Sunteți pe pagina 1din 1

Studiu de caz: Motivaţia în familia lui Andrei Autor: prof. Simona Luca Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, Bucureşti

Dragă Moş Nicolae,

Eu sunt Andrei, si sunt elev in clasa a 10-a la liceu. Iţi scriu ca unui prieten, căruia pot să mă destainui, care stiu că mă poate înţelege, fără să mă judece, pentru că este bun şi milos. nă acum, am trecut prin multe probleme si suferinţe: casa ne-a fost pusa la licitaţie, pentru că ai mei nu au mai putut plăti un credit pe care l-au luat. Simţeam că nu mai avem nicio scăpare. Mama nu mai gătea nimic, timp de câteva luni strângeam toţi banii, ca sa încercăm să plătim din datorii. Răbdam de foame, pentru că vroiam să nu pierdem casa în care am copilărit. Nu mă mai puteam gândi la nimic altceva, af fi fost ingrozitor să numai avem adăpost! Nu mai eram în stare să mă concentrez la ore. Apoi, sincer, îl învinovăţeam pe tata, care a făcut creditul pentru ca să investească în firmă, dar din cauza crizei, totul s-a dus de râpă, iar noi, am ajuns să o ducem greu. Cu toate astea, tama munceşte mult în firmă, dar cred că a făcut investiţii prea mari şi mama zice că a riscat mult. Oricum, pentru tata, să dezvolte firma de la zero este o pasiune. Si când credeam că totul este pierdut, tata apre în uşă cu un buchet mare de trandafiri roşii pentru mama şi ne dă vestea bună: a încasat din nişte contracte şi a răscumpărat casa! Şi asta era chiar anul trecut, pe 6 Decembrie. Cred că a fost cel mai frumos cadou de Moş Nicolae! Ne- am strâns cu toţii în braţe de bucurie, mai ales că venise şi fratele meu din Italia. Tata l-a rugat să rămână să lucreze şi el la firma noastră, pentru că are nevoie de oameni de încredere în echipă. Eu i-am spus că aş vrea să îi ajut şi eu în timpul liber, dar tata a insistat că eu trebuie să învăţ acum, că va fi destul timp să muncesc. M-am supărat, pentru că oricum nu îmi plăcea să învăţ şi aveam deja destule note mici. Eram maestru la pierdut

timpul

Văzând că nu mă descurc de loc cu notele, şi că am început să am absenţe la şcoală, tata m-a chemat intr-o după-amiază la firmă. Am asistat şi eu la o sedinţă a directorilor cu angajaţii, care am văzut cât de mult îl

respectau şi îl apreciau pe tata! Şi eu, care atâta timp l-am invinovăţit pentru creditul ală nenorocit din cauza căruia era să pierdem casa! Am înţeles că nu trebuie să renunţi niciodată, oricât pare de greu, că dacă ai alături o echipă de oameni buni, inimoşi şi dedicaţi, şi multă putere de muncă şi încredere în tine, vei reuşi! La încheierea şedinţei, tata m-a chemat în faţă: credeam că o să spună că am note mici şi absenţe multe verde de ruşine Dar tata a zis:

eram

şi

îmi plăcea doar să stau la taclale cu prietenii şi să mă joc pe net. Îmi permiteam acum, deh!

- Dragi colegi, Andrei este fiul meu cel mai mic, cel care va continua munca mea. Datorită copiilor mei şi familiei am avut putere să merg mai departe. Lor trebuie să le mulţumesc că m-au înţeles şi mi-au dat încredere să lupt în continuare! Şi m-a pupat în faţa tuturor, cu ochii în lacrimi! De-atunci m-am hotărât să fiu şi eu primul în tot ce fac! Şi am înţeles foarte multe lucruri, dar cel mai important

a fost

A, şi încă un mic amănunt: pe tata îl chemă: Nicolae! La multi ani, tati! Esti cel mai minunat din lume! Deci, nu-ţi cer nimic, Moş Nicolae, pentru că mi-ai oferit deja atât de mult!

încrederea şi iubirea.

Siguranţa casei, lipsa hranei, lipsa celor necesare traiului, nesiguranţa cu privire la viitor, contractarea creditului pripit, buchetul de trandafiri, dezvoltarea propriei firme, jocul pe computer, lipsa de implicare, familia care te susţine, să faci sacrificii pentru familie şi casă, să preţiueşti bunurile şi valorile cu care ai crescut şi ai copilărit, să iubeşti oamenii din jur, să respecţi munca tuturor, să apreciezi eforturile părinţilor, să nu judeci pe alţii, să fii tenace, să nu te descurajezi, să crezi în efortul comun şi să ai încredere în forţele proprii, să munceşti, să înveţi, să fii un om bun, sensibil la nevoile celorlalţi.

 

1. Trebuinţe

2. Motive

3. Interese

4. Convingeri- Valori

Andrei

       

Nicolae ( tatăl lui Andrei)