la care nu inteleg de ce oamenii se ridica in picioare si
aplauda frenetic.
De aceea am si introdus la final in spectacol acea pancarta care spune: va rugam sa stati jos si sa nu-i deranjati

pe spectatorii din spate, care vor sa vada si ei actorii. Este nu doar o ironie simpatica, ci are un sens mai
profund: suntem mult prea usor tentati sa apreciem orice, nu mai avem niciun sens al valorii.
S.V. - Si daca aceasta este situatia, de ce continuati sa reveniti in Romania<</p>
A.S. - Pentru ca, la fel ca personajul feminin din piesa, nu ma las descurajat. Si pentru ca gasesc in multi tineri,
in special, o adeziune totala. Simt ca au nevoie si am si eu nevoie sa ma exprim in limba mea si sa lucrez aici
din cand in cand. Imi face si mie bine.
S-a lucrat in ritm occidental la acest spectacol, adica foarte strans, probabil si din cauza agendei
internationale incarcate, a marelui regizor roman, caruia aici nu-i asterne nimeni sub picioare covorul
rosu, desi ar merita. Dar nici nu cred ca se asteapta.
Ca si alti profesionisti importanti, nascuti in Romania, Andrei Serban si-a construit cariera in afara tarii,
nu pentru ca este roman, ci pentru ca are talent si viziune, afirmandu-se ca un creator important al
acestui timp.
Presupun ca a lucra cu el este o experienta debordanta, care te imbogateste si care asigura si satisfactie,
pentru ca acest efort colectiv ajunge la finalul scontat: succesul la public.
S.V. - O luna si cateva zile ati lucrat la acest spectacol. Cam acesta este standardul occidental. Actorilor li s-a
parut putin. Dumneavoastra cum vi s-a parut<</p>
A.S - Li s-a parut putin, dar sunt fericiti ca am ajuns asa de departe. Alteori, imi spun, lucreaza in teatre cate
trei, patru, sau cinci luni, un interval inutil de lung, fiindca rezultatul nu este nici pe departe atat de multumitor.
S.V. - Repetitiile sunt o experienta prin care treceti, in functie de input-ul trupei de actori, sau ei va urmeaza in
ceea ce le cereti- Va adaptati si la cerintele lor sau, in general, va impuneti punctul de vedere<</p>
A.S. - Cand eram tanar, eram asa, eram un regizor dictator, eram un tiran, care voia sa fie doar cum zice el.
Fiecare gest, fiecare miscare trebuia sa fie executate dupa dorinta mea. M-am schimbat mult si consider azi ca
teatrul este o arta a colaborarii.
E foarte important sa nu dai ordine, sa nu impui ceva, ci sa sugerezi si sa te simti ca un frate sau o sora a
celuilalt. Nu ca cineva care stie si spune celorlalti. Pentru ca, sa recunoastem, cu totii stim pana la o anumita
limita, de fapt. Nici unul din noi nu stie nimic.Un pictor, un pianist, un sciitor lucreaza singur, n-are nevoie de
nimeni. Eu nu pot face teatru singur, fara ei. Avem nevoie unii de altii si avem nevoie sa cream un fel de
comunitate, care seamana intr-un fel originii teatrului in Grecia, unde erau o comunitate sfanta.
Suntem departe de acest termen, dar macar comunitate, daca nu sfanta, sa fie, in care simtim cu totii, spectatori,
actori, ca suntem in acelasi spatiu impreuna si ca avem aceleasi intrebari, aceleasi dileme, aceleasi suferinte,
aceleasi bucurii. Nu-i desparte nimic pe cei din sala, de cei de pe scena.

Spectacolul ,,Omul cel bun din Seciuan", la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin
Seciuan e Bucuresti, cu lumea lui de zei decazuti si ridicoli, de afaceristi verosi, cu cefe late si ras gros, de
milogi si smecheri, de sarlatani sentimentali, de precupete barfitoare si de femei siliconate, in care se
pierde si cate un suflet bun.
Iar Andrei Serban reuseste sa construiasca aceasta lume cinica, ce evolueaza pe un covor de nori, sub
superbul camp de maci rasturnat al Iulianei Vilsan, punand in valoare potentialul artistic al trupei:
energia multiforma a Anei Ularu, inocenta, dar si brutalitatea de catifea a lui Vlad Ivanov, ingenuitatea si
siretenia Rodicai Mandache, naivitatea, dar si comica vorbire ,,de cartier" a Manuelei Ciucur, sau focul
interior al Mirelei Gorea, alaturi de toti ceilalti merituosi creatori de personaje.
A.S. - Singura diferenta intre teatru si viata, daca exista vreuna, este ca teatrul, cum spune Shakespeare, este
oglinda vietii. Ce inseamna astai Cand te uiti in oglinda, trebuie sa vezi in esenta, in concentrare. E ca si cum
teatrul ar fi viata concentrata. Exact ca intr-o camera de luat vederi: ajungi sa faci focus, sa concentrezi.
Si daca pui degetul pe rana, nu inseamna ca pleci vindecat. Dar capeti convingerea ca ceea ce suferi tu, sufera si
altul, ca ce ti se intampla tie se intampla si altuia. Si asa poate imi duc greutatea suferintei mai usor, fiindca nu
sunt singur. Ideea de a merge la teatru mi se pare extrem de nobila si de aceea revin in tara.
Cand lucrez cu cantaretii de opera, se fac de multe ori reluari ale montarilor. De pilda, la Paris, aceeasi opera, la
distanta de 6-7 ani, se face cu distributii diferite. Niciodata nu am facut acelasi spectacol de doua ori.
Intotdeauna ma adaptez cantaretului, sunt extrem de sensibil fata de cei cu care lucrez. Si la spectacolul de la
Bulandra am distributii paralele, pentru doua roluri. Imi place foarte mult sa vad ca un rol poate fi jucat in mai
multe feluri.

Spectacolul ,,Omul cel bun din Seciuan", la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin
Poate ca n-ar trebui sa-l chestionezi pe Andrei Serban despre viata, fiindca el cunoaste bine arta. Si
totusi, alegerile lui repertoriale mi s-au parut intotdeauna legate, chiar si intr-un fel subtil, de context,
fiindca e un artist care simte vibratiile timpului. Si apoi, desi pare de necrezut, a ajuns la varsta reflectiei
mature, poate a intelepciunii. Si totusi, s-a gandit indelung, inainte de a-mi raspunde la urmatoarea
intebare, tot cu vorbele artei.
S.V. - Ca sa revenim de unde am plecat. E o lume confuza, spuneti dv. Eu as fi chiar mai drastica, as spune ca e
chiar in disolutie. Totusi, a merge la teatru deschide o cale catre interogatie, dar nu ofera o solutie, social
vorbind. Care ar putea fi solutiile pentru acest timpr
A.S. - Nu am deloc darul profetiei. Nimeni nu poate sa gaseasca o solutie. Nici Dumnezeu nu cred ca poate. Dar
cred ca, daca reusim sa stam in fata intrebarii deschise, am putea vedea in noi insine in primul rand cum putem
sa traim mai bine aceasta viata, care este foarte scurta.
Si cand mergem la teatru, fiindca de el vorbim, sa ne vedem pe noi insine in amandoua sensurile, in toata
goliciunea, in toata minciuna si falsitatea idealurilor pe care le avem si in acelasi timp sa vedem posibilitatea ca
altceva, o alta viata, sa existe, o viata pe care cu totii o intuim, chiar daca nu vorbim despre ea. Azi, sau maine,
sau in zece ani, nu stiu, dar altceva e posibil.
Deci, ideea de speranta nu este roz, ca la Hollywood, ci o speranta adevarata. Adevarul ultim nu este starea asta
de acreala, de intuneric, de disperare, care ne macina pe toti. Adevarul ultim este ca exista o posibilitate.
S.V. - Sunteti unul dintre primii creatori romani, care, exilandu-se, ati evoluat pe scena mondiala in cheie
majora. Sunteti o personalitate a teatrului mondial, nu doar un american de origine romana, cum scriu
dictionarele. Acum, la 25 de ani de la revolutie, vi se pare ca mai intrati intr-un climat cultural care este

postcomunist, sau aceste diferente ale spatiilor rezultate din razboiul rece, s-au stersr
A.S. - Cred ca s-au sters. Cand vin si lucrez in Romania, nu mi se pare ca e diferit decat atunci cand lucrez
oriunde in lume. Maine dimineata [interviu realizat in 10.10.14] plec sa lucrez la Seoul, cu coreeni, care par sa
fie o cu totul alta rasa, ca de pe luna.
In acelasi timp, ma simt ca sunt printre oameni. Cand vin in Romania, cu toate absurditatile, cu toate
dificultatile, aceasta dorinta de a descoperi ceva, de a cauta si de a gasi ceva, este aceeasi aici, in Coreea, la New
York, oriunde.
Andrei Serban a plecat in Asia. Dar ne-a lasat cu intrebarea: cum sa traim
Cum sa traim, as continua, cand citim recentul Raport al Bancii Credit Suisse, care arata ca, in ciuda crizei,
bogatii sunt tot mai bogati, adica doar 1% din populatia lumii a ajuns sa detina aproape 50% din bogatia
mondiala<</span>
Andrei Serban a plecat in Asia. Dar a lasat Teatrului Bulandra din Bucuresti un spectacol plin de umor, care,
prin acuitatea ideilor, prin energia actorilor si prin mijloacele artistice folosite va avea, nu am dubii, o viata
lunga.
Caci, nu-i asa, ars longa, vita brevis.

Spectacolul ,,Omul cel bun din Seciuan", la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin

Omul cel bun din Seciuan, de Bertolt Brecht

Traducerea si adaptarea: Andrei Serban si Daniela Dima
Regia: Andrei Serban
Scenografia - Iuliana Valsan Muzica - Raul Kusak
Coregrafie si lighting design: Andrei Serban
Coregrafia cantecului celor opt elefanti: Andrea Gavriliu
Distributie:
SHEN TE - Alexandra Fasola / Ana Ularu VANG / SHU FU / FEMEIA - Vlad Ivanov SUN - Catalin Babliuc /
Alexandru Potoceanu ZEU 1 / DOAMNA IANG - Rodica Mandache ZEU 2 / DOAMNA SHIN - Manuela
Ciucur ZEU 3 / NEPOTUL - Mirela Gorea PROPRIETAREASA - Daniela Nane / Ana Covalciuc
TAMPLARUL / BATRANICA - Profira Serafim POLITISTUL / SOMERUL - Adrian Ciobanu FAMILIA:
BARBATUL - Marcela Motoc CUMNATA - Mihai Nita BAIATUL - Ana Covalciuc / Silvana Negrutiu
NEPOTICA - Adela Bengescu FRATELE - Simona Pop